Sunteți pe pagina 1din 5

Fac-se voia Ta

R.C. Sproul
Ne uitm la rugciunea Tatl Nostru cu dorina de a afla care sunt cererile pe care Isus le-a dat Bisericii ca model pe care s-l urmm atunci cnd, n rugciunile noastre, formulm cereri. Ne aducem aminte c prima cerere pe care Isus a oferit-o ca model pentru rugciunile noastre a fost: Sfineasc-Se Numele Tu!. Prioritatea pentru Isus n ceea ce privete rugciunea a fost, nainte de toate, ca Numele lui Dumnezeu s fie considerat drept sfnt. A doua cerere, de care ne-am ocupat deja n dou discuii, este aceea n care Isus a spus c trebuie s ne rugm ca mpria lui Dumnezeu s vin: Vie mpria Ta, precum a venit deja n cer, aa i pe pmnt. Cea de-a treia cerere este strns relaionat la primele dou i, ntr-un anume sens, decurge din acestea, aa cum am menionat mai devreme. A treia cerere a rugciunii Tatl Nostru este: Fac-se voia Ta!. Este un lucru interesant c Isus ne spune s ne rugm ca voia lui Dumnezeu s se fac, precum n cer, aa i pe pmnt, deoarece ideea c Isus ar fi sugerat un asemenea lucru sau i-ar fi dat Bisericii o asemenea porunc pare aproape o erezie. Oare nu tia Isus c voia lui Dumnezeu este fcut deja? Oare nu nelegea Isus suveranitatea acestui Rege, suveranitate pentru care nea spus s ne rugm? Dei, n calitate de cretini, noi credem n eficacitatea voii suverane a lui Dumnezeu, dac este vreun concept scriptural cu privire la care exist confuzie n minile noastre, atunci acest concept se focalizeaz pe aceast idee, a voii lui Dumnezeu. Citim n Noul Testament, de exemplu, c Dumnezeu nu dorete ca vreunul s piar i cu toate acestea unii pier. Ne uitm la acest lucru i vedem c el ridic tot felul de ntrebri n minile oamenilor. Atunci cnd examinez textul respectiv le aduc aminte oamenilor c n Noul Testament sunt cel puin dou cuvinte traduse prin termenul voie. Sunt cuvintele greceti thelema i boulema, care nseamn voie. Mi-a dori ca lucrurile s fie la fel de simple ca pn aici ns, din nefericire, fiecare dintre aceti termeni are diferite nuane de sens i, prin urmare, nu-i poi da seama ntotdeauna, imediat ce te uii la un text din Noul Testament, ce vrea s spun exact prin voia lui Dumnezeu, deoarece exist apte sau opt sensuri diferite ale cuvntului voie, cu referire la Dumnezeu. Voi prezenta cele mai familiare trei sensuri. Primul dintre ele este ceea ce numim voia suveran eficace a lui Dumnezeu. Atunci cnd Biblia vorbete despre voia lui Dumnezeu n acest sens, ea descrie acea voie prin care orice decreteaz Dumnezeu s se mplineasc se mplinete prin porunca Sa suveran. Atunci cnd Dumnezeu a dorit ca universul s fie creat i a spus: S fie lumin!, aceast expresie a puterii i a voii Sale suverane a fost ascultat pe loc de ctre elemente lumina a aprut. Atunci cnd Hristos a poruncit, prin voia Sa i prin autoritatea Sa, ca Lazr s ias din mormnt i s nvie dintre cei mori, aceast porunc a fost eficace. A fost ascultat pe loc i imediat. n felul acesta ne referim la voia suveran, decretiv i eficace a lui Dumnezeu, n felul n care o prezint Biblia; acea voie care se mplinete pur i simplu deoarece Dumnezeu a poruncit s se mplineasc. ns mai este un sens n care Biblia vorbete despre voia lui Dumnezeu, sens care se refer la ceea ce am numi voia Sa normativ. Voia normativ, aa cum o sugereaz chiar termenul, se refer la Legea Lui, la poruncile Lui, la normele pe care El le emite pentru a reglementa comportamentul nostru. Voia lui Dumnezeu este s nu ai alt Dumnezeu n afar de El. Voia lui Dumnezeu este s-i cinsteti tatl i mama. Voia lui

Dumnezeu este s-i aduci aminte de Sabat i s-l sfineti. Aceasta este voia normativ a lui Dumnezeu. Acum, aceast voie poate fi clcat i este clcat n fiecare zi. Noi, ca pctoi, nu ne supunem voii lui Dumnezeu. A treia cea mai frecvent referire la voia lui Dumnezeu are de-a face cu dispoziia sau nclinaia fundamental a lui Dumnezeu nspre oameni. Are de-a face cu ceea ce i face Lui plcere. Biblia ne nva, de exemplu, c El nu-i gsete plcere n moartea celor ri chiar dac, n voia Sa suveran, El hotrte moartea pctoilor. Nu se distreaz cu acest lucru, s spunem aa. Nu vreau s mai zbovesc asupra acestui text pe care l-am menionat ca exemplu: Dumnezeu nu dorete ca vreunul dintre voi s piar, ns este evident cum poate acest text s fie interpretat n mod diferit atunci cnd i aplicm aceste nuane diferite. Dac ideea textului este aceea c Dumnezeu nu dorete ca vreunul s piar, n sensul voii Lui suverane eficace, atunci, n mod evident, nici unul nu va pieri. Dac ideea textului este aceea c El nu dorete ca vreunul s piar, n sensul voii Lui normative, aceasta ar nsemna simplu c Dumnezeu nu permite sau nu aprob ca vreunul s piar. n cazul n care ei pier, atunci, pierind chiar, ei pctuiesc. Or, cel deal treilea sens este acela c lui Dumnezeu nu-I face plcere sau nu se simte bine tiind c nu toi sunt mntuii. Acum, acestea sunt sensuri destul de diferite ntre ele. Cred c un lucru i mai complicat n nelegerea acestui text este termenul vreunul. Prerea mea, ca o parantez, este aceea c vreunul este crucial. Cred c n context, termenul vreunul se refer la cei alei i la faptul c Dumnezeu nu dorete, n sensul suveranitii eficace, ca vreunul din poporul Su ales s piar i nici unul nu va pieri. ns aceasta este o alt problem. Vreau s spun simplu, n treact, c acest ntreg concept al voii lui Dumnezeu este central nelegerii noastre asupra vieii cretine i a Scripturilor. Importana lui se observ n textul nostru, deoarece pe primele locuri din lista de prioriti ale rugciunii Isus le spune celor din poporul Su c trebuie s se roage Tatlui: Fac-se voia Ta!. Cred c este clar c aici vrea s spun c noi trebuie s ne rugm ca voia normativ a lui Dumnezeu s fie ascultat. Nu acesta este sensul n mod necesar i am s revin imediat asupra acestui lucru ns, la o prim privire, sensul care pare cel mai plauzibil, la suprafa, este, simplu, acela c Isus spune c trebuie s ne rugm ca poporul lui Dumnezeu s fie asculttor. Aa cum spuneam, nu acesta este sensul n mod necesar. Ar putea fi un fel de afirmaie redundant, fac-se voia Ta n sensul de fac-se voia Ta suveran, voie care n mod sigur se va face. Dac a existat vreodat o rugciune despre care am tiut cu siguran c se va mplini, aceasta ar fi fost de genul: fac-se voia Ta, dat fiind, tim c, n cele din urm, voia lui Dumnezeu se va face. Iar ceea ce ar fi spus simplu Isus ar fi putut fi ceva de genul: Vreau s v aducei aminte, din nou, atunci cnd suntei pe genunchi naintea lui Dumnezeu, cine este El, cine suntei voi i a crui voie va prevala. i cine este suveranul. Am auzit muli cretini practicani spunndu-mi c suveranitatea lui Dumnezeu este limitat de voina liber a omului. Sper doar, i am ncrederea, c acei oameni care au spus acest lucru nu au meditat ndeajuns de profund la el. Deoarece se apropie n mod primejdios de blasfemie, dac nu chiar trece grania nspre aceasta, pentru c l face pe om suveran. O mai potrivit abordare a problemei este de genul: Da, avem voin liber, ns voina noastr liber este ntotdeauna i n tot locul limitat de suveranitatea lui Dumnezeu. Deoarece, atunci cnd apare un conflict, n ultim instan, ntre voia mea i voia Lui, care dintre acestea trebuie s predomine? Cine este suveran? Nu voia mea, ci voia Lui este suveran. Astfel, se poate ca Isus s se fi gndit atunci s ne reaminteasc cine este suveran. i c El i cldete rugciunea Tatl Nostru pentru a putea face fa atacurilor

pelagianismului i semi-pelagianismului (curente de gndire ce puneau accent pe buntatea esenial a naturii umane i pe libertatea voinei umane, n.tr.) i atacurilor unei perspective exaltate asupra voinei umane i pentru a le reaminti oamenilor cine este suveran, atunci cnd sunt pe genunchi, i pentru ca ei s recunoasc din toat inima c Dumnezeu este suveran. ns nu cred c acesta este sensul. Este posibil s fie, ns eu nu cred lucrul acesta din urmtorul motiv. Pentru c la aceast expresie Isus adaug clarificarea ca voia Lui s se fac pe pmnt aa cum se face n cer. Acest lucru sugereaz, cel puin, c exist o discrepan ntre mplinirea oricrei voi a lui Dumnezeu despre care discutm aici pe pmnt i mplinirea acestei voi n cer. Acum, voia suveran a lui Dumnezeu nu numai c este ntotdeauna mplinit n cer; ea este de asemenea ntotdeauna mplinit pe pmnt. Prin urmare, de aceea eu nu cred c aici se refer la voia suveran a lui Dumnezeu. Eu cred c trebuie s se refere la voia normativ a lui Dumnezeu deoarece voia normativ a lui Dumnezeu este ntotdeauna ascultat de ngeri i de ctre credincioii glorificai din cer. n cer nu exist pcat. Nu exist conflict ntre voia creaturilor ce sunt adunate n jurul prezenei lui Dumnezeu n cer i voia Lui sfnt. Deoarece toi cei ce sunt n cer au fost adui ntr-o conformitate complet fa de legea lui Dumnezeu. Iar ei se mndresc cu legea lui Dumnezeu. Amintii-v de prima ntrebare din catehism: Care este elul suprem al omului? elul suprem al omului este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu i a se bucura de El pentru eternitate. Atunci cnd am nvat acest lucru, copil fiind, nu avea o prea mare logic pentru mine, ns am prins mesajul. Mi-am nchipuit c a-L glorifica pe Dumnezeu nsemna c trebuia s ascult de El. C a-L glorifica pe Dumnezeu nsemna c trebuia s fiu biat cuminte. C trebuia s fac ceea ce Dumnezeu dorea s fac, mai degrab dect ceea ce doream eu s fac. Ceea ce m-a pus n ncurctur a fost faptul c nu am putut vedea rezultatul promis. Nu am putut nelege cum ar fi putut rezulta vreo bucurie din ascultarea de Dumnezeu. i dup ani de studiu al teologiei nc m mai confrunt cu acest lucru i tu deasemenea. Deoarece noi pctuim, creznd c vom gsi bucurie n acel pcat. Gsim plcere. Asta este ceea ce face pcatul att de atractiv c este att de plcut. ns exist o diferen ntre plcere i bucurie, o diferen ca de la cer la pmnt. Iar ceea ce dorea s comunice nvtura catehismului era legtura care exist ntre bucurie i glorificarea lui Dumnezeu. Astfel, scopul meu final, elul meu final, raiunea existenei mele este s-L glorific pe Dumnezeu. Exist i un premiu aici acela c m pot bucura de El pentru eternitate. Vreau s afirm aici c cei care sunt adunai n prezena lui Dumnezeu n cer fac dou lucruri. Primul, l glorific pe Dumnezeu. Este interesant c stadiul final al sfinirii noastre este descris n Noul Testament n limbajul glorificrii. Anume c vom fi glorificai i c noi, cei ce vom fi glorificai, vom fi glorificai ntr-o stare n care vom glorifica. Cei glorificai sunt cei care-L glorific pe Dumnezeu n cer. i, mpreun cu acea glorificare a lui Dumnezeu, n cer exist o bucurie de nedescris, etern i continu. Isus a spus: Am venit ca bucuria voastr s fie deplin. Unul dintre lucrurile pe care le iubesc vizavi de srbtoarea Crciunului este acela c unul dintre marile imnuri ale Bisericii, care este cntat uneori n timpul anului, n alte liturghii, ajunge n centrul ateniei n timpul Crciunului. Acest imn este Gloria in excelsis Deo sau Glorie lui Dumnezeu n locurile preanalte. Isus spune c voia lui Dumnezeu este fcut n cer. Nu este fcut aici. Oamenii nu caut gloria lui Dumnezeu. Ei nu caut mpria lui Dumnezeu, despre care Isus a spus c trebuie s-o cutm mai nti, iar toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra. Ei nu sfinesc Numele lui Dumnezeu. Probabil de aceea nu exist foarte mult bucurie astzi pe planeta noastr. Astfel, Isus spune: cnd v rugai s spunei: Fac-se voia Ta precum n cer, aa i pe pmnt.

Uneori sunt ntristat cnd aud oameni, n zelul lor pentru rugciune, n fervoarea lor, n eficacitatea lor, spunnd, n acest zel, c nu ar trebui niciodat s ne rugm: Dac este voia Ta. n felul acesta, spun ei, atand aceste cuvinte, aceti termeni condiionali, la rugciunile noastre, dm oarecum o dovad de necredin. Astzi ni se spune c, n ndrzneala credinei, trebuie s ne rugm specific, ateptnd un rspuns pozitiv la acea rugciune. S pretindem c am cunoate rspunsul la rugciune nainte ca acesta s se ntrevad. Cred c ar trebui s fiu calm, linitit i sensibil n critica acestei preri ns dai-mi voie s spun, n treact, iubiilor, c aceast prere este o nebunie. Nu pot s m gndesc la altceva mai strin de nvtura lui Hristos dect aceasta. Venim n prezena lui Dumnezeu cu ndrzneal, ns niciodat cu arogan. i da, putem fi specifici i s ateptm rspuns vizavi de acele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a promis n mod clar n Scriptur. Putem s-L chemm pe Isus ca Mntuitor al nostru. Putem pretinde c avem sigurana iertrii, dac ne-am mrturisit pcatele naintea Lui, deoarece El a promis acest lucru n mod absolut. ns dac vreau s tiu dac voi primi o mrire de salariu sau dac trebuie s m mut ntr-un anume ora sau s primesc o anumit slujb, Dumnezeu nu a fcut promisiuni specifice vizavi de aceste lucruri. Sau dac doresc s fiu vindecat de o anumit boal, Dumnezeu nu a fcut nici o promisiune absolut vizavi de aceasta, nicieri n Scriptur i, prin urmare, nu putem s fim specifici sau s avem vreo pretenie. Deoarece, atunci cnd venim naintea lui Dumnezeu n rugciune, trebuie s ne apropiem reamintindu-ne cele dou reguli: reamintindu-ne cine este El i cine suntem noi. Reamintindu-ne c vorbim cu Regele, cu Cel Care este Suveran. Noi suntem creaturile. El este Creatorul. Iar cnd ne rugm Lui, ne rugm n mod politicos. Spunem: Dac doreti, dac binevoieti. n felul acesta venim naintea lui Dumnezeu: dac este voia Ta. Iar dac obiectm c, n principiu, este o manifestare de necredin sau de slab credin s-I spui lui Dumnezeu: Dac este voia Ta, atunci tocmai L-am defimat chiar pe Domnul care ne-a nvat rugciunea Tatl Nostru. Deoarece, n momentele Sale de grea suferin, El S-a rugat vizavi de voia lui Dumnezeu. Citim despre acest lucru n Evanghelia dup Luca, capitolul 22, ncepnd cu versetul 39. Citim c, imediat dup Cina cea de Tain: Dup ce a ieit afar, S-a dus, ca de obicei, n Muntele Mslinilor. Ucenicii Lui au mers dup El. 40. Cnd a ajuns la locul acela, le-a zis: Rugai-v, ca s nu cdei n ispit. 41. Apoi S-a ndeprtat de ei ca la o arunctur de piatr, a ngenuncheat i a nceput s se roage, 42. zicnd: Tat, dac voieti, deprteaz paharul acesta de la Mine! Totui, fac-se nu voia Mea, ci a Ta! Acum, imediat dup aceast rugciune, fcut n agonia lui Isus din Ghetsimani, n versiunea lui Luca are loc un eveniment extraordinar, aproape bizar. Apoi El spune, fac-se nu voia Mea, ci a Ta!, citim n versetul 43 c: Atunci I s-a artat un nger din cer, ca s-L ntreasc. 44. A ajuns ntr-un chin ca de moarte i a nceput s se roage i mai fierbinte; sudoarea I se fcuse ca nite picturi mari de snge, care cdeau pe pmnt. El a spus: Totui, fac-se nu voia Mea, ci a Ta! i primul lucru care s-a ntmplat a fost c un nger a venit s-L ntreasc. ngerul, mesagerul lui Dumnezeu. ngerul a venit cu rspunsul la cerere: Bea paharul! Isus nu a spus: Nu vreau s fiu asculttor. Isus nu a spus: Refuz s M supun. Isus a spus: Tat, dac este vreo alt cale . Dac este o alt posibilitate, a prefera-o pe aceea. Ceea ce Mi-ai pus nainte este mult mai nfiortor dect mi pot imagina. Sunt pe cale de a suporta teribilile patimi i sunt ngrozit. ns dac acesta este lucrul pe care Tu l doreti, aceasta voi face. Nu

voia Mea, ci a Ta, pentru c voia Mea este s fac voia Ta. Aceasta, mai mult dect orice. Aceasta nseamn s te rogi pentru voia lui Dumnezeu, prieteni. Nu pentru a primi ceea ce noi dorim, ci expresia suprem a credinei este s te supui domniei lui Hristos. Suveranitii lui Dumnezeu. n felul acesta, rugciunea ncrederii, adevrata rugciune a credinei, despre care vorbesc Scripturile, este rugciunea care se ncrede n Dumnezeu n ceea ce privete rspunsul, indiferent dac este da sau nu. Nu este o problem ce ine de credin s pretinzi, ca un ho, ceva ce nu se cuvine s pretinzi. Ci, mai bine vii i-I spui lui Dumnezeu care este dorina ta, i spui lui Dumnezeu ce este n inima ta, c te ncrezi n El chiar dac spune nu. Pentru c acesta este lucrul pe care Isus l-a fcut. Voia Ta s se fac. Gnduri finale Am menionat c textul care urmeaz rugciunii lui Isus, Fac-se voia Ta este extraordinar deoarece primul lucru care ni se spune este c ngerul a venit i L-a ntrit. Astfel, am crede c agonia sufletului Su a fost alinat, ameliorat prin prezena acelei fpturi cereti trimis s-L slujeasc i s-L ntreasc. ns dup aceea ni se spune c, o dat cu venirea puterii adus de nger, a venit i o intensificare a agoniei lui Hristos. O intensficare att de profund nct de pe fruntea Sa a nceput s picure sudoare de snge. Jonathan Edwards a spus c aceast intensificare a agoniei (Edward speculeaz aici) s-a datorat faptului c, acum, El a realizat pe deplin care este voia lui Dumnezeu. De data aceasta, teama lui nu a mai fost aceea c va avea de but paharul. Aceasta era teama cu care s-a nfiat prima oar. De data aceasta, teama Sa a fost aceea c nu va putea s bea paharul. Aceea c nu va fi n stare s mplineasc totul cu credincioie. C nu va fi desvrit n ascultarea pe care o datoreaz voii lui Dumnezeu. ns a fost. i a but paharul pn la ultima pictur. i, n acel moment, Isus nu ne-a dat cuvinte, pentru a ne arta cum s ne rugm. Ne-a dat viaa Sa, ca un exemplu de rugciune ca voia lui Dumnezeu s se fac, precum n cer, aa i pe pmnt.
Tradus de Tiberiu Pop

S-ar putea să vă placă și

  • Nokia 300 UG Ro PDF
    Nokia 300 UG Ro PDF
    Document60 pagini
    Nokia 300 UG Ro PDF
    Minca Gabriel
    Încă nu există evaluări
  • Manual Smurd
    Manual Smurd
    Document530 pagini
    Manual Smurd
    blackpuff
    100% (25)
  • Georgi
    Georgi
    Document13 pagini
    Georgi
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cella Serghi - in Cautarea Somnului Urias
    Cella Serghi - in Cautarea Somnului Urias
    Document88 pagini
    Cella Serghi - in Cautarea Somnului Urias
    lili_mro
    100% (1)
  • Capitolul 6
    Capitolul 6
    Document5 pagini
    Capitolul 6
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 7
    Capitolul 7
    Document5 pagini
    Capitolul 7
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 1
    Capitolul 1
    Document9 pagini
    Capitolul 1
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 4
    Capitolul 4
    Document4 pagini
    Capitolul 4
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 5
    Capitolul 5
    Document4 pagini
    Capitolul 5
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 2
    Capitolul 2
    Document6 pagini
    Capitolul 2
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 3
    Capitolul 3
    Document4 pagini
    Capitolul 3
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Talantul in Negot
    Talantul in Negot
    Document2 pagini
    Talantul in Negot
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • William Bramwell - Apostol Al Rugaciunii
    William Bramwell - Apostol Al Rugaciunii
    Document9 pagini
    William Bramwell - Apostol Al Rugaciunii
    iriciucviorel
    Încă nu există evaluări
  • Exerciţiul Rugăciunii
    Exerciţiul Rugăciunii
    Document3 pagini
    Exerciţiul Rugăciunii
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Bibliografie Talant 2011 2012
    Bibliografie Talant 2011 2012
    Document4 pagini
    Bibliografie Talant 2011 2012
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Despre Cel Veşnic
    Despre Cel Veşnic
    Document2 pagini
    Despre Cel Veşnic
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • ABC Vietii Crestine
    ABC Vietii Crestine
    Document1 pagină
    ABC Vietii Crestine
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Rugaciunii
    Puterea Rugaciunii
    Document10 pagini
    Puterea Rugaciunii
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări