ISTORIA LIMBII ROMANE LITERARE 1.

Istoria limbii romane literare; raporturile ei cu istoria literaturii Limba romana literara, in forma pe care o cunoastem astazi, ca element constitutive al culture noastre nationale, reprezinta rezultatul unei indelungate si complexe evolutii; istoria ei, strans legata de istoria societatii romanesti, in special de momentele mai importante ale dezvoltarii culturale si ale formarii cunostiintei nationale, este in esenta, istoria scrisului romanesc de la origini pana in prezent. Raportarea numai la istoria interna a limbii nu permite insa intelegerea integrala a complxului ei process de evolu 232h712c tie; ca fenomen social, limba evolueaza in stransa legatura cu istoria societatii care o vorbeste si o scrie. Istoria limbii literare prezinta un caracter particular, din cauza prelucrarii constiente a materialului lingvistic folosit in procesul comunicarii: exprimarea literara presupune o respectare mai riguroasa a anumitor norme si, prin urmare, o selectare mai atenta a mijloacelor lingvistice. In traditia lingvisticii romanesti necessitate metodologica de a nu ignora datele istorice literare in interpretarea faptelor de istorie a lumii a fost clar subliniata la inceputul sec. XX cu prilejul unei lectii de deschidere, de catre Ovid Densusianu, la Facultatea de litere din Bucuresti (5 noiembrie 1910). 2. Caracterul normat al limbii romane Limba literara dobandeste o anumita unitate si stabilitate si ajunge sa corespunda multiplelor si variatelor functii pe care le indeplineste, devenind intr-adevar un mijloc perfect de comnunicare, un instrument de exprimare clara si precisa a ideelor. In epoca constituirii natiunilor si a limbilor nationale se accntueaza caracterul unitar al limbii literare, se formeaza limba literara unica. 3. Limba si stilul scriitorilor in cadrul istoriei limbii literare Istoricul limbii literare porneste si el de la studierea limbii si stilului diversilor scriitori; creatiile literare constitiue pentru el unul dintre izvoarele din care isi extrage materialul necesar elaborari unei sinteze. Intr-o istorie a limbii literare, faptele de limba si de stil din operele marilor scriitori vor fi folosite pentru a determina liniile de evolutie a limbii si stilului literaturii artistice; ele vor fi utilizate insa, in acelasi timpi, intr-un context mai larg, in vederea explicarii si precizarii procesului general de dezvoltare a limbii litarare. 4. Incercare de periodizare a istoriei limbii romane literare In cursul istoriei ei, limba romana literara evolueaza in stransa legatura cu conditiile de dezvoltare culturala a societatii, iar continutul notiunii de limba literara se largeste si se imbogateste, ca o consecinta a faptului ca limba literara dobandeste noi functiuni. Din acest punct de vedere, se pune istoricului limbii romane literare o problema deosebit de interesanta: determinarea modului in care e redat, la un anumit moment un continut nou prin mijloacele de exprimare de care dispune limba literara din epoca respective. Referindu-ne la limba romana literara, constatam ca sec. XVI este epoca din care dateaza primele texte de limba romaneasca. Aceste texte (manuscrise / tiparituri) sunt traduceri de carti religioase, acte si scrisori.

Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in sec XVII-XVIII confera literaturii romane trasaturi care o deosebesc de alte literaturi si explica particularitatile specifice ale limbii literare din aceasta epoca. In sec. XVII-XVIII se accentueaza, de asemenea, orientarea culturii romanesti spre Rusia si Polonia. Intemeierea tipografiilor in tarile romanesti, cat si sprijinul lui Petru Movila, mitropolitul Kievului, au contribuit la raspandirea scrierilor in limba romana. Prin scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce) si ale celor munteni (Stolnicul Constantin Cantacuzino si Radu Popescu), la care se adauga contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir, se constata o noua linie de dezvoltare in istoria romanei literare. Cronicari iau in discutie originile romanice ale poporului si ale limbii romane, rup, in mare masura, cu traditia textelor religioase si valorifica elementele limbii vii, vorbite. Imbogatind posibilitatile de exprimare prin imprumuturi savante din alte limbi, cronicarii realizeaza in acelasi timp, remarcabile progrese in arta compozitiei literare. Continuatorul lui Ureche, Miron Costin, incearca, in Letopisetul Tarii Moldovei (1595-1661) si in De neamul Moldovenilor sa gaseasca o modalitate de expresie literara limbii romanesti. Prezenta elementelor savante din limba si stilul lui Miron Costin se explica, in primul rand, prin influenta modelelor latine. In dezvoltarea romanei literare, sec. XIX este perioada in care se accentueaza procesul de unificare a normelor. Incepand din cel de-al IV-lea deceniu al sec. XIX se fac incercari de rezolvare a problemelor fundamentale ale evolutiei limbii literare si, in primul rand, incercari de codificare a ei. Dupa 1830 si pana in jur de 1860 se introduce in limba literara un mare numar de termeni neologici (aparitia primelor dictionare de neologisme constituie un indiciu al patrunderii si raspandirii unor asemenea imprumuturi); presa contribuie si ea la modernizarea lexicului, prin imprumuturi de origine latino-romanica. Datorita contributiei unor scriitori si oameni de cultura ca: I, Heliade - Radulescu, M. Kogalniceanu, Al. Russo, C. Negruzzi, V. Alexandri, se valorifica artistic elemente ale productiilor folclorice ai alea scrierilor vechi, iar limba vorbita a poporului devine baza de dezvoltare a exprimarii literar-artistice. Dar sec. XIX este, in primul rand, secolul marilor nostri clasici (Eminescu, Creanga, Caragiale); in a doua jumatate a lui, literatura artistica ia o deosebita dezvoltare, fapt care a contribuit la imbogatirea si perfectionarea limbii litarare. 5. Studiile fundamentale privitoare la limba romana literara Dupa cel de al doilea razboi mondial cercetarile in domeniul istoriei limbii literare , al stilisticii si, in ultimii ani , al poeticii , se inmultesc.Se discuta anumite aspecte teoretice si metodologice ale acestor discipline, apar lucrari de sinteza si studii aplicate. Discutiile teoretice au fost duse in jurul catorva probleme mai importante :definirea notiunii de limba literara, originea si stilurile limbii literare, precizarea raporturilor dintre stilul literartrii artistice si celelate stiluri ale limbii, raporturile dintre limba individuala a scriitorului si limba literara. Epoca veche 1.Aparitia scrisului in limba romana. Imprejurarile in care au aparut primele texte romanesti. Traduceri si originale. Primele texte scrise in romaneste apar, asadar, relative tarziu in sec. XV. Dupa N. Iorga si I. A. Candrea, acest implus s-ar fi datorat miscarii husite, care ar fi provocat, in prima jumatate a sec. XV traducerea asa numitelor texte maramuresene pastrate sub forma de manuscris

Scrisoarea lui Neacsu catre Hans Benkner (1521). 2.Originile limbii romane literare. Raporturile dintre limba literara si limba folclorului. Chiar daca, prin extinderea notiunii de limba literara, limba literaturii popular ear putea fi considerate, in principiu, limba literara totusi modul de formare al limbii romane literare, precum si specificul limbi folclorului romanesc ne arata, in mod clar , ca istori limbii literare nu poate incepe inainte de apartia textelor scrise. Doua pagini din Codicele Voronetean 3.Caracteristicile generale ale limbii primelor texte romanesti. Particularitatile fonetice; structura gramaticala; lexicul. Limba literara din sec.XVI se deosebeste printr-o serie de trasaturi de limba literara din zilele noastre. Limba literara al sec. XVI, e reprezentata prin urmatoarele texte: I. a) trduceri religioase din slavoneste sau magheara, si anume traducerile maramuresene, caracterizate prin puternice trasaturi dialectale; b) tipariturile diaconului Coresi. II. acte si scrisori particulare, cu o limba apropiata de cea din zilele noastre. Psaltirea Hurmuzaki Pagina din Psaltirea Scheiana

Dezvoltarea limbii romane literare in sec. XVII -XVIII pana la scoala ardeleana 1.Dezvoltarea societatii romanesti in sec. XVII si in prima jumatate a sec. XVIII. Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in diferite provincii in sec. XVII si la inceputul sec. XVIII sunt, in general, asemanatoare. 2.Incepturi ale exprimarii artistice in limba romana. Cazania lui Varlaam. In sec. XVII reprezentantii cei mai de seama ai literaturii ecleziastice romanesti din Moldova au fost Varlaam si Dosoftei. 3. Limba textelor juridice. Dezvoltarea stilului administrative: folosirea limbii romane in viata juridical. Divergentele dialectale in limba literara din sec. XVII : compararea limbii Pravilei lui Vasile Lupu (1646) cu limba pravilei lui Matei Basarab (1652). Prin activitatea culturala, desfasurata cu stralucire, in epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu, limba romana literara cucereste un nou domeniu, acela al vietii juridice. Matei Basarab Vasile Lupu Limba cronicarilor moldoveni Importanta cronicarilor moldoveni in evolutia limbii noastre literare consta in faptul ca ei rup, in mare masura, cu traditi limbii textelor bisericesti si scriu in graiul pe care il vorbesc. Prin contribuitia cronicarilor moldoveni, limba literara se imbogateste cu numeroase elemente populare, dar si cu elemente straine, de provenienta savanta. Prin cronicile redactate de Gr. Ureche, Miron Costin si I. Neculce, cronici care au circulat in copii manuscrise - istoriografia moldoveneasca cunoaste o perioada de inflorire. 1. Limba cronicii lui Grigore Ureche

Grigore Ureche, autorul celei mai vechi cronici in limba romana - care ni s-a pastrat - a trait aproximativ intre 1590-1647. Letopisetul lui Grigore Ureche este un izvor deosebit de prtetios nu numai pentru istoria Moldovei si a celorlalte tinuturi romanesti, ci si pentru istoria relatiilor cu tarile vecine. Cronica lui Grigore Ureche s-a transmis posteritatii in copii manuscrise. Cel mai vechi maniscris dateaza de pe la 1670 urmat de un altul, de la sfarsitul sec. XVII, iar cel mai nou de la 1830. Aproape toate celelalte sunt copii din sec. XVIII. 2. Limba scrierilor lui Miron Costin In a doua jumatate a sec. XVII, dezvoltarea schimbului de marfuri adduce in Tarile romane intarmediari greci ai comertului cu Poarta Otomana si dregatori greci. In masura mai mare decat pana acum, domnii romani devin protectori ai ortodoxiei; la Bucuresti si la Iasi se infiinteaza scoli grecesti. In Moldova, in aceasta perioada, se intareste curentul polon. Miron Costin (1633-1691) apare ca exponent al timpurilor noi. De la Miron Costin ne-au ramas urmatoarele lucrari: a) istorice: Letopisetul tarii Moldovei, b) de literatura artistica: Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca , c) retorice: trei discursuri ocazionale. Dintre scrierile lui Miron Costin , cele mai importante sunt Letopisetul Tarii Moldovei si De neamul moldovenilor. Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin se pastreaza astazi in 56 de copii manuscrise, dintre care cele mai vechi dateaza de la sfarsitul sec. XVII, iar cel mai recent din 1844. 3. Limba cronicii lui Ion Neculce O contributie importanta la procesul de dezvoltare a limbii romane literare aduce cronicarului moldovean Ion Neculce. Cronica lui Ion Neculce , Letopisetul Tarii Moldovei , cuprinde istoria Moldovei de la Dabija voda (1661) pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743), reluand firul povestirii de unde il lasase predecesorul sau Miron Costin . In apreciarea limbii lui Neculce avem in vedere, in primul rand, faptul ca majoritatea evenimentelor se petrac in timpul vietii autorului, sub ochii lui. Limba cronicarilor munteni Introducerea istorico-literara. Cele mai vechi cronici muntene scrise in romaneste sunt anterioare letopisetului lui Grigore Ureche : doua cronici ale lui Mihai Viteazu (una oficiala si alta boiereasca, ambele de la sfarsitul secolului al XVI- lea ) si cronograful lui Mihail Moxa (1620). Dupa cat se pare insa aceste cronici, atat datorita circulatiei foarte limitate , cat si datorita lipsei de valoare literara, n-au exercitat o influenta directa si imediata asupra dezvoltarii limbii romane litarare. Letopisetul Cantacuzinescu si Cronica Balenilor sunt cronicile celor doua grupari boieresti rivale din Tara Romaneasca, si anume gruparea Cantacuzinilor si cea a Balenilor, care, dupa uciderea la 1663 a postelnicului Constantin Cantacuzino , cautau, prin toate mijloacele, sa-si afirme puterea in stat sis a se imbogateasca tot mai mult. Istoria Tarii Romanesti a fost redactata de stolnicul Constantin Cantacuzino , figura cea mai reprezentativa in viata culturala a Tarii Romanesti in ultimile decenii ale sec. XVII si la inceputul secolului urmator, singurul care poate fi apropiat in privinta eruditiei, de contemporanul sau din Moldova, Dimitrie Cantemir. Cronica lui Nicolaie Mavrocordat , scrisa de Radu Popescu , este o continoare a Cronicii Balenilor. Descrierea, ca procedeu al artei literare, se intalneste indeosebi in Cronica Balenilor, in cronica lui Radu Greceanu , in anotimpul brancovenesc si in cronica lui Radu Popescu .

2.

Limba scrierilor lui Dimitrie Cantemir Dimitrie Cantemir dezvolta intr-un mod original limba literara din epoca veche atat in domenilui istoriografiei, cat si acela al litaraturii filozofice si chiar artistice. Dintre lucrarile in limba romana ale lui Dimitrie Cantemir , Divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul sa tiparit la Iasi , in 1698, in timpul domniei lui Antioh Cantemir, iar Istoria ieroglifica si Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor s-au pastrat in manuscrisul original al autorului, fiind editate foarte tarziu (in 1883, respective 18351836). Insemnatatea literaturii istorice in dezvoltarea limbii romane literare Scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche , Miron Costin si Ion Neculce ) si munteni (stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu etc.), l care se adauga contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir , marcheza in istoria limbii romane literare o noua linie de dezvoltare. Influenta turceasca Influenta turceasca asupra limbii romane face parte din influenta numita "orientala"- mai prcis a limbilor unor popoare altaice- care s-a exercizat intre secolele al IX-lea si al XIX-lea, in urma incursiunilor repetate si a migrarii din rasarit (directe sau prin Peninsula Balcanica) si in urma asezarii temporare a acestor popoare, in diferite perioade, pe teritoriul patriei noastre. Perioada de la Mihai Viteazul pana la domniile fanariote se caracterizeaza prin imprumuturi lingvistice osmanlii mult mai numeroase, reflexe ale exploatarii tot mai accentuate a Tarilor romane de catre turci. In literatura religioasa si in cea profana, scrisa in Tara Romaneasca si in Moldova, cuvintele de origine osmanlie apar sporadic. Influenta neogreaca Cultura greaca patrunde in Tarile Romane prin Biserica, prin scoala, prin cancelaria domneasca, prin cartile grecesti aduse, copiate sau tiparite aici, prin traducerile din greaca si prin contactul direct al romanilor cu carturarii greci. Epoca de influenta maxima a limbii neogrecesti asupra limbii romane este insa epoca fanariota (1711-1821). Conditiile in care se desfasoara acum influenta neogreaca asupra limbii romane din Tara Romaneasca si Moldova sunt aproape identice cu cele in care se exercita influenta turca osmanlie. A doua jumatate a sec. XVIII si inceputul sec. XIX In scopul actiunii de culturalizare a poporului, in jumatatea a doua a sec. XVIII si la inceputului sec. XIX, apar o serie de carti, destinate unui public larg, in Tara Romaneasca, in Moldova, iar, pentru tinuturile romanesti din Austro-Ungaria, la Buda, la Viena si la tipografii bisericesti ca acelea din Blaj, Sibiu, Brasov etc. 1. Preocuparile reprezentantilor Scolii ardelene pentru problemele limbii literare In sec. XVIII se petrec in Transilvania, ca si in toata Europa, mari framantari politice, sociale si ideologice. Romanii continuau sa fie lipsiti de egalitate in drepturi cu celelalte trei natiuni

privilegiate. Unirea cu Biserica Romei adusese numai cateva avantaje neinsemnate pentru preotii uniti, in timp ce marea masa a populatiei romanesti ramane, mai departe, sub apasarea obligatiilor iobagesti. Miscarea denumita "Scoala ardeleana" e legata mai ales de activitatea, pe taram istoric si filologic, a trei scriitori de la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX: Samuil Micu (sau Clain) (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816) si Petru Maior (1760-1821). Reprezentanti tipici ai luptei de emancipare nationala, carturarii "Scolii Ardelene" au cautat sa legitimize drepturile poporului roman prin argumente istorice si filologice. Prin gramaticile si prin dictionarul pe care le publica, invatatii "Scolii Ardelene" ofera burgheziei romanesti in ascensiune "mijloace practice de cunoastere si de cultivare" a limbii romane. Sub raportul actiunii exercitate asupra dezvoltarii limbii romane literare, Scoala ardeleana se deosebeste radical de curentul latinist pe care l-a generat si al carui punct culminant va fi atins mai tarziu, in jumatatea a doua a sec. XIX, cu Dictionarul lui Laurian Massim. 2. Limba "Tiganiadei" lui Ion Budai-Deleanu Epoca de modeste inceputuri ale literaturii romane culte, in care scrie Ion Budai-Deleanu, se caracterizeaza prin adanci transformari sociale. In aceasta perioada, dupa cum am aratat, scrierile "Scolii Ardelene" au un caracter predominant militant: ele reprezinta o arma de lupta pentru emanciparea nationala a romanilor din Ardeal . Operele lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si ale altora, desi nu satisfac cerintele artistice ale creatiei literare, depasesc totusi rigiditatea cronicilor. Limba literara se afla intr-o faza de accentuate tranzitie. Budai-Deleanu declara, in prologul Tiganiadei , ca "neajungerea limbii" "cu totul" il "desmanta", adica il face sa-si schimbe hotararea. Concaputa la sfarsitul sec. XVIII si terminate in doua variante pana pe la 1812, Tiganiada n-a putut vedea lumina tiparului decat in 1876-1877, cand Teodor Codrescu a publicat-o, in prima varianta, in revista "Buciumul Roman". 3. Limba scriitorilor munteni si moldoveni din perioada de tranzitie spre epoca moderna Sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX constituie o epoca de tranzitie pentru limba literara, care paseste in faza moderna a dezvoltarii ei. In conditii economice, politice si sociale noi, isi desfasoara activitatea literara poetii Vacaresti, Costache Conachi, Iordache si Dinicu Golescu. Intre 1788-1791, Ienachita Vacarescu redacteaza o Istorie a preaputernicilor inparati othomani, pe care a publicat-o mai tarziu (1863), dupa manuscris, Al. Papiu Ilarianu, in ortografie latinizanta(cu caractere latine). Ienachita Vacarescu a tradus din turceste in romaneste un Hatisarif publicat la Bucuresti , 1791. 4. Limba scrierilor lui Iancu Vacarescu Cu Iancu Vacarescu (1792-1863) poezia originala in limba romana realizeaza procese remarcabile, iar limba literaturii artistice se slefuieste tot mai mult. Limbajul poetic al lui Iancu Vacarescu, desi este superior al celui al lui Ienachita Vacarescu, se caracterizeaza prin trasaturi contradictorii: numeroase calitati concureaza cu numeroase stangacii. 5. Limba scrierilor lui Iordache Golescu

Iordache si Dinicu Golescu sunt fii marelui ban Radu Golescu. Iordache Golescu (1768-1848), numele sub care era cunoscut Gheorghe Golescu , a fost unul dintre cei mai active carturari si oameni de stat ai Tarii Romanesti, in prima jumatate a sec. XIX. Inca inainte de 1820, Iordache Golescu a redactat si o Carticica coprinzatoare da cuvintele ce am auzit da la insusi cugetul mieu , in acre, de fapt, aduna la un loc cateva dusertatii si dialoguri filozofico-morale. Scrisul lui Iordache Golescu aduce o nota particulara in limba literara a epocii. 6. Limba memorialului de calatorie al lui Dinicu Golescu Constantin Golescu sau, cum semna el, Constantin Radovivi din Golesti, cunoascut sub numele de Dinicu Golescu (1777-1830), a avut un rol deosebit de important in dezvoltarea invatamantului si a culturii din Tara Romaneasca, in primele decenii ale sec XIX. 7. Limba poeziilor lui Costache Conachi Poeziile lui Costache Conachi au fost cunoascute de contemporanii sai prin diferite copii manuscrise puse in circulatie de insusi Conachi. In timpul vietii, Conachi n-a tiparit decat traduceri in limba franceza a romanului istoric Matilda de Marie Cottin (aparuta in 3 volume, la Iasi , in 1844; traducerea a fost facuta cu colaborarea partiala a lui Iacob Fatu ).