Sunteți pe pagina 1din 1

MEMORIA--Mintea, teoria si arta Gabriel Baldovin Mintea omeneasca este asemenea unui copac.

Frunzele care cad n fiecare toamna reprezinta amintirile recente care se uita la un moment dat. Ramurile reprezinta amintirile mai vechi care se uita mai greu, unele din copilarie, altele chiar transmise de parinti. Aceste amintiri au acea patina a timpului pe ele ceea ce le face asemenea unui vin vechi, sau a unei persoane cunoscute pe care nu am mai vazut-o de zeci de ani. Daca avem o bucurie enorma atunci cand ne ntalnim cu o astfel de persoana este pentru ca ea trezeste amintiri din acele vremuri fapt ce ne face sa ne ntoarcem n timp (fireste, exceptand cazurile n care amintirile nu sunt bune relativ la acea persoana). Aceste amintiri fie au fost ngropate fie au fost corupte de uitare iar revederea n cauza le reactualizeaza. Este ca si cum s-ar ntampla sub ochii nostri miracolul nvierii. Aici consta si miracolul artei, cel al reactualizarii unor amintiri atat de profunde ncat uneori nici macar nu le percepem. De aceea ne plictisim de aceleasi melodii, filme sau haine. Dimpotriva, atunci cand anumite stiluri sau genuri au intrat n uitare totala ele pot reveni la moda si remprospata amintiri profunde. Istoria artei a consemnat numeroase reveniri de astfel de mode. Ceea ce se numeste astazi postmodernism a facut un program din recuperarea traditiilor. Dar si el vine dupa ce n arta s-au consumat directii foarte variate. Pe la mijlocul secolului al XX-lea se cauta n mod expres la un artist originalitatea. Astfel ca s-au creat curente care sunt si astazi contestate deoarece au renuntat la modelul traditional al artei. Dar ele insele au intrat n desuet la fel ca si cele carora li se mpotriveau cu nversunare. Straturile mnezice profunde (memoria de foarte lunga durata) au energie psihodinamica, si aceasta este cea care le face sa fie bine nregistrate n memorie. Dar daca ele se rup de straturile mnezice superioare (memoria de scurta durata) prin slabirea asociatiilor, adica a uitarii efective a unor verigi din lantul asociativ, acesta le blocheaza, le face prizoniere ale mintii. Satisfactia psihica presupune tocmai aceasta libera manifestare a energiei prin straturile mnezice superioare (ceea ce Aristotel numea pe vremea lui, Catharsis) dar acest lucru nu este posibil decat printr-o foarte fluida retea mnezica. Psihanaliza si alte discipline care investigheaza profunzimea mintii au acest rol de fluidizare de retele mnezice profunde prin refacerea amintirilor si eliberarea energiei blocate acolo. Aceste insule energetice (de fapt peninsule, caci ele primesc n continuare energie din zonele mai profunde) sunt adevarati vulcani mentali ce stau sa erupa. Arta cauta sa gaseasca acesti potentiali vulcani si sa elibereze tensiunea psihica ce le este asociata. Obiectul de arta este acea amintire din copilarie disparuta din campul atentiei noastre si pe care o rentalnim cu bucurie. Arta ncearca sa imite material (voluntar sau nu) acea reprezentare profunda izolata n abisurile mintii si sa ajunga la cea originala prin straturile superioare care sunt responsabile cu calitatea perceptiei. Este un fel de gaurire a muntelui pentru a elibera vulcanul ce sta sa erupa. O astfel de perceptie cauta asemenea computerului retele de asociatie mnezica pentru a fi memorata si stocata, fortand o retea de asociatie catre una sau mai multe astfel de reprezentari profunde izolate, fapt ce aduce cu sine si descarcarea tensiunii acumulate n ea. Acelasi lucru l face si stiinta, prin descoperire. Acel evrika exclamat de savant este eliberarea unei tensiuni interne. Desi demersul stiintei este unul logic si metodic, facand apel la straturile mnezice superioare n dezvoltarea sa pe orizontala, acest demers implica si unele gauriri verticale cu rezonanta la astfel de diamante mnezice profunde. Iata asemanarea ntre stiinta si arta. Majoritatea savantilor sunt imuni la demersul artistic, anume pentru ca fondul lor mnezic profund are acoperire prin demersul stiintific. Diferentierea atat de categorica a artei de stiinta este data n special de viziunea traditionalista asupra acestor concepte. Apoi, dat fiind faptul ca demersul stiintific este atat de elitist, inaccesibil maselor, diferentierea s-a facut si relativ la aceasta artificiala distinctie sociala. Si totusi dependenta chiar a demersului artistic traditional de cel stiintific este absoluta. Pe langa faptul ca arta depinde de stiinta si tehnica n ceea ce priveste aparitia noilor materiale, fapt care este o legatura externa, arta depinde foarte mult de mentalitatea sociala n care descoperirile stiintifice sunt motorul. Iata din nou legatura artei cu stiinta: arta promoveaza, popularizeaza demersul elitist al stiintei in scopul aplcarii sale in viata de zi cu zi. Ce ar fi Renasterea fara studiul anatomiei? Ce ar fi arta de dupa academism fara ideile politice social-democrate care au permis acceptarea si a unei frumuseti nonaristocrate? Ce ar fi fost pointilismul fara teoria conurilor si bastonaselor? Ce ar fi fost futurismul sau dadaismul fara renuntarea la metafizica determinista clasica n favoarea teoriilor nedeterministe? etc. Iata de ce arta este teoretica prin ea nsasi. Sintagma arta teoretica este aproape un pleonasm. Faptul ca n secolul al XX-lea programul teoretic este mult mai vizibil se datoreaza cresterii contactului direct al maselor cu stiinta. ncepand de la pointillism si futurism arta sprijinita de un program teoretic a devenit o realitate tot mai des ntalnita. S-a ajuns la conceptualism care a renuntat de tot la obiect. Dar nu obiectul conteaza. Acum stim ca el este doar un motiv pentru introspectie. Chiar arta traditionala se comporta astfel prin dispretuirea cpiilor. Daca obiectul n sine ar conta atat de mult de ce nu se acorda copiei acelasi valoare n raport cu gradul de asemanare cu originalul? Raspunsul consta n faptul ca nu obiectul conteaza ci efectul lui mental. El este doar un corolar n lumea materiala a unui demers interior. El este o autorizare externalista a unui astfel de demers. Tocmai de aceea arta este tot . Oricarui lucru i se poate atasa un demers teoretic cu care sa mergem la vanatoare de arhetipuri mentale. Caci orice lucru, ntrucat este intr-o singura lume, are legatura cu toate celelalte lucruri din jurul lui (nu exista sistem absolut izolat), si i se poate atasa orice informatie legata de alte lucruri. Fireste, ideal este ca acel obiect sa fie cat mai mult un corolar material, sa concerteze n el ideile demersului stiintific pentru a putea ajuta la spargerea portilor arhetipurilor profunde. Iata ca limitele conceptului de arta s-au topit odata cu evolutia acesteia. S-a spus ca multe dintre aceste experimente nu sunt de fapt arta. Lasand la o parte faptul ca nsusi conceptul de arta pe care acesti contestatari l au este unul extrem de vicios, cum am putea sa denumim o activitate ca acea a dadaismului, conceptualismului, etc? Unii au spus ca acest gen de manifestari ar fi nebunie pur si simplu, dar ele nu ntrunesc nici pe departe criteriile de clasificare ntr-o anumita tulburare psihica deci nu pot fi luate ca fenomene exclusiv psihopatologice. Nimeni nu este proprietarul limitelor conceptului de arta si de aceea trebuie acceptata extinderea acestuia.