REGIMUL JURIDIC AL ADMINISTRARII AFACERILOR Capitolul I

Consideratii introductive privind structurarea materiei in doua componente: (1) administrarea afacerii in perioada de functionare a societatii si respectiv (2) in perioada de criza, definita prin starea de insolventa sau dizolvare/lichidare voluntara.

1.1.Sintagma administrarea afacerilor este foarte generoasa in continut. Conceptul este unul complex, cu un continut eterogen, economico-juridic. Afirmatia este concludent argumentata de faptul, (evident, nu singurul), ca ea defineste un profil de studii universitare, subsumand disciplinele, ramurile stiintifice apreciate ca necesare si utile performarii in administrarea afacerilor. In ce ne priveste, in cadrul acestui curs, vom incerca sa surprindem, pe cat posibil in termeni cat mai cuprinzatori, desi fara pretentia de a fi exhaustivi, componenta juridica a activitatii de administrare a afacerilor. Analizata din perspectiva juridica, sintagma corespunde activitatii de gestionare a unei activitati comerciale desfasurata intr-una din formele de organizare reglementate de lege. De cele mai multe ori, administrarea subsumeaza si competente de reprezentare a afacerii in relatia cu tertii. La randul ei, notiunea de gestionare a afacerii inglobeaza atributii de supraveghere, control, conducere efectiva.Vom face distinctiile necesare in capitolele viitoare. 1.2. In mod natural, scopul oricarei activitati comerciale il reprezinta obtinerea de profit, iar in atingerea acestui scop, modul de administrare a afacerii este vital, este ceea ce garanteaza profitul sau, dimpotriva, esecul, daca administrarea este deficitara. Ca urmare, in mod prioritar vom acorda importanta regulilor care din punct de vedere juridic guverneaza administrarea unei afaceri, reguli care corespund starii de functionare, deci de normalitate a afacerii, adecvata realizarii scopului propus obtinerea de profit. In al doilea rand, din moment ce atribuim termenului de administrare semnificatia de activitate de gestionare a afacerii, apreciem ca trebuie admisa ideea ca tot despre o gestionare e

vorba si in perioada in care din variate motive, afacerea a ajuns in stare de criza , indiferent daca aceasta criza este definita prin dizolvarea si lichidarea voluntara sau prin starea de insolventa. Ceea ce se modifica intr-o atare stare este scopul gestionarii afacerii, care, in mod evident, nu mai poate fi obtinerea de profit ci valorificarea cat mai eficienta a patrimoniului societatii spre a permite plata creditorilor si, eventual, daca e cazul, a actionarilor/asociatilor societatii. In mod corepunzator, se schimba si atributiile persoanelor implicate in administrarea afacerii in criza, devenind adecvate noii ei situatii juridice. Vom analiza in capitolele urmatoare aceste competente, conditiile, calificarile necesare, potrivit rolului detinut de diferitele categorii de persoane implicate. CAPITOLUL II

Reguli privind administrarea societatilor comerciale.

2.1. Asadar, notiunea de administrare a societatii comerciale subsumeaza ansamblul activitatilor proprii realizarii efective a obiectului sau activitate, cumuland atributiile obligatorii de a) gestiune a patrimoniului prin supraveghere, conducere, control, cu cele de b) reprezentare a societatii in relatiile cu tertii. Sunt cele doua coordonate de baza ale mandatului general incredintat administratorilor de catre adunarea generala a asociatilor. In relatia ierarhica statornicita intre diferitele categorii de organe ale societatii, administratorii reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel de competente, subordonat adunarii generale a asociatilor/actionarilor. Indiferent de forma juridica a societatii, desemnarea administratorilor acesteia este, in mod invariabil, atributul adunarii generale a asociatilor/actionarilor, ca organ cu competente depline de decizie, situat in pozitia de varf a organizarii piramidale a societatii comerciale. Fiind desemnati de adunarea generala, se supun adunarii generale, sunt in serviciul acesteia. Din punct de vedere etimologic, dealtfel, cuvantul administrator isi are geneza in sintagma ad minister, insemnand in serviciul cuiva, respectiv, in serviciul asociatilor/actionarilor societatii, adica a celor care i-au desemnat, prin votul exprimat in cadrul adunarii generale.

2.2. Ca persoana juridica, cu valente economice, juridice, sociale care o integreaza in mediul in care activeaza, societatea comerciala se exprima, se manifesta, prin intermediul organelor sale. Ea functioneaza, din acest punct de vedere, ca un mecanism riguros reglementat, in cadrul caruia fiecare organ isi are locul si rolul sau bine definite. Schema de baza ramane identica pentru toate cele cinci tipuri de societati comerciale : in fiecare dintre ele, asociatii/actionarii detin rolul decizional suprem iar administratorii sunt in serviciul lor, situati pe treapta ierarhica imediat inferioara. Schema dobandeste insa un grad de complexitate diferit de la un tip de societate la altul, evoluand de la forma cea mai simpla, proprie societatilor de persoane, (societatea in nume colectiv si cea in comandita simpla, la care se adauga, partial si societatea cu raspundere limitata), pana la cea mai complexa, proprie societatilor de capitaluri. Se poate spune, deci, la fel de corect, ca forma juridica a societatii indica si gradul de complexitate a organizarii ei. Afirmatia ramane valabila atat cu referire la organele societatii, in general, si la relatia dintre ele, cat si la nivel individual, al fiecarui organ in parte. Pentru a argumenta cele mai sus aratate, vom analiza, in cele ce urmeaza, cele cinci tipuri de societati comerciale, reglementate de Legea societatilor comerciale, nr.31/19901, (denumita in continuare LSC), cu accent asupra regulilor privind administrarea acestora, proband astfel sustinerea potrivit careia nivelul diferit de complexitate al celor cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile legale privitoare la administratori. Vom respecta, in acest demers, ordinea data de gradul de complexitate si organizare al fiecareia, de la cele mai simple, spre cele mai complexe, adica, de la cele adecvate unor afaceri de mici dimensiuni, la medii si, in final, la cele mai evoluate, adecvate afacerilor de anvergura. Astfel ; 1) Societatile de persoane, (societatea in nume colectiv si societatea in

Legea societatilor comerciale nr.31/1990 a fost republicata in Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004 si ulterior modificata prin : Legea nr.302/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.953 din 27 octombrie 2005, Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei , publicata in Monitorul Oficial nr.359 din 21 aprilie 2006, Legea nr.164/2006 privind modificarea art.17 alin.(2) din Legea nr.31/1990, publicata in Monitorul Oficial nr.430 din 18 mai 2006, Legea nr.441/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.955 din 28 noiembrie 2006, Legea nr.516/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007, publicata in Monitorul Oficial nr.446 din 29 iunie 2007.

comandita simpla)2 ; Intrucat in cazul acestora relatia dintre asociati ( affectio societatis) este si ramane esentiala din momentul infiintarii si pana la cel al incetarii existentei lor, le este caracteristic un numar mic de asociati ; sunt forme juridice de societate adecvate pentru afaceri de mici dimensiuni, de familie. In cazul lor, increderea acordata societatii, ca partener de afaceri, este expresia increderii prioritare investite in asociatii acesteia, care prezinta si avantajul, (avantaj privit din perspectiva creditorilor, partenerilor de afaceri, tertilor, in general), de a raspunde pentru obligatiile contractate de societate in mod nelimitat si solidar, fiecare dintre ei, in cazul societatilor in nume colectiv, si respectiv o parte, (comanditatii), in cazul societatilor in comandita simpla. In mod frecvent, in cazul acestor tipuri de societati, asociatii sunt cei care realizeaza efectiv activitatea acesteia, asa cum este configurata prin actele ei constitutive. Calitatea de asociat, este, deci, de cele mai multe ori, dublata de cea de executant efectiv al activitatii specifice societatii. Nu este o relatie obligatorie, este insa o realitate frecventa in societatile de persoane, care, de cele mai multe ori, se bazeaza pe aportul in activitate al asociatilor si mai putin al unor salariati. Organizarea si functionarea celor doua tipuri de societati este structurata pe doua nivele : a) adunarea asociatilor ; Este constituita din totalitatea asociatilor societatii; este de retinut ca spre deosebire de societatile de capitaluri, in cazul carora sunt reglementate doua forme de lucru ale adunarii, a) ordinara si b) extraordinara, fiecare cu competente precis configurate, in schimb, in cazul celor de persoane, legea nu distinge asemenea forme evitand, chiar, sa utilizeze sintagma adunarea generala , apreciata in mod corect ca fiind improprie acestor societati, dat fiind numarul lor restrans de asociati, (este evident ridicolul expresiei adunarea generala a celor doi trei asociati ); exercitand totusi atributii de organ decizional cu putere suprema la nivelul societatii, asociatii respecta in adoptarea deciziilor doua reguli de lucru : acordul celor care detin majoritatea capitalului social,
2

Trasaturile comune ale celor doua forme juridice de societate, numeroasele asemanari, (care justifica, dealtfel, clasificarea si includerea lor in aceeasi categorie, a societatilor de persoane), sunt evidente si cu privire la administratori, cele mai multe din dispozitiile legale privitoare la acestia fiind comune, aplicabile ambelor societati .

necesar pentru adoptarea hotararilor curente, respectiv unanimitatea necesara pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv al societatii, (contractul de societate). b) Administratorii; In cazul celor doua tipuri de societati, administratorii pot fi desemnati numai din randul asociatilor societatii, (nu si al unor persoane neasociate), in cazul societatii in nume colectiv, respectiv al asociatilor comanditati, in cazul societatilor in comandita simpla. Desemnarea lor este realizata de catre asociatii societatii, initial, prin actul constitutiv, iar ulterior, prin hotarari modificatoare ale actului constitutiv, adoptate cu unanimitate de voturi. b.1. Reguli de lucru ale administratorilor: b.1.1. cand administratorii lucreaza impreuna ; In cazul ambelor tipuri de societati, daca prin actul constitutiv este reglementata obligatia administratorilor de a lucra impreuna, acestia vor adopta hotararile cu unanimitate. Dar, intrucat conditia unanimitatii poate deveni una incomoda, generatoare de blocaje in adoptarea deciziilor, legea ofera si o solutie de rezerva, aceea a adoptarii hotararilor, in caz de divergente, de catre asociatii, (nu administratorii !), care detin majoritatea absoluta a capitalului social. Pe de alta parte, daca se are in vedere ca in cazul ambelor forme de societate, asociatii cu raspundere nelimitata si solidara raspund cu patrimoniul propriu pentru prejudiciile produse de societate prin activitatea administratorilor, conditia ca acestia sa lucreze impreuna, adoptand decizii cu unanimitate, ca un veritabil organ deliberativ, se demonstreaza ca fiind una prudenta, echitabila, de natura sa garanteze cu mai multa eficienta temeincia actelor de administrare si indirect, protectia patrimoniului asociatilor. In cazul societatii in nume colectiv, ( nu si al celei in comandita simpla), cu titlu exceptional, legea creeaza si a doua solutie de rezerva, derogatorie de la regula unanimitatii, pe langa cea aplicabila in cazul divergentei de opinii a administratorilor, la care am facut referire mai sus. Astfel, infrangerea principiului unanimitatii si adoptarea

deciziilor de catre un singur administrator poate deveni justificata in urmatoarele conditii, ce se cer a fi indeplinite in mod cumulativ : a) pentru solutionarea unor probleme urgente ; b) a caror nerezolvare ar fi pagubitoare pentru societate ; c) ceilalti administratori sunt in imposibilitate absoluta de a participa la adoptarea respectivelor decizii; d) administratorul in cauza sa actioneze potrivit intereselor societatii. Nerespectarea acestor conditii are drept consecinta antrenarea raspunderii personale a administratorului, concretizata in posibilitatea obligarii lui la repararea prejudiciului cauzat prin decizia sa si/sau revocarea lui din functie. In masura in care decizia sa poate fi calificata drept frauduloasa in raport cu societatea, se poate solicita si excluderea lui din societate. b.1.2. cand administratorii lucreaza separat; Legea nu reglementeaza in termeni imperativi regula ca, in cazul pluralitatii de administratori, acestia sa lucreze impreuna, deci, cu unanimitate, in adoptarea deciziilor. Aceasta regula este avuta in vedere doar ca prima posibilitate de lucru, cea mai prudenta, fireasca in raport cu forma de raspundere a asociatilor, pentru argumentele deja expuse. Este rolul asociatilor, insa, ca prin actul constitutiv, in mod obligatoriu, (obligatie impusa expres de textul art..7, lit.e) din LSC), sa prevada modul de lucru al administratorilor. Raspunzand acestei cerinte legale, ei au dreptul de a opta si pentru alternativa, (mai riscanta pentru asociatii care raspund nelimitat si solidar), ca administratorii sa lucreze separat. In acest caz, fiecare dintre ei dobandeste dreptul de a realiza, individual, acte de administrare proprii operatiunilor obisnuite ale comertului societatii. In cazul societatii in nume colectiv, pentru actele de administrare care exced tiparelor obisnuite ale comertului propriu acesteia, administratorul care le-a initiat are obligatia de a-i instiinta pe ceilalti administratori si de a-i consulta inainte de a le incheia, in caz contrar devenind raspunzator de consecintele prejudiciabile ale acestor acte. b.2. Reguli privind reprezentarea

Ca persoana juridica integrata in mediul economico-social in care activeaza, societatea comerciala participa la raporturile juridice corespunzatoare obiectivelor si scopurilor sale prin intermediul persoanelor care au dreptul legal si/sau statutar de a o reprezenta, de a o angaja in relatiile cu tertii. In cazul societatilor de persoane, dreptul de reprezentare revine tuturor administratorilor acesteia. Fiecare dintre ei, fiind in acelasi timp si asociat al societatii, beneficiaza de incredere din partea celorlalti asociati, (increderea este liantul asocierii lor), astfel incat, in mod natural, va avea si dreptul de a reprezenta societatea. Prin actul constitutiv insa, asociatii se pot abate de la aceasta regula, convenind ca reprezentarea sa revina doar unuia sau unora dintre administratori. In schimb, daca in contintul acestuia nu se face nici o precizare legata de dreptul de reprezentare, devine aplicabila prezumtia potrivit careia reprezentarea devine atribut al fiecaruia dintre administratori. In cazul administratorilor care lucreaza separat, exercitarea prerogativelor reprezentarii nu comporta probleme, fiecare dintre ei avand dreptul de a semna in numele societatii actele incheiate in exercitarea atributiilor sale specifice, aferente functiei. In schimb, cand prin actul constitutiv acestia sunt obligati sa lucreze impreuna, luand deciziile cu unanimitate, se pune problema daca, in virutea acestei reguli, devine necesar ca si dreptul de reprezentare sa fie exercitat impreuna, ceea ce ar insemna ca actele emise in numele societati sa fie semnate de toti administratorii, (regula rigida si ineficienta), sau este suficienta semnatura unuia dintre ei. Intelegand reprezentarea ca drept de a angaja societatea in relatiile cu tertii, ca manifestare a vointei sale sociale avand ca suport decizia unanim adoptata a administratorilor, devine evident ca ea nu confera decat atributul de a exterioriza aceasta decizie, antrenand societatea in raporturile juridice adecvate executarii ei. Externalizarea deciziei prin exercitarea dreptului de reprezentare nu inseamna, deci, altceva, decat angajarea societatea in conditiile date de respectiva decizie, adoptata cu unanimitate. Ca urmare, daca aceasta angajare se realizeaza prin semnatura unuia dintre administratori, dar e bazata pe decizia lor unanima, semnatarul a uzat in mod corect de dreptul de reprezentare, (semnatura conjuncta). In schimb, daca reprezentarea nu are ca suport decizia unanima a administratorilor, (necesara potrivit actului constitutiv), respectivul reprezentant, abatandu-se de la regulile de lucru fixate de asociati prin actul constitutiv, devine singur raspunzator de consecintele deciziei sale.