ACOLO UNDE PIETRELE CRESC Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai este descrierea cea mai fidela

a locului unde, pe 8 octombrie 2012, s-a sfintit o Troita in memoria eroilor si martirilor neamului romanesc. E greu sa strangi intr-un astfel de loc, destul de inaccesibil, peste 200 de persoane, asa cum a reusit istoricul valcean Eugen Petrescu, initiatorul si sufletul acestei ctitorii. Mai mult, intentia dumnealui de a pune in viitorul apropiat cate o cruce de piatra in fiecare loc sacru al acestui munte este laudabila. Vor fi borne ale timpului in memoria acelor caractere cu care romanii se pot mandri. Locatia se afla in Comuna Costesti, judetul Valcea, sat Bistrita, Punctul Izvorul Arnotei de pe muntele Arnota, aflat la subtioara fratelui mai mare, Masivul Buila-Vanturarita din Muntii Capatanii. Aici, la 1000 de metri altitudine, te simti mai aproape de Dumnezeu in fata peisajului mirific al dealurilor subcarpatice punctat cu asezari umane. Ce te surprinde este faptul ca nu faci doi pasi si vezi cate o piatra, mai mica sau mai mare, parca asezata cu mana de cineva. Se spune ca pe acest loc a fost candva un fund de mare, iar recifurile de vietati si sedimente marine s-au transformat in calcar. Senzatia este ca aici cresc pietrele, iar daca stai nemiscat si le urmaresti atent vei vedea ca unele dintre acestea se misca. Ele sunt de fapt sunt oile pe care un cioban mioritic le mana agale pe crestele ascutite. In acea zi de toamna, s-au adunat pe acest varf o seama de patrioti romani pentru a marca ridicarea Troitei. Desi era miezul zilei, luna si soarele se aflau foarte aproape una de cealalta ceea ce accentua valentele divine ale momentului comemorativ. Asa o fi in rai?!! mi-am zis. Aproape de centenar, a tinut cu tot dinadinsul sa vina si Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscop al Ramnicului, a carui aparitie mi-a creat sentimentul ca Dumnezeu a coborat printre noi! Blajinul Parinte si-a ales deja locul unde sa-si doarma somnul de veci, atunci cand Dumnezeu o sa-l cheme la EL. Este un pic mai jos de aici, la Manastirea Arnota. Fete bisercesti, profesori, oameni de cultura, tarani, intelectuali, copii, toti alcatuiau o masa amorfa din care distingeai un freamat si un filon al stravechilor daci, stapanitori ai acestor pamanturi. Dacii nu au murit! imi sopteste cineva, ei au ramas aici cu noi transformandu-se intrunele dintre pietre astea, o continuat vocea. M-am intors dar nu era nimeni. Am inchis ochii pentru cateva secunde incercand sa trec peste momentul cam ciudat si sa revin la realitatea momentului. Am tras aer puternic in piept pregatind un oftat lung. Desi era toamna, iar vantul concerta o muzica subtila trecand printre pietrele de pe jos, am simtit un miros de primavarade primavara anului 1633. Atunci, la resedinta luxoasa a sultanului Murad al IV lea din Constantinopol este chemat dregatorul care raspundea de Tara Romaneasca. Am spus ca Matei ghiaurul sa fie prins si sa-i fie taiat capul! tipa excentricul atotputernic al acelor zile. Am inteles Luminatia Ta a raspuns spasit supusul iesind grabit gata sa indeplineasca porunca. Iscoadele turcesti au pornit astfel in cautarea domnitorului roman, abia urcat pe tronul Tarii Romanesti in septembrie1632. Afland de intentiile musulmanilor, Marele Voievod roman alege sa se ascunda si pleaca pe ruta Targoviste - Curtea de Arges - Manastirea Cozia Iezer, oprindu-se in final la muntele Arnota, intr-un loc mlastinos cu

multa rachita. Legenda spune ca Voievodul a scapat de urmaritorii turci deghizandu-se in hainele unui arnaut care il insotea. De aici si denumirea muntelui si manastirii pe care domnitorul a ctitorit-o in amintirea celui jertfit si drept multumire ca a scapat cu viata. Atunci, a mai crescut o piatra pe locul unde arnautul murise. Am deschis ochii incercand sa reperez aceasta piatra, dar erau prea multe in jurul meu. Deodata am auzit un suierat intermitent si ascutit, ca de gloante, precum cel ce se auzea la granitele Regatului romanesc in toamna anului 1916. In acel an, pe 14 august, ora 10, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, are loc Consiliul de Coroana care decide intrarea Romaniei in razboi. In Regimentele cantonate in judetul Valcea, 2 Dorobanti si, respectiv, 48 Infanterie, se regasesc si fratii Constantin, Grigore si Marcu Castravete, fii ai satului Pietreni, comuna Costesti de la poalele muntelui de calcar. Intre 12 si 25 noiembrie 1916, trupele nemtesti ocupa teritoriul romanesc. Cei trei frati cad la datorie, in apararea pamantului stramosesc, lasand in urma un tata indurerat. Durerea acestuia s-a transformat intr-o piatra pe care ciobanul a cioplit-o si slefuit-o sub forma unei cruci pe care a lasat-o aici pentru aducere aminte. Crucea, sparta si cazuta la pamant a fost recuperata si adusa in Troita pentru a fi pastrata in bune conditii. Involuntar, gandindu-ma ce inseamna pentru un parinte sa-si piarda trei copii odata, obrazul mi-a fost strabatut de o lacrima rece ce s-a prelins pana in coltul gurii. Aici senzatia de sare a fost completata de memoria papilara a drobului de miel, a cozonacului si altor bucate ce se servesc in sarbatoarea Pastelui, asa precum a fost si in 26 aprilie 1949, a treia zi a Sfintelor Sarbatori. Pe atunci, cativa partizani anticomunisti se ascundeau de furia autoritatilor nou instalate in Romania, asteptand venirea americanilor. Ironie sau nu, lumea fusese impartita demult, iar soarta lor era pecetluita. Nicolae Filip, seful securitatii din Rm.Valcea este informat ca au fost localizate elementele dusmanoase. Acesta ordona: trageti fara somatiesa nu scape unul!. In zorii zilei amintite, la orele 4.00-5.00, organele de Securitate incercuiesc zona si se deschide focul. In trei zile, Frunza, Banica, Biboaca, Hutanu, Starovici, Tufa si Mohora sunt ucisi fara mila. Trupurile lor, inhumate intr-o groapa comuna, au lasat in locul unde au cazutniste pietre. La fel si ceilalti camarazi ai lor, care desi au scapat cu viata, au fost prinsi si incarcerati pentru vina de a fi luptat pentru libertate. M-am intors cu fata catre locul unde au stat ascunsi acesti oameni neinfricati, parca vrand sa le spun cat de mult sunt apreciati ei acum si ca jertfa lor nu a fost in zadar. Atunci vantul sa intensificat din nou, ca intr-un dialog peste timpuri. Procesiunea se terminase iar cativa participanti tineau cuvantari. Am plecat de la Troita de la Punctul Izvorul Arnotei, cu putin timp inainte de final, eliberat de tarele si frustarile de zi cu zi. Ma gandeam la pietre! Cel mai mult ma impresionase metafora unui profesor de istorie care spunea despre peisajul de la poalele muntelui Arnota ca seamana cu un ducat. Ce frumos!!! Ducatul Arnotei, Vallachia ce se intinde de la sarpele argintiu Alutus ce curge la est, pana la dealurile Dragasanilor in sud si pana la Rovinarii Gorjului la vest. Nordul era strajuit de peretele muntos al Builei. Paseam atent ca nu cumva sa calc pe vreuna dintre pietrele din cale mea, pentru a nu le tulbura somnul. Din adormirea lor se hraneste libertatea noastra, a celor care ne bucuram astazi de

viata. Buna ziua! se aud doua glasuri gafaite si stinse din care unul era cel pe care il auzisem si sus la Troita. Ridic privirea din pamant si raspund involuntar la salut. Erau doi batranei ce urcau usor pe poteca ingusta ce ducea la locul de unde tocmai plecasem. Intarziasera pesemne. Mi-am continuat drumul, dar deodata mi-am dat seama ca cei doi batrani semanau izbitor cu Parintele Dumitru Balasa si profesorul Costea Marinoiu, batranul librar. M-am intors ca sa vorbesc cu cei doi, dar mai ales pentru a-mi explica minunea. Cum puteau doi oameni care au murit sa fie in viata?! Stupoare insa in jurul meu nu mai era niciun om, desi ochii mei scrutasera rapid toata raza vizuala. Erau insa doua pietre mari si albe, una langa alta, la doar cativa metri in urma mea, acolo unde ar fi trebuit sa fie cei doi ce tocmai trecusera pe langa mine. Mi-am amintit instantaneu de dorinta domnului Eugen Petrescu de a marca acest munte cu mai multe cruci de piatra in memoria eroilor si martirilor neamului din toate timpurile. Va fi ca o gradina de pietre in poiana acestui munte Arnota, acolo unde pietrele cresc! Ec. Albinaru Nicolae Gabriel 28 octombrie 2012, ora 16.30