Strada Otilia Cazimir şi povestea Beilicului istoric

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/06/2010 Nu departe de uriaşul „zgârie nori” al Universităţii Petre Andrei, paralel cu strada Ghica Vodă, la capătul Zlataustului, se întinde o pitorească uliţă strămoşească în care printre noi blocuri şi vile moderne se mai văd câteva zidiri pline de amintiri rămase din „Iaşul aducerilor aminte”. Numită mai înainte Bucşinescu în amintirea fostului spătar şi poet Iordache Bucşinescu pomenit de Vasile Alecsandri, poartă acum numele poetei Otilia Cazimir.

Demult, odată, pe uliţa aceasta bătrânească se întindeau heiurile (acareturile) cerchezilor cu nelipsita cafenea a doamnei Ecaterina adusă din depărtările Caucazului să fericească zilele vrednicului domnitor Vasile Lupu, ctitorul celor două măreţe locaşuri ieşene:Trei Ierarhi şi Golia. La capătul din vale al străzii a trăit scriitoarea Otilia Casimir, „duduia Otilia” sau „bunica cu mii de nepoţi şi strănepoţi”, cum o numise un contemporan pentru gingaşa ei aplecare

alte câteva zidiri pentru însoţitori şi slujitori.” Aici a fost decapitat domnitorul Grigore Ghica Povestea se baza pe fapte istorice. pe timpul domnitorilor Mihail Racoviţă şi apoi Scarlat Ghica. pe lângă vechea biserică Barnovski.către copii. la numărul 7. iar pe la mijlocul ei. se păstrează o străveche zidire „rămasă din vremea beilor din Fanar” şi pe care de-a lungul timpului au privit-o cu interes ochii iubitori de istorie şi au ocrotit-o cu duioşie vremelnicii ei stăpâni din familiile Ghica. Povestea i-a scris-o publicistul Mihai Gheorghiu – Bujor. „Pe timpul suzeranităţii turceşti se afla la Iaşi. adesea la Iaşi veneau trimişi împărăteşti în chip de stăpânitori. În jurul palatului mai erau câteva clădiri care atârnau de el şi formau „curtea”. cărora le-a închinat pagini duioase. beiul a invitat pe domnul Moldovei Grigore Ghica şi i-a tăiat capul cu ienicerii (1777) pentru că protestase contra cedării Bucovinei către Austria. în familia grefierului Gheorghiu. în care poposeau înalţii dregători de la Istanbul. Palatul Beiului. spre amintirea dureroasei întâmplări. Cazarma ienicerilor. pe o coloană subţire. la numărul 21. pe o coloană din marmură. Luca. În anul 1875. devenea mai târziu sediul sindicatelor şi al formaţiilor social democrate. în străvechea uliţă. s-a amenajat o grădină înflorită şi un monument în chip de sarcofag alături de care. Pentru a se evita abuzurile şi ospeţiile nedorite. care necesitau găzduire şi ospeţie. Tot pe acolo. pe un loc mare din dricul (centrul) târgului – aflat pe atunci la răsăritul Curţii Domneşti -. s-a făcut mai târziu o modestă grădină publică şi un şi mai modest monument: capul lui Grigore Ghica înfipt ca pe-o prăjină. nu departe de Hală. cerdac umbros şi feredeu (baie). Capul. rămasă peste drum. Acolo a fost chemat luminatul domnitor Grigore Ghica de un trimis al vizirului. În jur aveau cazarma pentru ostaşi. cam vizavi de căsuţa duduii. s-a construit o clădire reşedinţă cu odăi încăpătoare. dintre care unele se păstrează în locuinţa sa – „preţios muzeu al fostului Iaşi”. deasupra unei metereze mucezite. în faţa căruia făceau cozi locatarii din împrejurimi. Cristescu. s-a aşezat bustul domnitorului. dăinuie de peste veacuri conacul bardului Bucşinescu. iar localul cafenelei de alături se folosea prin 1980 ca depozit pentru buteliile de aragaz. pe locul fostei reşedinţe arse. adică al reprezentantului Porţii otomane. de Înalta Poartă (1775). născut între zidurile sale. iar trupul aruncat în grădină a fost mai târziu îngropat la biserica Sfântul Spiridon. Principatele fiind sub dominaţia imperiului otoman. a fost expus pentru a se şti ce păţesc acei care se opun voinţei împărăteşti. . o cafenea şi hanul Caravan Serai – loc de popas al caravanelor negustoreşti turceşti şi al „musafirilor” cu rang mai mărunt. Pe locul fostului palat. care l-a decapitat. Racoviţă. Bujor. unde se află şi acum. Acesta era de multe ori stăpânul de fapt al ţării. Palatul lui se numea „Beilic” şi de aci îşi luă numele şi partea aceasta a oraşului. expediat la Istanbul. În acest palat.

locuia in străvechea zidire de la numărul 21 unde se năşteau vreo 12 copii. Mama era fiica unuia din cei trei fraţi Stoica. Trecuse prin şcoli. publicistul mai scria: „Casa părintească se găsea şi ea pe locul unde bântuiseră sângeroşii soldaţi ai semilunei. Mama a avut un gust muzical foarte accentuat şi cânta la perfecţie din gură şi la pian. o lăsa fiicei Cornelia. în dosul ei se deschidea o privelişte largă şi măreaţă: în vale. avea să locuiască mai târziu feciorul său. Părinţii mei se coborau din două familii trăite sub stăpâniri absolutiste şi aduceau cu ei eredităţi de luptă contra asupririi. ştia franţuzeşte şi se ocupa de învăţătura noastră. în care m-am născut. era înconjurată de un loc mare de curte şi grădină. pe care un incendiu a redus-o la parter. pe Rousseau.” . pe când ceilalţi doi fraţi au ajuns în cele mai înalte grade în oştire. cumpărat de la Emilia Bucşinescu îl dăruia fiicei Lucreţia. căsătorită cu grefierul Gheorghiu. înzestrându-le cu case. despre care vorbea deseori în casă. în original. o sală largă în care putea încăpea în voie o căruţă înhămată sau un om călare. Socola. se revărsa o porţiune mare din partea săracă a oraşului. Pereţii ei erau groşi de un metru. prigonirea şi surghiunul pe insule. Lucreţiu. el nu ignora pe Voltaire. a fost un cunoscut profesor de limba latină în Iaşi. Povestea casei din Beilic „Casa aceasta. Frumoasa. cu mahalalele Ţigănimea.D. Pătrăşcanu. elev al Liceului Internat. ea a făcut. alături de duduia Otilia. Citea ades. Mai târziu s-a aliniat strada numită Bucşinescu. pe clasicii greci şi îndeosebi pe Homer. toată din piatră. Familia tatălui meu trăise demult pe undeva prin Macedonia şi a cunoscut. Tata avea o adevărată pasiune pentru carte.Continuând evocarea. de o parte şi de alta. a treia fiică. Cumpărând ocina stăpânită de spătarul poet Bucşinescu. sora mamei. era o zidire veche şi masivă. Broscăria. la 8 noiembrie 1881 şi în care se păstrase vie amintirea sângeroasei drame. Probabil că această pasiune îl făcuse să se ocupe cu legătoria de cărţi… Dovedind o reală lărgime de spirit. Clădirea de la numărul actual 8. desigur. Între care şi naratorul. al poetului Bucşinescu. Maria. „Părinţii erau iubitori de învăţătură şi au ţinut să treacă pe toţi fiii lor prin şcoli. vestitul profesor al Academiei Mihăilene şi al Seminarului din Socola. fost 6. La mătuşa Cornelia. şi având trei fete. în vara anului 1902 îi făceau reparaţii de întremare. parte din „Curtea beiului”. pe Renan. Dimitrie. o pivniţă lungă şi adâncă. Avea şapte camere cam întunecoase şi atinse de umezeală. conacul de la numărul 7. unde a fost elev şi Ion Creangă. din cauza luptei contra stăpânirii turceşti. Împreună cu alte clădiri. Tatăl ei. refugiaţi de sub stăpânirea ungurească a Banatului şi aşezaţi în ţară. profesorul Stoica le aşezase pe toate în preajmă. Nicolina.” Este vorba de Dimitrie Stoica. care potrivit dosarului de la Arhivele de stat. căsătorită cu profesorul D. Podul-Roşu.

Prin anii 1980 locuind-o avocatul Cristescu de la CFR. generatoare de venituri. Acum. să le protejeze şi să le pună în evidenţă prin plăci de marcare (eventual în stradă). a scris la „Cronica” bucureşteană şi apoi la „România muncitoare”. în mai 1934. Fiind singura locuinţă din străvechiul Beilic. povestind cu har trecutul. Constantin Dobrogeanu-Gherea. Fiindcă fosta uliţă a aşezării medievale – apărată de vechii edili şi de duduia Otilia Casimir – este în radicale prefaceri şi cele câteva vechi zidiri cu amintiri străbune pot cădea. a aderat la Partidul Social – Democrat fondat în 31 martie 1893 ajungând în conducere alături de vestiţii corifei Ioan Nădejde. După moartea părinţilor. Aşa cum se procedează în marile centre europene. garantarea dreptului la întrunire. ultima porţiune înstrăinând-o povestitorul. străvechea zidire este fără acoperiş. străvechea zidire este fără acoperiş Povestitorul urmase facultăţile de Drept şi Filozofie. spre a evita „neştiinţa”. Christian Racovski. din partea edilităţii. Vasile Morţun. acesta invita colegii şi iubitorii istoriei s-o vadă. a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice. cu puţină atracţie în lumea turistică. Altfel ”Iaşul istoric” şi cultural va deveni o poveste de demult. ca „Făt Frumos din lacrimi” cu „zmei” demolatori precum „sistematizatorii” din cronicile anilor ‚80” şi un şir de blocuri şi construcţii moderne drept zestre edilitară. instituirea impozitului progresiv pe venit. Pleda pentru instituirea votului universal. imobilul de la numărul 21. se vindea. unde asemenea zidiri sunt însemnate şi nu se fac schimbări la o casă centenară fără verificarea şi autorizaţia serviciilor Primăriei. relicvă medievală şi martoră a tragediei decapitării domnitorului. şi Medicină. împărţit între cei şapte fraţi rămaşi în viaţă. pe masa cărora Lista Monumentelor istorice şi a clădirilor vechi este la mare rang. unde s-a menţinut şi în ediţia din 2004 la poziţia 949 alături de casa profesorului Stoica de la numărul 8. audiase şi cursurile de Ştiinţe Naturale. în cadrul constituţional şi era inspirat din programul de la Erfurt al social-democraţilor germani. adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii. se cuvine ca iubitorii Iaşului istoric dar şi cei în drept.Acum. organizarea învăţământului gratuit obligatoriu. Programul partidului avea pe atunci o poziţie moderată. descentralizarea şi autonomia comunală. să le ia în priviri. Constantin Mile şi trecând prin toate ierarhiile şi mişcările stângii politice. trecută la poziţia 948. .