CURSUL 9

CAPITOLUL 2 ROLUL LITOLOGIEI SI STRUCTURII GEOLOGICE IN MODELAREA RELIEFULUI 2.1. Tipuri de roci si proprietati ale acestora cu importanta n modelarea reliefului Eroziunea ca principal proces modelator al scoartei terestre se manifesta diferentiat n raport cu natura rocilor si tipul de structura geologica. In desfasurarea sa, un rol important l detin zonalitatea si etajarea bioclimatica a globului. Natura rocilor si modul de asezare a stratelor imprima trasaturi peisajului geomorfologic. In cadrul aceleeasi zone climatice, roci diferite ca geneza si proprietati, vor genera tipuri de relief distincte, ca urmare a rezistentei lor diferite la dezagregare si alterare. Una si aceeasi roca evolueaza n mod diferit ntr-un climat umed sau ntr-un climat arid. Conditiile climatice sunt hotartoare n desfasurarea eroziunii si deci n modelarea reliefului. Un rol important n desfasurarea eroziunii l au treptele hipsometrice ale reliefului si stadiul de eroziune. Scoarta terestra este alcatuita din trei tipuri diferite de roci, care se deosebesc prin geneza, structura si textura. In raport cu geneza, rocile scoartei terestre au fost grupate n roci magmatice, sedimentare si metamorfice. Rocile magmatice, cele mai raspndite n interiorul scoartei terestre apar sub forma de batolite, lacolite si filoane, n cazul celor intruzive si sub forma de cmpuri de lava sau cenusi vulcanice n cazul celor extruzive. Rocile sedimentare iau nastere prin distrugerea altor roci preexistente sau sub actiunea vietuitoarelor, cu deosebire n mediu marin sau lacustru, unde sunt transportate de factorii exogeni, dar apar si sub forma de depozite sedimentare de origine continentala. Rocile sedimentare se caracterizeaza prin stratificatia lor n interiorul scoartei si prin frecventa variatiilor verticale si laterale de facies ce se reflecta n morfologia scoartei. Rocile sedimentare sunt cele mai friabile si mai putin rezistente la eroziune comparativ cu cele magmatice si metamorfice. Rocile metamorfice (cristalofiliene) formate prin transformarea fizicochimica a rocilor preexistente (sedimentare sau magmatice) datorita schimbarii conditiilor de temperatura, presiune litostatica si orientata provocate de miscarile tectonice sau de ascensiunea magmatica spre suprafata, se comporta diferit la actiunea eroziunii n raport cu modul de formare, structura si textura. In procesul de formare a reliefului, nsusirile fizico-chimice ale rocilor reprezinta elementul de baza. Dintre proprietatile fizico-chimice ale rocilor, care intereseaza n procesul de modelare a reliefului, crele mai importante sunt: duritatea, permeabilitatea, solubilitatea, stratificatia, sistuozitatea, fisurarea, grosimea si pozitia stratelor. In raport cu rezistenta lor la eroziune, care constituie o nsusire fundamentala a rocilor, acestea se grupeaza astfel: rocile silicioase (mai ales cele magmatice), rocile metamorfice, rocile sedimentare cimentate (n raport cu natura cimentului silicios,

calcaros, marnos, argilos), rocile sedimentare neconsolidate (libere sau mobile) si rocile intens alterate. Sunt considerate roci extrem de dure - cuartitele si bazaltele (roci foarte compacte), roci foarte dure - granitele, porfirele cuartifere, sisturile cuartifere, roci dure - calcarele, gresiile, conglomeratele, roci semidure - sisturile argiloase, conglomeratele slab cimentate; roci friabile - argilele, marnele si roci foarte friabile - loessul, pietrisul, nisipurile, argilele nisipoase etc. Rocile dure dau, n general, forme pozitive de relief iar cele moi forme negative. Permeabilitatea este o proprietate importanta a rocilor jucnd un rol important n reglarea mecanismului eroziunii si este strns legata de porozitate. In general, rocile magmatice si matamorfice compacte sunt impermeabile precum si argilele fine si marnele. Roci permeabile sunt nisipurile, pietrisurile si conglomeratele. Solubilitatea reprezinta capacitatea rocii de a fi dizolvata si este caracteristica calcarelor, sarii si gipsului, roci pe care se dezvolta relieful carstic. Sistuozitatea usureaza patrunderea apei meteorice ntre planurile de sistuozitate care accelereaza procesele de dezagregare si alterare. Stratificatia este specifica numai rocilor sedimentare caracterizate prin dispunerea alternativa a stratelor n care se dezvolta eroziunea diferentiala. Grosimea stratelor influenteaza masivitatea reliefului, iar pozitia stratelor orienteaza directia de manifestare a eroziunii diferentiale. Fisurarea (diaclazarea) este caracteristica rocilor compacte si influenteaza directia retelei hidrografice minore care se instaleaza de-a lungul diaclazelor. In tabelul nr. 9 se prezinta n sinteza raportul dintre diferitele categorii de roci si forme de relief ce la genereaza. 2.2. Relieful petrografic 2.2.1. Relieful modelat pe granite Fiind o roca dura, compacta, impermeabila, fisurata si eterogena sub raport mineralogic, granitul da nastere la forme de relief masive greoaie, mamelonate, foarte evoluate care n majoritatea cazurilor au ajuns ntr-un stadiu avansat de evolutie. In faza initiaala de evolutie, relieful granitic prezinta forme semete, pante accentuate si diaclaze de natura tectonica. Reteaua hidrografica din regiunile granitice este foarte densa, cu izvoare mici si multe, cu numeroase praie si cu ruri nu prea mari. Apele sunt limpezi datorita absentei aluviunilor. Malurile vailor au pante uniforme si convexe iar tavlegul corespunde cu linia de intersectare a versantilor. Fundul vailor largi din domeniul granitic este plat si prezinta frecvente mlastini. Prin dezagregare, granitele se desfac n blocuri rotunjite sau usor colturoase, cu dimensiuni diferite care formeaza aglomerari dispuse pe interfluvii sau pe versantii vailor, pe sub aceste blocuri si dirijeaza apele torentii. Farmitarea lor duce la formarea unui grohotis colturos denumit arena granitica. Dezagregarea granitelor are loc sub actiunea a doi factori: caldura si umiditate. In conditiile climatului temperat, relieful granitic prezinta forme domoale, mamelonare si uniforme ca dimensiuni. In cazul podisurilor joase, relieful de peneplena persista si se caracterizeaza printr-o morfologie confuza, evidentiata perin interfluvii convexe si retea hidrografica foarte ramificata datorita impermeabilitatii rocilor, cu vai obturate de material arenic.

In conditii de climat rece si umed, fragmentarea masivelor granitice duce la formarea crestelor fierestruite cu piramide triunghiulare, ca de exemplu n M-tii. Retezat, Godeanu, Parng, Mont Blanc. Grohotisurile formate sunt evacuate lent de ghetari sau aluneca usor, formnd taluze cu panta accentuata sau torenti de pietre. Indiferent de zonalitatea climatica, relieful granitic se caracterizeaza n general prin existenta formelor greoaie cu versanti convecsi si vai obturate de arene granitice, iar modelarea se sfrsteste prin peneplenizarea regiunilor (Mtii. Macinului). Dioritele, al caror feldspat este cu preponderenta calcic si care contin amfiboli si cuart n proportie redusa (sub 10 %), favorizeaza aparitia unui relief haotic, adesea cu forme domoale si baze necate de material detritic si cu forme de mare altitudine. Acest tip de relief apare n M-tii Macinului unde s-a dezvoltat pe magmatitele paleozoice de la Iacob Deal, Piatra Rosie, Pricopan, Greci, Glma Mare, Glmele Insirate, Dealul Coslugea. Relieful granitic de mare altitudine este bine reprezentat n Carpatii Meridionali. Aici rocile granitice trec progresiv ntr-un gnais ocular cu cristale mari de feldspat, ca de exemplu n M-tii Fagaras si Retezat. Descompunerea rapida a granitelor si gnaiselor granitice a generat importante arene care fosilizeaza poalele versantilor si versantii n general. Modul deosebit de diclazare a conditionat aparitia unor planuri verticale a caror regularitate este att de mare nct rocile lasa impresia ca sunt sistoase (mai ales n Parng) si prabusirea unor mase enorme de roci si aparitia vrfurilor semete. Diaclazele tind sa accentueze contrastul hipsometric al reliefului, iar regiunile cu altitudine redusa favorizeaza descompunerea chimica profunda si dezvoltarea arenelor extinse pe mari suprafete, care estompeaza denivelarile. In zonele cu energie de relief mare si pante accentuate, diaclazele determina si accelereaza dezagregarea mecanica care favorizeaza aparitia formelor semete, a crestelor ascutite, marilor de blocuri si a grohotisurilor haotice. Granitul gnaisic din Retezat, foarte rezistent la eroziune, este puternic afectat de dezagregare prin nghet si dezghet, fapt pentru care crestele si versantii au baza acoperita cu blocuri enorme, iar adncimea diferitelor excavatii a fost nlesnita de dezagregarea arenica intensa. Relief granitic de mare masivitate si altitudine apare n axa zonei centrale a Muntilor Apuseni (Bihor, Gilau si vestul Trascaului). 2.2.2. Relieful modelat pe sisturi cristaline Rocile metamorfice sau cristalofiliene se grupeaza n trei categorii: roci corneene, formate prin contact termic: milonite (agregate de minerale faramitate si consolidate) cristalizate prin metamorfism dinamic, pe aliniamente de falie si sisturi cristaline, rezultate prin metamorfism regional. Relieful format pe sisturi cristaline, care sunt si cele mai raspndite, este foarte variat datorita varietatii rocilor ce intra n aceasta grupa. Ca si rocile granitice, sisturile cristaline sunt roci impermeabile si conditioneaza o densitate accentuata a izvoarelor. Prin modelarea acestor roci rezulta forme de relief greoaie, rotunjite si numai n climatele alpine apar creste, abrupturi si vfuri ascutite. Fiind rigide, ca si granitele, sisturile cristaline nu pot fi antrenate dect n cutari de larga curbura sau sunt faliate, favoriznd astfel conservarea ndelungata a peneplenelor.

Micasisturile constituite din cuart si mica, conditioneaza aparitia reliefului monoclinal cu creste asimetrice (un versant domol, celalalt abrupt) si vai asimetrice. Gnaisele ca sisturi cristaline feldspatice cu structura granulara si sistuozitate mai redusa dau nastere la forme de relief asemanatoare celor formate pe granite. Gnaisul ocular din masivul Cozia este alcatuit din feldspati potasici care apar sub forma de nodule lenticulare, atacati intens de eroziune. Roca capata astfel un aspect alveolar si determina aparitia unor forme de relief asemanatoare cu cele grefate pe dolomite, versanti abrupti, stnci cu aspect de turnuri si coloane zvelte si chiar grote (cum sunt cele de la Turnu Rosu si Stnisoara dar de dimensiuni mai reduse. Cuvertura argiloasa de natura feldspatica declanseaza curgeri de noroi care antreneaza roca puternic fisurata (ex. Valea Lotrisorului). Amfibolitele si eclogitele ca roci alcatuite din minerale melanocrate dau nastere la forme de relief cu vai destul de largi, versanti abrupti si vrfuri semete. In tara noastra, relieful dezvoltat pe roci metamorfice este grefat pe sisturi cristaline si gnaise si se ntlneste n masivele Rodnei, Giumalau, Grntiesul Mare din Carpatii Orientali, n Muntii Fagaras, Lotru, Surianu din Carpatii Meridionali si n Masivul Semenic din Muntii Banatului. 2.2.3. Relieful modelat pe calcare Relieful dezvoltat pe roci carbonatice si n special cel format pe calcare si calcare dolomitice, prezinta particularitati deosebite, fapt pentru care se vorbeste de relief calcaros si de relief carstic. Relieful carstic, conditionat de proprietatile chimice ale calcarelor, apare ca rezultat al actiunii apelor de suprafata si a celor subterane care modeleaza att prin eroziune dar mai ales prin coroziune (cele subterane) datorita dizolvarii. Fisurile sau diaclazele de natura tectonica sau exogena, favorizeaza patrunderea apelor n subteran, stimuleaza prabusirile si ca urmare constituirea avenelor si a pesterilor. Prezenta celor doua tipuri de relief format pe roci carbonatice este conditionata de existenta materialului solubil si caracteristicile litologice si stratigrafice, cantitatea de CO2 continuta n apa si intensitaea dizolvarii si circulatiei apei n masa depozitelor. Relieful calcaros se caracterizeaza prin prezenta platourilor masive, abrupturi aproape verticale a canioanelor sau cheilor. Platourile masive apar n zona bancurilor calcaroase de grosimi mari, formate din calcare omogene, fin granulare, dure si impermeabile. Prezinta suprafete cu aspect tabular, care favorizeaza conservarea platourile de eroziune perforate de doline, uvale (de la srbescul uvale = vale, vlcea, zanoaga) si polii. La periferia platourilor apar abrupturi de falii cu pante aproape verticale si cu tapsane acoperite de grohotisuri. Canioanele au versantii abrupti si profile transversale nguste n forma de U. Ele s-au format prin adncirea n loc a unui ru autohton (care se mentine subaerian) n masa calcarelor afectate de miscari epirogenice pozitive, fie prin reaparitia la zi a unui ru subteran ca urmare a prabusirii platformelor care pe alocuri se mai pastreaza sub forma de poduri (ex.podul de la Ponoare din Pdisul Mehedinti), fie, prin eroziune si disolutie care determina formarea unei vai prin naintarea regresiva a izvorului. Daca masa de calcare foarte groasa este probabil ca adncirea carstica sa duca la secarea izvoarelor si disparitia apei din canioane. Canioanele constituie elementul caracteristic al platourilor calcaroase asa cum e cazul canioanelor Colorado, Neretva

din Alpii Dinarici si Verdon din Alpii Sudici. La noi n tara, aspect de mici canioane au Cheile Bicazului, Cheile Bistritei, Defileul Dunarii n zona Cazanelor etc. Cheile rezulta cel mai frecvent prin unirea versantilor vailor la nivelul albiei minore, lunca lipsind. Vaile din regiunile calcaroase se caracterizeaza prin prezenta marmitelor laterale si a celor de pe fundul albiei minore, formate predominant prin procesul de eroziune si mai putin prin coroziune. Formarea reliefului carstic depinde de solubilitatea, gradul de diaclazare si omogenitatea fizica si chimica a calcarelor. Ea este influentata si de climat si de factorii structurali (asezarea si ndesarea straturilor). Zonarea climatica determina aparitia urmatoarelor tipuri de carst: carstul zonelor cu climat oceanic rece, carestul regiunilor cu climat cald si arid, carstul regiunilor cu climat cald si umed. Factorii litologici si structurali determina fie dezvoltarea carstului complet sau holocarst n calcare pure cu grosimi foarte mari, fose tectonice si sinclinale care nlesnesc formarea poliilor, asa cum este de exemplu carstul dinaric si a carstului incomplet sau merocarst care se dezvolta n calcare cu grosimi reduse, mai putin pur, cu o structura cutata, nivelata printr-o suprafata de eroziune. Carstul de suprafata este reprezentat prin lapiezuri (santulete sau gauri create prin coroziune si partial eroziune), doline (microdepresiuni cu aspect de plnie formate prin dizolvarea calcarului), uvale (mai multe doline unite), avene (puturi care la partea inferioara comunica cu o pestera sau o galerie subterana), vai seci (soholoduri) si polii (depresiuni nchise, aalungite cu versanti abrupti si fundul plat, strabatute de ruri cu scurgere temporara sau permanenta. Termenul de polie provine din limba srba si este echivalentul cmpiei. Relieful carstic subteran este reprezentat prin pesteri. Ele apar n masivele calcaroase acolo unde cantitati de apa provenite din regiunile nconjuratoare, patrund n subteran si prin disolutie determina aparitia unor mari goluri. Apa din caverne este drenata curgnd datorita gravitatiei. Rurile subterane apar la zi sub forma unor izbucuri, afluenti ai vailor de suprafata sau formeaza lacuri care inunda grotele. In unele cazuri, caile de scurgere sunt complet nchise nct miscarea apei se desfasoara conform procesului deplasarii lichidelor n conducte sub presiune. Pe anumite sectoare, n sifoane, apa se deplaseaza de jos n sus sub presiunea nivelului mai ridicat din amonte. Toate pesterile cu extensiune mare, sunt alcatuite din galerii nguste si scunde, ce alterneaza cu sectoare largi. Salile apar acolo unde se intersecteaza diaclaze mai dezvoltate (cu blocuri uriase desprinse din tavan, sau n portiunile breciate ale masivelor de calcare pe care apa le excaveaza usor). In evolutia pesterilor se disting doua faze: faza cursului activ de apa ce determina extinderea si adncirea pesterilor si faza a doua de sedimentare a golurilor carstice cu depuneri fine si blocuri mari de calcar prabusite din tavan cu peretii lustruiti de ape si acoperiti cu concretiuni stalagmitice. Prin unirea stalactitelor si a stalagmitelor se formeaza coloane de calcit. In tara noastra, rocile carstificabile ocupa o suprafata de cca 4.400 km2, sinclinoriu Resita-Moldova Noua 673 km2, M-tii Vlcanului si Mehedinti 354 km2, Mtii Padurea Craiului 340 km2, M-tii Muresului (Metalifei si Tarcau 300 km2), Poiana Risca 265 km2, M-tii Bihorului 200 km2, M-tii Haghimasului/Bicaz 167 km2 si Mtii Codru-Moma 158 km2. In aceste zone apar platouri calcaroase cu naltimi 400-1200 m delimitate de abrupturi, dezvoltate n regiuni cu structuri monoclinale (Bihor) sau faliate, sinclinorii (Resita-Moldova Noua).

Carstul de creasta apare pe calcare care constituie flancuri de sinclinale redresate asa cum se ntlneste n Masivul Piatra Craiului unde calcarele formeaza creste lungi si nguste cu peretii verticali, muchii ascutite, contraforturi etc. Dolinele sunt n numar redus, iar vaile oarbe lipsesc. Calcarele sub forma de recifi apar n Muntele Tesla - Ciucas sau Piatra Ardeului n M-tii Metaliferi. Clipe tectonice de calacar insedimentate n depozitele flisului apar si n Postavarul si Piatra Mare. Pe teritoriul tarii noastre, pesteri apar n Muntii Mehedinti (Topolnita 15 km lungime), M-tii Padurea Craiului (Pestera Vntului 18 km lungime si Mezaid 3,4 km), Masivul Rodnei (Pestera Tausoare 5 km lungime) etc. Relieful de carst variaza si n raport cu zonele climatice, carstul zonelor cu climat rece se deosebeste de cel din climate calde si aride sau calde si umede ecuatoriale. De asemenea, relief de carst care se formeaza si pe tufuri calcaroase si travertine pe depozite de creta sai gips.

2.2.4. Relieful modelat pe conglomerate si gresie 2.2.4.1. Releiful modelat pe conglomerate Rezistenta conglomeratelor ca roci sedimentare cimentate la actiunea factorilor externi, depinde de natura cimentului si de duritatea diferita a componentelor detritice. La noi n tara, conglomeratele apar n zona flisului din Carpatii Orientali, zona tectonica destul de complicata. Relieful format pe conglomerate se caracterizeaza prin prezenta abrupturilor, adeseori verticale, asa cum e cazul cu abruptul prahovean al Muntilor Bucegi, n special cel din apropiere de Busteni. Intercalarea unor gresii conglomeratice n masa conglomeratelor de Bucegi a dus la formarea cheilor asa cum sunt Cheile Jepilor, a Calugarului si a Dorului. Specific conglomeratelor este prezenta unor forme de coroziune diferentiata care duc la mentinerea unor martori ca Bisericuta si Piramidele de pe Culmea Tiganesti, Ciobanasul si Coloanele, de pe Culmea Doamnelor si Obrsia. Sfinxul si Babele au o origine mixta, adica prezenta lor este datorata att eroziunii eoliene ct si eroziunii apelor de siroire. Formele cu aspect de ciuperca si babe din M-tii Ciucas - Zaganul se explica prin intercalarea n masa conglomeratelor a unor gresii mai friabile care au favorizat eroziune diferentiata. Conglomeratele mai dure, cu elemente cuartitice si gnaisice, asa cum e cazul celor din vrful Gropsoarelor din Zaganul, dau nastere unui relief mai domol cu forme rotunjite, fara acel aspect ruiniform specific conglomeratelor calcaroase. Prezenta in masa conglomeratelor a unor fragmente de calcare tithonice, asa cum e cazul celor din M-tii Ciucas - Zaganul, au favorizat aparitia unor forme carstice sub forma de turnuri semete cu urme de dezagregare si coroziune denumite "tiglai" care amintesc de Babele din Bucegi lapiezuri liniare, vai suspendate cu ape temporare, etc. Pe conglomerate slab cimentate eroziunea torentiala este intensa si se formeaza frecvente ravene si ogase.

Pe conglomeratele cu ciment calcaros pot aparea pesteri cum e cazul pesterii "Jgheabul cu Gaura" din M-tii Hasmas. Tot aici pot aparea brne sub forma unor trepte nguste pe povrnisuri si grohotisuri acumulate la baza sub forma de tapsane. 2.2.4.2. Relieful modelat pe gresii Ca si conglomeratele si gresiile sunt tot roci detritice, cimentate de care se deosebesc prin faptul ca rezulta din cimentarea nisipurilor. In raport cu natura cimentului, gresiile pot fi dure si foarte compacte, omogene si bine cimentate, atunci cnd cimentul este de natura silicioasa sau friabile, slab cimentate cu ciment calcaros sau argilos. Gresiile dure sau nastere unui relief caracterizat prin vai nguste cu versanti puternic nclinati si forme de relief semete, pe cnd gresiile friabile dau nastere unui relief mai domol cu frecvente alunecari. Gresiile cu granule mari sunt mai usor dezagregate si erodate, iar cele cu granule fine sunt mai rezistente si se desfac n fragmente mari asemanatoare granitului. In general, n zona flisului carpatic, bancurile de gresii sunt alcatuite din alternante de strate dure si friabile sau contin intercalatii de marne, argile sau conglomerate. Lipsa acestora de omogenitate favorizeaza evidentierea structurii si aparitia unor versanti n linie frnta cu proeminente si excavatii de natura diferentiala, deci de un microrelief framntat. Variatiile pe orizontala ale faciesurilor grezoase, se evidentiaza prin diferentieri altimetrice apreciabile, asa cum se ntlnesc n Muntii Vrancei ca urmare a succesiunii gresiilor dure de Kliwa, care corespund vrfurilor nalte si a celor de Tarcau, mai fraibile care apar n sei. Densitatea, coerenta, permeabilitatea si dispozitia n strate a gresiilor au favorizat aparitia reliefului tabular cu aspect de suprafete structurale. Datorita permeabilitatii gresiilor, reteaua hidrografica este n general rara, iar izvoarele reduse ca numar. Versantii abrupti cu profile drepte sau convexe se distrug foarte repede. Marimea variabila a granulelor de nisip si rezistenta diferita a cimentlui explica aparitia corniselor si surplombelor si uneori a cheilor nguste. Vaile, cu timpul se largesc iar versantii si pastreaza caracterul abrupt. Gresiile argiloase apartin unor vai cu versanti cu panta relativ moderata si cu frecvente alunecari de teren, ceea ce determina aparitia unui relief ravasit, spre deosebire de cel format pe gresii silicioase cu profil n linii frnte. Pe gresiile cu ciment silicios s-a semnalat si prezenta grotelor, iar pe cele cu ciment calcaros a formelor carstice, de unde denumirea reliefului de carst grezos. Relieful modelat pe gresii depinde si de conditiile climatice. 2.2.5. Relieful modelat pe roci argiloase si marnoase Rocile argiloase si marnoase ca roci pelitice se diferentiaza prin compozitia lor chimica, prin gradul de impermeabilitate, prin coerenta si plasticitate. Sub raportul compozitiei chimice, rocile argiloase si marnoase sunt n general omogene fiind alcatuite din minerale argiloase. Uneori apar si intercalatii de nisip, pietrisuri grezoase sau calcaroase. Ele sunt deci roci mult mai rezistente la descompunerea chimica, sunt putin solubile. Sunt roci sistoase, impermeabile de regula, coerente si plastice. In regiunile climatului temperat ele determina aparitia ravenelor cu solifluxuri. In stadiul avansat de maturitate relieful se caracterizeaza prin prezenta unor culmi domoale, printr-o retea hidrografica densa, cu numeroase izvoare, prin vai cu profil transversal foarte larg si culmi putin evidente.

Relieful modelat pe roci argiloase si marnoase are aspectul de cmpie joasa cu mlastini, vai numeroase si largi, versanti cu panta redusa, interfluviile cu forma convexa, dnd reliefului n ansamblu un aspect usor ondulat. Relieful format pe roci argiloase si marnoase prezinta frecvente pornituri de teren (rostogoliri, surpari, tasari, solifluxiuni, scurgeri de glod, alunecari, etc). Argilele si marnele n stare uscata au nsusiri de roci coezive iar n stare umeda devin mobile datorita gonflarii plastice. Fiind roci poroase si impermeabile favorizeaza alunecarile de teren si scurgerile de noroi. Alunecarile de teren sunt procese de deplasare naturala a maselor de teren pe versanti prin trre sau patinare sub influenta umectarii intense a rocilor si materialelor de panta si datorita gravitatiei. Microrelieful alunecarilor este determinat de pozitia materialului deplasat si prezinta trepte de alunecare, crapaturi, depresiuni etc. Treptele apar mai frecvent n partea superioara a masei de alunecare si sunt separate prin crapaturi. Crestele si depresiunile determina o succesiune de ridicaturi, santuri si adncituri. Cnd ridicaturile au forma unor clai ele poarta numele de gruieti n Cmpia transilvaniei si tiglai n Moldova. Depresiunile de forma unor santuri largi au marimi variabile si se transforma n lacuri efemere sau mlastini. Alunecarile pot fi lente, repezi sau bruste. In raport cu adncimea terenului, alunecarile au fost grupate astfel: alunecari superficiale (n brazde) cu adncime sub 1 m, alunecari lenticulare cu adncimea ntre 1 si 3 m, care antreneaza att solul ct si roca subiacenta, alunecari sub forma de movile (monticoli, gruieti, tiglai etc.) care afecteaza terenurile pe adncimi de 5-20 m chiar pna la 50 m; alunecari cu aspect de pseudoterase (trepte etajate) care sunt n majoritatea cazurilor la mare adncime si care au loc pe versanti cu pante peste 20o, alunecari curgatoare care fac tranzitia spre curgerile de noroi; alunecari-surpari, caracteristice regiunilor cu alternante de marne sau argile si roci dure, grasii sau chiar necimentate - nisipuri. In majoritatea cazurilor pe acelasi versant apar alunecari de tipuri diferite care dau nastere unor complexe de alunecare. In general apar doua tipuri de complexe de alunecare. Relieful cu alunecari este dominat de forme haotice cu ridicaturi variabile separate de depresiuni cu adncimi diferite, creste izolate de teren stabil nconjurate de valuri de pamnt. Relieful rocilor marnoase, este oarecum asemanator celui format pe argile mai ales atunci cnd continutul de CaCO3 este destul de redus. Daca proportia de Ca CO3, n marne este mai ridicata, relieful format prezinta unele particularitati n sensul ca datorita eroziunii apar lapiezuri adnci asemanatoare unor ravene. Uneori apare un relief de carst marnos ca cel de pe depozitele marnei grezoase din depresiunea Vrancei. Pe sisturile argiloase sau marnoase din zona flisului carpatic au loc aceleasi procese de alunecare, solifluxiune, curgeri de noroi, etc, care domina alte procese de panta, dar relieful apare mai putin tipic datorita intercalatiilor de strate mai putin dure (gresii sau calcare), modelarea fiind mai lenta reteaua hidrografica mai densa si mai ramificata. Relieful se aseamana ntructva cu cel format pe sisturile cloritoase, roci metamorfice cu continut argilos. 2.2.6. Relieful dezvoltat pe nisipuri Nisipurile ca roci detritice psamitice necimentate de origine aluviala sau eoliana sunt permeabile, slab coezive si foarte putin rezistente la eroziune.

In stare uscata nisipurile pot prezenta pante de pna la 25-30o, pe cnd n stare umeda nu se pot mentine la o nclinare mai mare de 10o. Datorita acestui fapt, formele pozitive de relief sunt efemere. In zonele cu depozite nisipoase, relieful prezinta suprafete uniforme ntinse, separate de vai rare, largi, cu versanti slab nclinati (sub 15o) si taluzuri, n general lipsite de cursuri de apa permanente. Modelarea nisipurilor este conditionata de doua procese distincte: deplasarea granulelor libere datorita vntului si al granulelor fixate prin siroire si solifluxiune. Marimea granulelor joaca un rol important n procesul de modelare a reliefului. Cu ct granulele sunt mai mari n diametru cu att versantii pot fi nclinati, iar cnd contin pietrisuri, panta ajunge si la 45o. In regiunile desertice predomina modelarea eoliana care actioneaza prin deflatie si acumulare dnd nastere dunelor si cmpiilor nisipoase. In regiunile temperate, cu climat umed, datorita covorului vegetal, versantii se mentin timp mai ndelungat, modelarea reducndu-se la deplasari lente pe versant a particulelor de nisip si rearanjarea acestora. 2.2.7. Relieful dezvoltat pe loess si depozite loessoide Loessul ca roca detritica aleuritica, slab agregata si pulverulenta lipsita de stratificatie, este alcatuita predominant din particule de dimensiunea prafului formate din granule de cuart, mbracate adeseori cu o pelicula calcaroasa sau feruginoasa, care reprezinta pna la 50 % din masa rocii, sfarmaturi calcaroase, granule de calcit cristalizat sau amorf, cruste calcaroase si concretiuni calcaroase, minerale argiloase, fragmente de gips, feldspetii, mica si magnetit, zircon, rutil, turmalina, augit, hornblenda, dintre mineralele grele care pot reprezenta pna la 10 % din masa rocii. In stare uscata loessul este sfarmicios, iar n stare umeda devine cleios, asemanator argilei. Morfologia loessului se caracterizeaza prin existenta planurilor orizontale sau verticale, cu vai delimitate de versanti abrupti. In regiunile cu climat umed, loessul intens levigat si decarbonatat pierde nisipul prin spalare, se mbogateste n argila si se transforma ntr-un ml argilos. Loessul genereaza forme de tasare si sufoziune. Tasarea are loc datorita indesarii n timp sau sub actiunea greutatii proprii a maselor de deasupra. Tasarile duc la formarea crevaselor, gavanelor sau padinilor, mici depresiuni circulare sau ovale frecvente pe cmpurile de loess orizontale sau usor nclinate. In Cmpia Romna si Cmpia Tisei apar crovuri sub forma unor usoare depresiuni cu diametre de la ctiva zeci de metri pna la 2-3 km si adnci de 2-3 m, rar 5-6 m. Ele apar foarte evidente primavara, n timpul topirii zapezii cnd apar sub forma unor pete albe, pe fondul negru al ogoarelor, sau dupa ploi abundente cnd se transforma n ochiuri de apa (G.Vlsan 1916, G. Murgoci 1908).