M-a sunat undeva cnd ncepea sa se insereze.

Unul din momentele pe care si eu si ea le agream, fiindc semnala ca ceva mult mai minunat urma sa aib loc in curnd: noaptea - Buna. Deranjez ? Ce faci ? - Buna. Si eu pe-acasa Da deranjezi. Dar nu aveai cum sa stii, asa ca nu sunt deloc suparat sau ceva. Tu ce faci ? - Ma gandeam sa iesim. Ai vrea ? - Desigur. De ce nu ? Momentul e prielnic. Doar noi ? - Pai da, macar pentru inceput. Am putea merge mai tarziu pe la o prietena de-a mea. Vine mai multa lume. Ti-as prezenta pe cineva. - Mie ?!? Pe cine ? Cineva pe care mi-as dori sa cunosc ? - Eh, si tu acum ! O sa vezi. Daca vrei vii, daca nu, nu. Fara nici o suparare. Dar pana acolo mai este. Cand ne intalnim ? - Cand vrei si poti. - In patruzeci de minute. In statia de masina in care ne vedem de obicei ? - Patruzeci si cinci. Locul e perfect. - Bine atunci. Pe mai tarziu. Te pup. Papa. - Pa. Mai aveam destul timp pana atunci. Imi lua zece minute sa ajung in locul respectiv, mergand pe jos, in ritmul meu obisnuit. Dar nu vroiam sa ma grabesc. Am mancat o gustare rece in timp ce ma gandeam la ce am vorbit cu S. Parea ca se anunta o seara interesanta, sau cel putin una placuta. Sunt putine lucruri care imi fac mai multa placere decat sa ma plimb, noaptea, intr-un parc sau pe strazi cu cineva. Mai ales cu ea. Discutiile noastre, adesea mult prea intelectuale pentru gustul altora, cu greu ajungeau sa ma plictiseasca. Mai degraba ma revigorau. Dupa o gustare rapida, am intrat sub dus. Un dus fierbinte, de cincisprezece minute. Nici ca se putea ceva mai bun pentru a incepe seara. Ca si cand m-as pregati pentru a ma simti bine. Am iesit din casa exact cu cinciprezece minute inainte de momentul in care stabilisem sa ne intalnim. Am mers lejer, bucurandu-ma din plin de racoarea serii mai ales dupa contactul cu apa fierbinte si de lumina care incepea sa dispara. Desi facusem drumul acesta de sute de ori, totusi in momente ca acesta, cand corpul meu se desfata in racoare si intuneric, priveam mereu cu interes in jur. Nu vedeam decat rar ceva nou, sau poate ca nu observam decat rar o

schimbare, dar insasi faptul de a fi atent in jur imi aducea o satisfactie. Ma facea sa ma simt viu: corpul simtea, iar rotitele mintii se invarteau. Ce mi-as putea dori mai mult ? Am ajuns cu doua-trei minute mai devreme. Stiam foarte bine ca urma sa intarzie, macar cinci minute. Nu se intampla de fiecare data sa intarzie, dar de ce cele mai multe ori. Nu ma mai deranja de multa vreme, ma obisnuisem. M-am asezat pe banca din statia de autobuz, cu fata spre strada, si cu spatele in directia din care ea urma sa vina. Dupa cateva priviri in jur, am inchis ochii si m-am lasat prada senzatiilor. O multime de sunete pe care nu le remarcasem pana atunci au inceput sa-mi invadeze urechile. Masini trecand la nici un metru de mine, oameni mergand, frunzele in bataia vantului, fragmente de conversatii. Nu imi pasa de nimeni si de nimic. In momentul in care ea s-a apropiat la cativa metrii, inainte sa-i pot auzi pasii, am simtit-o. Nu era ceva neobisnuit pentru mine. Nu era ceva foarte constient. Pur si simplu am deschis ochii, m-am ridicat si m-am intors sa o vad venind spre mine zambind. Si ea stia ca a fost simtita - Buna ! - Buna. Astepti de mult ? Imi pare rau ca am intarziat - Doar de cateva minute. Nu e nici o problema. Ritualul nostru obisnuit. Replicile din totdeauna. Aceleasi replici rostite cu aceasi placere. - Si ? Incotro mergem ? - Pai, hai sa o luam prin parc, si vedem noi dupa aceea. - Haide. Parcul era in apropiere. Nu se vedea de unde eram, si parea a fi centrul orasului. Dar la numai doua strazi distanta exista un parc al carui amplasament era foarte interesant. Jumatate din el era de o parte a unei strazi principale, jumatate de cealalata parte. Se termina delimitat tot de o strada principala. In prima jumatate, mai mica, nu parea a fi nimic special, dar in a doua, cam prin mijlocul ei, daca stateai pe o banca si erai atent la sunete, realizai ca te afli intrun parc inconjurat de strazi pe care traficul se desfasura alert. Iar simplul fapt de a fi inconjurat de masini care circula, intr-o oaza verde, ma facea sa ma simt ca intr-un cerc magic, protejat de agitatia orasului.

Ne-am plimbat o vreme pe aleile parcului afland unul de la celalalt ce mai era nou prin viata fiecaruia. Ea facea un master in strainatate, si era de un an si ceva impreuna cu cineva acolo, iar eu vroiam sa stiu cum le mai merge. Ea vroia sa stie ce mai fac in timpul liber, cu cine mai sunt, ce idei imi mai umbla prin cap, ce parere am de cutare film sau carte. Incetul cu incetul, parca scotand cu clestele marturisirile din inima ei, am aflat cateva amanunte despre viata ei personala. Desi ne cunosteam de ani buni, si fusesem si impreuna o perioada, ea nu vorbea usor despre viata ei. Nu era o lipsa de incredere, ci doar felul ei de-a fi. Stiam asta, si nu eram agasat ca trebuia sa scot cuvintele cu taraita din gura ei. Dupa ce m-am simtit satisfacut de cele ce aflasem despre ea, am renuntat sa mai pun intrebari in mod direct, si am inceput sa discutam despre ce o interesa pe ea. Vazuse recent un film, care o intrigase, si vroia sa stie parerea mea despre cele patru personaje principale, despre relatiile care se iscau intre ele, despre motivele din spatele diverselor atitudini, si asa mai departe. Vazusem si eu filmul, dar nu ma gandisem la nimic din toate acestea. Nu-mi pusesem intrebarile pe care mi le punea ea, sau cel putin nu in mod constient. Pur si simplu ma delectasem privind, si intelegand undeva mai in adanc. Dar ea era altfel. Avea nevoie de raspunsuri, isi punea intrebari, trebuia sa comenteze si sa intelega formulat in cuvinte. Stiam asta, si ii raspundeam cu rabdare la toate intrebarile. Imi placea, iar exercitiul de gandire si exprimare la nivel lingvistic ma revigora. Discutam cateodata in contradictoriu, sau ne abateam de la linia principala disecand ceva anume. Evident, toate intrebarile si nelamuririle ei aveau legatura cu ce se intampla in ea, in viata ei interioara. Si evident ca evita sa-mi spuna concret ce si cum. Eu o intrebam din cand in cand, sau ii ceream sa-mi dea un exemplu concret, reprosandu-i ca discutia devine prea generala si teoretica, si ca imi pierdeam interesul de a o purta mai departe. Ea mai dezvaluia ceva, si continuam. Dupa un timp, cand discutia despre film era pe terminate, imi amintesc de ce vorbisem la telefon, si o intreb: - Ziceai ca mergem undeva. Si ca imi prezinti pe cineva. - Da, asa ziceam - O sa imi spui acum mai multe amanunte, sau pur si simplu vom merge acolo si ma voi trezi in fata faptului implinit ? - Te-ar deranja daca nu ti-as spune ? - Stii bine ca nu m-ar deranja

- Da, banuiesc ca stiu Pai ti-am mai povestit eu de Tania, prietena mea. - Da, mi-ai mai povestit de Tania, prietena ta. - Ei bine, din cand in cand se mai aduna lumea la ea acasa, pe strada K. Fara nici o ocazie speciala, pur si simplu pentru a mai sta de vorba, a barfi pe X sau pe Y, sau doar pentru a fi laolalta cu ceilalti. - Da, stiu si asta Si tu stii foarte bine ca am refuzat in mai multe randuri invitatia ta de a merge, pentru simplul motiv ca nu am nimic in comun cu cei care vin la Tania, detest barfa, si nu simt o placere deosebita in a fi laolalta cu ei. - Da, da, stiu asta foarte bine. Dar m-am gandit ca poate in seara asta ai vrea sa mergi. - Si ce te-a facut sa crezi asta ? Mmm ? - In seara asta o sa vina si Rachel, care pe langa faptul ca este foarte draguta, si ea s-a despartit recent de iubitul ei. - Si ea si mai cine ? - Si ea si tu. - Si eu m-am despartit recent de iubitul meu ? Ha! Ha! Ha! - Stii foarte bine ce vreau sa spun, nu o mai intoarce cum vrei tu. Pur si simplu cred ca aveti anumite lucruri in comun, asta e tot. Si ca poate ai vrea sa o cunosti. Nu ti-ar strica oricum sa mai cunosti lume noua. - Da ce-are lumea pe care o cunosc deja ? Nu-i de-ajuns ? - Haidee, lasa textele cu mine, ca stii foarte bine ca am dreptate. Pariez ca de cand te-ai de despartit de ea nici nu ai mai iesit din casa. Poate numai sa faci cumparaturile. - Si stii si tu la fel de bine ca nu voi recunoaste ca ai dreptate - Stiu, stiu. Vino cu mine sa o cunosti pe Rachel. Daca nu te vei simti bine, sau nu iti va placea, poti pleca oricand, fara ca nimeni sa se uite stramb la tine. - Nu ca daca s-ar uita stramb m-ar deranja in vre-un fel. - Nu ca te-ar deranja. Hai vino cu mine. Doar de data asta. - Ei bine, ai observat banuiesc ca am schimbat directia si ne indreptam spre strada K. - Desigur ca am observat. Dar simplul fapt de a ma conduce acolo nu presupune si faptul ca vei si urca pana la Tania. - Hai mah ai invatat tu sa nu mai presupui chestii de-astea ? - Mi le-ai scos pe nas de atatea ori presupunerile, proiectiile si asteptarile ca vrand-nevrand am ajuns sa invat si asta. - Sa inteleg din afirmatia ta ca imi esti etern recunoscatoare pentru efortul depus in a te lumina pe caile intunecate ale inertiei vietii umane ? - Normal

- Ei bine, avand in acest sublim moment orgoliul intrucatva gadilat de recunostinta ta, hai sa mergem si la Tania s-o cunoastem pe Rachel, si sa incheiem cu brio aceasta seara. - Oh, ma bucur ca esti de-acord. O sa vezi, nu o sa-ti para rau. - De-asta mi-era si frica, sa nu imi para rau Parca vad ca tu si Tania ati invitat-o si pe ea special pentru a ma cunoaste pe mine. Un Cupidon modern in care ea tine arcul si tu tragi sagetile ? - Nu e chiar asa. Ea vroia oricum sa vina. Vrea sa cunoasca oameni noi, si sa se simta mai bine. - Desigur ca vrea - Da, desigur ca vrea Am petrecut urmatoarele minute in tacere, fiecare rumegandu-si propriile ganduri. S. era cu siguranta emotionata si incantata ca acceptasem sa merg. Eu eram de asemenea incantat, dar oarecum retinut. Imi era caracteristic sa resping si sa desfintez la inceput, si doar mai apoi sa observ realitatea si sa ma port in consecinta. S. stia asta despre mine foarte bine, asa cum o stiam si eu. Am ajuns in zece minute pe strada K. Destul de bine luminata pentru o strada laturalnica. Din loc in loc mai erau copaci, iar unii dintre ei pareau sa-mi zica: Da, stiu ca sunt plantat pe o strada in mijlocul orasului, dar daca eu pot inverzi in locul asta, si tu poti inverzi acolo unde esti tu. S. a sunat la interfon, iar dupa o vreme s-a auzit vocea lui Taniei: Da ? S. In sfarsit credeam ca nu o sa mai vii. Esti singura ? Curioaso ! Ai de gand sa NE mai tii multa vreme aici in frig ? Inteles ! zise Tania cu o voce din care se putea ghici satisfactia si bucuria.

Apoi sunetul caracteristic deschiderii tuturor usilor cu interfon se auzi, iar S. trase de usa si mi-o deschise invitandu-ma sa intru: - Age before beauty. - Si intotdeauna va fi asa, draga mea. Am urcat cu un lift ce scotea harsaituri la fiecare etaj pe care-l cucerea inspre inalturi La al saptelea etaj, s-a oprit brusc. Am deschis usile, si am iesit. S. ma urmat tacuta. M-am indreptat spre usa care purta numarul codului format de ea la interfon.

- Bat sau sun ? - Potoleste-te ! Nu e cazul Cand am ajuns in dreptul usii, exact in momentul in care decisesem sa sun si vroiam sa-mi ridic mana spre sonerie, s-a auzit yala, iar usa s-a deschis. Good timing mi-am spus cu o usoara umbra de admiratie. Si eu obisnuiam sa fac la fel cand cineva venea la mine. In pragul ei, o fata la vreo 27 de ani, cu un zambet pana la urechi, spuse ceremonios: - Buna seara. Va rog intrati. - Buna seara si dumneavoastra, am raspuns. O sa continuam mult cu ceremonialul ? - Uhhh nu, desigur ca nu, raspunse ea dupa un moment de gandire. Te rog simte-te ca la tine acasa. - Multumesc, am raspuns, si am inceput sa imi dau haina jos. In spatele meu, S. si Tania se imbratisau zambind. - Imi pare bine ca ati venit, spuse Tania. Chiar era bucuroasa. Mai, mai, mai, ce seara o sa fie asta, cu ce au pus la cale astea doua, mi-am spus eu, indreptandu-ma spre camera din care se auzeau voci si muzica. - Si mie imi pare bine. Arati bine. Ce ti-ai facut la par ? Te prinde mult mai bine asa. - Multumesc. Si eu ma simt mult bine cu el prins asa. Ma saturasem sa-l tot vantur. Se putea observa usor ca parul Taniei avea o lungime considerabila. Acum era prins intr-o forma interesanta, si doar cateva suvite cadeau libere si nestanjenite din loc in loc. Tania era blonda, desi clar vopsita, dar nu-i statea rau deloc. In timp ce imi dadusem haina jos, incercasem sa ghicesc ce culoare avea parul ei de fapt, dar renuntasem curand, furat de trasaturile fetei. Mult mai ferme decat ma asteptam. Genul de fa care arata foarte bine cand posesoarea zambea sau radea. Ochi negrii, patrunzatori, si o barbie ce te facea sa-ti doresti s-o atingi. Inalta undeva pe la un metru si saptezeci, cu un corp plin de viata. Probabil ea considera ca trebuie sa mai dea jos cateva kilograme, de pe solduri si de pe coapse, dar mie mi se parea numai bine. O bluza neagra sub care se puteau ghici niste sani putin cam mari pentru gustul meu fata de multi alti barbati, imi

plac fetele cu sanii mici si o pereche de pantaloni negrii, cu dungi gri subtiri ii puneau in evidenta si alte daruri pe care Mama Natura i le facuse. Ajungand in dreptul arcadei care inlocuia usa sufrageriei, am stat pentru o clipa si am privit inauntru. Camera era destul de mare, cu o canapea incadrata de doua fotolii pe partea stanga, si cu un corp de biblioteca patrat pe partea dreapta. Undeva in centrul acestui corp era un televizor, iar putin mai incolo o combina. Boxele erau de o parte si de alta a televizorului, undeva mai jos. Se auzeau The Doors cu Raiders on a storm, dar nu destul de tare pentru a deranja conversatia. In capatul camerei, o masa rotunda din lemn masiv, nu foarte mare, cu trei scaune. Se putea vedea ca urma si un balcon, ce se continua spre dreapta. Pe primul fotoliu din stanga mea, si pe coltul din canapea imediat urmator, doua fete stateau de vorba aprins despre un subiect care nu parea sa ma intereseze. Putin mai incolo, tot pe canapea, un tip gelat la vreo douazeci de ani si o fata ce parea a fi noua lui cucerire discutau sorbindu-se din priviri. Pe ultimul fotoliu am vazut motivul pentru care S. ma adusese aici. Cufundata in gandurile ei, cu un pahar in mana stanga probabil gin cu apa tonica parea a fi furata de melodie. Batea cadenta cu degetele mainii drepte, pe bratul fotoliului, uitandu-se din cand in cand la televizor sau la ceilalti. Am spus un Buna seara exact cand ultimile acorduri ale melodiei se incheiasera, iar cateva priviri s-au intors spre mine. Pentru o clipa, privirile ni sau intalnit. Buzele i s-au miscat murmurand de asemenea un Buna seara, iar apoi si-a intors capul. M-am indreptat spre masa pe care se vedeau sticlele de bautura. O sticla de vin alb, una de whisky Johnny Walker una de gin, si cateva de suc. Desi nu era marca mea preferata, adica Seagrams, am ales ginul. Am luat un pahar inalt si am turnat in el cam doua degete. Am adaugat niste apa tonica, iar curand o felie de lamaie verde a plonjat in amestecul incolor. M-am dus spre scaunul de la masa cel mai apropiat de fotoliul pe care statea ea, si m-am asezat cu spatele la balcon, jumatate intors spre ea, jumatate spre camera. Cu cotul mainii stangi sprijinit de masa, tinand paharul, stand picior peste picior, cu dreptul deasupra, si cu mana dreapta odihnindu-se peste piciorul stang. Pozitia mea obisnuita. Dupa scurt timp, Tania si cu S. au intrat in camera, iar in timp ce S. schimba politeturi cu cele doua fete din captul celalalt al camerei, Tania a venit sa ia cele doua scaune de la masa. Desi poate ar fi fost frumos sa o ajut, nici nu m-am

clintit. Nu erau atat de grele incat chiar sa aiba nevoie de ajutorul meu. Iar eu nu aveam de gand sa ma misc de unde stateam. Tania si-a aruncat un zambet scurt catre fata din drepta mea, apoi a plecat cu cele doua scaune. Le-a pus undeva in apropierea celor de pe canapea, si au inceput sa vorbeasca despre nu-stiu-ce subiect mult prea foarte important. La combina Louis Prima incepuse sa cante Buona sera, si m-am gandit ca nu poate fi moment mai prielnic decat acesta. M-am intors catre ea si am spus: - Si pe tine te-au adus promitandu-ti marea cu sarea, sau doar eu am fost considerat noul Vasco da Gamma ? Intoarse usor capul spre mine, si cu un zambet usor amar fluturandu-i pe fata, spuse: - Nu, mie nu mi-au promis nimic de genul asta. Doar ca o sa ma ajute sa uit. - Aha si merge ? - Ce ? - Te ajuta sa uiti ? - Nu. - Nici mie nu mi se parea ca ar merge. Si ai de gand sa continui sa incerci pana se termina petrecerea ? - Nu ar fi frumos sa plec prima, nu-i asa ? - Da, nu ar fi frumos Intotdeauna faci ce-i bun si frumos ? - Cine a pomenit ceva de bun ? - Nu tot ce-i frumos e si bun ? - Faci pe filosoful cu mine ? - Nici prin gand nu mi-a trecut sa indraznesc - Sigur ca nu Urma o scurta tacere, in care se vedea ca o preocupa ceva, apoi intreba pe un ton usor plictisit: - Tie ce spuneai ca ti-au promis ? - Hehe, curioasa ? - Nu, pur si simiplu vroiam sa stiu pana unde a mers Tania facand promisiuni pe care nu si le poate tine. - Asa deci pai mi-au promis pe cineva foarte draguta, care si ea s-a despartit recent de iubitul ei. Crezi ca mi-au promis mai mult decat am obtinut ? - Nu stiu ce sa spun. M-ai obtinut ? - Faci pe filosoafa cu mine ?

Rase usor si dupa ce lua o inghititura de gin, imi spuse pe un ton fara nici o urma de plictiseala sau blazare: Si tu te-ai despartit recent de iubitul tau ? Exact asta am intrebat si eu cand mi s-a spus. Stii ce mi s-a raspuns ? Mai conteaza ? Ai dreptate, nu cred ca mai conteaza oricum

Urmara cateva minute de tacere. Rachel parea a fi captivata de documentarul de la televizor, timp in care eu studiam fizionomille celor din camera. Nimic interesant. M-a trezit din studiu cu o intrebare neasteptata: - De cat timp ? La inceput nu mi-am dat seama la ce se referea, dar brusc mi-a picat fisa. De doua saptamani. Tu ? De nouasprezece zile. Si-ti lipseste ? Absolut deloc, raspunse Rachel pe un ton atat de degajat incat ar fi reusit sa convinga si un parinte ca nu mancase ciocolata chiar daca era murdara la gura. - Am inteles am raspus eu. Iar dupa o scurta pauza, cu cea mai calda voce pe care o aveam, am intrebat-o: - Tie de cate ori pe zi nu-ti lipseste ? Intoarse privirea spre mine, si ma fixa indelung cu ochii mari, parca nevenindu-i sa creada ce auzise. Cand am vazut ca i se umezesc ochii, am stiut ca miscase, si am spus impaciuitor: - Te rog iarta-ma. Am mers prea departe. - Nu, e in regula, spuse ea cu o usoara dificultate in a scoate cuvintele. Ai dreptate. Nu are rost sa ascund asta, nu fata de tine. Cu siguranta stii foarte bine ce simt. - Da stiu - Si stii ca nici unul din noi nu are de fapt nici o treaba la petrecerea asta, nu ? - Nu m-as aventura atat de departe cu presupunerile totusi. - Fiindca nu esti al doilea Vasco da Gamma ? - Da, fiindca nu sunt Din nou tacere. Ea a continuat sa priveasca televizorul, eu sa ascult cum The Mammas & The Papas cantau California Dreamin. Eram la jumatatea

paharului cu gin, si incepusem in sfarsit sa ma incalzesc un pic. Tipul de pe canapea incepuse sa fumeze, iar curand S. ii tinu isonul. Nu am simtit niciodata nici o placere in a fuma, si nu puteam sa-i inteleg pe cei care aveau acest obicei. Poate ca tocmai fiindca nu gaseam nici o placere nu puteam sa-i inteleg. In fine Ochii incepeau sa-mi fie deranjati de intalnirea cu fumul, iar eu sa ma incalzesc si mai tare. Uitandu-ma la S., am vazut ca imi face semn sa deschid usa balconului. Excelenta sugestie, mi-am spus, am dat pe gat ce mai ramasese din paharul de gin, l-am asezat pe masa in dreptul scaunului meu, mam ridicat, am deschis usa de la balcon, si am iesit. Balconul era intr-adevar mai lung decat parea la prima vedere. Atat bucataria, care era lipita de sufragerie, spre dreapta cum intrai in apartament, cat si dormitorul care ii urma, aveau geamuri care dadeau in balcon. Cat de convenabil, mi-am spus si am mers putin mai incolo, iesind din raza de vedere a celor din camera. Cum balconul nu era inchis, m-am sprijinit cu coatele de balustrada si am tras adanc aer in piept. O seara nu atat de agreabila pe cat mi-as fi dorit, dar nici atat de dezagrabila pe cat ar fi putut sa fie. Rachel era cu siguranta si draguta, si despartita de prietenul ei. Si parea ca am fi avut mai multe lucruri in comun de asemenea. Cu alte cuvinte, S. nu a batut campii deloc cu promisiunile. Oare ce ma facuse sa ma indoiesc de ea ? Hehe, fiind acum iar in elementul meu, incepeam sa ma simt mult mai bine. Mai relaxat. Mai atent. Mai plin de viata adevarata. La scurta vreme, am auzit un zgomot, iar Rachel a venit si s-a asezat langa mine, privind departe in noapte. Am ramas asa, tacuti, o vreme indelungata. La un moment dat, a rupt tacerea: - Minunata, nu-i asa ? - Da, am raspuns tragand adanc aerul rece in piept. Simteam cum ma umple si ma completeaza. Da, intr-adevar ceva cu totul si cu totul minunat. O noua runda de liniste. Brusc, mi-am dorit sa beau din nou. Am intrebat-o, fara sa ma intorc spre ea: - Ma duc sa-mi mai iau ceva de baut. Vrei ceva ? - Da, raspunse ea dupa o clipa de gandire. Un deget gin si restul Kinley. Fara lamaie. Am plecat spre camera. Cand am intrat, toata caldura si fumul si lumina mam izbit drept in fata. Nu intelegeam cum unii puteau numi asta distractie, dar

parerea mea nu interesa pe nimeni din camera. S. ma privi intrebatoare din cealalta parte a camerei cand am intrat, iar eu nu am facut nimic decat sa-i intorc privirea, cu aceasi intrebare in ochi. Dupa ce am vazut-o incruntandu-se, mi-am zambit in sinea mea si m-am apucat sa pregatesc bauturile. Am turnat doua degete gin peste lamaia din paharul meu, am adaugat apa tonica, si am mai pus o felie de lamaie. Am respecatat intocmai instructiunile pentru paharul ei, si am iesit cu ambele pahare. Am vazut privirea satisfacuta a lui S. cand a vazut ca ies din nou cu ambele pahare. M-am incruntat catre ea, si m-am intors langa Rachel, inmanandu-i paharul. - Multumesc, murmura ea, si lua o inghititura. Mmm, foarte bun. Intocmai asa cum imi place. M-am simtit multumit ca a apreciat ceva atat de insignifiant, si am luat si eu o gura din paharul meu. Am lasat sa se astearna din nou linistea intre noi. Imi placea sa stau langa ea in tacere. Nu stiam inca daca imi placea si ea, dar nici nu ma interesa acest fapt in momentul de fata. Mi-am indepartat orice alte ganduri, si am ramas in tacere savurand prezenta noptii. S-a scurs o bucata de vreme; nu stiu cat. Nici nu mai stiu daca am mai simtit prezenta ei langa mine dupa un timp. Se parea ca si eu si ea ne-am cufundat in gandurile proprii, pe care fiecare si le rumega in tacere. - Hmmm s-a facut tarziu, si as vrea sa merg. Vii cu mine ? am auzit vocea lui S. venind din stanga mea, de dincolo de Rachel. M-am intors, am vazut-o privind intrebatoare si sfioasa catre mine, cu o usoara teama in ochi de a ne fi deranjat, si am raspuns: - Ai dreptate, este tarziu. Vin si eu imediat S. a inteles, s-a intors si a intrat in casa, lasandu-ne singuri din nou. M-am intors catre Rachel, care se uita de asemnea la mine, si dupa ce mi-am permis pentru o clipa sa ma pierd in ochii ei, am soptit: - A fost o placere sa te cunosc. Sper sa ne mai intalnim. - Si pentru mine a fost o placere sa te cunosc, spuse ea. Am pus pentru o clipa mana mea dreapta pe mana ei care se odihnea pe balustrada balconului si apoi am plecat, fara a ma mai spune vreun cuvant.

Imediat ce am intrat in casa am simtit aproape ca o lovitura mirosul de tutun si caldura. Mi-am dorit sa ies cat mai repede din acest mediu mult prea sanatos. M-am indreptat spre holul de la intrare, murmurand salutari catre cei din sufragerie, si am vazut-o pe S. deja imbracata vorbind cu Tania. Cand m-au vazut, s-au intrerupt brusc. - V-am intrerupt ? Imi cer scuze. Sa mai astept in sufragerie ? am intrebat eu cu glas mieros. - In nici un caz, nu ne deranjezi deloc, spuse Tania cu un zambet fluturandu-i pe fata. Sper ca te-ai simtit bine si ca vei mai veni pe la mine si altadata. Lasand un moment sa pluteasca in aer vorbele ei, ca si cand as fi ezitat, am raspus: - M-am simtit foarte bine. Multumesc pentru invitatie. Sper sa ne mai vedem si altadata. - Desigur ca vom mai veni, zise S. ca si cand ar fi fost cel mai sigur lucru din lume. Imi pare bine ca ne-am vazut. Mai vorbim zilele astea, te sun eu, ii spuse cu zambetul pe buze Taniei. - Abia astept, raspunse ea. Pa pa. - Papa. - La revedere, am murmurat, si am iesit impreuna cu S. Am luat liftul, care, ceva mai prietenos decat la venire, ne-a dus in jos cu viteza lifturilor din blocurile comuniste. Am iesit din scara, si am tras in piept cu nesat aerul curat si racoros. Intuneric. Racoare. Nici tipenie de om pe strada. Ce altceva mi-as mai putea dori ? Vantul care se misca nestingherit printre copaci imi aducea aminte de finalul din Tannhauser. Cel in interpretarea lui Celibidache, desigur. S. mergea alaturi de mine, parca neindraznind sa spuna nici un cuvant. Ii era teama de a nu sparge aceasta tacere ? Ezita sa ma intrebe de intalnirea cu Rachel ? Nu stiu. Nici nu ma interesa acum. Am alungat din minte aceste ganduri, si am continuat sa mergem incet spre zona unde locuiam. Tacerea a continuat pana cand am ajuns aproape de blocul in care statea S. Can am ajuns in fata scarii, ne-am intors unul spre celalalt, am vazut in ochii ei intrebarea si ezitarea de a o pune, si am spus:

- Meri de te culca, e tarziu. Vorbim maine-poimaine, poate mergem intr-un loc linistit. M-am aplecat si am sarutat-o pe obrazul stang atingandu-i celalalt obraz cu mana mea stanga. Gestul meu de afectiune. S-a uitat la mine, a dat din cap intelegatoare de cand era ea atat de intelegatoare ? apoi s-a indreptat spre usa blocului. Am ramas si am urmarit-o pana a intrat in bloc. Apoi am luat-o spre casa, mergand incet, fara sa ma grabesc. Am fredonat the night is young, and so are we dancing, admirand cu placere peisajul nocturn. In cateva minute am ajuns acasa. Am urcat si am intrat. M-am dezbracat fara sa aprind lumina pe hol. Am intrat in sufragerie si m-am uitat in jur. Am luat de pe birou cd-ul cu Variatiunile Goldberg si l-am pus in combina. M-am dus si am deschis micul dulapior in care tineam bauturile, miam turnat in pahar niste Ardbeg, m-am asezat pe fotoliu, si am dat drumul la muzica. Ultima bucata, Aria da capo. Am luat o inghititura din lichidul afumat si odata cu primele sunete mi-a revenit in cap imaginea degetelor lui Glenn Gould mangaind clapele. Incetul cu incetul, tot ceea ce se intamplase in aceasta seara a disparut, lasand loc doar muzicii si caldurii interioare aduse de bautura. M-am relaxat, simtind cum muschii cedeaza gravitatiei, iar corpul se afunda in fotoliu. Am sorbit ultima inghititura cu cateva secunde inainte de ultimile acorduri. Am savurat linistea care s-a asternut in casa, atat de potrivita dupa sunetul pianului. Cu oarecare greutate, m-am ridicat si m-am indreptat spre dormitor, dezbrandu-ma. Nu ar fi fost nici prima si nici ultima oara cand adormeam pe fotoliu; dar vroiam sa ma culc in pat. Am pus pe silentios mobilul pe care il stia toata lumea, si l-am lasat deschis doar pe cel personal, al carui numar nu il aveau decat persoanele apropiate, si care, daca era nevoie, puteau sa sune la orice ora. Numesc prieten pe acela pe care pot sa-l sun la trei noaptea fara sa-l deranjez. Oare cine spusese asta?... Nu m-a deranjat niciodata sa-mi fie intrerupt somnul, mai ales de cineva apropiat. M-am bagat incet in pat, care m-a intamplinat cu racoarea asternuturilor sale. Cand sunt obosit, tot ce-mi trebuie este un pat foarte rece si o femeie foarte calda. De data aceasta insa, patul imi era arhisuficient. Mam intors pe partea dreapta, mi-am pus mana stanga sub cap, si am lasat totul sa dispara.