Noi suntem trectori ca iarba cmpului, numai muntii stau pe loc.

Numai limba si datinile rmn s vorbeasc despre trecerea noastr pe pmnt. Cutin Dumitru 77 ani n 1975

Timpul pentru cei vii e curgtor, iar pentru morti e ncremenit. Moartea e o prefacere, un nou nceput. Nu este moarte, ci tot viat, dar n alt fel. Axinte Ion 79 ani n 1951

Cnd voi iesi din vremea curgtoare, care fuge, ca s intru n cea ncremenit dincolo, noi nu ne vom mai ntlni, dar vorbele noastre se vor ntlni. Gorea Niculai 72 ani n 1943

Umblu mbrcat n costum national, n alb si negru, culorile vietii. Lupta binelui cu rul e viata pmnteasc. Avem zile bune si rele. Multumim lui Dumnezeu si de bine si de ru. Gagiu Nicolae 72 ani n 1948

Vii la nunta mea? (nmormntare). Ciobanu Leanca 90 ani n 1950

Doina ciobanului nu o pot cnta oricnd, ci numai cnd mi vine, si atunci o cnt cu suflet, c o dau lumii. E mare poman s-o cnti. Horpin Gherasim 72 ani n 1939

Am luat parte la mutarea vetrei satului de ctre autoriti, din Vleni n Buria, din cauza inundaiilor provocate de Ialomia. Morii i duceam tot la Vleni. n 1926 am cerut s ne aducem morii n sat. S-au adus osemintele n zece care, mpodobite cu brad. Am btut parul i am spus: acuma suntem n satul nostru!
Blan Ion 100 ani n 1959

 Nici o literatura puternica, sanatoasa, capabila sa determine spiritul unui popor, nu poate exista decat determinata de ea insasi, la randul ei, de spiritul acelui popor, intemeiata adica pe baza larga a geniului nationalFara indoiala, exista talente individuale, dar ele trebuie sa intre cu radacinile in pamant, in modul de a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent. Mihai Eminescu

1
2 3 4

Amintiri din copilarie Ion Creanga

Amintirile apar intre 1881-1882 in Convorbiri literare cu exceptia partii a patra care a fost publicata postum, in 1892. se structureaza pe doua planuri: pe de-o parte este urmarit procesul de formare al lui Nica, precum si evolutia lui spirituala in contextual mediilor sociale pe care le strabate; in planul al doilea se consituie, obiectiv, universal vietii taranesti, scriitorul urmarind celula familiei, biserica, scoala, intreaga atmosfera patriarhala a satului.

Partea I Stau cateodata su-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre, pe cand incepusem si eu, dragalita-Doamne, a ma radica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulestii, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti care se tin tot de una: Vatra satului, Delenii si Bejenii. S-apoi Humulestii si pe vremea aceea nu erau numai asa un sat de oameni fara capatai, ci sat razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile; cu biserica frumoasa si niste preoti, si dascali, si poporani ca aceia, de faceau mare cinste satului lor.

Ca si in povestile si povestirile, Amintirile se deschid cu evocarea satului. Aflam despre Humulesti ca era un sat vechi, razasesc, cu gospodari unul si unul, cu oameni harnici, cu biserica, preoti si dascali ce faceau mare cinste asezarii. Situarea satului, in prima parte, este determinata vag din punctul de vedere al spatiului si al timpului: pe vremea aceea exista un sat Humulesti impartit in trei parti care se tin tot de una. Caracteristica acestui sat este harnicia si, in consecinta, bunastarea si veselia. In prezentarea satului domina ideea de superlativ al actiunii; reprezentata prin munca si joc: flacai voinici si fete mindre, care stiau a invirti si hora, dar si suveicaAtributele sunt generale: flacaii sunt voinici si fetele mandre, atingand superlativul insusirii realizat intr-o expresie metaforica cu valoare de superlativ absolut popular: ca aceea (aceia) preoti, si dascali, si poporani ca aceia. Complementar, Creanga asociaza pe de consecutiv pentru a concentra ideea de superlativ al insusirii si al actiunii: de vuia satul de vatale (de remarcat efortul onomatopeic-muzical suveica-vuia-vatale, intregind sugestia de dinamism, de vitalitate).

Partea a II-a Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, cand ne jucam noi baietii de-a mijoarca, si la alte jocuri si jucarii plime de hazuri si farmecul copilaresc, parca-mi salta si acum inima de bucurie! In partea a II-a a Amintirilor, sunt evocate gospodaria si celula familiei. Casa era indestulata si copiii si copilele megiesilor erau de-a pururea la petrecere cu noi.

Partea a III-a Nu ma lasa, vezi bine, cugete, caci si eu sunt om din doi oameni; si satul Humulestii, in care m-am trezit, nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii ca alte sate ; si locurile care incunjura satul nostru inca-s vrednice de amintire []" In partea a III-a se reia ideea asezarii satului cu deschidere spre privelistea lumii, Humulestiul fiind situat la intretaierea de drumuri spre scaunul Moldovei, spre manastirile Agapia, Varatec si spre Cetatea Neamtului.

Trebuie subliniat faptul ca exista o gradare afectiva ce creste de la un capitol la altul, atingand punctul culminant in partea a III-a, in care simtim mandria razesului, ca expresie a unui patriotism adanc. Vederea asupra satului natal si mai ales a imprejurimilor este de asta data larga : scriitorul insista insa asupra geografiei spirituale si economice a tinutului. Aflat in centru, Humulestii ii ofera privelistea lumii, privirea se plimba de jur imprejur si descopera asezarile si ocupatiile oamenilor, sugerand in acelasi timp, trasaturi psihologice : Vanatorii Neamtului sunt samanta de viteji, pentru ca s-au hartuit odinioara cu Sobieski; cei din Boistea si Ghindaoanii sunt bogati si cinstiti; cei din Blebea sunt generosi. Enumerarea creste (Topolita, Ocea, Targul Neamtului), culminand in exclamatii retorice menite sa exprime entuziasmul povestitorului: Lume si iar lume !

Partea a IV-a Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri! Dragi-mi erau tata si mama, fratii si surorile si baietii satului, tovarasii mei din copilarie, cu cari in zilele geroase de iarna ma desfatam pe gheata si la sanius; iar vara, in zilele frumoase de sarbatori, cantand si chiuind, cutreieram dumbravile si luncile umbroase, prundul cu florile si mandrele dealuri, de dupa care-mi zambeau zorile in zburdalnica varsta a tineretei!

In partea a IV-a, sentimentul de solidarizare cu vatra este atat de puternic, incat desprinderea de ea este dureroasa. In consecinta, evocarea satului recapituleaza parca, elogiind-o, lumea taraneasca de la munte, in scenele si relatiile tipice ale vietii, in felul de a munci si a se veseli. Viziunea este nostalgica, de aceea, in Ozana cea frumos curgatoare, Cetatea Neamtului se oglindeste cu mahnire.

Viziunea fascinanta a muncii. Munca forma de existenta apare in opera lui Ion Creanga in coordonatele cele mai intime, in ritmurile si in miscarea ei specifice, transcrisa afectiv, cu o traire a autenticului de neegalat: astfel, bunicul David scoate o piele de porc salbatic din camara, croiecte, ingrunzeste frumos si petrece "cate o pareche de ata neagra din par de cal prin cele nojite ". Ion Creanga vorbeste de harnicia si iscusinta humulestenilor, razesi fara pamanturi, fixeaza locul si timpul, pastrand proportiile, subliniind experiente indelungate. Locul este cel in care s-a nascut, si timpul, al copilariei. Aflam ca humulestenii mergeau la targ la Focsani, Bacau, Roman, Targul Frumos si vindeau sumane, itari, camesoaie, laicere, stergare de borangic.

Indeletnicirile se desfasoara in marea familie a satului, la claca sau sezatori, cand se dreg drumurile sau se intrec, in torsul lanii, fetele, dar si baietii Nica insuri era poreclit Ion Torcalau. La targ era mare vanzare de oi, porci, cai, oloi, sare, faina si papusoi, lemne din padure. Targul implica si o terminologie monetara: bani, lei, sorocoveti, icusari, irmilici, husasi. Mestesugurile sunt surprinse in ritmica desfasurarii lor, cu o imensa enumerare de unelte: cazmale, taraboante, carute, covati, drugi, fus, ciur etc. Alteori, cuvintele reprezinta personajul si ocupatia acestuia: a rabui, dohot, felestioc (mos Chiorpec Ciobotariul), iar Paval Ciubotarul roboteste zi si noapte intre sanuri, calupuri, astragaci, cleste, ciocan, piele. Alaturi de tarani, preot si dascal sunt prezenti "doftorii" satului; mos Vasile Tandura si tovarasul lui aduc cu ei o intreaga terminologie medicala: "Erau la noi acasa si prajeau pe foc intr-un ceaun mare niste hostine cu sau. Si dupa ce mi-au tras o frecatura buna cu otet de leustean, mi-aduc aminte ca acum, au intins hostinile fierbincioare pe o panzatura si m-au infasat cu ele peste tot, ca pe un copil". Desi satul este idealizat, particularitatile geografice, istorice si mai ales individuale dau operei adancime si autenticitate.

Enumerarea si detaliile, reprezentarea deliciilor, a pranzurilor copioase in zilele de sarbatoare se realizeaza printr-o bogata terminologie: "Costite de porc afumate, chiste si buft umplut, trandafiri usturoieti, slanina de cea subtire, facute de casa, taiete la un loc, fripte bine in tigaie si cu mamaliguta calda se duc unse pe gat". Ca si personajele din povesti, cele din Amintiri dovedesc un teribil apetit: "Cand auzeam noi de masa, tabaram pe dansa, si apoi tin-te gura". Cu toata aceasta revarsare de bunuri, intuim o existenta modesta a oamenilor; camara nu este prea bogata la gazda catihetilor sau la casa Irinucai: "Doi oameni cu doi boi, la vreme de iarna, abia isi puteau scoate mamaliga". Incursiunea in terminologia culinara este insa crescuta de imaginatia copilului; covrigii, roscovele, merele domnesti, perele santilesti etc. imprima evocarii candoarea infantila, infrumusetind realitatea. Cantecele si jocurile de sarbatori, cantate din fluier, coloreaza timpul si locul: doina, corabeasca, mariuta, horodinca, alivencile, tiitura, ca la usa cortului. Valoarea documentara a operei este intregita de prezentarea idealului de viata al eroilor, care in conceptia scriitorului inseamna bunastare si dorinta dea scapa, cum spune mos Vasile, "deasupra nevoii"; de aici stradania taranilor de a cauta un rost in afara satului: plecatul la ses, la padure, negustoria, carausia si, mai ales, invatatura de carte.

Profesiunea de preot, pentru avantajele ei materiale, este considerata de prim rang de tatal lui Trasnea: "Condacul umple sacum si troparul hambarul", caci, cum zice mos Vasile, "Picioare de cal, gura de lup, obraz de scoarta si pantece de iapa se cer unui popa" David Creanga, care si-a facut baiatul preot, are o parere buna despre scoala si despre profesorul ei: "Zau, mare pomana s-a facut Alecu Balos cu scoala ceea a lui, cine vrea sa inteleaga! Si, Doamne, peste ce profesor intelept si iscusit a dat". Razand, invocand intamplari pline de haz, Creanga critica scoala cu profesorii ei, autori de manuale, biserica cu fetele ei cuprinse de "evlavie", armata si tot sistemul administrativ al vremii.

Baltagul Mihail Sadoveanu Criticii literari au considerat acest roman o parafraza moderna a baladei populare Miorita. Intradevar romancierul a pornit de la cunoscuta balada populara romaneasca, pe care l-a apreciat ca cea mai nobila manifestare spirituala a neamului nostru. Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte doua balade populare romanesti Dolca si Salga. Dupa propria marturisire a autorului, la baza romanului sta si un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discutie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban si despre posibilii faptasi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente si a elaborat o constructie epica, riguroasa, plasand in centru o psihologie feminina complexa. Din balada a retinut ideea conflictuala: doi ciobani se inteleg sa-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile. Firul epic central il reprezinta incercarea Vitoriei Lipan de a descoperi si de a pedepsi pe ucigasii sotului sau. Drumul ei este urmarit pe fundalul unei comunitati specifice, aceea a oamenilor de la munte cu legile, datinile, obiceiurile lor specifice.

Astfel alaturi de psihologia complexa si compicata a Vitoriei Lipan, romanul se constituie intr-o monografie a satului moldovean. Existenta Vitoriei Lipan se desfasoara pe fundalul unei existente pastorale de specific national, cu asezari sociale, economice si cu deprinderi specifice oierilor. Spatiul romanului este mioritic, cuprinzand asezarile oierilor din partea dinspre munte a Moldovei. Existenta pastoreasca este urmarita mai ales prin familia Vitoriei Lipan. Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupatiilor, conservatorismul, psihologia oamenilor de la munte, credinte, superstitii, calendar, obiceiuri (botez, nunta, inmormantare). Randuielile gospodaresti sunt dupa datina: barbatul cu oile, femeia cu problemele casei. Casa are ograda cu adapost pentru vite fiind construita cu toate cele de trebuinta: iei de miel in pod, faina de porumb si lemne adusa de la camp in desagi. Satul are ulicioare lungi si cotite cu carari printre gradini, are crasma si biserica. In sat viata se desfasoara calendaristic intre plecarea turmelor la pasunta si intoarcerea lor la iernatic. Vremea este inteleasa dupa semne. In viata oierilor nimic nu iese din traditie. Obisnuinta, datina sunt singura lege.

Oamenii nu stiu carte, ei se adreseaza preotului pentru citirea si scrierea scrisorilor si a actelor. Satul este izolat astfel incat oamenii abia au auzit de posta si de tren. Mihail Sadoveanu evoca o lume arhaica, departe de binefacerile civilizatiei. Izolate de lumea din vai, randuri dupa randuri de generatii, in sute dupa sute de ani, se veselisera de cresterea zilei si inceputul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel demult; stapanii se schimbasera, limbile se prefacusera, dar randuielile omului si ale stihiilor staruisera; asa incat se cuvenea ca si copii sa-si aiba partea lor. Oamenii sunt conservatori; cred in superstitii: vise semne. Astfel cand Vitoria Lipan si-a visat sotul, tecand calare peste o apa neagra cu spatele intors spre ea, si-a dat seama ca sotul ei a murit. Desi s-a schimbat calendarul, oamenii il urmeaza tot pe cel vechi. Vitoria Lipan tine post negru douasprezece vineri la rand si ii cere preotului sa faca slujba pentru sotul ei. Vitoria o cearta pe Minodora pentru ca vrea sa-si schimbe portul si pentru ca-i place dansul. Dupa randuiala ea ar trebui sa poarta camasa alba, catrinta neagra si parul impletit cununa.

Desi este convinsa, ca sotul ei a murit, Vitoria se duce la baba Maranda ca sa-i ghiceasca. Cere sfatul preotului si se adreseaza stapanii pamantesti, desi nu crede in eficienta acestora; Atunci de ce sa mai scriu jalba? Asa, ca sa fie. In roman Mihail Sadoveanu insista mult asupra traditiilor si obiceiurilor legate de momentele importante ale vietii: botezul, nunta, sarbatori religioase, inormantarea. La Borca, Vitoria Lipan asista la un botez: Vitoria a trebuit sa supuie, sa descalece, sa intre la lehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei cu bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hartie de douazeci de lei. S-a inchinat cu paharul de bautura catra nanasi, a sarutat mana preotului... Obiceiul locului era ca toata lumea sa participe la bucuria familiei. Vitoria pune rodin (dar) sub capul copilului (o punga cu bucatele de zahar) iar pe frunte o hartie de 20 de lei, apoi inchina paharul catre nanasi si saruta mana preotului. Un alt eveniment surprins este nunta de la Cruci: La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasii pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite; nevestele numai in catrinti si bonditi. Barbatii impuscau

cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum au vazut oamenii straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-au iesit inainte cu naframile de la urechile cailor falfaind. Au intins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau in cinstea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese, ori ii omoara acolo pe loc. Nunta s-a abatut catra drum. Vitoria a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei. Mireasa si drustele aveau capetele inflorite, nevestele earu imbracate in catrinta si bonditi, barbatii impuscau deasupra brazilor iar vorniceii ieseau inaintea srainilor cu plosca plina. Nuntasii coboara cu saniile pe gheata Bistritei. Vitoria oprimeste plosca si face o urare frumoasa mirilor. Inmormantarea lui Nechifor Lipan este un bun prilej pentru a prezenta obiceiurile de la inmormantare specifice zonei: Mortul este pus intr-un car cu cetina, tras cu doi boi; carul este insotit de trei preoti, de trei barbati cu buciume si patru bocitoare. O batrana are sinuri de panza pentru datina podurilor. Ramasitele mortului sunt stropiti cu vin, iar peste groapa se arunca o gaina neagra. Dupa inmormantare se face praznic si apoi parastas la trei, noua si patruzeci de zile.

Mihail Sadoveanu este foarte atent si la psihologia si comportamentul moldovenilor: Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti, ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii, ca si-n arsitile lor de cuptor, placandu-le dragostea, si betia, si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oameni de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta: cel mai adesea se desmiarda si luceste de cantec, de prietenie.

Poezii - Octavian Goga

Opera sa, in ceea ce are mai bun, este o monografie lirica a satului, a patimirii noastre , a istoriei vitrege si indurerate a neamului sau de plugari din Transilvania, inrobita de asuprirea nationala si sociala. Solidar cu razvratirea maselor, in poezia lui Goga e cantecul mandrei nationale jignite, dar si al nadejdiilor izbavitoare ale poporului nostru de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. Taranii lui Octavian Goga n-au nume. Fiecare insa este parte a aceluiasi destin istoric si individualizeaza, in tablouri si scene memorabile, fiinta neamului sau. In operele sale se condenseaza sete de viata, nelinisti, doruri, toate exprimand porniri ce sunt ale simtirii si aspiratiilor profund umane ale taranului. Gladul patimirii din poezia lui Goga izvoraste din durerea inrobirii sociale si nationale a neamului sau, iar mantuirea din fierbintea incredintare in dezrobirea sociala si in unitatea natiunii.

Sufletul zbuciumat al plugarilor da substanta specifica poeziei. Elegie a suferintei, Plugarii dezvaluie o realitate cutremuratoare a satului transilvanean. In acest sat, revarsat din margine de codru spre campie, si orfan, zac energii capabile de rasturnari tulburatoare pentru ca: Ursitoare rele scris-au / Toti voinicii sa te lasa / Siau oranduit sa fie / Un pribeag din orice casa. (Asteptare). Vizionara si medianica e poezia Clacasii, ea izvorand din dureroasa intelegere si compasiune a poetului pentru soarta taranilor clacasi : Eu le vedeam insiruirea lunga / Cum, garbovita-ncet inainteaza, / Cum, staruind, prin holda-si taie uliti, / Cersitorind cu ochii stinsi o dunga / De nor pribeag in vanatul din zare

Ion - Liviu Rebreanu

Aprut in anul 1920, romanul este rezultatul unei struitoare experiene nuvelistice, cu vdit preocupare pentru viaa satului. Atmosfera unora din ntmplrile dramatice, care fac obiectul primelor nuvele, este reluat n roman ntr-o viziune unitar, de aspect monografic.
Evenimentele romanului ncep ntr-o zi de duminic, n care satul e strns la hor, n curtea Tudosiei, vduva lui Maxim Oprea. Hora e o memorabil pagin etnografic. n btaia ndrcit a jocului e vigoarea flcilor, expresia unei vitaliti primare ce izvorte parc din luta iganului, n ritmului impetuos, n prindere i desprinderea flcilor din joc. n sat, oamenii se gospodresc potrivit cu starea lor material, cu pricerea i firea lor. Satul lui Liviu Rebreanu este difereniat economic. Stratificarea social depinde de pmntul pe care l are ranul. Patimile se nasc din srcie, din nevoia de pmnt. Este cazul lui Ion. n Ion este nrdcinat o mentalitate rneasc, dup care oamenii se pot numi oameni numai n msura n care gospodria lor este ntemeiat.

Relaiile sociale sufer din pricina acestei mentaliti. n respectul pentru omul cu stare e o distan social pe care o simt i bogatul, i sracul: bogatul, cu dispre pentru sraci, sracul, cu o pornire de dumnie care zace i a porniri ce izbucnesc ptima, cnd interesele sracului se lovesc brutal de cele ale bogatului. ntre chibzuina rosturilor i nechibzuina pornirilor se zbucium ntreg satul lui Liviu Rebreanu, n lupta aprig pentru existen. ranii lui Rebreanu au o vitalitate, o robustee structural, o tenacitate aspr care numai la nevoie se las nduplecat, nu ns i nfrnt. Inteligena se supune instinctului de conservare, rbdarea- de asemenea, ntre momente de incertitudine ce rbufnesc cu violen. Dincolo de zbaterea cotidian, satul triete n datini i obiceiuri strbune. Integrate n viaa obinuit a satului, prin ele se manifest strvechimea aezrilor, a unui mod de a vieui caracteristic, o structur sufleteasc, o spiritualitate ce se oglindete n evenimentele eseniale ale satului romnesc. Naterea, botezul, nunta, moartea sunt, n roman, momente care fixeaz cadrul i pulsul vieii satului, iar ceremonialul, ndtinarea

ntr-un mod de via ce rmne acelai, nct, dac oamenii, dup legea firii i n frmntarea vieii, se sting, alii le iau locul, n acelai sat, n care pare c nimic nu s-a schimbat.

Scriitorul prezint elemente ale vieii cotidiene n amnunime, cum este scena trezirii Glanetailor, cnd se aude, n tind, glasul cocoului, sau descrierea nopii n sat, ca i odihna, n pridvor, seara, a familiei nvtorului Herdelea, unde femeile brodau sau croetau, n vreme ce Herdelea, cu pipa-n gur, rsfoia cte-o carte. De aici, din pridvor, se desfura panorama satului: Satul ntreg i jumtate din hotar se ntindeau n faa lor ca o hart mare cu reliefuri n culori. Oamenii care se ntorceau de la cmp sau mergeau spre Jidovia, trsurile care umblau ntre Armandia i Bistria defilau pe dinaintea lor, oferindu-le prilejuri mereu noi de vorb. Casa acestuia, cea dinti, tiat adnc n coasta unei coline, biserica i preotul ei, crciuma, polarizeaz oamenii satului.
ntr-o alt perspectiv, i ea istoric, satul e surprins n raporturile lui cu stpnirea austro-ungar. Perspectiva nu e a istoricului, ci a realitii social-concrete a raporturilor dintre instituii i oameni. Cel mai afectai sunt intelectualii, pentru c, slujbai ai unui regim administrativ i politic opresiv, existena acestora depinde de

autoriti. Contiina asupririi naionale se manifest ns diferit, dup gradul de dependen- profesorul Sptaru este un extremist, Titu Herdelea, un entuziast. n mprejurrile acestea neprielnice, romanul lui Liviu Rebreanu vorbete totui despre o permanen a vieii romneti, cu rosturile ei de neclintit n satul transilvnean. Lumea care populeaz romanul se mic potrivit cu nelegerea scriitorului despre viaa satului i, n aceast viziune, satul este o structur social, determinat nu numai de factori economici, ci i de tradiie, de o configuraie psihic cu amprenta etnicitii, a locurilor, a obiceiurilor i deprinderilor de via statornicit.

Morometii Marin Preda

Marin Preda a fost un mare prozator contemporan, in opera caruia Destinul, Istoria si Timpul dicteaza implacabil asupra existentei umane. Morometii constituie o opera de referinta in literatura noastra de inspiratie rurala. Romanul este alcatuit din doua volume si constituie o monografie a satului romanesc din Campia Dunarii, infatisat in doua perioade distincte: 1936, cand viata se scurgea aici fara conflicte mari si perioada de dupa 1950, cand colectivizarea conduce la disparitia din istorie a clasei taranilor proprietari de pamant. Tema romanului o constituie destinul satului si mai ales destinul taranului mijlocas, Ilie Moromete, in perioada intrebelica si dupa cel de-al doilea razboi mondial Lumea romanului are in centrul ei microgrupul care sta la baza colectivitatii traditionale, familia, intr-o ipostaza principala, familia Moromete, si in ipostaze secundare, familia lui Balosu, a lui Birica, a lui Botoghina, a lui Tugurlan. Aceste experiente, urmarite in dinamica vietii cotidienesi a relatiilor care se stabilesc intre membrii lor sau intre ele, dau seama de destinul

societatii si al gospodariei traditionale in urma unor evenimente capitale: cel de-al doilea razboi mondial, colectivizarea. Daca Pripas (Ion) era un sat din nordul tarii, intre dealuri, satul Silistea-Gumesti este din campie, din sudul tarii, judetul Teleorman, sat mare, la distante egale de bucuresti, pitesti, Campulung, Dunare, cu gara, doua scoli, invatatori. Satul are forma de albie (toate ulitele duc spre centru) iar stratificarea sociala cuprinde taranii instariti (Aristide, Balosu), tarani mijlocasi (Ilie Moromete), cativa saraci (Tugurlan, Botoghina) Educatia nu era in centrul atentiei. Copiii trebuiau invatati la secera, la bataie (fratii mai mari il invata pe Niculae sa se bata) iar Catrina si Moromete inteleg greu ca Niculae nu mai vrea sa fie taran ci invatator. Oameniii sunt invatati sa lupte cu darzenie pentru drepturile lor (Ex: Polina, fata bogata a lui Balosu si Birica, flacaul sarac, cantaretul satului). Scene semnificative ale lumii satului, cu intelesuri simbolice profunde, sunt intoarcerea familiei de la camp, cina, confruntarile lui Ilie Moromete cu Balosu si agentii fiscali, dezbaterile politice din poiana lui Iocan, taierea salcamului dar si imaginea taranului stand pe piatra de hotar si meditand.

Cina familiei Moromete este simbolica, avand un caracter solemn, aproape sacru ea este un gest ritualic pastrat neschimbat de sute de ani. Familia de tip gentilic este unita in jurul masutei joase rotunde, stand pe scaunele pitice, cat palma. Din modul in care se asaza fiecare la masa pusa in tinda, poate fi dedus statutul Lui Ilie Moromete ca si cap al familiei, relatiile din familie iar din discutiile din timpul mesei reiese existenta unui conflict ce la inceput mocneste dar care va izbucni mai tarziu. Tatal statea pe pragul celei de-a doua odai, parca deasupra tuturor de unde stapanea cu privirea pe fiecare pe chipul sau resfrangandu-se lumina din vatra, ca intr-un tablou sacru.. In mod premonitor Paraschiv, Nila si Achim (baietii din prima casatorie) stau spre partea dinafara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. Langa vatra, statea intotdeuna Catrina Moromete, mamavitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete. Taierea salcamului are de asemenea semnificatii profunde. Are loc duminica, in zori, in timp ce, in cimitirul apropiat, femeile isi plangeau mortii. Pe acest fundal auditiv (ca un cor din tragediile antice), paraitul copacului se dilata cosmic spintecand dimineata.

In linistea de inceput de lume care urmeaza acestui moment, Universul ramane saracit, micsorat si gol: Gradina, caii, Moromete insusi, aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile. Taierea salcamului anunta disparitia vechiului mod de viata. La adunarea din Poiana lui Iocan, topos aproape mitic n literatura romana, silistenii isi discuta pasurile. Atmosfera arhaica, multimea de personaje si limbajul oral, dau acestui spatiu un caracter aparte. Pretextul fiind repararea unor unelte, in realitate, oamenii fac politica, citind ziarele timpului si comentand, la modul ironic, stirile. Veseli, inteligenti si spirituali, taranii isi permit sa se amuze, intrucat timpul avea cu oamenii nesfarista rabdare. Altfel, in sat mai au loc si alte intamplari: agentii fiscului strang impozitele, flacaii merg la premilitara. In interiorul timpului tolerant, dansul calusarilor aduce ecouri stravechi si constituie o veritabila pagina etnografica.

Comparatie lumea satului in abordarea lui Marin Preda, Liviu Rebreanu, Mihai sadoveanu
De la inceput, critica a asociat numele lui Marin Preda cu acela al lui Liviu Rebreanu. Se atragea astfel indirect atentia asupra exemplaritatii romanului si se stabilea o relatie valorica. Au fost remarcate notele comune si conturate diferentele de atitudine, cu convingerea ca Morometii reprezinta o data memorabila in literatura romana. Daca Ion a constituit un model pentru Marin preda si i-a creat simtamantul includerii in istoria autohtona a genului, in acelasi timp literatura lui Reabreanu i-a trezit un acut sentiment de neaderenta. Marin preda aproba atitudinea impasibila a lui Liviu Rebreanu fata de lumea creata, dar dezaproba viziunea asupra umanitatii create: Nu asa arata taranul roman cum l-a descris el, imi ziceam. Nici taranca romana.
Fireste, Morometii nu constituie integral o replica la Ion, dar un personaj din primul volum a fost creat ca o antiteza la romanul lui Rebreanu. Personajul acesta este Polina, fiica lui Tudor Balosu, care se casatoreste, impotriva vointei familiei,

cu Ion Birica prenumele nu este intamplator ales - , un flacau sarac: am gandit exact un astfel de personaj care sa fie opus Anei care mi s-a parut neverosimil, nereal si mai mult o fantosa creata de autor ca sa-i iasa aceasta schema cu Ion un personaj obsedat de pamant etc. Toate episoadele legate de cuplul Polia-Birica se opun intrigii din romanul lui Rebreanu, astfel ca scurta naratiune a Polinei ne ofera un Ion intors. Situatiile sunt antitetic identice. Ion se foloseste de Ana spre a obtine de la Vasile Baciu drepturile ce se cuvin fetei. Polina il determina pe Birica sa-i ceara tataului ei zestrea ce trebuia sa-i revina. Si Ion si Polina utilizeaza o varianta strategie pentru a-si atinge scopurilwe. Caracterul voluntar al lui Ion ii corespunde consescventa comportamentala a Polinei. In contrast cu viclenia procedurala a lui Ion, mijloacele de persuasiune ale Polinei sunt variate si, uneori, de o instinctiva feminitate. Birica, pastrandu-si personalitatea in aceasta privinta se afla la antipodul Anei este castigat de caracterul voluntar al sotiei, pe care o iubeste cu adevarat. Momentele de dragoste respira adevarata delicatete si aici mai cu seama se opun eroii iubirii instinctuale a lui Ion.

Scenele violente, prezente in ambele naratiuni, difera prin mobilurile ce le pun in miscare. Tot ce intreprinde Polina are un caracter justitiar asumat. Insa, casi in Ion, incercarea de a obtine pamantul esueaza.

Creatie exmplara a ultimului sfert de veac, Morometii se inscrie in sfera marii literaturi nationale in care Ion si Baltagul constituie ineviatabile puncte de referinta si comparatie. Construind un univers rural personal, Marin Preda porneste de acolo de unde Liviu Rebreanu si Mihail Sadoveanu s-au oprit cu incredintarea ca au exprimat tot ce aveau de spus si ne infatiseaza o taranime esential schimbata, in raport direct cu evolutia generala a societatii romanesti, care isi puine alte probleme decat inaintasii si le rezolva prin mijloace deosebite.

S-a observat si demonstrat ca Marin Preda abordeaza dintro perspectiva inedita, in literatura romana, problema pamantului. Pamantul ramane un element esential in relatiile dintre oamenii universului morometian, un substantiv-tema al naratiunii, dar si-a pierdut forta mistuitoare anterioara. In satul morometian, taranii au fost improprietariti prin reforma agrara de dupa primul mare razboi.

Pamantul constituie modalitatea determinanta de exsitenta si posesiunea lui este decisiva. Ca si in Ion, pamantul semnifica abundenta materiala pe care se cladeste prestigiul social. In jurul pamantului se rotesc gandurile oamenilor. Probabilitatea unei eventuale instrainari detremina reactii neprevazute, de la expresia rece care se iveste pe chipul surorilor lui Birica, pana la glasul nemilos, plin de inexprimabila ura, al Anghelinei Botoghina. Pe felurite modulatii, substantivul este repetat ij familia Moromete, ca sa declanseze odata cu trecerea pe numele Ilincai a trei pogoane de pamant un adevarat conflict. In afara dramelor marunte, satul traieste sub amenintarea impozitelor. Cu toate astea un Ion nu mai poate fi imaginat pe coordonatele satului morometian. Relatia mitica dintre eroul lui Liviu Rebreanu si pamantul urias in fata caruia omul traieste sentimentul nimicniciei se desacralizeaza la Marin Preda, evoluand spre o relatie sociala comuna. Neaderenta si atitudinea polemica se reliefeaza pregnant si la nivelul personajelor principale. Impulsurilor elementare si vointei balzaciene ce dinamizeaza personalitatea lui ion a Glanetasului, luciditatii, izvorata din miscarea milenara a clasei, cu care Vitoria Lipna conduce actiunea de stabilire a vinovatiei, Ilie moromete le opune trasaturile fundamentale ale unui taran contemplativ, posesor al

unei spiritualitati adanci, reprezentant al unei civilizatii arhaice, traditionale. Nazuintei spre actiune a eroilor lui Rebreanu, Marin Preda le adauga bogatia sufleteasca a personajelor sadoveniene, impreuna cu renuntarea definitiva la poetizare si povestire. Nu este vorba numai de o simpla transliterare. Ancestrala si relativ abstracta intelepciune a eroilor lui Sadoveanu, frecvent utilizata ca mijloc de aparare impotriva vicisitudinilor existetei, se transforma la Marin Preda intr-o complexa beatitudine intelctuala. Tarani fascinati de lectura, ori abonanti la ziare nu intalnim la Rebreanu sau Sadobveanu, iar dezbaterile din poiana fierariei lui Iocan sunt inimaginabile in universul predecesotrilor. In acest mod, Marin Preda coboara tot mai vizibil spre fondul national specific, distantandu-se valoric de predecesori si contemporani totodata. Daca Liviu Rebreanu si Mihail Sadoveanu nu au plasmuit in nesfarsite variante tipologia taranului transilvanean si moldovean, Marin Preda da viata nu numai ipostazei regionale a taranului muntean, ci concentrand si adancind complexitatea tipurilor precedente, infaptuieste o structura caracteriologica independenta si, in acelasi timp, reprezentativa pentru taranul roman in genere. Deschis traditiei, Marin Preda asaza marmura altei traditii.

 Ciopraga Constantin - Personalitatea literaturii romane,

Ed. Junimea, Iasi, 1973 Balu Ion - Marin Preda, Ed. Albatros, Bucuresti, 1976

Rotaru Ion - Analize literare si stilistice, Ed. Ion Creanga, Bucuresti., 1987
Rusti Doina - Scriitori romani, Ed. Niculescu, Bucuresti, 2004 Zane Rodica - Marin Preda - monografie, Ed. Aula, Bucuresti, 2001

Elevi: Ciolacu Elena, Dragomiroiu Ioana Bianca, Hodina Elena

Clasa: a XI-a G Scoala: C.N. Mircea cel Batran

Profesor coordonator: Avram Geanina