Sunteți pe pagina 1din 2

Cele mai frecvent intalnite droguri si efectele lor

Cum recunosti o persoana care se drogheaza? Este o intrebare la care se pot da cam aceleasi raspunsuri, deoarece exista reactii generale, dupa simptomele fizice si psihice prezente. Sa nu uitam de asemenea si faptul ca fiecare om reprezinta o individualitate si reactioneaza diferit la aceeasi substanta. Marijuana Consumul de marijuana afecteaza memoria de scurta durata si intelegerea, altereaza perceptia asupra timpului si reduce abilitatea de a indeplini anumite sarcini ce necesita concentrare si coordonare a miscarilor, cum ar fi condusul unui autoturism. Efectele pe termen scurt sunt: somnolenta, apatia, cresterea apetitului, dificultati in perceptia timpului, scaderea capacitatii de concentrare si de memorare, pierderea capacitatii de coordonare, accelerarea batailor inimii, inrosirea ochilor, absenta inhibitiilor, halucinatii, neliniste. Pe termen lung determina aparitia bolilor cronice pulmonare (bronsita, cancer), scaderea concentratiei de testosteron; la barbati are drept urmare feminizarea si diminuarea capacitatii de procreere; la femei se produce cresterea concentratiei de testosteron, avand ca efect masculinizarea in atitudine, cresterea parului pe suprafata corpului si marirea riscului de infertilitate; scaderea placerii sexuale, dependenta fizica si instalarea rapida a dependentei. Cocaina si derivatii sai Creaza rapid dependenta fzica si psihica. Consumul produce pentru scurt timp iluzia de putere fizica, de gandire rapida; creste apetitul sexual, scade pofta de mancare si nevoia de somn. Dupa terminarea efectului (20 minute) intervine somnolenta, consumatorul se simte istovit, depresiv si simte o dorinta acuta de a mai lua o doza pentru a scapa de aceasta stare. Multi cred ca placerea si performantele sexuale cresc. De fapt, dependentii de cocaina sunt incapabili sa functioneze din punct de vedere sexual, deoarece, dupa cum multi stim, totul porneste, in acest sens , din mintea fiecaruia, care in aceste cazuri este incetosata.

Care sunt riscurile psihologice asociate consumului de cocaina: 1. Prima doza determina un comportament bizar, iar urmatoarele fac persoana sa devina din ce in ce mai agitata, violenta si cu tendinte spre automutilare sau agresare a celor din jur. 2. Halucinatii, senzatia ca de insecte miscatoare pe sub piele, stare de confuzie si neliniste, ochi injectati. 3. Psihoza cocainomanului - pierderea contactului cu realitatea, a interesului fata de prieteni, familie, hobby-uri. Ecstasy Determina pentru scurt timp o stare de excitare, rezistenta mare la somn si la oboseala, o intensificare a senzatiilor. Dupa consum, utilizatorul se confrunta cu: greata, dureri de cap, gura uscata, deshitratare corporala, accelerarea ritmului cardiac, accese de panica, pierderea controlului, crampe musculare, tremur puternic. Efectele psihologice sunt: confuzie, anxietate severa, depresie si idei paranoide (de persecutie). Exista riscuri foarte mari de accidente, rutiere in mod special, caderi, inecuri si sinucideri. Acesta prezentare se refera la doar cateva dintre substantele care fac parte din categoria drogurilor cel mai frecvent consumate. Parintii, profesorii si cei apropiati sunt aceia care pot sa intervina in aceste situatii, pentru a stopa comportamentul respectiv, total necorespunzator si care ar putea fi fatal in anumite situatii. Marturisesc faptul ca mi s-a facut "pielea de gaina" scriind despre aceste lucruri. Ma simt datoare insa, in continuare, sa adaug cateva pareri legate de nocivitatea consumului de droguri, cu scuzele de rigoare, deoarece in niciun caz, nu te includ in aceasta categorie.

E bine sa retii urmatoarele:

Incercand o singura data, sa nu fii sigura ca nu ti se poate intampla chiar tie sa ajungi sa nu mai poti controla consumul de drog! Consumand droguri in combinatie cu alcool, viata ta este pusa in pericol. Oricand poate surveni moartea! Chiar daca tu nu consumi droguri, nu te considera "imuna" la pericolul reprezentat de ele, deoarece oricand drogurile pot afecta pe cineva la care tii. De aceea, informeaza-te in legatura cu efectele lor, atat pe termen scurt cat si lung!