Sânziana

Soarele stătea să apună dar era încă puternic, iar prin razele lui se zăreau
firele de praf şi polen strârnite de trecerea maşinii.
Dan îşi puse mâna streaşină la ochi. În zare, pe marginea drumului, o mogâldeaţă.
-Uite-o!
-În sfârşit!
Pe masură ce se apropiau, mogâldeaţa devenea altceva. Ceea ce semăna foarte bine
cu Sânziana, se dovedi a fi o bătrână care făcea autostopul.
-Bună ziua, mătuşă, încotro e vama?
-Faceţi dreapta înainte de pod şi tot înainte.
-Eu ştiam că-i pe pod, tot înainte...
- Nu v-aş sfătui, la vremea asta, se poate şi pe-acolo, dar e tare, tare lung.
Credeam că mă luaţi şi pe mine o bucată, dar dacă spre vamă mergeţi, eu acolo n-am
ce căuta. Zi bună!
Urcară în maşină.
-Puteam să jur că-i Sânziana, până a ne opri, pe aici ar fi trebuit să ne aştepte,
zise Dan gânditor...
-O fi mai încolo, mână, nu-ţi fă griji, o găsim noi cumva...
-Ce-o fi vrut să zică bătrana cu “vremea asta”, ce vreme, suntem în iunie, nu-n
mijlocul iernii...
-Ştii tu cum sunt drumurile pe-aici, femeia părea din partea locului, o fi ştiind
ea ceva…
Dan se căută prin buzunare.
-Vrei o ţigară?
-Oricând.
Cel din dreapta începu să caute în torpedo bricheta.
- Uite harta...
-Eram sigur că n-avem hartă, de unde o fi apărut?
- Habar n-am, dar cred că-i un semn bun, zise el, începând s-o desfacă...
- Înc-un pic şi nu mai văd şoseaua, Calule, ai grijă!
- Cer iertare, stapâne, tocmai găsisem drumul, trage şi tu pe dreapta să vedem pe
unde suntem.
Erau tineri jurnalisti amândoi, Dan înaltuţ, fragil, cu trăsături copilareşti,
Calu musculos, agil, cu ten întunecat, cu o coamă sură, de haiduc.

- Deci, unde ne aflăm?

Stăteau aşezaţi pe botul maşinii cu harta desfăcută în faţă. Vântul stârnit din
senin îi aruncă lui Dan scrumul ţigării în faţă.
-Mă pârleşti, Calule, ţine şi tu ţigara aia mai departe. Calu mută ţigara în
cealaltă mână şi se scufundă din nou în hăţişul hărţii.
-. Eram la 120 de km de graniţă acum o oră, borna asta zice că suntem la 180, dar
după hartă am fi chiar aproape, nu înţeleg ce naiba am făcut, mormăi Calu.
- Ne-am luat după baba aia, trebuia s-a luăm pe pod, cum ştiam de la început!
Urcară în maşină şi-o porniră. Soarele se stinsese roşu pe după dealuri.Umbrele
copacilor se agitau bezmetic în vântul care prindea tot mai multă putere.
- Dacă am rătăcit drumul e posibil să nu mai avem semnal, poate de-aia n-a sunat
Sânziana până acum. Verfici tu?
Calu scoase telefonul şi încercă să vadă ceva în întuneric.
- Nu văd nimic şi cred că nici baterie nu mai am, dă-mi-l pe-al tău.
- Ia-l, da` cu grijă, şi al meu avea puţină .
Fata pe care trebuiau s-o ia era o tânără jurnalistă moldoveancă, pe care Dan o
cunoscuse într-un cenaclu pe net, unde ea făcuse un comentariu despre proza lui
Eliade. Dan se amuzase atunci de expresiile arhaice pe care le folosise, scrisese
un comentariu haios dar fără răutate, ea a răspuns şi aşa, încet , încet, se
crease o legătură care dura de aproape un an. Sânziana câştigase o bursă şi venise
momentul ca cei doi să dea ochii unul cu celalalt. Se nimerise bine, Dan avea de
făcut un material prin zonă, lucrurile păreau să se lege .
Noaptea căzuse brusc şi vântul parcă sufla din toate părţile, zgâlţâind maşina.
- Ne ia pe sus furtuna, cât e ceasul, Calule?
- Nouă, da` uite ce-ntuneric s-a făcut, zici că-i miezul nopţii.
- La cât am vorbit ultima oară cu ea?
- Cred ca era sapte, mai încerc o dată.
Calu butona orbeşte.
-Acu` nu mai vrea nimic, se pare că nu-i semnal pe-aici. Să ştii că fata asta ţi-a
tras clapa, n-a dat nici un semn până acu`, cine ştie pe unde-i şi cu cine...
Ultimele vorbe i se opriră-n gât. O vietate trecuse fulgerător prin faţa maşinii
şi Dan frână cât putu. Maşina se propti cu botul într-un mal de pământ.
-Ne-am aranjat. Dacă nu mai porneşte, cum telefoanele nu merg, aici ne rămân
oasele.
Calu ieşi din maşină şi rămase sprijinit de portieră. Nu se zărea nimic de jur
împrejur, parcă nici drumul nu mai era, ci, mai degrabă, o potecă; furtuna
ridicase praful împreună cu un amestec de puf şi polen, ceea ce făcea ca, la
lumina farurilor, să fiarbă o pulbere de aur. Aroma de miere era atât de puternică
încât se simţi tentat să scoată limba, s-o guste.
Dan ieşise şi el şi o pornise în direcţia în care dispăruse vietatea care le
tăiase calea. În direcţia aceea începea pădurea şi, printre copaci, se zărea un
pâlc de luminiţe.
- Unde te duci? Doar nu vrei să intri în pădure....noaptea...
- Luminile alea nu-s prea departe, hai să vedem dacă porneşte maşina.
- Şi, dacă porneşte, vrei s-o iei printre copaci către căsuţa fermecată? Hai pe
jos dacă te simţi bărbat, deşi, sincer, mă strânge în spate!
O luară la pas. Printre copaci vântul nu mai bătea, întunericul era însă
înspăimântător, orice creangă trosnea şi le făcea părul măciucă.
La un moment dat, o pereche de ochi sticli chiar în faţa lui Calu. Până să apuce
să scoată un sunet, vietatea se răsuci, se auzi fugind pe stratul de frunze.
Luminile se apropiau şi, în curând, zăriră inscripţia vămii.
- Mi-e sete şi mi-e foame, cât mai e ceasul? Vocea lui Calu se făcuse mică...
- Unşpe jumate, uite vama, avem paşapoartele, trecem pe jos , înnoptăm dincolo şi
ne întoarcem mâine cu careva să remorcăm maşina.
- Hai sa înnoptăm în vamă şi să ne întoarcem mâine să luăm maşina, se milogi
Calu...
- În vamă nu-i azil de noapte, unu, şi doi, dacă mâine maşina tot nu porneşte, ce
facem în pustietate?
Înaintară către primul ghişeu, unde un funcţionar bătrân îşi făcea de lucru cu
nişte hârtii. Părea că e singura fiinţă vie în toată încăperea. Calu îşi făcu
cruce
-Dane, ce naiba-i asta, suntem singuri în toată vama? E sezon, vin oameni, pleacă
oameni, unde-s toţi?
Dan se postase în faţa ghişeului şi băgase capul printr-o gaură rotundă tăiată în
geam.
- Bună seara, acestea sunt actele noastre. Începu să povestescă ce-au păţit, cum
s-au rătăcit şi unde, credeau ei, lăsaseră maşina.
Bătrânul îi urmărea parcă fără să-i înţeleagă, manevrând pixul din mână ca pe o
baghetă de dirijor...
Dan se enervă.
-Moşu-i bezmetic, ce facem noi aici? Alo, nu mai e nimeni, ce se întâmplă?
Uşa din stânga se dădu de perete şi apărura soldaţii. Erau patru, după
îmbrăcăminte bărbaţi, dupa figuri însă, ori băieţi foarte tineri, ori femei. Cei
doi rămaseră cu gura căscată, urmărind formaţia.
Se priveau de-o parte şi de alta şi se măsurau. În cele din urmă, gradul cel mai
mare făcu un pas înainte. Avea ochii de un albastru deschis, sprâncene blonde abia
conturate şi o taietură fină în colţul din stânga al buzei de sus. Dan reluă
povestea. Calu încerca să identifice misterul. Erau de bună seama fete, de bună
seama tinere şi frumoase. Uniforma însă includea bereta, atât de trasă pe ochi, că
jumătate din faţă era acoperită. Li se vedeau în schimb degetele fine ale mâinilor
încleştate pe bastoanele atârnate la brâu.
Dan scoase actele şi le arăta, gesticulând agitat.
- Vrem să trecem dincolo. Acestea ne sunt actele, în regulă dupa cum vedeţi.
Maşina se pare că....
Vameşa, căci asta părea să indice uniforma, făcu un semn cu capul spre celelate
trei. Acestea îi umflară pe băieţi scurt, şi, până aceştia să-şi dea seama, erau
după un grilaj, într-o încăpere ce semăna a depozit de bagaje.
Sufocat de indignare, Dan începu să icneasca şi să dea din picioare.
-Inutil, zise Calu, poate e mai bine aşa
-Cum mai bine, ce-i mai bine? E mai bine să dormi cu capul pe-un sac de gogoşari
decât într-un pat?
-Mi-e somn şi m-a epuizat seara asta. Dane, un sac de gogoşari poate fi uneori
salvator.
Vameşa se îndreptă spre ieşire, cu paşapoarte cu tot
-Actele noastre, Dumnezeule, ce-i aici, unde-am nimerit?
Una din însoţitoare verifică lacătul. Era sigur, aşa că ieşiră pe unde au intrat.
Le puteai vedea în spatele geamului ca-ntr-un acvariu. Două patrulau, una ştampila
mecanic hârtii. Vameşa vorbea la telefon în spatele lor, aplecându-se din când în
când. Dădea senzaţia că se zguduie de râs, iar tot spectacolul părea că se
desfaşoară pe o muzica extrem de vie, doar că nu se auzea.Moşul de la ghişeu, în
culmea normalităţii, dirija în continuare, când cu stânga vociferările celor doi,
când cu dreapta baletul din fereastră.
Calu se cuibărise docil într-un colţ şi căzuse într-un somn de moarte. Dan se mai
agită o vreme, dar în cele din urmă fu biruit. Mai apucă să audă doar: “...binele
lor” şi se cufundă în întuneric.

Din toate părţile se auzeau voci iritate şi claxoane. Dan se mişcă precaut, era
destul de ţeapăn. Calu, întins lângă el, în maşină, cu scaunul dat pe spate,
horcăia. Amintirea nopţii îl pocni pe Dan ca un talger în cap.
- Scoală, Calule, unde naiba suntem?
Erau într-o coadă de maşini în vamă. Lume multă, agitaţie, cetăţeni nervoşi în
maieu, copii năuciţi de nesomn.Calu ieşi din maşină şi o zbughi sprinten prin
aglomeraţie. Moşul de la ghişeu, cătrănit, încerca să facă faţă avalanşei de
turişti.
- Ce se întâmplă?
- Bună dimineaţa, încercă să zâmbească bătrânul, de parcă-l zărea pentru prima
oară...
- Bună dimineaţa să fie, ce naiba-i aici, ce-i toată agitaţia asta? Vreau să fac
reclamaţie, aşa ceva nu-i posibil....
- A căzut podul din cauza furtunii azi noapte, au murit oameni, toată lumea vine
pe unde apucă, unde mai pui că e şi sărbătoare. Ce doreaţi să reclamaţi dvs?
- Domnule, chiar nu mă recunoşti, dupa tot circul de aseară, asta e culmea....
Calu bombănea inutil, bătrânelul luase în primire o famile cu doi copii şi-şi
mutase atenţia către ei. O porni spre maşină. Dan era cu Sânziana.
- Am ajuns cu o ocazie, pierdusem legătura cu voi şi m-am gândit că la vamă tot ne
întâlnim, mare jale cu podu ăsta, s-au prăpadit câteva maşini, cu oameni cu tot...
- Hai să mergem şi mai povestim pe drum...
Urcară în maşina şi, ajunşi la punctul de control, Dan duse reflex mâna la buzunar
dar revăzu fulgerator scena cu actele.Calu începu şi el să se pipăie prin buzunare
şi atinse cu genunchiul torpedoul. Paşapoartele căzură, gata ştampilate, gata de
drum.
Erau deja trecuţi de vamă când Calu deschise din nou torpedoul. Nici urmă de
hartă. Îşi aprinse o ţigară şi deschise fereastra.
Printre copaci soarele filtra iarăşi polenul şi praful câmpurilor din jur.
Încercă să o surprinda în oglindă pe fată. Ea îşi schimbă poziţia şi Calu nu văzu
decât strălucirea ochilor albastru deshis, cu sprâncene blonde abia conturate şi o
tăietură fină în colţul din stânga al buzei de sus.