NVTTURI CRESTINE

Reflexii despre spiritualitatea poporului romn - Pr. Dumitru Stniloae Jurnalul fericirii - Nicolae Steinhardt Pateric Athonit - Cuviosul Paisie Aghioritu Imitatiunea lui Hristos - Toma de Kempis Druind vei dobndi - Nicolae Steinhardt

Reflexii despre spiritualitatea poporului romn - Pr. Dumitru Stniloae

Poporul romn afirm importanta credintei sale crestine numind-o lege romneasc sau lege strmoseasc. Ea reprezint astfel pentru el fundamentul tuturor legilor de viat printr-o convietuire de reciproc pretuire si conlucrare care-i asigur unitatea si identitatea. Spunndu-I lege romneasc si strmoseasc, poporul nostru afirm trirea n ea de la nceputurile existentei sale, care coincide cu timpul aparitiei crestinismului si rspndirii lui prin Apostolii lui Iisus Hristos. Dar aceast ndelungat si necurmat trire n legea de suprem noblete a lui Hristos a presupus o deosebit de afectuoas alipire a lui la Dumnezeu care i-a devenit ntru totul familiar. Aceast familiaritate afectuoas fat de Dumnezeu, care a pus o pecete de afectiune si pe relatiile fiecrui ins cu semenii si, o tlcuieste poporul nostru prin expresia Dumnezeu drgutu! Dumnezeu nu este un stpn aspru si distant, ci un Parinte iubitor si de

aceea drag, ba, chiar drgut. E un diminutiv care, ca aproape toat multimea de diminutive ale poporului romnesc, nu exprim o micime a lui Dumnezeu numit astfel, ci o intimitate si o cldur a relatiei cu El, a venirii Lui n apropierea noastr, fapt svrsit de Fiul lui Dumnezeu prin ntruparea Lui, numit de Sfntul Apostol Pavel chenoz, smerire, dezbrcare de slava exterioar ca s-L putem simti apropiat de noi. Cum spune copilul tatlui su ticutu, fr a nceta s-l vad n mrimea lui, dar simtindu-I n acelasi timp coborrea iubitoare la el, asa spune poporul nostru: Dumnezeu drgutu, simtind coborrea Lui la comunicarea iubitoare cu sine. n acelasi nteles foloseste poporul nostru expresia Micuta Domnului, Vznd-o Micut nu numai pentru Fiul ei iubitor, ci si pentru tot cel ce se adreseaz ei. Simt pe Micuta Domnului tot asa de apropiat de mine si triesc aceeasi afectiune fat de ea, cum simt si cum o triesc fat de maica mea, cnd i spun micut. Prin expresiile acestea, poporul roman arat delicatetea sufleteasc, ce I s-a imprimat prin credinta lui. Delicatetea aceasta si-a exprimat-o si fat de Domnul Iisus Hristos n colindele n care foloseste cele mai gingase cuvinte pentru Pruncul dumnezeesc nscut n ieslea din Betleem. Dar tot n aceste cuvinte e descris toat lucrarea mntuitoare a lui Hristos. ntre altele, Pruncul este prezentat ca Dumnezeu care si nsuseste plnsul nostru, dar nu pentru trebuintele Lui, ci pentru pcatele noastre, plans care-L va duce pn la moarte pe cruce pentru noi. O expresie original a primit n creatia popular romneasc jertfa lui Hristos n Legenda Mnstirii Arges. n ea, Hristos e numit Manole, forma romneasc a lui Emanuel, cum e numit Hristos n Sf. Scriptur, care se traduce n romneste cu noi este Dumnezeu. Emanuel sau Manole nu poate ntemeia Biserica, dect pe jertfa trupului Sau, cuvntul trup fiind n limba greac de genul feminine (sarx). Dar poporul roman a generalizat aceast idee, cunoscnd faptul c oricine si dedic viata unei opere pentru altii uita de grija celor apropiati. n unele datini, mult gritoare, accentueaz poporul nostru importanta nvierii lui Hristos. n satul meu, si cred c si n altele, n noaptea nvierii se d vitelor de mncare toat noaptea, iar cnd sun clopotul bisericii pentru prima data anuntnd slujba nvierii, cineva din cas merge si scoate ap din fntn, socotindu-se sfintit de Hristos a crui nviere e crezut ca avnd si o lucrare actual asupra ntregii naturi. O atentie deosebit d poporul roman pomenirii mortilor. Dup slujba prohodului de Vineri noaptea, toti credinciosii se duc din biseric, la cimitir cu lumnri aprinse, punnd lumnrile pe mormintele celor adormiti. Nu mai vorbim de parastasele si pomenirile dese ce le nchin poporul nostru celor decedati. ntre cei plecati si cei de pe pmnt e o continua comunicare. Lumea noastr nu este desprtit de cea a celor scumpi plecati dintre noi. Credinta n Dumnezeu cere oamenilor s fie buni, asa cum este El nsusi. Omul bun este omul lui Dumnezeu. Omul ru e un pagan care nu crede n Dumnezeu. Buntatea e una cu sntatea mintii. Cel lipsit de buntate e nebun. Omul bun e si un om cu sufletul frumos. Omul ru e un om urt. Omul bun e omul comunicativ. Cnd nu ai pe cineva cu care s comunici, ti-e urt.

Numai omul comunicativ ti face viata frumoas, plcut. Se afirm prin aceasta firea comunicativ a romnului. Eu am nevoie de altul, altul are nevoie de mine. Se afirm prin aceast valoarea persoanei. Cnd m aflu numai ntre lucruri mi-e urt. Aceasta arat c la fundamentul existentei nu e o esent impersonal, ci o comunicare de personae, adic Sfnta Treime. Pentru poporul roman lumea ntreag rspndeste o lumin, prin rnduiala ei. De aceea i spune lume de la cuvntul lumin. Un peisaj frumos e o gur de rai. Este n el o frumusete plin de tain. Ea nu este produsul unei esente lipsit de gndire si de bucuria pentru o rnduial. Omului I se cere s fac un lucru ca lumea, prin aceasta afirmndu-se c si lumea e facut lume, printr-un simt constient al rnduirii, al frumosului. Iadul n care totul se afl ntr-o lupt plin de dezarmonie e un ntuneric. n toat rnduiala lumii e present Dumnezeu cu iubirea Lui fat de oameni. Dar fat de oamenii fr Dumnezeu, pgni si ri, El foloseste lumea si pentru a le adduce greutti si nenorociri; poporul roman spune atunci c-l bate Dumnezeu. ncercri pot veni si peste oamenii buni. Dar pn la urm ei sunt ajutati s ajung la o si mai mare bucurie. Poporul roman, strain spiritual de mistica occidental a ntunericului, e un popor care se bucur de lumin. Cci lumina e n planul fizic expresia rnduielii, iar n planul spiritual e expresia bunstrii, sau a relatiei armonioase, generoase a omului cu semenul su. Fata omului bun rspndeste lumin. De aceea, Sfintii au n icoane capetele nconjurate de un nimb luminos. Omul bun e omul care zmbeste luminos n bucuria comuniunii. Toate acestea reprezint un program pentru nnobilarea real a omului. Si numai n comuniunea bucuroas cu altii, asa cum e practicat de poporul roman, se nnobileaz omul. Numai n comuniune se nainteaz la nesfrsit n aceast noblete si n descoperirea fr sfrsit a tainei omului, care se hrneste din taina comuniunii ntre Persoanele Sfintei Treimi.

Jurnalul fericirii - Nicolae Steinhardt

Intreab. Cere. Bate. Indrzneste. Nu te teme. Nu te spimnta. Struie. Nvleste. Fii treaz. Fii ntreg la minte. Tot attea ndemnuri, care cu prisosint arat c nu se cuvine s fim prosti. Dovada e nsusi faptul c Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns, c trebuie s-L aflm, s-l descoperim; c lumea Lui trebuie s-o putem descifra. Nimic nu ne e dat mur-n gur, natura e complicat si dialectic, dincolo de complicatii si dialectic ni se cere s-o deslusim; sensurile ei stau dincolo de realitatea imediat.

O vasta cimilitur n care numai o minte intreag se poate descurca. Si pna la urm, n acest rebus, l gsim pe Dumnezeu ascuns unde? n locul cel mai putin probabil fiindc era cel mai evident - unde nu ne-am fi gndit, ca in Scrisoarea lui Poe - nluntrul inimii noastre!

Pateric Athonit - Cuviosul Paisie Aghioritul

Sfaturi pentru curtire si ascultare

Pentru ca mintea si inima s fie sfintite, omul trebuie s resping gndurile viclene. S se sileasca simplu si smerit si s lupte cu druire. Gndurile curate au o putere duhovniceasc mai mare dect orice ascez, post, ori veghe, pentru cei care lupt pentru pstrarea curteniei lor sufletesti si trupesti. La nceputul vietii duhovnicesti, lupttorul alung gndurile rele prin studiu duhovnicesc, rugciune continu si ascez cu druire. Dup aceea vin, singure, numai gndurile bune. Mai trziu si gndurile bune se opresc si omul simte un gol, dup care primeste lumina divin. Cea mai grea dintre bolile epocii noastre sunt gndurile desarte ale laicilor, care aduc stresul. Tratamentul l d numai Hristos prin linistea sufleteasca si prin vesnicie; este suficient ca omul s se ciasc si s se ndrepte spre Hristos. Cu ct oamenii se ndeprteaz de viata fireasc, simpl si se ndreapt spre lux, cu att creste n ei nelinistea sufleteasc. Cu ct creste politetea lumeasc, cu att se pierd simplitatea, bucuria si zmbetul omenesc, cele firesti. Cel mai bun leac pentru fiecare, n ncercrile noastre, este suferinta mai mare a semenilor nostri; este suficient s ne gndim la ea. Vrei ca rugciunea ta sa fie din inim, ca s fie bine primita de ctre Dumnezeu? F din durerea semenului tu durerea ta, chiar si un oftat din inim pentru aproapele tu va aduce road bun. nstiintarea dumnezeiasc a primirii rugciunii este mngierea divin pe care o simte omul dupa rugciune. Bucuria pe care o simte omul cnd primeste o binecuvntare material este o bucurie omeneasc. n timp ce bucuria pe care o simte atunci cnd druieste ceva este divin. Bucuria dumnezeiasc vine prin druire.

Imitatiunea lui Hristos - Toma de Kempis

Despre supunerea smerit Nu te interesa prea mult cine tine cu tine sau cine e contra ta: dar f si ngrijeste-te, totdeauna, ca Dumnezeu s fie cu tine n toate ce faci. Aibi cugetul curat si Dumnezeu te va apra oricnd. Cci celui pe care Dumnezeu vrea s-l ajute, nu-i poate strica ntru nimic rutatea oamenilor. Dac tu stii s taci si s rabzi, fr ndoial vei simti ajutorul Domnului. El stie timpul si modul cum te va scpa din nevoie, de aceea trebuie s te supui vointei Sale prea sfinte. Numai Dumnezeu te poate scpa din nevoi si numai El te poate ajuta la necaz. Adeseori e de mare folos, ca greselile noastre s fie cunoscute si mustrate de altii, pentru a ne putea ntri n smerenie. Cnd omul se smereste, recunoscndu-si greselile, atunci usor mpac pe altii si potoleste numaidect pe cei suprati pe el. Despre omul bun si pasnic" Fii mai nti om pasnic si atunci vei putea npca si pe altii. Omul mpciuitor are mai mult valoare dect unul nvtat. Cine este stpnit de pacea luntric, nu bnuieste de ru pe nimeni. Pe cnd cel nemultumit si tulburat e chinuit de diferite bnuieli: nici el nu e linistit si nici pe altii nu-i las n pace. Mai nti de toate poart grija de tine nsu-ti si atunci cu drept cuvnt ai putea s te mai ngrijesti si de aproapele tu. Dac vrei ca altii s fie ngduitori cu tine, fii si tu la fel cu ei. Vezi ct de departe esti inc de adevrata dragoste si smerenie, care nu stie a se supra sau indigna contra altora, ci numai contra sa nssi. Nu e cine stie ce mare lucru s triesti bine cu oamenii buni si pasnici, aceasta e ceva plcut tuturora din firea omului; ori cui i place linistea si iubeste mai mult pe cei care sunt de acord cu el. Dar cnd poti s te mpaci cu oamenii ticlosi si nedisciplinati, sau cu cei care te supr, este un mare dar si o fapt eroic si vrednic de mare laud. Dar totusi linistea noastr sufleteasc n aceast viat ticloas atrn mai mult de rbdarea cu care suferim necazurile, dect de la nlturarea lor.

Cine stie s sufere mai bine, acela va avea mai mult liniste sufleteasc. Un astfel de om e nvingtor asupra sa nssi si stpnul asupra lumii, prietenul lui Iisus si mostenitorul mprtiei cerurilor. Despre bucuria unui cuget curat Pstreaz-ti cugetul curat si vei fi totdeauna vesel. Nu te bucura dect cnd ai fcut un bine. Cei ri nu simt niciodat o bucurie adevrat si nici nu sunt stpniti de pacea luntric: cci nu exist pace pentru cei nelegiuiti, zice Domnul. Nu e lucru greu a se luda si a fi cu fruntea sus chiar n nevoi, pentru cel ce iubeste pe Hristos, cci a se luda astfel nsemneaz a se luda n Crucea lui Hristos. Lauda pe care o aduce lumea ca si cea pe care o primesc oamenii de la ea e de scurt durat. Slava celor buni const n cugetul lor curat, iar nu n gura oamenilor. Cine doreste slava adevat si vesnic, nu se intereseaz de cea vremelnic. De mare liniste sufleteasc se bucur acela, cruia putin i pas fie de lauda lumii, fie de ocara ei. Dac vei tine seam de ceea ce te arat cugetul, nu te vei uita la cele ce spun oamenii despre tine. Omul ti citeste pe fat, iar Dumnezeu n inim. Omul se uit la fapte, Dumnezeu cntreste gndurile. A face totdeauna bine si a nu se pretui prea mult pe sine: acesta este semnul dup care se cunoaste sufletul smerit.

Druind vei dobndi - Nicolae Steinhardt

Orb, neghiob si strmt la minte, cum m aflu, n-am fost totusi att de stupid si de nestiutor nct s cred c Hristos ne cere s dm din prisosul nostru: Asta o fac doar si pgnii. Am fost ns ndeajuns de nepriceput si de rtcit n bezn spre a cugeta - ceea ce pare ntru totul conform cu nvttura crestin - c ni se cere s dm din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pn la a m nvoi cu ideea c din pilda celor doi bani aruncati de femeia vduv n cutia darurilor (Marcu 12, 41-44; Lc. 21, 1-4) reiese ndemnul de a da tot ce avem, toat avutia noastr.

A fost nevoie s nimeresc a citi, acum ctva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1988) pentru a ntelege altceva. Si anume, s dm ce nu avem. Orb, neghiob si strmt la minte ce am fost. Si ferecat n chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui c Hristos-Dumnezeu Care a primit s Se ntrupeze si s moar pe Cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticlos dintre muritori, ne va cere s dm din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta ntreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni att de simple, de apartintoare lumii acesteia, de posibile adic! Paul Claudel nu ni-L definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grirea: De ce v temeti? Sunt imposibilul Care v priveste. Hristos, asadar aceasta chiar ne cere: Imposibilul. S dm ce nu avem. Dar s-l ascultm pe Michaux: n mnstirea unde ar dori s fie primit se prezint un candidat la clugrie. i mrturiseste staretului: S stiti, printe, c nu am nici credint, nici lumin, nici esent, nici curaj, nici ncredere n mine si nici nu pot s-mi fiu mie nsumi de ajutor iar altora cu att mai putin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost s fie de ndat respins. Nu asa ns. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) i rspunde: Ce-are a face! Nu ai credint, nu ai lumin; dndu-le altora, le vei avea si tu. Cutndu-le pentru altul, le vei dobndi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tu esti dator s-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tu, ci din neavutul tu, din ceea ce ti lipseste. Druind altuia ce nu ai - credint, lumin, ncredere, ndejde - le vei dodndi si tu. Trebuie s-l ajuti cu ceea ce nu ai. Dnd ce nu ai, dobndesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc. Cu ceea ce crezi c nu ai, dar care este, care va fi n tine. Mai adnc dect adncul sinei tale. Mai tinuit, mai nfsurat, mai limpede, izvor nvalnic care circul fr oprire, chemnd, mbiind la prtsie. Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: Paradoxal (precum ntotdeauna ne-a nvtat: De vrei s crmuiesti, slujeste; de vrei s fii nltat, smereste-te; de vrei s-ti recstigi nevinovtia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai vei dobndi si tu ceea ce ai dat altora). Nicieri, n afar de Evanghelii, nu cred s se fi vorbit mai rspicat si mai crestineste dect in micul poem al lui Michaux care mi-a strnit stupefactia si entuziasmul. Poate in unele fragmente din Fratii Karamazov si Demonii, poate Cervantes, furindu-l pe El nuestro Senor Don Quijote, El Christo Espanol, poate Albert Camus n textul despre Oscar Wilde (intitulat Artistul n puscrie) si despre mergerea ctre Hristos nu prin suferint si durere (cale bun, inferioar totusi), ci prin exces de fericire si in clipe de euforie (cale superioar). Nicieri nu cred c vreun poet ori prozator s fi vorbit mai de aproape de Cel Neapropiat. Dnd ce nu avem dobndim prin ricoseu ceea ce - nemaipomenit sfruntare - ne-am ncumetat a drui altuia. Lectia e valabil pentru orice crestin, cleric sau mirean. Pentru monah ndeosebi. S nu se ngrijoreze, s nu se sperie, s nu se frmnte clugrul care si simte luntrul desert, bntuit de nencredere si slbiciune, cuprins de ntuneric si secet. S nu ia ctusi de putin aminte la acestea toate. Ispite ale dezndejdii, netrebnice siretenii ale celui ru si uscat. S dea celor care vin la el - n chilia lui, n grdina mnstirii,

pe cerdacul arhodaricului, la usa altarului - ca s afle credint, ntrire, lumin si o brum de sperant - ceea ce ei asteapt de la el si ceea ce el prea bine stie c in clipa aceea se poate ntmpla s nu aib. S le dea. Si, dndu-le, se vor rsfrnge si asupr-I, se va milui si el din pomana fcut altuia. Dnd lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu. Nu cumva prin cuvintele lui Michaux ni se lmureste mai n adncime textul de la Matei 25 despre nfricosta Judecat? Nu cumva cei buni au dat nsetatului din apa de care si ei duceau lips; nfometatului din hrana pe care nu o aveau, celui gol haina dup care si ei jinduiau? Secretul vietii clugresti se arat a fi: S ndrznesti a da ceea ce vremelnic se ntmpl s-ti lipseasc. Iat paradoxul crestin n toat plintatea, splendoarea si virtutea lui. Dar iat si fgduinta uluitoare: Dnd ceea ce nu ai, dobndesti ce ai stiut s dai din golul fiintei tale. Darul suprafiresc se reflecta asupr-ti, se ntoarce la tine ca un bumerang, ca o raz de lumin proiectat de oglind. Si te navuteste, te mplineste, te covrseste! Desigur. Nici c se putea alminteri! Cum oare am putut gndi mcar o clip - necum ani de zile - c Hristos doreste s dm din ce avem: Prisosul, putinul, totul! Mare isprav, destoinic scofal! Prea omeneasc, srman, jalnic treab! Altceva ni se cere: Ceea ce nu-I de conceput si de crezut! S piar de la noi, clugrii, orice spaima, nesiguranta, sfiala, teama de ftrnicie: Clugrul e menit a da altora credint si lumin mcar de-I vor lipsi lui vreme mai scurt ori mai lung. Chiar de se afl in criz de acedie. Chiar dac s-a fcut vinovat de slbirea avntului si statorniciei monahale. Va putea oare? Va fi n stare a svrsi minunea? Desigur, dat fiind c este din ceata celor despre care Hristos a spus c ei nu sunt din lume, precum si Eu nu sunt din lume (Ioan 17,16). Si iarsi: Dar nu numai pentru acestia M rog, ci si pentru cei ce vor crede n Mine, prin cuvntul lor (Ioan 17,20). Iar la Faptele Apostolilor (20, 35) Pavel asijderea grieste:Trebuie s ajutati pe cei slabi si s v aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, cci El a zis: Mai fericit este a da dect a lua. n adevar, dnd peste fire, lum har peste har. Cel slab, prin urmare, s rosteasc: D-mi, Doamne, cnd sunt descumpnit si gol, voint si nerusinare ca s pot da din ceea ce nu am. Iar Tu f ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si ndrznet - s se ntoarc asupra-mi prin mila Ta care socoteste ntelepciune oamenilor drept nebunie si adagiul: Nemo dat quod non habet - aram suntoare si chimval zngnitor. Tu Care ceri numai imposibilul si fptuiesti numai ce mintea omeneasc nu poate s priceap.

Craciun 2002