Sunteți pe pagina 1din 3

Fisa de documentare 1.

ANEXA 1.

Banii nsoesc orice aciune economic, avnd o importan deosebit n economia de pia, fiind potrivit expresiei lui Paul Samuelson, sngele care irig sistemul economic. Banii au aprut din necesitatea facilitrii schimbului, care iniial se realiza sub form de troc. Astfel ei devin etalonul principal de msurare al valorii bunurilor. Fiecrei uniti monetare aflate n circulaie i corespunde un anumit volum de bunuri i servicii produse i supuse vnzrii, adic pe aren apare puterea de cumprare a banilor (valoarea banilor). Activitatea economic n condiiile pieii implic prezena masei monetare, care constituie obiectul cererii i ofertei pe un gen specific de pia piaa monetar. ntlnirea direct dintre cererea i oferta de moned este dificil de realizat, de aceea n practic, ea se face indirect, prin intermediari care colecteaz disponibilitile bneti din economie i le acord celor care au nevoie de ele, sub form de credite. Aici un rol deosebit le revine bncilor. Pe piaa monetar se tranzacioneaz ca obiect de negociere ntre subiecii cererii i subiecii ofertei, o marf cu totul special: banii n formele specifice de manifestare. Banii ndeplinesc mai multe funcii. Piaa monetar reprezint o piaa reglementat i bine supravegheat de un organism central de autoritate profesionist, public i care nfptiuiete exigenele unei politici monetare sntoase i echilibrate. Piaa monetar realizeaz, prin operaii specifice, reglarea cantitii de moned (masei monetare, a acelor dou componente) pentru desfurarea activitii economice prin: 1. Creterea cantitii de moned; 2. Restrngerea cantitii de moned; "Bncile acord particularilor i ntreprinderilor, creditea cror finanare este asigurat prin resursele create de ele nsele sau colectate de la diferii ageni economici. Dac ele acord mai multe credite dect pot finana, sunt nevoite s se refinaneze pe piaa monetar " (Biernier B.,Simon Y., Iniiation a la macroeconomie ). nsrcinri:
1. Extragei din text noiunile de baz i le scriei n spaiul repartizat (ex. Banii, finanare...).

___________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________

2.

Analizai noiunile extrase i le repartizai n tabelul alturat, completnd diagrama: Diagrama -V- Ce vrem s tim?

ANEXA 2.

Ce tim?

Ce am nvat?

ANEXA 5.

(ntrebri) 1. Ce sunt banii? Rspuns: orice, ce este acceptat ca plat pentru efectuarea schimbului. 2. Cnd apar banii? R-s: odat cu schimbul, iniial trocul. 3. Ce simbolizeaz banii? R-s: Simbol al avuiei, confer putere economic deintorului ei. 4. Care sunt componentele masei monetare? R-s: banii numerar i banii scripturali. 5. Care monede se numesc liber convertibile? R-s: care se schimb liber n alt moned n toate rile lumii (dolarul american, euro, iena japonez, lira sterlin;) 6. n ce se msoar puterea de cumprare a banilor? R-s: cantitatea de bunuri i servicii ce poi cumpra cu o unitate bneasc. 7. Dac preurile cresc ce se ntmpl cu valoarea banilor? R-s: scade, iar ca efect negativ este inflaia!

S-ar putea să vă placă și