Strada Otilia Cazimir şi povestea Beilicului istoric

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/06/2010 Nu departe de uriaşul „zgârie nori” al Universităţii Petre Andrei, paralel cu strada Ghica Vodă, la capătul Zlataustului, se întinde o pitorească uliţă strămoşească în care printre noi blocuri şi vile moderne se mai văd câteva zidiri pline de amintiri rămase din „Iaşul aducerilor aminte”. Numită mai înainte Bucşinescu în amintirea fostului spătar şi poet Iordache Bucşinescu pomenit de Vasile Alecsandri, poartă acum numele poetei Otilia Cazimir.

Demult, odată, pe uliţa aceasta bătrânească se întindeau heiurile (acareturile) cerchezilor cu nelipsita cafenea a doamnei Ecaterina adusă din depărtările Caucazului să fericească zilele vrednicului domnitor Vasile Lupu, ctitorul celor două măreţe locaşuri ieşene:Trei Ierarhi şi Golia. La capătul din vale al străzii a trăit scriitoarea Otilia Casimir, „duduia Otilia” sau „bunica cu mii de nepoţi şi strănepoţi”, cum o numise un contemporan pentru gingaşa ei aplecare

pe timpul domnitorilor Mihail Racoviţă şi apoi Scarlat Ghica. unde se află şi acum. Principatele fiind sub dominaţia imperiului otoman.către copii. cam vizavi de căsuţa duduii. care l-a decapitat. Racoviţă. În acest palat. . în faţa căruia făceau cozi locatarii din împrejurimi. În anul 1875. alte câteva zidiri pentru însoţitori şi slujitori. pe locul fostei reşedinţe arse. s-a făcut mai târziu o modestă grădină publică şi un şi mai modest monument: capul lui Grigore Ghica înfipt ca pe-o prăjină. beiul a invitat pe domnul Moldovei Grigore Ghica şi i-a tăiat capul cu ienicerii (1777) pentru că protestase contra cedării Bucovinei către Austria. în care poposeau înalţii dregători de la Istanbul. „Pe timpul suzeranităţii turceşti se afla la Iaşi. În jurul palatului mai erau câteva clădiri care atârnau de el şi formau „curtea”. cerdac umbros şi feredeu (baie). în străvechea uliţă. Pe locul fostului palat. adesea la Iaşi veneau trimişi împărăteşti în chip de stăpânitori.” Aici a fost decapitat domnitorul Grigore Ghica Povestea se baza pe fapte istorice. iar pe la mijlocul ei. de Înalta Poartă (1775). născut între zidurile sale. nu departe de Hală. iar localul cafenelei de alături se folosea prin 1980 ca depozit pentru buteliile de aragaz. care necesitau găzduire şi ospeţie. pe lângă vechea biserică Barnovski. Palatul Beiului. a fost expus pentru a se şti ce păţesc acei care se opun voinţei împărăteşti. Bujor. la numărul 7. spre amintirea dureroasei întâmplări. pe o coloană subţire. se păstrează o străveche zidire „rămasă din vremea beilor din Fanar” şi pe care de-a lungul timpului au privit-o cu interes ochii iubitori de istorie şi au ocrotit-o cu duioşie vremelnicii ei stăpâni din familiile Ghica. în familia grefierului Gheorghiu. Luca. Capul. pe o coloană din marmură. Palatul lui se numea „Beilic” şi de aci îşi luă numele şi partea aceasta a oraşului. s-a aşezat bustul domnitorului. s-a amenajat o grădină înflorită şi un monument în chip de sarcofag alături de care. cărora le-a închinat pagini duioase. deasupra unei metereze mucezite. dintre care unele se păstrează în locuinţa sa – „preţios muzeu al fostului Iaşi”. Povestea i-a scris-o publicistul Mihai Gheorghiu – Bujor. Acolo a fost chemat luminatul domnitor Grigore Ghica de un trimis al vizirului. iar trupul aruncat în grădină a fost mai târziu îngropat la biserica Sfântul Spiridon. Pentru a se evita abuzurile şi ospeţiile nedorite. dăinuie de peste veacuri conacul bardului Bucşinescu. adică al reprezentantului Porţii otomane. Cazarma ienicerilor. s-a construit o clădire reşedinţă cu odăi încăpătoare. devenea mai târziu sediul sindicatelor şi al formaţiilor social democrate. la numărul 21. Acesta era de multe ori stăpânul de fapt al ţării. Tot pe acolo. expediat la Istanbul. rămasă peste drum. Cristescu. o cafenea şi hanul Caravan Serai – loc de popas al caravanelor negustoreşti turceşti şi al „musafirilor” cu rang mai mărunt. pe un loc mare din dricul (centrul) târgului – aflat pe atunci la răsăritul Curţii Domneşti -. În jur aveau cazarma pentru ostaşi.

pe care un incendiu a redus-o la parter. elev al Liceului Internat. la 8 noiembrie 1881 şi în care se păstrase vie amintirea sângeroasei drame. desigur.D. toată din piatră. Mama era fiica unuia din cei trei fraţi Stoica. Nicolina. publicistul mai scria: „Casa părintească se găsea şi ea pe locul unde bântuiseră sângeroşii soldaţi ai semilunei. Tatăl ei. o sală largă în care putea încăpea în voie o căruţă înhămată sau un om călare. Pătrăşcanu. La mătuşa Cornelia. şi având trei fete. pe Renan. pe Rousseau. unde a fost elev şi Ion Creangă. căsătorită cu grefierul Gheorghiu. el nu ignora pe Voltaire. Dimitrie. locuia in străvechea zidire de la numărul 21 unde se năşteau vreo 12 copii. Citea ades. sora mamei. Familia tatălui meu trăise demult pe undeva prin Macedonia şi a cunoscut. ştia franţuzeşte şi se ocupa de învăţătura noastră. era înconjurată de un loc mare de curte şi grădină. ea a făcut. Maria. Podul-Roşu. era o zidire veche şi masivă. „Părinţii erau iubitori de învăţătură şi au ţinut să treacă pe toţi fiii lor prin şcoli. o lăsa fiicei Cornelia. Părinţii mei se coborau din două familii trăite sub stăpâniri absolutiste şi aduceau cu ei eredităţi de luptă contra asupririi. Clădirea de la numărul actual 8. Avea şapte camere cam întunecoase şi atinse de umezeală.” . Tata avea o adevărată pasiune pentru carte. o pivniţă lungă şi adâncă. a fost un cunoscut profesor de limba latină în Iaşi. fost 6. vestitul profesor al Academiei Mihăilene şi al Seminarului din Socola. prigonirea şi surghiunul pe insule. Probabil că această pasiune îl făcuse să se ocupe cu legătoria de cărţi… Dovedind o reală lărgime de spirit. Pereţii ei erau groşi de un metru. al poetului Bucşinescu. în vara anului 1902 îi făceau reparaţii de întremare. a treia fiică. Broscăria. din cauza luptei contra stăpânirii turceşti. Povestea casei din Beilic „Casa aceasta. parte din „Curtea beiului”. profesorul Stoica le aşezase pe toate în preajmă. cu mahalalele Ţigănimea. pe când ceilalţi doi fraţi au ajuns în cele mai înalte grade în oştire. cumpărat de la Emilia Bucşinescu îl dăruia fiicei Lucreţia.” Este vorba de Dimitrie Stoica. Trecuse prin şcoli. avea să locuiască mai târziu feciorul său. Lucreţiu. Socola. Mai târziu s-a aliniat strada numită Bucşinescu.Continuând evocarea. Mama a avut un gust muzical foarte accentuat şi cânta la perfecţie din gură şi la pian. Împreună cu alte clădiri. care potrivit dosarului de la Arhivele de stat. în care m-am născut. înzestrându-le cu case. refugiaţi de sub stăpânirea ungurească a Banatului şi aşezaţi în ţară. alături de duduia Otilia. Cumpărând ocina stăpânită de spătarul poet Bucşinescu. de o parte şi de alta. conacul de la numărul 7. despre care vorbea deseori în casă. căsătorită cu profesorul D. se revărsa o porţiune mare din partea săracă a oraşului. în dosul ei se deschidea o privelişte largă şi măreaţă: în vale. Între care şi naratorul. în original. Frumoasa. pe clasicii greci şi îndeosebi pe Homer.

Christian Racovski. se cuvine ca iubitorii Iaşului istoric dar şi cei în drept. străvechea zidire este fără acoperiş Povestitorul urmase facultăţile de Drept şi Filozofie. povestind cu har trecutul. Fiindcă fosta uliţă a aşezării medievale – apărată de vechii edili şi de duduia Otilia Casimir – este în radicale prefaceri şi cele câteva vechi zidiri cu amintiri străbune pot cădea. Vasile Morţun. trecută la poziţia 948. Aşa cum se procedează în marile centre europene. în cadrul constituţional şi era inspirat din programul de la Erfurt al social-democraţilor germani. descentralizarea şi autonomia comunală. în mai 1934. Constantin Mile şi trecând prin toate ierarhiile şi mişcările stângii politice. adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii. ultima porţiune înstrăinând-o povestitorul. unde s-a menţinut şi în ediţia din 2004 la poziţia 949 alături de casa profesorului Stoica de la numărul 8. instituirea impozitului progresiv pe venit. pe masa cărora Lista Monumentelor istorice şi a clădirilor vechi este la mare rang. generatoare de venituri. a scris la „Cronica” bucureşteană şi apoi la „România muncitoare”. din partea edilităţii. După moartea părinţilor. imobilul de la numărul 21. să le protejeze şi să le pună în evidenţă prin plăci de marcare (eventual în stradă). se vindea. Prin anii 1980 locuind-o avocatul Cristescu de la CFR. cu puţină atracţie în lumea turistică. Constantin Dobrogeanu-Gherea. Pleda pentru instituirea votului universal. să le ia în priviri. audiase şi cursurile de Ştiinţe Naturale. Fiind singura locuinţă din străvechiul Beilic. a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice. a aderat la Partidul Social – Democrat fondat în 31 martie 1893 ajungând în conducere alături de vestiţii corifei Ioan Nădejde. . Altfel ”Iaşul istoric” şi cultural va deveni o poveste de demult. ca „Făt Frumos din lacrimi” cu „zmei” demolatori precum „sistematizatorii” din cronicile anilor ‚80” şi un şir de blocuri şi construcţii moderne drept zestre edilitară. spre a evita „neştiinţa”. şi Medicină. relicvă medievală şi martoră a tragediei decapitării domnitorului. Programul partidului avea pe atunci o poziţie moderată. străvechea zidire este fără acoperiş. garantarea dreptului la întrunire. acesta invita colegii şi iubitorii istoriei s-o vadă.Acum. organizarea învăţământului gratuit obligatoriu. Acum. unde asemenea zidiri sunt însemnate şi nu se fac schimbări la o casă centenară fără verificarea şi autorizaţia serviciilor Primăriei. împărţit între cei şapte fraţi rămaşi în viaţă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful