Sociologie Curs-1Obiectul si problematica sociologiei

Sociologia ca stiinta distincta a socialului a facut aparitia relativ tarziu la mijlocul secolului 19, intemeietorul ei fiind August Comte. Preocupari pentru cunoasterea si interpretarea vietii sociale se inregistreaza inca din antichitate, dar acestea se desfasoara in cadrul filosofiei. Sunt relevante in aceasta privinta teoria lui Platon cu privire la statul ideal, analizele lui Aristotel asupra principalelor regimuri politice ale antichitatii, precum si paralela realizata mai tarziu de Sf. Augustin intre statul laic si cetatea lui Dumnezeu. Acestor interpretari le era caracteristica o anumita viziune filosofica asupra individului si institutiilor politice, dar le lipsea informatia privitoare la factorii ce determina constituirea si functionarea vietii sociale, posibilitatea unei abordari stiintifice a unei societati umane, s-a realizat de abia in epoca moderna, datorita progresului realizat in stiintele naturii dar si datorita accelerarii ritmurilor de dezvoltare sociala. In urma dezvoltarii stiintelor naturii s-a constituit un model explicativ determinist cauzal, potrivit caruia tot ce exista in natura este rezultatul exclusiv al unor cauze naturale care actioneaza in anumite conditii tot de origine naturala si atunci cand aceleasi cauze intalnesc aceleasi pozitii, ele vor genera aceleasi efecte. Se contureaza astfel conceptul de lege a naturii prin care se desemnau relatia constanta dintre cauze, conditii si efecte, iar in aceste imprejurari scopul pe care il vor urmari va fi acela al descoperirii legilor pe baza carora se produc fenomenele in fiecare domeniu al realitatii. Cat priveste dezvoltarea econemica, aceasta va fi determinata de trecerea de la economia naturala si inchisa la economie de piata si de folosire pe scara cat mai larga in scopul dezvoltarii economiei a rezultatelor cunoasterii stiintifice. Caracterul evident al dezvoltarii vietii sociale va duce la aparitia ideii de progres social, adica de evolutie ascendenta a societatii, idee formulata pentru prima oara in Franta de catre Condorcet. Deprinderea formata in stiintele naturii de a explica totul pe baza de cauza si legi, va genera o preocupare similara si in privinta explicarii progresului social. Pentru aceasta era necesara cunoasterea profunda a fenomenelor sociale, cerinta ce presupunea la randul ei intreprinderea unei actiuni de cercetare sistematica a vietii sociale. Asemenea cerinte vor fi constientizate la mijlocul secolului 19 de catre August Comte si care va argumenta in cursul sau de filosofie pozitia elaborata intre 1828-1842, necesitatea constituirii unei stiinte pozitive a societatii, distincta de filosofie si de stiintele sociale particulare (istorie, drept, economie) si pe care el le numeste sociologie. Comte considera ca aceasta stiinta trebuie sa aiba doua domenii principale:statica si dinamica sociala. Statica sociala se va caracteriza prin preocuparea pentru explicarea stabilitatii sociale, respectiv a factorilor care determina functia optima a vietii sociale, urmand ca dinamica sociala sa explice factorii progresului social. In deplin acord cu spiritul stiintific al vremii sale, Comte apreciaza ca scopul principal al sociologiei trebuie sa fie acela al identificarii legilor ce stau la baza staticii si dinamicii sociale, cunoasterea care ar permite aplicarea unor masuri de perfectionare a organizarii sociale si de accelerare al progresului social. Chiar din momentul aparitiei preocuparilor pentru construirea sociologiei se cristalizeaza clar ideea ca aceasta trebuie sa fie o stiinta distincta a vietii sociale, care sa studieze societatea ca o realitate de sine statatoare, cu insusiri proprii ce o evidentiaza de existenta naturala. Aceasta idee se va mentine pe parcursul intregii actiuni de afirmare a noii stiinte, toti reprezentantii sai sustinand faptul ca sociologia este stiinta constituirii, functionarii si dezvoltarii societatii.

Statutul stiintific al sociologiei

Desi cerinta constituirii unei stiinte de sine statatoare a socialului devenea tot mai evidenta, nu toti oamenii de stiinta intelegeau necesitatea aparitiei unei asemenea stiinte, multi dintre ei formuland obiectiuni serioase la adresa sociologiei. O prima obiectiune era in legatura cu faptul ca sociologia nu ar dispune de un domeniu propriu de cercetare. Societatea sustinea acesti critici ai sociologiei, fiind alcatuita din elemente precum economia, cultura, dreptul si fiecare element este studiat de stiinte care dateaza de secole sau milenii: stiinta istoriei, stiinta dreptului, economiei,etc.. Acestor obiectiuni li se va raspunde cu argumentul ca societatea nu este identica cu suma componentelor sale, ci ea se constituie ca o realitate cu insusiri noi, deosebite de cele ale partilor componente , avand la baza alte mecanisme si legi de constituire decat cele intalnite la nivelul componentelor(elementelor). O a doua obiectiune viza faptul ca sociologia nu ar dispune de o metoda adecvata de cercetare, deoarece in domeniul vietii sociele nu sunt aplicabile instrumentul si experimentul matematic, apoi nici o observatie stiintifica nu se poate realiza aici in aceeasi maniera riguros tehnica ca in stiintele naturii, deoarece cercetatorul domeniului social detine o anumita pozitie in societate si toate aceste elementeii vor influenta judecatii facute cu fenomenele observate. Intervine, cu alte cuvinte, un anume partizanat si un anume subiectivism in interpretarea realitatii sociale. Nici aceste obiectiuni nu vor avea un suport real, ele datoranduse neintelegerii specificului cunoasterii vietii sociale. In primul rand, caracteristicele realitatii sociale fac improprie utilizarea in aceiasi forma a metodelor folosite de stiintele naturii. In schimb sociologia va avea la dispozitie forme proprii de investigare: observatiile din interiorul grupului, sondajul de opinie, studierea evenimentelor. In sociologie se poate recurge la extreme, dar in alte conditii decat in cazul celor realizate in stiintele naturii. Cat priveste instrumentul matematic,acesta este folosit in scara larga in cercetarea si interpretarea fenomenelor sociale, datorita faptului ca acestea au un pronuntat caracter statistic. Modelarea matematica este aplicabila in numeroase domenii ale vietii sociele. Referitor la subiectivismul ce a caracterizat atitudinea cercetatorului vietii sociale, acesta poate fi eliminat in masura in care cercetatorul face distinctia intre cunoasterea si actiunea sociala. Cercetatorul trebuie sa consemneze riguros datele de observatie si sa le interpreteze potrivit relatiilor existente intre acestea, cecetatorul va fi pus la adapost de atitudini partizane. Apoi trebuie remarcat ca si in domeniul stiintelor naturii pot interveni atitudini subiective, atunci cand cercetatorul adera la un anumit model teoretic si exclude alte posibilitati interpretative. Un al treilea tip de obiectiuni era in legatura cu inexistenta in viata sociala a legilor obiective. Ori daca rolul stiintei este acela a descoperi legile obiective ale societatii si daca in viata sociala nu exista asemena legi, atunci se dovedeste ca sociologia este lipsita de ratiunea de a exista. Si aceasta critica are la baza o anumita confuzie, ea identificand modelul de determinare al fenomenelor naturale, cu determinarea intalnita in viata sociala. In timp ce natura actioneaza in excusivitate cauze obiective, in viata sociala , toate fenomenele sunt rezultatul interactiv dintre obiectiv si subiectiv. Legile ce vor actiona in societate difera de cele intalnite in natura. Prin urmare nu este vorba de absenta legitatii in viata sociala, ci doar de manifestarea in forme specifice legitatii sociale.

Specificul legilor sociale Caracteristica legilor sociale este data de intrepatrunderea dintre obiectiv si subiectiv. Societatea este alcatuita din indivizi inzestrati cu ratiune, vointa si care actioneaza calauziti de interese proprii. Fiecere isi urmareste in mod constient propriile interese, dar rezultatul la care ajunge va fi determinat de interactiunea tuturor intereselor si de cadrul in care se desfasoara activitatea indivizilor. Dimensiunea subiectiva a vietii sociale nu poate face abstractie de conditiile obiective ale existentei, acestea punandu-si amprentaasupra rezultatului final. Se constata o prezenta sporita a elementelor aleatorii precum si o anume imprevizibilitate in ce priveste desfasurarea elementelor sociale. De aceea legile sociale vor avea si alte caracteristici care le deosebesc de legile naturii: a) manifestarea lor intr-o forma preponderent statistica, ele impunandu-se la nivelul grupurilor sociale si nu la nivelul indivizilor b) relativitatea legilor sociale, aceasta fiind determinata de numarul foarte mare de factori care contribuie la conturarea lor. c) caracterul tedential al actiunilor legilor sociale, acesta impunandu-se nu ca moduri inevitabile de desfasurare a anumitor evenimente ci ca tendinte d) forma concret istorica de manifestare, aceeasi lege sociala imbracand forme specifice in functie de gradul de dezvoltare al societatii. Sociologia generala si sociologiile de ramura 1. Problematica sociologiei generale Sociologia s-a afirmat ca o stiinta a societatii globale, preocuparea sa concentrandu-se asupra modului de constituire..... in ansamblul ei. In aceste conditii se pune problema utilizarii unor paradigme explicative, validate de cunoaterea stiintifica moderna, dar aplicata in mod specific. Si in utilizarea respectivelor modele teoretice se va constata o anumita evolutie in timp determinata de ponderea si importanta pe care au avut-o in anumite etape istorice diverse fenomene naturale. In consecinta, vor fi utilizate notiuni din domeniul fizic si al chimiei, cum ar fi cele referitoare la atractie si repulsie, asociere si disociere. Cu timpul se va opta si pentru un model psihologic care va fi grefat tot de viziunea atomara asupra vietii sociale. Astfel se va porni de la ideea ca psihicul indivizilor este determinat pentru constituirea realitatii sociale si se va proceda la identificarea acelor caracteristici psihice, apreciate apreciate a avea un rol decisiv in comportamentul individual. Unii teoreticieni vor considera ca instinctul imitatiei este componenta psihologica a comportamentului individului. Altii, mergand pe urmele lui Thomas Hobbs vor considera agresivitatea ca fiind trasatura definitoare a fiintei umane, pe cand cei care il vor continua pe J. Locke vor sustine ca instinctul sociabilitatii este cel care caracterizeaza cu adevarat omul. Viziunea atomara asupra societatii va fi inlocuita cu modele organiciste, potrivit carora societatea este asemenea organismului viu, de unde concluzia ca structura si functiile acestuia pot fi explicate prin analogie cu cel al organisnului. Initiatorul unui asemenea mod de interpretare va fi H. Spercer care afirma ca exista vizibile corespondente intre modul de organizare si functiile societatii si cel intalnit la vietuitoare. De exemplu: sistemul nutritiv este viata economica, sistemul nervos central este institutiile statului, etc.

Meritul interpretarilor organiciste consta in sesizare faptului ca societatea este cea care primeaza in raport cu indivizii, legile sociale sunt legi ce guverneaza ansamblul social. Interpretarile organistice comit eroarea de a nu sesiza deosebirile calitative dintre natura si societate, ele recurgand la modele valabile pentru lumea vie, dar care nu erau corespunzatoare pentru viata sociala. Pornind de la ideea justa ca societatea este cea care detine modul de a fi si de a aciona al indivizilor, sociologii vor insista pe faptul ca legile valabile pentru detinerea societatii in ansamblul ei sunt diferite de cele intalnite la nivelul componentelor ce alcatuiesc societatea. Un asemenea punct de vedere a fost formulat pentru prima oara in sociologie de Em. Durkein, cel caruia ii revine si meritul de a fi adevaratul intemeietor al sociologiei ca o stiinta de sine statatoare. Tot Durkein este cel care introduce notiunea de fapt social si prin care el desemneaza acele realitati sociale ce au un caracter obiectiv si exercita o actiune constrangatoare asupra indivizilor. Obiectivitatea faptelor sociale se deosebeste de cea din natura ca este data de stiinta colectiva a grupurilor sociale. De aceea obiectivitatea faptelor sociale consta in exterioritatea lor in raport cu individul si in caracterul lor constrangator. El considera drept fapte sociale interdictiile morale ale diverselor religii precum si normele morale care guverneaza societatile evoluate. Precizarile lui Durkein cu privire la caracteristicile si legile ansamblului social si la faptul social vor fi relevante pentru conturare problematicii sociologiei generale. Ca stiinta a societatii globale, sociologia va investiga structurile din interiorul societatii globale, legile ce detin configurarea si functionarea acestora, precum si cele care asigura dezvoltarea in timp a societatii. Sociologia generala va investiga acele caractere ce se regasesc la nivelul tuturor componentelor vietii sociale si care detin caracterul social. Sociologiile de ramura si domeniile acestora Evolutia istorica a sociologiei pare sa confirme principiul triadei formulat de Hegel si potrivit caruia procesul cunoasterii s-ar desfasura in urmatoarea formula:mai intai s-ar cunoaste una din laturile fenomenului, apoi contrariul acestuia, ca in final sa se cunoasca intregul si in acelasi timp va include si informatia privitoare la modul de a fi al intregului. Sociologia s-a afirmat ca o stiinta a societatii globale, dar in acest stadiu ea era lipsita de informatii privitoare la componentele ansamblului si la modul de actiune al acestuia. In consecinta, in locul explicatiilor stiintifice se va opera cu ipoteze si deductii filosofice, constietizand ca nu se poate construi o stiinta a ansamblului daca nu se cunoaste tot ce tine de componentele acestui intreg. Procesul de constituire al sociologiilor de ramura va fi contestat de catre reprezentantii stiintelor sociale particulare pe considerentul ca devreme ce exista stiinte, deja pe fiecare domeniu al societatii, nu mai are rost sa apara alte stiinte pe acelasi domeniu pentru ca acestea paraziteaza stiintele concrete. Dupa constituirea sociologiei de ramura se va constata ca acestea abordeaza alte aspecte intalnite la nivelul ansamblului social si care ramasese in afara preocuparilor stiintelor sociale particulare. Domeniul economic este investigat de stiinta economica doar sub aspectul exclusiv economic facandu-se abstractie de conditionarea sociala a economicului, de interactiunea domeniului economic cu sistemul social cultural si cu celelalte domenii. Componenta sociala a vietii economice este mereu prezenta si ignorarea ei se rasfrange negativ asupra cunoasterii integrale ale domeniului economic. Max Weber constata ca modul de a gandi si a actiona al credinciosului protestant a fost decisiv pentru accelerarea dezvoltarii economice pe baza capitalista. Astfel, cultul protestant considera munca drept obligatie sfanta a fiecarui om, si de aceea fiecare credincios va dovedi maxima responsabilitate profesionala. Un asemenea comportament va avea ca rezultat cresterea rapida a productivitatii si avutiei sociale. Firesc ar fi fost ca aceasta avutie sa

fi fost destinata consumului. Morala religioasa protestanta cere credinciosului sa traiasca cu ceea ce ii este absolut necesar. Se vor constitui numeroase surplusuri care vor fi utlizate pentru extinderea productiei. Relatiile sociologiei generale cu sociologia de ramura Intelegerea corecta a raporturilor dintre sociologia generala si sociologia de ramura, adopta recurgerea la teoria generala a sistemelor, o teorie stiintifica moderna, formulata la mijlocul secolului trecut de catre Ludwic von Bertalanzzy. Potrivit acestei teorii intreaga realitate este structurata in sisteme, adica in ansamblul orgamizatiilor integrate cu proprietati noi deosebite de cele ale elementelor componente. Orice sistem este alcatuit dintr-un numar de elemente care sunt dispuse intr-un anumit mod. Relatiile dintre elemenete, respectiv modul de ordonare si dispunere a acestora in cadrul intregului alcatuiesc sistemul. Proprietatile sistemului sunt determinate de structura si nu de caracteristicile elementului acestuia. In acelasi timp nu trebuie ignorata si importanta pe care o au elementele, pentru ca in functie de insusirile si numarul lor va fi conditionata structura sistemului. Dar numai prezenta elementelor nu este suficienta pentru constituirea sistemului, ci se impune ca acestea sa fie integrate si ordonate intr-un anumit mod.