Strada Otilia Cazimir şi povestea Beilicului istoric

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/06/2010 Nu departe de uriaşul „zgârie nori” al Universităţii Petre Andrei, paralel cu strada Ghica Vodă, la capătul Zlataustului, se întinde o pitorească uliţă strămoşească în care printre noi blocuri şi vile moderne se mai văd câteva zidiri pline de amintiri rămase din „Iaşul aducerilor aminte”. Numită mai înainte Bucşinescu în amintirea fostului spătar şi poet Iordache Bucşinescu pomenit de Vasile Alecsandri, poartă acum numele poetei Otilia Cazimir.

Demult, odată, pe uliţa aceasta bătrânească se întindeau heiurile (acareturile) cerchezilor cu nelipsita cafenea a doamnei Ecaterina adusă din depărtările Caucazului să fericească zilele vrednicului domnitor Vasile Lupu, ctitorul celor două măreţe locaşuri ieşene:Trei Ierarhi şi Golia. La capătul din vale al străzii a trăit scriitoarea Otilia Casimir, „duduia Otilia” sau „bunica cu mii de nepoţi şi strănepoţi”, cum o numise un contemporan pentru gingaşa ei aplecare

Principatele fiind sub dominaţia imperiului otoman. Cazarma ienicerilor. deasupra unei metereze mucezite. Bujor. Povestea i-a scris-o publicistul Mihai Gheorghiu – Bujor. în familia grefierului Gheorghiu. pe o coloană subţire. pe timpul domnitorilor Mihail Racoviţă şi apoi Scarlat Ghica. se păstrează o străveche zidire „rămasă din vremea beilor din Fanar” şi pe care de-a lungul timpului au privit-o cu interes ochii iubitori de istorie şi au ocrotit-o cu duioşie vremelnicii ei stăpâni din familiile Ghica. dintre care unele se păstrează în locuinţa sa – „preţios muzeu al fostului Iaşi”. la numărul 21. dăinuie de peste veacuri conacul bardului Bucşinescu. cam vizavi de căsuţa duduii. Pe locul fostului palat. Luca. rămasă peste drum. s-a aşezat bustul domnitorului. Tot pe acolo. în care poposeau înalţii dregători de la Istanbul. în străvechea uliţă. În jur aveau cazarma pentru ostaşi. Palatul Beiului. cerdac umbros şi feredeu (baie). Pentru a se evita abuzurile şi ospeţiile nedorite. Cristescu. pe locul fostei reşedinţe arse.” Aici a fost decapitat domnitorul Grigore Ghica Povestea se baza pe fapte istorice. adică al reprezentantului Porţii otomane. alte câteva zidiri pentru însoţitori şi slujitori. „Pe timpul suzeranităţii turceşti se afla la Iaşi. s-a construit o clădire reşedinţă cu odăi încăpătoare. la numărul 7. de Înalta Poartă (1775). unde se află şi acum. . născut între zidurile sale. care l-a decapitat. expediat la Istanbul. Palatul lui se numea „Beilic” şi de aci îşi luă numele şi partea aceasta a oraşului. Acolo a fost chemat luminatul domnitor Grigore Ghica de un trimis al vizirului. a fost expus pentru a se şti ce păţesc acei care se opun voinţei împărăteşti. iar localul cafenelei de alături se folosea prin 1980 ca depozit pentru buteliile de aragaz. care necesitau găzduire şi ospeţie. Acesta era de multe ori stăpânul de fapt al ţării. pe lângă vechea biserică Barnovski. în faţa căruia făceau cozi locatarii din împrejurimi. Capul. o cafenea şi hanul Caravan Serai – loc de popas al caravanelor negustoreşti turceşti şi al „musafirilor” cu rang mai mărunt. devenea mai târziu sediul sindicatelor şi al formaţiilor social democrate. În jurul palatului mai erau câteva clădiri care atârnau de el şi formau „curtea”. În anul 1875. beiul a invitat pe domnul Moldovei Grigore Ghica şi i-a tăiat capul cu ienicerii (1777) pentru că protestase contra cedării Bucovinei către Austria. Racoviţă. spre amintirea dureroasei întâmplări. s-a făcut mai târziu o modestă grădină publică şi un şi mai modest monument: capul lui Grigore Ghica înfipt ca pe-o prăjină. s-a amenajat o grădină înflorită şi un monument în chip de sarcofag alături de care. adesea la Iaşi veneau trimişi împărăteşti în chip de stăpânitori. nu departe de Hală.către copii. cărora le-a închinat pagini duioase. iar pe la mijlocul ei. În acest palat. iar trupul aruncat în grădină a fost mai târziu îngropat la biserica Sfântul Spiridon. pe un loc mare din dricul (centrul) târgului – aflat pe atunci la răsăritul Curţii Domneşti -. pe o coloană din marmură.

Mai târziu s-a aliniat strada numită Bucşinescu. profesorul Stoica le aşezase pe toate în preajmă. pe Renan. Pătrăşcanu. care potrivit dosarului de la Arhivele de stat. prigonirea şi surghiunul pe insule. alături de duduia Otilia. desigur. publicistul mai scria: „Casa părintească se găsea şi ea pe locul unde bântuiseră sângeroşii soldaţi ai semilunei. de o parte şi de alta. Părinţii mei se coborau din două familii trăite sub stăpâniri absolutiste şi aduceau cu ei eredităţi de luptă contra asupririi. Pereţii ei erau groşi de un metru. Nicolina. Podul-Roşu. Maria. Mama era fiica unuia din cei trei fraţi Stoica. Probabil că această pasiune îl făcuse să se ocupe cu legătoria de cărţi… Dovedind o reală lărgime de spirit. căsătorită cu profesorul D. căsătorită cu grefierul Gheorghiu. a treia fiică. La mătuşa Cornelia. toată din piatră. el nu ignora pe Voltaire. Povestea casei din Beilic „Casa aceasta. despre care vorbea deseori în casă. Tata avea o adevărată pasiune pentru carte. pe când ceilalţi doi fraţi au ajuns în cele mai înalte grade în oştire. Tatăl ei. o pivniţă lungă şi adâncă. Familia tatălui meu trăise demult pe undeva prin Macedonia şi a cunoscut. era o zidire veche şi masivă. a fost un cunoscut profesor de limba latină în Iaşi. cu mahalalele Ţigănimea. sora mamei. ştia franţuzeşte şi se ocupa de învăţătura noastră. al poetului Bucşinescu. Frumoasa. Broscăria. pe Rousseau. parte din „Curtea beiului”. Lucreţiu. la 8 noiembrie 1881 şi în care se păstrase vie amintirea sângeroasei drame.D. în vara anului 1902 îi făceau reparaţii de întremare. o sală largă în care putea încăpea în voie o căruţă înhămată sau un om călare. în dosul ei se deschidea o privelişte largă şi măreaţă: în vale. „Părinţii erau iubitori de învăţătură şi au ţinut să treacă pe toţi fiii lor prin şcoli. înzestrându-le cu case. Împreună cu alte clădiri. vestitul profesor al Academiei Mihăilene şi al Seminarului din Socola. pe clasicii greci şi îndeosebi pe Homer. se revărsa o porţiune mare din partea săracă a oraşului. conacul de la numărul 7. Trecuse prin şcoli. unde a fost elev şi Ion Creangă. pe care un incendiu a redus-o la parter. Mama a avut un gust muzical foarte accentuat şi cânta la perfecţie din gură şi la pian.” Este vorba de Dimitrie Stoica. refugiaţi de sub stăpânirea ungurească a Banatului şi aşezaţi în ţară.” . era înconjurată de un loc mare de curte şi grădină. Socola. Clădirea de la numărul actual 8. în care m-am născut. Citea ades. o lăsa fiicei Cornelia. în original. avea să locuiască mai târziu feciorul său. Între care şi naratorul. locuia in străvechea zidire de la numărul 21 unde se năşteau vreo 12 copii. ea a făcut. din cauza luptei contra stăpânirii turceşti. Avea şapte camere cam întunecoase şi atinse de umezeală. elev al Liceului Internat. Cumpărând ocina stăpânită de spătarul poet Bucşinescu. Dimitrie.Continuând evocarea. şi având trei fete. cumpărat de la Emilia Bucşinescu îl dăruia fiicei Lucreţia. fost 6.

descentralizarea şi autonomia comunală. ca „Făt Frumos din lacrimi” cu „zmei” demolatori precum „sistematizatorii” din cronicile anilor ‚80” şi un şir de blocuri şi construcţii moderne drept zestre edilitară. în mai 1934. Christian Racovski. se cuvine ca iubitorii Iaşului istoric dar şi cei în drept. Fiind singura locuinţă din străvechiul Beilic. Constantin Mile şi trecând prin toate ierarhiile şi mişcările stângii politice. generatoare de venituri. şi Medicină. imobilul de la numărul 21. să le protejeze şi să le pună în evidenţă prin plăci de marcare (eventual în stradă). să le ia în priviri. instituirea impozitului progresiv pe venit. a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice. împărţit între cei şapte fraţi rămaşi în viaţă. garantarea dreptului la întrunire. spre a evita „neştiinţa”. Vasile Morţun. ultima porţiune înstrăinând-o povestitorul. Altfel ”Iaşul istoric” şi cultural va deveni o poveste de demult. trecută la poziţia 948. relicvă medievală şi martoră a tragediei decapitării domnitorului. organizarea învăţământului gratuit obligatoriu. cu puţină atracţie în lumea turistică. unde asemenea zidiri sunt însemnate şi nu se fac schimbări la o casă centenară fără verificarea şi autorizaţia serviciilor Primăriei. acesta invita colegii şi iubitorii istoriei s-o vadă. în cadrul constituţional şi era inspirat din programul de la Erfurt al social-democraţilor germani. adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii. Constantin Dobrogeanu-Gherea. străvechea zidire este fără acoperiş. Programul partidului avea pe atunci o poziţie moderată. unde s-a menţinut şi în ediţia din 2004 la poziţia 949 alături de casa profesorului Stoica de la numărul 8. audiase şi cursurile de Ştiinţe Naturale.Acum. După moartea părinţilor. a scris la „Cronica” bucureşteană şi apoi la „România muncitoare”. a aderat la Partidul Social – Democrat fondat în 31 martie 1893 ajungând în conducere alături de vestiţii corifei Ioan Nădejde. din partea edilităţii. Fiindcă fosta uliţă a aşezării medievale – apărată de vechii edili şi de duduia Otilia Casimir – este în radicale prefaceri şi cele câteva vechi zidiri cu amintiri străbune pot cădea. Acum. se vindea. Prin anii 1980 locuind-o avocatul Cristescu de la CFR. Pleda pentru instituirea votului universal. străvechea zidire este fără acoperiş Povestitorul urmase facultăţile de Drept şi Filozofie. . pe masa cărora Lista Monumentelor istorice şi a clădirilor vechi este la mare rang. povestind cu har trecutul. Aşa cum se procedează în marile centre europene.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful