Sunteți pe pagina 1din 1

on Quijote

Prelungă umbră alunecă mirată


repausul cu mişcare-amestecându-l,
doar singur el a priceput vreodată
cum rob gândirii, stăpâneşte gândul.

Şi cugetă în sine viitorul


cu tot ce-a fost şi-ar fi putut să fie.
Când ceilalţi râd, el tace, vrăjitorul,
puterea-i, neputinţa lor o ştie.

De dragul lor balaurul răpune,


prea nu pricep înşelăciunea bieţii,
că-n mori de vânt s-a prefăcut anume,
tot măcinând să ia uium vieţii.

Şi frumuseţii numai el se-nchină


sub straie zdrenţuite când s-ascunde,
că dincolo de carne şi de tină
prea oarba lor privire nu pătrunde.

Mâhnit povara-şi duce în tăcere,


sub huiduială fruntea încovoaie
şi ştie că pe urmele-i stinghere
călători-vor mai târziu convoaie.

Lidia Stăniloae

140