Sunteți pe pagina 1din 22

LEGE Nr.

481 din 8 noiembrie 2004 privind protectia civil


PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 1094 din 24 noiembrie 2004

CAP. 1 Dispozitii generale


ART. 1 (1) Protectia civil este o component a sistemului securittii nationale si reprezint un ansamblu integrat de activitti specifice, msuri si sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar si de informare public, planificate, organizate si realizate potrivit prezentei legi, n scopul prevenirii si reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejrii populatiei, bunurilor si mediului mpotriva efectelor negative ale situatiilor de urgent, conflictelor armate si nlturrii operative a urmrilor acestora si asigurrii conditiilor necesare supravietuirii persoanelor afectate. (2) Activitatea de protectie civil este de interes national, are caracter permanent si se bazeaz pe ndeplinirea obligatiilor ce revin, potrivit prezentei legi, autorittilor administratiei publice centrale si locale, celorlalte persoane juridice de drept public si privat romne, precum si persoanelor fizice. ART. 2 Conceptia, organizarea, desfsurarea si managementul activittilor de protectie civil se stabilesc si se realizeaz la nivel local si national pe principiile autonomiei, subsidiarittii, legalittii, responsabilittii, corelrii obiectivelor si resurselor, cooperrii si solidarittii. ART. 3 (1) Atributiile protectiei civile sunt urmtoarele: a) identificarea si gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale si tehnologice de pe teritoriul Romniei; b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea si analizarea datelor si informatiilor referitoare la protectia civil; c) informarea si pregtirea preventiv a populatiei cu privire la pericolele la care este expus, msurile de autoprotectie ce trebuie ndeplinite, mijloacele de protectie puse la dispozitie, obligatiile ce i revin si modul de actiune pe timpul situatiei de urgent; d) organizarea si asigurarea strii de operativitate si a capacittii de interventie optime a serviciilor pentru situatii de urgent si a celorlalte organisme specializate cu atributii n domeniu; e) nstiintarea autorittilor publice si alarmarea populatiei n situatiile de urgent; f) protectia populatiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale si arhivistice, precum si a mediului mpotriva efectelor dezastrelor si ale conflictelor armate; g) asigurarea conditiilor minime de supravietuire a populatiei n situatii de urgent sau de conflict armat; h) organizarea si executarea interventiei operative pentru reducerea pierderilor de vieti omenesti, limitarea si nlturarea efectelor situatiilor de urgent civil si pentru reabilitarea utilittilor publice afectate; i) limitarea si nlturarea efectelor dezastrelor si a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate; j) asanarea si neutralizarea teritoriului de munitia rmas neexplodat din timpul conflictelor militare; k) participarea la misiuni internationale specifice;

l) constituirea rezervelor de resurse financiare si tehnico-materiale specifice n situatii de urgent sau de conflict armat. (2) Atributiile prevzute la alin. (1) se completeaz cu cele cuprinse n alte acte normative incidente sau conexe, precum si cu prevederile actelor internationale n domeniu, la care Romnia este parte. (3) Pentru ndeplinirea atributiilor specifice de protectie civil sunt constituite, potrivit legii, servicii de urgent profesioniste si voluntare. (4) n conditiile legii se pot constitui si alte structuri de urgent publice sau private. ART. 4 (1) Unittile administrativ-teritoriale, localittile componente, institutiile publice, agentii economici si obiectivele se clasific, din punct de vedere al protectiei civile, n functie de tipurile de riscuri specifice. (2) Criteriile de clasificare din punct de vedere al protectiei civile se elaboreaz de ctre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si se aprob prin hotrre a Guvernului. (3) La nivelul centrelor operationale pentru situatii de urgent judetene si al municipiului Bucuresti se nfiinteaz catalogul local cuprinznd clasificarea localittilor, a institutiilor, a agentilor economici si a obiectivelor din punct de vedere al protectiei civile. (4) Datele din catalogul local prevzut la alin. (3) se actualizeaz permanent si se transmit la Centrul Operational National pentru Situatii de Urgent din structura Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent, care le centralizeaz n cuprinsul catalogului national. ART. 5 (1) Autorittile administratiei publice centrale si locale, institutiile publice, organizatiile neguvernamentale si agentii economici, indiferent de forma de proprietate, rspund de aplicarea msurilor de protectie civil stabilite prin prezenta lege si prin planurile proprii, potrivit domeniului lor de competent. (2) Persoanelor fizice si persoanelor juridice romne sau celor strine care au filiale sau sucursale n tar ori desfsoar activitti pe teritoriul Romniei li se aplic prevederile prezentei legi. (3) Persoanele prevzute la alin. (2) sunt obligate s respecte normele specifice de protectie civil, s participe la activittile de pregtire specifice si s contribuie la ducerea la ndeplinire a msurilor si a actiunilor prevzute n planurile si programele de protectie civil sau a celor dispuse de autorittile abilitate pe timpul actiunilor de interventie si de restabilire a strii de normalitate. ART. 6 (1) Autorittile administratiei publice centrale si locale sunt obligate s asigure capacitti de interventie specializate, corespunztor tipurilor de riscuri la care sunt expuse teritoriul si populatia, n timpi de rspuns optimi, indiferent de locul si momentul n care se produce situatia de urgent. (2) Msurile organizatorice si de pregtire pe linia protectiei civile au caracter permanent si se intensific la instituirea strilor exceptionale si la declararea mobilizrii sau pe timp de rzboi. (3) Msurile de protectie civil se aplic gradual, n functie de amploarea si intensitatea situatiei de urgent. ART. 7 Coordonarea, controlul si acordarea asistentei tehnice de specialitate n domeniul protectiei civile se asigur, la nivel central, de ctre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, iar la nivel local, de ctre inspectoratele judetene si Inspectoratul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgent. ART. 8

(1) Activittile si msurile de protectie civil se planific, se organizeaz si se aplic n concordant cu prevederile prezentei legi si ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate national, cu planurile si programele adoptate de Consiliul Suprem de Aprare a Trii, precum si cu programele si procedurile elaborate de organismele specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite, Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord si Uniunii Europene. (2) La elaborarea strategiei nationale a protectiei civile se au n vedere principiile, scopurile si obiectivele prevzute n Strategia International pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptat de Adunarea General a Organizatiei Natiunilor Unite, precum si cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene n domeniu. ART. 9 (1) n sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmtoarele ntelesuri: a) dezastru - evenimentul datorat declansrii unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificri ale mediului si care, prin amploare, intensitate si consecinte, atinge ori depseste nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situatiilor de urgent, elaborate si aprobate potrivit legii; b) situatie de protectie civil - situatia generat de iminenta producerii sau de producerea dezastrelor, a conflictelor militare si/sau a altor situatii neconventionale care, prin nivelul de gravitate, pun n pericol sau afecteaz viata, mediul, bunurile si valorile culturale si de patrimoniu; c) nstiintare - activitatea de transmitere a informatiilor autorizate despre iminenta producerii sau producerea dezastrelor si/sau a conflictelor armate ctre autorittile administratiei publice centrale sau locale, dup caz, n scopul evitrii surprinderii si al realizrii msurilor de protectie; d) avertizare - aducerea la cunostint populatiei a informatiilor necesare despre iminenta producerii sau producerea unor dezastre; e) prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare ctre autoritti despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian; f) alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populatiei despre iminenta producerii unor dezastre sau a unui atac aerian; g) adpostire - msur specific de protectie a populatiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale si de patrimoniu, pe timpul ostilittilor militare, mpotriva efectelor atacurilor aeriene ale adversarului. Adposturile de protectie civil sunt spatii special amenajate pentru protectia personalului n situatii de urgent, proiectate, executate, dotate si echipate potrivit normelor si instructiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate de ministrul administratiei si internelor; h) asanare - ansamblul de lucrri si operatiuni executate pentru nlturarea sau distrugerea munitiei neexplodate si dezafectarea terenurilor, altele dect poligoanele de trageri ale structurilor de aprare, ordine public si securitate national. (2) Termenii si expresiile referitoare la situatii de urgent, factori si tipuri de riscuri, stare de alert, interventie operativ si evacuare au ntelesurile prevzute la art. 2 din Ordonanta de urgent a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgent.

CAP. 2 Organizarea protectiei civile


ART. 10

Organizarea protectiei civile la nivelul unittilor administrativ-teritoriale, al institutiilor publice, al agentilor economici si al organizatiilor neguvernamentale se realizeaz n raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protectiei civile si const n: a) constituirea organismelor si structurilor pentru managementul situatiilor de urgent; b) constituirea serviciilor pentru situatii de urgent; c) ncadrarea inspectorilor si/sau a personalului de specialitate n domeniul protectiei civile; d) ntocmirea planurilor de analiz si de acoperire a tipurilor de riscuri n teritoriul de competent sau n domeniul de activitate; e) planificarea si organizarea activittilor de pregtire a populatiei si a salariatilor privind protectia civil; f) organizarea evacurii n caz de urgent civil; g) organizarea cooperrii si a colaborrii privind protectia civil; h) planificarea resurselor pentru functionarea structurilor prevzute la lit. a) - c), precum si pentru realizarea msurilor stabilite n planurile prevzute la lit. d). ART. 11 Managementul protectiei civile se asigur de ctre componentele Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgent, potrivit prevederilor Ordonantei de urgent a Guvernului nr. 21/2004. ART. 12 (1) Activitatea de protectie civil din Romnia este coordonat de primul-ministru, care conduce aceast activitate prin ministrul administratiei si internelor, n calitate de presedinte al Comitetului National pentru Situatii de Urgent. (2) La nivelul institutiilor publice centrale si locale, activitatea de protectie civil este condus de ctre presedintii comitetelor pentru situatii de urgent, constituite potrivit legii, iar la nivelul agentilor economici, de ctre conductorii acestora. ART. 13 (1) La toate nivelurile de competent, n structurile cu activitate permanent sau temporar din Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgent se constituie structuri specializate n domeniul protectiei civile. (2) La nivelul municipiilor, al oraselor, al comunelor, al institutiilor publice si al agentilor economici cuprinsi n clasificarea din punct de vedere al protectiei civile, se ncadreaz personal de specialitate cu atributii n domeniul protectiei civile. (3) Personalul de specialitate cu atributii n domeniul protectiei civile se ncadreaz la: a) ministerele si institutiile publice centrale la care, potrivit legii, nu se constituie centre operative pentru situatii de urgent cu activitate permanent; b) serviciile publice deconcentrate la nivel judetean, la nivelul municipiului Bucuresti si sectoarelor acestuia, din subordinea ministerelor care, potrivit legii, constituie centre operative pentru situatii de urgent cu activitate permanent; c) regiile autonome, companiile nationale si societtile comerciale care, prin specificul activittii lor, pot crea stri potential generatoare de situatii de urgent civil sau sunt expuse unor riscuri majore; d) consiliile locale ale unittilor administrativ-teritoriale n care, potrivit schemelor cu riscuri teritoriale ntocmite conform legii de ctre inspectoratele pentru situatii de urgent, exist pericolul potential de producere a dezastrelor naturale provocate de cutremure, inundatii si incendii de pdure. (4) Personalul de specialitate prevzut la alin. (2) asigur permanent coordonarea planificrii si a realizrii activittilor si msurilor de protectie civil, particip la pregtirea serviciilor de urgent, a salariatilor si/sau a populatiei si asigur

coordonarea secretariatelor tehnice ale comitetelor pentru situatii de urgent, respectiv a celulelor de urgent. (5) Persoanele prevzute la alin. (3), cu exceptia celor ncadrate la societti comerciale si regii autonome, sunt functionari publici si, pe timpul ndeplinirii atributiilor de serviciu, sunt nvestite, n calitate de inspectori de protectie civil, cu exercitiul autorittii publice. Calitatea de inspector de protectie civil se atribuie prin ordin sau prin dispozitie scris a angajatorului. (6) Personalul de specialitate poate fi ncadrat n munc sau n serviciu, dup caz, numai dup obtinerea unui certificat de competente profesionale n conditiile stabilite prin metodologia emis de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent. (7) n functie de complexitatea si volumul atributiilor de serviciu, personalul de specialitate prevzut la alin. (2) poate ndeplini, prin cumul, si atributiile cadrului tehnic n domeniul aprrii mpotriva incendiilor. ART. 14 La instituirea msurilor exceptionale, precum si n situatii de conflict armat, structurile existente pe timp de pace, ca si cele care se completeaz sau se nfiinteaz la mobilizare, ndeplinesc functiile si atributiile pe linia protectiei civile prevzute de lege. ART. 15 (1) Activitatea de prevenire n domeniul protectiei civile si/sau al interventiei operative se asigur de ctre serviciile de urgent, prin structuri specializate, n conformitate cu competentele si atributiile stabilite potrivit legii. (2) Serviciile de urgent profesioniste sau voluntare si celelalte structuri specializate pentru interventie si actiune n situatii de urgent, constituite de ctre autorittile abilitate n conditiile legii, cuprind personal si formatiuni instruite n specialitti necesare protectiei civile. (3) Prevederile alin. (2) se aplic si serviciilor de urgent private, constituite potrivit dispozitiilor legale. (4) Criteriile de performant pentru formatiunile prevzute la alin. (2) si (3) se elaboreaz de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si se aprob prin ordin al ministrului administratiei si internelor. ART. 16 Coordonarea de specialitate a activittilor de protectie civil prevzute la art. 15 alin. (1) se realizeaz de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, prin Centrul Operational National pentru Situatii de Urgent, si la nivel local, prin centrele operationale din structura inspectoratelor pentru situatii de urgent judetene si al municipiului Bucuresti ori, pe timpul strilor exceptionale de mobilizare sau la rzboi, prin punctele de comand care se asigur din timp de pace la nivelul autorittilor administratiei publice centrale, la cele judetene, municipale, de sectoare, orsenesti, al altor localitti importante, precum si la unele institutii publice si agenti economici.

CAP. 3 Drepturile si obligatiile cettenilor


SECTIUNEA 1 Drepturi ART. 17 Cettenii au dreptul s ncheie contracte de voluntariat pentru ncadrarea n serviciile de urgent voluntare cu reprezentantii autorittilor administratiei publice

locale. Statutul personalului voluntar din serviciile de urgent voluntare se aprob prin hotrre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor. ART. 18 (1) Cettenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru sau ale unui conflict armat ori ca urmare a executrii interventiei de ctre serviciile de urgent au dreptul la ajutoare de urgent si la despgubiri, dup caz. (2) Despgubirile se acord n urma solicitrii scrise a celui prejudiciat, adresat primarului, pe baza actului de constatare ntocmit de organele competente si a hotrrii consiliului local, din fondurile prevzute n bugetul local cu aceast destinatie sau din cele aprobate prin hotrre a Guvernului. ART. 19 Personalul serviciilor de urgent voluntare si cettenii care particip la actiuni preventive si de interventie pentru limitare, recuperare si reabilitare pe timpul situatiilor de urgent beneficiaz de compensatii bnesti, drepturi sociale si alte facilitti stabilite n Statutul personalului voluntar prevzut la art. 17. SECTIUNEA a 2-a Obligatii ART. 20 (1) Cettenii sunt obligati: a) s respecte si s aplice normele si regulile de protectie civil stabilite de autorittile administratiei publice centrale si locale, precum si de conductorii institutiilor publice, ai agentilor economici ori ai organizatiilor neguvernamentale, dup caz; b) s duc la ndeplinire msurile de protectie civil dispuse, n conditiile legii, de autorittile competente sau de personalul nvestit cu exercitiul autorittii publice din cadrul serviciilor publice de urgent; c) s informeze autorittile sau serviciile de urgent abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numrului 112, despre iminenta producerii sau producerea oricrei situatii de urgent despre care iau cunostint; d) s informeze serviciile de urgent profesioniste sau politia, dup caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numrului 112, despre descoperirea de munitie sau elemente de munitie rmase neexplodate; e) s participe la pregtirea de protectie civil la locul unde si desfsoar activitatea; f) s participe la ntretinerea adposturilor din cldirile proprietate personal si, n caz de necesitate, la amenajarea spatiilor de adpostire din teren; g) s-si asigure mijloacele individuale de protectie, trusa sanitar, rezerva de alimente si ap, precum si alte materiale de prim necesitate pentru protectia familiilor lor; h) s permit, n situatii de urgent civil, accesul fortelor si mijloacelor de interventie n incinte sau pe terenuri proprietate privat; i) s permit instalarea mijloacelor de alarmare pe cldirile proprietate privat sau apartinnd asociatiilor de locatari sau proprietari, dup caz, fr plat, precum si accesul persoanelor autorizate, n vederea ntretinerii acestora; j) s accepte si s efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit msurilor dispuse si aduse la cunostint de ctre autorittile abilitate; k) s solicite avizele si autorizatiile privind protectia civil, n cazurile prevzute de lege.

(2) ndeplinirea obligatiilor prevzute la alin. (1) revine, corespunztor situatiei n care se gsesc, si cettenilor strini care desfsoar activitti, au resedinta sau se afl n tranzit, dup caz, pe teritoriul Romniei. (3) Cettenii declarati inapti de munc din motive medicale sunt scutiti, pe timpul interventiei n sprijinul fortelor de protectie civil, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrri, evacuarea de bunuri si altele asemenea, care presupun efort fizic.

CAP. 4 Atributii si obligatii privind protectia civil


SECTIUNEA 1 Atributii ale autorittilor administratiei publice ART. 21 (1) Autorittile administratiei publice centrale si locale asigur stabilirea si integrarea msurilor de protectie civil n planurile si programele de dezvoltare economico-social ce se elaboreaz la nivel national, judetean si local si urmresc realizarea acestora. (2) Msurile si actiunile de prevenire din planurile de protectie civil se planific si se execut prioritar de ctre toate autorittile administratiei publice centrale si locale, potrivit competentelor acestora. (3) Autorittile administratiei publice centrale si locale poart ntreaga rspundere pentru asigurarea conditiilor de supravietuire a populatiei afectate de urmrile situatiilor de urgent. (4) Asigurarea conditiilor prevzute la alin. (3) se realizeaz prin serviciile de urgent, serviciile publice de gospodrie comunal, institutii si agenti economici, inclusiv prin utilizarea, n conditiile legii, a bunurilor din rezervele de stat si a serviciilor si bunurilor puse la dispozitie de organizatii neguvernamentale romne sau de comunittile locale si populatia din zonele neafectate, de state si organizatii strine ori cu caracter international. ART. 22 Guvernul exercit urmtoarele atributii principale: a) aprob strategia national a protectiei civile si actele normative specifice, potrivit competentei; b) analizeaz periodic si ori de cte ori situatia o impune activitatea de protectie civil; c) aprob planul national de asigurare cu resurse umane, materiale si financiare pentru gestionarea situatiilor de urgent; d) propune, potrivit legii, Presedintelui Romniei instituirea si ncetarea strii de urgent n zonele afectate; e) ncheie acorduri internationale n domeniul protectiei civile; f) adopt hotrri prin care se acord ajutoare de urgent si despgubiri persoanelor fizice si juridice afectate; g) aprob planificarea exercitiilor si a aplicatiilor de protectie civil cu caracter international; h) solicit, la nevoie, sprijin international; i) aprob acordarea de ajutor, n urma solicitrilor, statelor afectate de dezastre. ART. 23 (1) Ministerele, autorittile publice autonome si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale exercit urmtoarele atributii principale: a) stabilesc atributiile ce revin structurilor proprii; b) elaboreaz planuri si programe privind protectia civil n domeniul propriu de competent;

c) asigur resursele necesare interventiei; d) constituie capacitti operationale de interventie, pe care, n caz de necesitate, le pun la dispozitie autorittilor administratiei publice locale; e) initiaz programe sau teme de cercetare n domeniu; f) constituie baza de date specific domeniului propriu de activitate, necesar protectiei civile; g) asigur participarea reprezentantilor, a expertilor si a specialistilor la activittile Comitetului National pentru Situatii de Urgent; h) pun la dispozitie Ministerului Administratiei si Internelor personal calificat n vederea constituirii echipelor de experti pentru evaluare sau personalul necesar interventiei, dup caz; i) pun la dispozitie Comitetului National pentru Situatii de Urgent datele si informatiile solicitate n scopul elaborrii strategiei nationale de protectie civil, a planurilor si programelor de protectie civil, precum si Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent pentru constituirea bazei de date proprii; j) asigur gestionarea tipurilor de riscuri specifice si ndeplinirea functiilor de sprijin prin structuri specifice domeniilor de competent, potrivit legii. Organizarea si functionarea acestor structuri se stabilesc prin hotrre a Guvernului. (2) Ministerul Aprrii Nationale planific si execut msurile de protectie civil, potrivit organizrii si planurilor specifice proprii si planurilor comune cu alte ministere. ART. 24 (1) Ministerul Administratiei si Internelor exercit, prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, urmtoarele atributii principale: a) elaboreaz si prezint Guvernului, spre aprobare, proiectul de strategie national a protectiei civile; b) elaboreaz si avizeaz proiecte de acte normative specifice; c) coordoneaz activittile de evacuare, potrivit planurilor ntocmite; d) organizeaz si conduce activitatea de asanare a teritoriului de munitia rmas neexplodat din timpul conflictelor militare; e) analizeaz periodic, mpreun cu autorittile administratiei publice centrale, stadiul realizrii msurilor necesare a fi luate n situatii de protectie civil; f) elaboreaz norme metodologice pentru ntocmirea planurilor de urgent intern si extern a agentilor economici; g) organizeaz si conduce exercitii si aplicatii de specialitate; h) coordoneaz actiunile de limitare si nlturare a urmrilor situatiilor de urgent; i) colaboreaz cu organisme internationale de specialitate. (2) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent este autoritate de reglementare n domeniul protectiei civile. (3) Controlul de stat n domeniul protectiei civile se realizeaz prin activitti de avizare, autorizare, atestare, recunoastere, verificare, control si se exercit prin Inspectia de Prevenire din structura Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent, respectiv prin inspectiile de prevenire din cadrul inspectoratelor judetene si al municipiului Bucuresti, n scopul aplicrii unitare a prevederilor legale pe ntreg teritoriul Romniei. (4) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent ndeplineste rolul de punct national de contact n relatiile cu organisme internationale de profil. ART. 25 Consiliile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale municipiilor, oraselor si comunelor si consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti au urmtoarele atributii principale:

a) aprob organizarea protectiei civile la nivelul unittii administrativ-teritoriale, analizeaz anual si ori de cte ori este nevoie activitatea desfsurat si adopt msuri pentru mbunttirea acesteia; b) aprob planurile anuale si de perspectiv pentru asigurarea resurselor umane, materiale si financiare destinate prevenirii si gestionrii situatiilor de urgent; c) particip, potrivit legii, la asigurarea finantrii msurilor si a actiunilor de protectie civil, precum si a serviciilor de urgent si a structurilor care au atributii legale n acest domeniu; d) stabilesc, n conditiile legii, taxe speciale pe linia protectiei civile; e) nfiinteaz, n conditiile legii si cu avizul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent, centre de formare si evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgent; f) gestioneaz, depoziteaz, ntretin si asigur conservarea aparaturii si a materialelor de protectie civil prin serviciile specializate din subordine; g) asigur spatiile necesare functionrii inspectoratelor pentru situatii de urgent corespunztoare, paza si securitatea acestora si a centrelor operationale, precum si spatiile pentru depozitarea materialelor de interventie. ART. 26 Prefectul are urmtoarele atributii principale: a) aprob planurile operative si de pregtire pe linia protectiei civile si planificarea exercitiilor si a altor activitti desfsurate la nivelul unittii administrativ-teritoriale; b) urmreste ndeplinirea msurilor de protectie civil la nivelul unittii administrativ-teritoriale; c) dispune, potrivit legii, instituirea strii de alert, activarea sau folosirea, dup caz, a formatiunilor de interventie; d) aprob schema cu riscurile teritoriale ntocmit de inspectoratul pentru situatii de urgent; e) asigur conditii pentru buna desfsurare si integrarea activittii fortelor de interventie din alte judete sau a echipelor internationale, dup caz, sosite n unitatea administrativ-teritorial n scopul limitrii si nlturrii efectelor dezastrelor; f) prezint consiliului judetean sau Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dup caz, propuneri de completare a sistemului de nstiintare si alarmare a populatiei, a fondului de adpostire, a bazei materiale si alte msuri de protectie a populatiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale si a mediului; g) exercit controlul aplicrii msurilor n situatiile de protectie civil. ART. 27 Primarul are urmtoarele atributii principale: a) propune consiliului local structura organizatoric de protectie civil; b) aduce la ndeplinire hotrrile consiliului local n domeniul protectiei civile; c) aprob planurile operative, de pregtire si planificare a exercitiilor de specialitate; d) propune fondurile necesare realizrii msurilor de protectie civil; e) conduce exercitiile, aplicatiile si activittile de pregtire privind protectia civil; f) coordoneaz activitatea serviciilor de urgent voluntare; g) aprob planurile de cooperare cu localittile nvecinate si organismele neguvernamentale; h) dispune msuri si controleaz modul de ntretinere a spatiilor de adpostire colective de ctre administratorul acestora; i) urmreste realizarea, ntretinerea si functionarea legturilor si mijloacelor de nstiintare si alarmare n situatii de protectie civil; j) rspunde de alarmarea, protectia si pregtirea populatiei pentru situatiile de protectie civil;

k) solicit asistent tehnic si sprijin pentru gestionarea situatiilor de protectie civil; l) exercit controlul aplicrii msurilor de protectie civil n plan local; m) asigur evaluarea si centralizarea solicitrilor de ajutoare si despgubiri n situatii de protectie civil, precum si distribuirea celor primite; n) coordoneaz nemijlocit evacuarea populatiei din zonele afectate de situatiile de protectie civil; o) stabileste msurile necesare pentru asigurarea hrnirii, a cazrii si a alimentrii cu energie si ap a populatiei evacuate; p) dispune msuri pentru asigurarea ordinii publice n zona sinistrat; q) coopereaz cu primarii localittilor sau ai sectoarelor limitrofe, dup caz, n probleme de interes comun; r) gestioneaz, depoziteaz, ntretine si conserv tehnica, aparatura si materialele de protectie civil, prin serviciile de specialitate subordonate. SECTIUNEA a 2-a Obligatiile conductorilor institutiilor publice, agentilor economici, proiectantilor, constructorilor, beneficiarilor si salariatilor ART. 28 (1) Conductorii institutiilor publice, patronii si managerii agentilor economici, indiferent de forma de proprietate, au urmtoarele obligatii principale: a) asigur identificarea, monitorizarea si evaluarea factorilor de risc specifici, generatori de evenimente periculoase; b) stabilesc si urmresc ndeplinirea msurilor si a actiunilor de prevenire si de pregtire a interventiei, n functie de ncadrarea n clasificarea de protectie civil; c) organizeaz si doteaz, pe baza criteriilor de performant elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, servicii sau formatiuni proprii de urgent si stabilesc regulamentul de organizare si functionare a acestora; d) particip la exercitii si aplicatii de protectie civil si conduc nemijlocit actiunile de alarmare, evacuare, interventie, limitare si nlturare a urmrilor situatiilor de urgent desfsurate de unittile proprii; e) asigur gratuit fortelor de interventie chemate n sprijin n situatii de urgent echipamentele, substantele, mijloacele si antidoturile adecvate riscurilor specifice; f) organizeaz instruirea si pregtirea personalului ncadrat n munc privind protectia civil; g) asigur alarmarea populatiei din zona de risc creat ca urmare a activittilor proprii desfsurate; h) prevd, anual, n bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfsurrii activittilor de protectie civil; i) nstiinteaz persoanele si organismele competente asupra factorilor de risc si le semnaleaz, de ndat, cu privire la iminenta producerii sau producerea unei situatii de urgent civil la nivelul institutiei sau agentului economic; j) stabilesc si transmit ctre transportatorii, distribuitorii si utilizatorii produselor regulile si msurile de protectie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport si depozitare; k) ncheie contracte, conventii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgent profesioniste sau voluntare; l) mentin n stare de functionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spatiile de adpostire si mijloacele tehnice proprii, destinate adpostirii sau interventiei, tin evidenta acestora si le verific periodic;

m) ndeplinesc alte obligatii si msuri stabilite, potrivit legii, de ctre organismele si organele abilitate. (2) Conductorii institutiilor publice si ai agentilor economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligati s permit instalarea, fr plat, a mijloacelor de alarmare pe cldirile proprii. (3) Agentii economici a cror activitate prezint pericole de accidente majore n care sunt implicate substante periculoase se supun si prevederilor legislatiei specifice. ART. 29 Persoanele fizice sau juridice care detin imobile n indiviziune sau le utilizeaz n comun sunt obligate s coopereze pentru ndeplinirea msurilor de protectie civil pentru ntregul imobil sau ansamblu de imobile. ART. 30 (1) Proiectantii, constructorii si beneficiarii de investitii au urmtoarele obligatii: a) s prevad n documentatiile tehnice ale investitiilor msurile specifice, echipamentele si dotrile necesare, conform normativelor n vigoare, si s asigure realizarea lor nainte de darea n exploatare a investitiei; b) s obtin toate avizele, autorizatiile si acordurile privind protectia civil, prevenirea si stingerea incendiilor si de mediu, conform legii, si s urmreasc realizarea msurilor stabilite n cuprinsul acestora; c) s evalueze riscul seismic al zonei n care se execut lucrrile si s ntocmeasc proiectul, respectiv s execute constructia sau instalatia conform gradului de risc seismic evaluat. (2) n toate fazele de cercetare, proiectare, executie si pe ntreaga lor durat de existent, constructiile si amenajrile, echipamentele, utilajele si instalatiile tehnologice pentru autorizare n domeniul protectiei civile se supun unei examinri sistematice si calificate pentru identificarea, evaluarea si controlul riscurilor, n conditiile prevzute de reglementrile specifice. (3) Obligatia executrii activittilor prevzute la alin. (2) revine persoanelor care concur la proiectarea, realizarea, exploatarea, ntretinerea, repararea, postutilizarea constructiilor, a echipamentelor si a instalatiilor tehnologice, potrivit obligatiilor si rspunderilor prevzute de lege. (4) Metodologia privind identificarea, evaluarea si controlul riscurilor se elaboreaz de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, se aprob prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. ART. 31 Salariatii au urmtoarele drepturi si obligatii: a) s beneficieze, n mod gratuit, de echipament de protectie individual, de tratament medical si antidoturi, dac sunt ncadrati la agenti economici sau institutii cu surse de risc nuclear, chimic sau biologic; b) s beneficieze de msurile de protectie social prevzute prin lege pentru perioadele de ntrerupere a activittii, impuse de situatiile de protectie civil; c) s respecte normele, regulile si msurile de protectie civil stabilite; d) s participe la instruiri, exercitii, aplicatii si la alte forme de pregtire specific.

CAP. 5 Pregtirea pentru protectia civil


ART. 32 Pregtirea pentru protectia civil cuprinde pregtirea populatiei si a salariatilor, pregtirea serviciilor de urgent, pregtirea personalului cu functii de conducere pe linia protectiei civile, precum si a personalului de specialitate. ART. 33

(1) Pregtirea profesional a serviciilor de urgent si a altor forte cu care se coopereaz se realizeaz pe baza programelor anuale de pregtire, aprobate de sefii acestora. (2) Planificarea exercitiilor si a aplicatiilor de cooperare privind protectia civil la care particip, potrivit specificului acestora, serviciile de urgent, fortele de protectie si sprijin si populatia se aprob de prefect, primar sau de ministrul administratiei si internelor, dup caz. (3) Exercitiile de cooperare interjudetene/regionale si cele cu caracter international se aprob de Guvern, la propunerea ministrului administratiei si internelor. (4) n documentele de planificare a pregtirii privind protectia civil se prevd si resursele materiale si financiare necesare, precum si cine le asigur. ART. 34 (1) Initierea, calificarea, perfectionarea sau specializarea conductorilor structurilor specializate de protectie civil si a sefilor serviciilor de urgent, a personalului de specialitate, precum si a altor persoane cu atributii n acest domeniu se realizeaz prin cursuri, convocri sau instructaje si se desfsoar n Centrul National de Pregtire pentru Managementul Situatiilor de Urgent si n centrele zonale ale acestuia, precum si n Institutul National de Administratie sau n alte institutii de nvtmnt de profil. (2) Pregtirea pentru protectia civil n institutiile de nvtmnt militar este obligatorie si se desfsoar pe baza tematicilor elaborate cu consultarea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent. ART. 35 Formarea, perfectionarea si specializarea personalului serviciilor de urgent profesioniste si al structurilor componente ale Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgent se realizeaz n institutiile de nvtmnt de profil din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, a Ministerului Aprrii Nationale, precum si n alte unitti abilitate din tar si din strintate. ART. 36 (1) Informarea si educarea preventiv a populatiei privind protectia civil sunt obligatorii si se asigur prin: institutiile de nvtmnt si educatie de toate gradele, mijloacele de informare n mas si serviciile profesioniste pentru situatii de urgent. (2) Ministerul Educatiei si Cercetrii, n colaborare cu Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, stabileste, prin protocol, temele si activittile practic-aplicative de educatie privind protectia civil, care se includ n programele de nvtmnt, precum si n planurile activittilor extrascolare. (3) Societtile publice si private, nationale si locale, de radio si televiziune, precum si presa scris sunt obligate s asigure prezentarea n emisiunile, respectiv n stirile si reportajele acestora, a riscurilor potentiale, msurilor preventive si a modului de actiune si comportare a populatiei pe timpul situatiilor de urgent civil. (4) La informarea si educarea preventiv a populatiei privind protectia civil particip si organizatiile neguvernamentale de interes public, potrivit statutelor si specificului activittilor acestora. ART. 37 (1) Instruirea salariatilor privind protectia civil se asigur sistematic, de regul mpreun cu instructajele de prevenire si stingere a incendiilor, n conditiile stabilite prin dispozitiile generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate de ministrul administratiei si internelor. (2) Participarea salariatilor la instruire constituie sarcin de serviciu. ART. 38 Periodic, pe baza planurilor si a programelor de pregtire si cu aprobarea primarului localittii, se efectueaz exercitii de alarmare public.

CAP. 6 Protectia populatiei si a bunurilor materiale


ART. 39 Protectia populatiei, a bunurilor materiale si a valorilor culturale se realizeaz printr-un ansamblu de activitti constnd n: nstiintare, avertizare si alarmare, adpostire, protectie nuclear, biologic si chimic, evacuare si alte msuri tehnice si organizatorice specifice. SECTIUNEA 1 nstiintarea, avertizarea si alarmarea ART. 40 (1) nstiintarea se realizeaz de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent sau de serviciile de urgent profesioniste, dup caz, pe baza informatiilor primite de la populatie sau de la structurile care monitorizeaz sursele de risc. (2) Avertizarea populatiei se realizeaz de ctre autorittile administratiei publice centrale sau locale, dup caz, prin mijloacele de avertizare specifice, n baza nstiintrii primite de la structurile abilitate. ART. 41 (1) Prealarmarea se realizeaz de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si de serviciile de urgent profesioniste, dup caz, pe baza informatiilor primite de la Statul Major General, si de structurile specializate din cadrul categoriilor de forte armate, pe baza planurilor de cooperare ntocmite n acest sens. (2) Alarmarea populatiei se realizeaz de autorittile administratiei publice centrale sau locale, dup caz, prin mijloacele specifice, pe baza nstiintrii primite de la structurile abilitate. ART. 42 (1) Mijloacele de avertizare si alarmare specifice se instaleaz n locurile stabilite de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si de serviciile de urgent profesioniste. (2) Normele tehnice privind instalarea sistemului integrat de avertizare si alarmare a populatiei si instructiunile privind semnalele si mesajele de avertizare si alarmare se elaboreaz de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, se aprob prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. (3) Mesajele de avertizare si alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate si gratuit prin toate sistemele de telecomunicatii, posturile si retelele de radio si de televiziune, inclusiv prin satelit si cablu, care opereaz pe teritoriul Romniei, la solicitarea expres a sefilor structurilor de protectie civil. ART. 43 n cazul unui atac iminent, n situatia n care nu s-a declarat starea de rzboi, primele mesaje de prealarm si de alarm se transmit cu aprobarea ministrului administratiei si internelor, pe baza nstiintrilor Statului Major General si structurilor specializate din cadrul categoriilor de forte armate, conform planurilor de cooperare ntocmite n acest sens. ART. 44 (1) Folosirea mijloacelor de alarmare n cazul producerii unor dezastre se execut numai cu aprobarea primarului localittii, a conductorului institutiei publice sau a agentului economic implicat, dup caz, ori a mputernicitilor acestora. (2) Sistemul de nstiintare, avertizare si alarmare la localitti, institutii publice si agenti economici se verific periodic prin executarea de antrenamente si exercitii. (3) Folosirea mijloacelor tehnice de alarmare si alertare cu nclcarea prevederilor legale si a normelor tehnice prevzute la art. 42 alin. (2) este interzis.

SECTIUNEA a 2-a Adpostirea ART. 45 (1) Pentru protectia populatiei si a bunurilor din patrimoniul cultural national de efectele atacurilor din aer se realizeaz sistemul national de adpostire, care cuprinde: adposturi pentru puncte de comand destinate Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgent, adposturi publice de protectie civil aflate n administrarea consiliilor locale si fondul privat de adpostire realizat de agentii economici si proprietarii de imobile. (2) Autorittile administratiei publice, institutiile publice, agentii economici si proprietarii de imobile au obligatia s prevad n planurile de investitii si s realizeze adposturi de protectie civil. (3) Autorittile administratiei publice centrale si locale si serviciile de urgent de la toate nivelurile de competent vor identifica si vor stabili posibilittile de utilizare pentru adpostire a unor galerii de min, tuneluri, pesteri, grote etc. existente n apropierea zonelor dens populate sau n zone prevzute pentru amenajare de tabere de sinistrati, evacuati sau refugiati. (4) Categoriile de constructii la care este obligatorie realizarea de adposturi publice de protectie civil, precum si adposturile care se amenajeaz ca puncte de comand se aprob prin hotrre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor. (5) Adposturile publice de protectie civil prevzute n documentatiile tehnice ale investitiilor se avizeaz tehnic, premergtor eliberrii autorizatiilor de construire, de ctre serviciile de urgent profesioniste, potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, aprobat de ministrul administratiei si internelor si publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. (6) n timp de pace adposturile publice de protectie civil, cu exceptia spatiilor amenajate ca puncte de comand, pot fi utilizate pentru alte destinatii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligatia de a fi eliberate n situatii de urgent n maximum 24 de ore si cu informarea prealabil a centrelor operationale din cadrul serviciilor de urgent profesioniste. (7) Adposturile publice de protectie civil se inspecteaz periodic de ctre personalul de specialitate al serviciilor de urgent profesioniste; detintorii si utilizatorii acestor adposturi sunt obligati s ndeplineasc normele si msurile stabilite pentru mentinerea adposturilor si a instalatiilor utilitare ale acestora n stare de functionare. (8) Construirea adposturilor si amenajarea altor spatii de adpostire cuprinse n planurile de mobilizare se execut la punerea n aplicare a planurilor respective. ART. 46 Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent constituie n depozitele si unittile de logistic direct subordonate rezerva national de mijloace tehnico-materiale necesare asigurrii conditiilor de supravietuire a populatiei afectate de situatii de urgent. SECTIUNEA a 3-a Asanarea teritoriului de munitia rmas neexplodat ART. 47 Asanarea terenului si neutralizarea munitiei rmase neexplodate din timpul conflictelor armate se execut de ctre subunitti specializate si specialisti pirotehnicieni din Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent sau din serviciile de urgent profesioniste, dup caz, potrivit instructiunilor si normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor.

ART. 48 (1) Munitiile se distrug n poligoane ale Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Aprrii Nationale sau pe terenuri puse la dispozitie de autorittile administratiei publice locale n a cror raz administrativ-teritorial se execut lucrrile de asanare. Terenurile stabilite pentru distrugerea munitiei se amenajeaz potrivit instructiunilor si normelor tehnice specifice, elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent. (2) Autorittile administratiei publice locale sau, dup caz, institutiile publice si agentii economici asigur subunittii de interventie care execut asanarea pirotehnic accesul n teren si, gratuit, mna de lucru auxiliar, mijloace de transport cu soferi si carburantul aferent, materialele, asistenta sanitar, precum si cazarea si hrnirea efectivelor necesare acestor lucrri. (3) Paza munitiilor si a terenurilor n curs de asanare, precum si nsotirea transporturilor de munitii se execut de personal autorizat. ART. 49 (1) Persoanele fizice si juridice care iau cunostint de existenta munitiilor au obligatia s anunte de ndat centrul operational din cadrul serviciului de urgent profesionist, dispeceratul integrat de urgent, politia sau primarul, dup caz. (2) Se interzice persoanelor fizice neautorizate s ridice, s manipuleze ori s utilizeze munitia neexplodat. ART. 50 Materialele explozive si mijloacele de aprindere necesare pentru distrugerea munitiei rmase neexplodate se pun la dispozitie specialistilor pirotehnicieni, la cererea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent, prin comandamentele judetene de jandarmi. ART. 51 Formatiunile de interventie prevzute la art. 47 execut gratuit actiuni de distrugere a zpoarelor care pun n pericol localittile sau siguranta cetteanului. SECTIUNEA a 4-a Protectia nuclear, radiologic, chimic si biologic ART. 52 (1) Protectia nuclear, radiologic, chimic si biologic a populatiei se realizeaz prin mijloace de protectie individual, colectiv sau prin alte msuri tehnice si organizatorice specifice, cu prioritate n zonele de risc. (2) Institutiile publice si agentii economici care produc, transport, depoziteaz sau manipuleaz substante periculoase n cantitti care pot pune n pericol viata si sntatea cettenilor organizeaz si execut controlul contaminrii radioactive, chimice si biologice a materiilor prime si produselor finite si realizeaz msurile de decontaminare a personalului propriu, terenului, cldirilor si utilajelor. ART. 53 Mijloacele de protectie individual a cettenilor se asigur potrivit criteriilor elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate prin hotrre a Guvernului. ART. 54 Decontaminarea se realizeaz prin operatiuni si tehnici speciale efectuate de ctre serviciile de urgent, unele unitti militare si agenti economici, potrivit normelor tehnice elaborate de ministerele de profil si avizate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent. ART. 55

(1) Depoluarea const n luarea unor msuri specifice pentru identificarea si eliminarea surselor poluante, limitarea, ndeprtarea sau neutralizarea agentilor poluatori ai apei, aerului si terenului. (2) Msurile de depoluare sunt nsotite, dup caz, de evacuarea persoanelor si a animalelor din mediul poluat sau de interzicerea utilizrii apei, a alimentelor si a furajelor contaminate. (3) Se interzice comercializarea sau utilizarea pentru consum a bunurilor contaminate. (4) Agentii economici si institutiile publice au obligatia s avertizeze imediat populatia asupra riscurilor de poluare si contaminare a zonelor limitrofe unittilor respective si s intervin cu fortele si mijloacele de care dispun pentru protectia populatiei si nlturarea efectelor polurii. SECTIUNEA a 5-a Evacuarea ART. 56 Evacuarea n cazul dezastrelor se execut pe baza planurilor ntocmite n acest scop, conform legislatiei n vigoare. ART. 57 (1) Trecerea la executarea actiunii de evacuare n situatii de dezastre se hotrste de primar sau de prefect, dup caz, la propunerea comitetului pentru situatii de urgent competent. (2) n situatii de conflict armat, evacuarea se aprob de Consiliul Suprem de Aprare a Trii, la propunerea ministrului aprrii nationale. ART. 58 Principiile evacurii n situatii de conflict armat se stabilesc prin hotrre a Guvernului. ART. 59 Accesul persoanelor neautorizate n zonele afectate si periculoase, delimitate si marcate corespunztor, care intr sub incidenta situatiilor de protectie civil, este interzis. CAP. 7Limitarea si nlturarea urmrilor situatiilor de protectie civil ART. 60 (1) Limitarea si nlturarea urmrilor situatiilor de protectie civil cuprind ansamblul de activitti si actiuni executate n scopul restabilirii situatiei de normalitate n zonele afectate. (2) La actiunile de limitare si nlturare a urmrilor situatiilor de protectie civil particip structuri de interventie din cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza n timp scurt, unitti si formatiuni militare ale Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Aprrii Nationale, servicii de urgent voluntare, formatiuni de Cruce Rosie si alte structuri cu atributii n domeniu. (3) Interventia se realizeaz pe baza planurilor de interventie si cooperare ntocmite de autorittile competente. ART. 61 (1) La limitarea si nlturarea urmrilor dezastrelor pot participa si formatiuni de interventie private. (2) Autorizarea formatiunilor prevzute la alin. (1) se execut pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate de ministrul administratiei si internelor. ART. 62

Principiile de organizare, de conducere si modul de utilizare a serviciilor de urgent profesioniste si voluntare, unittilor de interventie, formatiunilor de interventie specializate si private n actiunile de limitare si nlturare a urmrilor situatiilor de protectie civil, precum si planurile operative ntocmite n acest scop se stabilesc prin regulamente, ordine si instructiuni elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate de ministrul administratiei si internelor. ART. 63 (1) Conducerea activittilor de interventie se realizeaz prin reteaua centrelor operationale si operative sau a punctelor de comand existente la autorittile administratiei publice centrale si locale, precum si la institutiile publice si agentii economici. (2) Conducerea nemijlocit a operatiunilor de interventie se asigur de comandantul actiunii, mputernicit potrivit legii, care poate fi ajutat n ndeplinirea sarcinilor de ctre grupa operativ si punctul operativ avansat. (3) Grupa operativ se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de decizie si specialisti ai serviciilor de urgent ale autorittilor publice, ai agentilor economici si institutiilor implicate n gestionarea situatiei de urgent. (4) Punctul operativ avansat este mobil si se asigur de ctre serviciul de urgent profesionist sau de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent, printr-o autospecial echipat si ncadrat corespunztor. n functie de amplasamentul fat de zona afectat, rolul punctului operativ poate fi preluat de centrul operational. (5) Pn la sosirea la fata locului a comandantului actiunii, conducerea operatiunilor se asigur de comandantul sau de seful formatiunii de interventie din serviciul de urgent, cu sprijinul reprezentantilor autorittii administratiei publice locale sau al patronului, dup caz. (6) Coordonarea elaborrii si derulrii programelor de recuperare, reabilitare sau de restaurare pe timpul situatiilor de urgent se asigur de ctre reprezentantii autorittilor, institutiilor sau ai agentilor economici stabiliti de comitetele pentru situatii de urgent competente.

CAP. 8 Asigurarea material si financiar SECTIUNEA 1 Asigurarea material


ART. 64 Autorittile administratiei publice centrale si locale, institutiile publice si agentii economici au obligatia s planifice si s realizeze asigurarea material si financiar a protectiei civile, potrivit legii. ART. 65 (1) nzestrarea si dotarea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent si a structurilor subordonate cu tehnic, aparatur si materiale specific militare se asigur de Ministerul Administratiei si Internelor, pe baza normelor de nzestrare si dotare aprobate de ministrul administratiei si internelor. (2) nzestrarea si dotarea structurilor de protectie civil cu bunuri materiale specifice, altele dect cele prevzute la alin. (1), se execut pe baza normelor de nzestrare si dotare elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate de ministrul administratiei si internelor. ART. 66 (1) Contractarea si aprovizionarea cu tehnic si materiale se asigur de fiecare beneficiar, contra cost. Tehnica si alte categorii de materiale necesare protectiei civile se asigur si din donatii, sponsorizri sau din alte surse legal constituite. (2) Tehnica si materialele provenite din donatii externe sunt scutite de taxe vamale. ART. 67

(1) ntretinerea, repararea, depozitarea si evidenta mijloacelor tehnice de protectie civil, precum si durata normat de folosint a acestora se realizeaz potrivit normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate de ministrul administratiei si internelor. (2) Montarea, ntretinerea, repararea si exploatarea sistemelor de alarmare, de comunicatii si informatice de protectie civil se asigur cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza contractelor sau a conventiilor legale ncheiate cu acestia. ART. 68 (1) Materialele didactice necesare pentru protectia civil: filme, diafilme, planse, manuale, brosuri, pliante, reviste si altele se realizeaz de Ministerul Administratiei si Internelor si se asigur gratuit autorittilor administratiei publice, institutiilor publice si agentilor economici. (2) Autorittile publice, institutiile publice si agentii economici au obligatia de a realiza materiale de popularizare a activittilor de protectie civil, emisiuni de radio si de televiziune, precum si alte activitti cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu acordul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent si al serviciilor de urgent profesioniste. SECTIUNEA a 2-a Asigurarea financiar ART. 69 (1) Finantarea cheltuielilor cu protectia civil se asigur, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele institutiilor publice autonome, ale institutiilor publice finantate integral sau partial din venituri proprii si din bugetele proprii ale agentilor economici, dup caz. (2) Finantarea serviciilor de urgent se asigur de ctre persoanele juridice care leau constituit. (3) Obiectivele de investitii de interes national pentru protectia civil se finanteaz de la bugetul de stat. ART. 70 (1) Cheltuielile pentru realizarea adposturilor de protectie civil aferente constructiilor cu destinatie de locuint, birouri, centre comerciale sau destinate oricror manifestri publice si care, potrivit normelor specifice, trebuie s fie prevzute, din constructie, cu asemenea adposturi se suport de ctre proprietar. (2) Pentru suportarea partial sau integral a costurilor realizrii adposturilor de protectie civil aferente constructiei cu destinatie de locuint, se pot aloca fonduri cu destinatia de subventii, ce se acord cettenilor o singur dat, n conditiile stabilite prin hotrre a Guvernului. ART. 71 Finantarea ajutoarelor de urgent, a despgubirilor, precum si a unor lucrri sau cheltuieli neprevzute se asigur din fondul de interventie constituit la dispozitia Guvernului pentru nlturarea efectelor unor dezastre. ART. 72 Pentru finantarea unor cheltuieli curente si de capital privind protectia civil pot fi utilizate, potrivit legii, donatii, sponsorizri, venituri din prestri de servicii, contributii ale societtilor si ale caselor de asigurare sau de reasigurare, precum si alte surse legale. ART. 73 Fundamentarea si ntocmirea documentatiei tehnice privind investitiile aferente protectiei civile se realizeaz pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgent si aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor.

ART. 74 (1) Cheltuielile pentru dotarea cu aparatur, mijloace tehnice si materialele necesare centrelor zonale de pregtire n domeniul protectiei civile se suport de Ministerul Administratiei si Internelor, n limita sumelor aprobate cu aceast destinatie. Derularea fondurilor se face prin bugetul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent. (2) Consiliile judetene ale judetelor n care functioneaz centrele de pregtire zonal pentru pregtirea specific protectiei civile vor pune la dispozitie acestora terenul, cldirile, precum si cheltuielile de ntretinere aferente acestora.

CAP. 9 Contraventii si sanctiuni


ART. 75 nclcarea prevederilor prezentei legi atrage rspunderea juridic civil, contraventional sau penal, dup caz. ART. 76 Constituie contraventii la prevederile prezentei legi urmtoarele fapte: a) neincluderea msurilor de protectie civil n programele de dezvoltare economico-social sau n proiectele de buget; b) neorganizarea serviciilor de urgent voluntare sau neasigurarea nzestrrii si a pregtirii profesionale a acestora; c) nentocmirea planurilor de interventie sau a altor documente operative de rspuns n situatii de urgent ori neasigurarea punerii acestora n aplicare la declansarea situatiilor de urgent; d) neasigurarea nstiintrii, a avertizrii, a alarmrii sau a evacurii populatiei n situatii de urgent; e) neasigurarea identificrii, a monitorizrii si a evalurii factorilor de risc generatori de evenimente periculoase sau nestabilirea msurilor de protectie mpotriva efectelor negative ale acestora; f) neasigurarea nzestrrii, a dotrii si a echiprii cu mijloace tehnice de protectie civil, precum si nementinerea n stare de operativitate a acestora; g) nesolicitarea avizelor, a acordurilor sau a autorizatiilor privind protectia civil ori nendeplinirea msurilor si a conditiilor prevzute n acestea; h) neelaborarea regulamentelor, a normelor, a metodologiilor si a dispozitiilor privind protectia civil; i) neprevederea n documentele tehnico-economice ale investitiilor a adposturilor, a dotrilor si a msurilor de utilitate public privind protectia civil sau nerealizarea la termen a acestora; j) nementinerea adposturilor publice de protectie civil n bun stare de utilizare pe timpul situatiilor exceptionale, corespunztoare destinatiilor acestora; k) neparticiparea la instruirile, exercitiile si aplicatiile de pregtire privind protectia civil; l) nendeplinirea msurilor de protectie nuclear, biologic si chimic a populatiei; m) neanuntarea sau neinformarea despre evenimentele periculoase produse sau privind msurile de protectie civil luate ori necesar a fi luate; n) folosirea n alte scopuri a mijloacelor tehnice de protectie civil cu destinatie public; o) interzicerea accesului personalului si al mijloacelor tehnice ale serviciilor de urgent n scopul ndeplinirii atributiilor legale specifice; p) neconstituirea rezervelor de resurse tehnico-materiale necesare protectiei civile, prevzute n planurile specifice; q) nendeplinirea functiilor de sprijin stabilite pe timpul situatiilor de urgent;

r) accesul persoanelor neautorizate pe timpul situatiilor de urgent n zonele afectate, interzise accesului si care sunt delimitate si marcate corespunztor; s) necompensarea contravalorii serviciilor prestate pe timpul situatiilor de urgent; t) nendeplinirea msurilor stabilite pentru asigurarea conditiilor de supravietuire a populatiei afectate. ART. 77 (1) Contraventiile prevzute la art. 76 se sanctioneaz cu amend dup cum urmeaz: a) de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, faptele prevzute la lit. k) si m); b) de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, faptele prevzute la lit. c) si g); c) de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, faptele prevzute la lit. h), n), o), q), s) si t); d) de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei, faptele prevzute la lit. a), b), d), i), j) si p); e) de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei, faptele prevzute la lit. e), f), l) si r). (2) Sanctiunile contraventionale se aplic persoanelor fizice sau juridice, dup caz. ART. 78 Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de ctre personalul serviciilor de urgent profesioniste cu atributii de ndrumare, control, interventie si constatare a nclcrilor legii n domeniul protectiei civile, desemnat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgent si nominalizat de inspectorii-sefi, precum si de ctre persoanele anume desemnate de ctre conductorii autorittilor administratiei publice cu atributii n domeniu. ART. 79 Contraventiilor prevzute de prezenta lege le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobat cu modificri si completri prin Legea nr. 180/2002, cu modificrile ulterioare.

CAP. 10 - Dispozitii tranzitorii si finale


ART. 80 (1) Actele normative ce deriv din prezenta lege, prevzute a se elabora si aproba prin hotrri ale Guvernului, se emit n termen de 90 de zile de la intrarea n vigoare a prezentei legi. (2) Reglementrile tehnice prevzute a fi aprobate prin ordine ale ministrilor se emit n termen de 180 de zile de la intrarea n vigoare a prezentei legi si se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. ART. 81 Semnul distinctiv national pentru identificarea personalului si marcarea mijloacelor tehnice, a adposturilor si a altor bunuri de protectie civil, uniforma si cartea de identitate specifice personalului specializat cu atributii n domeniul protectiei civile se stabilesc prin hotrre a Guvernului, tinndu-se seama de prevederile reglementrilor internationale. ART. 82 Prezenta lege intr n vigoare la 60 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. ART. 83 Pe data intrrii n vigoare a prezentei legi se abrog Legea protectiei civile nr. 106/1996, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificrile si completrile ulterioare, si Ordonanta Guvernului nr. 47/1994 privind aprarea mpotriva dezastrelor, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobat prin Legea nr. 124/1995, cu modificrile si completrile ulterioare. Aceast lege a fost adoptat de Parlamentul Romniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia

Romniei, republicat.

Acest document a fost descrcat gratuit din pagina web oficial sc. RCL Consulting srl. Pentru mai multe informaii i documente ne putei contacta :

http://www.rcl.ro

S-ar putea să vă placă și