Sunteți pe pagina 1din 6

Curs: Teorii Etice

Student: Dragomir Alexandru


Grupa: 356, Anul II

Asupra dificultăţilor „universalizării”

În acest referat voi prezenta conceptul de „universalizare”, arătând


că este fundamental moralei kantiene, în contextele Formulei
Universale şi Formulei Legii Naturii. Acesta, alături de raţionalitate
(voi trata asupra legăturii între acestea), este socotit drept criteriu
pentru determinarea moralităţii unei acţiuni (prin testarea maximei
acesteia). Voi prezenta dificultăţile universalizării anumitor acţiuni
şi maxime, urmărind îndeaproape comentariile semnate de A.
Wood, R. Norman, H. J. Paton.

H. J. Paton afirmă, pe bună dreptate, că există un singur imperativ categoric:


„Acţionează numai după acea maximă prin care poţi în acelaşi timp să doreşti ca ea să
devină lege universală” 1. Următoarea sa afirmaţie, conform căreia celalalte legi sunt derivate
din acesta este menită să fie pusă sub chestiune de Al. Wood şi R. Norman. Însă, înainte de a
verifica dacă Formula Legii Universale şi Formula Legii Naturiale sunt de obţinut din
Imperativul Categoric, ar trebui analizată problema „universalizării” şi dificultăţile sau
„sfârşiturile de drum” pe care, în contextul sistemului kantian, le implică.
R. Norman2 deschide problema universalizării, propunând eliminarea perspectivei
conform căreia raţionalitatea şi universalitatea sunt proprietăţi disjuncte, argumentând
pentru o structură condiţională de felul următor: acţiunea X este raţională dacă este
universalizabilă (universalizabilitatea este necesară, dar nu este şi suficientă; o posibilă
întrebare ar fi „Ce anume mai trebuie pentru a face o acţiune raţională ?”; din păcate, Norman
nu detaliază pentru a putea intui un răspuns).

1
H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 11
2
R. Norman „Respectul pentru persoane”, p 16

1
Pot fi distinse, argumentează Norman, trei forme ale universalizării (sau „sensuri” în
care se poate trata asupra acestora): consistenţa, impersonalitatea şi imparţialitatea motivelor
acţiunilor unor agenţi. Voi trata asupra primelor două...
Din punct de vedere al consistenţei, actul de voinţă X trebuie să nu fie
autocontradictoriu: o persoană A să nu vrea X şi non-X (unde X este conţinutul voliţional) în
acelaşi timp. Allen Wood3 oferă exemplul imposibilităţii de a voi gustarea dintr-o prăjitură
(propoziţia X) şi a voi păstrarea intactă a acesteia (propoziţia non-X, contradictorie primeia).
Starea de lucruri implicată de actele de voliţie X şi non- X este inconceptibilă (imposibilitatea
este de ordin logic).
Universalizând, persoana A şi restul lumii ar trebui să acţioneze consistent cu X de
câte ori ar avea ocazia. Norman tratează universalizarea asupra cazului ilustrat de Kant în
capitolul II, 364. Astfel, maxima sau principiul universal al persoanei A este „Ori de câte ori
consider că am nevoie , voi împrumuta bani şi voi promite să îi restitui, dar ştiu că niciodată
nu voi putea să fac asta”5. Dacă unui agent oarecare i se pare raţional acest principiu de
acţiune, trebuie să acţioneze consistent cu acesta.
Totuşi, este imaginabilă următoarea situaţie6: o persoană A vrea să fie înşelată,
păcălită, chiar consideră a fi plăcute situaţiile în care voinţa şi dorinţele îi sunt anulate,
respinse de o voinţă străină „contradictorie”, a unei persoane B. Acesta, argumentează Wood,
nu este un caz de „dizolvare” a principiului non-contradicţiei, ci o întâmplare în care este
dorită o stare de plăcere ca efect al acţiunii unei voinţe străine B; deci, actul de voliţie al
persoanei A este consistent cu sine însuşi.
Dar, Kant propune o formă a universalizării mult rafinată, ţinând cont de ceea ce
Norman numeşte „impersonalitatea motivelor”: motivul M, care determină un agent să
acţioneze într-un anumit fel, este raţional dacă agentul respectiv este de acord ca M să fie
motivul pentru oricare alt agent să acţioneze în acelaşi fel.
Dificultăţile acestei forme a universalizării sunt recunoscute de Wood şi de Norman7.
Înainte de a le analiza, ar trebui menţionate cele două „teste ale universalităţii”: contradicţia
conceptuală8 (contradicţia în a concepe starea de lucruri universalizată; voi prescurta prin CC)

3
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999 p. 83
4
Imm. Kant, „Întemeierea metafizicii moravurilor”, cap. II, paragraf: 36
5
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 16
6
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p 83
7
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 18
8
„contradiction in conception”, Norman, p. 84

2
şi contradicţia voliţională9, a voinţei (contradicţia în a concepe actul voliţional ca act
universalizabil; voi abrevia prin CV).
„Universalizarea sub forma impersonalităţii motivelor”10 este failibilă întrucât nu poate
oferi un răspuns la întrebarea: dacă trebuie universalizată o descripţie a unei acţiuni, ce trebuie
să conţină aceasă descripţie ? Norman îşi imaginează următoarele descripţii ale acţiunii de a
face o promisiune ce nu va fi respectată: „a) faci o promisiune când nu ţi-o poţi ţine, b) faci o
promisiune când ai nevoie de bani şi nu îţi poţi ţine promisiunea, c) faci o promisiune când ai
mare nevoie de bani pentru a-ţi plăti studiile, dar nu-ţi poţi ţine promisiunea, d) faci o
promisiune când ai nevoie de bani cu care ai putea fi de mare folos umanităţii, deşi nu-ţi poţi
11
ţine promisiunea” . Evident, în funcţie de descripţia aleasă, acţiunea poate fi „valid”
universalizată... Lista nu se opreşte la punctul „d”, ci poate fi continuată, fără o limită, prin
oferirea unor detalii ce ar putea face valabil principiul în baza căruia se acţionează, întrucât
acesta nu s-ar mai lovi de bariera unei contradicţii conceptuale. Altfel spus, ar respinge
situaţia în care ar dispărea „conceptul de promisiune”, considerat ca fiind inutil, absurd sau
superfluu.
În interpretarea lui Wood, universalizarea maximei „atunci când cred că duc lipsă de
bani mă voi împrumuta, promiţând înapoierea sumei, deşi ştiu că nu o voi face”12 este
contradictorie ca Lege a Naturii: nu ar fi posibilă promisiunea, dar conceptul acesteia nu ar
dispărea. Interpretarea îi este fidelă sentinţei date de Kant (promisiunea ar exista in abstracto,
însă nu ar mai avea instituţia socială a lumii sau stării de lucruri actuale) asupra imposibilităţii
şi a motivelor acesteia în cazul universalizării nerespectării promisiunilor.
Paton13 caracterizează Formula Legii Naturale (alături de Formula Legii Universale,
noţiune cheie în filosofia morală kantiană şi în înţelegerea criticilor aduse acesteia de către
Allen Wood) ca fiind subordonată Formulei Legii Universale, dar nefiind o „lege a libertăţii”,
ci o „lege a naturii” – „o lege a cauzei şi a efectului”14. Natura, în viziunea kantiană, este
teleologică iar universalizarea maximei unei acţiuni ar trebui să confirme „armonizarea
sistematică a scopurilor înăuntrul individului şi în rasa umană”15
În interpretarea lui Norman, eludând posibilitatea contradicţiei ca Lege a Naturii
exploatată de Wood, universalizabilitatea „falsei promisiuni” este invalidată prin trimiterea la

9
„contradiction in volition”, Norman, p. 84
10
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 29
11
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p 18
12
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 87
13
H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 11
14
H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 11
15
H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 11

3
unul din punctele esenţiale ale moralei kantiene: universalizabilă este maxima acţiunii, nu
acţiunea16. Acţiunea poate fi una „particulară până în cel mai mic amănunt”, spre exemplu:
A : „voi împumuta bani de la un student al Facultăţii de Filosofie care are şase
prenume, toate începând cu litera Q, promiţând că îi voi înapoia, deşi ştiu că nu o voi face”.
Existenţa unei asemenea persoane este conceptibilă (logic posibilă, deşi din punct de vedere
fizic, greu „materializabilă”), iar universalizarea nu ar avea efecte nocive în sensul
imposibilităţii de a fi transpusă drept Lege a Naturii. La fel, acţiunea:
B: „voi împrumuta bani de la Moş Crăciun, fără a-i înapoi suma” este o situaţie fără
corespondent fizical, dar compatibilă cu o Lege a Naturii (este consistentă o lume în care toţi
indivizii au libertatea de a împrumuta bani de la Moş Crăciun17).
Însă, „maxima” este un concept ce implică intenţia agentului, Norman afirmând că
este greu de crezut (dar nu imposibil !) că un individ ar avea ca maximă o descriere
improbabilă precum cele prezentate mai sus.
Wood apelează la aceeaşi distincţie, afirmând că testele CC şi CV au ca obiect doar
maxime, nu acţiuni 18. Potrivit comentatorului, o maximă este un principiu care exprimă cu
claritate intenţiile agentului, nu doar un principiu al cărui scop ar fi să determine o anumită
acţiune19. Allen Wood propune cazul „pozitivelor false”20, maxime ce sunt construite asemeni
„propoziţiilor” A şi B (acţiunilor a căror universalizare este indecidabilă, dar consistentă cu
Formula Legii Naturii), însă includ „intenţiile” agentului în cele mai mici detalii, pentru a
trece testele CC şi CV. Spre exemplu: „intenţionez21 să împrumut $500, până mâine la orele
prânzului, dar să împrumut de la prietenul meu credul Hilly Flitcraft şi nu de la suspiciosul
văr Hester sau de la avarul coleg Hjalmar, promiţându-i întoarcerea fiecărui cent până
vineri”.
„Negativele false”22 sunt maxime infirmate de testele CC şi CV, în ciuda faptului că
par a fi, „cu ochiul liber”, universalizabile... Wood foloseşte următorul exemplu: „Voi
cumpăra un trenuleţ, dar nu voi vinde nici unul”23. Dacă toată lumea ar acţiona în baza acestui
principiu, nu ar exista trenuleţe care să poată fi cumpărate, de vreme ce ele nu ar putea fi
vândute.
16
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 19
17
Este vorba despre o lume în care „Moş Crăciun” nu are referent (real ! fără apel la „limbajul de fundal” propus
de Quine - „Ontological Relativity” sau la existenţa relativă la o schemă conceptuală printre multe altele propusă
de, spre exemplu, H. Putnam - „Truth and Meaning”, „A Problem about Reference”).
18
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 100
19
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 102
20
„False positives”, Wood, p. 103
21
Sublinierea îmi aparţine.
22
„False negatives”, Wood, p. 105
23
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p .105

4
Norman propune o completare a principiului universalizării cu principiul utilităţii
(promovarea fericirii generale). Testul ultim al universalizării ar fi calculul consecinţelor, caz
în care, maxima M: „voi face o promisiune, chiar dacă nu o pot respecta” nu ar fi validată ca
lege întrucât pierderea acestei instituţii sociale ar provoca mult rău 24. Este însă posibil ca un
bine mai mare să urmeze pierderii încrederii în promisiuni, iar opusul acestui rezultat să fie
doar o prejudecată (o altă instituţie, un construct social: „e bine să ai posibilitatea de a face o
promisiune” sau „o promisiune trebuie respectată”)... caz în care maxima M ar căpăta statutul
de lege universală...

În fapt, toate aceste probleme, situaţii indecidabile, dileme sau fundături sunt invocate
de criticii (şi detractorii) moralei kantiene drept efecte ale îndelung reproşatului
„formalism25”. Deoarece Principiul Universalizării este formal, nu se dovedeşte a fi în stare să
deosebească între acţiuni bune şi rele26. Oferind un exemplu extrem, Wood propune
următoarea maximă: „Voi ucide o finţă umană atunci când acesta este un mod sigur şi efectiv
de a-mi promova propriul interes”27 şi, universalizând, următoarea Lege a Naturii: „Toate
fiinţele umane vor ucide alte fiinţe umane atunci când acesta este un mod sigur şi efectiv de a-
şi promova propriile interese”. Urmând opinia unui alt interpret al „Întemeierii...”, Barbara
Herman, Allen Wood nu găseşte contradictorie (inconsistentă) o asemenea Lege a Naturii.
Cum se salvează sistemul moral kantian ? Căci poate fi acuzat de a permite crima…

24
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 26
25
Norman, p. 21, Wood, p. 107,
26
R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 21
27
Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 99

5
Bibliografie:

Immanuel Kant, „Întemeierea metafizicii moravurilor”


Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999
R. Norman, „Respectul pentru persoane”
H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”,