Sunteți pe pagina 1din 3

Tag-urile META

Poate ai auzit de tag-urile META, cel mai probabil in legatura cu motoarele de cautare. Una dintre cele
mai folosite proprietati ale tag-urilor META este aceea ca ofera motoarelor de cautare informatii
suplimentare despre site-ul tau atunci cand el este indexat. De fapt, exista peste 200 de tipuri de
„informatii-meta” pe care le poti plasa pe pagina ta Web cu ajutorul tag-ului META. Cum arata un tag
META? Tag-urile META apar in sectiunea <HEAD></HEAD> a unei pagini HTML, si au urmatorul
format:

<META NAME="nume" CONTENT="continut">

sau

<META HTTP-EQUIV="nume" CONTENT="continut">

Forma pe care o folosesti depinde de tipul tag-ului META pe care l-ai ales. HTTP-EQUIV este creat
pentru tag-urile META echivalente headerului HTTP (ex. "refresh" si "pragma"), in timp ce NAME se
refera la informatii ca autor ("author") si descriere ("description"). Deci, daca informatia meta trebuie
interpretata de un server web sau proxy, foloseste HTTP-EQUIV, iar daca ea este destinata unui
motor de cautare, foloseste NAME. Vom lua ca exemplu o pagina HTML oarecare si iti vom arata cum
poti utiliza descrierile si cuvintele-cheie META pentru ca site-ul tau sa fie indexat cat mai bine de un
motor de cautare.

<head>
<title>Tutoriale online</title>
<meta name="description"
content="Aceasta pagina contine tutoriale in limba romana,
articole, forum, la care vizitatorii au acces gratuit.">
<meta name="keywords" content="tutoriale,cursuri,articole,romana,e-lean">
</head>

Poti observa ca in exemplul de mai sus am folosit doua tag-uri META in sectiunea <head></head> a
paginii web. Tag-ul description este de obicei utilizat de motoarele de cautare pentru a afisa un
sumar al paginii odata cu rezultatele cautarii. Cuvintele-cheie (keywords) sunt folosite pentru a
indexa pagina, astfel incat daca un utilizator va cauta cuvantul "tutoriale", pagina se va afla printre
rezultate. Iata si alte tag-uri META pe care le poti adauga pentru a-ti imbunatati site-ul:
1. Author

META NAME="author" CONTENT="numele autorului"

Acest tip de tag META comunica browserelor si motoarelor de cautare cine este autorul paginii:

<meta name="author" content="E-lean">

2. Refresh

META HTTP-EQUIV="refresh" CONTENT="delay;url=new url"

Acest tag este util daca pagina ta trebuie mutata intr-un alt director sau pe un alt server, sau daca din
anumite motive ea trebuie redenumita. Poti folosi acest tag pentru a redirectiona browserul spre noua
pagina. delay este numarul de secunde dupa care se va incarca noua pagina, iar url reprezinta
adresa paginii spre care vei redirectiona utilizatorul (poate fi aceeasi pagina, care va fi incarcata
continuu). Daca delay=0 , browserul va sari imediat la pagina noua. Exemple:

<meta http-equiv="refresh" content="0;url=pag_noua.html">

3. Robots

META HTTP-EQUIV="robots" CONTENT="noindex / nofollow"

Acesta este un tag META pentru motoarele de cautare (care sunt cunoscute si ca „robots”). Puteti
folosi acest tag pentru a transmite motoarelor de cautare daca sa indexeze sau nu pagina, sau daca sa
urmareasca linkuri de pe pagina ta pentru a cauta alte pagini pe care sa le indexeze. In mod normal,
motoarele de cautare vor indexa pagina ta daca o vor gasi si vor folosi linkurile incluse in ea pentru a
cauta alte site-uri. Exemplul urmator transmite motoarelor de cautare sa nu adauge pagina ta in index
(desi linkurile pot fi urmarite):

<meta http-equiv="robots" content="noindex">

(De asemenea, poti adauga un fisier denumit ROBOTS.TXT in directorul radacina al site-ului tau pentru
a transmite motoarelor de cautare ce pagini sa indexeze si ce pagini sa ignore.)

4. Pragma

META HTTP-EQUIV="pragma" CONTENT="nocache"

Acest tag „spune” browserelor ca Netscape Navigator si Microsoft Internet Explorer sa nu pastreze o
copie a paginii tale in cache-ul de pe hard disk-ul vizitatorilor. Memoria cache este in mod normal
folosita pentru a stoca pagini pe care le-ai vizitat recent, astfel incat browserul nu trebuie sa le
descarce de fiecare data de pe server. Totusi, daca pagina ta este modificata zilnic si vrei ca utilizatorii
sa vada intotdeauna versiunea cea mai noua, foloseste acest tag.

<meta http-equiv="pragma" content="nocache">


5. Expires

META HTTP-EQUIV="expires" CONTENT="data"

Acest tag este similar cu tag-ul pragma descris mai sus, cu exceptia ca acest tag ii spune browserului
cand sa considere pagina expirata (cu alte cuvinte, cand sa descarce o copie noua de pe server).De
exemplu, daca vrei sa innoiesti pagina o data pe luna, poti preciza ca pagina sa expire la o luna de la
data crearii pe server:

<meta http-equiv="expires" content="Sun, 4 Oct 2008 15:00:00 GMT">

S-ar putea să vă placă și