Liga Natiunilor (1920 - 1946) Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma in Conferinta de Pace din 25 ianuarie

1919. Acordul Ligii Natiunilor a fost intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata prin Prima parte a Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a fost semnata de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la Primul Razboi Mondial de partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui Wilson de a infiinta si poromova Liga, Statele Unite ale Americii nu au ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor datorita opozitiei Senatului american. Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea razboiului printr-o securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni prin negociere, diplomatia si imbunatatirea prosperitatii mondiale. Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al directiei urmate timp de 100 de ani. Liga a fost lipsita de propria forta militara, deci a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile, a ii pune in practica sanctiunile economice sau pentru a ii oferi puterea militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire a Ligii s-a tinut la Londra in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a ratifica Tratatul de la Versailles, punand astfel capat Primului Razboi Mondial. Pe 1 noie 919f54j mbrie 1920, cartierul general s-a mutat la Geneva, unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15 noiembrie 1920 cu participarea a 41 de reprezentanti ai statelor membre. Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul (constituit la Geneva si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga detinea si numeroase Agentii si Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul unanim al Consiliului si prin votul majoritatii membrilor Adunarii. 1.Secretariatul Ligii Natiunilor Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda Consiliului si a Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina, functionand ca un serviciu civil pentru Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 - 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 - 1940 - Sean Lester (Irlanda) 1940 - 1946 2.Adunarea Ligii Natiunilor isi tinea sedintele o data pe an in septembrie. Presedinti ai Adunarii Generale: - Paul Hymans (Belgia) 1920 - 1921, 1932 - 1933 - Herman Adriaan van Karnebeek (Olanda) 1921 - 1922 - Agustin Edwards (Chile) 1922 - 1923 - Cosme de la Torriente y Peraza (Cuba) 1923 1924 - Giuseppe Motta (Elvetia) 1924 - 1925 - Raoul Dandurand (Canada) 1925 - 1926 - Afonso Augusto da Costa (Portugalia) 1926 - 1926 - Momilo Nini (Iugoslavia) 1926 - 1927 - Alberto Guani (Uruguay) 1927 - 1928 - Herluf Zahle (Danemarca) 1928 - 1929 - Jose Gustavo Guerrero (El Salvador) 1929 - 1930 - Nicolae Titulescu (Romania) 1930 - 1933 - Charles Theodore Te Water (Africa de Sud) 1933 - 1934 - Richard Johannes Sandler (Suedia) 1934 - Francisco Castillo Najera (Mexic) 1934 - 1935 - Edvard Benes (Cehoslovacia) 1935 - 1936 - Carlos Saavedra Lamas (Argentina) 1936 - 1937 - Tevfik Rustu Aras (Turcia) 1937 - Sir Muhammad Shah Aga Khan (British Raj) 1937 - 1938 - Eamon de Valera (Irlanda) 1938 - 1939 - Carl Joachim Hambro (Norvegia) 1939 - 1946 3.Consiliul Ligii Natiunilor avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala si se intalnea de 5 ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in 107 sedinte publice intre anii 1920 si 1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii membrii nepermanenti au fost Belgia, Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al cincilea membru permanent, dar scena politica era dominata

de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care a votat in 19 martie 1920 impotriva ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA inapoi la o politica izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de numeroase ori. Numarul membrilor nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11. 4.Alte institutii ale Ligii Natiunilor Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie si alte agentii si comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre acestea se numara si: - Comisia pentru Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru Sanatate: specializat pe boli precum lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a Muncii: a convins mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si pentru a obliga proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de munca produse pe vasele sale. - Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format pentru a supraveghea sistemul de control statistic intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si derivatele sale.Consiliul a stabilit si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru comertul legal international de narcotice. - Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie, restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul Primului Razboi Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din aceasta tara si pentru a preveni bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. - Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in lume. Din pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939. Ocuparea Manciuriei 1931 Incidentul manciurian a reprezentat unul dintre cei mai mari pasi facuti inapoi de catre Liga Natiunilor si a avut efectul unui catalizator pentru retragerea Japoniei din cadrul Ligii. In cadrul acestui incident, Japonia a preluat controlul asupra Caii Ferate de Sud Manciuriene aflata in regiunea chineza a Manciuriei. Ei au sustinut pe data de 18 septembrie 1931 ca soldatii chinezi au sabotat calea ferata, o cale importanta de comert intre cele doua tari.De fapt, se considera ca sabotajul a fost pus la cale de catre ofiterii armatei japoneze Kwantung fara stirea guvernului Japoniei cu scopul de a genera o invazie totala a Munciuriei. Prin urmare, incalcand ordinele guvernului civil, armata japoneza a ocupat regiunea Manciuria si au numit-o "Manchukuo". Noua tara a fost recunoscuta pe plan international numai de Italia si Germania, restul lumii considerand-o o regiune a Chinei. In 1932, fortele aeriene si maritime ale armatei japoneze au bombardat orasul chinezesc Shanghai, iar pe 28 ianuarie un scurt razboi a izbucnit. Guvernul chinez a cerut ajutorul Ligii Natiunilor, dar calatoria lunga in jurul lumii intreprinsa de oficialii Ligii pentru a investiga problema a produs intarzieri. Cand au ajuns s-au confruntat cu autoritatile chineze care sustineau ca invazia japoneza era ilegala, dar si cu autoritatile japoneze care spuneau ca vor doar sa asigure pacea in zona. In ciuda pozitiei inalte ocupate de Japonia in cadrul Ligii Natiunilor,

raportul Lytton a condamnat actiunea Japoniei si a cerut restituirea Manciuirei. Totusi, inainte ca raportul sa fie votat de catre Adunarea Ligii, Japonia si-a anuntat intentiile de a invada si alte regiuni din China. Cand raportul a trecut de Adunare in 1993 cu 42-1 voturi (doar Japonia a votat impotriva), Japonia si-a anuntat retragerea din Liga. Conform "Conventiei" Ligii Natiunilor, aceasta trebuia sa stabileasca sanctiuni economice asupra Japoniei, sau chiar sa isi adune armata si sa ii declare razboi. Oricum, nicio masura nu a fost luata. Conferinta Dezarmarii 1932 - 1934 Conferinta Dezarmarii de la Geneva a reprezentat un efort al membrilor Ligii Natiunilor alaturi de Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica pentru a actualiza ideologia dezarmarii. A avut loc in orasul elvetian Geneva, aparent intre 1932 si 1934, dar mai corect pana in luna mai a anului 1937. Discutiile au esuat in octombrie 1933, cand Hitler a retras Germania din cadrul Conferintei, dar si din Liga Natiunilor. Invazia Etiopiei de catre Italia 1933 - 1936 In octombrie 1935, Benito Mussolini l-a trimis pe generalul Pietro Badoglio impreuna cu 400.000 de trupe sa invadeze Etiopia. Moderna armata italiana a infrant saraca armata etiopiana cu usurinta, folosind arme chimice si aruncatoare de flacari. Liga Natiunilor a condamnat agresivitatea Italiei si a impus in noiembrie 1935 sanctiuni economice care nu au fost eficiente deoarece nu exista forta militara pentru a rezista unui posibil atac din partea Italiei. Pe data de 9 octombrie 1935, Statele Unite ale Americii au refuzat sa coopereze cu orice membru al Ligii. In consecinta, pe 5 octombrie au pus embargou pe exportul de arme si materiale de razboi si din 29 februarie 1936 s-au straduit sa limiteze exportul de ulei sau alte materiale pana la nivelul normal de pe timp de pace. Sanctiunile Ligii contra Italiei au fost ridicate pe data de 4 iulie 1936. Remilitarizarea zonei Renane 1936 Remilitarizarea zonei Renane de catre armata Germaniei a avut loc pe data de 7 martie 1936 cand fortele germane au intrat in Renania, incalcand prevederile Tratatului de la Versailles, dar si a celui semnat la Locarno. Consiuliul Ligii Natiunilor s-a intrunit la Londra pentru a stabili sanctiunile ce trebuie luate impotriva Germaniei. Singurul delegat care a votat in favoarea sanctiunilor contra germanilor a fost Maxim Litvinov, reprezentantul Uniunii Soviectice. In urma lipsei unanimitatii, Consiliul a declarat ca remilitarizarea a constituit o violare a Tratatelor de la Versailles si Locarno. In consecinta, Hitler a fost invitat sa alcatuiasca un nou plan de aparare a Europei. El a raspuns spunand ca nu are "nicio revendicare teritoriala in Europa" si ca doreste un pact de neagresiune semnat pe 25 de ani cu Franta si Marea Britanie. Totusi, cand guvernul britanic a cerut informatii suplimentare legate de acest pact, cererea nu a primit niciodata raspuns. Razboiul civil spaniol 1936 - 1939 In data de 17 iulie 1936, un conflict armat a luat amploare Republicani (aripa stanga a Guvernului spaniol) si Nationalisti (aripa dreapta formata din rebeli, multi dintre ei fiind ofiteri ai armatei spaniole). Ministrul de externe al Spaniei, Alvarez del Vayo, a cerut in septembrie 1936 ajutorul armat al Ligii Natiunilor pentru a pastra independenta politica si integritatea teritoriala a tarii sale. Totusi, Liga nu a putut interveni in acest razboi civil, dar nici nu a putut preveni interventia altor state in conflict. Hitler si Mussolini au ajutat Nationalistii generalului Franco, iar Uniunea Soviectica a sprijinit luptatorii loiali Spaniei. Liga Natiunilor a incercat sa opreasca interventia voluntarilor nationalisti straini. Atitudinea Japoniei fata de China 1937 In cursul lunii iulie 1937, armatele japoneze au invadat China, obtinand succese fulgeratoare: in august orasul Beijing, Mongolia si nordul tarii, trupele avansate spre

sud au cucerit Peninsula Shandong, in octombrie orasul Canton, in noiembrie Shanghai si, in cele din urma, Nanjing in decembrie. Cea mai mare tragedie a conflictului chinezo-japonez (1937 - 1945) a fost reprezentata de jaful de la Nanjing. La 13 decembrie 1937, trupele japoneze au intrat in Nanjing, pe atunci capitala Chinei traditionaliste. Timp de 6 saptamani, armata japoneza a comis masacre inspaimantatoare asupra locuitorilor orasului. Bilantul, potrivit autoritatilor chineze, s-au ridicat la 250.000 de victime, civili si militari. Anschluss 1938 Anschluss-ul reprezinta anexarea Austriei din 1938 la Marea Germanie de catre regimul nazist. Evenimentul, petrecut pe data de 12 martie 1938, a insemnat culminarea unei dorinte de veacuri: aceea de a uni populatiile germane si austriece intr-o singura natiune. Evenimentul a fost legiferat de Germania fara a tine seama de populatia austriaca. Acest lucru a fost posibil datorita sprijinului oferit de Germania hitlerista Partidului National-Socialist Austriac, pentru ca acesta sa creasca puterea liderului austrofascist al Austriei. Ocuparea Cehoslovaciei 1938 Germania nazista a reusit sa dea cateva locituri de forta in aparenta indiferenta a democratiei. In 1936, aceasta ocupa din nou Renania demilitarizata, apoi sprijina militarii pucisti din Spania. Pe 12 martie 1938 a anexat Austria. Urmatorul obiectiv era Cehoslovacia. Propaganda nazista se adresa sudetilor, populatie germanica aflata la frontiera occidentala a Cehoslovaciei, o regiune fundamentala pentru apararea tarii. In mai 1938, Hitler a cerut anexarea acestei populatii. In septembrie au avut loc miscari violente pentru obtinerea autonomiei. Cehoslovacia s-a impotrivit, sustinuta de Paris. Dar in Franta multi refuzau sa sprijine aliatul oriental. Printre ei erau si multi pacifisti, dar si multi din miscarea de dreapta carora nu le displacea programul nazist si care acuza stanga ca a dorit un razboi ideologic. In perioada de dinainte de razboi, Mussolini, in acord cu Hitler, a propus o conferinta ca o ultima sansa, reunind Franta, Germania, Italia si Anglia. Conferinta a avut loc pe 29 si 30 septembrie, la Munchen. Cehoslovacia si URSS au fost indepartate. Conform acordurilor, sudetii au fost anexati de Reich, iar alte zone au fost anexate de catre dictatorii din Ungaria si Polonia. Liga Natiunilor si revizionismul Referindu-se la revizionism, Titulescu a spus: "Revizuirea nu este o solutie; ea consista in a transporta raul pe care il reprezinta o granita din o parte in alta. Adevarata solutie e spiritualizarea constanta si progresiva a granitelor prin scaderea barierelor vamale si uaurarea traficului de oameni". In istorie, exemplul prin excelenta de revizionism este negarea Holocaustului prin reinterpretarea sau contestarea documentelor istorice de catre istorici ca David Irving care, de multe ori, sugereaza ca documentele au fost fabricate de aliati sau chiar de evrei. In primul deceniu dupa prabusirea celui de-al III-lea Reich, germanii au respins adevarul incomod ca ei sunt responsabili pentru catastrofa razboiului si a crimelor comise in timpul lui, prin formarea unui mit colectiv dupa care ei insisi fusesera victimele nazismului si nu suporterii lui. Un alt exemplu de revizionism prin utilizarea mitului colectiv, este respingerea adevarului incomod ca Turcia a fost responsabila pentru genocidul armenilor din 1915. Acest revizionism se foloseste urmatoarea logica: "nu a existat genocid armean - genocidul a fost justificat - armenii s-au masacrat singuri - armenii sunt cei care i-ai masacrat pe turci". In istoria Romaniei, respingerea adevarului incomod ca armata romana a fost direct responsabila pentru uciderea a cel putin 200.000 de evrei intre 1941 - 1943 reprezinta un exemplu clar de revizionism. Asatsa respingere se face prin mutarea subiectului spre mitologie: la retragerea din Basarabia si Bucovina de

Nord in 1940, "evreii" ar fi sabotat si ofensat militarii romani care s-au razbunat pentru aceasta duap recucerirea provinciilor. Romania si Liga Natiunilor Obiectivele politicii externe in perioada interbelica, cand Nicolae Titulescu a jucat un rol major, erau indreptate spre mentinerea status-quo-ului teritorial, prin crearea aliantelor regionale, sprijinind Liga Natiunilor si politica de securitate colectiva, la fel ca si promovarea unei stranse cooperari cu democratiile vestice (Franta si Anglia). Impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia, Romania a fondat Mica Antanta, in 1920-1921 si a creat o noua organizatie de securitate regionala, Antanta Balcanica, impreuna cu Iugoslavia, Grecia si Turcia, in 1934. Pe masura ce nazismul crestea in Germania, aceasta impreuna cu Italia sprijinea pretentiile revizioniste ale statelor vecine Romaniei; politica de forta a avut succes pe continent si acest lucru a fost marcat de Anschluss, de Pactul de la Munchen (1938), de separare a Cehoslovaciei (1939), s-a produs o apropiere intre Uniunea Sovietica si cel de-al treilei Reich; toate acestea au dus la izolarea internationala a Romaniei. Pactul RibentroppMolotov (23 august 1939), stipula intr-un protocol secret interesele sovietice in statele baltice, estul Poloniei, precum si in Basarabia. Cand a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, Romania si-a declarat neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar ea a sprijinit Polonia (facilitand tranzitul tezaurului Bancii Nationale si garantand azil presedintelui polonez si guvernului). Infrangerile suferite de Franta si Marea Britanie n 1940 au creat o situatie dramatica pentru Romania. Guvernul sovietic a aplicat capitolul 3 al protocolului secret din 23 august 1939 si a fortat Romania, prin ultimatumul din 26 si 28 iunie 1940, sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si teritoriul Hertei (ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei). Sub Tratatul de la Viena din 30 august 1940, Germania si Italia i-au dat Ungariei nordestul Transilvaniei, unde populatia majoritara era romaneasca. In urma discutiilor romano-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, in 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei. Dorind sa recapete teritoriile pierdute in 1940, Ion Antonescu a participat, alaturi de Germania, in razboiul dus impotriva Uniunii Sovietice (1941-1944). Infrangerile suferite de puterile Axei au dus, dupa 1942, la sporirea incercarilor facute de regimul Antonescu, precum si de opozitia democratica (Iuliu Maniu, C.I.C. Bratianu) de a scoate Romania din Alianta cu Germania. Pe 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu a fost arestat din ordinul regelui Mihai I. Noul guvern, format din militari si tehnocrati, a declarat razboi Germaniei (24 august 1944) si, astfel, Romania si-a adus intregul ei potential economic si militar in Alianta Natiunilor Unite, pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa. In ciuda eforturilor umane si economice, pe care Romnia le facuse pentru cauza Natiunilor Unite timp de noua luni, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947) nega Romaniei statutul de cobeligerant si o obliga sa plateasca o imensa despagubire de razboi; dar Tratatul recunostea retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei Romaniei, n timp ce Basarabia si nordul Bucovinei ramaneau anexate la URSS. Nicolae Titulescu si rolul sau in cadrul Ligii Nicolae Titulescu (1882 - 1941) a fost un diplomat si om politic roman, in repetate randuri ministru, fost presedinte al Ligii Natiunilor. Incepand din anul 1921 a functionat ca delegat permanent al Romaniei la Liga Natiunilor de la Geneva, fiind ales de doua ori (1930 si 1931) Presedinte al acestei organizatii. In aceasta calitate a militat pentru pastrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de buna vecinatate intre statele mari si mici, pentru respectarea suveranitatii si egalitatii tuturor statelor in relatiile internationale, pentru securitate colectiva

si prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reprosat apropierea nepotrivita de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca si prea marea incredere aratata liderilor bolsevici. Simpatia deschisa pentru actiunile stangii europene, cu precadere in razboiul civil spaniol, a fost, de asemenea, rau-vazuta de clasa politica romaneasca a vremii. Titulescu si-a bazat intreaga activitate pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a Romaniei. Dupa instaurarea fascismului in Germania, dandu-si seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru Romania (ca si pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate in directia intaririi colaborarii internationale, in interesul pacii si securitatii europene. Pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, n 1933, in numele guvernului Romaniei, "Conventia de Definire a Agresorului" si a depus eforturi remarcabile pentru incheierea, in 1933, a Micii Intelegeri si pentru incheierea, in 1934, a Intelegerii Balcanice, pacte regionale in care vedea o pavaza impotriva agresiunii. In 1936, regele Carol al II-lea il indeparteaza din toate functiile oficiale si il obliga sa paraseasca tara. Stabilit la inceput in Elvetia, apoi in Franta, Nicolae Titulescu a propagat, chiar si in exil prin conferinte si articole de ziare, ideea prezervarii pacii, anticipand pericolul unui nou razbo