Ana Blandiana - Cuplu

Unii te vd numai pe tine, Alii m vd numai pe mine, Ne suprapunem att de perfect nct nimeni nu ne poate zri deodat i nimeni nu ndrznete s locuiasc pe muchia De unde putem fi vzui amndoi. Tu vezi numai luna, Eu vd numai soarele, Tu duci dorul soarelui, Eu duc dorul lunii, Stm spate n spate, Oasele noastre s-au unit de mult, Sngele duce zvonuri De la o inim la alta. Cum eti? Dac ridic braul i-l ntind mult napoi, i descopr clavicula dulce i, urcnd, degetele i ating Sfintele buze, Apoi brusc se-ntorc i-mi strivesc Pn la snge gura. Cum suntem? Avem patru brae s ne aprm, Dar eu pot s lovesc numai dumanul din faa mea i tu numai dumanul din faa ta, Avem patru picioare s alergm, Dar tu poi fugi numai n partea ta i eu numai n cealalt parte. Orice pas este o lupt pe via i pe moarte. Suntem egali? Vom muri deodat sau unul va purta, nc o vreme,

Cadavrul celuilalt lipit de el i molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte? Sau poate nici nu va muri ntreg i va purta-n eternitate Povara dulce-a celuilalt, Atrofiat de vecie, Ct o cocoa, Ct un neg... Oh, numai noi cunoatem dorul De-a ne putea privi n ochi i-a nelege astfel totul, Dar stm spate n spate, Crescui ca dou crengi i dac unul dintre noi s-ar smulge, Jertfindu-se pentru o singur privire, Ar vedea numai spatele din care s-a smuls nsngerat, nfrigurat, Al celuilalt.

"Daca vrei sa nu te mai intorci Fereste-te de matraguna Ea-mi fura seara glasul Si plange cu el Din urmele talpilor tale; Daca vrei sa ma uiti Ascunde-te de luna Iti va aminti Cum am mers prin lumina ei Cu picioarele goale; Daca vrei sa pleci Ascunde-te de ploaie, Fereste-te de ninsoare, Daca vrei sa ma uiti Nu te apropia de mare, Inconjura marea,

Nu te arata sub zborul pasarilor, Fugi De salciile cu pletele prelungi, Pana vei gasi locul unde te Asteapta uitarea De tot ce-i viu ascunde-te. O, dar daca vrei sa pleci Daca vrei sa ma uiti, Nu incerca sa mori, Mai ales nu incerca sa mori Stiu sa cobor ca intr-o fintana Prin flori....." Ana Blandiana - "Daca vrei sa nu te mai intorci" -----------------------------Cri, da-mi manuta si fii atenta: e toamna arborescenta si nori in amestec cu stele curg peste autoturismele de pe sosele. prin toamna privesti ca prin rigla de plastic din clasa-ntiia: fantastic se vedea-nvatatoarea ocolita de curcubeu. traim intr-un televizor color cu sonorul dat incetisor... in culori peruzea, lila, ecosez zimbim obraz linga obraz, impreuna ca Frank Sinatra si Joan Baez sau ca doi hamsteri sub un clar de luna. Cri a mea, Cri cu timplele sidefii. mi-au cam iesit fumurile de celebritate din cap si viata literara mi se pare mai departe decit insulele Malvine si fisnetele de pe strada mi se par pure obiecte estetice...

nu imi mai decupez cronicile din reviste, nu mai "acord" interviuri: tot ce a fost genialoid in mine ma face acum sa zimbesc. stii cit ma obseda structura materiei? cit il iubeam pe Dylan Thomas? stii cum plingeam ascultind "E perfect, mama"? acum mentalitatea mea de producator s-a transformat intr-una de consumator si nu mai simt nevoia sa-mi cultiv obsesiile, sa-mi intretin nefericirea. visatoria mea trista s-a resorbit acum, cand ai rasarit deasupra mea, cu neoane curbe, de curcubeu. Cri, draga eu. trec autoturisme absente pe sosele fluorescente. va veni spic de zapada si va fi altfel colorata fiecare piatra de pe strada o sa viscoleasca peste parbrize, capote iar noi, sub plapuma de satin vom citi la caldura Truman Capote in miros de scortisoara si vin. in televizorul color cu sonorul dat incetisor din parul tau oricare fir, suvita si franj va fi dublat cu frez, ciclamen si oranj (culorile nefiind bine reglate), Cri a mea cu tample perlate. stiu acum ca viata exista ca sa fie traita asta inveti de fapt de la o femeie: ca nu esti nemuritor ca nu esti tot una cu universul chiar daca esti un mic univers. stiu acum ca nici un poem nu a schimbat viata nimanui.

da labuta (vei da si boticul) toamna isi agata baticul in pomii turcoaz. noi hoinarim prin fototapetul cu frunze galbui si cer de atlaz... *Mircea Cartarescu - Da labuta(vei da si boticul) --------------------------

"Cand ne-am zarit, aerul dintre noi si-a aruncat dintr-o data imaginea copacilor, indiferenti si goi, pe care-o lasa sa-l strabata. Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume, unul spre celalalt, si-atat de iute, ca timpul se turti-ntre piepturile noastre, si ora, lovita, se sparse-n minute. As fi vrut sa te pastrez in brate asa cum tin trupul copilariei, in trecut, cu mortile-i repetate. Sa te imbratisez cu coastele-as fi vrut." Nichita Stanescu - "Imbratisarea"

ce pur mi apare gura ta supus st roul ca un palid vin cum sub un strai de cristalin avea un ghimpe planta fr de venin cum somnul pentru vise e fcut sngele tu pstreaz urme sfinte din gndurile mele din trecut

de care nu-mi voi mai aduce-aminte Constanta Buzea Ioana

Iubesc ploile, iubesc cu patim ploile, nnebunitele ploi i ploile calme, Ploile feciorelnice i ploile-dezlnuite femei, Ploile proaspete i plictisitoarele ploi fr sfrit, Iubesc ploile, iubesc cu patim ploile, mi place s m tvlesc prin iarba lor alb, nalt, mi place s le rup firele i s umblu cu ele n dini, S ameeasc, privindu-m astfel, brbaii. tiu c-i urt s spui "Sunt cea mai frumoas femeie", E urt i poate nici nu e adevrat, Dar las-m atunci cnd plou, Numai atunci cnd plou, S rostesc magica formul "Sunt cea mai frumoas femeie". Sunt cea mai frumoas femeie pentru c plou i-mi st bine cu franjurii ploii n pr, Sunt cea mai frumoas femeie pentru c-i vnt i rochia se zbate disperat s-mi ascund genunchii, Sunt cea mai frumoas femeie pentru c tu Eti departe plecat i eu te atept, i tu tii c te-atept, Sunt cea mai frumoas femeie i tiu s atept i totui atept. E-n aer miros de dragoste viu, i toi trectorii adulmec ploaia s-i simt mirosul, Pe-o asemenea ploaie poi s te-ndrgosteti fulgertor, Toi trectorii sunt ndrgostii, i eu te atept. Doar tu tii Iubesc ploile, Iubesc cu patim ploile, nnebunitele ploi i ploile calme, Ploile feciorelnice i ploile-dezlnuite femei...

Descntec de ploaie de Ana Blandiana Spune-mi sincer. EU?... Eu s fi fost acela pe care l-ai iubit? Pune mna pe inim - nu aici, dincolo! Aa. i acum spune-mi, Eu s fi fost? Mi se pare c greim. Greim amndoi, amar. Tu c ai spus-o, Eu c am crezut-o. Ne-am iubit? Poate... Dac unul nu e nebun, Cellalt e mincinos. S fi iubit eu? Poate... S fi iubit tu? Cine tie?... S ne fi iubit amndoi? Numai Dumnezeu tie, Dar El nu prea exist. Vai, vinul dragostei n beau doi, Dar se mbat numai unul. Unul cte unul, Aa cum merg ocnaii Cu ghiuleaua de plumb la picioare. S nu spui c-s aspru. Nu. Dac m-ai iubit ntr-adevr, n curnd vei uita. i atunci va veni rndul meu Pentru o dragoste ptima O dragoste fr margini, Dragoste de adolescent. De btrn. De copil. Dragoste pn n pnzele albe.

Pn la prpastie. Pn la sfrit. O dragoste... pe care, Dac te-oi fi iubit vreodat, N-ar fi trebuit s i-o dau!

Floarea magic, Menalaos Ludemis. Trist cantec de dragoste " Numai viaa mea va muri pentru mine-ntr-adevr, cndva. Numai iarba tie gustul pmntului. Numai sngelui meu i e dor, ntr-adevr, de inima mea cnd o prsete. Aerul e-nalt, tu eti nalt, tristeea mea e nalt. Vine o vreme cnd mor caii. Vine o vreme cnd se-nvechesc mainile. Vine o vreme cnd plou rece i toate femeile poart capul tu i rochiile tale. Vine i o pasre mare, alb, care ou pe cer luna." Stanescu. Iubescu-te cnd taci, cci pari a fi absent, percepi din deprtare, cum vocea mea se scurge. De parc ochii ti ar fi orbiti de-o raz, iar un srut de parc pe-o viat ti-ar ajunge. Cum sufletu-mi, iubito, se afl pretutindeni, apari din mii de lucruri ce-mi apartin doar mie. O, fluturas din visuri, suspinul vietii mele, ncapi doar n cuvntul captiv: melancolie.

Si te iubesc cnd taci, de parc-ai fi departe, parc ai fi mirajul ce n lumin piere. Tu m auzi din huri, cum vocea mea dispare. M las s m mistui. Mai mult ce as mai cere? Si las-m, iubito, s-ti spun tot prin tcerea mplinit ca inelul, precum lumina clar, c esti noapte cu astri ce rtcesc sub bolt. Tcerea ta-i a stelei din lumea selenar. Iubescu-te cnd taci, cci pari a fi absent, de parca-ai fi departe, de-o vesnicie moart. Si-atunce ne-ar ajunge o vorb doar, un zmbet, povestea mea de suflet, poveste-adevrat.

Pablo Neruda- Poemul XV Octavian Paler - Avem Timp Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva Am invatat ca oricum ai taia Orice lucru are doua fete Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie Indiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul Poate linisti durerile sufletesti Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede. Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit ------------------------------

Mai sunt cateva veri de trait sub soare. Cateva cantece si taceri roditoare. Cativa stralucitori ani de ramura verde si flori. Cateva popasuri cu sfat si vin in pahare de turnat. Cateva sarutari mai sunt, pana la sarutarea ta pamant. nu va certati, prieteni drumeti, pentru nalucirile-acestei vieti. Mai sunt cateva veri - Magda Isanos Sarut-m Saruta-mi ochii grei de-atta plns, Doar sarutarea ta ar fi n stare S stinga focul ru ce i-a cuprins, S-i umple de iubire si de soare. Saruta-mi gura, buzele-nclestate Ce vorba si sursul si-au pierdut. Iti vor zambi din nou inseninate Si-ndragostite ca si la-nceput. Saruta-mi fruntea, gndurile rele Si toate indoielile-or s moara, In loc vor naste visurile mele De viata noua si de primavara. Portret N-ai tiut niciodat la ce se gndea

niciodat ce simte nici mcar cnd tu o purtai n anotimpul extazului. Te cufundai n dragoste iar ea n strinie nu avea n comun cu nimeni nici ochii, nici inima nici durerea nu-i locuia propriul trup dect seara cnd nu se ruga nu se ruga ci atingea fericirea de a fi singur. Bogdan Suceav, 2001

Cum ar fi dac-Silvia Bitere Cea mai frumoas zi e atunci cnd mi pun dimineaa zlog La picioarele tale Iat drumul mtsii ncepe de aici Doar att mi amintesc din trecut s m ieri Acum caut cea mai scurt cale ntre pmnt i cer Nu e cinstit s m ncred doar n ape Tu nu vezi ce mic sunt strns n cercuri Ca pasrea prins n propriul ei zbor! Spune-mi dac eu a fi femeia ta M-ai lsa la cina cea de tain, A ndrzni eu s rezem scara de trupul tu? Mai spune ceva despre Eu tiu c-ai s m-neli chiar mine... Dar fiindc azi mi te dai toat, Am s te iert E vechi pcatul i nu eti prima vinovat!...

n cinstea ta, Cea mai frumoas din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrvitoare n trepieduri de argint, n pat i-am presrat garoafe i maci Tot flori nsngerate i cu parfum de brad ptat-am dantela pernelor curate, Iar n covorul din perete ca i-ntr-o glastr am nfipt Trei ramuri verzi de lmi i-un ram uscat de-Eucalipt. Dar iat, Bate miezul nopii... E ora cnd amanii,-alt'dat, Sorbeau cu-amantele-mpreun otrava binecuvntat... Deci vino, Vino i desprinde-i din pieptenul de filde prul, nfinge-i n priviri Minciuna i-n caldul buzei Adevrul i spune-mi: Dintre ci avur norocul s te aib-aa Ci au murit i ci blesteam de-a nu te fi putut uita?... Eu tiu c-ai s m-neli chiar mine... Dar fiindc azi mi te dai toat. Am s te iert E vechi pcatul i nu eti prima vinovat!... Deci nu-i cer vorbe-mperecheate de srutri, Nu-i cer s-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alii, Ci tot ce n-ai spus nimnui. i nu-i cer patima nebun i fr de sfrit,

Nu-i cer Nimic din ce poetul palid Cerete-n veci de veci, stingher, Voi doar s-mi schimbi de poi o clip Din irul clipelor la fel, S-mi torni n suflet nfinitul unui pahar de hidromel, n pr s-mi mpleteti cununa de laur verde i n priviri S-mi mpietreti pe veci minciuna neprihnitelor iubiri. i-aa tcui Ca dou umbre, trntii pe maldrul de flori S-ncepem slujba-n miez de noapte i mine s-o sfrim n zori! Celei care minte Minulescu

loc pentru altul ce mult m schimb ateptarea stau aa - jalnic amestec de limf i snge - n mijlocul unui sentiment druit mai mult suferinei pn vine - candid posesiv - Ioana i vorbete vorbete, mi spune adevrul n fa nu m cru deloc plnge (a avut o presimire c mi se va ntmpla ceva ru) m ndeamn s mnnc din ce a adus de la pia vorbete, mi d sfaturi, explic pe scurt: mi arat desenul simplu a ceea ce se ntmpl de fapt cu mine i uite aa mai fac un loc pentru altul devin bun i elegant i am cultul imaginii ei care lunec vertical luminos prin cas

(Vasile Grne) Ultima scrisoare Sfarsitul a venit fara de veste... Esti fericita?...Vad ca porti inel!... Am inteles...Voi trage dunga peste nadejdea inutila...Fa la fel!... Nu, nici un cuvant, nu spune ca-i o forma cunosc insemnatatea ei deplin... Stiu, voi aveti in viata alta norma, eu insa in fata normei nu ma inchin Nu te mai cant in versuri niciodata... mai mult, in drumul tau n-am sa mai ies; nu-ti fac reprosuri nu esti vinovata si n-am sa-ti spun, de fapt, ca nu m-ai inteles A fost, desigur, numai o greseala putea sa fie mult - nimic n-a fost in vesnicia mea de plictiseala tot nu imi inchipui ca puneai vre-un rost Cand degete de Midas am pus, magic, pe frageda fiinta-a-ta de lut suna in mine murmurul pelagic al sfintelor creatii de-inceput vedeam cum peste vremuri se inalta statuia ta din aur greu masiv cum serioase veacuri se descalta si-ngenunchiate in randuri, submisiv la soclul tau dumnezeiesc astepta sa le intinzi cu zambet linistit sper sarutare adorata dreapta inainte de-a te sterge in infinit Oh, de-am fi fost alaturi doar o ora am fi ramas in auriul vis ca o eterna roza aurora de inteles, de nedescris

Ireversibil s-a incheiat povestea si nici nu stiu de ai sa mai citesti din intamplare randurile acestea in care as vrea sa fii ce nu mai esti N-am sa-ti strivesc eu visul sub picioare n-am sa lovesc cu vorbe ce mi-i drag as fi putut sa spun :"Esti ca oricare!" dar nu vreau in noroaie sa ma bag De-ar fi mocirla in jurul tau cat haul tu vei ramane nufarul de nea ce-l strajuieste beat de pofte TAUL ce-l tine candid amintirea mea Vei fi acolo neintinata te voi iubi mereu fara cuvant si lumea n-o sa stie niciodata de ce nu pot mai mult femei sa cant Acolo sub lumina de mister Scaldata in apa visurilor lina vei sta iubito ca-ntr-un colt de cer o stea de seara blanda si senina Si cand lumea va fi rea cu tine cand au sa te improste cu noroi tu fugi din lumea visului la mine Vom fi iar singuri amundoi cu lacrimi voi spala eu orice pata cu versuri nemaiscrise te mangai si-n dulcea lor cadenta leganata te vei simti ca-n visul cel dintai Si de va fi cum simt eu de o vreme sa plec de aicea de la voi curand cand glasul tau pe mine o sa ma cheme voi reveni la tine din mormant Si de va fi sa nu se poate trece pe veci pecetluitele hotare m-oi zbate crunt in tarana rece in noaptea mare, mare, tot mai mare.

(Mihai Beniuc) PABLO NERUDA Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste. Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii. Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi. Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu

se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul Daca va fi sa plangi, plange de bucurie Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale Daca va fi sa furi, fura o sarutare Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in fiecare zi... Marin Sorescu-Poveste Sufletul tau fuctioneaza cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, A mea e din flacari curate. Totusi vom mai merge impreuna O buna bucata de pamint, O buna bucata de cer, O buna bucata de luna. Vom fi fericiti pentru iarba Si pentru lac, Vom ride pentru copac, Vom slavi drumul drept cu cite-o gura. Si vom tine un moment de reculegere

Pentru fiecare cotitura. Ne vom lua dupa umbra mea Care merge inainte, Ne vom lua dupa primul gind, Ne vom lua dupa doua-trei cuvinte. Pina cind ne va iesi in cale Sfinta Vineri Sa ne spuna printre altele Ca nu mai sintem tineri. Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum Nici electricitate pentru flacara, Nici lemne pentru fum. De dragoste Nichita Stanescu Ea sta plictisita si foarte frumoasa parul ei negru este suparat mina ei luminoasa demult m-a uitat, demult s-a uitat si pe sine cum atarna pe ceafa scaunului. Eu ma inec in lumine si scrisnesc in crugul anului. Ii arat dintii din gura,

dar ea stie ca eu nu rad, dulcea luminii faptura mie, pe mine ma infatiseaza pe cand ea sta plictisita si foarte frumoasa si eu numai pentru ea traiesc in lumea fioroasa de sub ceresc.

A mea nichita stanescu Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa, In lipsa mea ea se gandeste numai la mine, ea cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele sublime. Ei i se face rau de singuratate ea sta si spala tot timpul podeaua pana o face de paisprezece carate si tocmai sa calce pe dansa licheaua. Ea spala zidul casei cu mana ei

si atarna pe dinsul tablouri ca sa se bucure derbedeul, e-hei cazut de la usa-n ecouri. Ea isi asteapta barbatul betiv Ca sa-i vina acasa si degetele albe si le misca lasciv pentru ceafa lui cea frumoasa. Pregatindu-i-le de dezbatat ea tine in boluri si zeama acra, parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat sa nu greseasca barbatul niciodata drumul predestinat. A venit un inger si mi-a zis: -Esti un porc de caine, o jigodie si un rat. Pute iarba sub umbra ta care o apasa; mocirla se numeste respiratia ta! -De ce, i-am strigat, de ce?

-Fara pricina! A venit ingerul si mi-a zis: -Mai stravezie este sticla decat cel mai statornic gand al tau! In curand ai sa mori si viermi iti vor forfoti in nari, in bot, in rat, in trompa! -De ce, i-am strigat, de ce? -Fara pricina! imi zise ingerul... Apoi ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul a plecat cu aripi de aur zburand intr-un aer de aur. Fluturi de aur falfaiau in aura ingerului de aur. El zbura aiurit, el era cu totul si cu totul de aur. El se departa catre o departare de aur, in care apunea soarele de aur. -De ce te indepartezi de la mine, i-am strigat,

de ce pleci, de ce? -Fara pricina mi-a raspuns, fara pricina...