Mihai Eminescu Amorul unei marmure Otirile-i alung n spaim ngheat, Cu sufletu-n ruin, un rege-asirian, Cum stncelor arunc

durerea-i nspumat Gemndul uragan. De ce nu sunt un rege s sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, S fac s rump-o lume ce sfie-n tcere dro!it sufletul meu. "n leu pustiei rage tur!area lui fugind, "n ocean se-m!at pe-al #nturilor $oc, %i norii-i spun n tunet durerea lor mugind, Gndirile de foc. &u singur n-am cui spune cumplita mea durere, &u singur n-am cui spune ne!unul meu amor, Cci mie mi-a dat soarta amara mngiere ' piatr s ador. (urindului sperana, tur!rii rz!unarea, )rofetului !lestemul, credinei Dumnezeu, *a sinucid o um!r ce-i sperie desperarea, +imic, nimica eu. +imica, doar icoana-i, care m n#enin, +imic, doar su#enirea sursului tu lin, +imic dect o raz din faa ta senin, Din ochiul tu senin. %i te iu!esc, copil, cum repedea $unie ,u!ete-n ochi de flacri al zilelor noroc, ,u!esc precum iu!ete pe-o al! #i$elie "n ocean de foc. Din ochi de-ar soar!e geniu sl!ita mea pri#ire, De-ar tremura la snu-mi gingaul tu mi$loc, -i pune pe-a mea frunte n #ise de mrire "n diadem de foc. %i-a pune soarta lumii pe !uza-i purpurie, - pune lege lumii rzndul tu delir, - face al tu zm!et un secol de orgie, %i lacrimile-i mir. Cci te iu!esc, copil, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil. Ca sceptrul mna !lnd, ca #ulturul mrirea, Ca #isul pe-un copil.

%i pasu-n urma-i z!oar c-o tainic mnie, Ca un smintit ce cat cu ochiu-ngl!enit, Cu fruntea-n#ineit, cu faa cenuie ,coana ce-a iu!it. Sfritul con#ersaiei /rimis de pe telefonul mo!il