Colosseumul fusese construit la iniiativa mprailor Vespasianus (6979 d.Hr.) i a fiului su Titus (79-81 d.Hr.

), din noua dinastie a Flavilor. Odat ridicat amfiteatrul, Titus voia s le ofere celor peste 80.000 de oameni nghesuii n tribune, pe scaune i n picioare, un spectacol de neuitat, dac nu pentru noutate, mcar prin proporiile sale. i, fr ndoial, a fost memorabil, amintirea sa pstrndu-se de-a lungul timpurilor, ns fiecare epoc l-a privit ntr-un fel propriu. Pentru noi, cei de astzi, rmne un colosal masacru. ntr-o singur zi, n aren, erau ucise nu mai puin de 5.000 de animale slbatice, de toate felurile, aduse din nordul Africii, din Asia sau din marile pduri ale Europei. Aa gndiser oamenii mpratului un spectacol de mare rafinament, am putea spune chiar o capodoper de imaginaie: animalele erau silite s lupte contra gladiatorilor i criminalilor condamnai de justiie la pedeapsa capital. Acetia le nfruntau cu lancea, cu sabia i scutul, cu plasa sau chiar cu minile goale, pe jos sau clare. n final, animalele se luptau ntre ele. Adesea n aceste amfiteatre, oameni goi, predai ferocelor animale, erau omori, sfiai i devorai n bli de snge, n faa spectatorilor, nainte ca nvingtorii lor s fie ucii, la rndul lor. (Robert Delart Les animaux ont une histoire)

Unul dintre spectacolele cele mai dezgusttoare pe care romanii le-au montat vreodat a fost lupta dintre elefani i cini. Tnrul Lucullus, care mpreun cu fratele su conducea ca edil luptele i jocurile, a fost unul dintre inventatorii acestui bizar divertisment. Imperiul Roman era unul mondial. Iat de ce la Roma puteau fi artate curioilor exemplare exotice ntr-o varietate mai mare dect oriunde. Asia, Africa i rile barbare ale Europei i ddeau ntlnire pe arena din Colosseum. Elefani i rinoceri, uri i tauri, lei, tigri i

pantere erau aruncai unii mpotriva altora sau chiar contra gladiatorilor i a prizonierilor fr aprare. (Richard Lewinsohn Histoire des animaux)

100 de zile sngeroase n aren

Inaugurarea Colosseumului, prin lupte care au durat 100 de zile, a prilejuit cea mai mare vrsare de snge din ntreaga istorie a relaiilor omului cu animalele. Este greu de neles aceast surprinztoare dorin de distrugere, nebunia sngeroas a gloatei, dup cum este dificil s ne imaginam modul n care au fost capturate aceste animale i apoi transportate la Roma, cu uriae pierderi, desigur, i cu cheltuieli fabuloase.

Dar spectacolul de la Colosseum nu a fost primul de acest fel i nu avea s fie nici ultimul. Cele dinti lupte cu animale salbatice au fost consemnate la Roma n anul 186 i.Hr. Ele se desfurau n circuri, numeroase n capitalele imperiului i construite iniial pentru cursele de cai, dar i n oraele de provincie. Politica dus de conductorii romani, pentru a obine voturile i simpatia plebei, a dinuit cteva veacuri.

Feline nhmate la cvadrig

La Roma, n perioada imperial, cezarii i aristocra ii boga i nu i construiau doar palate somptuase, ci ntre ineau i mari menajerii cu sute de animale, ngrijite i dresate de oameni care aveau doar aceast ocupa ie. mpra ii mai de ineau, n sudul Romei, rezerva ii mpdurite n care erau pstrate pn la 11.000 de animale, cele mai multe ajungnd pe arenele circurilor. Ghepardul (sau, poate, tigrul, vechile imagini nu sunt totdeauna precise) era unul dintre animalele favorite ale imparatilor. Augustus poseda 420 de exemplare, Heliogabalus numai 51, dar acest imparat de origine siriana i-a intrecut pe multi prin extravagantele sale. Conducea, de pilda, prin Roma o cvadriga la care erau inhamati patru lei. Alteori, carul sau era tras de patru tigri sau de patru cerbi (cum avea sa faca, mult mai tarziu, spre sfarsitul veacului al XVIII-lea, la Bucuresti, domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni). Ilustrul Iulius Caesar se intorcea noaptea acasa intr-o lectica inconjurata de elefanti cu faclii. Nero folosea la intrecerile din Circus Maximus care trase de lei sau de camile. Dupa cucerirea Egiptului, soldatii romani se distrau aici, ucigand animale. Exista inca la Palestrina, oraselul de langa Roma, o vila cu un mozaic infatisand o vanatoare de hipopotami si crocodili. Amintirile din vremurile petrecute sub soarele Egiptului au ramas in mintea legionarilor batrani, retrasi

la Nimes, in sudul Frantei. Aici exista un superb amfiteatru bine pastrat, iar pe stema orasului figureaza un crocodil.
Leii erau foarte numerosi la Roma, Caracallaavea un leu imblanzit in preajma sa, iar felina statea langa el cand lua masa. Augustus poseda 280 de lei, Nero, 300, iar Pompei, 600! Adesea, leii purtati prin oras aveau hamuri scumpe, coama pudrata cu aur si erau incarcati de bijuterii.

Gladiatorii Eroii amfiteatrelor

Gladiatorii si luptele de gladiatori au captat atentia publicului, cat si a istoricilor. In pofida acestui interes, de cele mai multe ori istoria a fost gresit inteleasa de cei pasionati de subiect. Este drept, astfel de lucruri sunt stiute de specialistii acestui fenomen antic, dar, in ciuda cercetarilor recente, socetatea nu vrea sa accepte realitatea istorica. Putini stiu insa ca acesti gladiatori nu aveau o masa musculara impresionanta, ci, mai degraba, una adipoasa, destul de bogata, pentru ca in momentul in care erau loviti de adversar, lovitura sa fie amortizata. Gladiatorii erau extrem de pretiosi, moartea unuia dintre ei aducand proprietarului, editor, o paguba destul de serioasa. Pentru a face o comparatie, erau ca boxeorii din zilele noastre, fiind cumparati, antrenati intr-o scoala de gladiatori, investindu-se mult in sanatate, hrana, igiena, antrenament etc., dupa care participau la lupta. Ca si in boxul din zilele noastre, luptele de gladiatori aveau un arbitru si un asistent. Arbitrul purta numele de summa rudis, iar asistentul, secunda rudis. Un summa rudis se pare ca avea chiar dreptul de a opri lupta, daca era necesar. Spre exemplu, daca unui gladiator I s-a desprins armura, lupta era intrerupta, iar in acel moment in arena intrau asistentii gladiatorilor, acestia aranjandu-le armurile, facandu-le masaj, dandu-le de baut. In acest timp, gladiatorii agitau multimea prin diferite gesturi. Arbitrul avea, totodata, dreptul de a opri lupta

in momentul in care un gladiator isi dobora oponentul, deoarece regulile cereau ca imparatul sau un delegat al acestuia sa ia o hotarare n ceea ce priveste soarta gladiatorului infrant. Pentru sporirea popularitatii, imparatul lasa publicul sa aleaga. In momentul in care publicul hotara soarta invinsului, imparatul dadea ordin sa fie ucis say sa fie crutat. In cazul in care soarta ii era potrivnica invinsului, summa rudis il lasa pe invingator sa ii aplice opinentului sau lovitura de gratie.