P. 1
Strada Otilia Cazimir şi povestea Beilicului istoric.doc

Strada Otilia Cazimir şi povestea Beilicului istoric.doc

|Views: 6|Likes:
Published by rohusi
HU
HU

More info:

Published by: rohusi on Oct 29, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/14/2015

pdf

text

original

Strada Otilia Cazimir şi povestea Beilicului istoric

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/06/2010 Nu departe de uriaşul „zgârie nori” al Universităţii Petre Andrei, paralel cu strada Ghica Vodă, la capătul Zlataustului, se întinde o pitorească uliţă strămoşească în care printre noi blocuri şi vile moderne se mai văd câteva zidiri pline de amintiri rămase din „Iaşul aducerilor aminte”. Numită mai înainte Bucşinescu în amintirea fostului spătar şi poet Iordache Bucşinescu pomenit de Vasile Alecsandri, poartă acum numele poetei Otilia Cazimir.

Demult, odată, pe uliţa aceasta bătrânească se întindeau heiurile (acareturile) cerchezilor cu nelipsita cafenea a doamnei Ecaterina adusă din depărtările Caucazului să fericească zilele vrednicului domnitor Vasile Lupu, ctitorul celor două măreţe locaşuri ieşene:Trei Ierarhi şi Golia. La capătul din vale al străzii a trăit scriitoarea Otilia Casimir, „duduia Otilia” sau „bunica cu mii de nepoţi şi strănepoţi”, cum o numise un contemporan pentru gingaşa ei aplecare

pe timpul domnitorilor Mihail Racoviţă şi apoi Scarlat Ghica. cam vizavi de căsuţa duduii.” Aici a fost decapitat domnitorul Grigore Ghica Povestea se baza pe fapte istorice. cărora le-a închinat pagini duioase. s-a amenajat o grădină înflorită şi un monument în chip de sarcofag alături de care. pe o coloană subţire.către copii. iar localul cafenelei de alături se folosea prin 1980 ca depozit pentru buteliile de aragaz. adică al reprezentantului Porţii otomane. cerdac umbros şi feredeu (baie). o cafenea şi hanul Caravan Serai – loc de popas al caravanelor negustoreşti turceşti şi al „musafirilor” cu rang mai mărunt. pe o coloană din marmură. la numărul 7. pe locul fostei reşedinţe arse. Palatul Beiului. Bujor. Cristescu. Pe locul fostului palat. dăinuie de peste veacuri conacul bardului Bucşinescu. expediat la Istanbul. iar trupul aruncat în grădină a fost mai târziu îngropat la biserica Sfântul Spiridon. În acest palat. devenea mai târziu sediul sindicatelor şi al formaţiilor social democrate. Principatele fiind sub dominaţia imperiului otoman. Palatul lui se numea „Beilic” şi de aci îşi luă numele şi partea aceasta a oraşului. a fost expus pentru a se şti ce păţesc acei care se opun voinţei împărăteşti. în familia grefierului Gheorghiu. . în străvechea uliţă. iar pe la mijlocul ei. Capul. care l-a decapitat. rămasă peste drum. beiul a invitat pe domnul Moldovei Grigore Ghica şi i-a tăiat capul cu ienicerii (1777) pentru că protestase contra cedării Bucovinei către Austria. la numărul 21. spre amintirea dureroasei întâmplări. deasupra unei metereze mucezite. adesea la Iaşi veneau trimişi împărăteşti în chip de stăpânitori. s-a făcut mai târziu o modestă grădină publică şi un şi mai modest monument: capul lui Grigore Ghica înfipt ca pe-o prăjină. În jur aveau cazarma pentru ostaşi. care necesitau găzduire şi ospeţie. pe un loc mare din dricul (centrul) târgului – aflat pe atunci la răsăritul Curţii Domneşti -. Cazarma ienicerilor. născut între zidurile sale. Racoviţă. Povestea i-a scris-o publicistul Mihai Gheorghiu – Bujor. Acesta era de multe ori stăpânul de fapt al ţării. s-a construit o clădire reşedinţă cu odăi încăpătoare. s-a aşezat bustul domnitorului. se păstrează o străveche zidire „rămasă din vremea beilor din Fanar” şi pe care de-a lungul timpului au privit-o cu interes ochii iubitori de istorie şi au ocrotit-o cu duioşie vremelnicii ei stăpâni din familiile Ghica. nu departe de Hală. Tot pe acolo. Acolo a fost chemat luminatul domnitor Grigore Ghica de un trimis al vizirului. „Pe timpul suzeranităţii turceşti se afla la Iaşi. în faţa căruia făceau cozi locatarii din împrejurimi. dintre care unele se păstrează în locuinţa sa – „preţios muzeu al fostului Iaşi”. În jurul palatului mai erau câteva clădiri care atârnau de el şi formau „curtea”. Luca. de Înalta Poartă (1775). pe lângă vechea biserică Barnovski. În anul 1875. alte câteva zidiri pentru însoţitori şi slujitori. Pentru a se evita abuzurile şi ospeţiile nedorite. unde se află şi acum. în care poposeau înalţii dregători de la Istanbul.

„Părinţii erau iubitori de învăţătură şi au ţinut să treacă pe toţi fiii lor prin şcoli. în vara anului 1902 îi făceau reparaţii de întremare. vestitul profesor al Academiei Mihăilene şi al Seminarului din Socola. cumpărat de la Emilia Bucşinescu îl dăruia fiicei Lucreţia. prigonirea şi surghiunul pe insule. care potrivit dosarului de la Arhivele de stat. cu mahalalele Ţigănimea. pe când ceilalţi doi fraţi au ajuns în cele mai înalte grade în oştire. din cauza luptei contra stăpânirii turceşti. Frumoasa.Continuând evocarea. Trecuse prin şcoli. era o zidire veche şi masivă. ştia franţuzeşte şi se ocupa de învăţătura noastră. pe clasicii greci şi îndeosebi pe Homer. Maria. căsătorită cu grefierul Gheorghiu. Clădirea de la numărul actual 8. Citea ades. Cumpărând ocina stăpânită de spătarul poet Bucşinescu. ea a făcut.” Este vorba de Dimitrie Stoica. Părinţii mei se coborau din două familii trăite sub stăpâniri absolutiste şi aduceau cu ei eredităţi de luptă contra asupririi. sora mamei. pe Renan. unde a fost elev şi Ion Creangă. Broscăria. Povestea casei din Beilic „Casa aceasta. el nu ignora pe Voltaire. fost 6. parte din „Curtea beiului”. Probabil că această pasiune îl făcuse să se ocupe cu legătoria de cărţi… Dovedind o reală lărgime de spirit. pe Rousseau. Nicolina. avea să locuiască mai târziu feciorul său. Lucreţiu. în care m-am născut. Socola. elev al Liceului Internat. desigur. a fost un cunoscut profesor de limba latină în Iaşi. în original. conacul de la numărul 7. pe care un incendiu a redus-o la parter. se revărsa o porţiune mare din partea săracă a oraşului. în dosul ei se deschidea o privelişte largă şi măreaţă: în vale. a treia fiică. era înconjurată de un loc mare de curte şi grădină. Mama a avut un gust muzical foarte accentuat şi cânta la perfecţie din gură şi la pian. Pereţii ei erau groşi de un metru. Între care şi naratorul. refugiaţi de sub stăpânirea ungurească a Banatului şi aşezaţi în ţară. Tata avea o adevărată pasiune pentru carte. Împreună cu alte clădiri. o pivniţă lungă şi adâncă. Podul-Roşu. Avea şapte camere cam întunecoase şi atinse de umezeală. Dimitrie. locuia in străvechea zidire de la numărul 21 unde se năşteau vreo 12 copii. Mama era fiica unuia din cei trei fraţi Stoica. alături de duduia Otilia. înzestrându-le cu case. de o parte şi de alta.” . la 8 noiembrie 1881 şi în care se păstrase vie amintirea sângeroasei drame. o sală largă în care putea încăpea în voie o căruţă înhămată sau un om călare. despre care vorbea deseori în casă. al poetului Bucşinescu. toată din piatră. profesorul Stoica le aşezase pe toate în preajmă. căsătorită cu profesorul D. o lăsa fiicei Cornelia. şi având trei fete. La mătuşa Cornelia. Pătrăşcanu. publicistul mai scria: „Casa părintească se găsea şi ea pe locul unde bântuiseră sângeroşii soldaţi ai semilunei.D. Mai târziu s-a aliniat strada numită Bucşinescu. Tatăl ei. Familia tatălui meu trăise demult pe undeva prin Macedonia şi a cunoscut.

în cadrul constituţional şi era inspirat din programul de la Erfurt al social-democraţilor germani.Acum. a scris la „Cronica” bucureşteană şi apoi la „România muncitoare”. a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice. După moartea părinţilor. unde s-a menţinut şi în ediţia din 2004 la poziţia 949 alături de casa profesorului Stoica de la numărul 8. Fiind singura locuinţă din străvechiul Beilic. cu puţină atracţie în lumea turistică. instituirea impozitului progresiv pe venit. şi Medicină. a aderat la Partidul Social – Democrat fondat în 31 martie 1893 ajungând în conducere alături de vestiţii corifei Ioan Nădejde. relicvă medievală şi martoră a tragediei decapitării domnitorului. ca „Făt Frumos din lacrimi” cu „zmei” demolatori precum „sistematizatorii” din cronicile anilor ‚80” şi un şir de blocuri şi construcţii moderne drept zestre edilitară. Constantin Mile şi trecând prin toate ierarhiile şi mişcările stângii politice. imobilul de la numărul 21. Constantin Dobrogeanu-Gherea. să le ia în priviri. audiase şi cursurile de Ştiinţe Naturale. Fiindcă fosta uliţă a aşezării medievale – apărată de vechii edili şi de duduia Otilia Casimir – este în radicale prefaceri şi cele câteva vechi zidiri cu amintiri străbune pot cădea. Aşa cum se procedează în marile centre europene. organizarea învăţământului gratuit obligatoriu. povestind cu har trecutul. acesta invita colegii şi iubitorii istoriei s-o vadă. garantarea dreptului la întrunire. în mai 1934. adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii. pe masa cărora Lista Monumentelor istorice şi a clădirilor vechi este la mare rang. Vasile Morţun. ultima porţiune înstrăinând-o povestitorul. generatoare de venituri. Programul partidului avea pe atunci o poziţie moderată. se vindea. Prin anii 1980 locuind-o avocatul Cristescu de la CFR. se cuvine ca iubitorii Iaşului istoric dar şi cei în drept. să le protejeze şi să le pună în evidenţă prin plăci de marcare (eventual în stradă). Christian Racovski. din partea edilităţii. Acum. trecută la poziţia 948. Altfel ”Iaşul istoric” şi cultural va deveni o poveste de demult. . descentralizarea şi autonomia comunală. străvechea zidire este fără acoperiş. împărţit între cei şapte fraţi rămaşi în viaţă. Pleda pentru instituirea votului universal. unde asemenea zidiri sunt însemnate şi nu se fac schimbări la o casă centenară fără verificarea şi autorizaţia serviciilor Primăriei. străvechea zidire este fără acoperiş Povestitorul urmase facultăţile de Drept şi Filozofie. spre a evita „neştiinţa”.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->