Sunteți pe pagina 1din 3

Fier

Compus indispensabil organismului, care intervine in numeroase reactii chimice si permite indeosebi transportul oxigenului prin hemoglobina globulelor rosii.

Fiziologie - Aproape 70% din fierul (Fe) organismului se gaseste asociat la hemoglobina globulelor rosii si reprezinta aproape 3 grame. Distrugerea permanenta a globulelor rosii elibereaza fierul din hemoglobina, care este reutilizat de catre organism in cursul sintezei noilor globule rosii. Cealalta parte a fierului, fierul de rezerva (intre 0,6 si 1.2 grame), este situat in tesuturi ca cele ale splinei, maduvei osoase si ficatului, fie sub forma de feritina, rapid disponibila in caz de nevoie, fie sub forma de hemosiderina pentru o eliberare mai treptata. Piederile de fier sunt, in general, foarte mici, de ordinul miligramului pe zi. La femei, in perioada menstrelor cresc pierderile zilnice, care pot atunci sa se ridice la 3 miligrame pe zi. Pentru a compensa aceste pierderi, organismul scoate fierul din alimentatie. Aporturile zilnice recomandate sunt intre 10 si 18 miligrame dupa varsta si sex. Carnurile rosii (bogate in mioglobina), caltabosul cu sange (bogat in hemoglobina), pestele sunt alimente bogate in fier si, intr-o mai mica masura, lintea, spanacul (care, contrar opiniei raspandite, nu este extrem de bogat in fier), fructe uscate. In anumite circumstante, se observa o crestere fiziologica a necesitatilor in fier: la femei in timpul sarcinii si alaptarii, la sugari si la adolescenti.

Carenta - Carenta in fier, sau carenta martiala, provocata de o crestere a pierderilor sau a necesitatilor, sau, mult mai rar, printr-o malabsorbtie sau un deficit de aport, poate antrena o anemie feripriva. De altfel, in cursul reactiilor inflamatorii, macrofagele (celulele de aparare a organismului), stocheaza in mod anormal fierul circulant, diminuand astfel fractiunea disponibila pentru globulele rosii. Acest fenomen explica acel caracter microcitar (globule rosii de marime mica) al anemiilor care insotesc inflamatiile cronice (cancer, reumatism inflamator etc.).

Aport excesiv - Invers, se pot observa supraincarcari in fier ale organismului cauzate de o absorbtie excesiva de origine genetica (hemocromatoza primitiva) sau de aporturi repetate sub forma de transfuzii sangvine (hemocromatoza secundara). punctia biopsica a ficatului confirma supraincarcarea.

Utilizare terapeutica - fierul este utilizat in tratamentul anemiilor feriprive si in prevenirea lor la subiectii expusi (in caz de sangerare, malabsorbtie, sarcini repetate, la sugari). In ce priveste sugarii, fierul continut in laptele matern este suficient pentru a acoperi nevoile sale, pana la varsta de 3 luni; dupa aceasta varsta, este necesar un aport cel putin pana la varsta de un an, fie prin diversificarea alimentatiei, fie prin aportul de

lapte imbogatit in fier. Absorbtia de fier poate antrena tulburari digestive (constipatie, greturi, varsaturi, coloratia inchisa a scaunelor) care inceteaza in 24 de ore dupa oprirea tratamentului.

Aluminiu
Substanta care intra in compozitia pansamentelor si antiacidelor digestive. Aluminiul medicamentos se prezinta sub forma de fosfat sau hidroxid, eventual asociat cu alte produse ca magneziul. Proprietatile sale antiacide il fac sa fie prescris pentru tratamentul de completare al durerilor de stomac si de esofag. Efectele sale nedorite sunt o constipatie si o diminuare a absorbtiei digestive a fosforului alimentar sau a anumitor medicamente.

Magneziu
oligoelement indispensabil organismului, care intervine in numeroase si importante reactii fiziologice (metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor, in excitabilitatea neuromusculara, in activitatile enzimatice, in permeabilitatea celulara, in coagularea sangvina etc.) Corpul unui adult contine aproximativ 25 grame de magneziu (Mg). Mai mult de jumatate din aceasta cantitate se gaseste in oase, un sfert in muschi, iar restul se repartizeaza, in principal, in inima, ficat, rinichi, tubul digestiv si in plasma. Aporturile recomandate sunt de 5 miligrame per kg de greutate corporala si pe zi. Necesitatile femeii gravide sunt multiplicate cu 2, cele ale copilului cu 3.

Sursa - Cele mai bune surse alimentare de magneziu sunt cerealele complete, fructele oleaginoase (migdale, nuci), legumele uscate, ciocolata, unele fructe de mare (o specie de melci) si unele ape minerale. Se poate observa o carenta in caz de alimentatie prea saraca in magneziu (regim hipocaloric, subnutritie), de crestere a necesitatilor (sarcina, alaptare), de pierdere renala, de malabsorbtie digestiva (tulburare a absorbtiei intestinale a alimentelor), precum si in alcoolismul cronic. Ea se traduce, in principal, prin tulburari neuromusculare, dintre care spasmofilia si tetania sunt tulburarile cele mai frecvente. O supraincarcare cu magneziu poate fi consecinta unei insuficiente renale severe.

Utilizare Terapeutica - magneziul poate fi administrat pe cale orala (comprimate, capsule, pliculete cu praf, fiola buvabila) sau pe cale injectabila (intramusculara sau intravenoasa). El este indicat pentru prevenirea si tratarea posibilelor carente. Unii compusi de magneziu (carbonatul, oxidul sau hidroxidul) sunt utilizate ca pansamente gastrice.

Efecte Nedorite - In general foarte bine tolerat, magneziul poate antrena o diaree atunci cand este absorbit cantitate mare pe cale orala.