Sunteți pe pagina 1din 3

Exerciiul Rugciunii

"Voi binecuvnta pe Domnul n orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna n gura mea", spune David n Psalmul 34. Fiecare dintre noi este chemat s binecuvinteze pe Domnul n orice vreme; lauda Lui s fie totdeauna n gura noastr. Fiecare dintre noi avem de adus ceva Binefctorului nostru. Poate o jertf de mulumire, ori poate o jertf de laud. Poate o durere, un suspin, o dorin dup iertare, ori poate o cerere. Chiar i tcerile, cnd ne rugm n inima noastr, au efectul lor, precum n casa plin de mirosul parfumului pe care Maria l-a turnat pe capul i picioarele Domnului, fr s zic un cuvnt. Graie Tatlui nostru ceresc noi avem un altar sfinit cu sngele preios al Domnului nostru Isus Hristos. "S ne apropiem dar, cu deplin ncredere de scunul harului, ca s cptm ndurare i s gsim har, pentru ca s fim ajutai la vreme de nevoie " (Evr. 4:16). Noi dorim ca Dumnezeu s-i reverse binecuvntrile Sale peste noi necontenit. Pentru aceasta trebuie s urmm ndemnul apostolului: "Rugai-v nencetat." Cum putem face pai importani n viaa spiritual fr rugciune? Un om fr rugciune este un om sec, fr putere. Ar fi lips de respect din partea noastr, dac am neglija rugciunea. Cum am fi privii de otile cereti care zi i noapte i cnt osanale i aduc laud Creatorului, iar noi fiine imperfecte, fiind supuse attor ispite s neglijm rugciunea, factorul vital ce susine n existen fiina spiritual i o face plin de via? n "ntuneric" se aud oapte care trateaz superficial rugciunea i reduc importana ei n viaa cretin. Este interesul adversarului s ne pun piedici n calea spre Tronul Harului i s nu primim, prin rupciune, puteri prin care s rezistm ispitelor. ndemnul apostolului: "Struii n rugciune, vegheai n ea cu mulumiri", nu numai c este amintit tot mai rar, dar tot mai rar este amintit faptul c, rugciunea st la baza creterii noastre n cele spirituale.

Dac Isus, ca om perfect, ca Fiu a lui Dumnezeu, a simit nevoia rugciunii, cu ct mai mult noi astzi. Mesajul Domnului este: "Vegheai dar n tot timpul i rugai-v ca s avei putere s scpai de toate lucrurile acestea, care se vor ntmpla, i s stai n picioare naintea Fiului omului." Dac ap. Pavel i-a plecat cu drag genunchi naintea Tatlui din care i trage numele orice familie, n cer i pe pmnt, cu ct mai mullt noi astzi. Mesajul transmis de apostol este: "Rugai-v nencetat"(1Teasal. 5:17), "Struii n rugciune"(Romani 12:12). Dac Profeii cu ncredere l-au ludat pe Domnul n Sion i au dus la ndeplinire juruinele pe care le-au fcut, cu ct mai mult noi. Mesajul lsat nou este: "Dai Domnului slav pentru Numele Lui! Aducei daruri i venii naintea Lui, nchinaiv naintea Domnului cu podoabe sfinte."(1 Cronici 16:29). Rugciunea este respiraia fiinei noi ce se dezvolt n simurile noastre. " Mare putere are rugciunea fierbinte a celui neprihnit"(Iacov 5:16). Ana, mama lui Samuel este un exemplu n aceast privin. Textul Scripturii din 1 Samuiel 1:13 spune: "Ana vorbea n inima ei, i numai buzele i le mica, dar nu i se auzea glasul." Dei fr cuvinte care s fie auzite, rugciunea fierbinte i struitoare a Anei a fost ascultat. Domnul i-a dat un fiu pe care Ana, chiar aa i-a pus numele, Samuel Domnul a ascultat. Apostolul Pavel ne spune n epistola ctre Efeseni cap. 6 v 18 urmtoarele: "Facei n toat vremea prin Duhul, tot felul de rugciuni i cereri. Vegheai la aceasta cu toat struina..." Rugciunea fcut cu Duhul, dar i cu mintea, rugciunea serioas, raional i struitoare, are n ochii Domnului o valoare pe care nu o putem evalua. S avem ndrzneala a ne apropia de Domnul n orice timp. Fiecare experien a noastr este un prilej de rugciune. Cnd pe cmpul de btaie repurtm victorii mergem naintea Tatlui i-i mulumim pentru ajutorul acordat. nfrngerile noastre care, chiar dac dor, sunt de asemenea ocazii de a ne exprima prin rugciune adnca noastr prere de ru pentru c nu am fost destul de vigileni, iar sgeile arztoare ale celui ru ne-au strpuns. n acelai timp ne fortificm hotrrile noastre de a fi mai ateni pe viitor.

Rugciunea cea mai adevrat este aceea care vine dintr-o puternic i adevrat necesitate interioar. Noi nu putem pretinde ca Dumnezeu s asculte i s rspund rugciunilor noastre, fr s ndeplinim cteva condiii. 1)Trebuie s fim n Hristos. "Cine zice c rmne n El, trebuie s triasc i el cum a trit Isus"(1Ioan 2:6) 2)Trebuie s ne nchinm Tatlui n duh i adevr. "Dumnezeu este Duh; i cine i se nchin Lui, trbuie s i se nchine n duh i n adevr"(Ioan 4:24). 3)Trebuie s avem un simmnt adnc dup ajutorul Su. 4)Trebuie s avem credin. "i fr credin este cu neputin s fim plcui Lui! Cci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie s cread c El este, i c rspltete pe cei ce-L caut" (Evrei 11:6). Cine caut comuniunea cu Dumnezeu, s foloseasc orice ocazie de rugciune. Prin rugciune nu -L facem pe Dumnezeu mai bunl. E este nespus de bun, ns rugciunea este un mijloc de descrcare a inimilor noastre de poverile grele, ncredinndu-le n seama Aceluia care toate le rezolv spre folosul nostru. Ct vreme trim aici, n cortul nostru de pmnt, departe de cas, orict am dori nu vom putea aprecia la justa valoare privilegiul de a fi acceptai la comuniunea cu Tatl nostru din ceruri. S-i mulumim pentru aceast frumoas moioar ce ne-a czut la sor. Rugai-v nencetat! Amin.

S-ar putea să vă placă și

  • Georgi
    Georgi
    Document13 pagini
    Georgi
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 7
    Capitolul 7
    Document5 pagini
    Capitolul 7
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cella Serghi - in Cautarea Somnului Urias
    Cella Serghi - in Cautarea Somnului Urias
    Document88 pagini
    Cella Serghi - in Cautarea Somnului Urias
    lili_mro
    100% (1)
  • Manual Smurd
    Manual Smurd
    Document530 pagini
    Manual Smurd
    blackpuff
    100% (25)
  • Nokia 300 UG Ro PDF
    Nokia 300 UG Ro PDF
    Document60 pagini
    Nokia 300 UG Ro PDF
    Minca Gabriel
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 6
    Capitolul 6
    Document5 pagini
    Capitolul 6
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 4
    Capitolul 4
    Document4 pagini
    Capitolul 4
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 5
    Capitolul 5
    Document4 pagini
    Capitolul 5
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 2
    Capitolul 2
    Document6 pagini
    Capitolul 2
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 3
    Capitolul 3
    Document4 pagini
    Capitolul 3
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • William Bramwell - Apostol Al Rugaciunii
    William Bramwell - Apostol Al Rugaciunii
    Document9 pagini
    William Bramwell - Apostol Al Rugaciunii
    iriciucviorel
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Rugaciunii
    Puterea Rugaciunii
    Document10 pagini
    Puterea Rugaciunii
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Will Be Done
    Will Be Done
    Document5 pagini
    Will Be Done
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Despre Cel Veşnic
    Despre Cel Veşnic
    Document2 pagini
    Despre Cel Veşnic
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 1
    Capitolul 1
    Document9 pagini
    Capitolul 1
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • ABC Vietii Crestine
    ABC Vietii Crestine
    Document1 pagină
    ABC Vietii Crestine
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Bibliografie Talant 2011 2012
    Bibliografie Talant 2011 2012
    Document4 pagini
    Bibliografie Talant 2011 2012
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări
  • Talantul in Negot
    Talantul in Negot
    Document2 pagini
    Talantul in Negot
    Laurentiu Paltiniseanu
    Încă nu există evaluări