Sef al Partidului National-Socialist (Nazist) din 1920-1921, cancelar (Kanzler) si Fuhrer (Conducator) al Germaniei (1933-1945).

A fost cancelar din 30 ianuarie 1933 si, dupa moartea presedintelui Paul von Hindenburg, si-a asumat titlul dublu de Fuhrer si cancelar (2 august 1934). Tatal lui Hitler, Alois (n. 1837), era copil nelegitim. O vreme a purtat numele mamei sale, Schicklgruber, dar din 1876 a reusit sa obtina pentru familia sa numele de Hitler. Adolf nu a folosit niciodata alt nume de familie.

Copilaria si anii tineretii

Dupa retragerea tatalui sau din serviciul vamal austriac, Adolf Hitler si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la Linz, capitala Austriei Superioare. Acesta a ramas orasul sau favorit tot timpul vietii si si-a exprimat dorinta sa fie inmormantat acolo. Alois Hitler a murit in 1903, dar a lasat o pensie destul de buna si economii corespunzatoare pentru sotia si copilul sau. Desi Hitler nu-si iubea tatal si se temea de el, era foarte atasat de mama, care a decedat in 1907 dupa o indelungata si grea suferinta. Cu rezultate amestecate ca elev, Hitler nu a avansat dincolo de cursurile secundare. Dupa terminarea scolii a vizitat Viena, apoi s-a reintors la Linz, unde visa sa devina artist. Ulterior s-a folosit de mica alocatie de care dispunea pentru a continua sa traiasca la Viena. Dorea sa studieze pictura, pentru care avea ceva aptitudini, dar a cazut de doua ori la examenul de intrare la Facultatea de Belle Arte. Cativa ani a dus o viata singuratica si izolata, castigandu-si cu greu traiul din pictarea de carti postale si a unor reclame si mutandu-se dintr-o pensiune municipala in alta. Dadea deja semne care ii vor caracteriza viata de mai tarziu: singuratate si secretomanie, o existenta boema si ura fata de cosmopolitismul si caracterul multinational al Vienei. In 1913, Hitler s-a stabilit la Munchen. La recrutarea pentru serviciul militar austriac, din februarie 1914, a fost declarat inapt din cauza lipsei de vigoare fizica,

dar, la izbucnirea Primului Razboi Mondial, s-a inscris imediat voluntar in armata germana si a fost inrolat in Regimentul 16 bavarez de infanteristi de rezerva. A servit in tot cursul razboiului, a fost ranit in octombrie 1916 si intoxicat cu gaz doi ani mai tarziu. La sfarsitul razboiului a fost spitalizat. In timpul razboiului s-a aflat in permanenta pe front, servind drept curier de stat major; pentru curajul si bravura demonstrate, in decembrie 1914 a fost distins cu Crucea de Fier, clasa a IIa, in august 1918 cu Crucea de Fier, clasa I (o decoratie rara si foarte mare pentru un caporal). A intampinat razboiul cu entuziasm, pentru el fiind o mare eliberare fata de viata civila, lipsita de tel si plina de frustrari. Gasea foarte satisfacatoare disciplina si camaraderia din armata, fapt ce-i intarea credinta in virtutile eroice ale razboiului. Continuare: Ascensiunea la putere

Adolf Hitler ascensiunea la putere

Iesit din spital in mijlocul haosului social care a urmat infrangerii Germaniei, in maiiunie 1919 Hitler s-a implicat in politica la Munchen. In calitate de agent politic al armatei, a intrat in micul Partid German al Muncitorilor din Munchen (septembrie 1919). In 1920 a fost insarcinat cu propaganda partidului si a parasit armata pentru a se dedica imbunatatirii pozitiei sale in cadrul partidului, care, in acel an, a fost redenumit National-Sozialistische Deutsche Arbeiterpartei (Nazi) Partidul Muncitoresc German National-Socialist (Nazist). In acea vreme, in Germania erau create conditiile favorabile pentru aparitia si cresterea influentei unui asemenea partid. Resentimentele aparute ca urmare a pierderii razboiului si severitatea conditiilor impuse de invingatori pentru incheierea pacii se adaugau la suferintele economice, cauzand nemultumirea generala. Aceste nemultumiri erau deosebit de accentuate in Bavaria, din cauza separatismului traditional al regiunii si a opiniei proaste a locuitorilor sai fata de regimul republican de la Berlin. In martie 1920, o incercare de lovitura de stat intreprinsa de o mana de ofiteri, cu scopul de a instaura un guvern de dreapta, s-a soldat cu un esec. Munchen era locul de adunare pentru militarii nemultumiti, membrii Freikorps (unitatile paramilitare germane), organizate in anii 1918-1919 din unitati ale armatei germane care nu mai doreau sa se reintoarca la viata civila, precum si

pentru complotistii politici care se pronuntau impotriva republicii. Multi dintre acestia au intrat in Partidul Nazist. O figura importanta a partidului era Ernst Ruhm, ofiter in cadrul comandamentului districtual al armatei, care se alaturase Partidului German al Muncitorilor inaintea lui Hitler si care l-a ajutat mult sa avanseze in ierarhia partidului. Ernst Ruhm a instituit batalioanele de asalt, bratul puternic, folosite de Hitler pentru protejarea intrunirilor partidului, pentru atacarea socialistilor si comunistilor si pentru exploatarea violentei, in scopul crearii iluziei de putere si tarie pe care o conferea aceasta. In 1921, aceste trupe au fost organizate formal de Ruhm in armata particulara S.A. (Sturmabteilung, ca batalioane de asalt). Ruhm a reusit totodata sa-si asigure protectia guvernului bavarez, care depindea de comandamentul local al armatei pentru mentinerea ordinii si care accepta tacit unele dintre tacticile teroriste folosite de acesta. Conditiile erau favorabile pentru dezvoltarea micului partid, iar Hitler era suficient de abil pentru a le folosi la maximum. Cand s-a alaturat partidului, a constatat ca acesta era ineficient, ca voia sa introduca un program bazat pe idei nationaliste si socialiste, dar nu avea un tel precis, iar conducerea ii era divizata. El a acceptat programul, dar l-a considerat doar un mijloc pentru a-si atinge scopurile. Propaganda si ambitiile personale au cauzat frictiuni intre el si alti sefi ai partidului. Hitler a contracarat incercarile acestora de a-l struni amenintand ca-si da demisia si, deoarece viitorul partidului depindea de capacitatea lui de a organiza propaganda si de a strange fonduri, oponentii sai au cedat. In iulie 1921 a devenit sef al partidului, cu puteri aproape nelimitate. Inca de la inceput, s-a angajat pe calea crearii unei miscari de masa ale carei mijloace de seducere si putere sa fie suficiente pentru a-i face pe membrii lui sa-i fie total loiali. S-a angajat intr-o propaganda dezlantuita prin intermediul ziarului partidului, Vulkischer Beobachter (Observatorul Popular), achizitionat in 1920, si al intrunirilor politice a caror audienta a sporit curand de la cativa participanti la mii de oameni. Cu personalitatea sa charismatica si cu o conducere dinamica, a reusit sa atraga in jurul sau un nucleu de cadre de conducere naziste devotate, oameni ale caror nume au devenit astazi sinonime cu infamia: Alfred Rosenberg, Rudolf Hess, Hermann Guring si Julius Streicher.

Ascensiunea parditului si condamnarea lui Adolf Hitler

Apogeul acestei ascensiuni rapide a partidului s-a manifestat in tentativa de lovitura de stat, puciul pornit dintr-o berarie din Munchen in noiembrie 1923, cand Hitler si generalul Erich Ludendorff au incercat sa se foloseasca de confuzia si opozitia accentuata fata de Republica de la Weimar pentru a-i forta pe liderii guvernului bavarez si pe comandantul local al armatei sa proclame o revolutie nationala. In invalmaseala care a urmat, politia si armata au tras in coloana de manifestanti, omorand cativa dintre ei. Hitler a fost ranit si patru politisti au fost ucisi. Judecat pentru tradare, a folosit aceasta situatie si uriasa publicitate de care se bucura, in stilul sau caracteristic, in propriul avantaj. Din acest puci a tras si o invatatura vitala ca miscarea trebuie sa ajunga la putere prin mijloace legale. A fost condamnat la cinci ani de inchisoare, dar a executat doar noua luni, acestea in confortul relativ al castelului Landsberg. Hitler a folosit acest timp pentru a dicta primul volum din Lupta mea (Mein Kampf), o autobiografie politica, dar si un compendiu al multelor si diverselor sale idei.

Ideile lui Hitler

Printre ideile lui Hitler se numarau inegalitatea dintre rase, natiuni si indivizi, ca parte a unei ordini naturale imuabile ce preamarea rasa ariana ca element creativ al omenirii. Potrivit lui Hitler, unitatea naturala a omenirii era Volk (in germana, poporul), poporul german fiind cel mai maret. In plus, el credea ca statul exista ca sa serveasca poporul: o misiune pe care, credea el, Republica de la Weimar o tradase. Intreaga moralitate si adevarul erau judecate potrivit acestor criterii. Guvernarea democratica parlamentara era de doua ori condamnata: ea promova egalitatea intre indivizi, care pentru Hitler nu exista, si presupunea ca interesul poporului poate fi decis prin proceduri parlamentare. In opozitie cu aceasta, Hitler argumenta ca unitatea poporului isi va gasi incarnarea si materializarea prin Fuhrer, investit cu autoriate deplina si perfecta. Sub Fuhrer, partidul era format din elemente atrase din popor, fiind, la randul sau, garantia apararii drepturilor si intereselor poporului.

Cel mai mare dusman al nazismului nu era, in opinia lui Hitler, democratia liberala din Germania, deja pe cale sa se prabuseasca. Era conceptia rivala despre lume (in germana, Weltanschauung), marxismul (care pentru el includea social-democratia si comunismul), cu insistenta sa pe internationalism si conflict economic. In afara de marxism, credea el, cel mai mare dintre toate pericolele erau evreii, care pentru Hitler erau incarnarea raului. Intre istorici exista dezbateri asupra momentului cand antisemitismul a devenit cea mai profunda si de neclintit convingere a lui Hitler. Inca din 1919 el scria: Antisemitismul rational trebuie sa conduca la opozitie sistematica legala. Obiectivul sau final trebuie sa duca la inlaturarea in totalitate a evreilor. In Mein Kampf, el il descrie pe evreu ca distrugator al culturii, un parazit in interiorul natiunii si o amenintare.

Partidul dupa eliberarea lui Hitler

In timpul cat Hitler s-a aflat in inchisoare, Partidul Nazist a stagnat, din cauza disensiunilor interne. Dupa iesirea lui Hitler din inchisoare, s-a confruntat cu dificultati care nu existasera inainte de 1923. Se reusise stabilizarea economica prin mijlocirea unei reforme monetare, iar Planul Daves redusese cuantumul daunelor

de razboi datorate de Germania. Republica parea a fi devenit mai respectabila. Lui Hitler i se interzisese sa mai tina discursuri, mai intai in Bavaria, apoi in multe alte landuri germane (aceasta prohibitie a ramas in vigoare pana in anii 1927-1928). Totusi, partidul a continuat sa creasca numeric si in 1926 Hitler a reusit sa-si intareasca pozitia in interiorul sau, in defavoarea lui Gregor Strasser, ai carui adepti se aflau in principal in nordul Germaniei.

Instabilitate politica
Dar declansarea Marii Depresiuni din 1929 a dus la o noua perioada de instabilitate politica. In 1930, Hitler a incheiat o alianta cu nationalistul Alfred Hugenberg, in cadrul unei campanii impotriva Planului Young, a doua renegociere a cuantumului daunelor de razboi datorate de Germania. Cu sprijinul ziarelor lui Hugenberg, Hitler a reusit pentru prima oara sa aiba o audienta la scara nationala. Alianta i-a permis totodata sa caute sprijinul multor magnati ai comertului si industriei, care controlau fondurile politice si doreau sa le foloseasca in scopul venirii la putere a unui puternic guvern de dreapta, antisocialist. Subsidiile pe care le-a primit Hitler de la marii industriasi au asigurat partidului sau o securitate financiara confortabila si iau permis sa faca un apel emotional eficient la clasa mijlocie de jos si la someri, bazat pe proclamarea credintei ca Germania se va trezi si va pune capat suferintelor, afirmandu-si din nou maretia sa naturala. Intelegerile lui Hitler cu Hugenberg si magnatii industriali exemplifica talentul sau de a se folosi de cei care cautau sa-l foloseasca pe el. Dar cea mai importanta realizare a fost crearea unui autentic partid national (cu votanti si adepti atrasi din diferite clase sociale si grupuri religioase), realizare unica in Germania acelei perioade. Propaganda insistenta, concentrata asupra esecului guvernului in privinta imbunatatirii conditiilor de trai in timpul Marii Depresiuni, a produs o crestere constanta a electoratului Partidului Nazist. Partidul a devenit al doilea ca marime din tara, crescand de la 2,6% la alegerile din 1928 la peste 18% in septembrie 1930. In 1932, Hitler s-a confruntat cu Hindenburg la alegerile prezidentiale, obtinand 36,8% din voturi in al doilea tur de scrutin. Aflandu-se pe o pozitie puternica in virtutea voturilor primite, a intrat intr-o serie de intrigi cu conservatori ca Franz von Papen, Otto Meissner si Oskar, fiul presedintelui Hindenburg. Teama de comunism si respingerea social-democratilor i-a unit. In pofida unui declin in voturi al Partidului Nazist la alegerile din noiembrie 1932, Hitler a insistat ca postul de cancelar este singurul pe care il va accepta. Pe 30 ianuarie 1933, Hindenburg i-a oferit postul de cancelar al Germaniei. In acel moment, cabinetul sau includea putini nazisti. Continuare: Viata si obiceiurile lui Adolf Hitler

Viata si obiceiurile lui Adolf Hitler

Viata personala a lui Hitler a devenit mai relaxata si stabila prin confortul adus de succesul politic. Dupa eliberarea din inchisoare, mergea adesea la Obersalzberg, aproape de Berchtesgaden. Veniturile sale la acea vreme proveneau din fondurile partidului si din articolele publicate in ziarele nationaliste. Era in mare parte indiferent la imbracaminte si mancare, dar nu consuma carne si renuntase la bere (si la orice alte bauturi alcoolice). Munca lui, destul de neregulata, prima. De regula, se scula tarziu, petrecea mult timp la birou si se culca noaptea tarziu. (In

imagine, Adolf Hitler si Eva Braun, cunoscuta si ca Eva Anna Paula Hitler, si cainii lor favoriti la casa fuhrerului din complexul de la Obersalzberg in anul 1942. Eva Braun a fost timp de 14 ani amanta si in ultimele 36 de ore din viata, sotia lui Adolf Hitler.) La Berchtesgaden, era insotit de sora sa vitrega, Angela Raubal, si de cele doua fiice ale ei. Hitler s-a indragostit de una dintre ele, Geli, si se pare ca gelozia sa posesiva a determinat-o sa se sinucida in septembrie 1931. Hitler a ramas neconsolat mai multe saptamani. Ceva mai tarziu, Eva Braun, asistenta la un atelier foto din Munchen, a devenit amanta lui. Hitler s-a afisat rareori in public cu ea. Nu voia sa se casatoreasca, socotind ca acest lucru i-ar afecta cariera. Braun era o tanara simpla, cu putine inzestrari intelectuale. Marea ei virtute in ochii lui Hitler era loialitatea de necontestat si, in semn de recunoastere a acestei loialitati, s-a casatorit legal cu ea inainte de moartea lor.

Dictator, 1933 1939

Odata ajuns la putere, Hitler a instaurat o dictatura absoluta. Si-a asigurat acordul presedintelui pentru organizarea de noi alegeri. Incendierea Reichstagului in noaptea de 27 februarie 1933 (probabil actiunea unui comunist olandez, Marinus van der Lubbe) a furnizat pretextul pentru promulgarea unui decret ce suprima toate libertatile si pentru intensificarea violentelor. In aceste conditii, cand au avut loc alegerile, pe 5 martie, nazistii au obtinut 43,9% din voturi. Pe 21 martie, Reichstagul s-a intrunit la biserica garnizoanei din Potsdam, pentru a demonstra unirea national-socialismului cu vechea Germanie conservatoare, reprezentata de Hindenburg. Doua zile mai tarziu, Actul de Imputernicire, care ii conferea puteri depline lui Hitler, a fost votat de Reichstag cu ajutorul voturilor combinate ale

deputatilor nazisti, nationalisti si ai Partidului Catolic de Centru (23 martie 1933). Dupa mai putin de trei luni, toate partidele si organizatiile nenaziste, cat si uniunile sindicale si-au incetat existenta. Disparitia Partidului Catolic de Centru a fost urmata in luna iulie de Concordatul Germaniei cu Vaticanul. Hitler nu avea nici o intentie sa declanseze o revolutie radicala. Ideile conservatoare erau inca necesare daca voia sa ajunga la presedintia Germaniei si sa-si asigure sprijinul armatei; mai mult, el nu intentiona sa-i exproprieze pe conducatorii industriei, daca acestia continuau sa serveasca interesele statului nazist. Dar Ernst Ruhm era promotorul revolutiei continue; el era si seful SA, in care armata nu avea incredere. Initial, Hitler a incercat sa-si asigure sprijinul lui Ruhm pentru politicile sale, prin convingere. Hermann Guring si Heinrich Himmler doreau sa-l inlature pe Ruhm, dar Hitler a ezitat pana in ultimul moment. In final, pe 29 iunie 1934, a luat decizia. In Noaptea Cutitelor Lungi, Ruhm si locotenentul sau Edmund Heines au fost executati fara judecata, impreuna cu Gregor Strasser, Kurt von Schleicher si altii. Conducatorii armatei, bucurosi sa vada SA distrusa, au aprobat actiunile lui Hitler. La moartea lui Hindenburg, pe 2 august, conducatorii armatei, impreuna cu von Papen, au acceptat contopirea institutiei cancelarului cu cea a institutiei prezidentiale, careia ii revenea comanda suprema a fortelor armate ale Reichului. Acum, atat ofiterii, cat si soldatii trebuiau sa depuna un juramant de credinta fata de Hitler personal. Redresarea economica si o reducere rapida a somajului (care coincidea cu cea de pe plan mondial, dar despre care Hitler a sustinut ca i se datoreaza) au facut regimul tot mai popular, iar combinatia intre aceste succese si politica de teroare a intrunit 90% din voturile electoratului in cadrul unui plebiscit. Hitler acorda putina atentie organizarii si conducerii problemelor interne ale statului nazist. Ocupandu-se numai de formularea si implementarea liniilor generale ale politicii, ca si de buna functionare a sistemului de teroare care asigura securitatea statului, a lasat detaliile administrarii in sarcina subordonatilor. Fiecare dintre acestia exercita o putere arbitrara in propria sfera de competenta; dar, prin crearea deliberata de functii si organizatii a caror autoritate se suprapunea, Hitler a reusit sa evite eficient ca oricare dintre aceste functii si organizatii sa devina vreodata suficient de puternica incat sa poata submina sau contesta autoritatea sa absoluta. A acordat mare atentie politicii externe. Asa cum mentionase destul de clar in Mein Kampf, unirea tuturor germanilor intr-o singura patrie era ambitia sa cea mai mare. Pe langa aceasta, zona naturala de expansiune era spre est, spre Polonia, Ucraina si URSS expansiune ce implica in mod necesar reluarea conflictului istoric cu popoarele slave, care in noua ordine urmau sa fie subordonate rasei superioare teutonice. Vedea in Italia fascista aliatul sau natural in aceasta cruciada. Marea Britanie era un aliat posibil, cu conditia sa abandoneze politica traditionala de mentinere a echilibrului puterii in Europa si sa-si limiteze interesele din teritoriile de peste mari (colonii). In vest, Franta ramanea inamicul natural al Germaniei si, prin urmare, trebuia intimidata sau ingenuncheata, pentru a face posibila expansiunea spre est. Inainte ca aceasta expansiune sa devina posibila, era necesar sa fie ridicate restrictiile aplicate Germaniei la sfarsitul Primului Razboi Mondial prin Tratatul de la Versailles. Hitler a folosit toate tertipurile propagandei pentru a linisti banuielile celorlalte puteri. A pozat in aparator al Europei impotriva pericolului bolsevic si a insistat ca este un om al pacii care dorea doar sa inlature inegalitatile instituite prin Tratatul de la Versailles. S-a retras de la Conferinta pentru dezarmare si din Liga Natiunilor (octombrie 1933) si a semnat un tratat de neagresiune cu Polonia (ianuarie 1934). Fiecare repudiere a unui tratat era insotita de oferta pentru negocierea unuia nou si de insistenta asupra naturii limitate a ambitiilor Germaniei.

Numai o data nazistii au intrecut masura si si-au facut gresit calculele: cand nazistii austrieci, cu complicitatea organizatiilor germane, l-au asasinat pe cancelarul Engelbert Dollfuss al Austriei si au incercat o revolutie (iulie 1934). Tentativa a esuat si Hitler a negat orice legatura cu actele respective. In ianuarie 1935, un plebiscit in Saar a aprobat cu peste 90% din voturi realipirea acestui teritoriu la Germania. In martie acelasi an, Hitler a introdus serviciul militar obligatoriu. Desi aceasta actiune a provocat proteste din partea Frantei, Marii Britanii si Italiei, opozitia a fost destul de redusa, iar diplomatia pacii promovata de Hitler a avut suficient succes pentru a convinge Marea Britanie sa negocieze un tratat naval (iunie 1935), recunoscand dreptul Germaniei de a-si construi o flota considerabila. Marea lovitura a reusit-o in martie 1936, cand s-a folosit de pretextul incheierii unui pact intre Franta si Uniunea Sovietica pentru a ocupa zona demilitarizata a Rinului decizie pe care a luat-o impotriva sfatului multor generali. Intre timp, alianta cu Italia, anticipata in Mein Kampf, a devenit rapid o realitate, ca rezultat al sanctiunilor impuse Italiei de Franta si de Marea Britanie in perioada razboiului etiopian. In octombrie 1936 a fost proclamata de catre Benito Mussolini Axa RomaBerlin; curand dupa aceea a fost incheiat Pactul Anti-Comintern cu Japonia, iar un an mai tarziu toate cele trei tari au aderat la acest pact. Desi, teoretic, Franta avea multi aliati in Europa, in timp ce Germania nu avea nici unul, Al Treilea Reich al lui Hitler a devenit principala putere europeana. In noiembrie 1937, la o intalnire secreta cu conducatorii militari, Hitler a schitat planurile pentru cuceririle viitoare (incepand cu Austria si Cehoslovacia). In ianuarie 1938 s-a lipsit de serviciile celor care nu sprijineau cu prea mare entuziasm dinamismul nazist Hjalmar Schacht, insarcinat cu conducerea economiei germane, Werner von Fritsch, reprezentant al aripii precaute a soldatilor profesionisti, si Konstantin von Neurath, omul lui Hindenburg de la afacerile externe. In februarie, Hitler l-a invitat la Berchtesgaden pe cancelarul austriac Kurt von Schuschnigg si l-a silit sa semneze un acord prin care includea nazisti austrieci in guvernul de la Viena. Cand Schuschnigg a incercat sa se opuna, anuntand un plebiscit referitor la independenta Austriei, Hitler a ordonat imediat invadarea Austriei de catre trupele germane. Primirea entuziasta de care s-a bucurat l-a convins pe Hitler sa pecetluiasca viitorul Austriei prin anexarea imediata a acestei tari (Anschluss). S-a reintors in triumf la Viena, scena umilintelor si vietii grele duse aici in tinerete. Hitler nu a intampinat nici o rezistenta din partea Marii Britanii sau a Frantei in ce priveste aceasta actiune. A acordat insa o atentie speciala asigurarii sprijinului Italiei; la primirea acestuia si-a proclamat recunostinta eterna fata de Mussolini. In pofida asigurarilor ca Anschluss-ul nu va afecta relatiile cu Cehoslovacia, Hitler a trecut de indata la elaborarea unor planuri impotriva acestei tari. Konrad Henlein, conducatorul minoritatii germane din Cehoslovacia, a fost instruit sa agite spiritele si sa faca cereri imposibil de acceptat in numele germanilor sudeti, permitandu-i astfel lui Hitler sa continue planurile de dezmembrare a Cehoslovaciei. Disponibilitatea Marii Britanii si a Frantei de a accepta cedarea catre Germania a unor zone din regiunea sudeta i-a oferit lui Hitler posibilitati alternative de a obtine castiguri teritoriale substantiale prin mijloace pasnice sau printr-un razboi spectaculos impotriva Cehoslovaciei. Interventia lui Mussolini si a prim-ministrului britanic Neville Chamberlain pare sa fi fost decisiva. Hitler a acceptat Acordul de la Munchen din 30 septembrie. El a declarat totodata ca aceasta a fost ultima pretentie teritoriala din Europa. Dupa numai cateva luni insa, a trecut la ocuparea completa a Cehoslovaciei. Pe 5 martie 1939 a sosit la Praga, unde a declarat ca restul Cehiei va deveni protectorat german. Cateva zile mai tarziu (23 martie),

guvernul lituanian a fost silit sa cedeze Germaniei Memel (Klaipeda), de la frontiera de nord cu Prusia Orientala. Imediat dupa aceasta, Hitler si-a indreptat atentia spre Polonia. In fata protestelor natiunii poloneze si ale conducatorilor ei, a caror hotarare de a rezista era intarita de garantiile date de Franta si Marea Britanie, Hitler a confirmat alianta sa cu Italia (Pactul de Otel, mai 1939). Mai mult, pe 23 august, abia in limitele datei stabilite pentru atacul impotriva Poloniei, el a semnat un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica a lui Iosif Stalin cea mai mare bomba diplomatica a secolelor. Hitler continua inca sa pretinda ca nu are nici un conflict cu Marea Britanie, dar in zadar; la doua zile dupa invadarea Poloniei de catre armatele lui Hitler (1 septembrie), Franta si Marea Britanie au declarat razboi Germaniei. In politica externa, Hitler a combinat oportunismul cu coordonarea ingenioasa si alegerea inteligenta a situatiilor favorabile. A demonstrat o capacitate uimitoare de apreciere a starii de spirit a conducatorilor democratiilor occidentale si le-a exploatat slabiciunile in pofida faptului ca abia daca iesise din Austria sau Germania si nu vorbea nici o limba straina. Pana in acest punct, fiecare miscare a sa fusese un succes. Chiar si ingrijorarea sa referitoare la intrarea in razboi a Frantei si a Marii Britanii s-a imprastiat datorita succeselor rapide inregistrate in cadrul campaniei din Polonia. Putea, credea el, sa se increada in talentele sale si in vreme de razboi, asa cum se bizuise pe ele si mai inainte.

Al Doilea Razboi Mondial

Strategia de razboi a Germaniei a fost asumata de Hitler inca de la inceput. Cand succesul campaniei din Polonia nu a reusit sa produca doritul acord de pace cu Marea Britanie, a ordonat armatei sa pregateasca imediat o ofensiva in vest. Vremea proasta i-a determinat pe unii generali, mai sovaielnici, sa amane ofensiva din vest. Aceasta situatie a dus la doua schimbari majore ale planului. Prima a fost ordinul lui Hitler de a dejuca o eventuala prezenta britanica in Norvegia prin ocuparea de catre germani a acestei tari si a Danemarcei, in aprilie 1940. Hitler s-a ocupat indeaproape de incheierea cu succes a acestor operatiuni indraznete. Din acel moment, interventia sa in detaliile operatiunilor militare a sporit in permanenta. A doua schimbare a fost adoptarea de catre Hitler a planului generalului Erich von Manstein de ofensiva prin Ardeni (care a inceput pe 10 mai), in loc de ofensiva planificata initial mai la nord. Acesta a fost un succes uimitor si stralucit. Armatele germane au ajuns in porturile de la Canalul Manecii (la care nu reusisera sa ajunga in cursul Primului Razboi Mondial) in numai zece zile. Olanda sa predat dupa patru zile, iar Belgia, dupa 16 zile. Hitler a ordonat ca tancurile generalului Karl von Rundstedt sa se opreasca la sud de Dunkerque, ceea ce le-a permis britanicilor sa evacueze mare parte din armata. Dar campania din vest in

ansamblu a fost un succes uimitor. Pe 10 iunie, Italia a intrat in razboi alaturi de Germania. La 22 iunie, Hitler a semnat armistitiul cu Franta, in acelasi loc in care fusese semnat si armistitiul din 1918. Hitler spera ca britanicii vor negocia un armistitiu. Cum acest lucru nu s-a intamplat, a procedat la elaborarea planului de invazie a Marii Britanii, care includea eliminarea fortelor militare aeriene britanice. Concomitent, au inceput pregatirile pentru invadarea Uniunii Sovietice, care, in opinia lui Hitler, era ultima speranta a Marii Britanii de stopare a controlului Germaniei asupra intregului continent. Apoi Mussolini a invadat Grecia, unde esecul armatei italiene a facut necesara venirea in ajutor a fortelor germane in Balcani si Africa de Nord. Planurile lui Hitler au fost apoi perturbate de lovitura de stat din Iugoslavia din martie 1941, care a rasturnat guvernul ce incheiase un acord cu Germania. Hitler a ordonat imediat armatei sale sa ocupe Iugoslavia. Campaniile din teatrul de razboi din Mediterana, desi incheiate cu succes, au fost limitate in comparatie cu invazia Rusiei. Hitler a adunat toate fortele disponibile pentru Operatiunea Barbarossa, planificata invazie a Uniunii Sovietice. Atacul impotriva URSS a fost lansat pe 22 iunie 1941. Armata germana a inaintat rapid pe teritoriul Uniunii Sovietice, luand aproape trei milioane de prizonieri, dar nu a reusit sa distruga adversarul rus. Hitler a devenit arogant in relatiile cu generalii sai. Nu era de acord cu ei in ce privea directia atacului principal, risipind timp si forte pentru ca nu se concentra pe un singur obiectiv. In decembrie 1941, la cativa kilometri de Moscova, o contraofensiva sovietica a dus, in final, la concluzia ca sperantele lui Hitler de a incheia razboiul cu Uniunea Sovietica printr-o singura campanie nu pot fi realizate. A doua zi, pe 7 decembrie, japonezii au atacat fortele americane de la Pearl Harbor. Alianta lui Hitler cu Japonia l-a silit sa declare razboi Statelor Unite. Din acel moment, intreaga lui strategie s-a schimbat. Spera, si a incercat (asemenea idolului sau Frederic II cel Mare) sa sparga ceea ce el considera a fi coalitia nenaturala a oponentilor lui, fortand pe unul sau pe altul din aceasta coalitie sa incheie o pace separata. (Pana la urma, nenaturala coalitie dintre Stalin, Winston Churchill si Franklin D. Roosevelt s-a rupt, dar prea tarziu pentru Hitler). A ordonat totodata si reorganizarea economiei Germaniei pe baze de razboi. Intre timp, Himmler pregatea terenul pentru o noua ordine in Europa. Din 1933 pana in 1939 si, in unele cazuri, chiar si in primii ani ai razboiului, planurile lui Hitler au fost sa expulzeze evreii din Marele Reich German. In 1941, politica lui s-a schimbat de la expulzare la exterminare. Lagarele de concentrare create de regimul nazist au fost, prin urmare, transformate si extinse pentru a include lagare de exterminare, precum cel de la Auschwitz, creandu-se si echipe de exterminare mobile, numite Einsatzgruppen (grupuri de interventie). Desi catolicii, polonezii, homosexualii, romii (tiganii) si persoanele handicapate constituiau tintele persecutiei, daca nu ale exterminarii totale, evreii din Germania, Polonia si Uniunea Sovietica au constituit, de departe, cele mai numeroase victime; in Europa ocupata de germani au fost ucisi in cursul razboiului cca 6.000.000 de evrei. Suferintele altor populatii au fost mai mici, daca se compara numarul celor ucisi. La sfarsitul lui 1942, infrangerile suferite de armata germana la Stalingrad si ElAlamein, precum si debarcarea americana in Africa de Nord franceza au constituit punctul de cotitura al razboiului, iar comportamentul si modul de viata ale lui Hitler au inceput sa se schimbe. Conducand operatiunile militare din cartierul sau general din est, a refuzat sa viziteze orasele bombardate ori sa permita retragerile, devenind tot mai dependent de medicul sau, Theodor Morell, si de tot felul de

10

medicamente pe care le lua in cantitati mari. Totusi, nu-si pierduse capacitatea de a reactiona viguros in fata adversitatilor. Dupa arestarea lui Mussolini in iulie 1943 si armistitiul italian, nu numai ca a dispus ocuparea tuturor pozitiilor importante detinute de armata italiana, dar a ordonat si recuperarea lui Mussolini, cu intentia de a-l pune la conducerea unui nou guvern fascist. Insa pe frontul de est era din ce in ce mai greu sa se tina piept avansarii trupelor sovietice. Relatiile cu comandantii de armate devenisera tensionate, mai cu seama din cauza importantei sporite acordate diviziilor SS (Schutzstaffel). Concomitent, esecul campaniei submarinelor germane impotriva vaselor aliate din Atlantic si bombardarea oraselor germane faceau foarte improbabila o victorie a Germaniei in razboi. Ofiteri disperati si civili antinazisti erau pregatiti sa-l inlature pe Hitler si sa negocieze pacea. In 1943 1944 au avut loc mai multe atentate la viata lui Hitler; cel mai aproape de indeplinirea acestui obiectiv a fost acela din 20 iulie 1944, cand colonelul Claus von Stauffenberg a detonat o bomba la o conferinta tinuta la cartierul general al lui Hitler din Prusia Orientala. Dar Hitler a scapat numai cu rani superficiale si, cu cateva exceptii, cei implicati in complot au fost executati. Reducerea independentei armatei era acum completa; au fost numiti ofiteri politici national-socialisti in toate comandamentele militare germane. Hitler era tot mai bolnav, dar nu s-a relaxat si nici nu a pierdut controlul, continuand sa-si exercite aproape hipnotic puterea asupra subordonatilor apropiati, nici unul dintre acestia nedispunand de autoritate independenta. Debarcarea Aliatilor in Normandia (6 iunie 1944) a marcat inceputul sfarsitului. In decursul a numai cateva luni au fost eliberate de Aliati ori s-au predat lor opt capitale europene (Roma, Paris, Bruxelles, Bucuresti, Sofia, Atena, Belgrad, Helsinki). In decembrie 1944, Hitler si-a mutat cartierul general in vest pentru a conduce ofensiva din Ardeni, menita sa faca o bresa intre armata engleza si cea americana. Cand aceasta a esuat, sperantele sale in victorie au devenit mai himerice decat oricand, bazandu-se pe folosirea noilor arme (rachetele germane fusesera folosite impotriva Londrei inca din iunie 1944) si pe o eventuala dezbinare intre puterile aliate. Dupa ianuarie 1945, Hitler nu a mai parasit niciodata cancelaria Reichului din Berlin sau buncarul acesteia, abandonand planul de a opune o rezistenta finala in sud, in momentul cand trupele sovietice se apropiau de Berlin. Intr-o stare de extrema nervozitate si epuizare, a acceptat in sfarsit inevitabilitatea infrangerii si s-a pregatit sa-si ia viata, lasand in voia sortii tara asupra careia isi exercitase puterea absoluta. Inainte de aceasta a mai facut doua lucruri. Pe 28-29 aprilie, la miezul noptii, s-a casatorit cu Eva Braun. Imediat dupa aceea si-a dictat testamentul politic, justificandu-si cariera si numindu-l pe amiralul Karl Dunitz sef al statului, iar pe Josef Goebbels, cancelar. Pe 30 aprilie si-a luat ramas-bun de la Goebbels si de la putinii care mai ramasesera in buncar, apoi s-a retras in apartamentele sale si s-a impuscat. Sotia lui a luat otrava. In conformitate cu instructiunile pe care le daduse, cadavrele lor au fost arse. Succesele lui Hitler se datoreaza susceptibilitatii Germaniei postbelice si talentelor sale unice de lider national. Ascensiunea la putere nu era inevitabila; dar nu a existat nici o alta persoana care sa egaleze abilitatea sa de a exploata si modela evenimentele in propriul scop. Puterea pe care a detinut-o a fost fara precedent, atat ca intindere, cat si in ce priveste resursele tehnice de care dispunea. Ideile si telurile sale au fost acceptate, in intregime sau partial, de milioane de oameni, indeosebi in Germania, dar si in alte parti. La vremea cand a fost invins, distrusese

11

mare parte din ce mai ramasese din vechea Europa, in timp ce poporul german era silit sa se confrunte cu ceea ce s-a numit mai tarziu Anul Zero 1945. Continuare: Locul lui Hitler in istorie

Locul lui Hitler in istorie

De la moartea sa pana la inceputul sec. XXI, despre Hitler au fost scrise mai multe carti decat despre Napoleon in cursul jumatatii de secol ce a urmat caderii sale. Timpul si distanta de la evenimentele celui de-Al Doilea Razboi Mondial au afectat si ele interpretarile istorice despre Hitler. Exista un consens referitor la importanta sa istorica (termen care nu implica o judecata pozitiva). Hitler a fost, in primul rand, unicul responsabil pentru declansarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. (Acest fapt difera fata de diversele responsabilitati ale conducatorilor si oamenilor de stat care au dezlantuit Primul Razboi Mondial.) Vina sa pentru declansarea Holocaustului adica schimbarea politicii germane de la expulzarea la exterminarea evreilor, inclusiv, mai tarziu, a evreilor din intreaga Europa si din Rusia europeana este, de asemenea, evidenta. Desi nu exista nici un singur document care sa sustina cele de mai sus, discursurile lui Hitler, materialele scrise, rapoartele asupra discutiilor cu asociatii si oamenii de stat straini, ca si marturisirile facute de cei care au indeplinit aceste actiuni au fost adesea evocate ca dovezi ale rolului sau. Multe dintre declaratiile sale cele mai violente au fost inregistrate de subordonati in cursul discutiilor private (inclusiv, dar nu in totalitate autenticele Remarci ale lui Bormann din februarie-aprilie 1945). Spre exemplu, pe 30 ianuarie 1939, cu ocazia celei de-a sasea aniversari a venirii la putere, Hitler declara in Reichstag: Astazi voi fi din nou un profet: Daca finantele internationale evreiesti din Europa si din afara ei vor reusi sa arunce inca o data natiunile intr-un razboi mondial, atunci rezultatul nu va fi bolsevizarea pamantului si, prin urmare, victoria evreilor, ci anihilarea rasei evreiesti din Europa. In testamentul sau, scris cu putin inainte de a se sinucide, in aprilie 1945, le-a cerut germanilor sa continue lupta impotriva evreilor: Mai presus de orice, ordon guvernului si poporului sa sustina pana la capat legile rasiale si sa se opuna fara indurare otravitorului tuturor natiunilor, evreimea internationala. In pofida imensei cantitati de documente germane care au fost salvate (si a marelui volum de discursuri si alte declaratii inregistrate), Hitler era, asa cum a spus-o el insusi in cateva ocazii, un om secretos, iar unele dintre opiniile sale difereau uneori de cele exprimate in public. Multa vreme istoricii si alti comentatori au considerat de la sine inteles faptul ca dorintele, ambitiile si ideologia lui Hitler erau expuse clar (si infricosator) in Mein Kampf. Dar in prima parte, autobiografica, a acestei cartii, el deformeaza adevarul in cel putin trei chestiuni: relatiile cu tatal sau (care erau foarte diferite de afectiunea filiala descrisa in Mein Kampf); conditiile de viata de la Viena (care erau mai putin marcate de saracie abjecta, asa cum le descrie el) si cristalizarea parerii sale despre lume, inclusiv antisemitismul, in perioada petrecuta la Viena (dovezile existente sugereaza astazi ca aceasta cristalizare s-a petrecut mult mai tarziu, la Munchen). Perceptia populara asupra lui Hitler implica adesea speculatii si presupuneri asupra sanatatii sale mintale. A existat tendinta de a-l considera pe Hitler nebun. In pofida unor izbucniri ocazionale de furie, cruzimile, expresiile si ordinele sale cele mai dure sugereaza o brutalitate rece, pe deplin constienta. A-i atribui o boala mintala lui

12

Hitler l-ar absolvi, desigur, de responsabilitatea faptelor si vorbelor sale (la fel cum i-ar absolvi de responsabilitate si pe cei care nu ar mai vrea sa se gandeasca la el si la faptele lui). Cercetarea extinsa a fiselor medicale indica totusi ca, in afara de ultimele zece luni ale vietii, nu a fost profund handicapat de vreo boala (cu exceptia simptomelor tot mai dese ale bolii Parkinson). De necontestat este insa faptul ca Hitler avea o tendinta certa de ipohondrie; ca in timpul razboiului ingera mari cantitati de medicamente si ca, inca din 1938, era convins ca nu va trai prea mult acesta putand fi un motiv pentru care a grabit la acea data planurile de cucerire. Trebuie, de asemenea, retinut ca Hitler dispunea de capacitati mintale care i-au fost contestate de unii dintre criticii sai timpurii; acestea includeau o memorie uimitoare pentru anumite detalii si o detectare instinctiva a slabiciunilor adversarilor. Din nou trebuie spus ca aceste talente ii maresc, mai degraba decat sa-i diminueze responsabilitatea pentru imensa cantitate de rele si brutalitati pe care le-a comis sau le-a ordonat.

Cea mai uimitoare realizare a sa a fost mobilizarea marii mase a poporului german (si austriac) in spatele sau. In intreaga cariera, popularitatea sa a fost mai mare si mai profunda decat popularitatea Partidului National-Socialist. Mare parte a germanilor au crezut in el pana la sfarsit. Din acest punct de vedere, el se detaseaza de aproape toti dictatorii sec. XIX si XX, ceea ce este foarte impresionant daca tinem seama de faptul ca poporul german se situa printre cele mai educate popoare ale sec. XX. Nu exista nici o indoiala ca majoritatea covarsitoare a poporului german l-a sprijinit pe Hitler, desi adesea numai pasiv. Increderea poporului in el era mai mare decat increderea in ierarhia nazista. Desigur, ceea ce a contribuit la cresterea acestui sprijin au fost succesele economice si sociale, pe care si le-a arogat in permanenta in prima etapa a conducerii: disparitia virtuala a somajului, cresterea prosperitatii maselor, noile institutii sociale si cresterea prestigiului Germaniei in anii 1930 realizari nemaiatinse in istoria dictaturilor totalitare moderne. In pofida existentei unor precursori spirituali si intelectuali ai ideilor sale, nu exista nici un conducator national german cu care sa poata fi comparat. In concluzie, nu are predecesori o alta diferenta intre el si alti dictatori. In 1938, Hitler facuse din Germania cea mai puternica si temuta tara din Europa (si poate chiar din lume). A reusit toate acestea fara razboi (si sunt acum unii istorici care declara ca, daca ar fi murit in 1938, inaintea de inceperea executiilor in masa, ar fi intrat in istorie drept cel mai mare om de stat din istoria poporului german). In

13

fapt, a fost foarte aproape sa castige razboiul in 1940; dar rezistenta Marii Britanii (personificata de Winston Churchill) l-a impiedicat. Desigur, a trebuit sa fie formata covarsitoarea, si in multe privinte ciudata coalitie anglo-americana cu Uniunea Sovietica pentru ca Al Treilea Reich sa poata fi infrant; si sunt motive sa se creada ca nici una dintre parti nu l-ar fi putut infrange singura. In acelasi timp, brutalitatea si unele dintre deciziile sale au dus la distrugerea lui, contribuind la formarea neobisnuitei aliante dintre capitalisti si comunisti, care i-a unit pe Churchill, Roosevelt si Stalin. Hitler se credea un mare om de stat, dar nu si-a dat seama cat de condamnabile si vrednice de dispret au fost actiunile pe care le-a intreprins si razboiul pe care l-a dezlantuit; credea ca marea coalitie formata de inamicii sai se va dezmembra pana la urma si apoi el va putea sa cada la intelegere cu una sau alta dintre parti. Gandind astfel, s-a inselat pe el insusi, desi asemenea dorinte si sperante au existat pana la sfarsit in mintea multor germani. Admiratori deschisi sau ascunsi ai lui Hitler continua sa existe si azi (si nu numai in Germania); unii il admira datorita unei atractii maligne exercitate de eficacitatea raului, altii datorita realizarilor lui Hitler, oricat de vremelnice sau brutale au fost acestea. Totusi, brutalitatea si crimele asociate cu numele lui fac sa fie putin probabil ca reputatia lui Hitler de incarnare a raului sa se schimbe vreodata.

Articolul este preluat, cu acordul editorilor, din Enciclopedia Britannica volumul 7, enciclopedie publicata in limba romana de Jurnalul National. Enciclopedia Britannica se poate comanda de pe siteul www.enciclopediabritannica.ro

14