Deir el Baramus Manastirea Romanilor

Mareste imaginea.
Deir el Baramus este cea mai nordica dintre cele patru comunitati monahale din Pustia Schetica. Mai este numita Manastirea Romanilor fiind, probabil, prima manastire infiintata in aceasta regiune. De fapt, se spune ca ocupa locul unde Sfantul Macarie cel Mare s-a asezat in 340, cand s-a dedicat vietii monahale. Numele modern al manastirii (al Baramus) este arab derivand insa din cuvantul copt Pa-Rameos, care inseamna "al romanilor. Potrivit traditiei, Maximus si Domitius, pe care textele copte si traditiile ii consemneaza ca sfinti romani ca de altfel si copii (probabil ilegitimi) ai Imparatului roman Valentinian (Valentinian I 364-375). Se spune ca acestia ar fi mers in pustia schetica in vremea Sfantului Macarie dupa ce au vizitat locurile sfinte din Niceea si Palestina.

Sfantul Macarie ar fi incercat sa-i indeparteze, insa "cei doi mici straini s-au stabilit totusi intr-o chilie. Cel mai in varsta dintre frati se spune ca ar fi atins desavarsirea inaintea mortii si, trei zile mai tarziu, celalalat frate ar fi murit si el.

Se spune ca atunci cand parintii desertului veneau la Sfantul Macarie, el ii conducea pe acestia la chilia celor doi copii spunandu-le: Iata nevointele (martiriul) acestor doi mici straini. La un an dupa moartea acestora, Sfantul Macarie a ridicat pe locul chiliei lor o capela, spunand: "Acest loc se va numi Chilia Romanilor. Unii dintre cercetatori sustin insa ca cel care a conferit acest nume chiliei ar fi fost Pafnutie, succesorul Sfantului Macarie.

Unii cred ca "tinerii straini primiti de catre Macarie, iar mai apoi cinstiti de monahii din regiune nu erau neaparat de ori gine romana. Potrivit acestei traditii, se crede ca numele manastirii poate proveni de la un calugar de origine romana numit Arsenie, care s-a stabilit la Schetis in 394, devenind staretul comunitatii. Alte traditii spun ca Arsenie a fost tutorele lui Arcadiu si Honoriu, fiii imparatului Teodosie, care aveau sa ajunga imparati.

Manastirea actuala a fost ridicata pe un loc aflat mai la sud de vechea Manastire Baramus, descoperita de arheologi in 1994. Vechea manastire dateaza probabil cel mai devreme din 340.

Toate cele patru mari manastiri din regiune au suferit sase jafuri. Acestea s-au intamplat in anii 407, 410, 444, 507, 817 iar ultimul in secolul unsprezece. De fiecare data comunitatile au fost pradate, cladirle au fost avariate iar calugarii au fost ucisi sau luati prizonieri. Avva Arsenie a scapat de cele doua jafuri din 407 si 410 daflandu-se in "al Baramus". Dupa primul jaf, sa reintors incercand sa construiasca o parte a manastirii insa dupa cel de-al doilea atac, s-a retras la Troa, langa Cairo, unde a si murit.

Sfantul Moise Arapul a fost unul dintre parintii care au locuit in aceasta manastire murind in timpul jafului din 407.

In prezent, manastirea poseda cea mai veche biserica pastrata in intreaga regiune. Mai mult, biserica inca pastreaza mult din aspectul initial. Manastirea este inchinata Maicii Domnului fiind intemeiata spre sfarsitul secolului al VI-lea.

Ca rezultat la atacurile barbarilor si beduinilor, in secolul al IX-lea au fost construite ziduri de aparare in jurul fiecarei manastiri din vale. Manastirea are cinci biserici, cea mai veche fiind Biserica Maicii Domnului. Biserica dateaza din ultimul deceniu al secolului al VI-lea sau inceputul secolului al VII-lea.

Biserica detine trei altare apartinand unor tipuri arhitecturale diferite, primul datand probabil din secolul al IX-lea, in care se afla moastele Sfantului Moise Arapul si ale Sfantului Teodosie.

Biserica este cunoscuta si pentru faptul ca in cadrul picturii murale s-au pastrat mostre din perioada medievala. Intre 1986 si 1989 in biserica au fost descoperite trei randuri de pictura suprapuse. Cea mai veche pictura dateaza din anul 1200.

Nava centrala este decorata cu scene ale marilor praznice. Pe zidul sudic, de la est catre vest, se afla Buna Vestire, Nasterea, Botezul lui Hristos, Intrarea in Ierusalim. Pe peretele nordic se afla fragmente din scena Pogorarii Sfantului Duh. Exista doua capele atasate Bisericii Maicii Domnului. Prima, in partea de nord, datand probabil din secolul al XIV-lea este capela Sfantul Teodor Stratilat. In partea de vest se afla Capela Sfantului Gheorghe.

O alta biserica de data mai recenta (sec XIX) este inchinata Sfantului Ioan Botezatorul, fiind situata in partea de nord-est. A fost ridicata de catre patriarhul Chiril V, in stil bizantin.

Un sanctuar al acesti biserici a fost transformat in biblioteca, continand numeroase manscrise si vechi carti in limbile copta, greaca, araba. Biblioteca cuprinde mii de volume pe diferite teme (liturgice, teologice, istorice). In nordul Bisericii Maicii Domnului se afla un turn numit de catre monahi al-Qasr. Acesta dateaza din secolul al IX-lea. Timp de secole a fost resedinta sihastrilor.

Ansamblul mai cuprinde un arhondaric din secolul al XIX-lea in stil levantin. In timpul papei Shenuda III au fost intreprinse ample lucrari de restaurare si modernizare ale ansamblului monahal.

La aproximativ doi kilometri si jumatate de manastire, spre nord, exista o pestera sapata in piatra, a papei Chiril VI. Marcata prin doisprezece cruci din lemn, mai este cunoscuta ca "Piatra lui Sarabamun", devenind un loc important de pelerinaj.

Radu Alexandru