POVESTEA, TEMA SI UMBRA Povestile noastre au un scop.

Chiar daca ne stabilesc limite, aceste scenarii de fapte si ntmplari ne ajuta totusi sa definim cine suntem, astfel nct sa nu ne simtim complet pierduti n lume. A trai n interiorul lor este ca si cum ai fi nauntrul unei capsule transparente. Peretii subtiri, stravezii, se comporta ca o carcasa care ne tine blocati nauntru. Chiar daca putem privi afara si vedea lumea din jur, stam n siguranta nchisi nauntru, simtindu-ne confortabil pe un teren cunoscut, limitati de ideea interioara ca, indiferent ce am face, am gndi sau am spune, nu putem merge mai departe. Povestile noastre ne separa si traseaza granite ntre noi, ceilalti si lume. Ne limiteaza capacitatile si ne nchid posibilitatile. Povestile noastre ne fac sa ne separam de restul, chiar daca noi imploram sa ne adaptam sau sa ne integram. Ele ne secatuiesc de energie vitala, facndu-ne sa ne simtim obositi, epuizati si fara speranta. Previzibilul din povestile noastre hraneste resenmarea si ne garanteaza destinul. Cnd traim n interiorul acestor povestiI demonstram comportamente repetitive si dialoguri interne dure. Asemeni tuturor povestilor, dramele personale au o tema care se tot repeta pe parcursul vietii. Ne putem descifra temele, ascultnd cu atentie concluziile pe care le-am tras despre evenimentele traite. Aceste concluzii decisive ne contureaza experienta si ne formeaza personalitatea. Concluziile noastre devin convingerile umbrei, convingerile inconstiente care ne controleaza mintea, cuvintele si comportamentele. Convingerile umbrei ne stabilesc limitele, spunndu-ne de ct de multa iubire, fericire si succes suntem vrednici, ne modeleaza procesele gndirii si ne definesc limitele. Deghizndu-se n adevar, convingerile umbrei ne jefuiesc de capacitatea de autoexprimare si ne distrug visele. Dar ceea ce ar fi important sa ntelegem este ca aceste convingeri ale umbrei cuprind toata ntelepciunea de care avem nevoie pentru a ne depasi limitarile actuale si nemultumirea pe care o simtim. Ele ne motiveaza sa ne compensam defectele si ne conduc spre a fi exact opusul a ceea ce credem ca suntem. Convingerile noastre umbra, ne ndeanma sa dovedim ca suntem vrednici, demni de iubire si importanti. Dar, lasate netratate, aceste convingeri ale umbrei se ntorc mpotriva noastra, sabotnd chiar lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult, Iasndu-si mesajele negative sa ne limiteze viata. MOTIVUL PENTRU CARE AI NEVOIE DE POVESTEA TA Stam nvaluiti n povestea noastra asezati n siguranta n capsula astfel nct sa ne putem pastra confortul a ceea ce stim si sa ne odihnim n sentimentele certe si familiare de a fi acasa. Cnd viata devine dificila si ne confruntam cu durerea produsa de propriile limitari sau de dezamagirea ca traim sub standardele fixate de noi nsine, putem, cel putin, sa contam pe un lucru si anume, pe previzibilul din povestile noastre. Acestea ne ofera ceva si pe cineva cu care sa ne identificam. Cel mai neplacut sentiment pentru o fiinta omeneasca este sa simta ca reprezinta un nimic, ca viata si experientele personale nu conteaza. Cei mai multi dintre noi am ndura mai degraba sa nu fim iubiti, dect sa fim total invizibili. Astfel nct, n ncercarea disperata de a da un sens vietii, ne cream si apoi ne repetam povestile; si n timp ce ne agatam cu putere de ceea ce credem ca suntem, ne perpetuam dramele. Apoi, treptat si n necunostinta de cauza, devenim, la propriu, dramele noastre. Ne jucam rolurile si le caram dupa noi ca pe niste insigne de onoare. Facem investitii pentru a le mentine n viata dar, pe parcursul procesului, devenim n mod inconstient victimele povestilor pe care le-am creat pentru a ne apara secretul. Devenim chiar victimele propriei noastre vieti. Cnd ne dam seama ca ne-am identificat cu povestile create de noi si nu cu Sinele nostru mai vast, mai adnc si autentic, primul impuls este sa scapam de acestea.

Dar, fiindca am devenit ceea ce ele reprezinta si le-am permis sa ne dicteze scopul si cursul vietii, se ridica o ntrebare nspaimntatoare: Daca noi nu suntem povestile noastre -cine suntem, de fapt? n afara lor, viata pare nfricosatoare si de necontrolat. Are un iz de incertitudine si de imprevizibil. Ne e teama ca, daca renuntam la dramele personale, ne vom pierde identitatea si locul pe care l detinem n lume. Cine ne va proteja? Cine ne va iubi? Unde ne vom integra? Iata o perspectiva devastatoare pentru orice fiinta omeneasca. Frica inconstienta din spatele povestilor noastre este ca, daca ne abandonam identitatile, daca ncetinim si ne ndreptam spre interiorul nostru, vom fi nghititi de acel spatiu gol. Impotrivirea noastra la a nu fi o nulitate, la a nu avea nimic si la a fi un nimeni reprezinta nsasi esenta zbuciumului omenesc. Teama de nefiinta ne este att de mare, nct majoritatea dintre noi ne multumim cu o versiune reambalata a Sinelui pe care l cunoastem, dect sa trezim necunoscutul launtric. Mi-am petrecut majoritatea timpului ncercnd din greu sa fiu cineva, sa am un scop si o viata semnificativa. Totusi, de-a lungul anilor, cautarea spirituala m-a nvatat ca, pentru a putea ajunge femeia unica si deosebita care tind sa fiu astazi, trebuie sa mbratisez att imensitatea Divinitatii, ct si lipsa de importanta naturii mele omenesti. Sa accept faptul ca sunt totul si nimic. Rabinul meu, Moshe Levin, mi-a spus odata o poveste din Talmud. O persoana este rugata sa scrie pe o bucatica de hrtie cuvintele: Nu sunt dect praf si cenusa, sa o puna n buzunar si sa mediteze asupra sa. Apoi, i s-a adresat o alta rugaminte, si anume de a asterne pe o alta bucatica de hrtie cuvintele: ntreg Universul a fost creat doar pentru mine, si sa o puna n celalalt buzunar. Cum cautatorul medita la ambele realitati n acelasi timp, el a nteles ca amndoua sunt adevarate. Daca privim viata din perspectiva cea mai larga, vedem ca suntem doar niste fire de praf. Pna nu ne mbratisam nefiinta absoluta si lipsa de importanta, vom alerga pentru totdeauna dupa experienta de a fi cineva. Dar odata ce ne predam faptului ca suntem totul si nimic odata ce integram ambele povesti, mai presus de umbra si de lumina devenim fiinte omenesti ntregi si integrate. Ne deschidem catre lume dincolo de ceea ce stim. Putem avea grandioasa experienta de a vedea ca apartinem si suntem o parte vitala a ntregului Univers. Vom fi capabili sa ne minunam, constientiznd ca ntregul Univers a fost creat doar pentru noi. Atunci ne vom ntelege pe deplin imensitatea adevaratei esente. Stiu ca pentru unii dintre voi acesta poate fi un concept dificil si s-ar putea sa nu fiti pregatiti sa-l acceptati sau sa nu va simtiti prea comod n sfera sa. Dar va promit ca, daca va veti permite sa va deschideti acestei idei si sa o explorati, va rasari o noua posibilitate. Cnd veti mbratisa att victoriile, ct si nfrngerile, fragilitatea si forta, vastitatea si nefiinta, va veti simti n siguranta pentru a permite secretului vostru Divin sa iasa la suprafata. Doar prin rentoarcerea la starea de plenitudine veti avea convingerea ca sunteti vrednici si ca meritati sa exprimati adevarul suprem despre voi nsiva. Debbie Ford Secretul umbrei