Ajunsese deja la ultimul cnd o zari peCaroline chircita ntr un colt.

Din coltul gurii i curgeau picaturi desnge cnd si nalta capul s -o prive asca. Ochii aceia verzi, de obi cei mijiti, si aratau acum albul de jur mprejur, ca ochii unui calngroz it. Buzele ei erau doua pete pa lide care ngaimau rugaminti mute. O ridica n picioare, apucnd o de esarfele verzi din talie. Gemea, iar ochii i se roteau n orbite. si nfipse mna n parul ei roscat,asezndu i capul n pozitia perfecta care sa -i dezgoleasca gtul asa cum si dorea el. silasa capul pe spate, gata sa atace... iar C aroline tipa si lesina. O lasa sa cada. Bause destul, oricum. Eraplin de snge, ca o capusa hranita n exces .Nu se simtise niciodata att de puternic, attde ncarcat de putere fundamentala. Acum era vremea lui Damon. Iesi din baraca la fel cum intrase. Dar nusub forma umana. Un soim de vnatoaretsni pe fereastra si se avnta spre cer. Noua forma era minunata. Puternic... sicrud. Iar vederea i era ascutita. II purta oriunde si dorea, plu tind peste stejarii din padure. Cauta un luminis anume. II gasi. Vntul l izbi, dar el cobor ncercuri, cu un tipat ascutit de provocare.Damon , care statea jos n forma umana, siridica minile ca sa si apere fata n timp cesoimul spinteca aerul spre el. Stefan i smulse bucati nsngerate din bratsi auzi raspunsul lui Damon: un tipat dedu rere si furie. Mu mai sunt fratiorul tau mai mic si mai slab. Ii transmise gndul lui Damon ntr-ouluitoare explozie de Putere. De data asta, am venit pentru sngele tau. Simti ura clocotitoare a lui Damon, dar raspunsul lui era batjocoritor. Deci asta e multumirea dupa ce v

am salvat pe tine si pe logodnica ta? Stefan si strnse aripile si cobor iar npicaj, toata lumea lui con centrndu-se asupra unui singur tel. Sa ucida. Tinti ochii luiDamon, iar batul pe care acesta l ridic ase depe jos vji n aer pe lnga noul lui corp. Ghearele se nfipser a n obrazul lui Damon, iar sn gele tsni. Foarte bine. Mu trebuia sa ma lasi n viata, i spuse ellui Damon. Trebuia sa ne fi ucis pe amndoiodata. Voi corecta bucuros aceasta eroare! Pna acum, Damon fusese luat prin surprindere, dar acum Stefan i putea simti Puterea adunndu-se, ntarindu -l, ridicndu-l n asteptare. Dar mai nti va tre bui sa -mi spuipe cine se presu pune ca am ucis de data asta. Lisa J. Smith - Jurnalele Vampirilor Lupta 140 Creierul soimului nu putea sa faca fatavalului de emotii strnite de aceastantrebar e. Tipnd fara cu vinte, se avnta din nou asupra lui Damon, dar de data aceastaciomagul greu lovi n plin. Ranit, cu o aripa atrnndui, soimul cazu n spatele lui Damon. Stefan se schimba imediat n propria -i forma, simtind cumplit durerea n bratul rupt.nainte ca Damon sa se poata ntoarce, sin fipse degetele de la mna sanatoasa n gtul fratelui si l rasuci. Cnd vorbi, era aproape amabil. Pe Elena, sopti el si se ntinse spre gtul lui Damon. Era ntuneric si foarte frig si cineva eraranit. Cine va avea nevoie de ajutor. Dar ea era ngrozitor de obosita. Genele Elenei se zbatura s i se deschis era, iar ntu nericul disparu. Ct priveste frigul...era nghetata pna la oase, mpietrita de ger,pat

runsa pna la maduva. Si nici nu era demirare, caci era acoperita cu gheata din ca ppna n picioare. Ce se ntmplase? Era acasa, dormea.. . Nu, azi era Ziua Orasului. Fusese n sala, pescena. Fata cuiva aratase ciudat. Era peste puterea ei de ntelegere; nu puteasa gndeasca. Fete fara chip pluteau prin fata ochilor ei, frag mente sparte de propozitii irasunau n urechi. Era extrem de confuza. Si era att de obosita. Mai bine sa adoarma la loc. Gheata nu erachiar att de rea. ncepu sa se ntinda, dar chiar atunci tipetele ajunsera din nou la ea. Le auzea, dar nu cu urechile, ci cu mintea. Erau tipete de furie si de durere. Cineva era foarte nefericit. Ramase perfect nemiscata, ncercnd santeleaga. Fusese un freamat, o miscare undeva, lamarginea cmpului ei vizual. O veverita. Os imtea cu mirosul, ceea ce era ciudat, pentru ca nu mai mirosise niciodata o veverita.Aceasta se uita la ea cu niste ochi negri sistralucitori, apoi se catara pe salcie. Elena sidadu seama ca ntinsese mna sa o prindanumai dupa ce se trezi cu mna goala, dar cu degetele nfipte n noroi. Era chiar caraghioasa. Pentru ceDumnezeu si ar fi dorit o veverita? si batucapul cu asta pret de vreun minut, dupa carese ntin se din nou, epuizata. Tipetele nca se mai auzeau. ncerca sa si acopere urechile, dar nu -i era de nici un folos ca sa tina sunetele departe.Cineva era ranit si nefericit si se lupta. Asta era. Undeva se dadea o lupta. Bun. Deci ntelesese. Acum putea sadoarma. Lisa J. Smith - Jurnalele Vampirilor Lupta 141 Si totusi, nu putea. Tipetele o zgriau pecreier, o atrageau spre ele. Simti nevoi airezistibila sa le gaseasca sursa. Si abia apoi o sa poata sa doarma. Dupa ceo sa

l vada... pe el. Oh, da, acum si aducea aminte. si amintea de el. El era cel care o ntelegea, care o iubea. El era cel cu care easi dorea safie mpreuna toata viata. Chipul lui i aparu din ceata n fata ochilor. l cer ceta cu dragoste. Bine, deci. Pentru el o sa se ridice si o sa mearga prin lapovita astanesuferita pna o sa ajunga n luminis ul caretrebuie. Pna cnd va putea fi alaturi de el. Siatunci or sa fie mpreuna. Doar gndul la el paru sa o ncalzeasca. In interio rul lui era un foc pe care putini puteausa l vada. Si totusi, ea l vazuse. Era la fel ca focul din ea. El parea sa fie n dificultate acum. Celputin, se auzeau o groaza de strigate, ded urere si de lupta. Ajunsese destul deaproape ca sa le poata auzi la fel de bine cuurechile ca si cu mintea. Acolo, n spatele stejarului aluia secular. De acolo venea zarva. El era acolo, cu ochii lui insondabili, si cu zmbetul lui tainic. Siavea nevoie de ajutorul ei. Iar ea o sa -l ajute.Scuturndusi cristalele de gheata din par,Elena patrunse n luminisul din padure.