La nceput n-a fost cuvntul

-A vrea s tiu care a fost, Spunea nv celul, Acel cuvnt nti, sunet articulat primar, S fi cuprins ntr-nsul gndul, S loveasc cerul S unduiasc singur lumina-att de-avar! A vrea s pot s-l scriu i recunosc, de dou zile-ncoace M-a vinde ca un dialect de-arhanghel, serafim S mi-l ngne i de-ar face fiat lux s nu-mi dea pace, M-a ntreba de ce murim. -M-ntreb i eu acuma, tu, Achaeus Care tnjeti att s fii poet Tu care, iat, i-ai ntrezrit mormntul Rstlmcind reflex, recombinnd continuu Vreun adevr; tu, daimon de estet Ca s-ai ideea foloseti cuvntul? Ce po i s spui c tii Cnd nici mcar c-ai n eles nu po i pretinde? Ori ntrebarea mea-i rspunsul tu. Renegi un omnipotent dux la fel ca tine Dou cuvinte ntr-o ipotez care te cuprinde i care au fcut din tine tu i sine zeu. O s rescrii aceeai epopee O s rearanjezi atomi n joaca ta De ce nu crezi c lumea-i cum ar trebui s fie? De ce te ncp nezi? Orict de mult ai ncerca Nu-ncape universul pe hrtie.