Anatomia unei priviri

Am ajuns la cafenea ceva mai devreme, dupa bunul meu obicei, si am aflat cu uimire ca intrarea principala era blocata, din cauza unui eveniment ce urma sa aiba loc in acea zona. Accesul in cafenea se facea pe intrarea secundara, pe care nu o stiam. Nici nu stiam ca are o intrare secundara. Am mers sa cercetez... Sa ajung in acelasi loc bine-cunoscut, dar pe o cale noua, care nici nu stiam ca exista... totul mi s-a parut simbolic. Dupa ce am verificat ca totul este asa cum ar trebui sa fie, si putem petrece un timp agreabil acolo, am iesit sa o astept. Iar cand mai era doar un minut pana la ora stabilita pentru intalnire, am vazut-o venind. Admirand atat punctualitatea cat si tinuta eleganta in care mi s-a prezentat, i-am zambit. Buna!, mi-a spus. Astepti de multa vreme?

Am vrut sa-i raspund ca o asteptam de foarte multa vreme, dar nu am facut-o. Nu era inca momentul pentru astfel de lucruri. Deschiderea, ca si destainuirile, vin in timp. Intrand in cafenea, am inceput sa ne uitam dupa o masa libera. Daca nu te deranjeaza sa te pun la colt, i-am spus, hai sa ne asezam la masuta aceea. Si i-am aratat o masuta de doua persoane aflata intr-un ungher al incaperii. Imi plac colturile, mi-a raspuns, indreptandu-se catre locul faptei.

Ne-am asezat. Si m-am uitat la ea, in ochii albastrii-turcoaz, lasandu-ma sa ma pierd in ei. Lucru neasteptat, si ea s-a uitat la mine in acealsi fel. Ne-am intalnit, de la bun inceput, intr-o privire. Fata de la bar ne-a adus meniurile, si dupa o cercetare atenta, am comandat. Cafea pentru mine, cocktail pentru ea. Si asa am inceput sa vorbim. Am observat, foarte incantat, ca era atenta la ce vorbeam, si ca incerca sa pastreze mereu un contact vizual. Ne-am regasit in conversatie la fel ca in privirea de la inceput. Dincolo de cuvinte si de subiectul discutat, privirile noastre aveau o discutie a lor de asemenea. Incetul cu incetul, fiecare a aflat despre celalalt lucrurile esentiale, informatia de suprafata. Din cand in cand, am atins cate un subiect mai serios, dar fara a insista. Precum spuneam, deschiderea si destainuirile vin in timp. Oare acum ca fiecare stie lucrurile de baza despre celalalt vom sti cum sa ne purtam unul cu altul? De fapt, nu cred ca este atat de important ce stim despre celalalt. Am stiut-o cum sa ne purtam de la bun inceput. Ne-au ajutat privirile. Personal cred ca daca ne-am putut privi in ochi unul pe celalalt la inceput, o vom putea face si la final.