Patul lui Procust

Personaje
Cele doua personaje feminine sunt configurate prin jocul subtil al viziunilor diferitilor naratori, asftel incat imaginea de ansamblu se constituie din fragmente in care relativitatea este impinsa pana la contradictoriu. Desi autorul este un adversar al literaturii de tip romantic sau realist, al preferintei pentru antiteze, se poate spune ca romanul Patul lui Procust include doua invidualitati feminine, prezentate intr-o antiteza de substanta. Emilia, vazuta de naratorul 1 este o actrita lipsita de talent, o femeie banala, mediocra , ale carei incercari de a da viata unor personaje dramatice apar ca ridicule si lipsite de sens. Platitudinea si vulgaritatea, absenta unei profunzimi in pandire si sentiment, reprezinta adevaratele motive ale insuccesului sau teatral. Aceasta parere este completata si nuantata de catre Fred Vasilescu, ale carui aprecieri deseori punctate de ironie converg spre ideile primului narrator. Pornind de la descrierea infatisarii Emilie ice ar putea introduce un unghi favorabil de apreciere, Fred Vasilescu neaga frumusetea acesteia, considerand-o caligrafica, inexpresiva, lipsita de fluidul interior, de sensibilitatea si subtilitatea care ar trebui sa-I dea un sens. Comparatiile caracteristice , pentru stilul prozatorului subliniaza in maniera ironica lipsa de expresivitate a trasaturilor: fruntea ei fragment de sfera e asa de limpede, de parca niciunul dintre milioanele ei de stramosi nu a incretit-o vreodata din cauza unui gand; seaman mult cu acele capete cu pielea intinsa, cu rosu in obraji din cartile postale illustrate pe care scrie intr-un colt souvenir. O alta trasatura descoperita de Fred Vasilescu este incapacitatea de a avea impresia cat de putin intemeiata, de a descoperi nuante. Prin contrast cu aceasta viziunea apar imaginile descoperite in scrisorile poetului Ladima Construindu-si o iluzie, impodobind vulgaritatea si platitudinea Emiliei cu stralucirea imaginatiei sale, poetul o transforma intr-un adevarat model de frumusete, puritate, tandrete si bunatate. Desi impresia lui Frd Vasilescu este ca eroul se amageste cu oarecare luciditate, acesta persista in propria-I iluzie, uneori ocrotita de cei din jur, alteori pe cale de a sfarama sub socul brutal al realitatii. Din scrisori se deduce un mod de rasfrangere a insusirilor, in oglinzi inverse, astfel incat platitudinea apare ca inteligenta, vulgaritatea ca distinctive, iar indiferenta ca generozitate. Pentru un spirit romantic, un creator dominant de aventurile propriei constiinte si tocmai prin aceasta inadaptat, naiv, stangaci in raporturile cu lumea exterioara, fenomenul iluzionarii impins uneori pana la ridicol, reprezinta o trasatura previzibila, fireasca. Imaginea Emiliei despre sine se aproprie in datele sale fundamentale de viziunea indragostitului. Lipsita de simtul valorii si de gust artistic, ea se considera o mare actrita neinteleasa si nedreptatita, victima a invidiei si a intrigilor celorlalti. Capacitatea de a mima ridicol si stupid emotii pe care nu le traieste este considerata o certa dovada de rafinament si chiar de talent. Inpaduindu-I poetului cateva scurte prilejuiri de apropiere, Emilia se crede generoasa si nobila, chiar daca acestea sunt mereu platite prin strivitoare umilinte. Posibilitatea de a se afla in contact cu lumea mondena este interpretata ca o confirmare a propriei distinctii. Desi nu este vinovata integral pentru deznodamantul tragic al dramei lui Ladima, Emilia este totusi cea care ii intretine iluzia, ii amplifica suferinta , cerindu-I sacrificii umilitoare si chiar din vanitate ii manevreaza postum corespondenta ca pe un instrument de seductive. Amestecul de compasiune si dispretul fata de indragostitul pe care nu-l poate intelege, dar a carui pasiune o crede justificata de propriile merite, da acestui personaj o dimensiune de autenticitate.

Doamna T. In opera lui Camil Petrescu este singurul personaj feminin superior prin inteligenta,rafinament,sensibilitate si subtilitate.Se remarca in privinta eroinei o convergenta a viziunilor apartiannd primului narator,lui Fred Vasilescu si chiar lui Ladima. Primul narator o considera o femeie inteligenta,sensibila,rafinata,plasand-o intr-o evidenta antitezea cu Emilia.Adresandu-i indemnul de a a scrie cu o deplina sinceritate,ceea ce a simtit, a trait, autorul o situeaza astfel intr-un plan valoric superior,apreciindu-i exprienta existentiala ca interesanta, comunicabila.Fred Vasilescu, indragostit de Doamna T, devine treptat constient de superioritatea acesteia, afirmata prin propria lui metamorfoza.Cu subtilitate, intuitie, simt al nuantelor, gust desavarsit, eroina exercita asupra lui o fascinatie si o influenta modelatoare de tip Pygmalion. Infatisarea Doamnei T. este de cateva ori surprinsa prin portrete care pun in lumina, dependenta directa a expresivitatii exterioare de ceea ce se poate numi fluidul interior . Frumusetea este deci pentru naratorul 1 si Fred Vasilescu permanent conditionata de vibratia launtrica, de puterea trairii intense a emotiilor, de natura artistica sau pur sentimentala. Parerea lui Ladima se deduce prin falsa scrisoare de dragoste pe care i-o adreseaza si din care se degaja imaginea unei femei inaccesibile, o personificare a unui ideal ce poate da sens propriei existente. Insasi alegerea ei ca destinatar implica admiratia, respectul pentru o femeie intr-adevar superioara, si in acelasi timp constientizarea propriului esec sentimental. Din scrisorile-confesiune apare si imaginea eroinei despre sine, ca rezultat al unei analize profund lucide, de o sinceritate desavarsita. Desi este constienta de forta de iradiere a frumusetii sale asupra celorlalti, Doamna T. se simte frustrata in chiar iubirea ce da un sens existentei sale, datorita unei apartenente indiferente a partenerului (Fred Vasilescu). Ca narator, eroina este capabila sa marturiseasca si acele trairi neconvenabile, care o umanizeaza, introducand acele nuante necesare unui portret realizat in spiritul autenticitatii. Ladima apartine, ca si Stefan Gheorghidiu, familiei spirituale a intelectualilor prin vocatie, inadaptati si inadaptabili. (spre deosebire de Stefan Gheorghidiu, inadaptarea are aici si o premisa sociala). Eroul traieste o dubla drama : in plan sentimental, prin contrastul dintre realitatea exterioara si proiectiile sale sufletesti, iar in plan spiritual prin conflictul dintre libertatea constiintei si constrangerile lumii exterioare. Pentru Ladima, scrisul este un act de responsabilitate, o expresie a unor convingeri absolute, un gest de libertate si onestitate. Ca gazetar, el se straduieste sa afirme propriile convingeri, refuzand aservirea fata de interese politice inguste si compromisuri. Marturisirea sa traduce aceasta credinta in libertatea constiintei si cuvantului : Eu sant un om care scrie. Si daca nu scriu ceea ce gandesc, la ce bun sa mai scriu ? . Ca poet, crede intr-o arta suficienta siesi, concepand creatia ca pe un joc superior al spiritului, un vartej al unor sensuri profunde. Poetul are o misiune sacra, este un initiat in misterele lumii, un profet. Si aceasta viziune estetica il izoleaza de contemporani, situandu-l departe de gustul timpului, intr-o ipostaza ce aminteste de Albatrosul de Baudelaire. O alta identificare simbolica posibila este aceea cu Don Quijote. Se poate remarca tendinta eroului de a se autoiluziona, imprumutand lumii exterioare conturul proiectiilor sale sufletesti. Spre deosebire de modelul sau care traieste intr-o permanenta ambiguitate ( inteleptul nebun sau nebunul intelept - Cervantes si devine lucid abia in momentul sfarsitului sau, Ladima trece prin crize temporare de luciditate ce seamana uneori, dar nu sunt definitive. Fenomenul autoiluzionarii este interpretat de Fred Vasilescu, initial ca amagire cu oarecare luciditate , ulterior ca inexplicabila, paradoxala ratacire a unui om superior. Iluzia functioneaza in special in plan sentimental, eroul insetat de iubire absoluta construindu-si o imagine feminina ideala si devenind fanatizat de aceasta.

1. Fred vasilescu : imprumuta Emiliei ceea ce-i trebuie ca sa o poata iubi si o iubeste anume pentru ceea ce i-a imprumutat chiar el 2. aceasta femeie lipsita de orice mister launtric pe care el proiectase toata imaginatia lui ca pe o panza alba. Si imaginea lui Ladima se construieste dintr-un joc dirijat al perspectivelor narative. Fred Vasilescu descopera mai intai un om serios , un profesor ca infatisare, care facea oricui, chiar asa demodat, o impresie de rara distinctie care nu se putea glumi niciodata. In prezenta acestuia se simte intimidat, retinut datorita unei gravitati in comportare si tinuta, unei distinctii care pare adeseori exagerata Omul acesta, asa de grav, pendant de bine crescut si atat de lipsit de orice familiaritate. O prima revelatie asupra adevaratei valori a omului judecat superficial dupa aparente este determinata de Doamna T. Gestul cavaleresc al poetului, ce aminteste din nou de Don Quijote, il aproprie pe Fred Vasilescu de acesta, desi in mod normal ar fi trebuit sa il indeparteaze Ma gandesc ca fara Doamna T n-ar fi existat nici un fel Ladima in viata mea Fara sa-mi descopere ea anumite rasfrangeri de orgoliu si anumite gingasii, fara sa-mi fi aratat savoarea umilintei nu m-as fi intovarasit niciodata cu un om care m-a facut gujat in plina lume. Fara ea n-as fi stiut ca a te intalni noaptea cu un astfel de om si a porni cu el apoi la Sinaia poate insemna o bucurie scazuta, grea, mai adanca decat o calatorie la Londra pe care o asteptam cand eram student. Revelatia definitiva are loc prin lectura scrisorilor . Fred Vasilescu un om de o mare inteligenta ,un spirit valoros, neinteles de semenii sai, care sufera inexplicabil pentru o femeie plata, vulgara, incapabil de o afectiune autentica .Intuirea acestei drame profunde este imediat dublata de constientizarea propriei drame, chiar daca aceasta presupune un proces de sens contrar(constatarea inferioritatii fata de femeia iubita). Intelegand intr-o tarzie revelatie legatura dintre destinele lor, Fred Vasilescu vede in Ladima pe singurul om care l-ar fi putut intelege un frate adevarat din acelasi altoi de suferinta . Acelasi narator descopera treptat resorturile sufletesti in zbuciumul interior si proportiile dramei care l-au impins pe Ladima spre sinucidere. Acest act decisiv este menit sa ii valideze existenta, salvand-o de ridicol daca n-as stii ca s-a sinucis toate necazurile lui mi s-ar parea comice . In acelasi timp gestul este insotit de doua reflexe ale orgoliului : scrisoarea adresata unei femei superioare si imprumutul banilor, pentru ca sinuciderea sa nu para motivata de cauze derizarii. Emilia are in privinta lui Ladima, viziunea simtului comun, retinand aspectul exterior demodat, rigid, neglijand superioriatatea sprirituala. Dispretul se asociaza cu o oarecare compasiune si cu dorinta orgolioasa de a-i intretune iluzia, facandu-l sa accepte umilinta. Imaginea lui Ladima despre sine, se detaseaza din scrisori,in care sunt dezvaluite convingerile sale despre creatie, despre responsabilitatea scriiitorului. Nota dominanta este oboseala existentiala, amintind de Bacovia. DIn ultimele scrisori se configureaza obsesia sfarsitului inevitabil pe care gestul, intr-un fel eliberator al sinucideri o confirma.