presupun ca in orice societate, producerea discursului este deopotriva controlata, selectionata, organizata si redistribuita prin intermediul unui anumit

numar de procedure care au rolul de a-I conjura puterile si pericolele, de a-I stapani evenimentul aleator, de a evita coplisitoarea, redutabila ei materialitate. []. Desi discursul nu pare a fi mare lucru, totusi interdictiile care-l afecteaza arata foarte curand, foarte repede legaturile sale cu dorinta si cu puterea. Si nu e nimic de mirare in aceasta privinta: pentru ca discursul psihanaliza ne-a aratat-o nu este doar ceea ce manifesta (sau ascunde) dorinta; el este de asemenea obiectul dorintei; si pentru ca discursul despre aceasta istoria ne invata mereu nu este doar cel ce traduce luptele si sistemele de dominatie ci este acel ceva pentru care si prin care se duce lupta: este chiar puterea care trebuie cucerita.

(Michel Foucault, Ordinea discursului)