Sunteți pe pagina 1din 36

Revista NaŢională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv

www.agvps.ro

i P e s c u i t S p o r t i v www.agvps.ro
Vânătorul şi Pescarul Român
Vânătorul şi Pescarul Român

Vânătorul şi Pescarul Român

Vânătorul şi Pescarul Român
o r t i v www.agvps.ro Vânătorul şi Pescarul Român Nr. 5/MAI 2012 Despre alicele fără

Nr. 5/MAI 2012

www.agvps.ro Vânătorul şi Pescarul Român Nr. 5/MAI 2012 Despre alicele fără plumb Vânătoarea cu păsări de

Despre alicele fără plumb

Vânătoarea cu păsări de pradă

Dropia, între migrație și dispariție

Dimineți cu căpriori

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Vânătorul şi Pescarul Român Nr. 5/MAI 2012 Despre alicele fără plumb Vânătoarea cu păsări de
Vânătorul şi Pescarul Român
Nr. 5/MAI 2012
Despre alicele
fără plumb
Vânătoarea
cu păsări de
pradă
Dropia,
între migrație și
dispariție
Dimineți cu
căpriori
www.agvps.ro
Revista NaŢională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv

Fondată în anul 1919 Serie nouă Anul MMXII nr. 5 / 2012

Redacţia şi administraţia:

Bucureşti – Calea Moşilor 128 Sector 2, Cod 020882, Tel : 021 313 33 63 E mail: revistavpr@yahoo.com

Consiliul ştiinţific

Acad. dr. Dan Munteanu Acad. dr. Atilla Kelemen Dr. ing. Nicolae Goicea Dr. ing. Vladimir Talpeş

Colectivul de redacţie

Dr. ing. Neculai Şelaru - director general Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş Botezat – machetare şi prelucrare foto Ing. Mariana Cristache– difuzare

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi, de preferinţă, în format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor şi nu reflectă în mod necesar opinia redacţiei. Reproducerea oricărui material, fără acordul redacţiei este interzisă. ISSN 1582 – 9650

acordul redacţiei este interzisă. ISSN 1582 – 9650 Interviu cu Dr. Yves Lecocq - Despre alicele

Interviu cu Dr. Yves Lecocq - Despre alicele fără plumb (II)……………… 3 CULTURĂ VÂNĂTOREASCĂ N.ŞELARU, V. BOLGIU

Delegația României la Adunarea Semestrială a FACE de la Atena …. …… 6 N. ȘELARU Vânătoarea cu păsări de pradă …………………10 Mitică GEORGESCU Dropia între migrație și dispariție ………. 12 MANAGEMENT CINEGETIC Maria SĂVULESCU Prezența și rolul răpitoarelor ………. 14 N.ŞELARU Selecţia la capră neagră ………. 16 CHINOLOGIE VÂNĂTOREASCĂ Alexandru CODRIN

Câinele de vânătoare – Primul an, primii paşi (II) …… Nic. STRĂVOIU

Din galeria câinilor pomeniți în istorie ………

ÎNSEMNĂRI N.ȘELARU Piromanie "tradițională" în Delta Dunării ……… MAC Dimineți cu căpriori ………. 8 Marius POPESCU

Lucirea stinsă …………

Casian BALABASCIUC

Scălda lumina Obcina …………. 19 Sorin GEACU Date asupra altor specii de mamifere din județele Buzău, Râmnicu Sărat și Ialomița …25 C-tin Traian RĂDAN

Miros de primăvară ………… TIR ŞI BALISTICĂ Matei TĂLPEANU Steyr Mannlicher Duett …………

PESCUIT SPORTIV Mugurel IONESCU Superluna și plăticile ……………… Lucian GRUIA

26

Carașii de la Sucutard ………………… 27 Dumitru GIUGIUCĂ

Grindelul ………………… MAC Dezlegare la păstrăvi

……………… Fănică-Voinea ENE Întâlnire neașteptată …………. 30 Titus PINTEA Să cunoaștem muștele SEDGE

Marin GRUIA Lângă Câmpeni, în Rai ………………… 33 Reţeta Ce putem vâna Rebus Solunar …… 9, 25, 33, 34.

20

23

5

18

24

22

28

29

32

……………

Foto coperta I : Sebastian MASTAHAC

|Interviul lunii

Dr.Yves Lecocq

Despre alicele fără plumb (II)

rapoarte finale. Personal, eu vânez deja de trei se- zoane cu gloanţe de tip „Barnes”,
rapoarte finale. Personal, eu vânez deja de trei se-
zoane cu gloanţe de tip „Barnes”, fără plumb, de
calibru .243 (mai ales căprior) şi 9.3 x 62 (mistreţ)
şi
nu am constatat o eficienţă redusă sau distanţe de
fugă mai lungi. Nu pot să mă bazez decât pe circa
20 de piese vânate pe an, iar experienţa mea nu are
aşadar mare valoare statistică, însă sunt mulţumit şi
acest lucru contează, cu atât mai mult cu cât aceste
cartuşe mă costă acelaşi preţ ca cele cu plumb.
S-a propus într-un „forum” al Uni-
unii Europene ideea de a propaga
interzicerea plumbului în muniţiile
de vânătoare pe fiecare teritoriu eu-
ropean ?
Y.L.: După câte cunoaştem, Comisia Europeană nu
a
prevăzut pentru moment alte măsuri decât acelea
În numărul din aprilie al VPR v-am prezentat
prima parte a interviului acordat de Dr. Yves
Lecocq - Secretarul General al FACE (foto) -
cu privire la utilizarea alicelor fără plumb la
vânătoarea în zonele umede. Redăm, în con-
tinuare, cea de-a doua parte a interviului.
de a încuraja toate Statele membre să interzică folo-
sirea alicelor de plumb pentru vânătoarea în zonele
umede, conform celor prevăzute de Acordul AEWA
în care UE este Parte. Pentru moment, majoritatea
celor 27 State membre au prevăzut deja această
interdicţie în legislația lor naţională. Nu este exclus
ca în cadrul Directivei„Păsări”, Comisia Europeană să
facă într-o zi o propunere legislativă care să vizeze
impunerea juridică a acestei interdicţii în zonele

umede, la scară UE. Cu privire la situaţia plumbului din muniţii în alte tipuri de habitat sau metode de vânătoare, unii preconizează să facă apel la Regle- mentarea REACH privind substanţele chimice pentru a-l interzice, dar nu credem că acest lucru este o cale realistă.

Care va fi poziţia FACE dacă intenţia de a duce la bun sfârşit o astfel de măsură devine oficială ? Y.L.: Poziţia FACE nu s-a schimbat fundamental din 2004, când a adoptat o „Poziţie comună” asupra problemei alicelor de plumb pentru vânătoarea în zonele umede. Pentru FACE, orice înlocuire a plum- bului în muniţiile de vânătoare trebuie să se facă după un calendar realist şi nearbitrar, cu o susţinere activă din partea autorităţilor pentru cercetarea şi dezvoltarea alternativelor fără plumb, precum şi a programelor de informare pentru vânători, cu inte- grarea totală a vânătorilor în ansamblul acestui pro- ces. Cu privire la muniţiile alternative, ele trebuie să fie eficiente, bineînţeles total acceptabile din punct de vedere al mediului (pentru a evita constatarea că alternativa ar fi la fel de toxică ca şi plumbul) şi disponibile la un cost rezonabil pentru a satisface nevoile vânătorilor, precum şi însoţite de informaţii tehnice fiabile şi obiective în ce privește performanţa acestor alternative. Atâta timp cât ansamblul aces- tor condiţii nu este respectat, FACE se va opune unei interdicţii a plumbului în muniţiile de vânătoare !

În Danemarca, Olanda şi anumite re- giuni din Belgia, este deja interzisă

Actualmente în Germania, după câte am auzit, se realizează investigaţii privind noile materiale pentru muniţia cu glonţ, de carabină. Puteţi să ne explicaţi în ce constau aceste materiale şi care sunt rezultatele obţinute deja ? Y.L.: Problematica plumbului în muniţia pen- tru ţevile ghintuite, deci a gloanţelor, este destul de diferită față de cea a alicelor de plumb. Pentru aceste gloanţe „verzi”, argumentul preţului nu joacă cu adevărat un rol, dat fiind faptul că aceste muniţii sunt vândute practic la acelaşi preţ ca şi gloanţele care conţin plumb. Întrebările au fost puse pentru a cunoaşte eficiența acestor noi gloanţe cu privire la uciderea sigură a vânatului şi pentru a şti dacă ele nu ridică riscuri de securitate pentru om, de exem- plu printr-un pericol ridicat de ricoşeuri sau de frag- mentare. Aceste două aspecte au făcut obiectul unui important studiu experimental în Germania ale cărui rezultate au fost făcute publice în 2011. Concluzia a fost că riscurile de ricoşeuri, precum şi balistica, nu depind de fapt de materialul – plumb, cupru sau alt aliaj – din care este făcut glonţul, ci mai înainte de toate de structura şi forma sa. Gloanţele fără plumb au tendinţa de a nu se fragmenta şi deci de a-şi conserva mai bine greutatea iniţială. În ce priveşte eficienţa de a ucide vânatul – de preferat instanta- neu şi cu o distanţă de fugă minimală - încă se fac cercetări.

Puteţi să ne spuneţi, când credeţi că se vor termina aceste investigaţii ? Y.L.: Rezultate provizorii indică deja că şi pentru acest aspect nu vor fi deosebiri semnificative între gloanţele cu sau fără plumb, dar va trebui probabil să aşteptăm până la sfârşitul lui 2013 pentru a avea

Foto: F. Andronache
Foto: F. Andronache

folosirea plumbului la vânătoare. Să fie oare din cauză că sunt regiuni pline de zone umede sau există alte motive ? Y.L.: Este adevărat că în aceste ţări sau regiuni există multe zone umede, fiind foarte dificil pentru vânători să facă distincţia între tipurile de habitate în timpul practicării vânătorii. Dar principalul motiv

este că opinia publică de aici este foarte„conştientă” din punct de vedere al mediului. Mai ales în Olanda

şi în Regiunea Flamandă din Belgia, vânătorii con-

stituie o mică minoritate a societăţii, iar mediul „natural” nu este foarte natural, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, având în vedere că aici vânătoarea este foarte supravegheată şi controlată. Să spunem că ceea ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple în aceste ţări reprezintă într-un anumit fel un „laborator” pentru restul Europei –să folosim deci această experienţă pentru a învăţa cum trebuie să reacţionăm, dar şi ce nu trebuie să facem.

După opinia FACE, care sunt consecinţele pentru vânători ? Y.L.: O primă „lecţie” a fost că această evoluţie generală spre muniţia fără plumb (pentru arme de vânătoare – deci încă nu pentru carabine) nu a avut un mare efect negativ asupra practicării vânătorii, nici asupra numărului de vânători sau asupra plăcerii pe care aceştia o resimt. Au existat desigur nemulţumiri din partea vânătorilor că aceste cartuşe noi nu ar ucide la fel de bine ca şi cartuşele cu plumb (mai ales pentru iepure) şi, de asemenea, că preţul este ridicat (mai ales pentru vânătorii care trag la porumbei), dar aceasta nu mai este ca la început. Un efect pozitiv a fost o imagine mai„verde” pentru vânători şi o mai bună acceptare a vânătorii de către marele public şi mişcarea ecologică – bineînţeles în Danemarca unde vânătorii s-au angajat activ în eliminarea progresivă a plumbului din cartuşe.

După această experienţă, care sunt concluziile pe care le-aţi obţinut ? Y.L.: Nu este uşor să compari situaţia în ţările care

sunt foarte diferite din punct de vedere biogeografic

şi socio-economic, dar experienţa dobândită este cu

siguranţă utilă pentru a ne orienta poziţia în viitor.

Credeţi că la această oră vânătorii europeni sunt gata pentru o schim- bare de acest gen ? Y.L.: Onest nu, nu încă, dar ei au interesul să se pregătească – mai ales mintal – pentru o aseme- nea schimbare, dar şi pentru alte evoluţii în prac- ticarea vânătorii, toate acestea pentru grija de a

menţine controlul cu privire la aceste schimbări, de

a avea o relaţie bună cu societatea şi de a –i obliga

şi pe ceilalţi să poarte un dialog deschis cu lumea vânătorii. Iar această necesitate de a se pregăti în acest sens este valabilă şi pentru responsabilii lumii vânătorii şi ai tuturor sectoarelor care au legătură cu vânătoarea – incluzând aici presa cinegetică.

Ce credeţi că se va petrece în lumea cinegetică dacă dintr-o dată, mâine, s-ar interzice radical folosirea plum- bului în muniţia de vânătoare ? Sun- tem pregătiţi ? Y.L.: O interdicţie brutală, fără consultare şi fără o perioadă realistă de tranziţie, nu ar fi înţeleasă de comunitatea vânătorilor şi nu ar avea nicio şansă de reuşită. Dacă politicienii vor să facă să se mişte lucrurile, atunci au tot interesul să antameze un

|4

dialog adevărat cu lumea vânătorii, considerându-

i parteneri de necontestat pentru conservarea

biodiversităţii şi a ruralităţii. Vânătoarea nu face par-

te din problemă, ci din soluţie.

Pentru a termina, ce model de lucru urmăreşte FACE, în viitor, în legătură cu acest subiect ? Y.L.: FACE vrea să-şi continue misiunea de „moni- torizare” a instanţelor europene şi internaţionale pentru a se asigura că nu se va lua nicio iniţiativă contrară intereselor pe termen lung ale vânătorii durabile în Europa – iar problema plumbului nu este

decât o latură a acestei sarcini. Vrem bineînţeles să

ne continuăm acţiunile de comunicare, de informare

şi de sensibilizare, cu ajutorul membrilor noştri, pre-

sei cinegetice şi milioanelor de bărbaţi şi femei din Europa pentru care vânătoarea constituie o pasiune

şi un mod de viaţă. Doar dând dovadă de multă soli-

daritate – la toate nivelurile – vom putea menţine vânătoarea pentru generaţiile viitoare (cu sau fără plumb) …

– vom putea menţine vânătoarea pentru generaţiile viitoare (cu sau fără plumb) … Vânătorul și Pescarul
– vom putea menţine vânătoarea pentru generaţiile viitoare (cu sau fără plumb) … Vânătorul și Pescarul

Vânătorul și Pescarul Român

Piromanie

Piromanie "tradițională" în Delta Dunării

"tradițională" în

Delta Dunării

Î n fiece an, după trecerea ier-

nii, au loc incendieri în Delta

Dunării. Incendieri intenţionate,

pe suprafeţe enorme, în scopul

regenerării stufului. Pentru ca acesta să renască des şi drept din cenuşa groasă şi neagră tăciune, rămasă deasupra rădăcinilor. Rădăcini protejate de umezeala solului şi plaurilor, după caz. Numai că aceste incendieri

„tradiţionale”au loc într-o rezervaţie

a biosferei de interes mondial, cu

multiple funcţii de protecţie a fau- nei, florei şi mediului. Şi nu doar

în zonele de dezvoltare economică

durabilă, ci şi în zonele tampon şi

chiar în zonele strict protejate. Şi nu oricând, ci mai ales primăvara, când stuful este uscat şi arde pre- cum benzina. Când arde deschis,

cu flăcări uriaşe şi fum gros, propa-

gându-se cu o viteză surprinzătoare. Mai ales când bate vântul. Iar când nu bate, focul se autostimulează, prin curenţii ascendenţi de aer încălzit creaţi, care ridică materialul aprins până la 20-30 metri înălţime. Pârjolul nu are limite, decât ghiolurile

şi canalele late cu apă, dar când vântul este absent. Când adie, focul deschis sare uşor peste canale, fiind absolut necesară intervenţia omu- lui pentru stoparea propagării lui. După zile de „luptă cu focul” şi cheltuieli pe măsură se reuşeşte stingerea lui. Mai contribuie uneori, alături de om, şi natura salvatoare, care intervine, când intervine, cu câte o ploaie la momentul potrivit. Pe pârlitura întinsă cât poţi vedea

cu ochii, nu rămâne decât cenuşă murdară, umedă şi neagră, pre- cum şi schelete de sălcii şi zălogi,

cu coaja crăpată de foc sau arse în profunzime. Nici urmă de mamifere, păsări şi alte vertebrate, de cuiburi şi ouă, de melci şi nevertebrate care alcătuiau, împreună, raiul anima- lier al stufărişurilor neatinse, ani

buni, de mâna omului. Sub cenuşă rămâne doar un covor întins de cochilii şi, din loc în loc, oase de fazani şi păsări de baltă, de pur- cei născuţi devreme, de nurci, di- hori, vulpi, enoţi şi alte animale surprinse, ameţite şi ucise de foc. Mini-catastrofa ecologică din Delta

Dunării nu este greu de imagi- nat, nici din punct de vedere ci- negetic, dacă ne gândim că, la început de martie, gâsca mare, raţa mare şi alte câteva specii de păsări din baltă au deja cuibu- rile pregătite (bătute) pentru ouat. Şi totuşi tragedia„tradiţională” a in- cendierii stufului în Delta Dunării îi lasă pur şi simplu indiferenţi pe toţi responsabilii de protecţia şi conser- varea ecosistemului deltaic. În frunte cu ministrul mediului şi terminând cu ultimul ranger, care trăieşte bine pe seama „protecţiei” declarative a zonei defavorizate. Şi pe „salvatorii” Dunării şi Deltei. Precum în cazul „nimicirii în masă a porumbeilor sălbatici”, în aceeaşi degradantă, pe zi ce trece, Deltă a Dunării. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care aceiaşi responsabi- li, de stat şi non-guvernamentali, de protecţia şi conservarea florei, faunei şi mediului acestora de viaţă, susţin că vânătoarea „de milenii” în Delta Dunării, ca de altfel şi în alte arii na- turale protejate din România, nu ar fi activitate tradiţională. Incendierea

stufărişurilor da, dar vânătoarea nu. Susţinerea dă bine „la pros- time”, care în totală necunoştinţă de cauză este „dusă cu preşul” şi acceptă susţinerile demagogice ale acestor „responsabili”, crezând, de exemplu, că oprirea vânării raţelor mari şi gâştelor de vară în 20 ianu- arie este justificată de pretinsa stânjenire a începutului de cuibărit. Într-o asemenea conjunctură, precum cea expusă, îţi vine să-i întrebi pe guvernamentabilii şi non-guvernamentabilii la care am făcut referire, fără nici un fel de menajament, unde le este capul, raţiunea şi responsabilitatea atunci când autorizează sau acceptă, după caz, incendierea unor suprafeţe atât de întinse de stuf din Delta Dunării. Mai ales a celor din care se

recoltează, tot autorizat, stuf. Şi cum tratează, anchetează şi sancţionează incendierile aparent spontane, pornite din interese foarte bine cunoscute, de

la

localnici îndeobşte cunoscuţi şi ei la

fel

de bine, dar niciodată sancţionaţi.

Nu mai aducem în discuţie şi tonele de bioxid de carbon, dar nu numai,

eliberate de focul deschis în atmos- feraafectată,dinceîncemaievident, de fenomenul „încălzirii globale”. Realizăm doar că otrăvirea în masă

a

porumbeilor în această toamnă

şi

incendierea mai recentă a unor

porţiuni întinse de stufărişuri din Delta Dunării continuă seria de mini-catastrofe ecologice devenite „tradiţionale”, de neîngăduit din partea responsabililor guvernamen- tali şi non – guvernamentali, de

protecţia şi conservarea ecosistemu-

lui deltaic. Din partea celor retribuiţi

din bugetul public sau beneficiari de fonduri europene în acest scop, care nu au deloc„ciocul”la fel de mic când vine vorba despre vânătoare, interzisă în unii ani şi limitată draconic în alţii, practicată pe nu- mai 1/3 din suprafaţa Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi doar în scopul conservării echilibrului în- tre speciile de interes vânătoresc şi între acestea şi mediul lor natural

de viaţă. Practicată, ca excepţie, la specii invazive, precum şacalul şi fazanul, la specii excedentare, pre- cum mistreţul, şi limitată draconic, numeric şi în timp, la celelalte.

În

loc de concluzii lăsăm imaginile

din Obretinul Mare, din această primăvară, să vorbească. Şi locuitorii

satului,scăpaţicaprinurechileacului de pârjol, cu avutul lor de generaţii de băştinaşi pescari, urgisiţi altă dată şi oropsiţi acum în Rezervaţia Biosferei de interes UNESCO.

N.ŞELARU

Delegaåia României la Adunarea Semestrialã a F.A.C.E. de la Atena

L invitaţia Federaţiei Asociaţiilor de Vânătoare

Conservare a Faunei Sălbatice din Uniunea Europeană (F.A.C.E.), o delegaţie a AGVPS din

România, formată din dr. ing. Şelaru Neculai – direc- tor general şi ing. Bolgiu Valeriu – director al AJVPS Prahova, a luat parte la Atena, în perioada 29-31 martie 2012, la întâlnirea bianuală a reprezentanţilor celor 36 de asociaţii naţionale de vânătoare din ţările membre, care numără peste 7.000.000 de vânători europeni.

a

şi

cu larg impact asupra nivelului recoltelor de vânat

şi perioadelor de vânătoare, pe care conducerea Confederaţiei le-a negociat şi le negociază cu Ministerul Mediului şi Agriculturii din Grecia. Proiectele „ARTEMIS I” si „ARTEMIS II” urmăresc să surprindă, cu extrem de multe observaţii (circa 500.000 observaţii anuale), perioadele de trecere şi

intensitatea migraţiei păsărilor deasupra teritoriului Greciei. Formularele de observaţie simple, dar bo- gate în informaţii, de la toţi cei peste două sute de

ori, doar rigoarea şi profesionalismul vânătorilor, demonstrat prin studiile la care am făcut referire, menţin vânătoarea pe linia de plutire. Concluzia preşedintelui Confederaţiei Elene de Vânătoarea a fost cât se poate de clară în a defini starea actuală de spirit a Greciei faţă de raportul vânătoare-mediu politic:„Vânătoarea = afacere politică în Grecia”. În după-amiaza primei zile de lucru, a mai fost prezentat un interesant raport al OMPO referitor la

studiul păsărilor sălbatice şi al mediului lor de viaţă

Tema principală a discuţiilor s-a referit la practicarea

mii

de vânători din Grecia, sunt depuse la asociaţiile

la nivelul Palearcticului Occidental.

vânătorii în conformitate cu directivele europene

din

care fac parte. Reţeaua de 260 de paznici de

A doua zi, cu ocazia analizei directivelor „Păsări” şi

„Păsări” şi „Habitate”. Această temă a fost dezbătută

vânătoare, angajaţi direcţi ai Confederaţiei Elene de

„Habitate”, precum şi influenţelor acestora asupra

şi

cu prilejul precedentei Adunări Generale FACE –

Vânătoare, este folosită şi ea activ la realizarea aces-

vânătorii, au fost reliefate direcţiile şi modalităţile

de la Bruxelles, din data de 6.09.2011 – motivat de

tor

studii. Ulterior, datele sunt centralizate de către

prin care FACE şi membrii săi se pot implica în

intenţiile Comisiei Europene de a reanaliza şi modifi-

ca

actuali, cât şi pentru ţările care sunt în procedură de

parţial unele anexe ale acestor directive. Subiectul

o

comisie ştiinţifică a Confederaţiei, iar rezultatele

dialogul prezent şi viitor cu Comisia Europeană.

finale, coroborate cu alte date ştiinţifice puse la

S-a impus această analiză a celor două directive şi

este şi rămâne de mare interes atât pentru membrii

aderare la U.E. Gazda întâlnirii, Confederaţia Elenă de Vânătoare,

dispoziţie de către Institutul pentru Păsările Migra- toare din Palearcticul Occidental (OMPO), se con- stituie în instrumente convingătoare ale conducerii Confederaţiei Elene de Vânătoare în susţinerea de-

anexelor acestora, deoarece ele stabilesc cadrul de referinţă despre ceea ce putem vâna, în ce perioadă, care sunt metodele admise şi în ce condiţii o putem face. Pentru ambele directive au fost prezentate, în

a

asigurat un cadru exemplar de desfăşurare a

mersurilor şi negocierilor sale pentru definitivarea

mod concret, programe de abordare a modului de

discuţiilor, de intercomunicare între participanţi şi

unor cote de recoltă şi a unor perioade acceptabile,

lucru, de constituire a grupurilor de analiză şi ale

de

cunoaştere a istoriei milenare a ţării, iar lucrările

din

toate punctele de vedere, de vânare. Exemplifi-

modalităţilor prin care rezultatele să ajungă la fac-

reuniunii prezidate de Gilbert de Turckheim –

preşedintele FACE, au cuprins două zile de prezentări

şi dezbateri antrenante, interesante şi utile în per- spectiva durabilităţii vânătorii în Europa.

În

Secretar de Stat al Agriculturii, s-au axat pe o serie de prezentări ale comisiilor ştiinţifice din cadrul Confederaţiei Elene de Vânătoare, referitor la modul

prima zi, lucrările, deschise în prezenţa Ministrului

de desfăşurare a activităţilor cinegetice în cele şapte

federaţii – membre ale confederaţiei, precum şi a

modului de gestionare și organizare a vânătorii în Grecia.

În continuare, reprezentanţii Confederaţiei Elene de

Vânătoare ne-au prezentat două proiecte ştiinţifice

cativ, ne-au fost prezentate studii privind sitarul,

raţele şi gâştele sălbatice, potârnichea de stâncă etc. Tendinţele anti-vânătoare ale unor organisme guvernamentale greceşti (agenţii de protecţia mediului) sunt în mare parte atenuate sau eliminate de bogăţia informaţiilor ştiinţifice ale Confederaţiei Elene de Vânătoare, care nu pot fi contestate, iar organizaţiile non-guvernamen- tale (ornitologice), folosite de statul elen în lup-

ta anti-vânătoare, sunt puse la respect în condiţiile

în care nu dispun, nici pe departe, de asemenea date. Totuşi influenţa acestor organisme de stat şi organizaţii non-guvernamentale, anti-vânătoare, la nivel politic, este foarte mare. De aceea, de multe

torii politici de decizie naţionali şi europeni, aşa încât hotărârile care se vor lua în privinţa vânătorii să nu mai aibă doar caracter politic, ci să ţină seamă de principiile conservării biodiversităţii vieţii sălbatice din fiecare ţară şi din Europa în ansamblul ei. Culegerea a cât mai multe date din teren, analiza- rea lor din punct de vedere ştiinţific şi prezentarea acestora, împreună cu institute de cercetări renumite

şi necontestate din Europa, este o cale bună pe care

FACE şi membrii săi trebuie să o urmeze, fără ezi- tare şi consecvent, în vederea realizării obiectivelor de îmbunătăţire a anexelor celor două directive precizate. În acest scop s-a propus înfiinţarea, la nivel naţional şi al FACE, a două grupuri ştiinţifice

propus înfiinţarea, la nivel naţional şi al FACE, a două grupuri ştiinţifice | 6 Vânătorul și

|6

Vânătorul și Pescarul Român

de lucru, câte unul pentru fiecare directivă, astfel

încât munca ştiinţifică naţională să fie fructificată

la nivel european, în interesul celor peste 7.000.000

de vânători europeni, care reprezintă o forţă nu doar pentru punerea raţională în circuitul economic a unei resurse naturale regenerabile, ci şi pentru protejarea şi conservarea echilibrului intra şi interspecific al populaţiilor speciilor de interes vânătoresc de pe teritoriul bătrânului continent. Cu prilejul discuţiilor referitoare la Directiva Habi-

tate, Delegaţiei AGVPS i-a fost acordat privilegiul de

a prezenta un raport real şi concis privind evoluţia

populaţiei de lup din România ultimilor 60 de ani, în corelare directă cu evoluţia principalelor specii

pradă – mistreţ, cerb, căprior şi capră neagră – mai înainte de adoptarea Directivei Habitate şi aderării

la Convenţia de la Berna şi după aceea, până în anul

2008. Perioada lungă de timp la care se referă studiul

şi datele oficiale certe, referitoare la efectivele şi re-

coltele de lup şi de specii pradă din această perioadă, pe ani şi total ţară, au fost relevante şi convingătoare pentru participanţi, iar lucrarea apreciată în mod elogios, pentru că a putut demonstra, cu argumente

ştiinţifice, cât de dăunătoare sunt deciziile luate doar din raţiuni politice, fără consultarea organizaţiilor non-profit pro-vânătoare, sub influenţa lobby- ului demagogic al organizaţiilor non-guverna- mentale anti-vânătoare, susţinut sub masca protecţionismului excesiv, fără nici o legătură cu conservarea biodiversităţii vieţii sălbatice. Din prea multă grijă declarativă faţă de speciile ameninţate

şi datorită interzicerii totale a vânării acestora se poate ajunge, precum în cazul lupului în România,

în extrema afectării grave a acestor specii, atât din punct de vedere numeric cât şi calitativ, ca urmare

a dezechilibrelor produse între efectivele lor şi ale

speciilor pradă, efectul final fiind scoaterea efec- tivelor ambelor categorii de specii, cu mult sub nive- lul actual. Din prea multă grijă declarativă faţă de anumite specii de vânat se poate ajunge la o sărăcire generalizată a terenurilor de vânătoare şi a mediului

natural. Toate costurile acestor evoluţii decise politic sunt, până la urmă, defavorabile tuturor (vânătorilor

şi societății etc.), prin reducerile excesive ale cotelor de recoltă, situate deja la un nivel cu cca. 10% mai redus decât în ţările fără lupi ale Europei. Având în vedere experienţa noastră şi situaţia demonstrată prin acest studiu, conducerea FACE şi cei mai mulţi dintre participanţi au regretat decizia Ministerului

Reprezentanţii celor 36 de asociaţii naţionale de vânătoare din ţările membre, prezenți la Atena

Reprezentare externă|

ţările membre, prezenți la Atena Reprezentare externă| Dr.ing. Neculai Șelaru - Directorul general al AGVPS și

Dr.ing. Neculai Șelaru - Directorul general al AGVPS și ing. Valeriu Bolgiu - Directorul AJVPS Prahova, alături de delegația Uniunii Vânătorilor și Pescarilor din Bulgaria, reprezentată prin președintele Ivan Petkov (primul din dreapta)

Mediului şi Agriculturii din Franţa, care finanţează

un seminar despre lup în acest an, de a muta locul de

desfăşurare al acestuia de la Bucureşti la Barcelona.

final s-a stabilit ca până în toamnă, când va

avea loc următoarea Adunare Generală a FACE,

grupurile de lucru să fie constituite, să aibă

structură de lucru finalizată şi să demareze munca.

o

În

 

De la dreapta la stânga :

Dr. Yves Lecocq - Secretarul General al FACE,

N.

Şelaru

Angus Middleton - Directorul executiv al

V.

Bolgiu

FACE, Gilbert de Turckheim - Președintele FACE, Nikos Papadodimas - Președintele Confederației Elene de Vânătoare, gazda reuniunii

Ilustrația FACE

Președintele Confederației Elene de Vânătoare, gazda reuniunii Ilustrația FACE Vânătorul și Pescarul Român 7 |
Președintele Confederației Elene de Vânătoare, gazda reuniunii Ilustrația FACE Vânătorul și Pescarul Român 7 |

| Însemnări de sezon

ECHIPAMENTUL DE VâNăTOARE. În privinţa

echipamentului, lucrurile sunt practic destul de simple pentru că de acum cu toţii avem deja o rutină pe care o practicăm la fiecare început de sezon. De la trecerea în revistă a îmbrăcămintei, încălţămintei şi a raniţei şi până la verificarea armei de vânătoare, toate au importanţă şi, de ce să nu recunoaştem, redeşteaptă plăcerea şi sentimentul că vom ieşi din nou în natură, acolo unde dorim atât de mult să fim. Cât despre arma de vânătoare, dacă la finalul sezonului trecut am avut grijă să o curăţăm şi să o punem la păstrare, aşa cum scrie la carte, nu avem nici un motiv de îngrijorare şi practic nu trebuie să avem nici o surpriză. Totuşi, o vizită la armurier nu poate fi decât binevenită, poate doar pentru un simplu control şi mici ajustări, dacă e cazul, şi, poate la fel de important, să salutăm bunul prieten pentru a reînnoda relaţia de amiciţie. Va fi cu siguranţă o bună ocazie de a mai afla şi câte ceva despre noul sezon, despre locurile fierbinţi unde s-au arătat deja căpriorii. Pe la armurier trec mulţi vânători şi, nu o dată, veţi avea plăcuta surpriză de a afla lucruri interesante şi foarte „la zi” la care nici nu v-aţi fi gândit!

RECUNOAŞTEREA

DIN

Dimineți cu CĂPRIORI

v-aţi fi gândit! RECUNOAŞTEREA DIN Dimineți cu CĂPRIORI ŞI OBSERVAţIILE TEREN. Chiar dacă nerăbdarea este greu
v-aţi fi gândit! RECUNOAŞTEREA DIN Dimineți cu CĂPRIORI ŞI OBSERVAţIILE TEREN. Chiar dacă nerăbdarea este greu

ŞI

OBSERVAţIILE

TEREN. Chiar dacă nerăbdarea este greu de stăpânit atunci când vine vremea ieşirii în teren, trebuie să ne facem cu grijă “temele de casă” pentru a ne bucura cu adevărat de partida de vânătoare propriu-zisă. Ieşirile în teren, pentru recunoaştere, ne vor familiariza cu configuraţia locurilor, dispunerea vegetaţiei şi ne vor permite formarea unei imagini de ansamblu asupra fon- dului de vânătoare în general. Vom putea observa locurile de trecere, potecile pe care umblă vânatul şi vom putea stabili mult mai bine locurile de

D upă lunga aşteptare ce a urmat închiderii sezonului de vânătoare, atenţia se îndreaptă acum spre deschiderea la căprior din luna lui Florar sau Frunzar, aşa cum o regăsim

denumită în tradiţia populară. Practic, din februarie şi până în mai a trecut suficient timp în care am reuşit să punem cap la cap amintirile sezonului trecut, pe de o parte, şi să facem suficiente planuri pentru cel ce se deschide acum, cu vânătoarea la căprior. Chiar dacă răbdarea ne-a fost pusă la grea încer-

care, iar arma de vânătoare a stat cam mult în seif, pregătirea primelor ieşiri pe teren trebuie făcută cu atenţie. Fiecare detaliu trebuie bine definit şi stu- diat pentru a ne asigura că partida la căprior va fi o reuşită şi ne va aduce satisfacţia deplină a deschiderii sezonului de vânătoare. Când spun aceasta mă refer la pregătirile pe care trebuie să le facem, pornind de la revizuirea echi- pamentului şi până la ieşirile în teren pentru recunoaştere şi observaţii.

pamentului şi până la ieşirile în teren pentru recunoaştere şi observaţii. | 8 Vânătorul și Pescarul

|8

Vânătorul și Pescarul Român

REÅETA Lunii

REÅETA Lunii pândă, având deja în minte tabloul general al terenului. De mare ajutor va fi

pândă, având deja în minte tabloul general al terenului. De mare ajutor va fi un binoclu şi un telemetru pentru măsurarea distanţelor. Oricât de bine am cunoaşte locurile, stabilirea orientativă a potenţialelor distanţe de tragere este de un real folos, iar aici telemetrul este “pionul” numărul unu. Ne putem lua astfel re- pere în teren, o cioată, un arbore sau un tufiş izo- lat, care ne pot ghida şi ne vor ajuta atunci când va fi nevoie. Chiar dacă de regulă informaţiile paznicului de vânătoare ce ne însoţeşte sunt precise, nu strică să avem şi propriile cunoştinţe despre teren. Experienţa personală, locurile deja cunoscute şi imaginea de ansamblu sunt

un ajutor de preţ şi constituie un avantaj demn de luat în seamă. Tot cu ocazia ieşirilor pen- tru observaţii, putem avea şansa de a vedea şi vânatul în teren. Este un bonus şi o promisiune. După timpul petrecut în teren va veni şi ziua vânătorii. Dacă, aşa cum spuneam mai înainte, ne-am făcut cu conştiinciozitate “temele", sun- tem practic doar la câţiva paşi de satisfacţia şi împlinirea unei partide reuşite. Căpriorul ivit la liziera pădurii va încununa eforturile depuse şi va deveni o nouă amintire din albumul dedicat deschiderii noului sezon de vânătoare.

Ilustrația autorului

|MAC

noului sezon de vânătoare. Ilustrația autorului |MAC MUŞCHIULEţ DE CăPRIOR CU CIUPERCI ŞI RIDICHI NEGRE
noului sezon de vânătoare. Ilustrația autorului |MAC MUŞCHIULEţ DE CăPRIOR CU CIUPERCI ŞI RIDICHI NEGRE

MUŞCHIULEţ DE CăPRIOR CU CIUPERCI ŞI RIDICHI NEGRE

Muşchiuleţul de căprior la cuptor a fost din tot- deauna apreciat de meseni. Pregătit cu ciuperci portabella şi felii de ridichi negre, totul rumenit în sos de vin şi oţet balsamic, muşchiuleţul de căprior poate face oricând deliciul unei mese cu invitaţi aleşi.

Ingrediente necesare pentru patru porţii: 2 muşchiuleţi de căprior de circa 500 grame fiecare, 2 cepe roşii, 2 ridichi negre, 4-5 căţei de usturoi, 4 lin- guri de unt, 2 ciuperci portabella, cartofi noi baby cca. 500 gr, 3 linguri de ulei de măsline, 2-3 felii de bacon, sare şi piper, 2 linguri de oţet balsamic, un pahar de vin alb demisec, ardei iute roşu, uscat, sare, piper.

Preparare: Preîncălziţi cuptorul la 350 de grade

Celsius. Spălaţi muşchiuleţii şi uscaţi-i cu prosop de hârtie. Presăraţi-i cu sare şi piper – puteţi adăuga

şi alte mirodenii după preferinţa personală. Puneţi

ceapa curăţată şi tăiată rondele alături de carofi şi

de usturoi într-o cratiţă, unsă cu unt, şi stropiţi totul cu ulei de măsline. Adăugaţi sare, piper şi ardei iute, roşu, după gust. Puneţi cratiţa în cuptorul preîncălzit pentru cca. 30 de minute şi verificaţi cam la 10 minute conţinutul pentru a nu se lipi. În două crăticioare separate, puneţi câte o lingură de unt şi lăsaţi-l să se topească. Într-o crăticioară puneţi ciupercile tăiate felii şi adăugaţi o felie, două, de bacon peste ele. Lăsaţi la foc mic circa 5 minute şi, înainte de

a lua de pe foc, adăugaţi peste ciuperci două lin-

guri de oţet balsamic. Puneţi ciupercile pe farfurii. În

a doua crăticioară puneţi muşchiuleții şi daţi-i la foc

mai puternic, câte un minut pe fiecare parte, timp de circa 6-7 minute, pentru moderat-mediu preparat, sau mai mult dacă îi doriţi mai bine făcuţi. Stropiţi car- nea cu vinul alb din timp în timp. În crăticioara în care aţi preparat ciupercile, puneţi acum ridichile negre

tăiate felii şi rumeniţi-le 3-5 minute la foc mic. Serviţi muşchiuleţii cu ciuperci şi garnisiţi cu felii de ridichi negre, rondele de ceapă roşie şi cartofi noi. Puteţi stro-

pi cu sos de vin după gust şi orna cu fire de salată verde

sau lăptişor. Un pahar de vin alb sau roşu, sec-demisec, după preferinţă, va da un plus de savoare bucatelor. Poftă bună!

NANA NINA

| Cultură Vânătorească

METODE TRADIȚIONALE DE VÂNĂTOARE (I)

VÂNĂTOREA CU PĂSĂRI DE PRADĂ

|N. Șelaru

(I) VÂNĂTOREA CU PĂSĂRI DE PRADĂ |N. Șelaru S tudiind trecutul nos- că, din penultimul se

S tudiind trecutul nos-

că, din penultimul se-

tru vânătoresc, constatăm

col încoace, vânătoarea

a sărăcit din punct de vedere al

metodelor tradiţionale de dobân- dire a vânatului. Războaiele şi problemele politico-economice

stresante din acea perioadă, prag- matismul instaurat şi lipsa acută de timp comparativ cu perioada anterioară par să fi fost princi- palele cauze ale degradării, până

la urmă culturale, în domeniul

cinegetic. Iar România nu face

deloc excepţie, într-o Europă din ce în ce mai intens preocupată de problemele sale economice şi grăbită să ajungă într-o “civilizaţie” tot mai departe de natură.

În dezacord cu mersul general ex-

pus al societăţii, se mai desprind, din când în când, anumiţi nostal- gici, care jinduiesc şi susţin un surogat de reînfrăţire a omului cu natura. Precum reîntoarcerea la

tradiţiile noastre culturale, prin- tre care cele vânătoreşti, nu de- mult căzute în desuetudine. Fără însă a avea pretenţia opririi pe loc a mersului vremii.

În contextul prezentat se impune

a remarca că reînvierea “fau-

conneriei”, în limbajul nostru autohton a “şoimăritului”, ca metodă de vânătoare practicată

cu păsări de pradă, nu face decât să aducă un plus de nobleţe activităţii şi o îmbogăţire a

diversităţii vânătorii, atât în Eu- ropa cât şi pe alte continente. Mai ales fiindcă “şoimăritul” a fost cândva şi poate redeveni

o artă, comparativ cu metodele

de vânătoare practicate cu arma de foc. La fel ca şi vânătoarea practicată cu arcul, cu “capcane

fără cruzime” şi cu ogari, asupra cărora vom reveni. Fiind considerată tradiţie ancestrală, deoarece se practică

de peste 4000 de ani, vânătoarea

cu păsări de pradă a fost deja atestată oficial ca fenomen cul- tural mondial, iar Asociaţia Internaţională pentru Faucon- nerie şi Conservarea Păsărilor de Pradă – I.A.F. – recunoscută în anul 2010, cu ocazia celei

de-a V-a reuniuni a Comitetului Interguvernamental UNESCO. I.A.F. se consacră, concis spus, susţinerii artei străvechi a acestei

metode de vânătoare, nu doar ca tradiţie culturală, ci şi ca preo- cupare constantă şi eficientă de conservarea păsărilor de pradă şi, în egală măsură, a păsărilor pradă şi a mediului acestora de viaţă. Indirect, I.A.F. militează pentru o reînfrăţire a omului cu natura,

prin apropierea, cunoaşterea, îndrăgirea şi interacţionarea perfectă cu păsările de pradă, în complicitatea ambelor părţi pentru dobândirea unor exem- plare de păsări şi mamifere de interes vânătoresc, în condiţiile respectării întocmai a principi- ilor vânătorii durabile. I.A.F. are în componenţă 70 de asociaţii din 50 de ţări, care totalizează împreună 30.500 de membri. Cu o astfel de susţinere şi împreună cu Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi Conservare a Faunei Sălbatice din UE – FACE – a reuşit să or- ganizeze, în ultimii ani, o serie de iniţiative europene celebre,

în scopul susţinerii „vânătorii cu

o serie de iniţiative europene celebre, în scopul susţinerii „vânătorii cu | 1 0 Vânătorul și

|10

Vânătorul și Pescarul Român

păsări de pradă”, care au culmi - nat cu evenimentul „Fauconneria – cultură a vânătorii”,
păsări de pradă”, care au culmi - nat cu evenimentul „Fauconneria – cultură a vânătorii”,

păsări de pradă”, care au culmi- nat cu evenimentul „Fauconneria – cultură a vânătorii”, susţinut în cadrul Intergrupului Vânătoarea Durabilă din Parlamentul Euro- pean, în anul 2011. În loc de concluzii, priviţi vă rog imaginile unor „fauconnieri” con- temporani, în perfectă armonie cu splendidele lor păsări de pradă. Şi lăsaţi puţin imaginaţia să zburde, la desfătarea unor partide de vânătoare aparte, în care OMUL, reînfrăţit cu natura, se bucură, ne- vinovat şi cu mâinile curate, de performanţele camaradului său necuvântător. A maiestuosului, înţeleptului şi tăcutului său cama- rad.

Ilustrația autorului

şi tăcutului său cama - rad. Ilustrația autorului FRANŢA Palmaresurile Festivalului de film cine- getic La

FRANŢA Palmaresurile Festivalului de film cine- getic La Maison de la Chasse et de la Nature (Casa Vânătorii şi a Naturii) de la Paris a găzduit în zilele de 9 şi 10 martie ale acestui an cea de-a doua ediţie a Festivalului Filmului Cine- getic, organizat de Membrii tineri ai Delegaţiei franceze în CIC. După 2 zile de proiecţii, juriul a recompensat două filme, iar publicul un al treilea. Astfel, Trofeul Vânătoare Durabilă a fost acor- dat filmului La vague bleu (Valul albastru) al lui Michel Tonelli – care urmăreşte studiile întreprinse de cercetători asupra migraţiei porumbeilor sălbatici, studii care dovedesc modificări constatate în comportamentul păsărilor şi aduc astfel noi elemente privitoare la obiceiurile acestei migraţii. Trofeul Metode de vânătoare a fost decer- nat filmului Buffalo Hunters (Vânătorii de bivoli) de Rainer Josh. Filmul confirmă faptul că a vâna bivoli în Tanzania nu este o plim- bare în parc, ci o adevărată provocare pentru fizicul şi psihicul unui vânător. Autentic, filmul însoţeşte trei vânători, urmărindu-le compor- tamentul, reacţiile şi aşteptările. Premiul publicului a fost acordat filmului Phoques (Focile) al lui Raoul Jomphe. Acest film abordează un subiect foarte sensibil:

vânătoarea focilor.

abordează un subiect foarte sensibil: vânătoarea focilor. Mapamond cinegetic| OLANDA Gazarea gâştelor Ministerul

Mapamond cinegetic|

OLANDA

Gazarea gâştelor

Ministerul olandez al infrastructurii şi me- diului a anunţat că gâştele sălbatice care trăiesc în apropierea pistelor aeroportului din Amsterdam – Schiphol - vor fi gazate

un anume tip de CO 2 , începând din luna

cu

mai a acestui an. Este o măsură prin care se încearcă să se lupte contra proliferării gâştelor, foarte periculoase pentru traficul aerian. La ora actuală, în proximitatea aeroportului, trăiesc circa 50.000 de gâşte, de 14 ori mai multe decât în 2005. Pactul semnat între Guvern, agricultori şi asociaţiile de apărare a mediului pentru a limita proliferarea gâştelor într-un perimetru de 10 km în jurul aeroportului din Schiphol prevede, în afara gazării, autorizarea vânătorii şi distrugerea ouălor.

GERMANIA Onoruri … vânătoriţelor germane

O anchetă recentă privind vânătoriţele ger- mane arată că doamnele din Germania sunt

din ce în ce mai interesate de arta vânătorii. Conform Asociaţiei de vânătoare germane, proporţia vânătoriţelor a fost multiplicată cu 10 în ultimii 15 ani. Astfel, dianele sunt astăzi în număr de circa 35 000 în întreaga ţară şi reprezintă 10% din populaţia totală a vânătorilor germani. Genul feminin constituie

în prezent aproape 25% din candidaţii la exa- menul permisului de vânător.

25% din candidaţii la exa- menul permisului de vânător. AFRICA DE SUD Înăspreşte reglementările vânătorii la

AFRICA DE SUD Înăspreşte reglementările vânătorii la rinocer

Confruntat cu o gravă problemă de braconaj

al rinocerului, guvernul sud-african a decis

înăsprirea reglementării vânătorii. Printre măsurile anunţate de către ministerul mediului figurează prezenţa obligatorie a unui agent de protecţie a naturii, de preferinţă un inspector al provinciei respective, însărcinat să verifice ca identitatea vânătorului să corespundă cu cea a permisului eliberat şi să asiste la vânătoare de la începutul până la sfârşitul ei. Inspectorul mai are obligaţia de a preleva un eşantion ADN şi de a implanta un cip electronic fiecărui corn recoltat.

DROPIA

între migraţie şi dispariţie

|Mitică Georgescu

E ra în luna mai. De fapt, cam la începutul acestei luni, la începutul anilor '60

când, instalat de curând ca inspector la Serviciul de Vânătoare şi Salmonicultură al DREF Argeş, mă familiarizam cu documentele şi

Într-un registru cu datele pri-

vind evaluarea efectivelor de vânat pe cele 197 de fonduri de vânătoare delimitate pe teritoriul Regiunii (de atunci) Argeş, am descoperit cu uimire şi mai ales cu încântare că dropia era prezentă pe un număr de fonduri de

vânătoare, situate în sudul regiunii, pe teritoriul viitoarelor judeţe Argeş

şi Olt (care aveau să fie numite ca atare, abia în anul 1971). Până atunci o

cunoscusem doar din cele citite, mai ales din articolele publicate interbelic

în revista „Carpaţii”, dar şi din panopliile cu câteva exemplare naturalizate, aflate într-o elegantă sală a actualului sediu al AGVPS de pe Calea Moşilor, unde lucram alături de colegul N. Străvoiu, la Serviciul Vânătoare. Şi iată că, mutându-mă la DREF Argeş, mă puteam bucura de privilegiul profesional, care îmi oferea excelenta posibilitate de a vedea cea mai mare pasăre zburătoare europeană şi încă în teritoriul ei campestru, pe care îl stăpânea în efective importante. În câteva fonduri de vânătoare dropia era chiar menţionată ca„vânat principal” ! Astăzi, aşa ceva este de neimaginat ! Fără să stau pe gânduri, în ziua următoare mă şi aflam la casa de vânătoare

a Ocolului Silvic Drăgăneşti, unde mă aştepta tehnicianul de vânătoare Con-

evidenţele Serviciului, am avut o revelaţie

stantin Năstăsescu. Cu şareta printre lanurile de grâu. Pe marea Câmpie a Boianului, cât se putea cuprinde cu privirea, monoto- nia verde a lanurilor de grâu, părea neîntreruptă. Şi totuşi, curând aveam să descopăr mai întâi de departe, prin binoclu, apoi din ce în ce mai aproape, cârdurile de dropii. Era sezonul lor de rotit, iar dropioii când „se umflau în pene”, păreau uriaşe flori albe ale câmpiei, alături de pâlcurile de maci. Dansurile nupţiale ale dropioilor alcătuiau un spectacol cum nu mai văzusem. Iată că la doar o săptămână, după ce descoperisem un nou loc de rotit al cocoşului de munte, pe Oticul dintre Argeş şi Topolog, aveam nespe-

rata şansă de a vedea un alt rotit, cel al cocoşilor de dropie. Nu am îndrăznit să ne apropiem mai mult şi ne-am oprit cam la două sute de paşi de cârdul

în care vreo patru-cinci cocoşi îşi disputau întâietatea. Rotitul cocoşului de

de

Înfoiaţi în haina

data aceasta, cel al dropioilor mi se părea de neasemuit

munte fusese spectaculos, aşa cum îl mai văzusem de câteva ori, dar

lor de nuntă, cu capul dat pe spate, cu pieptul împins înainte şi cu aripile contorsionate, îşi desfăşurau un dans când lent, când punctat cu scurte şi

violente înfruntări cu pieptul şi cu ciocul. În mişcarea ţanţoşă şi necontenită

a cocoşilor, strălucirea albă a hainei lor de nuntă apărea şi de pe partea

de dedesubt a aripilor şi dedesubtul celor din coada culcată pe spinarea păsării, încât întregul lor penaj îi îmbrăca parcă într-un glob alb-strălucitor în soarele primăvăratic. Se roteau înfoiaţi, în jurul câte unei găini, izbind

|12

Vânătorul și Pescarul Român

Etologia Vânatului|

pământul cu picioarele, sacadat, de parcă ar fi „jucat o sârbă” !

excelent binoclu, cu care le puteam distinge şi „mustăţile”, lungi, stufoase

şi albe. Descoperisem deci primul cârd de dropii din ziua aceea, alcătuit din vreo 25 de exemplare. Undeva, la o margine a „arenei” de confruntare, se

ţineau câţiva cocoşi tineri, vizibil mai mici decât competitorii, care pe semne că nu împliniseră sorocul pentru a se putea alătura luptătorilor. Iar găinile, cam cincisprezece la număr, îşi vedeau de treabă netulburate de ceea ce se petrecea pe câmpul de luptă. Ca orice găină aflată în situaţii asemănătoare, fie că îşi curăţau penajul, fie scormoneau pământul în căutarea hranei. Împreună cu însoţitorul meu, eram culcaţi pe burtă în lanul de grâu înalt de două palme şi, cu binoclurile sprijinite pe rucsacurile dinaintea noastră, sorbeam spectacolul. La un moment dat, câteva găini îşi înălţaseră gâturile

a primejdie, dar cum noi doi nu mişcaserăm am aflat pe loc pricina. Calul

care trăgea şareta cu care porniserăm să explorăm câmpia, şi-a părăsit locul

în care îl lăsasem să pască – neîmpiedicat !! - şi venea agale pe drumeagul

de tarla, înspre cârdul de dropii. Păsările uriaşe n-au mai suportat apropierea şi, dintr-odată, şi-au luat zborul, de pe loc. Uimit, vedeam cu câtă uşurinţă se desprindeau de pământ şi se înălţau. Iar ce a urmat după aceea a fost de

Nu era o bătaie precipitată din aripi, ci era ca o vâslire

lină, în urma căreia păsările pluteau cu gâturile şi picioarele întinse, parcă filmate cu încetinitorul. În mişcarea amplă şi elegantă a aripilor, îşi atingeau vârfurile atât deasupra cât şi dedesubtul păsărilor. Desprinşi din vraja trăită în preajma dropiilor, ne-am continuat căutarea pe drumurile de tarla şi până seara am mai găsit încă vreo trei cârduri, mai mari, pe care ne-am mulţumit să le privim de la distanţă, cam de la 400- 500 m. Socotind, toată ziua văzuserăm cam 200 de dropii. Iar a doua zi, în

jumătatea rămasă din fondul de vânătoare, am numărat încă cinci cârduri, care însumau cam tot atâtea dropii, cât în prima zi.

Odată pentru inefabilul spectacol, dar şi pentru

că ceea ce văzusem era o cât se poate de adevărată verificare a cifrelor din registrul de evaluare, cifre pentru care mă pusesem la drum. De la tehni- cianul de vânătoare aveam să aflu câteva lucruri interesante despre compor-

tamentul dropiei, pe care aveam să le verific în anii următori. Primul era că dropia se obişnuise mai mult cu tractoarele, prezente de altfel mult mai mult

în câmpul cultivat, decât cu căruţele cu cai. Dar, exista o limită de câteva sute

de metri, de la care nu mai era tolerată nici un fel de apropiere. Aveam să mai constat că după recoltarea grâului rămâneau în bloc multe mii de hectare din clasica monocultură folosită atunci, transformate în arături lipsite total de vegetaţie. Astfel, cârduri de dropie se deplasau vremelnic în zone învecinate, în care se mai găsea o alternanţă de culturi şi deci de hrană. Se manifesta astfel o mişcare eratică, provocată de nevoia de a găsi hrană, oricum altceva

decât obişnuitele zboruri zilnice de hrănire, întâlnite la majoritatea speciilor de păsări. De altfel, pentru câtva timp şi iepurele părăsea miile de hectare arate după recoltarea grâului, pustiite de vegetaţie, căutându-şi hrana în alte suprafeţe din vecinătate, unde mai existau şi altfel de culturi. Cât despre dropii, din cele plecate eratic, unele rămâneau în fondurile mai mult sau mai puţin vecine, unde deveneau sedentare. Niciodată însă, în zona despre care relatăm, dropia nu a manifestat comportament migrator, care – fără a intra în amănunte – presupune deplasări lungi şi reglate calendaristic.

Cifrele

Redau pe scurt situaţia fondurilor de vânătoare din „regiunea” Argeş în care existau dropii, împreună cu efectivele recenzate, înscrise şi raportate. Evidenţele începeau cu anul 1960.

Anul 1960, la 15 martie

Eram nespus de mulţumit

asemeni o încântare

un

Aveam

astăzi

de necrezut

Fondul de vânătoare

Suprafaţa, ha.

 

Efectiv

 
     

din care

 

dropii

Menţiune

nr.

denumirea

totală

agricol

pădure

127

Strâmbeni

9.000

8.700

300

20

O.S. Costești

128

Burdea

10.000

9.820

180

10

O.S. Costești

189

Șerbănești-

8.590

8.244

256

35

O.S. Slatina

Bărbătești

 

Brebeni-

         

191

Schitu

4.100

3.949

151

20

O.S. Slatina

194

Comani

9.900

9.705

195

300

O.S. Drăgănești

195

Peia

4.550

4.470

80

40

O.S. Drăgănești

196

Văleni

9.250

9.207

43

10

O.S. Drăgănești

197

Crâmpoia

4.950

4.626

324

400

O.S. Drăgănești

202

Poiana

5.150

5.066

84

30

O.S. Drăgănești

   

65.490

 

total

865

 

Anul 1961, la 15 martie

 

Fondul de vânătoare

Suprafaţa, ha.

 

Efectiv

 
     

din care

 

dropii

Menţiune

nr.

denumirea

totală

agricol

pădure

89

Malul

10.250

9.750

500

15

O.S. Costești

90

Ungheni

12.400

11.900

500

25

O.S. Costești

139

Catanele

8.550

8.049

501

40

O.S. Slatina

140

Schitu-Greci

12.650

11.920

730

10

O.S. Slatina

143

Comani

14.800

14.509

291

300

O.S. Drăgănești

144

Crâmpoia

12.750

12.282

468

450

O.S. Drăgănești

145

Seaca

9.400

9.400

-

40

O.S. Drăgănești

146

Peret

9.150

8.353

797

20

O.S. Drăgănești

147

Băsești

13.200

12.901

299

30

O.S. Drăgănești

   

103.150

 

total

920

 

Notă : în anul 1960 a fost efectuată o nouă arondare şi o nouă denumire a fondurilor de vânătoare.

Anul 1962, la 15 martie

Fondul de vânătoare

Suprafaţa, ha.

 

Efectiv

 
     

din care

 

dropii

Menţiune

nr.

denumirea

totală

agricol

pădure

89

Malul

10.250

9.750

500

20

O.S. Costești

90

Ungheni

12.400

11.900

500

25

O.S. Costești

139

Catanele

8.550

8.049

501

10

O.S. Slatina

140

Schitu-Greci

12.650

11.920

730

5

O.S. Slatina

143

Comani

14.800

14.509

291

300

O.S. Drăgănești

144

Crâmpoia

12.750

12.282

468

500

O.S. Drăgănești

145

Seaca

9.400

9.400

-

20

O.S. Drăgănești

   

80.800

 

total

880

 

Anul 1963

   

total

920

 

Anul 1964

   

total

820

 

Anul 1965

   

total

900

 

Anul 1966

   

total

850

 

Anul 1967

   

total

800

 

Din anul 1968, când s-a trecut la reorganizarea administrativă a teritoriului României, nu mai avem date despre efectivele de dropii din fondurile de vânătoare care se aflau după această dată în noul judeţ Olt.

Privind cifrele de mai sus, mi-am format câteva concluzii :

Cam 82% din totalul populaţiei de dropii a regiunii Argeş se aflau can- tonate în cele două fonduri de vânătoare Comani şi Crâmpoia, situate în marea Câmpie a Boianului, în care marile zburătoare au găsit şesul propice, întins şi liniştit. Acesta era nucleul care a constituit baza unor deplasări în fondurile de vânătoare din jur, veritabile nişe ecologice dis- ponibile, Strâmbeni, Burdea (din Câmpia Burzii), ca şi în fondurile cu noile denumiri şi suprafeţe, Ungheni, Malul, Şerbăneşti-Bărbăteşti şi Brebeni-Schitu, Peia, Văleni, Poiana şi Peret. Cum afirmam mai înainte, în unele din aceste fonduri, dropia a rămas ca efectiv stabil, în altele se

manifesta eratic, cu deplasări reversibile, în funcţie de durata de timp în

care putea să rămână în condiţii prielnice.

Însemnări |

Însemnări |

PrezenȚa Și rolul rĂPitoarelor Foto: D.Todosiuc
PrezenȚa Și rolul
rĂPitoarelor
Foto: D.Todosiuc

B iodiversitatea asigură fiecărei specii resursele nece- sare susţinerii existenţei. Toate sistemele vii sunt prinse în lanţul vieţii, fiecare îndeplinindu-şi rolul fără ezitare. Singura specie care a ales să rupă acest

lanţ este specia umană. Intervenţia brutală şi neglijenţa

omului manifestate prin: defrişările masive, aruncarea la întâmplare a resturilor de tot felul, poluarea aerului, solu-

lui şi apei, folosirea necontrolată în agricultură a pesticide-

lor şi insecticidelor, exploatarea nechibzuită a fondurilor

de vânătoare, braconajul, proliferarea câinilor şi pisicilor

hoinare au dus la alterarea echilibrului. Legile acţiunii

şi reacţiunii, ale cauzei şi efectului minunat modelate în

străvechile ziceri precum “Cine seamănă vânt culege furtună” sau “Rău faci, rău găseşti” îşi dezvăluie veridicitatea în cel mai dur mod, oferindu-ne lecţii aspre în speranţa înţelegerii acestora. Biodiversitatea şi echilibrul din viaţa sistemelor

vii s-a menţinut de-a lungul secolelor prin respectarea de

către toate animalele, insectele şi plantele a legilor ne- scrise ce guvernează Planeta noastră. Gerurile năprasnice şi zăpezile iernii elimină exemplarele slabe, puii nedezvoltaţi suficient sunt cu uşurinţă prinşi de animalele răpitoare.

În aceste câteva rânduri îmi voi îndrepta atenţia asupra

răpitoarelor, asupra importanţei cunoaşterii obiceiurilor şi rolului acestora în lanţul existenţei. Lipsa sau prezenţa în exces a acestora, dispariţia unora dintre speciile de răpitoare sunt în mare parte cauzate de intervenţia omului asupra me- diului. Din punct de vedere biologic, răpitoarele sunt agenţi sanitari ai vânatului nerăpitor şi stimulatori ai creşterii calitative a acestuia. Din punct de vedere economic, aduc

foloase, dar şi pagube, funcţie în primul rând de numărul lor şi

de arealul ocupat. Spre exemplu, vânătorii ştiu că în zona de

munte pagubele făcute de vulpe sunt mici faţă de pagubele

pe care le poate face aceasta în zona de câmpie, unde este

prezent vânatul mic. Dacă şansa surâde vânătorului, specta- colul oferit de vulpea ieşită la şoricărit este unul ce merită urmărit. Distrugerea rozătoarelor dăunătoare agriculturii şi

DROPIA între migraţie şi dispariţie

(continuare din pag 13)

Curând după aceea, efectivele de dropii începuseră să aibă fluctuaţii anuale – pe care atunci nu le so- coteam semnificative – şi le puneam pe seama

eratismului sezonier inconstant şi variabil ca durată în timp. După anul 1967 nu am mai avut posibilitatea să urmăresc situaţia anuală a dropiilor, mai ales pe marile câmpii din Drăgăneşti Olt. Dar am aflat conjunctural că efectivele intraseră într-o scădere accelerată şi dramatică, a cărei cauză a format obiectul unor îndelungate supoziţii şi controverse.

final, am ajuns la concluzia că principala cauză

a acelui declin, rapid şi ireversibil, a putut să fie

În

efectul distructiv al pesticidelor folosite iraţional. Acţionând asupra dăunătorilor vegetali şi animali

– nevertebrate şi mici mamifere, ca şoarecii, din

lista de hrană a dropiei – efectul final a fost devas- tator pentru această pasăre, pretutindeni unde s-a aflat pe câmpiile din sudul ţării. Braconajul cu câini şi ciomege în lunile de iarnă, cu ploaie schimbată în polei, se poate să se fi practicat, însă cu totul nesemnificativ, în zona şi

în perioada la care ne-am referit. De asemeni, nu

|14

atribuim nici combinelor pentru recoltarea grâului, cauza distrugerii cuiburilor cu ouă şi a mortalităţii puilor – cum s-a speculat uneori – deoarece la data aceea puii erau deja zburători. În noul (de atunci) judeţ Argeş, modestul efectiv de dropii din cele două fonduri de vânătoare din

raza Ocolului Silvic Costeşti, s-au stins din acelaşi motiv ca şi cârdurile din Câmpia Boianului, ultima dropie din fondul Ungheni a dispărut în anul 1970. În vremea aceea, se vorbea despre apariţii eratice

şi sporadice de dropii venite de peste Dunăre, din

Bulgaria. Dar, pentru puţin timp, deoarece dropia

a suferit aceleaşi nefaste consecinţe ale greşelilor făcute în utilizarea pesticidelor.

Vom mai avea dropii vreodată ?

Este posibil

garia, ţară care a reuşit să-şi dezvolte agricul- tura dar şi să protejeze dropia, astfel că încă există o populaţie de dropii evaluată la 1000-1200 exemplare. Rarele dropii, care apar în vestul ţării noastre, vin temporar şi sezonier din această ţară. Dar, pentru ca posibilitatea să devină o certitudine este necesară aplicarea „modernu- lui termen” de strategie adecvată. Dacă a reuşit Anglia – după 180 de ani de la dispariţia aces- tei specii, prin aducerea câtorva exemplare din Ucraina şi aplicarea unui complex de măsuri, inclusiv creşterea şi reproducerea în captivitate, urmată de lansarea în liber – deci dacă în Anglia

cum este în ţara vecină, Un-

Aşa

acţiunea este o reuşită, de ce nu ar putea fi şi la noi ? De altfel şi Franţa, care a avut pierderi aproape totale în efectivele de dropii, a adoptat măsuri ferme de promovare, protecţie şi repro- ducere a dropiei. În treacăt fie spus, în Franţa, în unele zone, dropia se comportă ca o specie clar migratoare. La fel şi în Ucraina. Cum or fi reuşit ţări ca Spania (23.000 dropii), Portugalia (1500 dropii), Rusia (10.000 dropii), ţări cu agricultură dezvoltată, să menţină drop- ia? Şi Germania, ţară cu habitatul fragmentat de reţeaua de căi de transport atât de dezvoltată, cum a reuşit, nu numai să nu elimine dropia ci, mai mult, să-i dubleze efectivul – modest – de la 50 exemplare (deci aproape în pericol de extincţie), în cca. zece ani ? De fapt, nu ne-am propus să abordăm aici un plan pentru reintroducerea dropiei, ci doar am amintit în treacăt câteva exemple ale unor ţări europene, în care a fost posibilă nu numai salva- rea dropiei, dar şi creşterea efectivelor. Am vrut doar să trecem în neuitare odiseea unei păsări care a stăpânit cândva marile câm- pii ale ţării, pe care am avut şansa de a o vedea şi urmări câţiva ani, înainte de a dispărea din faună. Nu însă şi din aducerile noastre aminte

Ilustrația: Jiri Bodhal

Vânătorul și Pescarul Român

silviculturii este unul din foloasele

coţofana (Pica pica) şi cioara grivă

crăcile pomilor. Prezenţa micuţei

gine de câmp. Aceştia hoinăresc

aduse de vulpe. Din punct de ve-

nu

a fost observată doar de noi, ci

liberi pe teren scotocind toate

dere al pitorescului peisajului şi

şi

de o coţofană răutăcioasă care

tufele, toate răzoarele, unde le

al menţinerii biodiversităţii este

o

urmărea în fiecare dimineaţă

cad victime sigure puii de iepure

bine ca tabloul faunistic să fie cât mai bogat urmărindu-se com- baterea şi reducerea la un efectiv

încercând să o prindă. Izgoneam coţofana ori de câte ori o vedeam. După un timp veveriţa a dispărut.

şi de fazan. Dacă sunt organizaţi în haită, chiar şi căprioarele le pot cădea victime. Într-una din zilele

corespunzător a unor răpitoare, menţinerea numărului în cazul altora şi conservarea speciilor rare. Referitor la acestea din urmă, cele mai numeroase sunt dintre răpitoarele cu pene: cor- bul, striga, huhurezul, cucuveaua,

Am sperat că dispariţia ei s-a da- torat găsirii unui loc mai liniştit şi ferit de pericole şi că nesuferita coţofană nu a reuşit să o prindă. Printre răpitoarele cu păr se numără şi unele al căror efectiv redus impune recoltarea raţională

acestei primăveri am ieşit în teren ca să vedem mişcarea vânatului, să ne bucurăm de verdele crud al covorului de grâne tinere abia desfăşurat peste întinderile câm- pului, de mirosul florilor de po- rumbar. În preumblările noastre

bufniţa, acvila de stâncă, acvila

în

raport cu pagubele făcute: ur-

am întâlnit un cioban ce-şi mâna

de câmp, acvila ţipătoare mare, acvila ţipătoare mică, acvila pitică, zăganul, vulturul pleşuv sur, vul- turul pleşuv brun. Răpitoarele cu pene care trebuie combătute tot timpul anului înregistrând o mărire considerabilă a numărului lor sunt:

(Corvus cornix). Rezistenţa atât la condiţiile climaterice cât şi la cele de hrană, îndrăzneala şi vicle- nia acestora, au dus la mărirea considerabilă a numărului de coţofene şi ciori, cărora le cad victime puii diferitelor specii de păsări şi iepurilor. Îmi amintesc de

sul (Ursus arctos), jderul de copac (Martes martes), jderul de piatră (Martes foina). Printre răpitoarele cu păr păgubitoare pentru zoo- tehnie, silvicultură, economia vânatului şi piscicultură şi a căror combatere trebuie să se desfăşoare susţinut se numără: lupul (canis lupus), nevăstuica (mustela niva- lis), dihorul (putorius putorius), vulpea (canis vulpes), viezurele (meles meles), vidra (lutra lutra). Dat fiind că am adus în atenţia cititorului neglijenţa şi nepăsarea omului, mă voi opri asupra însemnătăţii pagubelor făcute de

turma de oi peste miriştile şi par- celele necultivate. Ne-am oprit spre a-l atenţiona că jujeul câin- elui era un beţişor ce nu-i stânje- nea câtuşi de puţin mişcările. Din vorbă în vorbă, ciobanul ne povesti cum noaptea trecută veniseră peste el trei sau patru câini hoi- nari omorându-i cinci miei. Nici nu vreau să-mi imaginez dacă în prezenţa ciobanului şi a câinelui acestuia au căzut victime cinci miei, atunci ce se întâmplă cu puii firavi şi neexperimentaţi de iepure, fazan sau cu iezii caprelor. Într-o revistă de specialitate abor-

o

întâmplare petrecută nu demult

câinii şi pisicile hoinare. De cele

dându-se acest subiect se faceau

ţară unde, în brazii din curte, îşi făcuse cuib o veveriţă. De multe ori, în special dimineaţa, o ve- deam cărând nuci şi sărind printre

la

mai multe ori, oamenii îşi lasă câinii să umble liberi, iar puii nedoriţi ai câinilor şi pisicilor din bătătură sunt aruncaţi la mar-

următoarele precizări: “O pisică de casă este tot atât de dăunătoare ca cinci câini, un câine ca cinci vulpi… Pisica vânează în primul

an în casă, în al doilea an în jurul casei şi în al treilea an pe câmp.” Aceşti dăunători, rodul neglijenţei şi nepăsării noastre, trebuiesc eliminaţi fară ezitare pentru a nu afecta efectivul de vânat din teren. În neamul canidelor, alături de câini hoinari, lupi şi vulpi, găsim şi şacalul. Specia originară din India este mai puţin întâlnită la noi. Am avut ocazia însă să întâlnesc un exemplar în teren. Mai mic decât un lup, dar ceva mai mare decât o vulpe, şacalul are picioarele înalte şi puternice şi coada groasă ase- meni lupului. Capul se aseamănă cu cel al vulpii. Se afla la o distanţă apreciabilă şi i-am putut observa mişcarea în teren prin binoclu. Eradicarea problemei câinilor hoinari, menţinerea unui efectiv echilibrat de răpitoare, protejarea speciilor rare vor ajuta la refacerea efectivelor de vânat. Dacă pe lângă acestea, grija pentru mediu, pen- tru micşorarea numărului de cazuri de braconaj vor călăuzi acţiunile lucrătorilor silvici, ale administra- torilor fondurilor de vânătoare, ale vânătorilor şi nu în ultimul rând ale locuitorilor zonelor adiacente terenurilor de vânătoare, atunci ne vom putea bucura cu toţii – vânători sau nu - de bogăţia şi frumuseţea arealului în care trăim.

MARIA SăVULESCU

nu - de bogăţia şi frumuseţea arealului în care trăim. MARIA SăVULESCU Vânătorul și Pescarul Român

SELECŢIA FAUNEI DE INTERES CINEgETIC

|N.ŞElARu

SELECÅiA LA CAPRÃ nEAGRÃ Fig.1. Trofeu de ţap capital de capră neagră.
SELECÅiA LA
CAPRÃ nEAGRÃ
Fig.1. Trofeu de ţap capital de capră
neagră.

F ăcând parte din categoria vânatului copitat, poligam şi purtător de coarne ambele sexe, capra neagră ar trebui

să se preteze foarte bine la „selecţie artificială”, după trofeu şi după as- pectul său exterior. Ne impune acest lucru şi autoritatea publică în do- meniul cinegetic, care aprobă cota de recoltă diferenţiat pe masculi şi femele, dar şi pe două categorii de exemplare: „de trofeu” şi „de selecţie”. Teoretic lucrurile sunt fo- arte clare din acest punct de vedere. Practic, o spun cu părere de rău, lu- crurile stau cu totul altfel. Nu se face „selecţie” în interesul speciei, ci în detrimentul ei, din două motive prin- cipale:

1. Vânătorii care se încumetă să ia muntele în piept, printre care foarte mulţi străini, sunt vânători cu pretenţii, veniţi cu gândul dobândirii unui trofeu de vârf, în ţara ce deţine recordul mondial. Ei caută, de regulă, ţapii stăpâni de ciopoare, în perioada împerecherii, scăpaţi în anii precedenţi de focul armei, datorită vieţii retrase la adăpostul pădurii de limită şi jnepenişurilor ce tind să-şi recucerească vechiul areal. Beneficiază de arme performante şi spective sau binocluri puternice, cu care pot observa şi aprecia trofeele până pe la 300 m distanţă. În astfel de condiţii reuşesc, de foarte multe ori, să extragă ţapii cei mai puternici dintre exemplarele observate în cele 2-3 zile de vânătoare, pe care şi le permit în acest scop. Rezultatul practicării unei astfel de selecţii, de peste 20 de ani, este însă, precum în cazul urşilor, dezastruos pentru populaţiile izolate de capră neagră. Rămân să procreeze doar ţapii cu trofee scunde şi ţapii tineri

|16

cu trofee de viitor, ultimii căzând, în lipsa altora, jertfă trofeomanilor, mulţumiţi cu „mai puţin” în lipsă de „mai mult”. Aceeaşi tendinţă, de a dobândi trofee puternice, a condus şi la destructurarea, mai mult decât evidentă, pe sexe, în defavoarea ţapilor. Mai direct spus, rezultatul „selecţiei negative”, practicate de peste 20 de ani, a condus la o destructurare evidentă pe sexe şi categorii de vârstă, conducând spre populaţii în care predomină femelele şi ţapii tin- eri, mai puţini la număr, printre care mulţi de viitor. Fiindcă ţapii cu tro- fee scunde şi relativ subţiri nu prea interesează vânătorii de capre negre. Ei (țapii) sunt favorizaţi indirect să procreeze şi să-şi transmită carac- terele, mai puţin dorite din punct de vedere trofeistic, urmaşilor. Prin practicarea unei astfel de selecţii timp îndelungat s-a ajuns, în Austria, Elveţia şi alte ţări cu capre negre, la „plafonarea trofeelor”, situaţie spre care ne îndreptăm şi noi, încet dar sigur. 2. Vânătorilor serioşi şi corecţi de capre negre, care doresc să respecte înscrisurile din autorizaţii în privinţa sexului şi categoriei de calitate, le lipsesc „criteriile de selecţie” nece- sare, fiindcă literatura de specialitate este foarte săracă în această privinţă. Marea majoritate a vânătorilor se bucură şi sunt satisfăcuţi dacă

Fig. 2. Ţap de capră neagră cu un corn rupt, cu certitudine de glonţ greşit

Fig. 2. Ţap de capră neagră cu un corn rupt, cu certitudine de glonţ greşit tras, vânat în munţii Făgăraş

reuşesc să extragă exemplare cu unul din coarne sau ambele rupte ori ex- emplare rănite în prealabil şi vinde- cate total sau nu. Dar sunt oare aceste exemplare de selecţie? Anomaliile trofeelor şi malformaţiile observate sunt de obicei căpătate în decursul vieţii, ca urmare a unui accident sau unui foc greşit, motiv pentru care nu sunt transmisibile urmaşilor. Nu este deloc greşit că s-au extras purtătorii unor astfel de trofee şi exemplarele cu malformaţii din populaţia locală de capre negre, diminuând cota de recoltă şi salvând indirect exemplare de viitor, dar vânarea acestora nu constituie „selecţie” în adevăratul sens al cuvântului. Îmi stăruie în minte un trofeu de ţap dobândit în munţii Făgăraş, analizat acasă la un prieten (fig.2). Un corn rup de la 1/2 din lungime, probabil spulberat de vreun glonţ tras impre- cis, iar celălalt de excepţie. Trofeul ar fi avut, cu ambele coarne întregi, cca. 117 puncte CIC, ceea ce nu-i deloc puțin. Un astfel de ţap, de cca. 12 ani, ar fi trebuit lăsat să vieţuiască, pentru reproducţie, încă 3-4 ani.

După aceste precizări, absolut necesare înţelegerii problematicii selecţiei artificiale la capra neagră, vom încerca să sistematizăm câteva criterii de luat în considerare în prac- tica vânării selective a exemplarelor din cadrul populaţiilor locale ale speciei. Ne este de mare folos, comparaţia între aspectele exterioare şi tro- feele exemplarelor aflate în ciopor. Mult mai dificilă este, de exemplu, luarea deciziei în cazul exemplare- lor izolate, îndeosebi în condiţii de lumină insuficient de puternică (dimineaţa devreme, pe înserat şi seara). De mare folos ne sunt, de asemenea, instrumentele optice prin care analizăm aspectul exterior şi trofeul: spectiv puternic pe trepied sau binoclu foarte bun calitativ, de cel puţin 10 x 50. În sfârşit, foarte important este timpul pe care-l avem la dispoziţie pentru observaţii, de la distanţă şi de pe poziţii din care nu putem speria caprele observate. În aceasta constă dificultatea cea mai mare a selecţiei la capre negre. Să te apropii suficient de mult de ele, până

Vânătorul și Pescarul Român

Fig. 3. Trofeu ţap negru, cu teaca din dreapta ruptă în tinereţe, cel mai probabil

Fig. 3. Trofeu ţap negru, cu teaca din dreapta ruptă în tinereţe, cel mai probabil în urma unui foc de armă greşit. Valoarea sub medie a tecii din stânga indică o extragere inspirată.

medie a tecii din stânga indică o extragere inspirată. Fig. 5. Trofeu bizar de capră neagră,
medie a tecii din stânga indică o extragere inspirată. Fig. 5. Trofeu bizar de capră neagră,

Fig. 5. Trofeu bizar de capră neagră, cu teaca din stânga ruptă imediat deasupra cepului osos, în cel de-al doilea an de viaţă, dezvoltată pe un cep osos afectat şi el printr-o lovitură din spate, fisurare la bază şi osificare într-o poziţie anormală.

la 200-300 m distanţă, pentru a putea vedea detaliile trofeelor, să găseşti o poziţie bună de observaţie, cu vântul în faţă şi soarele în spate, să ai timp şi cu ce să faci observaţii, să cunoşti cât de cât criteriile selecţiei şi să ştii să alegi ceea ce este sau pare de cali- tate mai slabă într-o populaţie locală de capre negre. Dar numai dacă este cazul. Dacă nu, să poţi să-ţi înfrânezi pornirea focului şi să cauţi alt ciopor, cu gândul că te vei întoarce la primul, doar dacă nu vei găsi un exemplar mai slab decât cel lăsat în urmă. Care sunt totuşi criteriile selecţiei la capra neagră? Fără pretenţia de a oferi un răspuns complet şi convingător, încercăm o

a oferi un răspuns complet şi convingător, încercăm o Fig.4. Trofeu unicorn de capră neagră. Lipsa
a oferi un răspuns complet şi convingător, încercăm o Fig.4. Trofeu unicorn de capră neagră. Lipsa

Fig.4. Trofeu unicorn de capră neagră. Lipsa cepului osos din stân- ga şi osificarea aproape completă a cicatricei rămase în urma ruperii acestuia indică cauza ca fiind un ac- cident în primul an al vieţii.

cauza ca fiind un ac - cident în primul an al vieţii. Fig. 6. Coarne de

Fig. 6. Coarne de capră neagră cu ambele teci rupte, posibil în urma unei prăbuşiri şi agăţări ale aces- tora în timpul căderii, ceea ce a con- dus la smulgerea tecilor de la nivelul cepilor osoşi, la rândul lor afectaţi, în timp, din cauza dezgolirii.

sistematizare a ordinii extragerii se- lective, după cum urmează:

• eventuale exemplare de ambele

sexe afectate vizibil de boală (râie, oftalmie purulentă, albeaţă la un ochi etc.), mai ales în condiţiile în care le dispare teama de om şi, probabil, de prădători; în această categorie trebuie incluse şi exem- plarele cu părul zbârlit, aparent murdar, decolorat etc. • exemplarele accidentate sau rănite grav anterior, care în condiţiile aspre din Carpaţi nu pot supravieţui.

• exemplarele cu ambele prăjini

dezvoltate anormal sau doar cu una singură anormală, dezvoltate

Management cinegetic |

pe cepi sau cep osos întreg, care lasă impresia unei suferinţe sau unui accident în tinereţe; fiind o situaţia incertă, nu se greşeşte de- loc extrăgându-se, la orice vârstă, purtătorul unui astfel de trofeu bizar (fig. 3,4,5 şi 6). • exemplarele bătrâne sau ma- ture, de ambele sexe, cu coarne vizibil scurte şi/sau foarte subţiri, dificil de ales, dar nu imposibil, prin comparaţie cu celelalte ex- emplare din ciopor, îndeosebi în cazul femelelor; ţapii din această categorie sunt de regulă observaţi izolaţi, fiind în mod frecvent lăturalnici, dar uneori găsiţi, în perioada împerecherii, şi lângă ciopoare. • exemplarele mature de ambele sexe, cu dimensiunile corporale vizibil mai mici decât standardele populaţiei locale şi cu trofee sub medie. După prezentarea ordinii extragerii de mai sus, subliniem din nou difi-

cultatea selecţiei corecte la capre ne- gre. Dacă cineva crede de acasă sau din birou că trofeele de capră neagră sunt uşor de analizat, de la distanţă, se înşeală. Nu trebuie dată crezare farsorilor, chiar dacă sunt „doctori” în capre negre, care susţin că pot număra până şi inelele anuale de creştere ale tecilor prin binoclu sau spectiv. Sunt doar mincinoşi şi nimic mai mult, cărora nu este cazul să le acordăm vreo atenţie. Vă veţi putea da seama, cei care se mai îndoiesc de acest lucru, atunci când vor analiza un trofeu de capră neagră, pregătit, pe masa de lucru. Conştienţi de dificultatea selecţiei la capre negre şi de rezultatul în- doielnic al acesteia, este bine să cumpăniţi de zece ori mai înainte de

a apăsa pe trăgaci. Pentru ca părerile

de rău să nu vă sâcâie, dacă aveţi pretenţia de vânător corect, mult timp după aceea. Oricum, vrând-nevrând, vânătorul cu armă mai puţin performantă face selecţie, extrăgând preponderent exemplarele mai puţin vigilente din diferite cauze. De aceea, închei prin a îndrăzni să susţin că restructurarea - pe clase de

vârste, sexe şi calitate - a populaţiei de capre negre ar fi posibilă, în condiţiile în care vânarea acestora ar

fi permisă, în munţii noştri, doar cu

arme puţin performante. De exem- plu, cu un singur calibru mare şi proiectil mai puţin expansiv, să spu- nem de 9,3 x 62. Susţin doar, fiindcă nu pot impune o astfel de reglemen- tare restrictivă, precum s-a impus într-unul din cantoanele Elveţiei.

Ilustraţia autorului

Foto: D.L.Hodoneanțu

Foto: M.Popescu

|Însemnări de sezon

LUCIREA STINSĂ

D e câte ori mă îndrept spre Valea Cernei îmi pare că cel dintâi căprior pe care l-am vânat pe aceste meleaguri

mă aşteaptă negreşit în locul în care l-am răpus, răbdător şi nemişcat ca o taină.

Trecând prin acel loc, amintirea lui mă îndeamnă să păşesc cu oarecare sme- renie, întrebându-mă dacă nu cumva am aflat ceea ce căutam. Dar patima vânătorească nu se lasă nicidecum

amăgită

Mă îndepărtez cu un sentiment ciu-

dat, ca şi cum aş fi trecut prin cealaltă lume, lăsând în urmă luminişul cel decupat în poala dealului şi martor mut al secretului meu. De aici urcuşul

devine tot mai anevoios

efortul depus. Îmi spun că de ar fi să văd chiar acum căpriorul căutărilor mele nu l-aş putea păstra în cătare, căci zvâcnirile propriei inimi mă vor împiedica să ţintesc fără a sprijini cumva arma. Mă opresc la îndemnul paznicului, care mă ajunsese din urmă. Ceva mai departe de noi, un salcâm us- cat încă mai domină împrejurimile. Pământul sărac şi lutos nu îi mai

orgoliul

rise puţin câte puţin, aşa cum ştiu

Resimt

Ea îşi cântă vrăjile ei

putuse

hrăni

Iar

el

mu-

să moară copacii cei nedoborâţi: în

Ne aşezăm la adăpostul

rugilor de mur amestecaţi cu tot soiul de tufe înmiresmate, păstrându-ne câteva coridoare pentru observarea împrejurimilor. Acestea aduc cu un imens amfiteatru antic, năpădit de

picioare

plante, în a cărui arenă ne-am im- provizat ascunzişul spre a iscodi grad- enele din faţa noastră. Undeva în stânga, departe, se dis- tinge o pată roşiatică, probabil un ţap. Privind prin binoclu distingem o căprioară. Chiar şi la această distanţă

vânatul pare că ne-a observat, căci îşi întoarce privirea către noi, apoi, cu precauţie se îndreaptă către pădure. Aşteptarea devine apăsătoare. Soarele răzbise peste culmile dealu- lui din faţă. Este semnul că în curând va trebui să încheiem pânda pentru

a reveni în dimineaţa următoare. Ori

nici aceasta nu era prima ieşire Poate că trecerea timpului o perce- peam ca fiind apăsătoare şi de teama zădărniciei aşteptărilor Din pricina caniculei căpriorii sunt tot mai greu de văzut pe timpul

zilei, preferând locurile adăpostite

şi umbroase. Paznicul mă prevenise

că singura şansă de a-i întâlni este doar în preajma răsăritului însă nu mai mult de o jumătate de ceas, pre- cum şi seara, la crepuscul, numai că

atunci este foarte greu să îi ţinteşti, darămite să le mai cercetezi coarnele. Începuse a mă încerca o undă de regret fiindcă refuzasem să întind puşca spre un căprior observat în ziua precedentă, al cărui trofeu îl privisem îndelung cu binoclul şi nu avusese darul de a mă impresiona într-atâta încât să mi-l doresc. În aceste împrejurări, în urmă cu vreo cincisprezece ani, nici nu aş mai fi

Asta mă face să mă

stat pe gânduri

întreb dacă nu cumva chiar am deve- nit cusurgiu, aşa cum mai în glumă, mai în serios, mă etichetează soţia

Firul cugetărilor mele se întrerupe

Paznicul îmi face semn să pri-

vesc într-un loc pe care îl scăpasem din atenţie, adâncit fiind în lumea gândurilor. Un căprior se oprise în- tre două pâlcuri de copaci, care erau despărţite de tufe atât de înalte încât îi acopereau trunchiul. După poziţia capului părea a fi cu partea stângă a corpului înspre noi. Însă la fel de bine ar fi putut fi expus cu faţa, iar capul

brusc

să îl fi ţinut întors înspre dreapta. Coarnele i se distingeau ca o cunună,

|18

Vânătorul și Pescarul Român

părând nefiresc de groase. Pentru o clipă m-am întrebat dacă nu cumva, printr-o curiozitate a naturii au rămas veşnic îmblănite. Dar este posibil să fi fost şi încărcate cu frunze ori cu fân. Totuşi sunt convins că mai degrabă lumina care ne pica din faţă i-a ac- centuat geometria, cam tot aşa cum iarna, potârnichea văzută pe zăpadă pare a fi mai degrabă făzăniţă. Cu siguranţă este un exemplar de trofeu ! Simt încuviinţarea însoţitorului meu atunci când epolez. Instinctul îmi spune să nu abat ochirea de baza gâtului, pe care încă îl mai disting în marea de tufe, deşi aşa cum este poziţionat m-ar fi ispitit teribil să ţintesc locul în care presupuneam a se afla toracele. Şi, după cum aveam

să aflu mai târziu, asta s-a dovedit a fi o hotârâre crucială Focul sparse tăcerea. Ştiam că îl nimerisem

până într-acel loc mi

s-a părut ca o eternitate. În plus, desimea tufelor care îmi înghiţiseră prada nu părea de departe atât de abundentă şi încâlcită. Tocmai înce- puse să mă cuprindă un sentiment de nesiguranţă amestecat cu teama eşecului, când tovarăşul meu mi-a strigat că l-a găsit, curmându-mi cea din urmă grijă ţapul căzuse nu departe de salcâmul uscat. Abia de aici, de sus, am putut să observ că acesta era aplecat pe o parte, iar căpriorul meu se sfârşise încercând să imite poziţia salcâmu- lui. Părea că frumuseţea lui fusese deja răsplătită de către cineva neştiut cu un medalion, pe care i l-a dăruit pentru a-l purta la piept. În realitate nu era decât lucirea stinsă a sângelui rănii, lăsate de glonţul care-i sfâşiase inima

MARIUS POPESCU

Drumul

Scălda lumina obcina

Ilustrația autorului
Ilustrația autorului

N u puteam să fiu decât într-o odaie

oaspeţi, sau casa mare, aşa cum

numită în Bucovina camera

de

e

în care sunt păstrate lucrurile cele mai de preţ ale casei bătrâneşti. Covoarele de pe pereţi, candelabrul de bronz, agăţat de grinda aparentă din mijlocul tavanului, perdelele frumos ţesute, care cuminţeau razele soarelui, mobila veche, din lemn masiv, ceasul cu cuc agăţat lângă uşă, toate îmi spuneau că mă aflam într-o casă veche, tradiţională. Dar mai ales coarnele de cerb şi căprior

agăţate aproape unele de altele, ca într-

o adevărată expoziţie, îmi dădeau ştire

că eram în casă de bucovinean. Perna plină pe care îmi odihneam capul mă cuprinsese pe după umeri, cu grijă părintească. Îmi era bine, găsisem un

loc liniştit şi paşnic în care mă simţeam

la adăpost de încrâncenările şi tensiunile

cu care aproape că mă obişnuisem să-mi fac slujba la oraş. Fără să mă sfiiesc, îmi doream chiar ca acea stare plăcută să se prelungească la nesfârşit, să nu mă mai rupă nimic din echilibrul care mă cuce- rise în acea dimineaţă. sau poate că nu mai era dimineaţă? Începeam să cobor din levitaţia în care mi se părea că mă aflam. O primă reacţie, abia potolită, mă îndemnă să sar din patul curat în mijlocul odăii, să mă îmbrac rapid, cu grabă de militar alarmat şi să mă reped afară, unde sigur mă aştepta… Şi ce dacă mă aştepta? Acum aveam timp, era timpul meu, din concediul binemeritat şi îl puteam folosi după pofta inimii. De asta evadasem din haosul în care mă obişnuisem să trăiesc, în mijlocul căruia se aflau toate cele care îmi aparţineau şi care îmi storcea uneori vlaga şi speranţa până la refuz, la acel refuz de a înţelege

de ce trebuia să le suport aşa cum erau orânduite, de ce trebuia să aparţin acelei

lumi, de ce nu aveam niciodată cura- jul să mă despart definitiv de nebunia societăţii pentru care „a fi” însemna doar acumulare materială şi nimic mai mult. Poate că dimineaţa aceea avea ceva diferit de celelalte dimineţi pe care le trăisem până atunci. Poate că văzduhul era mai curat, lumina mai clară, soarele mai strălucitor, iar toate acestea însumate îmi dezvăluiau altă faţă a lumii. Mi se părea acolo, în odaia simplă şi curată a unei case bătrâneşti din Bucovina, că adevărata faţă a lumii era cu totul altceva decât mi se năzărise mie că văzusem în cei aproape pa- truzeci de ani de existenţă. Privind liniştit la coarnele frumos aliniate pe pereţii odăii descopeream un adevăr pe care, în subconştientul meu, îl înţelesesem şi care merita să-l aduc la suprafaţa trăirilor, pentru că îmi vor- bea despre însăşi existenţa mea ca fiinţă raţională. Mă ajutau să descopăr în sine un alt individ, un altfel de membru al speciei înclinate către acaparare, către o iluzorie dorinţă de confort şi siguranţă materială, gata în orice clipă să profite la maximum de orice oportunitate, doar pentru a se simţi la adăpost de lipsa unui confort oarecare. Atmosfera simplă şi împăciuitoare din camera de oaspeţi în care mă trezisem îmi spăla sufletul de mocirla îngrijorărilor şi incertitudini- lor pe care le încearcă la un moment dat fiecare om prins în hora tot mai rapidă a societăţii. Dorisem nespus câteva zile de primenire a sufle- tului, de descărcare a tensiunilor de tot felul acumulate peste an. De abia acum, la sfârşit de primăvară

putusem să mă rup din încătuşarea problemelor şi obligaţiilor pe care le aveam. Hotărât să nu-mi amintesc nici măcar pentru o fracţiune de secundă lumea din care evadam, mi-am luat

arma de vânătoare şi autorizaţia necesară

şi îmi făcusem pierdută urma printre

obcini, lăsând ostentativ pe birou tele-

fonul de serviciu. Aici în patul de lemn, înfăţat cu aşternuturi proaspete din pânză de casă mi se părea că descoper- isem o altă lume, în care timpul curgea mult mai domolit, iar liniştea care um- plea cu aripile ei încăperea mi se părea

o nevăzută pasăre măiastră, ale cărei

ouă nu puteau fi decât din aurul tăcerii. Nu mă grăbeam deşi poate că s-ar fi cuvenit să sar numai decât din pat şi să mă pregătesc de incursiunea în natura neîntinată care îmi aştepta binevoitoare

paşii. Îmi plimbam ochii de la o panoplie

la alta măsurând coarnele de pe pereţii

camerei. Nu erau foarte impozante, nici

măcar nu erau trofee, ci cu siguranţă erau lepădate şi montate cu pricepere de un meşter local pe tăbliţe frumos sculptate. Nu aveau valoare cinegetică, dar parcă încercau să-mi spună ceva mai impor- tant decât numărul de puncte CIC. Un om le adunase din pădure aşa cum erau, simple şi destul de mici. Le pusese însă

la loc de cinste, în odaia de oaspeţi, cu

mândria de a avea asemenea lucruri în

casă, cu dragoste pentru animalele care

le pierduseră la soroc. Pentru acel om

nu era important dacă valorau mai mult sau mai puţin după punctaj. Valoarea era pentru el alta. Acelea erau coarne de cerb, o sălbăticiune care încă mai popula obcinile şi înnobila munţii cu trupul, cu

glasul şi cu viaţa sa. De la omul acela tre- buia ca eu să înţeleg că valoarea vânatu- lui nu stă în trofeul său ci în fiinţa sa, după cum nici omul nu poate fi apreciat după titluri şi conturi, ci după conduită. M-am ridicat din pat zâmbind. Gându- rile de dimineaţă îmi deschideau per- spectiva unei zile darnice în frumuseţe

şi valoare sentimentală. Era o zi din

viaţa mea, doar una, doar poate cea mai frumoasă, pentru că începuse cu o nouă lumină pentru mine. Gata de aventură am ieşit afară cu zâmbetul pe buze. În curtea mică a casei bătrâneşti mă aştepta pădurarul, un om uscăţiv, nici bătrân,

nici tânăr, în ochii căruia am citit repede

o undă de neîncredere.

- Bună dimineaţa, m-a întâmpinat cu

politeţe. Cred că ar trebui să pornim deja!

- Bună dimineaţa, am răspuns cu bună dispoziţie. Eu sunt gata de drum!

- Foarte bine, dar nu vă luaţi şi puşca? întrebă cu vicleană mirare pădurarul.

- Nu, nu o iau, pentru că azi mergem

doar să salutăm sălbăticiunile! Omul se uită lung la mine şi poate mi s-a părut, poate că nu, din ochii lui dispăruse brusc orice umbră de neîncre- dere.

CAsIAN BALABAsCIUC

CÂINELE de VÂNÃTOARE PRIMUL AN, PRIMII PAȘI (II) A m parcurs în numărul alături de
CÂINELE de VÂNÃTOARE PRIMUL AN, PRIMII PAȘI (II) A m parcurs în numărul alături de
CÂINELE de VÂNÃTOARE PRIMUL AN, PRIMII PAȘI (II) A m parcurs în numărul alături de

CÂINELE de VÂNÃTOARE PRIMUL AN, PRIMII PAȘI (II)

A m parcurs în numărul

alături de tânărul

nostru partener, cățelul de vânătoare. Așa cum menționam, primul an din viața câinelui de vânătoare nu este deloc simplu, ca să nu spun ușor, având în vedere numărul imens de

noutăți și cunoștințe pe care

anterior câțiva pași

le

capătă în situații, cel puțin

la

început, mereu și cu totul

noi. Iar noi suntem cei care

îi prezentăm toate aceste

noutăți, bineînțeles majori-

tatea fiind în strânsă corelație

cu vânătoarea. Este foarte im-

portant ca totul să fie prezen-

tat cu atenție, pas cu pas, fără

a forța sau impune, raportân- du-ne permanent la nivelul

de cunoștințe deja atins pen-

tru a fi siguri că noua lecție

a

fost înțeleasă, acceptată

și

va fi reținută pe viitor.

Am trecut în revistă prezentarea cuștii și importanța “socializării” cu alți oameni și alți câini.

Să vedem acum alți câțiva pași ce urmează să-i facă

tânărul patruped pe dru- mul cunoșterii în primul an.

TERENUL DE VâNăTOARE

fie el câmp deschis culti- vat sau înțelenit, pădurea cu desișuri, stufărișul sau crângurile luminoase, toate

vor fi într-o bună zi locurile pe care vom vâna cu “juni- orul” de azi. Peste tot sunt

o sumedenie de lucruri noi,

unele chiar derutante, al- tele care pot produce inițial teamă, toate aducând imagi- ni și mirosuri nemaiîntâlnite de tânărul nostru partener. Este recomandat să-l lăsăm liber – eventual la început o cordelină suficient de lungă pentru a-i crea sentimen-

tul de libertate totală, să in- specteze singur, să miroasă

și să stârnească vietățile na-

turii cu care se va întâlni. Nu

trebuie forțat, nu trebuie tras sau împins. Singur va face cunoștință cu ele, iar noi vom

fi acolo pentru a-l încuraja în

inițiativele sale și pentru a-i

da încredere că nu e singur și

are un “partener” mai mare

și experimentat. Toate aces-

tea îi vor spori încrederea în sine, îi vor stimula și dezvol- ta instinctele vânătorești și

nu în ultimul rând îi vor spori condiția fizică pregătindu-l

cu fiecare pas pentru partidele

de vânătoare ce îl așteaptă.

PE MALUL APEI

totuleste“altceva”.Terenulsolid

de sub picioare devine lichid,

ceva cu totul neobișnuit dar

care poate fi un loc de joacă fantastic. De fiecare dată când am ieșit pe malul apei

am preferat o mică baltă

și

nu o apă curgătoare, într-

o

zi suficient de caldădupă

ce apele s-au încălzit binișor. Am intrat primul în apă și mi-am “făcut de lu-

cru” cu o lansetă, fără măcar

să-l chem. A fost intrigat și după câteva ture în sus și în jos pe mal nu a mai rezistat

și a încercat singur “materia

mișcătoare”. A ieșit relativ repede după primul contact cu apa dar eu am rămas tot în apă și chiar un pic mai

|20

Vânătorul și Pescarul Român

departe, așa cam până pe la genunchi. Nu a rezistat tentației și a intrat după mine, gata, gata să piardă contactul cu fundul apei. S-a retras, dar a revenit cu

salturi și chiar m-a depășit. Așa a început “joaca” cu apa și cunoașterea noului univers

mișcător

Cu siguranță mai

târziu joaca aceasta inocentă ne va răsplăti cu un câine care nu se teme de apă și

intră în ea chiar cu plăcere!

ARMELE DE VâNăTOARE

șI FOCUL DE

ARMă

sunt de cele mai multe ori considerate drept cel mai dificil pas de trecut pentru un tânăr cățel de vânătoare. Stu- diile au demonstrat că nici un câine nu se naște cu teama de armele de vânătoare și mai ales de focul acestora. Este drept că unele rase, hai să le numim mai “delicate” dacă ne este permis, sunt mai

sensibile la zgomotul armei de vânătoare, de fapt la orice zgomote de o asemenea am
sensibile la zgomotul armei de vânătoare, de fapt la orice zgomote de o asemenea am

sensibile la zgomotul armei de vânătoare, de fapt la orice zgomote de o asemenea am- ploare, și pot prinde frică de ele. Dar cu atenție, răbdare și din nou răbdare, putem învăța cățelul că focul de armă este de fapt semnalul că ceva bine se petrece și că va primi răsplata tocmai prin vânatul doborât pe care îl poate acum căuta, găsi și mai ales aporta cu atâta plăcere stăpânului.

După ce am parcurs aceste câteva etape, este drept în teorie, cu siguranță veți înțelege importanța acestor primi pași în primul an de viață al tânărului patruped. Cu siguranță veți dedica timpul și mai ales răbdarea necesară – nu uitați, este de fapt un antrenament “în doi” și, în timp, vă veți putea bu- cura de efortul făcut și de răsplata binemeritată din partea noului dumneavoastră partener de vânătoare!

ALExANDRU CODRIN

Ilustrația autorului

Cum vĂd Câinii

De câte ori nu v-aţi întrebat privându-vă

culorilor cunoscut şi sub denumirea de daltonism.

câinele de vânătoare : „Oare cum mă vede?”

Câinele are două tipuri de conuri şi, prin urmare,

O

întrebare frecventă căreia oame-

are o vedere redusă a culorilor în raport cu cea a

nii de ştiinţă au reuşit să îi dea răspuns.

omului. De fapt îi lipseşte percepţia verdelui. Pen-

Ştim

că din punct de vedere anatomo-fizio-

tru aceasta, câinele – ghid recunoaşte cu greutate

logic ochiul câinelui este comparabil cu cel al omului, însă nu identic. Diferenţa se datorează evoluţiei unuia în comparaţie cu celălalt, ochiul uman evoluând spre o vedere diurnă, în timp ce ochiul canin prezintă o ve- dere nocturnă mai bună. Se pare că, în ceea ce

verdelesemaforului,aceeaşidificultateoîntâlneşte şi câinele care trebuie să găsească o minge galbenă într-o pajişte verde. Dacă la vânătoare vreţi să fiţi bine perceput de câine, evitaţi să vă îmbrăcaţi în verde într-un mediu ambiental verde. O altă consideraţie o reprezintă unghiul vizual,

priveşte văzul, omul vânător şi câinele prădător au evoluat într-o manieră complementară. Dar, pentru a simplifica, iată care sunt struc- turile care determină deosebirea vederii la om şi câine. În primul rând, câinele întâmpină

care reprezintă unghiul de vedere al fiecărui ochi. La om, unghiul vizual al unui ochi este dat de deschiderea angulară a vederii: cu un ochi omul vede dintr-un anume punct până în altul. Când unim câmpurile vizuale ale celor doi ochi

o

anumită dificultate în acomodarea imagi-

vom avea suprapunerea câmpului vizual al ce-

nii de aproape văzând mai bine la distanţă,

lor doi ochi şi două zone: la dreapta şi la stânga,

unde

nu este necesară o acomodare a ochiului.

unde cele două câmpuri nu se suprapun. Unde

În

structura retinei intră celulele fotosensibile

cele două câmpuri se suprapun avem o imagine

care

recepţionează lumina transformând-o în

clară şi tridimensională, în zonele ocupate de

impuls nervos, acestea fiind celule cu conuri şi

un singur câmp avem o vedere bidimesională.

celule

cu bastonaşe. Bastonaşele sunt foarte sen-

Omul are ochii în poziţie frontală şi apropiaţi.

sibile

la lumină şi deci foarte utile pentru vederea

La câini poziţia ochilor variază în funcţie de

nocturnă în timp ce conurile intră în funcţiune atunci când intervine o abundenţă de lumină,

rasă, de la ochiul rotund şi frontal (la câi- nii cu botul scurt) până la ochiul „migdală”

având rol în diferenţierea detaliilor şi culorilor. Cunoscând funcţia bastonaşelor şi a conuri- lor, deducem că la câine numărul de bastonaşe este superior celui al ochiului uman, în timp ce, din contră, ochiul uman se caracterizează printr-un număr mai mare de conuri.

(la câinii cu botul lung, precum ogarii). Câinii noştri de vânătoare se găsesc într-o poziţie intermediară, având un unghi vizual mai mult sau mai puţin amplu. Conceptul de con vi- zual ne face să luam în consideraţie modul de dispunere a ochilor. La prădători aceştia sunt

O

altă întrebare pe care ne-o punem este cea

dispuşi în poziţie frontală sau sub-frontală, în

referitoare la percepţia culorilor şi la inten- sitatea cu care câinele le poate recunoaşte.

timp ce la prăzi sunt în poziţie laterală. Aceasta înseamnă că prăzile, în general cele adaptate

Retina umană are trei tipuri de conuri care conţin

fugii, au un unghi vizual care în timpul cursei le

un

pigment diferit, astfel că văzul omului, ca cel

permite să vadă prădătorul care le urmăreşte.

primatelor, este tricromatic. Lipsa unui tip de conuri cauzează dicromia, un defect de vedere a

al

A.I.

Foto: A. Ioriatti
Foto: A. Ioriatti

|Tir și Balistică

|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
Fig 1

Fig 1

|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ

STEYR MANNLICHER

|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ
|Tir și Balistică Fig 1 STEYR MANNLICHER DUETT , PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ

DUETT, PRIMA ARMĂ MIXTĂ PRODUsĂ DE CUNOsCUTA FIRMĂ AUsTRIACĂ

Fig 2
Fig 2

A încerca să rezumăm istoricul celebrei firme aus-

triece, care va împlini în curând 150 de ani, ar lua

prea mult spaţiu şi ar abate atenţia cititorilor de

la evenimentul – surpriză al expoziţiei IWA Nürn-

berg din martie 2012: steyer Mannlicher a prezentat prima sa armă mixtă, un bock cu două ţevi. se numeşte Duett, cali- brul ţevii superioare lise este 12/76, cea ghintuită urmând să aibă o paletă largă de calibre. Două plăci mari, înşurubate pe laturile basculei, prezintă diverse specii de vânat, fie impri- mate superficial cu ajutorul laserului (la modelul standard), fie gravate în mod clasic, la modelul Elegance, arătat în Fig. 1. Ele pot fi oricând schimbate după dorinţă. În nr. 2/2012 al revistei Deutsche Jagd Zeitung, exper- tul Norbert Klups a comentat, după ce a testat în poligon şi fotografiat, arma deja apărută pe piaţa germană. Pentru fabricarea ţevii lise, a mecanismului ei şi a sistemului de reglaj al convergenţei tirului cu glonţ - respectiv cu proiectil unic – între cele două ţevi, firma austriacă a apelat la firma Merkel din suhl, toate celelalte

Fig 3

Fig 4
Fig 4
la firma Merkel din suhl, toate celelalte Fig 3 Fig 4 componente ale firmei fiind produse

componente ale firmei fiind produse în oraşul steyr.

Arma testată are ţeava lisă de calibrul 12/76, cu interiorul cromat, demi-choke, iar cea ghintuită are calibrul 8x57 IRs, ambele fiind lungi de 60

(Fig.2). Alte calibre cu

cm

următoarele : .222 Rem.,

.243 Win., 7x65 R, .30-06 springf., .30 R Blaser şi 9,3 x

74 R. Bascula este din Dural, având însă incluse piese din

oţel în punctele unde rezistenţa

glonţ disponibile în prezent

sunt

trebuie să fie maximă (Fig.3).

oţel,

care

La baza lor, cele două ţevi fac parte dintr-un monobloc de

cu două gheare dedesubt,

se vor prinde în partea de

jos a basculei (Fig.4). În Fig. 5 se vede lateral unul dintre cele două mecanisme de dare a fo- cului, cu arcuri spiralate. Ele sunt armate prin împingerea butonului situat în spatele cheii de pe gâtul patului, care trebuie acţionată lateral pentru bascularea ţevilor. Când se deschide arma, mecanismele se dezarmează automat. Trăgaciul anterior, care declanşează focul ţevii lise, a cedat la o greutate de 1400 g, cel posterior la greutatea de 1700 g. Gheara extractoare, unică pentru ambele ţevi, iese din

Fig 5

Fig 5

partea de sus a monoblocu-

glonţ

flotează liberă la capăt, într-un manşon (prins de şina dintre ţevi), care îi permite dilatarea în lungime, dacă se încălzeşte după tragerea succesivă a

unor gloanţe, izolând-o în acelaşi timp de încălzirea ţevii lise (Fig. 7). În Fig. 8 vedem indicate prin săgeţi roşii cele două şuruburi care permit reglarea în înălţime şi pe orizontală a tirului cu glonţ faţă de tirul cu proiectil unic al ţevii lise. Pen- tru ochirea mecanică există, pe şina prismatică lată de 11 mm, un înălţător reglabil lateral, cu deschiderea în formă de V şi o cătare metalică. Optica are un sistem simplu şi bun de fixare în două şanţuri. Patul este din lemn de nuc

finisat cu ulei, are obrăzar bavarez şi muchia superioară în formă de spinare de porc. O placă elastică acoperă talpa.

Greutatea armei este de numai 2900 g, totuşi reculul nu a fost

puternic resimţit, graţie patului de o

formă reuşită. Câteva cartuşe de 12/76 trase la 35 m au avut 68% din alicele de 3,5 mm în cercul de 75 cm, cu o bună acoperire a celor 16 câmpuri. Trei focuri cu proiectile Brenneke super MAG au dat la distanţa de 50 m un cerc de dispersie de 58 mm. Acesta a coin- cis cu cercul de dispersie de 18 mm al celor 5 focuri trase prin lunetă la 100 m cu gloanţele Brenneke TIG de cal. 8x57 IRs, grele de 12,8 g. Reglajul convergenţei tirului ţevilor a fost deci excelent ! Firma importatoare AKAH a oferit în Germania modelul standard cu 2490 euro, iar modelul Elegance cu 2790 euro. Un preţ bun pentru o armă de calitate medie, modernă, uşoară

şi maniabilă. Matei TĂLPEANU

Fig 6

Fig 7

ş i m a n i a b i l ă . Matei TĂLPEANU Fig 6
ş i m a n i a b i l ă . Matei TĂLPEANU Fig 6
Fig 8

Fig 8

ş i m a n i a b i l ă . Matei TĂLPEANU Fig 6
ş i m a n i a b i l ă . Matei TĂLPEANU Fig 6

|22

Vânătorul și Pescarul Român

Din galeria câinilor pomeniţi în istorie

S impaticul şi utilul patruped a apărut, alături de Homo sa- piens, în ipostaza de ajutor

al acestuia, printr-o reuşită formă de simbioză, la început omul pre- istoric – strămoşul nostru – ap- ropiind câinele spre a-l sprijini în aspra luptă pentru existenţă. În timp, în cursul celor peste douăzeci de mii de ani, de când câinele iubeşte şi slujeşte statornic şi cu credinţă omul, s-a dezvoltat şi la- tura afectivă reciprocă, câinele dând dovadă de un inegalabil ataşament şi devotament. Încă din acel stadiu al dezvoltării lor, ambele fiinţe se supu- neau unei ordini sociale; omul preis- toric în clanul din care făcea parte, străbunul câinelui în haita de care aparţinea. Această structură socială, oarecum„asemănătoare”, i-a permis câinelui să se apropie de clanul omu- lui recunoscându-l pe acesta ca un partener de rang superior. Astfel s-a închegat prietenia om-câine pentru vecie, unică în felul ei în lume, cu diversele ei forme în timp şi spaţiu. În străvechile documente scrise ale iranienilor, din primul mile- niu înaintea erei noastre, în capitolul care se referă la fa- cerea lumii, se spunea: „Vocea lui îndepărtează răufăcătorul”. În Persia, Asiria şi Babilon, utilitatea câinelui era la loc de cinste. Egiptenii vechi erau renumiţi în privinţa cul- tului pentru animale, câinele jucând un rol de seamă în cultul religios. Câinele era iubit și de greci. El a fost sculptat în mii de feluri, poeţii şi prozatorii îi preamăreau vitejia şi fidelitatea. Aesopus, cu aproxima- tiv 2 500 ani în urmă, şi-a conceput minunatele poveşti animaliere, în care sunt nenumărate exemple care evidenţiază calităţile câinelui. Aristotel s-a grăbit să facă şi o cla- sificare a câinilor din acele vremuri. „Părintele scrierilor istorice”, Herodot, în cartea despre sciţi scria : „… trăiesc din vânătoare, în modul următor: vânătorul pândeşte vânatul din arbore, are calul în apropiere, apoi sare pe el şi îl goneşte, iar câinele îl urmează.” În continuare câteva exemple, în general cunoscute de iubitorii de câini. Grand Old Irma a fost femela aire- daleterrier care în cel de-al Doi- lea Război Mondial a salvat peste 200 de oameni, dezgropându-i de sub ruinele Londrei bombardate. Un collie din Texas, pe nume

Tareg, a fost declarat erou naţional în SUA salvând într- un singur an viaţa a patru copii, gata să fie călcaţi de automobile. Câinele Rocky din Veneţia a rămas neclintit, timp de peste 55 de zile, în faţa spitalului unde se afla in- ternat stăpânul său. Oamenii din împrejurimi au remarcat repede câinele şi, înduioşaţi, i-au oferit hrană şi apă. Rocky a primit cu recunoştinţă ajutorul, dar nu s-a dezlipit de la locul său decât când

şi-a văzut stăpânul ieşind din spital. Împăratul Napoleon Bonaparte a ridicat un monument la Austerlitz în memoria câinelui Moustache, care a salvatsteagulregimentuluidegardă. Câinele favorit al Mariei Stuart

a însoţit-o pe nefericita regină a

Scoţiei la eşafod, dându-şi şi el sfârşitul de amărăciune la câteva zile după moartea stăpânei sale. De neuitat rămâne pilda căţelei Pari- tas a lui Alexandru Macedon, care s-a angajat în luptă cu un elefant, salvându-şi stăpânul cu preţul vieţii. La Orgo-San Lorenzo o statuie evocă devotamentul de necrezut al câinelui Fido. Stăpânul său pierise la bombardarea oraşului în 1943. Fido a continuat să-l aştepte zi de zi la o staţie de autobuz. După

multe luni, la o festivitate, primarul oraşului tocmai îi prindea pe zgardă „medalia de aur pentru devota- ment”, când Fido a rupt-o la fugă. Era ora când sosea autobuzul… Pe când era tânăr, lordul Byron căzuse într-o prăpastie de unde a fost salvat de curajul şi fidelitatea câinelui său Boatswain. În amin- tirea acestuia, marele poet englez a scris câteva rânduri rămase celebre

în care îşi exprimă tristeţea care a

încercat-o la moartea lui, precum

şi lipsa de consideraţie de care au

parte adesea câinii din partea oa- menilor. Şi ca acest lucru să nu se întâmple şi cu Boatswain, Byron i-a compus un epitaf ce i-a fost pus pe mormânt, care sună astfel : „Aici odihnesc rămăşiţele unui suflet care a posedat frumuseţea fără vani- tate, forţa fără insolenţă, curajul fără ferocitate, într-un cuvânt toate virtuţile omului fără a avea viciile sale”. Acest elogiu, care ar putea aduce o linguşire dacă ar fi înscris pe urna unei cenuşi umane, nu este decât un just omagiu adus memo- riei lui Boatswain, câine născut în Terra Nova în mai 1803, mort la

SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată
SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației
europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată
în achiziționarea vânatului mare în carcasă, destinat
producției de mezeluri, comercializate sub marca “TOLBA
VâNăTORULUI”. Oferim posibilitatea încheierii de contracte
pe termen lung.
Detalii la numerele de telefon
0752 525 142 sau 021 411 62 30
E-mail: florin.blidarescu@suraki.ro sau
suraki@suraki.ro
www.suraki.ro

Newstead, la 18 noiembrie 1808. Binecunoscuta Molda, deşi poate numai sub formă de legendă, a rămas celebră în întemeierea Moldovei de către Dragoş Vodă. Aflat în pragul morţii, Mozart a dedicat o duioasă melodie câinelui Bimberle, piesă rămasă neterminată. Pudelul lui Richard Wagner avea

locuri rezervate la teatrul de operă… Dragostea pentru câini s-a manifestat şi în scrierile lui. Ex- emplul ni-l oferă neuitatul Kuidan din drama lirică Tristan şi Isolda.

Nic. STRăVOIU

Kuidan din drama lirică Tristan şi Isolda. Nic. STRăVOIU Monumentul pe care Byron l-a ridicat în

Monumentul pe care Byron l-a ridicat în memoria lui Boatswain și pe care a scris : „Aici odihnesc rămăşiţele unui suflet care a posedat frumuseţea fără vanitate, forţa fără insolenţă, curajul fără ferocitate, într-un cuvânt toate virtuţile omului fără a avea viciile sale”

Ghe.StreteFoto:

Miros de primăvară

D eseori, în ultimii ani, ne întrebam: “unde sunt zăpezile de altă dată?”. În- ceputul lui 2012 însă ne-a liniştit deocamdată pentru încă aproape un an de zile şi iată cum întrebarea nu mai este de actualitate, ba chiar ne-a transmis

un pic de sperietură! Cu ce urmări pentru animalele sălbatice, păsări, păduri,

arboret şi nu numai, rămâne de văzut!

Dincolo de spaimele trecutului datorate zăpezilor, viscolelor, lipsei posibilităţilor de

a transporta hrana animalelor în câmp, la pădure şi oriunde vânatul mare şi mic

era izolat şi supus la flămânzire, memoria a reţinut acţiunile continue ale paznicilor

de vânătoare, vânătorilor - localnici din zonele împădurite, ale stufurilor din zonele îngheţate şi ale ogoarelor - care în lupta cu nămeţii cât casa nu au precupeţit niciun efort. Atât cât au putut, au facut! Dincolo de cunoscutele „Zile ale Babelor”, apoi „Zăpada Mieilor” sau „Zăpada Ber- zelor”, cu toţii ne-am apropiat de mirosul de primăvară al pământului înverzit, plin de gingaşe şi multicolore minuni ale naturii, vizitate de neobositele albine, plin de ogoare în ale căror covoare de orz, bine-nfrăţit, aleargă jucăuşi, zburdalnici „urecheaţi” şi se odihnesc plăcut suave căprioare, iar mai spre pădurile înmugurite dispar ca potârnichile, vărgaţii purceluşi, părinteşte apăraţi de mama lor cea neagră

şi colţoasă.

Natura-i într-o forfotă a rânduielilor de milenii neschimbate. Se zice că „toamna se numără bobocii”. Vânătorii, însă, îi numără primăvara, pentru ca până toamna să-i păzească de relele lumeşti şi apoi, după datină, şi mai departe. Ca şi femeia, şi lumea florei şi faunei feminine păstrează aceeaşi ordine; aşa cum femeia este cea care dă viaţă, creşte şi iubeşte progenitura, tot la fel se întâmplă şi-n lumea vânatului de orice fel şi de oriunde. Câtă asemănare! Cât echilibru! În această lună de primăvară, gândul meu sincer se îndreaptă spre cititorii revistei „VPR”, spre cei ce apără cu convingere spaţiul cinegetic al României, într-o perpetuă dar ascendentă trăire. Tuturor le doresc sănătate, putere de muncă, vise împlinite, speranţă şi CREDINţă în acest „un nou început” plin de LUMINă! CONSTANTIN TRAIAN RăDAN

C.T.RădanFoto:
C.T.RădanFoto:

|24

Vânătorul și Pescarul Român

|File de istorie

Date asupra altor specii de mamifere din județele Buzău, Râmnicul Sărat și Ialomița din perioada 1937-1949

|Sorin GEACu

(Continuare din numărul IV )

c).IEPURE Pe teritoriul judeţului Buzău numărul de exemplare vânate s-a redus dras- tic către anul 1947, astfel : 6835 în intervalul 1 aprilie 1941-31 martie 1942, 8401 în intervalul 1 aprilie 1942-31 martie 1943 (fig. 1), 5447 în intervalul 1 aprilie 1943-31 martie 1944, 4724 între 1 aprilie 1944 şi 31 martie 1945, 2513 între 1 aprilie 1945 şi 31 martie 1946 şi 1273 în perioada 1 aprilie 1946-31 martie 1947. Pe văile Slănicului şi Câlnăului se vânaseră mulţi iepuri în anul 1942. În luna octombrie 1942 se intenţiona organizarea la Buzău a unui « sub-

centru de dirijare a vânării iepurilor ». Datorită unor boli, între 1 aprilie

1943 şi 31 martie 1944 s-a constatat

diminuarea populaţiilor de iepuri în zona de câmpie a judeţului. Reducer- ile au fost semnalate încă din luna noiembrie 1942. Ulterior, în raportul

pe intervalul 1 aprilie 1945-31 martie

1946 al Inspectoratului de Vânătoare

Buzău era subliniat că iepurii « s-au împuţinat extrem de mult ». Apoi, în perioada aprilie 1946-mai 1948 iepurii erau « foarte rari » în judeţul Buzău. Pagube produse de aceştia în unele livezi s-au semnalat în intervalul 1 aprilie 1946-31 martie 1947. La 29 decembrie 1948 iepurii au produs mari pagube în pepiniera de la Aldeni. Limita nordică a arealului iepurilor era în 1948 dată de aliniamentul localităţilor Vintilă Vodă-Mânzăleşti- Meledic-Lopătari-Bozioru-Trestia. Pe alocuri iepurii formau populaţii numeroase în judeţul Râmnicu Sărat. Aşa a fost cazul cu cele ob- servate în 1937 lângă Măxineni, în 1938 lângă Mihălceni, Băleşti, Gologanu, Măicăneşti, Pardoşi, Murgeşti, Petreanu şi Mărtineşti, în 1939 lângă Racoviţa, Stăvărăşti, Vârteşcoiu, Zoiţa, Pitulaţi, Dălhăuţi, Olăneasca, Ariciu, Amara, Corbu şi Slobozia Ciorăşti, în 1941 lângă Golo- ganu şi 1942 lângă Maluri şi Dălhăuţi. Lângă Grebănu numai la vânătoarea organizată în ziua de 6 decembrie 1942, recolta obţinută a fost de 50 de exemplare. În luna mai 1943, Inspectoratul de Vânătoare Judeţean raporta Ministeru- lui Agriculturii şi Domeniilor, faptul că densitatea iepurilor în regiunea

de câmpie era de 1 exemplar/10 ha. Tot această instituţie, semnala

« în vara anului 1945, iepurii

au fost afectaţi de câinii vagabonzi şi de la stânele de oi, care ajutaţi de ciobani se îndeletnicesc în timpul zilei cu căutatul şi prinderea iepurilor ». În raportul înaintat Ministerului la

13 martie 1946, Inspectoratul de Vânătoare Judeţean aprecia un spor al efectivului de iepuri de până la 50%. În judeţul Ialomiţa era cel mai răspândit mamifer. Astfel, în sezonul 1941/1942 mem- brii Societăţii de vânătoare „Potâr- nichea” din ţăndărei recoltaseră 143 iepuri pe teritoriile comunelor ţăndărei, Mihail Kogălniceanu, Frăţileşti, Platoneşti şi Ograda.

În acelaşi sezon, în jurul Călăraşilor, 60 de membri ai Societăţii de vânătoare „Mircea cel Bătrân”din acest oraş au re- coltat 655 iepuri, iar membrii Societăţii „Unirea” din Urziceni au vânat 565 iepuri pe teritoriile localităţilor Urzi- ceni, Borăneşti, Bărcăneşti şi Roşiori. Un grup de 19 vânători ai Societăţii „Pelicanul”dincomunaCocargeaua(azi Borcea), la o acţiune organizată la 29 octombrie 1942 au împuşcat 34 iepuri. La vânătoarea realizată în ziua de

13 decembrie 1942 la care au par-

ticipat 18 vânători din Urziceni, s-au împuşcat 33 iepuri. Tot atunci şi tot 18 membri, dar ai Societăţii de vânătoare „Vidra” din Buieşti, au împuşcat 40 iepuri pe terenurile comunei Prin- cipesa Elena (azi Gheorghe Doja). Terenul comunei Cosâmbeşti era„foarte

bogat” în iepuri în 1943. În acelaşi an, erau numeroşi şi în Balta Ialomiţei. Inspecţiile de teren realizate în 27 ianuarie 1944 de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dome- niilor au concluzionat că iepurii „au fost cu desăvârşire împuţinaţi”. Pentru teritoriul plasei Slobozia, raportul din 17 martie 1944 al In- spectoratului de Vânătoare Ialomiţa menţiona faptul că „împuţinarea iepurilor a luat forme îngrijorătoare”. Mulţi iepuri se constataseră în cur- sul lunii august 1944 pe teritoriile comunelor Platoneşti şi Ciocăneşti. Într-o adresă din 29 iunie 1945 a Subinspectoratului de Vânătoare al plasei Lehliu, se arăta că lângă Crăsani „rar dacă poţi întâlni vre- un pui de iepure”, iar în alta datată

23 aprilie 1945, era specificat că pe

terenurile din apropierea satelor Ştefăneşti şi Horia, din aceeaşi plasă

„majoritatea puilor de iepuri sunt mâncaţi de câini sau prinşi de oameni”. În şedinţa Inspectoratului de Vânătoare Ialomiţa din 13 martie 1946 se hotărâse ca, pentru încurajarea celor care denunţă în scris delicte de vânătoare să se aprobe acordarea a 100000 lei pentru fiecare caz în parte.

În adresa cu nr. 200 din 8 octombrie

1946 a Inspectoratului de vânătoare înaintată Ministerului, se arăta că datorită înmulţirii numărului câini- lor vagabonzi „iepurii sunt distruşi”. Membrii Direcţiei Vânătoarei din Ministerul Agriculturii şi Dome- niilor constatau la inspecţia făcută în perioada 25-29 iulie 1947, că în judeţul Ialomiţa iepurii erau „în mare scădere”, comparativ cu situaţia din

1946. În baza inspecţiei făcute în judeţ

în perioada 31 octombrie-4 noiembrie

1947, recomandau să„se examineze în modseriosmareascăderea(numărului n.n) iepurilor şi să hotărască opri- rea vânatului lor de la 1 decembrie”. În raportul Inspectoratului Judeţean de vânătoare pe anul 1946/1947 era specificat şi efectul secetei de atunci asupra populaţiilor de iepuri: „Din cauza secetei bântuite în această re- giune şi din cauza lipsei de recoltă,

iepurii nu au putut să se prăsească, ceva mai mult se resimte o lipsă a lor. O parte din iepuri din lipsă de apă şi hrană suficientă au emigrat în număr foarte mare în bălţile ce sunt cuprinse între Borcea şi Dunăre”. La 8 februarie 1948 se extinsese braconajul cu câini lângă Călăraşi, ie- purii „fiind distruşi aproape complet”. Notarul comunei Lehliu semnala la 8

aprilie 1948 că „locuitorii care merg la muncile agricole, au după căruţe 2-3 câini, care în permanenţă cutreeră câmpul, distrugând iepurii, în spe- cial iepuroaicele în gestaţie şi puii”. Noua „Administraţie” de vânătoare

a judeţului (creată în locul Inspec-

toratului), constata la 15 aprilie 1948 faptul că în judeţ, datorită secetei, numărul de iepuri era foarte mic. Raportul pe 1948 al Societăţii de vânătoare din comuna Sfântu Gheorghe menţiona faptul că pe teritoriile acesteia, până la limita cu judeţul Buzău, iepurii con- stituiau vânatul predominant.

d). MISTREţ

Recolta din judeţul Buzău în intervalul 1941-1947 s-a ridicat la 77 exemplare,

15 în intervalul 1 aprilie

din

care

:

1941-31 martie 1942, 23 în intervalul 1 aprilie 1942-31 martie 1943 (fig. 1), 37 în intervalul 1 aprilie 1943-31 martie 1944, 1 în intervalul 1 aprilie 1945-31 martie 1946 şi tot 1 în perioa- da 1 aprilie 1946-31 martie 1947. În luna iunie 1943 mulţi mistreţi s-au semnalat pe teritoriul comunei Siriu.

Rapoartele din intervalul 1 aprilie 1944 şi 31 martie 1946 ale Inspec- toratului de Vânătoare Buzău adresate Ministerului, menţionau faptul că populaţiile de mistreţ se micşoraseră din cauza lipsei de hrană (fructificaţie slabă la ghindă şi jir), dar şi a bracona - jului intens din zona deluroasă. Pe teritoriul plasei Pătârlagele con- form raportului din 28 ianuarie 1947 al Inspectoratului de Vânătoare, cârdurile de mistreţi numărau 10-

20 exemplare, acestea « emigrând dintr-o regiune în alta după hrană ». Mistreţi se întâlneau în anul 1948 în următoarele zone: Gura Teghii, Siriu, Nehoiaşu, Nehoiu, Goideşti, Lopătari, Podu Calului, Harţagu, Caşoca, Honduru, Bâsca Mică, Poiana din Cale, Miclăuş, Ivăneţu Mic, Păltineni, Chiojdu şi Varlaam. În 1942, mistreţii stricaseră re- colta unor locuitori din satul Dealul Lung, judeţul Râmnicu Sărat. În vara anului 1946 se constataseră « puţini » mistreţi în acest judeţ.

se constataseră « puţini » mistreţi în acest judeţ. Ce putem vâna Mai Mamifere: vulpe; de

Ce putem vâna

Ce putem vâna Mai Mamifere: vulpe; de la 15.05. – căprior (mascul), şacal. iuniE

Mai

Mamifere: vulpe; de la 15.05. – căprior (mascul), şacal.

iuniE

Mamifere: căprior (mascul), şacal, vulpe. Păsări: cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară neagră, coţofană.

SUPERLUNA ŞI PLĂTICILE

Î n perioada 4-6 mai, cu lună plină ajunsă la apogeu, s-a desfăşurat pe Valea Mostiştei finala Campio- natului Naţional de Pescuit sportiv

la FEEDER, organizat de AGVPs din România. Şase echipe şi-au disputat titlul pe durata a două manşe de cinci ore, în două zile, sub un soare dogoritor care a încins pista de concurs. Aflat la a treia ediţie, campionatul aces- tei disciplinei polarizează din ce în ce mai mult interesul pescarilor sportivi de competiţie, devenind din an în am mai puternic. Toate echipele au fost pregătite la nive- lul impus de standardele internaţionale, miza supremă fiind selecţia pentru par- ticiparea la Campionatul Mondial de la Gent-Belgia.

par- ticiparea la Campionatul Mondial de la Gent-Belgia. Capturile, foarte numeroase, au fost din specia plătică,

Capturile, foarte numeroase, au fost din specia plătică, datorită nadei specifice folosite, ţinând cont de marea densitate a acestor peşti, prinzându-se întâmplător doi caraşi şi doi şalăi. Clasamentul a fost următorul:

1. AJVPS ArAd1 – Energofish Team; 9 pct. – 173 160 g; 2. APS TimişoArA – Feeder Team; 29 pct.-130044 g; 3. APS oSPrey – Feeder Team (formată din membri pescari din mai multe asociaţii bucureştene); 36 pct. – 106820 g; 4. AJVPS ArAd 2 – Fântânele – Maroş Team; 40 pct. – 95150 g; 5. AJVPS GiurGiu – Feeder Team; 43 pct. – 82726 g; 6. AJVPS ArAd 3 – Lazăr Feeder Team; 46 pct. – 89060 g.

AJVPS A rAd 3 – Lazăr Feeder Team; 46 pct. – 89060 g. |Competiții La individual,

|Competiții

La individual, singurul concurent care a câştigat sectorul în ambele manşe, de- venind campion naţional, a fost Bodea Marius din echipa AJVPs Arad 1, urmat de Petrişor Adrian, din aceeaşi echipă şi de Martinov George, APs Timişoara, ambii cu câte trei puncte. Arbitrajul şi festivităţile de premiere au fost asigurate de AGVPs din România. Demn de remarcat este constanţa cu care participă echipele din Arad şi Giurgiu, dar şi apariţia celorlalte două echipe noi, care şi-au adjudecat câte un loc pe po- dium.

M.I.

Ilustrația autorului

noi, care şi-au adjudecat câte un loc pe po- dium. M.I. Ilustrația autorului | 2 6

|26

Vânătorul și Pescarul Român

Albumul cu fotografii pescãreæti

|Însemnări

CARAÆii DE LA SuCuTARD

D e câte ori sosesc în concediu la Dej, oraşul meu natal situat la confluenţa Someşelor, primul lucru pe care îl fac, după ce îmi sărut mama, îmi las bagajele în casa părintească, beau o gură de palincă şi mă odihnesc puţin (ca să-mi refac forţele după drumul lung de la Bucureşti), este

să-mi salut râul în care pescuiam în adolescenţă, elev fiind, pe atunci, la liceul Andrei Mureşanu. Aşadar, în ziua de 13 aprilie 2009, de pe podul de lângă Tribunalul unde au lucrat părinţii mei, îmi strig prietenul: „Servus Samus! Ce mai faci?” Tot astfel procedează şi fratele meu, venind din Cluj-Napoca. Someşul nu a apucat să-mi răspundă când cineva m-a bătut pe umăr. Era fratele meu care tocmai sosise acasă, cu maşina proprie, un Tico micuţ dar ex- trem de util. Era sâmbătă şi luni începea perioada de prohibiţie. Ne-am hotărât că trebuie să mergem urgent la pescuit, a doua zi, dar la o baltă, întrucât apele râului erau mari şi murdare. Plouase la munte. Ne-am hotărât să mergem la ţaga, lac mare şi frumos de lângă Gherla, unde fratele meu, pictorul Marin, a prins cu câteva zile în urmă, 5 caraşi de peste un sfert de kil bucata. Am cumpărat râme roşii de la magazinul sportiv şi ne-am dus acasă.

A doua zi, duminică dimineaţa, de cum s-a luminat de ziuă şi fotonii fără masă

ai luminii ne-au traversat trupurile şi sufletele, trezindu-ne extaziaţi, am şi tulit-o la pescuit, îmbarcaţi în automobilul Tico. La ţaga era plin de pescari şi am găsit locuri frumoase într-o zonă greu accesibilă, coborând, fără să cădem, o pantă abruptă. Am început pescui- tul cu mari speranţe, locul era frumos, eram adăpăstiţi de sălcii tinere, încă neplângătoare, între care aveam suficient loc să lansăm undiţele. Plutele însă stăteau nemişcate. Nici pescarii din jur nu prindeau nimic. Fusese o săptămână călduroasă şi ne-am gândit că peştii s-au retras în zonele cu stuf, ca să se pregătească pentru depunerea icrelor. După vreo trei ore de aşteptare zadarnică, fratele meu propune să mergem la Sucutard, unde prinsese anul trecut o mulţime de caraşi. Zis şi făcut, ne adunăm calabalâcul şi pornim spre noua destinaţie. Aici ne oprim să pescuim de pe digul de beton, nu era nimeni în jur, stăteam liniştiţi, dar fără rost (cam

Foto: L.Gruia
Foto: L.Gruia

ca unii parlamentari !). La capătul celălalt al lacului se vedea un zid de trestii. „Acolo trebuie să mergem!”– am rostit amândoi în cor. Şi iarăşi o pornim la drum, ocolim lacul şi găsim un loc apropiat de pâlcul ma- siv de trestii. Spre el, apa era cam mică şi plină de vegetaţie, dar în cealaltă direcţie era mai adâncă şi o mână de trestii firave ni se părea că tremură (ca sufletul unui poet-pescar), fără să bată vântul. Şi hop, peştele de aur sare pin- tre trestii:„Aici sunt peştii! Să-i dăm bice!” Lansăm plutele de-o parte şi de alta a vegetaţie. Şi începe să tragă în disperare. Caraşi frumoşi, unii de un sfert de kil. Şi-o ţine aşa cam o jumătate de oră, timp în care am prins amândoi, vreo 30 de bucăţi (dacă nu mă credeţi puteţi să-i număraţi în poză). Apoi totul s-a liniştit. Am mai stat o vreme zadarnic. Eram fericiţi. Un pescuit atât de intens nu am avut niciodată. Pe drumul spre casă, am cumpărat de la crama situată vis-avis de biserica evanghelică, al cărei turn are, dacă nu cumva exagerez, ca un adevărat pescar ce sunt, 70 de metri, 2 litri de vin alb, de Recaş. Ajunşi acasă am aşezat peştii pe o masă pliantă şi i-am fotografiat. Mai greu a fost la curăţatul peştilor, pentru că soţiile noastre nu erau cu noi. Pisicile din vecini au apărut imediat, nechemate. S-au săturat cu maţe şi capete de peşti. Am umplut şi un borcan de 500 grame cu icre. Am şi prăjit câţiva peşti, pe care i-am ingurgitat singur, pentru că fratele meu nu se atinge de ei. Luni ne-am dus iarăşi pe podul de peste Someş, să ne luăm rămas bun de la râu, fratele meu pleca la Cluj, iar pe mine m-a dus cu Tico la gară, ca să iau trenul spre Bucureşti.

Lucian Gruia

A.J.V.P.s. Tulcea ANUNŢ Consiliul A.J.V.P.S.Tulcea a hotărât – ţinând seamă de recomandarea Consiliului
A.J.V.P.s. Tulcea
ANUNŢ
Consiliul A.J.V.P.S.Tulcea a hotărât – ţinând seamă de recomandarea Consiliului
A.G.V.P.S. privind respectarea reciprocităţii, de condiţiile locale de eliberare a
permiselor de pescuit recreativ-sportiv în toate zilele săptămânii, de condiţiile
de acces în Delta Dunării impuse de A.R.B.D.D. şi de alte servicii oferite pes-
carilor sportivi – să comunice membrilor pescari sportivi ai asociaţiilor afiliate
următoarele informaţii:
• costul permisului de pescuit recreativ-sportiv valabil în Delta Dunării - 30 lei;
• costul permisului de intrare în Delta Dunării – impus de A.R.B.D.D.:
Programul de lucru la sediul A.J.V.P.S. Tulcea este următorul:
- valabil un an ………………………………………
• zilnic, de la ora 8 00 la 15 00 , inclusiv sâmbăta şi duminica;
- valabil o săptămână ……………………………….
• suplimentar, miercuri şi vineri, de la ora 17 00 la 19 30 .
- valabil o zi …………………………………………
• viza anuală a carnetului de membru al altor asociaţii afiliate …
- 30 lei;
- 15 lei;
- 5 lei;
- 60 lei.
Pescarii sportivi care nu au calitatea de membri ai asociaţiilor afiliate la
A.G.V.P.S. din România vor trebui să devină membri ai A.J.V.P.S. Tulcea şi să-şi
vizeze carnetul de membru pe anul 2012, la un tarif de 80 lei/an.
A.J.V.P.S.Tulcea asigură, contra-cost, deplasarea pescarilor pe teritoriul R.B.D.D.
De asemenea asigură, la cerere, rezervări pentru cazare.
Prin magazinul propriu oferă, în plus şi toată gama de scule, echipamente de
pescuit şi momeli.
Pentru preluarea cererilor pescarilor sportivi şi pentru orice fel de informaţii, se
pot contacta următorii angajaţi ai A.J.V.P.S. Tulcea:
1. ing. Condrat Sever
- 0732 122 055
telefon:
0240-51.14.04
2. ing. Modiga Bepi
- 0732 122 032
fax:
0240-51.49.55
3. Botez Silvia-Rodica - 0732 122 068
ajvpstulcea@yahoo.com
4. Jipa Silvia
- 0732 122 072
str. Isaccei nr. 10
Director
Dr. ing. Ştefan Stoica
Foto:M.Ionescu
|Ihtiologie Grindelul Noemacheilus barbatulus barbatulus – Linnaeus Nume populare : molan, grindel, brudă, popete,

|Ihtiologie

Grindelul

Noemacheilus barbatulus barbatulus – Linnaeus Nume populare : molan, grindel, brudă, popete, bârlugă.

Încadrare sistematică

- Ordinul Cypriniformes

– Goodrich 1940

- Subordinul Cyprinoidei

– Berg 1940

- Familia Cobitidae

– Regan 1911

Descriere Înălţimea corpului reprezintă 12-17 % din lungimea aces- tuia fără caudală, iar grosimea 79-98% din înălţime. Pro- filul dorsal este foarte uşor convex. Capul este mai lat decât înalt, iar lungimea lui reprezintă 21-25 % din cea a corpului. Diametrul longitudinal al ochiului reprezintă 12-17% din lungimea capului şi 50-63% din spaţiul interorbital. spaţiul interorbital este uşor convex, aproape plan. Gura este inferioară şi mică. Ambele buze sunt cărnoase, cea superioară este uşor lobată, cea inferioară întreruptă la mijloc, cu capetele interne îndreptate înapoi. A treia pereche de mustăţi este mai lungă. Nările sunt mai apropiate de ochi decât de vârful botului; nara anterioară este tubulară, iar cea posterioară este simplă. Pedunculul caudal este comprimat lateral şi lungimea lui reprezintă 17-22% din lungimea corpului; înălţimea minimă reprezintă 8-10% din lungimea corpului. Caudala este uşor scobită, mai rar puţin convexă. Pecto- ralele, ventralele şi anala sunt rotunjite. La femele radiile mijlocii ale pectoralelor sunt cele mai lungi, la masculi, din contră, radiile 2-4 sunt externe, înotătoarea fiind astfel asimetrică. Dorsala are marginea dreaptă şi vârful rotunjit. Linia laterală este completă, rectilinie, dispusă pe mijlocul corpului. sol- zii sunt foarte mărunţi. Coloritul este extrem de variabil. Fondul general este gălbui, uneori cu reflexe verzui. Pe spate are o serie de pete întunecate, late, în număr variabil, iar pe laturi o reţea de pete, uneori clare şi bine delimitate, alteori vagi şi anasto- mozate foarte neregulat. Aceste pete laterale se prezintă în unele cazuri sub forma unor dungi transversale oblice sau aproape verticale. La unele exemplare petele sunt contopite aproape total şi întreaga faţă dorsală a corpului apare cenuşie sau cafe- nie – închis. Faţa ventrală este gălbuie, înotătoarele sunt gălbui,ventralele şi anala fiind fără pete, celelalte înotătoare având pete brune, care pe pectorale sunt palide şi mici, pe dorsală şi caudală sunt intense, mai mari şi mai dese. Dimensiuni. Atinge până la 10-15 cm. Variabilitatea este pronunţată, îndeosebi în privinţa colo- ritului şi a taliei, dar şi a înălţimii corpului, lungimii pedun- culului caudal şi al înotătoarelor. Variabilitatea este pronunţată chiar în cadrul aceleiaşi populaţii. Ecologie. Trăieşte în râuri şi pâraie de munte şi deal; exemplare izolate se întâlnesc şi la şes (în zona mrenei, uneori chiar în zona

crapului). Lipseşte în râurile care izvorăsc la câmpie (Vedea, Beregsău), dar trăieşte în cursul superior al unor râuri ce izvorăsc din zona de coline. Este foarte puţin exigent, trăind atât în braţul principal al râului, cât şi în braţele laterale şi pâraiele mâloase de munte, cu apă lent curgătoare. Rezistă bine la un grad relativ avansat de poluare a apei cu substanţe organice. Masculii sunt în general mai numeroşi decât femelele. În epoca de reproducere apare la masculi câte o dorsală şi ventrală pe pedunculul caudal. La ambele sexe, în epoca de reproducere, corpul, capul şi înotătoarele sunt acoperite de mici tuberculi epiteliali. Reproducerea durează circa 2 luni, din aprilie până în iunie. Icrele sunt depuse în porţii. Numărul boabelor depuse de

o femelă oscilează între 3000 şi 20 000 (după Libovsvar-

ski 1957). Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 1 an. Longevitatea nu depăşeşte 4-5 ani. Hrana constă în mici

nevertebrate de fund, alge, detritus organic. În căutarea hra- nei se serveşte aproape exclusiv de mustăţi şi de ochi. Importanţa economică este redusă. E folosit ca nadă vie la pescuitul sportiv. Răspândire geografică. se găseşte în Europa, din Irlanda

şi scoţia până în Urali; lipseşte în Norvegia, sudul suediei şi

Finlandei, sudul spaniei, Italiei, Peninsula Balcanică.

În România: Trăieşte în cursul superior şi, în parte, în cel mijlociu, al tuturor râurilor ce izvorăsc la munte.

Îl

• Bistriţa transilvăneană, din amonte până la vărsare;

• someşul Mic, din amonte de confluenţa someşului cald cu cel rece, precum şi toţi afluenţii;

• Mureş, de la izvoare până la confluenţa cu Târnava

şi toţi afluenţii, în Arieş, din amonte de Gârda de sus până la Turda, Târnava Mare, din amonte de Odor- hei până la sighişoara (lipseşte între Copşa Mică şi Blaj);

• Bega, din amonte de Tomeşti până la Margina;

întâlnim în următoarele râuri :

• Şieu, de la izvoare;

lipseşte în bazinul Beregsăului;

• Caraş, din amonte de Caraşova (înglobat în Reşiţa)

până la Cocoveni;

• în bazinul Jiului este nesemnalat în Transilvania;

• în Olt, de la izvoare până la Miercurea Ciucului, apoi de la Turnu Roşu până la Râmnicu-Vâlcea;

lipseşte în bazinul Vedea; în Argeş, de la Curtea de Argeş până la Piteşti;

• în siret, la intrarea în România, colonii izolate, până la Adjud;

• în Moldova, din amonte de Moldova – suliţa până la Roman;

• în Bistriţa moldovenească, frecvent de la Cârlibaba până la Buhuşi, rar de la Buhuşi până la vărsare;

• în Trotuş şi Uz, la Dărmăneşti, în Oituz la Hîrja, în Doftana, afluent al Trotuşului şi în Doftăniţa;

• în Putna, până la vărsarea în siret; în pârâul Văsui, afluent al Putnei, în Milcov de la izvoare până la vărsarea în Putna;

• în Buzău, din amonte de Întorsura Buzăului până în aval de Nehoiu şi în pârâul Casoca;

• în Prut, de la intrarea în ţară la vărsare.

Dumitru GIUGIUCĂ

|28

Vânătorul și Pescarul Român

DEZlEGAREA lA PĂSTRĂV L ungă a fost aşteptarea şi nenumărate au fost parcă zilele în
DEZlEGAREA lA PĂSTRĂV L ungă a fost aşteptarea şi nenumărate au fost parcă zilele în

DEZlEGAREA lA PĂSTRĂV

L ungă a fost aşteptarea şi nenumărate au fost parcă zilele în

care urcam, doar cu gân- dul, pe apele de munte, imaginându-ne cele mai fascinante scenarii cu pistruiaţi ademeniţi din undele cristaline Firesc, timpul a trecut şi iată-ne, din nou, la de- schiderea sezonului la păstrăv, pregătiţi poate mai bine ca în nici un alt an pentru a demara prima aventură în căutarea in- digenilor cu pistrui viu coloraţi. Şi chiar dacă am pregătit

totul din timp, pe îndelete

şi cu migală deosebită, o

trecere pe scurt în revistă

a câtorva lucruri, de care este recomandat să ţinem seamă, este oricând binevenită.

• Ieşiţi din iarna deosebit de friguroasă, mai ales spre final, păstrăvii nu sunt la fel de energici ca în timpul sezonului cald. ţinând cont de acest fapt va trebui să ne adaptăm stilul de pescuit la muscă şi vom face lansări adecvate, cu prezentări lente şi prelungite. În această perioadă din an păstrăvii preferă porţiunile cu un curent mai domol, care le solicită un efort mai scăzut pentru culegerea hranei.

• Pe fiecare loc promiţător, tactica trebuie adaptată şi modificată în funcţie de condiţiile momentu- lui. Este bine să fim cât se poate de flexibili şi să nu insistăm la nesfârşit, spre exemplu, cu o muscă ce nu dă roade. Dacă tradiţionalele două-trei musculiţe

ce nu dă roade. Dacă tradiţionalele două-trei musculiţe de mai prezentate la suprafaţă nu dau rezultate,

de mai prezentate la suprafaţă

nu dau rezultate, şi dacă nici “muştele locului” nu prezintă in-

teres, schimbaţi tactica şi încercaţi o artificială între ape.

• Într-un loc unde artificialele uscate sau scufundate nu dau satisfacţii, nimfele ar putea fi cheia succe- sului. De data aceasta puteţi in- sista şi parcurge toate zonele unei bulboane, de la intrare şi până pe coada întinsurii. La fel şi în preajma bolovanilor mai mari. Păstrăvii sunt mai leneşi, paradoxal dar la fel de adevărat, în acest anotimp. Este posi- bil, dacă nu chiar sigur, să-şi calculeze foarte bine eforturile pentru a econo- misi energie şi a câştiga cât mai mult din hrana ce vine pe apă. Şi în cazul lor, raportul enegie primită / energie consumată trebuie să fie pozitiv pen- tru a acumula cât mai rapid resursele necesare.

• Prezentările trebuie să fie cât mai fine. Pentru forfacul artifi- cialelor folosiţi monofilamente

cât de subţiri posibil, pentru a nu trezi suspiciunea peştilor, dar sufi- cient de rezistente pentru a evita ruperea lui în cazul unui „cavaler” mai înfoiat. Lansările scurte sunt cele mai sigure, deoarece puteţi controla foarte bine firul. Lansările lungi generează inevitabil curba- rea firului, împiedicând înţeparea rapidă a peştelui. Evitaţi pe cât posibil lanseurile false. Cu cât „biciuiţi” mai puţin aerul, cu atât veţi fi o prezenţă mai discretă pe malul apei!

• Camuflajul este cuvântul de or- dine. Folosiţi un echipament în cu- lori neutre şi profitaţi la maxim de configuraţia terenului şi vegetaţia de pe maluri. Mai ales dacă apa este foarte limpede. În zilele cu soare, atenţie sporită la umbra pe care o puteţi face pe apă. Dacă devin suspicioşi, păstrăvii, chiar dacă nu se ascund, pot înceta să se hrănească şi locul poate fi compro- mis pentru o perioadă de timp. Sunt doar câteva

|Pescuit de sezon

recomandări, fără pretenţia de a fi epuizat elementele necesare unei partide reuşite pe ape de munte la început de Florar. Nu ne rămâne decât să pornim din nou la drum, cu acelaşi entu- ziasm şi voie bună şi cu speranţa că, la dezlegarea la păstrăv, vom avea, fir întins!

MAC

Ilustrația autorului

la dezlegarea la păstrăv, vom avea, fir întins! MAC Ilustrația autorului Vânătorul și Pescarul Român 2

|Pescar pe mapamond

ÎnTÂLniRE nEAÆTEPTATÃ

ÎnTÂLniRE nEAÆTEPTATÃ D imineaţa filtra luminile purpurii ale răsăritului printr-o pâclă albă, străvezie, ca

D imineaţa filtra luminile purpurii ale răsăritului printr-o pâclă albă, străvezie, ca un voal de mireasă. Tălăzuindu-şi leneş oglinda scânteietoare în bătaia astrului zilei, Oceanul Indian înălţa imnuri

vibrante limpezimilor nespus de adânci ale cerului. La vreun kilometru de babord, ţărmul somalez urca în trepte multico- lore spre geana zării. Barca în care mă aflam, stând comod pe un colac de salvare, brăzda monoton uriaşa câmpie azu-

rie, sărind sprintenă peste spinările blânde ale valurilor. Era

o ambarcaţie uşoară din fibră de sticlă, cu o lungime de vreo

şase metri, amenajată pentru pescuitul de mică industrie. Manevrând relaxat cârma, Kongole, stăpânul ambarcaţiei, fredona uşor o melodie autohtonă, semn de bună dispoziţie şi bucurie. Înapoia sa Mohamed, translatorul meu, tolănit direct pe punte, îl îngâna în surdină. Coechipierii mei, pes- cari renumiţi, deşi au o trăsătură comună – pielea ciocolatie, ca mai toţi locuitorii ţării dromaderilor – se deosebesc tem- peramental ca oceanul de uscat; barcagiul e năvalnic, furtu-

nos, neliniştit, pe când interpretul emană din toţi porii fiinţei seninătatea, liniştea, pacea. Se completează însă reciproc în îndeletnicirea lor comună, căci pescuitul cere deopotrivă fermitate, dinamism, energie, dar şi calm, stăpânire de sine, astâmpăr. Deşi firea mea se apropie mai mult de a primului,

îi simpatizez pe amândoi în mod egal; în peregrinările noas-

tre pe ocean s-a legat între noi o trainică prietenie. Înaintam de-a lungul litoralului spre o regiune cu lufari – destinaţia misiunii noastre halieutice din acea zi. Mă înar- masem cu o lansetă uşoară, fiindcă lufarul rar depăşeşte zece kilograme în greutate. În ambarcaţiune, plasate spre bordaj în apropierea ancorei, se aflau ca întotdeuna când ieşeam la pescuit în larg mai multe lansete, trei pripoane şi trei harpoane cu saula fiecăruia făcută colac într-o găleată de material plastic, trei mincioguri, trei gafe și un paner din frunze de palmier cu mănuşi din piele de cămilă și cutii cu

fel de fel de linguri, blinchere, voblere şi alte năluci. Dintre toate obiectele, cel mai mult interes mi-au stârnit mănuşile. Îmi cumpărasem şi eu în ajun două perechi: ştiam cât de pe- riculos e lufarul şi luasem măsuri de protecţie. Cu câţiva ani în urmă, la pescuitul acestui feroce răpitor în Marea Neagră, mă muşcase adânc de mână când am încercat să-i scot câr- ligul ancorei din gură. Nefericita întâmplare mă învăţase minte. I le-am arătat somalezului; le-a cercetat cu atenţie şi

a dat nemulţumit din cap:

– Dinţi lufar, lungi. Străpungeam.

– O să fiu atent, l-am asigurat eu.

– No! Luam de la Mohamed, mi-a întins el una dintre perechile din bagajul lor. Am pus-o în sacoşa mea, mulţumindu-i pentru grijă. Erau mult mai groase decât ale mele.

|Fănică-Voinea ENE

Soarele se înălţase cam la o lungime de lansetă deasupra orizontului, învăluindu-ne cu o ploaie de raze fierbinţi. Sub curgerea lor neîntreruptă, oglinda azurie a oceanului se spărgea şi se recompunea în irizări fascinante ce sticleau ca argintul viu. Dinspre larg adia o briză plăcută, răcorindu-ne binefăcător frunţile brobonite. Mirosea a alge de mare şi a zi frumoasă, numai bună de pescuit. Era pace şi linişte pe

punte, pace şi linişte-n jur. Mă simţeam fericit că puteam lua parte la asemenea festin halieutic într-o astfel de ambianţă. Kongole tocmai orientase cursul ambarcaţiei spre un perete stâncoas al ţărmului. Apropierea de o asemenea zonă mi se părea periculoasă, aşa că l-am întrebat pe translator ce intenţii au.

– Acolo, heringi-câini, mi-a spus el, arătându-mi undeva, la

vreo jumătate de kilometru în faţă. Lufar mâncam heringi- câini. De fapt era vorba de heringul-lup, un peşte de până la cir- ca 30 de centimetri lungime şi 400 de grame greutate care

vieţuieşte în bancuri mici şi se hrăneşte cu alţi peşti, fiind la rândul lui vânat de numeroşi răpitori, între care şi lufarul, considerat cel mai vorace peşte gregar. Mai erau vreo două sute de metri până la arealul speranţelor noastre, când deodată Kongole a frânat scurt şi a virat în loc spre dreapta, după care a accelerat. Ca la o comandă şi eu şi Mohamed ne-am întors brusc capetele spre el, privindu-l întrebător.

– Higi! ne-a strigat el bucuros, stâlcind cuvântul englezesc

huge care înseamnă uriaş şi a întins mâna în faţă spre o în- volburare învârtejită de pe spinarea oceanului. Privind într-acolo, am văzut într-adevăr desenându-se vag în apa translucidă imaginea cenuşie a unui peşte viguros de

vreo trei metri lungime. Înota leneş în faţa noastră. De ce i-o fi zis somalezul uriaş? mă întrebam eu nedumerit, fiindcă în Oceanul Indian vieţuiesc peşti de două-trei ori mai mari decât cel de sub undele împletite? Probabil pentru că avea trupul butucănos, greoi. Oricum era un exemplar valoros, din moment ce a stârnit atenţia însoțitorilor mei. Cârmaciul a dat apoi curs bărcii, încât aceasta să poată înainta cu tribordul paralel cu umbra sură şi ne-a ordonat ferm:

– Herpân! tot în engleza lui de junglă, turtind cuvântul har-

poon care înseamnă harpon în graiul lui Shakespeare. Nemaistând o clipă pe gânduri, interpretul a luat unul din harpoane şi a trecut la tribord. Eu nu mânuisem niciodată asemenea instrument, aşa că am rămas pe loc şi am desfăcut braţele, luând figura nepriceputului. Barcagiul a zâmbit înţelegător şi mi-a dat de înţeles că mă va introduce în tainele acestui gen de pescuit, îndată ce ajungem la ţărm. Când ne-am apropiat, mi-am dat seama că „uriaşul” era epinefelul, un peşte greoi, supranumit goliatul oceanu- lui, nu atât pentru dimensiunile sale, cât pentru robusteţea corpului său. E o specie rară, pe cale de dispariţie, datorită pescuitului iraţional. În unele state e protejat de lege, însă în Somalia domnea atunci fărădelegea; nu exista guvern, nu exista ordine de drept, nu exista poliţie, ci doar haos, foamete şi moarte, căci ţara dromaderilor se afla în acea sângeroasă perioadă în război civil. Văzându-ne, „goliatul” a dat precipitat din coada-i rotunjită,

|30

Vânătorul și Pescarul Român

încercând să grăbească înaintarea, însă trupul său masiv nu prea l-a ascultat; viteza sa a crescut doar foarte puţin. N-a fost dificil să ajungem în dreptul lui. Încordându-şi trupul, interpretul a depărtat picioarele şi a dus braţul cu harponul înapoi, lăsându-se pe spate, gata de lansare. Dar între timp,

epinefelul a virat la circa nouăzeci de grade dreapta şi a în- ceput să se depărteze de ambarcaţie, oferind duşmanului spatele şi spinarea, părţi foarte puţin vulnerabile în faţa primitivei unelte.

– Damn it all! (Pe toţi dracii!) l-am auzit exclamând cu

obidă pe Mohamed şi a adus harponul în cumpănire. Kongole a făcut şi el aceeaşi manevră ca a peştelui şi după

câteva minute iată-ne din nou în dreptul uriaşului. Mai iute-

n mişcări de data aceasta, interpretul a lansat cu putere.

Vârful armei ucigaşe a pătruns adânc în spatele aripioarei

laterale a „goliatului”, „la spată”, cum zic vânătorii. Acolo-i inima peştelui, ficatul şi alte organe vitale. Apa s-a colorat imediat în roşu purpuriu şi victima s-a scufundat în adân- curi, derulând cu iuţeală sfoara harponului. Mohamed a sărit spre ea şi a prins-o din zbor, după care a încercat să recupereze, dar n-a reuşit decât să-şi rănească dege- tele şi palmele datorită frecării intense a saulei. I-am dat imediat o perche de mănuşi, mi-am pus şi eu una şi am prins împreună sfoara. Simţeam prin saulă zvâcniturile desnădăjduite ale epinefelului pentru a scăpa şi m-a cuprins pe dată un acut sentiment de milă şi solidaritate cu el; nu purta nici o vină afară de aceea de a fi hrană gustoasă pentru prădătorul terestru cu două picioare. Punându-şi mănuşile,

ni s-a alăturat şi Kongole. Îi opuneam acum bietei victime

forţa a trei oameni, nu tocmai lipsiţi de vigoare. Cu toate astea n-am reuşit să recuperăm nici măcar un metru de saulă; animalul trăgea cu disperare să scape. Hotărâţi să nu cedăm

nici un pas, ne-am înfăşurat sfoara după mâini şi am opus

o dârză rezistenţă. Însă puterea cu care trăgea peştele, era

atât de mare, încât a început să târască barca după el. Nu aveam ce face decât să ţinem strâns firul şi să menţinem cât mai echilibrată ambarcaţia care se înclinase periculos spre tribord. Să ne fi plimbat aşa pe spinarea oceanului vreo oră, când deodată zbaterile peştelui s-au tot rărit şi pe măsură ce-l trăgeam la suprafaţă opunea din ce în ce mai puţină rezistenţă. Iată-l aproape de oglinda apei. Măsura cam trei metri lungime, cum estimasem, şi era gros ca un trunchi de

stejar. Să fi avut aproape trei sute de kilograme în greutate. Obosise. Abia mai da din aripioare. Oare cum o să-l urcăm în barcă fără să ne răsturnăm? mă frământam eu, în timp ce am lăsat sfoara pe seama coechipierilor mei şi m-am îndreptat spre prova să iau gafele.

– O să trec eu la babord, pentu a contrabalansa greutatea

peştelui, în timp ce voi îl săltaţi peste tribord, i-am propus interpretului.

– No! mi-a retezat-o el scurt. Mare, greu. Dacă urcam, scu-

fundam. Legam barcă. Aşa duceam acasă. Nici în ruptul capului nu-mi venise-n minte o aseme- nea rezolvare, deşi aflasem de ea din celebra nuvelă a lui Hemingway „Bătrânul şi marea”, în care eroul principal a

procedat astfel după ce a prins un enorm marlin albastru. Ca

şi noi acum, n-avea altă soluţie, însă din nefericire a rămas

fără el, fiindcă i l-au devorat rechinii. Le-am povestit şi so- malezilor ghinionista întâmplare a bătrânului pescar de pe coastele Cubei.

– Noi, noroc, mi-a spus Mohamed încrezător.

Şi într-adevăr, am avut noroc. L-am dus întreg în port.

|Pagina muscarului

Să cunoaştem muştele triplete SEDGE

Foto:B. Vasilescu
Foto:B. Vasilescu

|Titus pintea

tipuri, determinate de modul de

confecţionare, muştele sEDGE fac par-

te din grupa sPINNER, care reprezintă

efemere mature, dezvoltate perfect, deci zburătoare cu aripi. Varietatea foarte mare de insecte de pe malurile apelor ne oferă modele, din care mus- carii cu practică de decenii au creat, dar mai ales au selectat, acele modele care au fost, în termenii uzuali, muşte prinzătoare. Tripleta sEDGE, prin

construcţie, poate fi realizată destul de uşor, evident cu materiale de calitate şi fineţe în execuţie, atât ca muşte us- cate, cât şi umede. Personal le realizez în ambele variante, deoarece plecând la o partidă „de musca” trebuie să fiu pregătit tehnic: cum voi pescui, ce nivel de apă mă aşteaptă, turbiditate, înainte ori după ploaie, voi găsi roiri de efemere, vii ori moarte, deci fac- tori neprevăzuţi. Trecând la descrierea generală a muştelor sEDGE, trebuie să pun în evidenţă o trăsătură comună

a

modelelor şi anume poziţia specială

şi

caracteristică a aripilor acestora, care

trebuie „legate” cu lungimi egale cu cea a tijei cârligului, şi căderea paralelă

a acestora cu tija. sunt elementele ce

dau caracter clasei sEDGE. Prima din tripletă este GRAY sEDGE şi are cor- pul tronconic, legat din mătase fină de nuanţa cenuşie-plumburie, peste care realizăm o cercuire delicată din mătase

galbenă de nuanţa lămâii, două aripi lungi din sectoare de pană de turturică în nuanţa cenuşie-alburie şi o perucă din hacklă de cocoş porumbac-pestriţ. Putem intercala în perucă câteva bar-

Î n termenii tehnici ai muscarilor

avansaţi şi buni cunoscători ai

încadrării muştelor artificiale în

bule din pană de potârniche deschisă, dar nu e obligatoriu. Al doilea model este musca BROWN sEDGE, ce are corpul legat tot tronconic, din mătase fină de nuanţă arămie, peste care, porn- ind de sub aţa de montaj cu care am

o

muscă expresivă şi foarte eficientă

minute, din amonte de locul unde eram. Revenind la sEDGE, anul trecut, în trei săptămâni de pescuit zi de zi pe Iza, amonte şi aval de Bârsana, pe Mara în aval (fiind adept al muscăritului de mare fineţe, folosind doar forfacuri conice ce-

făcut corpul, formam o cercuire fină

mi

permit lansări atât de fine încât mus-

de 2-3 spire din mătase cenuşie, până

ca

de capăt aterizează fin pe apă) încât

la inserţia aripilor ce vor fi din pene brune de potârniche ori fazan. Peruca din hacklă de cocoş ciocolatiu ne dă

clenii ce se soreau se ridicau repeziţi, elegant, să prindă primii înşelătoarea muscă. Desigur şi echipamentul,vargă, şnur, mulinetă sunt pentru acest tip de

ad-hoc, în funcţie de clasa şnurului şi

În

mod special, pescuitul de fineţe se

înspre toamnă ori final de vară. A treia muscă este complet neagră, BLACK sEDGE, corp tronconic din mătase fină neagră, două aripi din sector de pană de cocoş negru de la coada acestuia şi perucă din hacklă de cocoş negru legată evazat. Aripile, cu scuze că repet, la toate muştele sEDGE sunt paralele cu tija cârligului, cu terminaţia lor retezată oblic. Pentru ape de munte, „legăm” cele

trei modele pe ace nr. 14 cu tija lungă, pentru ape de şes şi colinare, la clean, le vom lega pe ace nr. 12, dar neapărat cu tija lungă, preferabile ace Mustad. Într-

pescuit. Recomand să învăţăm a ne confecţiona pe malul râului forfacuri conice din bobinele de silon de cea mai bună mai bună calitate, pe care tre- buie să le deţinem în buzunarele vestei, deoarece forfacurile conice din magazine sunt scumpe şi se consumă repede la legările de capăt. Un forfac fabricat

a vergii, îl vom începe cu o bucată de silon de 0,25, care se continuă cu o altă bucată de silon de 0,18, apoi cu alta de 0,13 mm care va fi capătul. Desigur, le- garea tronsoanelor nu permite ochetul

o

partidă „de muscă”, după-amiaza de

care va face mărgea de aer pe oglinda

septembrie m-a găsit pe Crişul Repede, zona salmonicolă şi am fost martorul căderii pe râu a sute de efemere moarte, ce pluteau pe oglinda apei cu aripile lângă corp. Iată musca sEDGE, mi-am zis şi am legat un GREY. Prindeam şi din vârf de varga, fără şnurul scos, dar

apei, deci să învăţăm legături cu noduri fine de intercalare, modele ce au mai fost publicate în VPR. Şi încă o reco- mandare, pescuitul de fineţe este util pe apele de munte cu puţine salmonide, pe care, gândindu-ne la viitor, le eliberam.

după ce muştele s-au dus de vale parcă pescuiam în lighean. Dacă nu aveam

realizează cu vergi de clasă mică, şnur, forfac şi mulinetă adecvate, partide în

modelele sEDGE în cutie, eram doar un aruncător de şnur. Fenomenul căderii acelor efemere moarte pe apă s-a petre- cut după o ploaie zdravănă de vară, dar care n-a tulburat râul. Cred că efemerele au fost răvăşite de potopul de câteva

care, utilizând la momentul potrivit muşte din familia sEDGE, vom avea momente de neuitat.

|32

Vânătorul și Pescarul Român

lângă Câmpeni,

în Rai

Foto: MAC
Foto: MAC

M ai demult, prin anii '85, '86, cumnatul meu, medic în Câmpeni, ne tot chema la el, pe mine în special ademenindu-mă cu o partidă de pescuit în nu ştiu ce lac

din apropiere.Tocmai în acea perioadă, se zvonea printre pescarii din Cluj că pe Arieş, cam în zona Câmpeniului, se prind scobari deosebit de mari, chiar şi de un kilogram bucata. Ei bine, foarte curînd, lucrurile s-au potrivit de minune astfel încât, într-o dimineaţă senină de vară, am pornit la drum cu soţia, cu Oltcitul nostru vajnic, dând curs invitaţiei. La volan, pe drumul splendid urcând pe lângă Arieş, eram stăpânit de emoţia speranţei de a descoperi noi locuri în natură, dublată de speranţe pescăreşti. Încă în ziua în care am ajuns, am zărit în apă, chiar în dreptul localităţii, într-un repeziş, lucind câţiva scobari frumoşi, astfel încât speranţa unui succes de a doua zi crescu puternic. Şi iată că, în dimineaţa următoare, sunt scos din oraş şi foarte curând ajun- gem, pe o potecă abia zărită în iarbă, pe coama unui deal, de unde privind în jos, am rămas cu răsuflarea tăiată: între dealul pe care stăteam şi cel opus, ambele cu pante puternic înclinate, în valea zăgăzuită, se formase un lac alungit, sălbatic. Nu existau maluri propriu-zise, conturate, ci pur şi simplu apa crescuse urcându-se pe cei doi versanţi plini de vegetaţie bogată, diversă şi sălbăticită, iar deasupra nu se vedea decît cerul albastru şi câteva fâşii subţiri de nori albi. Nu era nici ţipenie de om şi nici măcar urme lăsate de acesta, iar peştii, în cei doi – trei ani de linişte, lăsaţi în voia lor, au apucat să se înmulţească şi să crească frumos. Era o sălbăticie pură cum nu mă aşteptam să mai găsesc. Cumnatul s-a îndepărtat spre nişte locuri unde mai prinsese cleni şi dispăru din raza mea vizuală. Am mai rămas un timp pe loc, fascinat de minunăţia acestui loc. Apoi am coborît grabit la apă. M-am hotărît să încerc un loc unde, chiar la marginea apei, ieşeau la suprafaţă cîteva smocuri de iarbă mai înaltă. Am nădit puţin cu nişte resturi de mămăligă rămase de la masă, apoi am pus în cîrlig o rîmă subţire, roşie, de gunoi. După un timp nu prea îndelungat, a tras frumos şi am înţepat un scobar splendid, sănătos şi curat, de aproximativ 400 gr. L-am ridicat cu minciogul meu simplu, confecţionat dintr-o coadă de alun şi un inel de sârma mai groasă, cu o plasă subţirică. Apoi timpul a trecut fără să-mi mai dau seama şi am mai prins şase bucăţi, aproape identice. Dar, spre nefericirea mea, a revenit cumnatul (care prinsese şi el cîţiva cleni cu aripioare roşii) deoarece trebuia să ne întoarcem acasă, nu ştiu de ce, la o anumită oră şi timpul pentru pescuit expirase. Şi am părăsit cu nespus regret zona cu gândul intens de a reveni cât mai curând posibil. Dar, cum orice lucru bun nu poate dura mult, la scurt timp am auzit că digul a fost demolat, iar lacul a dispărut pentru totdeauna. Astfel am realizat, de-a lungul timpului, că în jumătatea aceea de zi fericită, lîngă Câmpeni, am fost în Rai.

Marin Gruia

 

MAi 2012

 
 

ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA

SOARE

ZIUA

LUNII

R

A

1 M

 

0.21

6.42

12.26

19.05

     

2 M

0.56

7.36

13.09

20.04

3 j

1.53

8.39

14.23

21.07

4 V

2.49

9.35

15.19

21.48

5 S

3.51

10.31

16.18

22.19

 

5.595 S 3.51 10.31 16.18 22.19  

6 D

4.36

11.29

17.21

23.14

L.P.

20.26

7 L

 

5.44

12.34