Predica si predicator in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi Cinstirea pe care o acordam Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare,

Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur, ca ocrotitori ai Facultatii de Teologie e motivata de faptul ca au intrupat in viata si opera lor teologica chipul adevaratului preot al lui Hristos. Ei au fost mari dascali si au imprumutat teologiei rasaritene caracterul ei netrecator si mereu actual, dar nu au facut teologie de dragul teologiei, ci teologie pentru preotie. In opera lor monumentala, exista pagini nemuritoare inchinate preotiei, pe care au trait-o cu toata intensitatea fiintei si daruirii lor. Sf. Vasile cel Mare si Sf. Ioan Gura de Aur ne-au lasat liturghiile care le poarta numele si in care se concentreaza forta spirituala a Ortodoxiei, iar Sf. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigore Teologul ne-au lasat doua tratate despre preotie, care se afla la dipozitia profesorilor si studentilor nostri, pentru a deveni preocupare de capetenie a invatamantului nostru teologic. In gandirea Sfintilor Trei Ierarhi, preotia are trei aspecte principale. Unul care priveste predica, altul care priveste liturghia si, in fine, cel care priveste pastoratia. In lumina acestei traditii, care si-a gasit fundamentarea ei teologica in viata si lucrarea Sfintilor Ierarhi, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a aratat in repetate randuri ca scopul major al invatamantului nostru teologic este cel de a pregati pe viitorii slujitori ai Bisericii noastre strabune ca buni predicatori, ca buni liturghisitori si ca buni pastori de suflete. Cu prilejul hramului Facultatii s-au pus in evidenta cand contributia teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, cand contributia lor liturgica, cand lucrarea lor pastorala sau sociala, fiecare dintre ele enorma si capitala pentru fagasurile pe care avea sa paseasca Ortodoxia in decursul vremurilor. S-a vorbit insa foarte putin despre modul in care Sfintii Trei Ierarhi au inteles atat predica, cat si pe predicator. De aceea, ne-am gandit ca de aceasta data sa vorbim despre predica si predicator in viziunea Sfintilor nostri Ierarhi, pentru doua motive principale: Sfintii Trei Ierarhi au fost nu numai teologi desavarsiti, dar si oratori vestiti. Denumirea de Ioan Gura de Aur este elocventa din acest punct de vedere. Apoi, consideratiile Sfintilor Ierarhi despre predica si predicator sunt de actualitate atunci cand Bisericile sunt confruntate de pericolul prozelitismului sectar. Sfintii Trei Ierarhi ne pot ajuta sa intelegem mai profund valoarea si importanta predicii pentru edificarea credinciosilor in dreapta credinta si pentru combaterea prozelitismului sectar, ne pot ajuta sa descoperim legatura adanca dintre predica si predicator. De la bun inceput trebuie sa precizez, insa, ca nu am intentia sa prezint propria mea opinie despre predica si predicator la Sfintii Trei Ierarhi si nici sa expun parerile altora asupra acestui subiect de mare actualitate pentru slujirea noastra preoteasca. Voi cauta, in schimb, sa las pe cei Trei Ierarhi sa vorbeasca ei insasi despre predica si predicator. De aceea, am cautat anumite texte din opera lor, in special din cele doua tratate despre preotie amintite mai sus, al Sf. Ioan Gura de Aur si Grigore Teologul, capabile sa reflecte gandirea lor despre subiectul pe care il tratam. Sfintii Trei Ierarhi au conferit predicii o valoare si importanta considerabila, fiindca au considerat-o ca unul dintre cele mai eficace mijloace pentru instruirea, vindecarea si desavarsirea trupului lui Hristos, Biserica. "Pentru cei ce vindeca trupurile oamenilor -spune Sf. Ioan Gura de Aur - pentru doctori, s-au nascocit fel de fel de medicamente si de mancari potrivite pentru bolnavi. ...Dar pentru cei care vindeca trupul lui Hristos, pentru preoti, nu s-a nascocit nimic asemanator. In afara de pilda prin fapte, preotii n-au decat un singur mijloc, o singura cale de vindecare: invatatura cu cuvantul, predica. Acesta este instrumentul, aceasta e hrana, acesta e cel mai bun aer, acesta tine de medicament, acesta tine loc de cauterizare, tine loc de bisturiu. Daca preotul trebuie sa arda sau sa taie, trebuie neaparat sa se foloseasca de predica. Daca predica nu-i in stare sa faca aceasta, zadarnice sunt celelalte. Prin predica ridicam sufletul deznadajduit; prin predica smerim sufletul ingamfat; prin predica taiem ce-i de prisos; prin predica implinim cele de lipsa; prin predica lucram pe toate celelalte care ne ajuta la insanatosirea sufletului". Dupa cum se observa, predica nu are numai o functie instructiva, sau de critica, cum se intampla in unele confesiuni crestine, ci de vindecare a trupului lui Hristos, care este Biserica. Pe temeiul textului invocat si a altora pe care le vom prezenta mai departe, putem spune ca predica, in gandirea si viziunea Ierarhilor nostri, are trei functii principale: sa edifice credinciosii asupra adevarului de credinta, sa apere Biserica impotriva ereziilor, sau a

sectantilor, cum am spune noi azi, sa contribuie la vindecarea si desavarsirea fiecarui credincios si a tuturor credinciosilor impreuna, adica a Bisericii lui Hristos. Ca sa poata fi la inaltimea chemarii sale si sa foloseasca cu succes aceste functii ale predicii, predicatorul trebuie sa indeplineasca anumite conditii, asupra carora Sfintii Trei Ierarhi insista cu precadere. Mai intai, predicatorul trebuie sa stapaneasca cu claritate si precizie adevarul de credinta revelat, pe care Sfintii Ierarhi il inteleg ca stiinta, fiindca da cunoastere atat lucrurilor omenesti, cat si a celor dumnezeiesti. "Daca cineva cuteaza si socoteste ca este un lucru la indemana mintii oricui predicarea cuvantului, adica a invataturii celei dumnezeiesti si inalte, de care acum toti filosofeaza - spune Sf. Grigore Teologul - eu ma minunez de desteptaciunea unui astfel de om, ca sa nu spun de prostia lui. Nu mi se pare un lucru dintre cele mai usoare sa vorbesti despre toate cate s-au filosofat in Scriptura; despre facerea dintai a omului, despre replasmuirea sa din urma, despre simboluri si adevar, despre legaminte, despre intaia si a doua venire a lui Hristos, despre intruparea Lui, despre patimile Lui, despre moartea Lui, despre inviere, despre sfarsitul lumii, despre judecata, despre rasplatirea celor buni si pedepsirea celor rai, si, in sfarsit, despre invatatura cea mai inalta, anume despre toate cate trebuie sa cugetam despre incepatoarea si fericita Treime. Da, invatatura despre Sfanta Treime este plina de multe primejdii pentru cei carora li s-a incredintat grija luminarii credinciosilor; o primejdie, ca nu cumva, de frica politeis-mului, sa vorbesti de o singura persoana in Sfanta Treime si sa intelegi ca aceeasi persoana este si Tatal si Fiul si Sfantul Duh, facand din numele lor o simpla abstractie; alta primejdie, ca nu cumva sa desparti Sfanta Treime in trei persoane deosebite ca fiinta si straine intre ele, asa zicand, dumnezei care se lupta intre ei, si sa cazi intr-o gresala opusa celeilalte, asa cum se intampla cu un pom, pe care, tragandu-1 prea mult ca sa-l indrepti, il strambi in cealalta parte".? Sfintii Trei Ierarhi au fost mari oratori si mari stilisti, dar au stiut foarte bine ca este vorba despre niste calitati de exceptie pe care nu le poseda fiecare om. De aceea ei n-au cerut niciodata preotului sa exceleze in arta elocintiei, ci sa dea dovada de precizie deosebita in cunoasterea dogmelor, a invataturii de credinta. Cum spune Sf. Ioan Gura de Aur: "nu cer preotului nici podoaba cuvantarilor oratorilor celebri si nici nu ma intereseaza fraza si stilul. Sa fie preotul sarac in cuvinte! Sa-si aseze simplu si fara mestesugire cuvintele in fraza! Numai sa nu fie neiscusit in stiinta, ci sa fie iscusit in precizia dogmelor!" Preotul este dator sa-si insuseasca temeinic invatatura de credinta pe tot parcursul vietii lui, ca sa-i poata invata la randul lui pe credinciosi. Este o adevarata nebunie sa te apuci sa inveti pe altul dogmele credintei atunci cand nu le cunosti temeinic. "As fi multumit - arata Sf. Grigore de Nazianz - daca macar la batranete mi-ar veni pe limba cuvant intelept, ca sa pot fi de folos unui suflet nou in dreapta credinta. Ca a incerca sa inveti pe altii inainte de a fi tu destul de invatat, sa inveti olaritul, dupa cum spune proverbul, facand de-a dreptul oale, sa inveti tu dreapta credinta doar atunci cand incepi sa inveti pe altii, ei bine, acest lucru mi se pare tare nebunesc si indraznet. Nebunesc, pentru ca nu-ti dai seama de nestiinta ta; indraznet, pentru ca te incumeti sa faci un lucru pe care stii bine ca nu-l stii". Dar preotul este dator, dupa Sfintii Ierarhi, sa si traiasca invatatura de credinta, adevarul revelat, nu numai sa-l invete in mod teoretic si formal. Ei indeamna pe preot sa treaca dincolo de litera adevarului si sa patranda Iin continutul lui, sa intre in relatie personala cu Hristos si sa faca experienta vietii, luminii si iubirii dumnezeiesti, a comorilor celor nevazute. "Care om ar indrazni sa imbrace chip si nume de preot - declara Sf. Grigore de Nazianz - cand inca nu i s-a aprins inima de cuvintele cele curate si in foc lamurite ale lui Dumnezeu, spre a i se deschide Scripturile; cand inca nu le-a scris intreit pe latul inimii, ca sa aiba gandul lui Hristos; cand inca n-a ajuns inlauntrul vistieriilor, ascunse multimii credinciosilor, inlauntrul vistieriilor celor nevazute si luminoase, ca sa contemple bogatia din ele si sa poata impodobi si pe altii, inaltandu-i spre cele duhovnicesti".s Daca preotul se multumeste sa-si insuseasca adevarul de credinta in mod teoretic si rationalist, asa cum se intampla in unele confesiuni crestine actuale, predica lui ramane fara putere, nu poate schimba viata credinciosilor. Dar daca preotul descopera comorile luminoase si nevazute ale adevarului revelat prin traire si intalnire personala si duhovniceasca cu Hristos, atunci predica lui dobandeste forta spirituala si morala, ca sa schimbe si sa innoiasca viata pastoritilor sai, sa-i inalte catre cele duhovnicesti.

Ca sa poata vorbi despre Dumnezeu, preotul trebuie sa faca experienta intalnirii cu Dumnezeu, sa se inalte catre Dumnezeu. Iata ce spune Sf. Vasile cel Mare: "Iar tu, daca vrei sa vorbesti sau sa auzi ceva despre Dumnezeu, paraseste trupul, paraseste simturile trupesti, lasa pamantul, lasa marea, lasa in urma ta vazduhul, nu mai tine seama de anotimpuri si de buna intocmire a vremurilor si nici de podoabele pamantului, inalta-te mai presus de regiunile vazduhului, treci dincolo de stele, de minunatia lor, dincolo de frumoasa lor podoaba, dincolo de maretia lor, de folosul oferit de ele intregului univers, dincolo de buna lor randuiala, dincolo de stralucirea lor, de miscarea lor.de raportul in care se gasesc unele cu altele si de departarea unora de altele. Dupa ce ai strabatut cu mintea intreg universul, dupa ce ai depasit cerul si ai ajuns mai presus de el, priveste cu mintea numai frumusetile cele de acolo, ostirile ceresti, corurile ingerilor, dregatoriilor arhanghelilor, slava domniilor, locurile intai-statatoare ale tronurilor, priveste puterile, ince-patoriie, stapaniile. Dupa ce ai strabatut intreg universul, dupa ce te-ai urcat cu gandul mai presus de toata zidirea si ti-ai inaltat mintea dincolo de toate acestea, contempla firea dumnezeiasca, identica cu sine insasi, nestramutata, neschimbata, necompusa, neimpartita, lumina neapropiata, putere nespusa, maretie fara hotar, slava cu orbitoare stralucire, bunatate dorita, frumusete nemestesugita, care copleseste sufletul inundat de ea, dar cu neputinta de aratat dupa vrednicie prin cuvant"