Curs 1 (28 feb 2012)

Succesiuni Dreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai. Insa, la origine, transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai nu implica ideea de succesiune, deoarece , in conceptia vechilor romani, nu exista patrimoniu fara titular. Potrivit acestei conceptii, patrimoniul persoanei disparea odata cu moartea acelei persoane, astfel incat mostenitorul nu dobandea acelasi drept, ci un drept nou prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale. Nu intamplator cel mai vechi termen roman prin care este desemnat mostenitorul este acela de heres (astazi herede) care vine de la herus (stapan). Abia mai tarziu , dupa ce romanii au admis ideea continuitatii persoanei defunctului, au aparut si termenii de "succesiune" si de "succesor". Dreptul privat roman a reglementat 3 sisteme succesorale: 1) Succesunea ab intestat (fara testament ) 2) Succesiunea testamentara 3) Succesiunea deferita contra testamentului Asa cum rezulta din textele clasice si din fizionomia unor institutii juridice, succesiunea ab intestat este cea mai veche. Ea a aparut in epoca de tranzitie de la societatea gentilica la societatea organizata in stat, odata cu stapanirea individuala asupra unor lucruri care erau mostenite de gentili. Succesiunea testamentara a aparut ceva mai tarziu , odata cu familia patriarhala in care pater familias exercita o putere nelimitata asupra persoanelor si bunurilor. Putere pe care o transmitea mostenitorilor sai prin intermediul testamentului. Succesiunea deferita contra testamentului este o varianta a succesiunii testamentare. Dreptul succesoral roman a evoluat sub influenta a 2 tendinte: -decaderea formalismului; -si ocrotirea rudeniei de sange. In legatura cu prima tendinta retinem ca la origine actele juridice prin care se realiza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai, presupuneau respectarea unor conditii de forma extrem de complicate. Spre ex.: primul testament roman a imbracat forma
1

unei legi, pe cand in dreptul evoluat , testamentul se putea intocmi prin simpla manifestare de vointa a persoanei. In legatura cu a doua tendinta, vreme de 5 secole agnatiunea (rudenia civila) a fost unicul fundament al succesiunii, in sensul ca numai rudele civile aveau vocatie succesorala. Cu timpul, prin reforme ale praetorului, si prin reforme imperiale, au dobandit vocatie succesorala si anumite categorii de rude de sange, iar in vremea imparatului Justinian, prin rasturnarea stravechiului principiu, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii. Succesiunea ab intestat este denumita si succesiune legala deoarece e reglementata prin dispozitiile Legii celor XII Table. Potrivit acestei legi, exista 3 categorii de mostenitori pe care ii denumim mostenitori legali: 1) Heredes sui 2) Adgnatus proximus 3) Gentiles

1) Din prima categorie de mostenitori legali faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoane sui iuris (fiii, fiicele , femeia casatorita cu manus in calitate de fiica , adoptatul si adrogatul). Nepotii din fii faceau parte din prima categorie de mostenitori numai daca tatal lor murea inaintea bunicului (predeceda bunicului). Acei nepoti din fii veneau la succesiune prin reprezentare , in sensul ca ei urcau in rangul succesoral al tatalui lor si dobandeau partea din succesiune care s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi trait. Exemplu: daca veneau la succesiune 2 fii si 2 nepoti de fiu succesiunea se impartea la 3 iar cei 2 nepoti de fiu dobandeau impreuna o treime din succesiune, deoarece atat s-ar fi cuvenit tatalui lor, daca ar mai fi trait. In lipsa mostenitorilor din prima categorie, veneau la succesiune cei din categoria a doua. 2) Agnatus proximus; cu toate ca aceasta expresie este formulata la singular, prin ea se poate desemna o singura persoana sau pot fi desemnate mai multe persoane. Din aceasta categorie de mostenitori faceau parte cei mai apropiati agnati cu intelesul de colaterali. Aceasta categorie de mostenitori nu este fixa, ci este mobila, deoarece in lipsa unor agnati mai apropiati, agnatii foarte indepartati pot fi agnatus proximus.

Exemplu: daca exista frati, ei sunt agnatus proximus; daca nu exista frati, atunci vor fi agnatus proximus verii primari. In plus, potrivit Legii celor 12 table, colateralii nu vin la succesiune prin reprezentare, astfel incat, daca cel mai apropiat agnat repudiaza succesiunea, ea va deveni vacanta si nu va trece la urmatoarea categorie de mostenitori, de vreme ce colateralii nu vin la succesiune prin reprezentare. 3) In lipsa agnatilor, veneau la succesiune membrii gintii ca o amintire a epocii in care membrii gintii exercitau proprietatea colectiva asupra pamantului. Insa, catre sfarsitul epocii vechi, multe dispozitii ale legii celor 12 table, cu privire la succesiune, au devenit inaplicabile datorita transformarilor care au intervenit in organizarea familiei romane.Avem in vedere , in primul rand generalizarea unor practici juridice, precum emanciparea fiului de familie, sau casatoria fara manus. Ori emancipatul nu putea veni la succesiune in familia de origine potrivit Legii celor XII Table (nu mai era ruda civila cu acea familie). De asemenea, mama si copiii rezultati din casatoria fara manus, nu se puteau mosteni reciproc pentru ca nu erau rude civile ( erau sub puteri diferite). De aceea, praetorul actionand si d edata aceatsa in spiritul echitatii, a initiat o serie de reforme prin care a creat un nou sistem succesoral pe care noi il denumim "mostenire praetoriana" iar romanii il denumeau "bonorum possesio" (posesia bunurilor succesorale). In sistemul praetorian exista 4 categorii de mostenitori: 1) Bonorum possesio unde liberi (in calitate de fii) 2) Bonorum possesio unde legitimi (in calitate de agnati si gentili) 3) Bonorum possesio unde cognati (in calitate d rude de sange) 4) Bonorum possesio unde vir et uxor (barbat si femeie)

1) Din prima categorie de mostenitori praetorieni faceau parte toti fiii, inclusiv cei emancipati.Din aceasta categorie fac parte sui heredes precum si alte rude de sange care au suferit o capitis deminutio. Descendentii vin la mostenire indiferent daca se afla sau nu sub puterea lui patter familias in momentul mortii acestuia. Praetorul a procedat corrigendi iuris civilis gratia. 2) Din categoria a doua faceau parte colateralii si gentilii (in aparenta, a doua categorie de mostenitori praetorieni coincide cu a doua categorie de mostenitori legali) Totusi, praetorul a
3

introdus si o inovatie deoarece in sistemul praetorian, daca cel mai apropriat agnat repudia succesiunea, ea nu devenea vacanta, ci trecea asupra urmatoarei categorii de mostenitori. 3) Din categoria a treia faceau parte acele rude de sange care nu erau si rude civile, astfel incat mama si copiii rezultati din casatoria fara manus se puteau mosteni reciproc in calitate de rude de sange. 4) Din ultima categore faceau parte barbatul si femeia casatoriti fara manus. Sistemul praetorian a fost dezvoltat apoi prin reforme imperiale. Astfel, prin senatusconsultul tertulian dat in vremea lui Hadrian, mama a fost chemata la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus in calitate de ruda legitima. Ceea ce inseamna ca mama a fost urcata din categoria a treia de mostenitori praetorieni in categoria a doua. Iar prin senatusconsultul orfitian dta in vremea lui Marc Aureliu, copiii rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la succesiunea mamei lor in calitate de fii. ceea ce inseamna ca acesti copii au fost ridicati din categoria a treia in prima categorie de mostenitori praetorieni. iar imparatul Justinian a initiat o reforma unificatoare, prin care a creat patru categorii de mostenitori: a) Din prima categorie faceau parte descendentii(care ii excludeau pe toti ceilalti) b) Din categoria a doua faceau parte ascendentii fratii si surorile buni si copiii lor c) Din categoria a treia faceau parte fratii si surorile cosangvini si uterini si copiii lor (sunt frati si surori cosangvini cei care provin din acelasi tata dar nu si din aceeasi mama; cei uterini= aceeasi mama nu si acelasi tata) d) Din categoria a patra faceau parte colaterali mai indepartati

Mostenirea testamentara Este deferita pe baza unui testament. Testamentul este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca acestia sa ii execute ultima dorinta , de unde rezulta ca trasatura definitorie a testamentului este instituirea de mostenitori. Initial puteau fi instituiti mostenitori numai herezii (numai aceia care deveneau sui iuris in momentul mortii lui pater familias. Cu timpul, s-a admis sa fie instituiti mostenitori si agnati mai indepartati si chiar persoane straine de familie. In calitatea lor de executori testamentari , mostenitorii instituiti distribuiau
4

bunurile succesorale in conformitate cu ulitima vointa a testatorului. Totodata, prin testament puteau fi favorizati unii dintre mostenitorii instituiti. De asemenea, prin testament puteau fi transmise anumite bunuri individual determinate unor persoane care sunt denumite legatari. Tot prin testament se putea dezrobi un sclav sau se putea numi un tutore. In epoca veche, romanii au cunoscut 3 forme solemne de testament: 1) Testamentul callatis comitiis 2) testamentul in prociinctu 3) testamentul per es et libram

1) Testamentul callatis comitiis imbraca forma unei legi pe care o vota comitia curiata denumita si comitia callata. De unde deducem ca la origine, romanii au privit cu rezerva mostenirea testamentara, de vreme ce ultima vointa a testatorului trebuia sa fie aprobata de popor(sa imbrace forma unei legi). Cu timpul, poporul s-a transformat din veritabil legiuitor , in martor colectiv care lua act de ultima vointa a testatorului insa, acest testament prezinta 2 inconveniente: a) In primul rand, el nu era accesibil tuturor cetatenilor romani ci numai patricienilor. b) In al doilea rand, comitia curiata nu se intrunea in fiecare zi, ci numai de doua ori pe an. De aceea, a fost creat testamentul in procinto/testamentul in fata armatei gata de lupta. 2) Acest testament presupunea o declaratie solemna din partea legionarului in fata centuriei sale. Acest testament era accesibil tuturor cetatenilor romani si patricienilor si plebeilor dar numai acelora care aveau o varsta intre 17 si 46 de ani si faceau parte din legiunile de juniori (din legiunile combatante). Pe cand cei mai in varsta care faceau parte din legiunile de seniori necombatante, nu aveau acces la aceasta forma de testament, astfel incat a fost creat : 3)Testamentul per es et libram / testamentul prin arama si balanta care este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare si care a evoluat in 3 faze : i) Mancipatio familie ii) Testamentum per es libram public iii) Testamentul per es libram secret

i) In prima faza, testatorul transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate prin mancipatiune unui executor testamentar denumit emptor familiae/cumparator al bunurilor succesorale. Dupa care, intre testator si emptor familiae se incheia o conventie de buna credinta sau un pact fiduciar prin care testatorul ii arata lui emptor familiae cum sa distribuie bunurile succesorale. Insa, executarea ultimei vointe a testatotrului depindea in aceasta faza de buna-credinta a lui emptor familiae, deoarece in epoca veche pactele fiduciare sau simplele conventii nu erau sanctionate juridiceste astfel incat, daca emptor familiae era de rea credinta, testatorul nu dispunea de procedee juridice pentru a-l chema in justitie si pentru a-l constrange pe cale judiciara sa-i execute ultima vointa. De aceea s-a trecut la faza a doua. ii) Bunurile succesorale nu se mai transmiteau cu titlu de proprietate ci cu titlu de detentiune, astfel incat emptor familiae devenea un simplu detentor. Iar daca era de rea credinta, testatorul dispunea de procedee juridice pentru a-l chema in justitie si pentru a-l constrange sa-i execute ultima vointa. Si in aceasta faza, testamentul prezenta inconvenientul ca pactele fiduciare erau incheiate in forma verbala de fata cu martorii, astfel incat numele mostenitorilor erau cunoscute chiar din momentul intocmirii testamentului, iar unii dintre mostenitorii instituiti puteau fi interesati sa grabeasca moartea testatorului. Astfel incat s-a trecut la faza a treia. iii) Conventia de buna credinta era incheiata in forma scrisa si purta sigiliile martorilor urmand ca inscrisul sa fie deschis numai la moartea testatorului cand se aflau si numele mostenitorilor. Iar in dreptul clasic, romanii au cunoscut trei forme nesolemne de testament : i) testamentul noncupativ ii)testamentul praetorian iii) testamentul militar

i) Testamentul noncopativ presupunea o simpla declaratie nesolemna in fata martorilor. ii) Testamentul praetorian se intocmea in forma scrisa si purta sigiliile martorilor. iii) Testamentul militar nu presupunea respectarea vreunei conditii de forma, ci numai exprimarea clara a ultimei vointe. In acest sens, textele clasice ne arata ca testamentul militar se putea face si cu sabia pe nisip.