Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate. PLATON (427-347 i.e.n.

Convingerea sa,care l-a nsotit toata viata, a fost aceea ca actiunea politica, respectiv deciziile politice drepte, pot fi bazate numai pe o cunoastere profunda, adica pe filosofia autentica. Din aceasta perspectiva trebuie interpretata maxima sa politica: Ori filosofii ar trebui sa fie regi, ori regii sa devina filosofi. Filosofia politica ocupa un loc foarte important n creatia lui Platon. Una din trasaturile caracteristice principale ale conceptiei social - politice a marelui gnditor este legatura lui strnsa cu nvatatura sa etica. Statul este pentru el asemeni omului, iar omul asemeni statului. De aceea omul pote fi perfect din punct de vedere moral doar ntr-un stat bine organizat. Si invers numai niste cetateni cu adevarat culti, bine educati si virtuosi se pot asocia, formnd un stat, n care domneste ordinea si legea. Scopul statului este de a crea conditii pentru realizarea dreptatii. Platon porneste de la ideea ca statul este un individ de proportii mari, "un om mare". De aceea actiunile adaugatoare ale cetatenilor, indiferent de postul ocupat si rangul social, aduc prejudicii statului si fiecarui cetatean n parte. Virtutiile sociale si cele individuale se conditioneaza reciproc. Oamenii totdeauna si merita societatea n care traiesc, fie ea buna sau rea. Statul este ntotdeuna asa cum sunt cetatenii lui. Filosofia politica a lui Platon porneste, deci, de la ideea ca natura morala a omului, dreptatea si virtutea se pot realiza numai n mijlocul unui popor organizat n stat. Acesta l deschide sa descrie cum ar trebui organizat statul, pentru ca sa se realizeze dreptatea perfecta. Teoria statului bine organizat sau a statului ideal trebuie sa tina cont, pe de o parte, alcatuirea sufletului omenesc, iar pe de alta parte, de activitatile de care are absoluta nevoie societatea. nvatatura lui Platon despre stat se bazeaza n mare masura pe teoria sufletului. Dupa cum stim, Platon considera ca

sufletul uman se compune din trei parti: ratiunea, pasiunea generala (afectiunea) si dorinta. Lor le corespund cele trei virtuti cardinale: ntelepciunea, curajul si cumpatarea. Cea de a patra virtute cardinala - dreptatea. Organizarea statala trebuie sa corespunda celor trei parti ale sufletului omenesc. Pe de alta parte, societatea are nevoie de trei activitati principale: conducerea statului si elaborarea legilor, apararea lui de dusmani din afara si mentinerea ordinii interne si n cele din urma de asigurarea bunurilor materiale.Fiecare cetatean trebuie sa-si ndeplineasca doar datoria ce corespunde pozitiei sale anume. Numai atunci omul va da societatii ceea ce are mai bun de dat. Nu oricine este capabil sa participe la elaborarea legilor si conducerea statului. Si daca cineva care nu are asemenea capacitati, ar ncerca sa conduca statul sau sa elaboreze legi, atunci n stat se va instaura haosul, iar oamenii vor fi nefericiti. De aceea filosofia, ntelepciunea si puterea politica trebuie sa fie mereu mpreuna. Pentru mentinerea ordinii si a unitatii satului, cea mai mare importanta o are nfaptuirea dreptatii. Pentru a proceda cu dreptate, oamenii trebuie sa stie ce este dreptatea. Anume de aceea Platon este foarte mult preocupat de problema dreptatii. Dreptatea, spune Platon, consta n aceea ca fiecare si face datoria spre binele comunitatii. A-si face datoria este sensul dreptatii. Ea consta n aceea ca fiecare sa fie asezat la locul potrivit. Diviziunea muncii trebuie sa corespunda cu nclinatiile oamenilor. Fiecare este bun la locul potrivit si nimeni nu este de prisos. Iata ce nsemna dreptatea. Foarte important e ca nainte de a deveni maturi, copiii sa stie despre faptul ca deseori n viata nvinge raul si domina nedreptatea. Chiar si operele de arta trebuie scrise n asa fel, ca ele sa ndemne sufletul spre virtute si bine. De aceea poetii, chiar cei mai talentati, dar care nu respecta aceste cerinte pedagogice, trebuie izgoniti din cetate. O sursa a raului n stat, din cele mai daunatoare, este mparatia cetatenilor lui n partide, care se denumesc ntre ele. Membrii partidelor se ncadreaza n lupta politica doar pentru a acapara puterea si de a o transforma n sursa de dobndire a averii. Prin aceasta ei se asamana cu tlharii si merita a fi pedepsiti. Cnd n societate nu se atrage atentia la formarea barbatilor superiori, conducatorilor bine pregatiti, ea intra n faza sa de declin. Atunci n mod inevitabil la conducere vine clasa gardienilor, care folosesc forta si curajul pentru acapararea puterii. Aceasta este prima treapta a decaderii. Nu ntelepciunea,

ci vitejia devine principiul organizator al cetatii. Telul ei devine cinstea, bunul cel mai de pret, la care poate aspira vitejia. Un asemenea tip de stat, n care domina militarii, se numeste timocratie sau timarhie. Elementul gresit al unei astfel de cetati nu este, binenteles, vitejia, care trebuie sa existe si n cetatea cea adevarata, ci n locul nepotrivit pe care l ocupa ea n cetate, dilocnd puterea nous-ului. Cetatenii ncep sa se orienteze unilateral catre acte razboinice, devenind setosi de avere. Atunci se produce cel de al doilea declin, mai rau dect primul. Caci atunci cnd si clasa pazitoare va degenera astfel, singurul ei mobil, n locul vietii, va deveni avutia materiala. Atunci n ntreaga societate va ncepe domnia moralei celei de a treia clase, n care stapnesc interesele particulare si pasiunile.