Una din coordonatele poeziei filozofice argheziene este raportul dintre om (poet) si divinitate.

Omul, fiinta rationala, este intr-o permanenta cautare a lui Dumnezeu care, insa, refuza a se arata. Dramatica si inversunata cautare a unui Dumnezeu materializat a fost traita nu doar in planul fanteziei poetice, ci chiar in plan biografic (Arghezi a fost diacon, calugar, a facut studii teologice in Elvetia) si ea strabate ca un fir rosu intreaga sa creatie de la "psalmii" din Cuvinte potrivite (1927), Icoane de lemn, Poarta neagra, (1930), pana la ultimele sale volume (Ritmuri, 1966; Noaptea, 1967). Arghezi este o personalitate contradictorie, mutabila, in sufletul careia alterneaza atitudini opuse ("sunt inger, sunt si diavol"... Portret), astfel ca Serban Cioculescu vorbeste despre "coexistenta notelor opuse": spiritual - material; angelism - demonism, puritate-abjectie; impacare - razvratire.

Astfel, "psalmii" (un numar de poezii purtand acest titlu) nu sunt niste imnuri religioase, niste laude, invocatii la adresa divinitatii (asa cum apar in Biblie), ci rezultatul unei cautari sufletesti cauzate de solitudine. Arghezi nu e un mistic care sa accepte dogma "fara a cerceta", ci un om care vrea sa inteleaga logic religia. Ambitia ratiunii de a patrunde in lumea transcedentala este, insa, o jjgnire adusa lui Duimnezeu, o greseala, o zadarnicie (vezi finalul poeziei intre doua nopti: "O stea era pe ceruri. In cer era tarziu"). Aspiratia religioasa este specifica spiritului arghezian, chiar daca, uneori, el a atacat clerul, biserica (Icoane de lemn), pentru ca el cauta d5v2221dn26mtn certitudinea unui Dumnezeu necesar (nu numai in psalmi, ci si in Carticica de seara, Hore, romanul Ochii Maicii Domnului, alte poezii din Cuvinte potrivite etc.)- Chiar si in Flori de mucegai apare umbra divinitatii.

Sufletul arghezian se sfasie intre doua atitudini contrare: - credinta, supunerea, foamea de absolut, idealismul si - tagada, nesupunerea, revolta, necredinta, materialismul. Cautarea "darza" si "fara de folos", "pandan in timp", "vanatoarea" divinitatii se transformacateodata in descurajare (intre doua nopti) sau in groaza (Duhovniceasca). in aceasta relatie cu dumnezeirea, gama de sentimente este variata, de la accente de slava

("Doamne, izvorul meu si cantecele mele ! Nadejdea mea si truda mea !),

la starea de tortura

(" Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitat in campie...");

de la implorare

(" Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des"),

la nerabdare

(" Si te slujesc, dar, Doamne, pana cand ?" )

si pana la repros ("De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura Tu n-ai mai pus picioru-n batatura")... indoiala poetului ("Pentru credinta sau pentru tagada Te caut darz si fara de folos") ar putea fi risipita doar printr-o certitudine materiala ("Singuri acum, in marea ta poveste /Raman cu tine sa ma mai masor

Fara sa vreau sa ies biruitor. Vreau sa te pipai si sa urlu:

"Este !" /sau, in alt psalm : "in rostul meu tu m-ai lasat uitarii Si ma muncesc din radacini si sanger. Trimite, Doamne, semnul departarii, /Din cand in cand cate un pui de inger." ).

Cateodata, pare ca negarea lui Dumnezeu este definitiva, pentru ca, dupa cutezanta pacatoasa de a-l vana, ("Cercasem eu, cu arcul meu Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu! Talhar de ceruri imi facui solia Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria - Psalm) se ajunge la resemnare (" Vreau sa pier in bezna si in putregai, /Ne-ncercat de slava, crancen si scarbit. /Si sa nu se stie ca ma dezmierdai

Si-n ca-n mine insuti tu vei fi trait" - Psalm) si la invectiva ("Ai vazut cum Dumnezeu ne pacaleste /De ne trec lucrurile printre deste ? Ce siret! Ce calic ! Ce tertipar ! /Pune-un lucru tot in alt tipar" -Ai vazut ?).

In ultimul psalm, cel din 1959, poetul isi anunta hotararea de a nimici iluzia divinitatii ("inversunat de piedici, sa le sfaram imi vine I Dar trebuie, -mi dau seama, sa-ncep de-abia cu tine"). Aceasta, dupa ce, in 1956, parea ca gasise un raspuns la chinuitoarele sale intrebari existentiale prin volumul Cantare omului, in care aduce un elogiu ratiunii umane (Cel ce gandeste singur}. In Psalmistul singuratic poetul se intreaba asupra nedreptatilor lumesti ("un om pe alt om ucide. E drept ?"), acuzandu-l pe Dumnezeu ca a facut lumea "intr-un ceas de scarba divina, mestecand scuipatul cu tarana "(Musca si Coco). Eugen Simion remarca patru acceptiuni ale ideii de dumnezeire la Arghezi: - religioasa, in sensul panteist popular; divinitatea aflandu-se in rostul adanc al lucrurilor; - gnoseologica, in sens filozofic; divinitatea fiind adevarul absolut spre care tinde fiinta umana; - etica, in sens moral, deci; divinitatea insemnand binele absolut, aspiratie umana; - estetica, divinitatea insemnand frumosul absolut, visul "din toate cel frumos" al omului; Negasirea lui Dumnezeu nu duce, insa, la ateism, ci la panteism. Cerul ramane mut din cauza ca divinitatea se afla in natura ("Tu esti si-ai fost mai mult decat in fire Era sa fii, sa stai, sa vietuiesti. /Esti ca un gand, si esti si nici nu esti Intre putinta si-ntre amintire" - Psalm). Asadar, la Dumnezeu nu se poate ajunge pe calea simturilor, ci doar prin gand. ("Eu, totusi, sluga veche a Domnului raman " - Psalmistul).

Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat intre "credinta" si "tagada", Tudor Arghezi a creat- intre anii 1927-l967 -l6 psalmi publicati in mai multe lume de poezii: 9 psalmi fac parte din lumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din lumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu) Sursele de inspiratie: . Cei 151 de psalmi cuprinsi in "Psaltirea" lui David, poet religios reprezentativ, creatorul acestei specii; cuvantul psalm vine de la grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica cu caracter de rugaciune, oda, elegie sacra;

. O alta sursa o reprezinta cei 4-5 ani petrecuti de Arghezi ca monah si apoi secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intra in contact direct cu creatiile lui David, dar si mediteaza la relatia spirituala dintre om si Dumnezeu. Tema generala a celor saisprezece psalmi o constituie raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si relatiei dintre acestia, perceputa si exprimata filozofic de poet. in Psalmi, Arghezi exprima o viziune complexa asupra legaturii spirituale dintre om siDumnezeu, are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea, care intruchipeaza mai multe ipostaze. Pe langa cei saisprezece "Psalmi" fara titlu, care sunt identificati dupa primul vers al poeziei, Arghezi a mai creat si alte poeme de factura existential-religioasa: "Psalm de tinerete", "Psalmlstul", "Psalmul de taina"si "Psalmul mut". Eugen Simion desprinde patru teme esentiale care se manifesta in "Psalmii" arghezieni: religioasa, gnoseologica, etica si estetica. Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu priri negatie, osciland mereu intre "credinta" si "tagada", cerand, uneori imperativ, alteori smerit, do palpabile din partea acestuia privind existenta Sa. "Psalmii" arghezieni sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu, intr-un limbaj patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de critica literara ca trufie a artistului de a scormoni cu mintea misterul universal care-l fascineaza, de a se convinge prin do concrete asupra existentei abstracte a fortei supreme.

Tudor Arghezi ilustreaza in "Psalmi" un raport direct al omului cu divinitatea, percepandu-l pe Dumnezeu in cele mai surprinzatoare ipostaze, in functie de starea poetica interioara.

. Ipostaza "Deus absconditus" (Dumnezeu care se ascunde - ..) este o idee regasita si la David, insa Arghezi considera ca Dumnezeu se ascunde intentionat de om, incuindu-se cu lacate si drugi ca omul sa nu poata ajunge la El: "incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat Oriundeti pipai pragul cu soapta tristei rugi Dau numai de belciuge cu lacate si drugi." . Perceptia argheziana ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta, ca nu poata patrunda pana la El, ori ca Dumnezeu este numai un gand, o speranta abstracta se regaseste in mai multi psalmi. . De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu, pentru existenta caruia solicita do palpabile: "Singuri, acum, in marea ta poveste, Raman cu tine sa ma mai masor, Fara sa vreau sa ies biruitor, Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"

. Poetul se simte chinuit si confuz, singur si-si indreapta nadejdea spre altare, metafora copacului singuratic fiind preluata din psalmii lui David, dar "si din mitologia populara autohtona: "Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitat in- campie, Cu fruct amar si cu frunzis, Tepos si aspru-n indarjire vie." . Arghezi se razvrateste si-l acuza pe Dumnezeu de inconsecventa, de instrainare fata de om,.caruia nu i se mai arata ca in timpurile mitice, stravechi, de aceea si omul se instraineaza de El: "De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura, Tu n-ai mai pus picioru-n batatura. Si anii mor si veacurile pier Aici sub tine, dedesubt, sub cer." "ingerii grijeau pe vremea ceea Si pruncul si barbatul si femeia. Dar mie, Domnul, vesnicul si bunul, Nu mi-a trimis, de cand ma rog, niciunul"

. In psalmii scrisi mai tarziu, ca in "Psalmul" din 1967, poetul este dezamagit spiritual de Divinitate, se simte parasit si-l acuza pe Dumnezeu de a fi facut existenta omului nu numai din viata si moarte, ci si din chinuri si iubire: "Cand m-ai facut, mi-ai spus: De-acum traieste! Si am trait, asa se povesteste. Trairea mea se cheama viata, si omoara Dar tu mi-ai spus odinioara Ca ne ucide moartea, nu viata si iubirea Nu mi-ai rbit de lacrimi niciodata Tu n-ai facut pamantul din mila si iubire,Iti trebuiavloc slobod, intins in cimitire!"In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda, ironia, relta, acuza, nadejdea credintei.