Sunteți pe pagina 1din 2

Costinkara

Preclasicismul muzical
Denumirea universala a acestei perioade, cuprinsa intre inceputul secolului al XVII-lea si mijlocul celui de-al XVIII-lea, este de Baroc. Dar, pentru ca din punct de vedere muzical acesta este perioada care pregateste era clasicismului, barocul mai este cunoscut si sub numele de preclasicism. In ceea ce priveste conceptiile componistice, teoriile muzicale si estetice, se considera ca preclasicismul debuteaza odata cu sfarsitul erei Palestriniene si se termina in momentul mortii marelui Johann Sebastian Bach. Ca intelesuri, cuvantul baroc este unul controversat, insemnand fie bizar sau ciudat, fie denumind o perla sau o scoica de mari dimensiuni, care are o ornamentatie bogata dar asimetrica, diferita de tiparul clasic. Arta baroca este somptuoasa, maiestoasa si bogat ornamentata. Ea a fost considerata ca apartinand, in general, marii aristocratii care, mergand pe drumul laicizarii, a umanismului, dorea sa exprime prin arta rangul social dar si mediul opulent in care traia. Este epoca in care frumosul nu mai poate fi supus unor norme. Arta este superioara naturii pentru ca o recreaza, iar pentru a produce placere, partile unei opere trebuie asamblate astfel incat sa fie consonante. In consecinta, arta devine figurativsimbolica, manerista. Din acest motiv, in muzica patrund onomatopeele melodicotimbrale si elementele de preprogramatism, melodra-mele si misterul. Ca modalitate de exprimare, barocul are o predilectie pentru muzica instrumentala, iar ornamentele melodico-ritmice sunt prezente ca elemete de virtuozitate tehnica, dar si cu rol ritmic. Alaturi de opera, oratoriul, canatata, misa si recviemul au un aparat vocal-coral-orchestral foarte mare, pentru a exprima maretia si grandoarea, etaland arii, recitative si coruri de mare virtuozitate tehnica. Genurile instrumentale specifice sunt sonata a tre, suita si piesele de constructie polifonica sau omofona: ricercar, passacaglia, toccata, fuga, concerto grosso. Apare clavecinul bine temperat piano-forte, de fapt pianul din zilele noastre, special construit pentru a sevi noul concept armonico-polifonic. Totodata, materialul sonor se organizeaza in sisteme temperate care au la baza gamele de mod minor si major, iar ritmul devine masurat, luanad ca unitate de referinta patrimea si diviziunile ei binare. In ceea ce priveste periodizarea barocului, exista o teorie care precizeaza trei faze distincte. Prima dintre acestea incepe in Renastere si se distinge prin reliefarea unei singure linii melodice, care face posibila aparitia operei si a unor genuri vocal-simfonice, precum oratori-ul si cantata. Toate lucrarile simfonice au un libret, ceea ce indica primele forme de muzica programatica (cu program). Reprezentantii prinicpali ai acestei perioade sunt Heinrich Scultz, Georg Philipp Teleman si Georg Friederich Handel. In faza a doua are loc dezvoltarea operei, a operei-balet, a baletului de curte, dar si a muzicii instrumentale. Aritizani principali ai acestui gen de muzica sunt JeanBaptiste Lully, Francois Couprin, Jean Philipe Rameau, Henry Purcell, Johann Kuhnau, Antonio Vivaldi, Domenico Scarlatti si Arcangelo Corelli. Totusi, formele muzicale nu au inca un numar fix de parti, iar denumirile genurilor sunt uneori confuze. A treia faza este una de sinteza, reprezentantii sai de seama find Handel si Johann Sebastian Bach. Tratatele lui Rameau (Tratat de armonie - 1722) si lui J.J.Fux (Grandus ad Parnas-sum), dar si lucrarile de demon-stratie practica care ii apartin lui J.S. Bach (Clavecinul bine temperat) fixeaza conceptul de tonalitate prin cele doua modele de gama (major si minor), prin polifonia bazata pe functionali-tate armonica, prin orchestratia tratata ca un instrument colectiv de sine statator si prin aparitia unor genuri si forme muzicale mai clare ca organizare si denumire.

Costinkara