1. NOTIUNEA Sl CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE DEPOZIT. DELIMITAREA CONTRACTULUI DE DEPOZIT DE ALTE CONTRACTE CIVILE in conformitate cu art.

1086 CC, prin contractul de depozit o parte (depozitar) se obliga sa pastreze bunul mobil, predat de cealalta parte (deponent), o perioada determinata sau nedeterminata si sa-l restituie la cerere. Scopul urmarit de parti la incheierea unui contract de depozit este conservarea substantei bunului care reprezinta obiectul contractului, asigurarea integritatii lui si pastrarea calitatilor utile. in cazurile cand scopul principal al contractului nu este conservarea bunului, chiar daca detinatorul are o asemenea obligatie, raporturile dintre parti nu mai pot fi calificate ca raporturi de depozit, ci ca niste raporturi de vanzare-cumparare, de antrepriza sau chiar ale unui contract nenumit. Primele mentiuni despre raporturi asemanatoare cu cele de depozit sunt legate de numele lui Hammurapi. in dreptul roman contractul era cunoscut sub numele de depositum, fiind reglementate atat depozitul obisnuit, cat si alte categorii de depozit: depozitul necesar (depositum miserabile), depozitul neregulat (depositum irregulare) si depozitul sechestru (sequestrum)}. Traditional, contractul de depozit a fost un contract real, pentru incheierea lui fiind necesara, alaturi de consimtamant, si predarea bunului. Aparent, pornind de la notiunea legala a contractului de depozit care stabileste obligatia depozitarului de a pastra doar bunurile predate de deponent, si Codul civil in vigoare reglementeaza contractul de depozit dupa modelul contractelor reale. Analiza prevederilor art. 1087 CC care stabilesc efectele refuzului de predare sau primire a bunului indica insa asupra caracterului consensual al contractului. Dupa cum s-a mentionat, pe buna dreptate, in cazul contractelor reale nu se pune problema refuzului de a preda sau de a primi bunul la pastrare pentru ca predarea/primirea lui constituie o conditie necesara pentru incheierea contractului. Altfel stau lucrurile in cazul contractelor consensuale, unde predarea bunului nu e o conditie necesara pentru incheierea contractului, ci un act de executare a obligatiilor contractuale. In asa mod, contractul de depozit se va considera incheiat din momentul cand partile au convenit asupra clauzelor esentiale ale contractului, predarea bunului fiind doar un act de executare a acestuia. Contractul de depozit poate fi atat cu titlu oneros, cat si cu titlu gratuit5. Legea instituie doua prezumtii in aceasta materie. Pe de o parte, depozitul prestat de depozitarul profesionist se prezuma oneros. in toate celelalte cazuri, in lipsa unei intelegeri cu privire la remuneratie, contractul de depozit are un caracter gratuit. in cadrul contractelor cu titlu gratuit depozitul reprezinta un act dezinteresat prin faptul ca patrimoniul depozitarului care ofera serviciul nu se micsoreaza. Cele mai controversate discutii in doctrina se axeaza pe caracterul unilateral

obligational sau sinalagmatic al contractului de depozit6. Fara a detalia parerile existente, mentionam ca impartasim opinia potrivit careia contractul de depozit este sinalagmatic de fiecare data. Astfel, caracterul sinalagmatic al contractului oneros de depozit nu este pus la indoiala. Obligatia depozitarului de a pastra bunul este corelativa si interdependenta cu obligatia deponentului de a achita remuneratia. Consideram ca si in cazul depozitului gratuit obligatiile partilor sunt interdependente si corelative in masura in care, potrivit art. 1087 CC, deponentul este tinut sa repare daunele cauzate prin neexecuta- rea obligatiei de predare a bunului spre pastrare, iar depozitarul este in drept sa refuze primirea bunului in cazul in care nu i-a fost predat in termen. Contractul de depozit este un contract comutativ, deoarece partile cunosc din momentul incheierii lui intinderea drepturilor si obligatiilor si acestea nu depind de un eveniment viitor si incert. El face parte din categoria contractelor cu executare succesiva, or, prestatia depozitarului nu poate fi realizata uno inc- tu, iar necesitatea intreprinderii actiunilor indreptate spre pastrarea bunurilor persista pe toata durata de valabilitate a contractului. Depozitul nu este un contract translativ de proprietate (cu exceptia depozitului neregulat, art. 1104 CC) si, in lipsa unui acord expres, nici translativ de folosinta (art. 1092 CC). in principiu, contractul de depozit are un caracter intuitu personae. intr-ade- var, persoana depozitarului necesita o incredere sporita din partea deponentului. Din acest motiv, art. 1091 CC obliga depozitarul sa execute personal obligatia de pastrare. Chiar si in cazul in care deponentul permite transmiterea bunului spre pastrare unui tert, depozitarul poarta raspundere pentru alegerea tertului si a locului de depozitare. Contractul de depozit are tangente cu o serie de contracte civile. Dupa cum am mentionat, esenta depozitului este caracterizata de scopul principal urmarit de parti la incheierea contractului: pastrarea si conservarea bunului de catre depozitar. Prin aceasta depozitul se deosebeste de obligatia de pastrare si conservare ce incumba vanzatorului atunci cand bunul vandut, transmis in proprietatea cumparatorului, nu se preda cu ocazia incheierii contractului sau de obligatia cumparatorului de pastrare si conservare in cazul vanzarii la proba sau la vedere, cand lucrul i se preda in vederea incercarii, desi proprietatea nu se transmite cu ocazia incheierii contractului. in aceste cazuri obligatia de conservare este accesorie, fiind reglementata prin dispozitiile prevazute pentru vanzare7. Depozitul are tangente cu contractul de locatiune si de comodat. Comun pentru aceste contracte este faptul ca ele presupun transmiterea temporara a unui bun in posesiunea altei persoane. Depozitul se deosebeste de contractele mentionate prin faptul ca

comodatul si locatiunea presupun transmiterea folosintei, pe cand primul implica doar transmiterea posesiunii. Un alt criteriu de delimitare este scopul transmiterii bunului in aceste contracte. Astfel, daca in contractele de comodat si de locatiune bunul se transmite pentru a fi utilizat in interesul persoanei care primeste bunul (locatarul, respectiv comodatarul), in cazul depozitului serviciul de pastrare este oferit de depozitar persoanei care transmite bunul. Delimitarea contractului de depozit de contractul de imprumut prezinta interes in cazul depozitului neregulat. Atat in cazul imprumutului, cat si in cazul depozitului neregulat exista obligatia de a restitui bunuri de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate. Distinctia o vom face dupa faptul in interesul cui este incheiat contractul: depozitul se constituie in beneficiul deponentului care este interesat in pastrarea bunului sau si care va achita serviciul oferit de depozitar, iar imprumutul - in interesul imprumutatorului, care beneficiaza de un serviciu din partea imprumutatului, pentru care ii achita dobanda. Depozitul cu titlu oneros se aseamana si cu contractul de antrepriza, in cazul in care depozitarul efectueaza anumite lucrari in vederea conservarii bunului. Si in acest caz natura juridica a contractului urmeaza sa fie determinata dupa continutul lui principal; pastrarea lucrului, respectiv, efectuarea lucrarii8. Depozitul trebuie deosebit de prestarea serviciilor de paza. Desi ambele contracte au drept scop pastrarea integritatii bunurilor, acest scop se realizeaza in mod diferit. in cazul contractului de depozit bunul se transmite in posesiunea depozitarului, ceea ce nu se intampla in cazul serviciilor de paza. Obiectul contractului de prestare a serviciilor de paza ramane in posesiunea celui care a solicitat acest serviciu. Spre deosebire de contractul de depozit, serviciile de paza pot fi prestate si in privinta bunurilor imobile, ba chiar si ale persoanelor fizice9.