PROCESUL ILASCU

1. Contextul istorico-politic 1.1. Moldova, Nistrul si Rusia In 1792, in urma castigarii razboiului ruso-turc din 1787-1792, frontiera sud-vestica a Imperiului Tarist se muta de pe Bug pe Nistru. Tot in 1792, este intemeiat orasul Tiraspol, pe vatra satului romanesc Sucleia. In 1812, in urma castigarii razboiului ruso-turc din 1806-1812, Rusia anexeaza interfluviul dintre Prut si Nistru (numit, de atunci incolo, Basarabia), care reprezinta jumatatea estica a Principatului Moldovei. Atat Basarabia, cat si Transnistria (regiunea de pa malul stang al Nistrului) sunt supuse unei intense politici de rusificare. In acest sens, este ilustrativ de consemnat modificarea componentei etnice a populatiei Tiraspolului: in 1799 - 2% rusi, 69% romani (in rest, tatari, armeni, evrei); in 1905 - 14% rusi, 21 ucraineni, 42% romani;(ultimul recensamant, din 1989, a indicat existenta a 41,3% rusi,32,2% ucraineni, 17,7% romani). In 1918, in urma prabusirii puterii tariste, Basarabia se intoarce la patria-mama. 1.2. Politica sovietica fata de Basarabia Rusia Sovietica a incercat sa redobandeasca Basarabia prin metode politicodiplomatice. Dupa ce a devenit clar ca aceasta cale nu are sorti de izbanda, a fost creata, in Transnistria, o formatiune pseudo-statala: Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RASSM). Intr-un memoriu strict secret adresat CC al PC (bosevic) din Rusia in legatura cu utilitatea creerii RASSM, se spune [bibliogarfie: "Memoriul cu privire la necesitatea crearii RSSM" semnat de Gr. Kotovski,etc., traducere si prezentare de Anton Moraru, in Cugetul (Chisinau), nr.5-6, p.55]: "Republica Moldoveneasca ar putea juca acelasi rol de factor politico-propagandistic, pe care il joaca Republica Bielorusa fata de Polonia si cea Carela - fata de Finlanda. Ea ar focaliza atentia si simpatia populatiei basarabene si ar crea pretexte evidente in pretentiile alipirii Basarabiei la republica Moldoveneasca. (...) Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a URSS fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care URSS le-ar putea folosi drept cap de pod in scopuri militare si politice".

Decizia formarii RASSM a fost luata la 12 octombrie 1924, de Comitetul Executiv Central al PC (b) din Ucraina. Aparitia RASSM reprezinta momentul crucial al aplicarii "politicii celor doua popoare", initiata in perioada stalinismului timpuriu si continuata pana astazi. Conform ideologilor sovietici, Basarabia si Transnistria sunt populate de "moldoveni" care vorbesc "limba moldoveneasca"; ei sunt un popor distinct de poporul roman, iar limba lor este diferita de limba romana. Conform acestei pseudo-teorii, in 1918 "imperialistii romani" au ocupat o parte a teritoriului locuit de "poporul moldovenesc". Pentru a asigura acestui "popor" o viata nationala si statala proprie, puterea sovietica a creat RASSM, in partea ramasa "libera" a teritoriului "moldovenesc" - adica in stanga Nistrului. Formal, conform documentelor "de stat", RASSM cuprindea si Basarabia - teritoriu "ocupat vremelnic" de "imperialistii romani". Intre 1932 si 1938, in RASSM s-a putut scrie in "limba moldoveneasca", cu alfabet latin. In 1938 a devenit obligatoriu alfabetul chirilic. Din 1929, capitala RASSM a fost Tiraspolul. La 23 august 1939, protocolul secret al pactului Ribentrop-Molotov consfintea includerea Basarabiei si a tarilor baltice in sfera de influenta sovietica. La cateva zile dupa capitularea Frantei, guvernul sovietic cere ultimativ guvernului roman cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Ultimatumul este acceptat, astfel ca Basarabia si Bucovina de Nord, avand un teritoriu de 50.500 km.p. si o populatie de 3.700.000 locuitori, dintre care 85% romani, sunt anexate de URSS. La 2 august 1940, prin hotararea Sovietului Suprem al URSS, este creata RSS Moldoveneasca. Ea cuprindea teritoriul de facto al RASSM, plus teritoriul Basarabiei. Politica stalinista "de eliberare" a "poporului moldevenesc" reusise. La 4 noiembrie 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS traseaza noile frontiere dintre RSS Moldovenesca si RSS Ucraineana: sudul si nordul Basarabiei, ca si Bucovina de Nord, sunt cedate RSS Ucrainene, iar o fasie ingusta din stanga Nistrului (cam o treime din teritoriul fostei RASSM) este incorporata in RSS Moldoveneasca. Aceste frontiere - trasate dupa principiul stalinist al maximei complicatii politico-etnice - sunt frontierle actuale ale Republicii Moldova. Intre 1941 si 1944, Basarabia reintra in componenta Romaniei (care nu formuleaza nici un fel de pretentii fata de Transnistria), dar dupa 1944 este anexata din nou URSS. Anii post-belici au fost caracterizati prin deportari in masa, in conditii de exterminare, executii sumare ale indezirabililor, foamete organizata, deplasari de populatie. Circa 600.000 de persoane au fost deportate in Siberia si internate in lagare, in conditii de exterminare; circa 300.000 de persoane au murit in urma foametei organizate; circa 300.000 de persoane au fost mutate fortat in Rusia si Kazahstan.

Aceste peste un milion de victime ale stalinismului au fost, aproape integral, de nationalitate romana [bibliografie: "Republica Moldova" de Vasile Nedelciuc, Chisinau, 1992]. Asadar, populatia romaneasca a RSS Moldovenesti a fost supusa unui genocid care a redus-o cu aproximativ o treime. Totodata, in republica au fost adusi rusi si ucraineni. S-a promovat, prin toate mijloacele, o intensa politica de rusificare. Propaganda oficiala a speculat participarea Romaniei la razboiul antisovietic pentru a mari diferenta dintre "romani" si "moldoveni": a fi roman inseamna a fi fascist, a fi moldovean inseamna a fi sovietic. Limba romana, scrisa in alfabet chirilic, a devenit "limba moldoveneasca".

1.3. Sfarsitul puterii sovietice La sfarsitul anilor '80, in RSS Moldoveneasca s-a petrecut, ca in toate republicile unionale, un proces de democratizare si redesteptare nationala. Au aparut astfel tendinte centrifuge care, in cele din urma, au dus la formarea Republicii Moldova. La 31 august 1989 limba romana a fost proclamata limba de stat. La 27 aprilie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldovenesti adopta tricolorul (romanesc) cu cap de zimbru ca drapel de stat. La 3 septembrie 1990 Sovietul Suprem creeaza institutia prezidentiala si il alege ca presedinte pe Mircea Snegur. La 23 mai 1991, RSS Moldoveneasca devine Republica Moldova. La 23 iunie, Parlamentul Republicii Moldova (fostul Soviet Suprem al RSS Moldovenesti) proclama suveranitatea Republicii Moldova. La 19-22 august 1991, la Moscova are loc un puci pro-comunist. La 27 august 1991, Parlamentul proclama independenta Republicii Moldova. La 8 decembrie 1991, la Minsk, Rusia, Bielorusia si Ucraina decid dezmembrarea Uniunii Sovietice. La 21 decembrie, la Alma-Ata, 11 lideri de foste republici unionale semneaza declaratia de constituire a CSI.

1.4. Reactii conservatoare. Separatismul transnistrean Procesele de democratizare trezesc o reactie prompta din partea conservatorilor. La 11 august 1989 (deci inaintea adoptarii legii limbii de stat!), in intreprinderile de subordonare unionala se formeaza organizatii similare sovietelor de muncitori (OSTK), ce duc o lupta inversunata (care in curand va lua si forme armate) impotriva introducerii limbii romane, a alfabetului latin si a reformelor democratice. In toamna anului 1989, OSTK-urile vor organiza nenumarate mitinguri si greve de protest, impotriva limbii romane si a alfabetului latin. In septembrie 1989, sovietele locale (organele administratiei locale) din Tiraspol, Tighina si Rabnita resping legea limbii de stat si initiaza un program de nesupunere civila fata de legislatia RSS Moldovenesti. In decembrie 1989 - ianuarie 1990 au loc referendumuri la Rabnita si Tiraspol, in scopul obtinerii statutului de "teritoriu autonom" in cadrul RSS Moldovenesti pentru teritoriul din stanga Nistrului. In aprilie si mai 1990, sovietele locale din Tighina si Tiraspol refuza prezenta tricolorului in aceste orase. Au loc mitinguri si referendumuri, in special in orase, impotriva prezentei tricolorului in Transnistria. Ultimele sunt organizate cu concursul OSTK, al formatiunilor paramilitare ilegale si al unitatilor Armatei a 14-a. La 2 septembrie 1990 are loc la Tiraspol "al doilea congres extraordinar al deputatilor din Transnistria", care proclama "republica moldoveneasca sovietica socialista nistreana". La 2 noiembrie 1990, formatiunile paramilitare separatiste provoaca primele incidente sangeroase, atacand o unitate de politie din Dubasari. In aceeasi perioada, in sudul republicii, separatistii gagauzi organizeaza alegeri pentru legislativul "republicii gagauze"; un numar mare de voluntari moldoveni incearca sa impiedice aceasta actiune prin pichetarea centrelor de vot, dar in ajutorul separatistilor gagauzi sosesc trupe speciale ale Ministerului de Interne sovietic si voluntarii sunt obligati sa se retraga. La 22-25 noiembrie 1990, liderii separatisti, sprijiniti de formatiuni paramilitare proprii si de trupe ale armatei sovietice, organizeaza alegeri legislative pentru "sovietul suprem" al "republicii sovietice moldovenesti nistrene".[bibliografie: Vasile Nedelciuc, Republica Moldova. Chisinau, 1992] In toata aceasta perioada, autoritatile centrale de la Chisinau se multumesc sa condamne separatismul, sa declare ilegale organele paralele ale puterii, create de separatisti. La 22 decembrie 1990, Mihail Gorbaciov, in calitatea sa de presedinte al URSS, semneaza un decret prin care se propun masuri de normalizare a situatiei din RSS Moldoveneasca; decretul declara nule hotararile "congresului II al deputatilor poporului din Transnistria" care avusese loc la 2 septembrie 1990.

In afara acestor hotarari si decrete, masurile luate de autoritatile de la Chisinau impotriva separatismului sunt infime. Astfel, structurile puterii de stat ale Moldovei sunt inlocuite cu structurile "republicii nistrene"; in timp ce armata Moldovei este practic inexistenta, formatiunile paramilitare separatiste devin tot mai redutabile; unitatile de politie ale Moldovei sunt constranse sa se transforme in unitati de militie ale "republicii nistrene". Intreg anul 1991 este marcat de asemenea transformari. Cetatenii din Transnistria fideli Moldovei se gasec lipsiti de orice aparare in fata separatistilor. In aceasta situatie, cand autoritatile centrale de la Chisinau nu intreprind nici un fel de masuri eficiente pentru apararea integritatii Moldovei, aceasta sarcina ramane in seama societatii civile.

1.5. Reactia societatii civile moldovenesti "Perestroika" gorbaciovista gaseste societatea civila distrusa, atomizata, lipsita de orice experienta a vietii politice democratice, incapabila de a lupta contra comunismului. Singurul element capabil de a antrena energiile individuale intr-o miscare relevanta in plan politic este sentimentul national. De aceea, organizatia in care s-a grupat majoritatea fortelor democratice, anticomuniste a fost, ca si in alte republici unionale, Frontul Popular. In 1989-1991, Frontul Popular Moldovenesc a constituit intr-adevar o organizatie de mase, capabila sa mobilizeze sute de mii de oameni la mitinguri si alte actiuni de strada, deopotriva pasnice si eficient politic. Se poate spune ca aceste manifestatii pasnice au jucat un rol important in votarea unor legi democratice de catre Sovietul Suprem (sau Parlamentul) Moldovei. O buna parte din manifestarile de mase de la sfarsitul anilor '80 au fost manifestari dedicate limbii romane. Poate parea straniu ca simpla revendicare a unei evidente lingvistice - anume ca moldovenii vorbesc romaneste si ca nu exista limba moldoveneasca, asadar ca limba de stat a Republicii Moldova trebuie sa fie limba romana - a dus la mari tensiuni interne care au degenerat, in cele din urma, in razboi. De fapt, situatia este foarte simpla. Aceasta disputa filologica - a carei transare este evidenta transpune in plan lingvistic o problema de legitimitate politica: Basarabia a fost ocupata sau eliberata de Armata Rosie ? A accepta, in plan filologic, ca limba populatiei bastinase din Republica Moldova este limba romana inseamna a accepta, in plan politic, ca Basarabia a fost ocupata de Armata Rosie, ca puterea sovietica a fost (si este) ilegitima si ca Moldova s-ar putea uni, mai devreme sau mai tarziu, cu Romania.

1.6. Activitatea Frontului Popular in Transnistria In general, populatia Transnistriei este "mai sovietica" decat cea a Basarabiei. Aceasta situatie este, in parte, o consecinta a faptului ca Transnistria nu a intrat in componenta

Romniei si, in parte, un efect al unei politici specifice complexe (economice, demografice, culturale) dusa de fosta Uniune. Astfel, simpatia pentru Frontul Popular a fost intotdeauna sensibil mai redusa in Transnistria, comparativ cu Basarabia. La Tiraspol functionau in 1990 doua organizatii ale Frontului Popular. Una era formata din cadre si studenti ai Institutului Pedagogic din Tiraspol; presedintii ei au fost Tudor Strisca si Stefan Urtu. Ea numara cam 300 de membri. Sedintele ei aveau loc in sediul Institutului. Cealalta - sectia oraseneasca Tiraspol a Frontului Popular - avea cam 300-400 de membri si era condusa de Ilie Ilascu. Sedintele sectiei aveau loc in Cladirea Veteranilor, vis--vis de Casa Sovietelor sau, mai rar, la sediul Institutului Pedagogic. In toamna lui 1990, dupa ce asa-zisul congres al II-lea al deputatilor din Transnistria a adoptat hotararea crearii "republicii nistrene", tensiunile politice din Tiraspol s-au intensificat. La 17 septembrie 1990, Ilascu da publicitatii Hotararea nr. 6 a Organizatiei Orasenesti Tiraspol a Frontului Popular, "in legatura cu proclamarea asa-zisei republici sovietice socialiste moldovenesti nistrene, care este anticonstitutionala si orientata contra integritatii Republicii Moldova si a poporului ei". In acest document se hotaraste "sa nu se recunoasca si sa se blameze formarea autoproclamatei RSSMN" si cere populatiei sa nu se supuna structurilor de putere ale pretinsei RSSMN, iar "delegatii la Cogresul II si persoanele care intra in conducerea autoproclamatei republici sa fie trasi la raspundere penala". Textul Hotararii nr.6 a aparut imediat in presa din Tiraspol (presa de limba rusa, singura care exista aici). Tot atunci, Comitetul Orasenesc al Partidului Comunist al RSS Moldovenesti face o declaratie in care adreseaza critici severe si amenintari conducerii de la Chisinau si chiar "poporului moldovenesc" pentru politica de emancipare dusa in ultimul an. Postul de radio Tiraspol a transmis in aceeasi zi atat Hotararea nr.6, cat si Declaratia Organizatiei de Partid. Majoritatea membrilor Frontului Popular din Tiraspol au fost surprinsi de aparitia Hotararii nr.6, pe care au considerat-o prea transanta. In fata acestei atitudini a frontistilor, Ilascu a subliniat ca Hotararea nr.6 reprezinta o declaratie in nume propriu si nu o pozitie colectiva a organizatiei orasenesti. In octombrie 1990, Organizatia Institutului Pedagogic a Frontului Popular a dat o declaratie prin care se delimita de Hotararea nr.6 si in care facea o discutie comparativa a Hotararii nr.6 si a Declaratiei Comitetului Orasenesc de Partid, incercand sa analizeze cauzele care au dus la tensionarea atmosferei politice in Transnistria si sa gaseasca modalitati de normalizare a situatiei. Pe cat de prompta a fost presa din Tiraspol in a publica Hotararea nr.6, pe atat de refractara a fost in publicarea acestei declaratii conciliante; au trebuit doua saptamani de insistente pentru ca Trudovoi Tiraspol sa accepte materialul. Atmosfera tot mai apasatoare din Tiraspol a dus la scaderea numarului membrilor organizatiilor locale ale Frontului Popular. La sfarsitul anului 1990, cele doua sectii s-au

contopit, iar ca presedinte a fost ales Ilascu. In sedinta de alegeri, Ilascu a fost criticat pentru elaborarea Hotararii nr.6, dar s-a considerat ca aceasta greseala politica poate fi iertata, avand in vedere meritele sale, abnegatia si curajul puse de el in lupta pentru integritatea Moldovei. Propaganda sovietica a speculat in mod copios Hotararea nr.6, incercand sa o prezinte ca o dovada a intentiilor agresive ale moldovenilor, a unor comploturi criminale contra populatiei rusofone, a necesitatii ca rusii din Transnistria sa primeasca un ajutor consistent din partea rusilor din restul Uniunii. In realitate, Hotararea nr.6 trebuie evaluata in contextul politic in care a fost difuzata si elaborata: o societate civila imatura, de-abia formata; oameni politici lipsiti de experienta vietii politice si lipsiti de o cultura politica solida; o explozie de organizatii si asociatii, care in multe situatii reprezentau doar un nucleu restrans in jurul unei personalitati; o inflatie de declaratii, hotarari, apeluri, prea multe si prea confuze pentru ca societatea sa le ia in serios; un numar covarsitor de personaje dubioase, provocatori costumati in haine de patrioti, gata oricand sa furnizeze textul unui apel teribilist, tocmai bun de folosit de propaganda sovietica pentru incriminarea "nationalismului moldovenesc". Caci tocmai fantasma acestui "nationalism moldovenesc" obliga etern-agresata comunitate rusa sa isi ia "masuri de aparare" si sa creeze un stat secesionist, pe malul stang al Nistrului.

1.7. Situatia in Transnistria dupa puciul din august 1991 Liderii de la Tiraspol au salutat cu promptitudine si entuziasm puciul pro-comunist din 19 august 1991. Unul dintre pucisti, Lukianov, presedintele prezidiului Sovietului Suprem al URSS, fusese un sprijinitor activ al separatismului transnistrean. Dupa esecul puciului, liderii separatisti au intrat in panica si, o buna perioada de timp, au stat ascunsi. In aceasta perioada - extrem de favorabila pentru lichidarea separatismului - autoritatile de la Chisinau au avut o atitudine ambigua, despre care ne va relata mai jos chiar Ilascu. [Ilie Ilascu, interviu acordat revistei Alianta Civica (Bucuresti), martie 1992 ] Rep: Ce s-a intamplat dupa puciul de la Moscova ? I.I.: Dupa esecul puciului, pucistii au fost pedepsiti la Moscova, in Rusia si in toate republicile. Asa ar fi trebuit sa se intample si la noi. Imediat dupa victoria lui Eltin, voluntarii care se oferisera sa se inroleze in fortele militare ale republicii s-au adunat in piata centrala din Chisinau si au cerut pedepsirea pucistilor si a complicilor lor. Toata conducerea de la Tiraspol era vizata. Temandu-se ca oamenii se vor rafui cu tradatorii, pentru linistirea spiritelor in republica, Snegur a propus pedepsirea vinovatilor, conform legii. La 25 si 26 august au sosit in raioanele din Transnistria organele de drept, pentru a aresta persoanele implicate in sustinerea puciului.

Aceasta arestare nu era o operatie de rutina. Secesionistii erau deja puternici, avand de partea lor garzile paramilitare si complicitatea tacita a Armatei a 14-a. Fata de asemenea forte, cele cateva sute de politisti ai Ministerului de Interne din Chisinau reprezentau un efectiv infim. I.I.: La arestari au participat si vreo 50 de membri ai Frontului. Rep: Care era rolul dumneavoastra ? I.I.: Atunci, Smirnov, Iakovlev, Maracuta, Reliakov erau fugari. Noi ii cunosteam la fata si le cam stiam si ascunzisurile. Politia, subunitatile speciale nu-i cunosteau si nu stiau de unde sa-i ia. Si nu uitati ca era si olecuta periculos, puteau sa iasa incaierari si varsari de sange. Pe urma, am inteles ca dansii isi faceau ascunzisul pe teritoriul unei unitati militare a Armatei a 14-a, unde era comandant generalul Iakovlev. Rep.: Cum aratau unitatile trimise sa-i aresteze ? I.I.: Erau oameni in civil, dar inarmati si pregatiti anume pentru asemenea operatii. Ma gandeam ca aceste unitati chiar vroiau sa-i aresteze, dar dupa o saptamana de lupte, de nesomn, de fugarit pe Smirnov si pe ceilalti prin toate padurile ... Rep.: Prin paduri ?! I.I.: Prin paduri, pe la vile, pe la padurari, pe unde aveam noi informatii ca se ascund ... Asadar, dupa multa alergatura, am inteles ca domnii de la Chisinau nici n-aveau de gand sa-i aresteze. Asta a fost o farsa pentru a potoli spiritele la Chisinau si in republica. Eu am simtit-o personal. Totul s-a facut atat de ilogic, de parca li s-ar fi spus separatistilor: hai, hai, opuneti rezistenta ! Caci simuland arestarile astea, in timp de doua saptamani, s-au ridicat femeile de acolo, la inceput 10 femei, apoi 20, apoi 100, apoi 1000 de femei, s-au asezat pe calea ferata protestand. In semn de protest fata de actiunile autoritatilor de la Chisinau, un grup de femei rusofone au blocat calea ferata, oprind circulatia trenurilor pe ruta Chisinau -Tiraspol Odessa si Chisinau - Tiraspol - Moscova. Pagubele inregistrate in urma acestei actiuni au fost de peste 70.000.000 ruble. Ulterior, femeile au devenit tot mai agresive, formand grupuri de presiune care, impreuna cu gardistii si cazacii, au atacat cazarmi si au capturat armament. I.I.: Atunci si Smirnov a fost arestat. Dar pe el au fost nevoiti sa-l ieie. Rep.: Smirnov a fost arestat la Kiev ... I.I.: La Kiev ! ... Nemaigandind ca gruparea pentru arestarea lui Smirnov, formata din 30 de oameni din unitatile speciale plus 5 frontisti, l-au prins de cateva ori pe Smirnov aici, in Transnistria, cand era insotit doar de 1-2 oameni de paza, neinarmati, intr-o vila la

Tirnauca si n-au vrut sa-l ieie. Comandantul a spus, zambind cu subinteles: "Stiti ... hm, ... chiar nu intelegeti ?" Rep.: In afara de Smirnov a mai fost arestat cineva ? I.I.: Inca alte cateva persoane, de ochii lumii ... Nici nu se auzise de dumnealor. Si Topal, presedintele "republicii gagauze". Dupa o luna le-a dat drumul la toti. Smirnov a fost eliberat dupa o luna si ceva. Rep.: A fost gratiat ? I.I.: A fost eliberat ilegal. Dosarul a fost inaintat procuraturii pentru cercetari. Nu stiu cum procuratura republicii a putut face asa ceva. Sa deie drumul ilegal unui om vinovat de inalta tradare. Nu putea fi pus in libertate decat prin decret semnat de presedinte. Si nu stiu cum in capul tarii poate sa steie asa om, care nici idee nu are de lucruri ca acestea ... In cursul lunii octombrie, la Chisinau sosise Medvedev, presedintele Comisiei pentru relatii interetnice a Sovietului Suprem, care ceruse eliberarea lui Smirnov si evacuarea politiei din Dubasari si Grigoriopol, garantand in schimb ca nu vor mai avea loc nici un fel de incidente si ca Transnistria nu va mai cere niciodata sa fie republica. Rep.: Cum a reactionat Smirnov ? I.I.: Cum a iesit din puscaria din Chisinau, in prima zi a si facut conferinta de presa la Tiraspol si a spus ca i-a amagit. "Am iscalit si am spus: voi respecta legile. Dar n-am spus care legi ! N-am spus ca legile Moldovei. Las' sa gandeasca ce vor". Adica si-a batut joc. Rep.: Cine este in fond Smirnov ? I.I.: E un personaj trimis de la Centru in Republica Moldova, acum trei ani. E nascut in Magadan, la Marea Ohotk, spre Kamceatka. Si-a facut studiile in Ural, apoi a lucrat in Ural, in posturi de conducere. A fost director la o intreprindere din Kerson, in Ucraina. Apoi a venit director la complexul militar din Tiraspol, care fabrica aparatura militara. Dupa un an de stat in Tiraspol a inceput activitatea separatista. E fricos. Repeta ca un papagal ce i se spune de la Centru. Are comportament de terorist. Pot sa zic ca un terorist ca dansul nu mai este. Indeamna mereu la violenta, la varsare de sange. Cand intra pe linia asta, a incitarilor, nu se mai poate opri, fie ca vorbeste la mitinguri, fie la radio, fie la televiziune. Incita la ura impotriva frontistilor, cu amenintari: ca vor fi nimiciti, striviti, toti frontistii din Tiraspol. Toamna lui 1991 a marcat o intarire considerabila a separatistilor. La 1 decembrie 1991 autoritatile nistrene au organizat alegeri "prezidentiale" - cu ajutorul formatiunilor paramilitare proprii si al militarilor Armatei a 14-a; alesul "poporului nistrean" a fost Igor Smirnov, sosit in Moldova in 1987. La 8 decembrie, in republica au avut loc alegeri prezidentilae; lista candidatilor continea un singur nume: Mircea Snegur. In Transnistria,

participarea la alegerile prezidentiale de la 8 decembrie este interzisa, alegatorii sunt terorizati, dar un numar mare de persoane infrunta pericolul si se prezinta la urne. Alegerile prezidentiale marcheaza un nou moment de tensiune in organizatia oraseneasca Tiraspol a Frontului Popular. Se confrunta doua opinii: aceea sustinuta de Ilascu, anume ca alegerea lui Snegur trebuie boicotata, deoarece este un om politic compromis si aceea sustinuta de Urtu, anume ca situatia este prea disperata pentru a intretine disensiuni intre moldoveni, cu atat mai mult cu cat nu exista un contracandidat a lui Snegur. Cele doua pareri raman ireconciliabile, iar partizanii celei de-a doua pozitii parasesc Frontul; organizatia oraseneasca Tiraspol, condusa in continuare de Ilascu, intra in anul 1992 cu efective diminuate. La 15-16 februarie 1992 are loc la Chisinau Congresul III al Frontului Popular (care, de acum inainte, se va numi Frontul Popular Crestin si Democrat); lucrarile sunt publice; problema Transnistriei este abordata cu prudenta si ingrijorare; nimeni nu parea sa isi aminteasca de existenta Hotararii nr.6; Ilascu a avut o scurta interventie, in care a atras atentia asupra situatiei disperate din Transnistria, dar a fost intrerupt de la prezidiu, cu cuvinte linistitoare. Principalele obiective ale Congresului au fost studierea oportunitatii trecerii in opozitie a Frontului (atitudine in cele din urma adoptata) si alegerea unei noi echipe la conducere. In legatura cu Transnistria s-a dat un singur comunicat, pe ton prudent, in care se condamna separatismul. Toate documentele Congresului au aparut in presa.

1.8. Razboiul La 1 martie, Moldova este primita in ONU. In aceeasi zi, efective ale garzii transnistrene si unitati de cazaci ataca postul de politie din Dubasari - ultimul care, in Transnistria, era inca sub controlul Chisinaului. Acest incident marcheaza inceputul razboiului dintre "republica nistreana" si Republica Moldova. Este un razboi in care Moldova intra practic fara a avea armata (armata nationala se infiinteaza de-abia in mai 1992); este, probabil, singurul razboi din lume in care o tara, atacata de forte armate redutabile, se apara folosind in principal efective ale politiei. O data cu declansarea razboiului, situatia transnistrenilor care sustineau autoritatile de la Chisinau devenea tot mai dramatica. Incitarile la ura contra cetatenilor fideli Moldovei, la alungarea lor sau chiar la lichidarea lor fizica devin moneda curenta a propagandei tiraspolitane. De exemplu, in ziua de 5 martie 1992, cand la Tiraspol au fost inmormantati luptatorii separatisti cazuti in primele zile ale razboiului, la postul de radio local, care a transmis in direct mitingul de doliu, numele lui Ilascu a fost rostit de cel putin 23 de ori, populatia fiind incitata la acte de violenta impotriva lui [bibliografie: Masacrul inocentilor. Razboiul din Moldova, 1 martie - 25 iulie 1992. V. Brsan, Bucuresti 1992]. Prietenilor care il sfatuiesc sa plece din oras, caci poate plati cu viata pentru convingerile sale, Ilie Ilascu le raspunde ca ramanerea sa la Tiraspol este un simbol al rezistentei romnesti in Transnistria, care trebuie mentinut cu orice pret.

Iata cum povesteste Ilascu atmosfera acelor prime zile de razboi [citat din interviul acordat revistei Alianta Civica Bucuresti, martie 1992]: I.I.: Situatia din Transnistria e atat de incordata ... si nemaivazuta ... multi romni au plecat ... care la parinti, care la rude ... mai ales cei implicati in activitatea Frontului (...) Foarte mult au avut de suferit oamenii care au activat in politie. (La Tiraspol nu mai exista politie moldoveneasca, dar multe dintre fostele cadre de politie continua sa locuiasca in oras, n.n.) Sunt 85 de politisti care au refuzat sa depuna juramant separatistilor. Printre ei sunt si rusi - chiar fostul comandant, colonelul Serbati, care intelege ce-i legitim si ce nu-i legitim. Si ca rasplata, e atacat mereu si murdarit din cap pana-n picioare. Rep.: Atacat fizic ? I.I.: Numai moral. Fizic sunt agresati moldovenii. Sunt batuti, batuti ... E periculos si a vorbi romneste la Tiraspol. E o psihoza nemaivazuta in Transnistria, ca-n timpul fascismului, o campanie de romnofobie la radioul si televiziunea locala, tot timpul. Se aduc oameni care au suferit in timpul razboiului de la romni, si care povestesc ca romnii i-au batut (dar nu spun si de ce i-au batut) si zic iaca, ce? vreti in Romnia ? Situatia se agraveaza cand pleaca Snegur din republica. Toate acestea se fac intentionat, pentru ca intre Snegur si Smirnov exista o legatura. Rep.: O complicitate ? I.I.: Noi avem probe clare in aceasta privinta. Pentru toate varsarile de sange e raspunzator Snegur. El are o tactica comunista: intai agraveaza situatia la maximum, situatia explodeaza cand el pleaca, iar cand se-ntoarce, se face liniste si se potolesc si varsarile de sange. Si, in felul acesta, el devine un pacifist nemaivazut. Snegur are legaturi secrete cu Smirnov ... Dar de aceasta data nu se va face pace decat dupa patru luni de razboi.

__________________________________________________________________ Aici se incheie Capitolul 1 - Contextul istorico-politic - al cartii document "Procesul Ilascu" . Autor: Victor Brsan. Bucuresti 1994.

Alte capitole din Procesul ILASCU 4. Desfasurarea procesului 4.6.9. Declaratia finala a lui Ilie Ilascu [Declaratie facuta de Ilie Ilascu in sedinta publica din 19 octombrie 1993, publicata in revista Tara, Chisinau, 27 oct.1993 ] In ziua urmatoare, 19 octombrie, Ilie Ilascu si-a rostit declaratia finala. Strangand in mana dreapta gratiile custii si tinand in mana stanga un stegulet tricolor pe care insusi l-a cusut in celula, Ilascu a vorbit liber, cam o ora si jumatate, timp in care a atins toate chestiunile esentiale ale procesului. Stapanit initial de o emotie vizibila, Ilascu si-a revenit treptat, punandu-si in valoare talentul oratoric, trecand de la chestiuni generale la exemple concrete, de la gravitate la umor. Iata cateva pasaje din cuvantarea sa. Acest spectacol la care asistati si care a inceput cu mai bine de jumatate de an in urma a fost organizat, cum v-am mai spus, de catre serviciile rmn si de catre serviciile speciale ale Rusiei. Singurele scopuri ale acestui spectacol au fost demoralizarea populatiei romanesti autohtone din Transnistria si musamalizarea propriilor crime pe care le-au savarsit aceste servicii si pe care continua sa le savarseasca si in prezent ... Daca in 1989 fortele imperiale ale Rusiei oplosite la Tiraspol n-ar fi pus la cale o agresiune impotriva republicii suverane Moldova, impotriva unei parti a acestei republici, atunci nu s-ar fi intamplat atata nenorocire in anii trecuti si in prezent. Ea va continua din pacate deoarece fortele comuniste prin insasi esenta lor sunt violente, ucigase. Nici o filozofie din lume nu admite doua sau mai multe adevaruri, numai filozofia marxist-leninista admite existenta catorva adevaruri. Astazi este convenabil un adevar, maine altul, dar de fapt si unul si altul este un neadevar, o minciuna. Ne aflam pe aceasta scena, in acest spectacol de teatru absurd doar pentru ca suntem membri ai Frontului Popular Crestin Democrat. Aceasta organizatie social-politica a fost singura formatiune de opozitie din Tiraspol si din partea stanga a Nistrului in general. Celelalte care mai existau - OSTK, diverse partide politice - toate au fost create pentru a sprijini crminalii de stat care au pus mana pe putere cu ajutorul armelor rusesti, "capturate" din arsenalul Armatei a 14-a care le-a oferit de buna voie, desi astazi cauta sa se justifice. Singura noastra vina consta in faptul ca am stiut despre toate acestea si ca timp de 3-4 ani am urmarit, am fixat, am documentat toate aceste abuzuri, tot acest banditism care face ravagii pe teritoriul republicii independente Moldova cu ajutorul serviciilor secrete ale Federatiei Ruse. Atunci cand cetatenii unui stat se amesteca in treburile altui stat, mai ales cand o fac cu ajutorul armelor, in intreaga lume civilizata acest fenomen se numeste AGRESIUNE si IMIXTIUNE in treburile interne ale altui stat. Si nu poate exista nici un fel de justificare pentru cei care ne-au adus la aceasta tragedie.

Reprezentantii nostri (ai Frontului Popular, n.n.) sunt in toate sferele, la toate intreprinderile. Noi nu ne-am dedat la actiuni teroriste, ci ne-am limitat doar la activitatea politica si propagandista. Anume aceasta activitate a devenit cea mai periculoasa pentru Smirnov si clica lui. Tocmai din acest motiv el a hotarat sa ne elimine. Si vreau sa va declar in mod oficial ca a facut-o nu fara sprijinul fortelor proimperiale si procomuniste de la Chisinau, inclusiv al Ministerului Securitatii Nationale (KGB-ul de la Chisinau). De ce? pentru ca nu exista un minister al securitatii Transnistriei si un minister al securitatii Moldovei in mod independent. Este un tot. Ei au lucrat impreuna in acest rastimp. Masacrul de la Tighina este opera lor. Macelul organizat la Tighina de comun acord prin intelegerea dintre Tiraspol si Chisinau a urmarit scopul de a nimici pe de o parte fortele patriotice care luptau pentru eliberarea nationala a Moldovei, iar pe de alta parte de a neutraliza unele batalioane care in acel moment iesisera de sub controlul separatistilor, batalionul lui Kostenko, bunaoara. Eu stiu ce spun. Nici in timpul anchetei preliminare, nici in timpul asa-zisului proces judiciar, nimeni nu si-a dat osteneala sa clarifice cine suntem noi in realitate, de ce ni se incrimineaza ca am fi agenti si colaboratori ai Ministerului Securitatii Nationale din Republica Moldova. Sa va dau doar un argument care elimina orice acuzatie. In 1991, la 7 iulie, in ziarul Pravda - care, slava Domnului, a fost inchis - si sper ca pentru totdeauna - jos pe prima pagina, este publicat un interviu cu presedintele de atunci al KGB-ului moldovenesc, Botnaru, in care e scris negru pe alb ca impotriva lui Ilascu este intentat un dosar penal. Impotriva mea a fost intentat un dosar penal inca din 1985. Dosarul a fost intocmit la Tiraspol si la Slobozia de Iuri Alexeevici Rescikov si Vadim Turcan, iar la Tiraspol, incepand din 1989, de un oarecare colonel caruia i-am uitat numele. In perioada respectiva (pregatirea si savarsirea atentatului contra lui Ostapenko, n.n.) eu pur si simplu nu ma aflam la Tiraspol. Aceasta o dovedeste si adeverinta de la hotel privind sederea mea la Chisinau. Eram de fata cand avocatul meu i-a inmanat acest document procurorului Starojuk, insa acesta a refuzat sa-l anexeze la dosar, iar mai tarziu "a uitat" sa-l anexeze si judecata. In schimb n-au uitat s-o interogheze, sub amenintari, pe sotia mea, care in luna iulie se afla in partea dreapta a Nistrului. Au sunat-o de la Tiraspol sa vina urgent, mintind-o ca s-a intamplat ceva cu mine. Dar ea a refuzat bineinteles sa plece. Starojuk si Averina, adica Larina, incercau s-o "convinga", spunandu-i: "Dumneata vei veni sa depui marturii: in caz contrar, nu-l vei mai vedea pe sotul tau". Va intreb: ce putea sa faca sotia mea ? Ea era atat de inspaimantata, incat putea depune orice marturie. Cu atat mai mult ca era ingrijorata de soarta celor doi copii, stiind prea bine ca eu eram vandut de mult de "baietii cu ochi albastri". De ce judecata n-a dat citire textului integral al acestei interogari ? Cat priveste armamentul. Am cerut de nenumarate ori, si in timpul anchetei preliminare si la judecata, sa se dea lamuriri in privinta acestei cantitati enorme de armament care figureaza la dosar. Este vorba despre zeci de pistoale-automat, lazi cu grenade si multe altele. Pe cand aici au fost adunate si ni se arata cateva pistoale si o pusca. Unde este celalalt armament la care se face trimitere, incriminandu-ni-se ca l-am

fi pastrat, l-am fi transportat, s.a.m.d.? Nu este. Dar de ce nu este ? Daca noi am tras, atunci unde este macar arma cu care au fost ucisi acesti oameni, fapt ce ni se imputeaza noua ? Nu exista acest armament. Si nici nu putea fi. Am cerut de la judecata sa fie determinate, dupa cea mai simpla metoda, asa cum s-a facut recent la Moscova, numerele de serie ale armelor din care s- tras. La Moscova, expertiza a stabilit ca este vorba de armamentul Armatei a 14-a (Ilascu se refera la armamentul folosit de catre rebeli in timpul "loviturii de stat" de la 3 octombrie 1993, supus ulterior unor expertize la Moscova, pentru a-i determina provenienta, n.n.). Tot asa ar fi trebuit sa se procedeze si in acest caz: de unde si al cui este armamentul ? Din care depozite a fost sustras ? Si totul ar fi devenit clar, deoarece Armata a 14-a si serviciile speciale ale Rusiei nu puteau sa nu stie aceste lucruri. Trimiterile la Biblie facute de d-na Averina in discursul ei de acuzare sunt de-a dreptul caraghioase. Si cine face aceste trimiteri ? O comunista ai carei colegi de partid timp de 70 de ani au distrus bisericile si au umplut Siberia de preoti. Cine este acest Garbuz, pe ce se bazeaza, ca sa zicem asa, toate acuzatiile ? Numai pe "marturiile sincere" a lui Garbuz. Cine este acest Garbuz ? Din 1990 Garbuz a inceput sa vina la adunarile Frontului Popular, la Institutul Pedagogic, sa stea chitic intr-un ungher fara a-si scoate trenciul si palaria. Camarazii mei au remarcat de la bun inceput ca tipul este de la KGB. Dar fiindca adunarile Frontului Popular se tineau cu usile deschise, noi nu puteam sa interzicem nimanui accesul in sala. Veneau si reprezentanti ai OSTK-ului, si d-na Volkova, si Bolsakov s.a. Dar Garbuz avea alta misiune. Eu am stiut la ce merg si nu regret ca am inceput aceasta lupta impotriva totalitarismului. Sunt mandru ca, incepand cu anul 1988, am contribuit, intr-o masura mai mare sau mai mica (ramane sa aprecieze istoria), la daramarea acestui monstru numit Uniunea Sovietica, la distrugerea totalitarismului comunist. Pe parcursul anchetei preliminare toata presa din Tiraspol a incercat din mers sa modeleze opinia publica a "poporului transnistrean". Desi nu exista un asemena popor, pentru ca nu se incadreaza in nici o definitie de popor. Rasfoiti doar colectia ziarului Dnestrovskaia Pravda care numai dupa 4 zile de la arestarea noastra scria: "vina celor arestati este pe deplin dovedita". Si n-ar fi fost nimic daca aceste afirmatii nu ar fi purtat o semnatura. Dar ea este semnata de procurorul Boris Lucik. Deci, in acel moment Lucik stabilise deja ca am fi vinovati, desi vina noastra o poate dovedi numai judecata. Asa se procedeaza in tarile civilizate, dar nu aici. Deci este clar ca toata aceasta masinarie trebuia sa demonstreze cu orice pret vina noastra. Si s-a lucrat zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, conform instructiunilor lui Sevtov, pana cand "totul a fost demonstrat". Rezultatele anchetei au fost tinute in taina. De ce ? Pentru ca autorii acestei anchete trebuiau sa-si acopere propriile crime, atribuindu-le unui agresor imaginar. Referitor la Hotararea nr.6. Eu am scris aceasta hotarare, dar intre textul original semnat de mine si ceea ce a fost publicat in Dnestrovskaia Pravda este o diferenta. Eu atunci nu am intervenit pentru ca nu-mi ardea de asta. (In acest moment, pare imposibil

de reconstituit textul exact al Hotararii nr.6: originalul s-a pierdut, fie in redactia ziarului Dnestrovskaia Pravda, fie in redactia ziarului Trudovoi Tiraspol ; textul publicat nu a respectat originalul, iar Ilascu nu a semnalat atunci, public, abaterile respective. In locul originalului, exista doar niste copii xerox, a acaror provenienta exacta nu este cunoscuta. O asemena copie xerox - pusa la dispozitie de o persoana refugiata din Tiraspol - am folosit si noi ca document de lucru, inclusiv pentru citarile de la cap. 1.6, n.a.) Ancheta si judecata scot din context acele puncte care le convin, dar, citit in intregime, textul nu contine apelurile la aplicarea fortei. Sensul era ca vom opune rezistenta numai in cazul in care vom fi atacati. Dar cine s-au inarmat primii ? Cine a sustras armament din depozitele Armatei a 14-a? Oare nu gardistii din Transnistria? Oare nu amazoanele Galinei Andreeva ? In prezent, cand parlamentele si guvernele lumii, inclusiv ale Romaniei si Republica Moldova, precum si Biserica Romana, cer incetarea acestei farse, in Transnistria, colectivul retelei alimentatiei publice din Slobozia cere pedeapsa cu moartea. Si alaturi sta scrisoarea d-nei Catherine Lalumire, secretar general al Consiliului Europei, care cere curmarea acestei faradelegi ... Comunistii de pe malul stang si de pe malul drept al Nistrului tot comunisti raman. In Republica Moldova nu este un guvern democratic, ci comunist. In Tiraspol, asa-zisul guvern este fascisto-comunist. Cinste lui Eltin care se debaraseaza de bolsevici. Poate va ajunge si el la Tiraspol. La sfarsit, Ilascu a spus cateva fraze in romaneste: Vreau, in incheiere, sa multumesc tuturor organizatiilor obstesti, guvernului, corpului diplomatic din Romania, din Republica Moldova, din alte tari, care au luat atitudine fata de procesul de la Tiraspol; sa le multumesc din partea colegilor mei de cusca pentru acesta atitudine si sa-i incredintez ca pe noi nu ne-au invins. Nu ne-au biruit. El a multumit persoanelor din Romania care au sprijinit, in aceasta perioada, familiile lor; presei din Romania si Republica Moldova, Frontului Popular, patriotilor romani din Tiraspol. Am fost si raman membru al Frontului Popular, pentru ca lupta noastra nationala, ideea noastra de reintregire a tarii, de refacere a Romaniei Mari, pe care hoardele comuniste au distrus-o in 1940, ramane la ordinea zilei. Lupta continua. Cuvantarea lui Ilascu a trezit reactii diverse. Ea a starnit adesea admiratia celor din sala, inclusiv a gardistilor, in ciuda adversitatii de principiu a acestora. In mai multe randuri, atunci cand Ilascu a vorbit despre drepturile istorice ale Romaniei, persoane din asistenta au scuipat. Judecatoarea Ivanova a anuntat in final amanarea procesului pentru data de 15 noiembrie, fara a motiva in nici un fel aceasta hotarare.

4.6.10. Ultimul cuvant al lui Garbuz Sedinta din 15 noiembrie s-a consumat prin audierea lui Garbuz, care a rostit ultimul cuvant. Discursul sau a fost extrem de ideologizat, fiind o repetare a tezelor acuzarii. Garbuz a formulat acuzatii grave si jignitoare la adresa conducerii Moldovei, pe care a declarat-o vinovata de declansarea razboiului din Transnistria. Interventia lui Garbuz nu a adus nici o clarificare a numeroaselor episoade obscure in care a fost antrenat inculpatul.