Imposibil

Fanfic by Andru

Capitolul 8 – Mda, stiu...

Mi-am continuat goana printre copacii padurii, zburand ca o naluca. Ma
simteam ciudat de exteriorizat, cum nu mai fusesem inainte. Vederea mea
periferica inregistra si cea mai mica miscare din jurul meu. Imi priveam
picioarele abia atingand pamantul, dar parea sa fie cu incetinitorul, parea sa
nu fie destul de rapid.
Brusc, atentia imi fu atrasa de o frunza ce se desprindea lin de pe o
creanga. I-am urmarit zborul in aer, simtindu-ma ciudat de trist. Frunza
verde-galbuie se undui usor in aer, inainte ca vantul sa o prinda in mrejele
sale. Rafala de aer ma izbi in fata, si inspirand adanc, m-am fortat in a opri.
Dar de ce oprisem? m-am intrebat usor surprins.
Si contrar obiceiurilor mele, nu am mai analizat reactia si am privit in jurul
meu. O liniste grava invaluia padurea tacuta, intunecata. Mi-am ridicat
ochii spre cer, dar norii blocau stelele, iar luna se intrezarea mica si
speriata, filtrand o lumina cenusie printre crengile arborilor inalti.
Oftand, am scos LG-ul din buzunar si am verificat ecranul telefonului. Era
ora 02:47. Nu mai este mult si incep orele.
Dar mai este o eternitate pana cand o voi vedea pe Bella din nou.
M-am lasat pe spate, neluand in seama iarba usor umeda si am inchis ochii.
Nu puteam sa fug, la propriu si la figurat, de problemele si gandurile mele
pentru totdeauna. Acum, ca ma oprisem din alergat, grijile de care luptam
sa ma desprind se intoarsera in forta.
Am invocat ochii ciocolatii ai Bellei pentru a-mi mai reveni din imaginea
oribila care imi venise brusc in minte. Dar cum totul era legat de ea,
incercarea esua.
Nu puteam sa scap de chestia asta. Ma racaia acolo, pe creier, ca vestita
picatura chinezeasca. Ce, dar ce naiba am sa fac cand va trebui sa-mi sun
stapanii si sa comunic situatia? Ce dracu’ am sa fac cand au sa
porunceasca sa le spunem lui Carlisle si Esme sa transforme tintele, sau
mai rau, s-o facem noi, sau cea mai groaznica si oribila ipoteza, se la
omoram chiar noi? Aro este sarpele cu clopotei, intotdeauna imprevizibil.
Deodata, imaginea imi reaparu in fata ochilor. Aro, zambitor, se ridica de
pe tron si imi facea semn sa ma apropii de micul grup de 3 vampiri din
fata lui. Eu ma apropiam cu ochii reci si nepasatori, si il tineam strans
impreuna cu Felix si Demetri pe vampirul vagabond care se zbatea
ingrozit. Aro se apropia si ii rupea capul...
M-am crispat. Era unul din miile de cazuri pe care le avusesem, pe care le
traisem inainte. Dar brusc, nu mai eram eu cel ce il rupea in bucati pe cel
ce incalcase legea. Eu eram cel ce se zbatea, impreuna cu Jasper si Emmet
si eram dezmembrati de niste Volturi reci si nepasatori.
Eu eram cel omorat aici, cel ce incalcase legile. Cel ce ii trage in abis dupa
el si pe Jasper, Jane si Emmet. Renuntasem aproape instinctiv la varianta in
care Alec ne sterge mintile. Eram aproape la fel de sigur ca nu avea sa ne
ajute asa cum eram sigur ca Jane il adora pe Spider-man.
Regulile trebuie respectate, imi rasuna vocea dulce a lui Aro in urechi.
Dar de ce ma deranja atat de mult ideea mortii? Era doar din cauza ca
Jasper si Emmet vor fi considerati complici?
Ma minteam singur, stiam asta. Nu voiam sa plec de aici, nu voiam sa mor
atunci cand ea aparuse in viata mea. Nu puteam lasa puzzle-ul nerezolvat.
Si pe deasupra era si o durere ciudata, o impotrivire uriasa cand ma
gandeam la plecare, la a nu o mai vedea niciodata.
Simteam deprimarea, ura, furia cuprinzandu-ma, si am incercat sa-mi
golesc mintea de orice, sa ma relaxez, dar nu parea sa mearga. Am deschis
ochii incet, ridicandu-ma in sezut. Mi-am sprijinit capul de genunchi si am
privit melancolic pamantul, zambind. Memoria mea perfecta ma avertiza
ca frunza fina de langa mine era aceeasi frunza care cazuse din copac si
care fusese luata de vant si adusa aici. Absent, am ridicat-o.
Asa, in mana mea alba facuta căuş, frunza arata atat de mica si delicata,
uimitor de fragila. Ganditor, am apucat-o de codita, privind-o atent.
Puteam vedea si cel mai mic nerv din structura ei, vedeam unde pigmentii
de culoare se amestecau. Am lasat-o sa cada din nou in palma mea.
Asa ma simteam si eu. O frunza purtata de vant care, in sfarsit, gasise o
radacina, undeva unde sa ramana. Dar vantul nu o lasa acolo, si viata isi
cerea tributul neintrerupt. Furios, am strans pumnul destul de tare pentru a
face o piatra praf, nu o biata frunza.
Incet, am deschis mana.
Frunza era strivita, distrusa. Ma durea s-o vad asa, si incruntat am aruncat-
o langa mine, cautand ceva care sa-mi distraga atentia. Am plasat o alta
privire pe ecranul telefonului. Era doar 04:21. Inca mai aveam cateva ore
de chin, de nervi. Trebuie sa fac ceva sa umplu acest timp.
M-am ridicat si fara sa ma gandesc, am rupt-o la fuga spre casa Cullenilor.
Pana la urma, tot era o ocupatie de timp liber, nu?
In cateva secunde am ajuns in fata constructiei frumoase, simetrice. Cateva
respiratii regulate, Rosalie si Alice cu siguranta, si gandurile lui Esme si
Carlisle se auzeau dinauntru. Nu stiu daca sa desenez inca un copac aici,
ar parea prea incarcat, medita Esme in fata unei schite foarte frumoase.
Pneumonia nu are toate aceste simptome, le-au incurcat cu hepatita B. Si
dupa cum vorbeste despre bronsita sau cancer, cu siguranta.. gandea
Carlisle rasfoind o carte.
Ora de Arte cu Jasper, o plimbare cu M3-ul ei nou impreuna cu Emmet...
visele lui Alice si ale lui Rosalie erau destul de explicite.
M-am intors si mi-am reluat fuga fara tinta, sau pe moment fara tinta,
deoarece ma luptam cu impulsul de a trece si pe la casa Bellei. Ce rau as
face, oricum? Nu este ca si cum as omori pe cineva...
In orice caz, este pe-aproape, am gandit cu o ironie amara. Dar nu am sa-i
simt mirosul, nu? Picioarele mele parca aveau vointa libera in timp ce
ajungeam in jumatate de minut in fata casei ei. Doua batai de inimi si
respiratii regulate se auzeau dinauntru, si am zambit la gandul ca o voi
vedea. M-am catarat usor la fereastra ei, si respiratia mi se opri.
Ingerul meu statea intins in pat, cu un zambet incredibil de pur pe buzele ei
pline, rozalii. Ochii ei mari erau inchisi, iar trasaturile ii erau total relaxate
in inconstienta somnului. Se pare ca avea un vis frumos... In timp ce ma
pierdeam in esenta ei, totul disparu, toata lumea se evapora si nu ramase
decat Bella, soare intr-o noapte ca smoala. Un inger cu adevarat, buna,
dorind ca ceilalti sa fie fericiti si plasandu-si propriile nevoi pe ultimul loc
din lista, curajoasa, matura...
Nu stiu cat am stat acolo, privind-o, ascultandu-i inima si respiratia,
urmarind-o rasucindu-se din cand in cand pe pat. Nu exista timp, ore sau
clipe, cand o vedeam. O eternitate as fi ramas respirand si hranindu-mi
iubirea imensa privind-o.
Dar orizontul se aurea, si imi dadeam seama si fara ceas ca era in jur de 5.
Oftand, am incercat sa plec, cand Bella spuse aproape de neauzit:
- Nu.
Am inghetat speriat, aproape scapand streasina din maini. Ma auzise, ma
vedea plecand? Nu voia sa plec?
Am cercetat-o atent, dar ea parea sa doarma la fel de adanc ca inainte.
- Mmm... nu... nu o vei face... murmura ea aproape ininteligibil din
nou rasucindu-se pe cealalta parte.
Bella vorbea in somn.
M-a lovit curiozitatea, depasind in intensitate dezgustul fata de mine
insumi. Mirajul acelor ganduri libere, inconstiente, spuse cu voce tare, era
mult prea tentant.
Fara sa ma gandesc mult, am incercat fereastra. Ea scartai usor, iar eu m-
am crispat la fiecare zgomot pe care il facea. Am deschis-o incet, fiecare
secunda parand un secol, si m-am lasat sa alunec inauntru.
Era o camera dezorganizata, dar curata. Erau teancuri de CD-uri si carti pe
podea, pe langa calculatorul ei care nu cred ca ar intra si la un magazin de
vechituri la mana a treia. Am privit in jur curios, cautand lucruri care sa-mi
dea indicii despre personalitatea ei. Dar nu ma puteam apropia atat de tare,
cum ar fi sa citesc titlurile cartilor ei. Imi promisesem ca voi tine distanta,
si macar de promisiunea asta am sa ma tin. Daca reusisem sa imi tin
respiratia, nu voiam sa stric totul.
- Nn-nu stiu cum... dar straluceste... mmm.... esti frumos... bolmoji
Bella din nou, zambind angelic in somn, taindu-mi respiratia deja
taiata.
Probabil visa o bijuterie stralucind, sau visa soarele insusi, ori despre cum
pielea lui Esme si Carlisle stralucea la soare. Este un subiect foarte
interesant despre care sa visezi, sunt sigur.
Dorinta de a dormi ma invada din nou. Eu as da orice sa am si cosmare,
numai sa pot dormi si visa despre o lume in care eu si ea eram impreuna...
Minutele curgeau in sir, in timp ce ma concentram pe ea incercand sa aud
orice. Eram constient ca trebuia sa ma duc acasa, ca trebuia sa ma
pregatesc pentru scoala, dar nu ma puteam desprinde de Bella.
- Nu, nu pleca, gemu usor Bella ca un ecou al gandurilor mele.
Edward...
Am inghetat. De data asta, cu siguranta m-a prins, desi inca arata adormita.
Am privit-o din nou, cat de atent am putut. Bella nu a fost niciodata o
mincinoasa prea buna. De fapt, mi-am dat deama, chiar dormea. Respiratia
si bataia inimii erau complet regulate, normale, si parea adancita in vise.
Atunci, m-a izbit. Bella ma visa pe mine.
Sentimentul de fericire care ma patrunse nu se poate descrie. Acolo, in
visul ei, ma ruga sa raman. O raza de speranta imi incalzi inima care nu
mai batuse de un secol, si care acum daca nu batea, exista acolo in pieptul
meu pentru ea. O dragoste imensa ma cuprinse total, si in acel moment, nu
simteam monstrul nicaieri in mine. Probabil iubirea il facuse sa dispara.
Probabil...
Claire de Lune se auzi din difuzorul telefonului meu care vibra.
Blestamandu-mi soarta, i-am inchis grabit lui Emmet si am iesit pe geam
din camera Bellei inainte s-o trezesc, inchizand grijuliu fereastra. Eram
furios pe caraghiosul care ma intrerupsese din contemplare, si sentimentul
de regret si gol care urma intotdeauna cand nu eram cu ea ma domina.
Dupa cateva secunde de goana, telefonul suna din nou.
- Ce naiba vrei? am spus enervat in difuzor dupa ce am raspuns.
- Vreau sa vii acasa, Eddie. Este 6, unde naiba umbli? se auzi vocea lui
Emmet. Si Jane este nervoasa, simte-te norocos ca am sunat eu...
 - Bine, vin acum!
- Perfect, rase el si inchise.
Am indesat din nou telefonul in buzunar, si am disparut din nou in padure,
pentru prima data fugind pentru a-mi descarca fericirea.
De-abea astept sa ma trantesc in pat.
***
-
Wow, Edward, chiar esti nelinstit, chicoti Jasper inghiontindu-ma.
Care-i motivul?
-
Nici unul, am murmurat intrand inaintea tuturor si incercand sa par
nonsalant. Nu sunt nelinstit.
Dar nimeni nu se putea certa cu Jasper pe tema sentimentelor, stiam asta.
-
Oare?! facu Jane ironica, ochii ei negri reci ca ea insasi.
-
Eddie e nervos, Eddie e nervooo-oooos, canta Emmet ca un copil.
-
Taceti naibii din gura! m-am rastit enervat de-a binelea.
Emmet stia cat urasc porecla aia. Ei bine, stiti ce spune o vorba,
intotdeauna plateste cu aceeasi moneda.
-
Apropo, Emmie, cred ca este randul tau la coada, am continuat
zambind ingereste.
El pufni si isi lua tava cu mancare putina, la fel ca a mea, a lui Jane si a lui
Jasper, indreptandu-se spre masa noastra obisnuita. M-am asezat distras,
inca sarind din minte in minte in cautarea Bellei.
- Deci, spuse Jane detasata, voi ce credeti despre tinte? Stiu ceva?
- Nu, nu simt decat foarte putina frica instinctiva din partea lor si in
rest, calm, raspunse Jasper ganditor.
Eh, simt si alte lucruri, dar asta nu este treaba voastra... continua el in
gand.
Nu le este frica deoarece au stat cu partenerii Cullen atata timp, incat s-au
obisnuit intr-un fel cu cei ca noi, reflecta Jane.
- Mda, Edward tu ce spui? puse Emmet intrebarea de care imi era cea
mai mare frica.
Mi-am stors creierii in cautarea unui raspuns rezonabil. Ma simteam
vinovat ca ii minteam, dar pur si simplu nu puteam sa plec, nu inainte de a
rezolva toate problemele de nerezolvat...
- Umm... nu stiu, dar le-am auzit gandind despre cat de ciudat ne
asemanam cu parintii lor adoptivi, chestia cu cearcanele, pielea alba,
stiti voi... am murmurat.
Numai jumatate din adevar, totusi.
- Aham, facu Jane incruntata. Ar cam fi timpul sa ne sunam stapanii,
nu credeti?
- Nu, am raspuns automat eu, Emmet si Jasper in cor.
 - Adica, nu este totul sigur, am incercat eu sa dau un argument mai
plauzibil. Ma refer, atunci cand am salvat-o, am reusit sa o conving
ca a fost doar imaginatia ei, dar nu ma crede in totalitate.
- Si n-a trecut decat o luna, mormai Jasper
- Mai putem sta, nu? pleda Emmet cu un ton de copil rasfatat.
Ne-am holbat toti la Jane, care delibera. Era era intr-un fel elementul
hotarator in combinatie, fiind cea care ne putea denunta si cea care ne
putea zvarli pe pamant in dureri daca nu o ascultam. Arma devotata a lui
Aro... cateodata, cand ii convenea ei.
- Presupun ca ar fi in regula sa mai stam vreo 3 saptamani... mormai ea
pe sub respiratie cu o mutra de martira. Dar nu uitati, nu putem sta
mai mult decat 2 luni, este termenul limita pentru misiuni. O luna
jumatate, cat vom sta noi, deja este destul de mult.
- Suuper, exclama bolovanos Emmet.
Perfect, gandi Jasper, mai rezervat.
- Si sincer, imi plac si mie fetele astea. Daca urmeaza sa le
transformam, am sa tin legatura cu ele. Plus ca orasul asta ploios este
cel mai tare oras in care am fost vreodata! isi spuse Jane gandurile cu
voce tare, sprijinindu-si capul intr-o mana si expunandu-si dintii
stralucitori intr-un zambet larg.
Parul ei blond ii veni in ochi, si il arunca pe spate cu o zvacnitura a
capului. Eram destul de multumit de felul cum decursesera lucrurile, dar
partea cu transformarea chiar nu-mi oferea o solutie. Voi sta aici cat pot de
mult, si o voi pastra umana.
Daca tot ma duc in Iad, macar s-o fac cum trebuie.
Orele de dinaintea pauzei de pranz parca trecusera cu incetinitorul, si nu
mai aveam rabdare s-o vad in sfarsit. Incercam sa ma relaxez, sa nu ma mai
gandesc la asta, sa ma conving ca era doar din interes profesional, dar, din
nou, nu eram la fel de bun in a ma minti pe mine insumi cum eram fata de
ceilalti. Nu, nu am voie sa ma gandesc la asta. Jasper ma va simti si-si va
da seama ca este ceva in neregula, si asta nu este chiar spre interesele mele.
Dar am incercat cheia auto-controlului, concetrarea pe altceva, si acel ceva
anume respiratia. Functiona in cazul Bellei, de ce sa nu incerc si pe mine?
Inspira.
Ea aproape stia dar o avertizasem ca nu ar trebui sa incerce sa afle...
Expira.
Dar putea afla foarte usor, doar ii are pe Carlisle si Esme! Insa cred ca...
Inspira.
...Carlisle si Esme par sa fie sanatosi mintal indeajuns sa nu-i spuna...
Expira.
... adevarul. Nu voiam ca ea se fuga de langa mine tipand infricosata, dar...
Inspira.
... de asemenea nu voiam sa ajung o gramajoara de cenusa din cauza ca...
Expira.
... in loc sa le controversam banuielile eu le aratam politicos ce suntem.
Inspira.
Emmet si Jasper n-ar fi prea bucurosi in legatura cu asta, ca sa nu spun...
Expira.
... ca sa nu spun de Jane, care este membrul model. Ma urasc! Eu...
Inspira.
...eram acela, ce-i drept, totul inainte de o intalni pe fata asta.
Termina cu trisatul printre respiratii, doar...
Dar dojana se intrerupse, si aerul pe care il inhalasem nu iesi cum trebuia,
incet si regulat, ci iesi un adevarat gafait.
Ce am sa fac cand il vad?In numele tuturor sfintilor, ce voi face daca imi
va vorbi? Daca ne va chema la masa lor? gandea o Rosalie panicata in
drum spre cantina.
Am sa-l vad pe Jasper, am sa-i vorbesc ca de obicei, ca si cum nimic nu s-
ar fi intamplat, desi s-au intamplat muuuulte. Nu pot sa cred ca este un...
nu ma pot face sa gandesc cuvantul. Alice era putin mai calma, dar
gandurile ei nu aveau darul sa ma linisteasca.
De ce erau atat de ingrijorate? M-am incruntat putin, pe jumatate o reactie
la linistea ce vinea din locul gol unde ar fi trebuit sa se afle gandurile
Bellei. Curiozitatea si ciuda isi luara locul obisnuit, in timp ce o priveam
prin filtrul gandurilor lui Alice. In comparatie cu prietenele ei, ea arata
ciudat de linistita si impacata cu sine insusi. Privirea mi se opri pe buzele
ei moi, usor disproportionate, care mai mult ca sigur sunt calde...
Hei, m-am plesnit mental. Nici chiar la saruturi, Edward. Dar un zambet
larg mi se intinse pe fata cand mi-am amintit felul in care acele buze se
miscasera rostindu-mi numele noaptea trecuta. Bella ma visase pe mine.
Nu puteam nega valul imens de speranta care ma cuprindea la acest gand
incantator. Desigur, visul ar fi putut fi despre orice. Sunt un idiot arogant.
Dar totusi, Bella ma visase pe mine, mi-am repetat degustand fiorii in timp
ce contemplam ochii ei mari, in cazul ei cu adevarat ferestrele sufletului.
Incepe sa ma enerveze putin, gandi Rosalie. Noi doi ne ingrijoram ca
nebunele si ea nu are nimic.
Nu inteleg ce e cu Bella, cum poate fi chiar atat de linistita. Doar Carlisle
i-a explicat cauza comportamentului lui Edward. Cum poate sa ignore
un... vampir care o vrea in special pe ea? Alice avea aceeasi dilema
interioara.
Am inghetat. Mana mi se inclesta pe metalul scaunului, si l-am simtit
sifonandu-se sub degetele mele crispate. Capul incepu sa mi se invarta, in
timp ce vocea lui Alice imi bubuia in urechi: Cum poate sa ignore un
vampir care o vrea in special pe ea?
Nu-mi venea sa cred.
Cum poate sa ignore...
Doar nu le-au spus, parca ele nu stiau, ci doar banuiau.
...un vampir care o vrea in special pe ea?
Aici Volturul constiincios din mine castiga, facand un frumusel raport al
situatiei. Tintele misiunii stiu despre natura ingrozitoare a parintilor lor
adoptivi si a noastra. Misiunea s-a terminat. Viata lor s-a terminat.
Mda, sigur, recunosc ca sunt o snoaba. Sunt in aceeasi situatie, si Jasper
este vampir, dar vegetarian, toti Masenii sunt. Si nu mi-a facut nimic rau
pana acum, ceva diferit de situatia Bellei. Ma indoiesc ca daca nu
interveneam atunci in parcare... Carlisle i-a explicat ce ar fi trebuit sa se
intample, si ca ar trebui sa-l ignore. Dar Bella se poarta ciudat, ca de
obicei... continua Alice monologul interior in timp ce intra in cantina
urmata de Rosalie si Bella.
Este imposibil. Absolut aiurit. Ori am innebunit eu, ori au innebunit
partenerii Cullen destul de mult sa le zica adevarul. Desi inclin spre
blestemata de a doua varianta. Dar lasati-ma sa repet, cat se poate de calm:
Carlisle si Esme au INNEBUNIT??!! Tocmai le-au condamnat la moarte
pe fiicele lor si pe Bella, impreuna cu ei insisi.
- Hei, Rose, Bella, Alice, ce ziceti sa stati cu noi astazi? spuse Emmet
fulgerand un zambet in directia lor.
L-am auzit ca prin ceata, inca incremenit in soc. Soc si din cauza ca ele
stiau acum, si totusi nu stateau departe de noi. Ii dadeam infinita dreptate
lui Alice, cum putea Bella sa ignore ceva atat de periculos? De ce?
De ce? Asta este intrebarea capitala, de ce ar face asa ceva?
Ori este nebuna, ii plac creaturile mitice, are chef sa moara, sau...
Nu stiu de ce, dar a patra optiune mi se pare si mai fantezista decat partea
cu saruturile. Serios, ce ar avea de vazut inafara de exterior la mine cineva?
Iar Bella total nu este tipul de fata care se uita doar la carcasa.
Ce sa fac? se panica Rosalie, privindu-ne toate cu ochii mariti.
Nu m-a ranit niciodata, deci, da-o dracului de treaba! injura Alice si pasi
in fata, cu tava de mancare proaspat luata. Rosalie o urma sovaitoare, iar
Bella facu la fel. In cateva secunde, aveam in fata asezate la masa tintele
condamnate la o eternitate de regret, sau mai bine pentru ele, moarte.
Asta nu puteam s-o tin in secret, mi-am spus decis.
Sau, de ce nu? Jane a mai spus trei saptamani, nu aveam de gand sa-mi
stric distractia. Si priveste partea buna, vorba aia. Acum ca stiu, nu mai
trebuie sa ne mai batem capul cu simulari sau alte tampenii.
Singura parte buna, si ea trasa de par. Era mult prea multa parte rea, si
simteam ca explodez de nervi, ura, durere. O lupta se purta in interiorul
meu, si ma simteam rupt in doua. Ca si cum cineva m-ar trage de o parte, si
altcineva de cealalta. Amandoua persoanele incredibil de puternice. Mi-am
imaginat pozitia in cap. Aro si Bella tragand de mine, si o vrajitoare
hidoasa ce inchipuie Soarta ne priveste zambind.
- Salut, zambira fetele, cu ochii lucitori.
Duca-se pe pustii de interdictii si prejudecati, gandi Rosalie topindu-se in
ochii lui Emmet.
Desi eram in cea mai disperata situatie, si simteam privirile contrariate ale
lui Jasper fixandu-ma, am zambit in sinea mea la colegii mei indragostiti
de tintele misiunii. Ca si mine, de altfel.
Rahat.
Stiam cine castigase lupta. Ca de obicei, ma hotarasem sa incalc legea in
cel mai explicit si precis mod, nespunand la nimeni adevarul. Chiar am sa
ajung o gramajoara de cenusa, si de data asta vorbesc serios! Dar nu erau
decat cuvinte de forma, deoarece pe moment, chiar nu-mi pasa.
Intr-un sfarsit, am indraznit sa ma uit la Bella, care statea, cu un roz tentant
in obraji in fata mea. Frumusetea ei ma izbi, ca atunci cand am intalnit-o
prima data. Desigur, nu respiram.
Si ea ma cerceta, uimire si fascinatie citindu-se in ochii ei clari si adanci,
care ma uimira inca o data. Nici cea mai mica urma de frica, de groaza cum
ar fi trebuit. Este lipsita de instincte cumva? Asta nu-i bine, de parca a fi un
magnet de pericole nu este indestul.
- Deci, ce mai faceti? zambi Alice, muscand dintr-o felie de pizza.
Am incercat sa-mi revin, dar era, pur si simplu, prea mult pentru o singura
o zi. Nu puteam in ruptul capului sa inteleg cum de stateau in fata noastra,
cum de zambeau fara nicio problema.
De ce? De ce nu il sun pe Aro, de ce nu plecam? De ce a trebuit sa fie asa?
Wow, mai incet, m-am apostrofat mental. Incepi sa suni ca un copil de
patru ani care de abea incepe sa exploreze lumea cu „de ce”-uri.
Dar erau niste intrebari la care aveam nevoie disperata de raspuns, dar la
care nu exista, macar pe moment, niciun raspuns. Ma rog, exista, dar nu am
de gand sa recunosc. Daca auto-inselarea nu merge, am sa incerc fugitul
patetic de mine insumi. Din nou, ce am sa fac atunci cand timpul expira?
Nici o idee. Simteam nevoia unei guri mari de aer calmante, dar presupun
ca mirosul Bellei este peste tot, si chiar nu am chef de sete sau durere, nu
vreau sa-mi aduc aminte ce sunt.
Dar va trebui sa vorbesc, nu?
- Nimic interesant, raspunse Jasper nonsalant. Eu am mai citit putin.
- O mica calatorie prin padure, ranji Emmet.
O mica vanatoare, de fapt. Este mai greu cand sunt insetat si oricum, ursii
chiar au gust bun! gandi el ironic.
- Tu, Edward? se auzi brusc vocea Bellei, si mi-am luat privirea din
mancarea neatinsa.
Bella era interesata? Nu ca nu imi convine, dar nu pot raspunde cu
adevarul, care ar fi: Mda, stii... am alergat marea parte a week-end-ului ca
un lunatic prin padure, te-am spionat si am cantat la pian.
Mai adauga faptul ca va trebui sa respir. M-am pregatit mental, si am
inhalat o gura rapida si mare de aer. Gatul care imi era deja uscat la
amintirea constanta a mirosului, acum izbucni in flacari. Am simtit ceata
invadandu-mi mintea, in timp ce pumnii mi se inclestara din puterea pe
care o puneam in a ma controla in a nu sari la ea si a o goli si de ultima
picatura de sange...
- Eu m-am mai plimbat prin padure, am citit, am cantat la pian... am
suierat incordat.
- Super, spuse Bella vesela.
Nu m-am putut opri sa nu intreb aceeasi intrebare, curiozitatea chiar mai
mare decat setea blestemata care ma ardea cu o gama de torturi
nemaintalnite.
- Dar tu, Bella? am zambit smecher.
Ochii ei isi pierdura concentrarea pentru o fractiune de secunda, inainte sa
raspunda sovaitoare:
- Mmm, am stat peste noapte Sambata la Alice si Rose, iar acasa am...
meditat.
In tonul ei care incerca sa fie fara nicio emotie, am detectat totusi o urma
de ironie amara, si mi-am dat seama la ce a meditat. Din nou, un val de
panica mi se raspandi in minte, si intrebarile incepura sa curga suvoi pe
fundalul setei arzande, pe fundalul maraiturilor innebunite din capul meu.
Respiram printre dinti, scurt si superficial, dar fiecare era un nou Iad, un
nou chin, o amplificare a ceva ce nu putea fi mai mult.
Vederea mea periferica inregistra strambatura lui Alice si crisparea lui
Rosalie, de asemenea gandurile lui Jane.
Ce-i cu ele? Se poarta usor diferit, sovaitor, ca si cum ar sti... Va trebui
sa-l intreb pe Edward despre ce este vorba.
La naiba, am urlat mental, simtind impulsul de a sparge ceva, o reactie
supraestimata si de dorinta de sange. Ce voi raspunde? Erau prea multe
intrebari de acum, si imi simteam capul explodand, la propriu. Pur si
simplu, era totul atat de complicat incat si o minte evoluata de vampir se
incurca.
- Aham, zise Emmet. Si, in rest, la scoala este la fel de plictisior ca de
obicei, nu?
- Ooo, da, facu Jane in acelasi timp cu Alice. Zambira amandoua.
- Si dupa scoala? Aveti planuri?
- Nu, ne vom plictisi, casca Rosalie.
- Deci, daca tot va plictisiti, ce-ar fi sa ne vizitati dupa ore astazi? le
invita amabil Jasper, excitat la ideea de mai mut timp cu Alice.
Asa eram si eu, dar ma simteam astfel din cauza altei tinte. Insa i-am
aruncat lui Jasper o privire furioasa, desi imi facuse un mic favor
inconstient. Singur in casa cu mia cantante. Frumoasa treaba.
Singure intr-o casa cu... nu pot sa gandesc cuvantul ala, gandi Rosalie.
Nu stiu daca este chiar o idee buna, se ingrijora Alice.
Suuper, ii sunt dator lui Jasper, gandi Emmet fara nicio treaba.
- Desigur ca vom veni, raspunse Bella, veselia ei de neinteles inca
stapanind-o.
Din nou, Bella nu se incadra in niciun tipar uman. Dati-mi un exemplu de
om, inafara de Bella, care sa rada dupa ce afla ca sta langa un vampir care
vrea cu disperare sa-l omoare. Destul de rare, exceptiile.
Bella isi baga nasul ciudat de mult in ultima vreme, sau sunt doar eu?
Oricat o fi ea negand, il place pe Edward la nebunie, gandi Alice, aproape
provocandu-mi un nou atac de cord.
Oare Bella ma place?
Ei bine, ar fi bine sa n-o faca deoarece chiar daca nu am nicio idee cum are
sa se termine chestia asta, totusi sunt sigur se va termina in mod sigur rau.
Dar nu am putut opri bucuria, fericirea, dorinta, speranta care ma stapaneau
in acel moment. Sentimentele erau atat de intense, incat setea aproape pali
sub ele, trecand la lucruri minore din nou.
Dar serios, Bella ce crede oare despre mine? Exceptand partea cu vampir
ucigas. Dar cu adevarat nu ar trebui sa aiba sentimente fata de mine, este
imposibil ca toata tarasenia sa se termina bine. Sunt un vampir, ea imi este
cantareata.
Miel si leu, vanator si prada. Ea este o tinta, eu sunt un Voltur.
Disperarea ma acapara total cand am enumerat obstacolele de netrecut in
calea care se presupune ca m-ar duce la fericire.
- Da, asteptati-ne, zise Alice intr-un sfarsit.
 - Apropo, Emmet, stiai ca mi-am luat o masina noua? schimba Rosalie
deodata, entuziasta.
Ochii lui Emmet se marira. Fata asta este cea mai tare, gandi el.
- Serios? Ce masina? intreba el la fel de entuziasmat.
- Un M3, o decapotabila rosie.
- Super, spuse Jane incantata, o alta impatimita a masinilor.
- Grozav, facu Emmet, absorbit. Este rapida? I-ai facut si unele
imbunatatiri? Cum te descurci? Cat suporta?
- Porsche-ul meu galben este uimitor, canta Alice.
- Ce model este? o intreba Jasper interesat.
- Eu ma gandesc sa-mi iau un Vanquish Ultimate... medita Jane.
Am lasat balta conversatia, pe moment masinile neinteresandu-ma prea
tare. Si mie imi plac cele rapide, dar acum nu conta.
Bella isi sprijini capul de o mana, ochii ei mari ganditori fixandu-ma, si am
dedus ca n-o interesau masinile de asemenea. Muream de curiozitate ce-i
trecea prin capul acela tacut, unic, dar nu m-am ales decat cu o alta tortura
in plus fata de sete, curiozitatea. Mi-am pastrat privirea in tava, inca
simtindu-i privirile cercetandu-ma, inca punandu-mi familiara intrebare:
La ce se gandeste acum?
Bella zambi usor, ridicandu-si capul, am observat eu prin filtrul gandurilor
lui Jasper, care o avea in raza vizuala.
- Ce? Nu am inteles prea bine intrebarea.
Cum, spusesem asta cu voce tare? Folosisem putinul aer pe care il mai
aveam pentru intrebarea ce ma turmenta, inconstient. Presupun ca
intrebarea fusese ingropata in mine prea mult, si acum erupsese. Dar asta
nu usureaza faptul ca vorbesc singur, si ca sunt un idiot...
- Ma intrebam la ce te gandesti, pari atat de concentrata, am murmurat
ignorand setea intensa cu mai multa usurinta, deoarece eram mult
prea curios, si mi-am fixat privirea in ochii ei adanci, incercand sa
descifrez ceva.
Se pare ca Esme si Carlisle nu le-au spus de puterile supranaturale pe care
le aveau vampirii, cum ar fi manipularea emotiilor, cititul mintilor sau
provocarea durerii cu privirea. Nu ar fi fost de bine, dar deloc. Macar atata
lucru au facut bine Cullenii.
M-am enervat iarasi pe mine insumi. Simteam acea dorinta de a-mi parasi
viata actuala si a ma alatura familiei lor. Nebunesc, desigur.
- Oh, la nimic special... murmura ea, cuta aceea in forma de V
aparandu-i din nou intre ochii ciocolatii.
Nu-mi spune la ce se gandeste deoarece m-ar deranja cu siguranta daca i-as
afla gandurile, deci sunt despre natura mea, cel mai probabil.
 - Dar tu? intreba ea incet, privind in jos si inrosindu-se imperceptibil.
Am reflectat cateva clipe, si m-am decis sa raspund cu adevarul.
- La tine.
Bella se inrosi de-a binelea, si isi musca jenata buza. Din nou, miscarea
aceasta imi atrase atentia asupra buzelor ei, si mi-am adus aminte cu o
uimitoare claritate corpul ei fin si cald sub trupul meu de piatra, atunci
cand o trasesem de sub masa de fier care urma s-o zdrobeasca.
Se pare ca va trebui sa reflectez adanc asupra atractiei, dupa scoala. De
parca nu am destule probleme. Desi reusisem sa ma conving ca eram calm,
inca era o parte din mine socata si uimita ca ele stiau si inca stateau cu noi.
De asemenea, ar mai fi o problema intrebarea daca sa ma duc pe la Carlisle
si Esme si sa-i intreb personal daca erau nebuni.
- Sper ca este de bine, spuse Bella rostind fiecare cuvant mai apasat,
inca jenata.
Am zambit strengar.
- Cine ar putea sa se gandeasca de altceva despre tine?
Setea ma arse din nou cand am inspirat pentru a vorbi, si monstrul urla in
frustrare, imaginandu-si gustul... Am alungat dezgustat de mine insumi
imaginile din minte, dar nu era atat de greu ca inainte sa ma abtin. Agonia
devenise suportabila, acum ca ma obisnuisem cu mirosul divin al Bellei.
Ea era rosie ca o sfecla, si Emmet se amuza mental pe seama ei. Incepea s-
o indrageasca pe Bella ca pe o sora mai mica pe care nu avusese niciodata.
Insa inainte ca sa spuna ceva, pauza de masa se termina. Elevii care se
holbasera destul de mult la noi, desi trecuse ceva timp de cand ne mutasem
in Forks, se ridicara de la mese si isi returnara tavile. Le-am urmat
exemplul si ne-am ridicat de pe scaune, ducand tavile cu mancare neatinsa
inapoi. Bella inca parea cufundata in ganduri, iar rosul din obrajii ei palea
incet. Cand am iesit in sfarsit din cantina, ea nu o mai lua inainte.
Am zambit incantat, in ciuda tuturor porcariilor complicate care imi
atarnau ca o piatra de moara de gat.
- Deci, noi avem Arta, spusera Emmet si Jasper.
- Si eu, zambi Alice vesela.
- Sport, ugh, facu Jane deschizand umbrela doar de fatada.
Picaturi marunte si ude incepura sa cada din cer, si auzeam cum se izbesc
de trotuar, in milioane de stropi mai mici, formand balti.
- Biologie, am oftat deschizand si eu o umbrela, dar privind-o cu
coada ochiului pe Bella.
- La fel, spuse ea pe un ton normal.
- Macar nu sunt singura, ofta Rosalie. Jane, am Sportul. Mergem
impreuna, da?
 - Super, exclama Jane.
Credeam ca am sa ma plictisesc singura, gandi ea luand-o de brat pe
Rosalie, si se incorda usor din cauza proximitatii si a mirosului. Oricum,
Rosalie chiar este de treaba.
Am ora cu Jazzy, perfect. Dupa ore voi avea treaba sa-mi aleg outfitul
perfect, pentru mine, Rosalie, si oricat o uraste, pentru Bella. Jur ca fata
asta nu este... fata! Cum poate sa nu adore shoppingul si hainele?
Oricum, las-o pe Bella acum. Topul negru, cu vesta mov? Tocuri, sau
balerini? Si blugii negri sa-i iau, sau cei mulati de piele? Alice chiar este o
shop-a-holica, dupa tonul hiperactiv al gandurilor ei.
Jane este foarte de treaba, pentru un vampir... presupun. Oricum, ei sunt
chiar draguti, nu par sa ne vrea raul deloc. Nu conteaza daca Emmet este
ceva sinistru, deoarece il plac. Il plac... probabil. Ce naiba, este un... of,
urasc cuvantul asta, gandea Rosalie privindu-l pe Emmet.
Asta chiar nu era bine. Eram toti trei indragostiti de tintele noastre, si
acum, doua din tinte intorceau sentimentele. Numai doua, am oftat incet.
Desi, nu vreau ca Bella sa aiba sentimente pentru un monstru care nu-i
poate oferi nimic decat nefericire.
Nu stiu ce am sa fac. Chiar nu am idee de ce am sa fac. O iubesc pe Alice,
un om si tinta de misiune! Am innebunit cu siguranta... Jasper aproape la
fel de panicat ca mine in legatura cu treaba asta.
Doamne, sa ma ia naiba ca nu am nici cea mai microscopica idee de ce am
sa fac mai de parte! O iubesc pe Rose, Rose a mea... Un om, si o tinta de
misiune. Nu pot sa cred unde am ajuns, medita si Emmet ingrijorat.
Asta ma surprinse putin. Emmet poate fi serios?!
- Hmm, deci, la revedere, am spus eu cu aerul pe care il mai aveam.
Ne vedem mai tarziu.
- Pa, spusera Jane, Jasper si Emmet absenti.
- La revedere, ne salutara Alice si Rosalie in timp ce se indepartau.
- Pa pa, striga Bella dupa ele.
Ramasesem singuri. Incantat, m-am intors s-o privesc. Ea privea in sus,
spre ploaie, nu o strambatura pe fata. Ochii ei mari si adanci erau
intredeschisi, sub parul umed de sub gluga care nu o apara indeajuns.
- Bella, nu sta asa in ploaie. Hai sub umbrela, am indemnat-o.
Ploaia o facea sa miroasa mai bine, si monstrul se zbatu violent cand ea se
apropie. Iadul uscat al setei imi arse gatul cu o flacara noua, iar veninul imi
umplu gura. Ahhh, este un miros care nu am crezut niciodata ca exista...
Cand Bella ajunse sub umbrela, eu eram deja in control asupra partii negre
si sangeroase din mine. I-am zambit linistitor si am pornit inainte.
- Multumesc, spuse ea.
 - Cu placere, am raspuns animat.
Acum ca trecusem de primul pas, era mai usor sa respir, desi respiratia imi
era tot tacuta si superficiala. Flacarile trecura iarasi in fundal, si ma
simteam mult mai liber.
Cand am ajuns la Sala de Biologie, am inchis umbrela neagra si mi-am
atarnat haina in cuier. Bella facu la fel si ne-am asezat la masa de laborator
in liniste. Nu mai spuse nimic in toata ora, parand sa se gandeasca intens la
ceva, si evitandu-mi privirea, asa ca m-am resemnat si am incercat sa ma
concentrez la ora, dar cum studiasem fiecare materie de sute de ori, nu-mi
capta atentia deloc. Desigur, nu respiram, ci doar mimam, adica imi
ridicam umerii ritmic, ceva ce am dobandit in urma unui indelung
exercitiu. Jane m-a invatat...
Ora trecu ca vantul, deoarece eram cu Bella, si ma bucuram de fiecare
secunda. Faptul ca era langa mine, ca o puteam vedea rosind, ca ii puteam
citi ochii ciocolatii, insemna pentru mine lumea intreaga.
Cand soneria anunta sfarsitul orei, am inceput sa-mi strang cartile. Bella
facea la fel, si dupa inca o privire, m-am fortat sa plec.
- Ce ora ai? am auzit vocea clara a Bellei.
M-am intors, cu o expresie compusa.
- Matematica, de ce?
- Eram curioasa, zambi ea ezitanta. Alice are aceeasi ora.
- Stiu, am raspuns.
- Umm, atunci... presupun ca ne vedem mai tarziu, murmura ea si ne-
am indreptat amandoi spre usa.
- Pa, Bella, am spus si am luat-o spre stanga.
Ramase o clipa uitandu-se dupa mine, apoi isi facu loc printre adolescentii
de pe hol si disparu. Nu fusese greu sa vorbesc, de data asta. Setea nu ma
mai deranja atat de tare, probabil ma obisnuisem. Flacarile imi ardeau gatul
si acum, dar le-am ignorat si m-am indreptat spre urmatorul meu curs.
Orele trecura chinuitor de incet si plictisitor, in timp ce eu cautam minti din
raza mea de citire, care aveau cursuri cu Bella. Nu am gasit-o decat o data
pe Jessica, la Trigonometrie, unde Bella era atat de distrasa, incat Domnul
Varner a intrebat-o de cinci ori aceeasi intrebare pana cand a observat.
Toate astea nu faceau decat sa ma faca si mai curios decat eram deja, daca
asta este posibil. La Fizica, nu am avut nici cea mai mica rabdare, uitandu-
ma la ceas incontinuu. Doamna Krenton era contrariata, dar ma lasa in
pace stiind ca straluceam la materia ei, ca si la celelalte.
Iar cand am evadat in sfarsit in parcare, i-am facut cu mana Bellei care
tocmai se urca in decapotabila lui Rosalie. Ea zambi usor si-mi raspunse.
Jasper, Emmet si Jane ajunsera prea tarziu, pentru ca fetele plecasera. Le
parea rau ca nu le prinsesera, dar se resemnara mormaind si se urcara in
Volvo-ul meu argintiu. Jane se aseza langa mine, pe locul pasagerului.
Toti se gandeau incruntati la tintele noastre, si le-am blocat gandurile
inainte sa explodez. Propriile probleme erau destul.
- Oh, dar daca vin Rose, Bella si Alice, va trebui sa cumparam niste
mancare umana, exclama Jane in timp ce parcam masina pe alee.
- Da, ai dreptate, spuse Emmet mirat. De ce nu m-am gandit eu la
asta?
- Pentru ca esti un mare prost, il tachina Jane razand.
- Ba nu, se apara el iesind din masina.
- Ba da!
- Ba nu! repeta el.
- Ba da! insista Jane cautandu-si cheile de la casa prin buzunare.
- Nu eu sunt cel care adora super-eroii! tipa Emmet nervos de-acum.
Jane sasai furioasa, intorcandu-se.
- Iar eu nu sunt cea care pastreaza un ursulet de plus, un argument
pentru teoria ca ai o minte de copil de trei ani!
- Jane, tu nu ai spus asta! ameninta Emmet.
Treaba devenea serioasa. I-am tras un ghiont lui Jasper, care in loc sa-i
calmeze se distra de minune. Intr-un sfarsit, le trimise niste valuri intense
de calm.
- Termin-o, Jasper, suiera Jane.
- Hei, hei, gata, m-am bagat si eu intre ei doi, care maraiau in surdina
deja.
Valurile de calm ii acaparara total, si cu interventia mea, situatia se
indrepta. Mormaind pe sub barba, Jane descuie in sfarsit usa si intra in
casa. Emmet o urma, cu ochii in pamant, regretand ca pierduse o ocazie de
bataie...
- Stii ca ai fi pierdut oricum, nu? i-am murmurat la ureche.
El se stramba.
- Deci, este ordine prin casa, constata Jane dupa o privire rapida. Ma
duc sa cumpar ceva de mancare, vin in cateva minute.
Isi flutura mana si disparu pe usa, facand o mica lista a ceea ce credea ea ca
le-ar place. Eu, Emmet si Jasper ne-am holbat unul la altul, asezandu-ne pe
canapeaua moale.
- Deci, daca am pierdut sansa de o bataie buna cu Jane, Jasper, tu ce-ai
zice de un meci de wrestling? nu se putu abtine Emmet sa intrebe.
Il privi nelinistit, pe cand Jasper delibera.
- Nu am chef, spuse el pe un ton plictisit.
 - Hai, Jazzie Pooh, il ruga Emmet cu intentia de a-l enerva.
- Nu, si asta este definitiv! Si nu-mi mai spune Jazzie Pooh, se stramba
el si disparu din sufragerie, intr-o secunda ajungand in camera lui.
De abea astept sa ajunga Alice, gandi el.
Emmet ofta, facand planuri.
- Dar tu, Eddie?
M-am strambat. Emmet stia raspunsul, dar nu putea sa nu insiste.
- Nu, Emmie, imi pare rau, am spus pe un ton plin de regrete.
- Haide, Edkins... ma plictisesc.... opreste-te si tu odata din cititul
gandurilor si lupta cinstit, casca el ridicandu-se in picioare.
- Nu este ceva ce pot opri! Stai, cum mi-ai spus? m-am holbat al el
contrariat.
- Edkins. Sau Eddiekinsie. Poate Neddie-Eddie, sau Magarul Stie-tot,
desi merge mai bine Eddie-rvant Cititor de Ganduri Sau Ward, sau
Ed, sau Drawde. Da! Asa-ti spun de acum, Drawde!
Am continuat sa ma holbez la el de parca era nebun. Toate poreclele pe
care le insirase pentru a ma enerva, chiar ma enervasera, dar m-am
controlat. Emmet adora sa dea nickname-uri si porecle, macar in directia
asta mintea ii mergea chiar prea bine.
- De ce Drawde? am intrebat ridicand din sprancene.
- Este numele tau, numai ca am inversat literele. EDWARD –
DRAWDE, isi dadu el ochii peste cap.
Stiam ca daca mai stateam cu el mult, chiar urma sa-l bat, fiindca era
profesionist in a calca pe nervi. Daca era cat pe-aci sa-l faca pe Marcus sa-l
atace, deci,va dati seama... Norocul lui a fost ca Aro rasese si se distrase
atunci cum n-o mai facuse de cativa ani buni, asa ca l-a crutat de pedeapsa
preconizata de un Marcus extrem de nervos.
Asa ca, dupa ce l-am pocnit in joaca pe umar, am disparut pe scari in
camera mea. O secunda mai tarziu, usa de la camera lui Emmet se auzi
inchizandu-se, apoi zgomotul unui TV.
M-am trantit pe pat, si am lasat gandurile sa ma copleseasca.
Atractia.
Atractia este chiar o problema. Oamenii cred ca este acelasi lucru cu
iubirea, dar nu este adevarat. Simt pe pielea mea ca sunt doua lucruri
diferite. O iubesc pe Bella si sunt atras de ea. Dar deja sunt atras de ea in
cel mai rau mod posibil, mortal pentru Bella.
O doresc.
De data asta, chiar sunt nebun.
Usa de la intrare imi intrerupse gandurile, fiind Jane carand pachete.
Edward, vrei sa vii putin?
Am ridicat usor din sprancene, surprins, si am coborat. Jane statea intinsa
pe canapea, cu cateva sacose langa ea. Cand ma auzi venind, deschise ochii
si se gandi: Vreau ca asta sa fie o conversatie privata. Eu am sa pun
intrebari si tu raspunzi doar scuturand capul.Ok?
Usor amuzat, am aprobat. Imi aducea aminte de de un roman de Karl May.
Deci... tintele au parut mai sovaitoare, mai nelinistite azi. Stiu adevarul
cumva?
Am clatinat din cap, negand. Ma simteam vinovat ca minteam, dar nu le
voiam moarte, nu acum.
Atunci, era vorba de liceu?
Am clatinat din cap din nou.
Despre cursuri, teme?
Iarasi, am negat amuzat.
Din cauza lui Emmet si Jasper? gandi ea disperata.
In sfarsit, am dat din cap a aprobare. Jane zambi.
Ce, voiau sa-i invite undeva?
Am scuturat mana incet, un gest care insemna „pe acolo”.
Nu cumva la bal? facu ea stapanindu-si chicotele.
Am dat din cap.
Ah, fetele astea umane... Daca ar sti Jasper si Emmet, ar sari in sus de
fericire. Am impresia ca toti trei le placeti pe fetele astea. Corect?
Am dat din cap incet, cu gravitate.
Nu te ingrijora. Pun pariu ca Aro va vrea sa le transformam, si atunci veti
putea fi fericiti, gandi ea compatimitoare, ceva ciudat pentru ea. Adica,
vorbim de Jane aici!
M-am cutremurat, erau exact cuvintele pe care nu voiam sa le aud. Am dat
din umeri doar de fatada, si am spus cu voce tare:
- Salut, Jane! Ce ai cumparat?
Ea zambi cu un aer jucaus de complice.
- Oh, biscuiti, suc, ciocolata, niste chestii de prajit...
Vorbele ii fura intrerupte de sonerie. Jasper si Emmet aparura de nicaieri in
camera, cu mutre care se pretindeau a fi nepasatoare. La Jasper mergea, dar
Emmet nu fusese niciodata prea bun la ascuns sentimente.
- Au ajuns, canta Jane si pluti gratioasa, mersul tipic Volturi, pana la
usa.
Deja le auzeam gandurile lui Rosalie si Alice de afara, si trei inimi batand.
Nimic de la Bella, numai liniste. Of, Doamne, am sa obisnuiesc vreodata?
- Salut, va asteptam cu nerabdare, spuse amabila si zambitoare Jane,
deschizand usa larg.
Ochii lui Jasper se marira, cand Alice intra in camera. Purta niste pantaloni
luciosi negri, cu niste pantofi asortati, si un top portocaliu pal, culoarea lui
preferata. Dar Rosalie, wow. Putea fi luata drept vampir daca ar fi avut
pielea mai alba si ochii rosii sau aurii in rochia aceea.
Dar ce erau Rosalie si Alice, pe langa Bella, care purta o bluza subtire si
delicata albastra, niste blugi negri si cu parul ei bogat, de culoarea
mahonului raspandit pe umeri si ochii stralucind?
- Multumim, spuse ea pe vocea ei moale si clara, cea mai frumoasa
voce.
- Buna, Rose, ranji Emmet.
- Salut, Alice, murmura Jasper.
- Buna, Bella, am spus si eu la randul meu cu aerul pe care il
inhalasem inaite ca ea sa intre.
Toate trei dadura din cap, si se asezara pe canapea la semnul lui Jane. Ne-
am asezat si noi in fata lor, spunandu-le sa se simta ca acasa.
- Este o casa foarte frumoasa, comenta Rosalie.
- Intr-adevar, afirma Alice.
- O casa mare, murmura Bella atat de incet incat numai vampirii din
casa o auzira.
Am studiat-o curios, cautand un motiv al incruntarii ei.
- Multumim, spuse Jasper amabil.
- Si, camerele voastre unde sunt? intreba Alice animata.
- La etaj, raspunse Jane.
- Vreti sa le vedeti? intreba Emmet, scutindu-ma pe mine.
- Desigur, zambira Rosalie si Alice.
Bella era ciudat de tacuta, cercetand totul in jurul ei. De asemenea,
gandurile lui Rosalie si Alice erau si ele ciudat de linistite, impacate cu
faptul ca sunt singure intr-o casa cu vampiri.
- Oh, dar ce sunt astea? descoperi Alice pachetele cu mancare pe care
nu mai avusesem timp sa le despachetam.
- Niste gustari, dar nu am mai avut timp sa le despachetam, spuse Jane
ca un ecou al gandurilor mele.
- Nu-i nici o problema, zambi Bella deodata, atragandu-mi atentia. Era
atat de frumoasa cand zambea.
- Nu ne este foame, adauga Rosalie.
Oh, hai odata, vreau sa-i vad camera, gandi ea nerabdatoare.
- Haideti, i-am facut eu pe plac si le-am indicat scarile. Am urcat toti,
dar Jasper se opri deodata si imi sopti la ureche pe un ton foarte jos si
rapid incat nici un om nu putea intelege:
- La naiba, noi trei nu avem paturi in camere!
 - Oups, murmura si Emmet.
- Spuneti si voi ca toate canapelele se desfac in paturi, am sugerat
aproape inaudibil, contand pe inspiratia de moment.
Esti un geniu, gandi Emmet.
- Stiu, am ranjit eu pe un ton foarte jos.
.... cateodata, Drawde, adauga Emmet.
M-am strambat in timp ce ajungeam in fata primei usi, camera lui Jane. Ea
deja exulta la gandul unei zile ca intre fete, si deschise usa repede,
tragandu-le pe fete inauntru. Ele ramasera cu gura cascata in fata auriului,
bejului si maroului care domina. Camera lui Jane era in stilul blanii de
tigru, foarte eleganta, cu un dulap imens.
- Ta-daaa! canta proprietara. Va place?
- Wow, spuse in sfarsit Alice.
- Nu puteam s-o zic nici eu mai bne, murmura Rosalie.
Ca de obicei, Bella ramase tacuta in timp ce se invarteau prin incaperea
mare, privind. Dupa vstebs minute bune si o promisiune din partea lui
Jane ca le va arata garderoba mai tarziu, ne-am indreptat spre camera lui
Emmet.
Oare o sa-i placa?gandi el.
Cred ca da, mi-am spus. Rosalie este foarte asemanatoare cu el, perfecta
pentru el.
Dar niciun gand nu-mi putea tine atentia pe el mai mult decat cateva clipe.
Privirea imi era atrasa ca un magnet de Bella, care isi tinea ochii ori in
pamant, ori prin camera, dar niciodata la mine. Mai ales bluza aceea
albastra, care-i punea in evidena curbele trupului ei fragil... Alice chiar este
priceputa la moda.
Cand usa se deschise, Rosalie privi uimita camera in ansamblu.
- Camera subsemnatului, anunta Emmet ranjind.
- Super, zise Rosalie. Deci unde-i ursuletul?
Emmet se stramba fixandu-ma cu o privire ucigatoare, blastamandu-ma
mental pentru ce ii „facusem”. I-am raspuns cu o expresie inocenta.
Canapeaua mare rosie, TV-ul mare, spatiul... Rosalie il invidia pentru
camera care era exact pe placul ei. Dar...
- Hei, am vazut si in camera lui Jane, de ce nu aveti pat? ridica ea din
sprancene dupa ce umorul se consuma.
La naiba, gandi Jasper.
- Canapelele se desfac, si devin paturi, explica Emmet nonsalant.
Oh, nu mai fa mutra asta de „sunt Magarul Stie-tot”. Sunt sigur ca m-as fi
gandit si eu la explicatia asta, se stramba el mental.
- Ah, mormai Rosalie simtindu-se ca o idioata.
Next, camera lui Jasper. Am observat o mica cuta pe fruntea Bellei, pe
cand ea devenea mai activa, intr-un fel... nerabdatoare.
Dupa ce Rosalie se holba destul, am ajuns in sfarsit in camera in culori
pale a lui Jasper, imediat cucerind-o pe Alice, care incepu sa laude me ntal
designe-ul.
- Camera lui Jasper, anunta Jane.
- Este frumos, murmura ea.
- Mersi, raspunse Jasper, si eu puteam spune ca, daca ar fi putut, s-ar fi
inrosit.
Dar eu aveam nevoie de aer ca sa mai vorbesc, asa ca am deschis fereastra
din camera lui Jasper si am tras aer in piept inainte ca aerul curat sa se
amestece cu mirosul ei. Jasper ma privi intelegator, si dupa cateva secunde,
am inchis geamul la loc. Era o vizita de care voiam sa ma bucur, nu s-o
petrec arzand pe dinauntru pentru sangele ei.
Alice trecu in revista computerul, biblioteca, si dupa alte cateva comentarii,
am ajuns la usa camerei mele. Bella avea pe fata o expresie de necitit, dar
isi framanta mainile, un semn de nervozitate.
- Camera mea, am spus si am deschis usa.
Bella intra prima, restul urmand-o incet. Alice o credea prea simpla,
Rosalie putin plictisitoare, iar Bella...
- Este foarte frumoasa, spuse ea tare, intorcandu-se spre mine. Vad ca
ai o gramada de muzica.
Indica spre peretele acoperit total de CD-uri puse pe rafturi.
- Este placerea mea, am spus zambind incantat ca ii placea.
- Si asta-i vestitul vechi pian, chicoti Alice amintindu-si o anumita
discutie din cantina.
- Mda, rase Emmet si primi un ghiont.
- Stii sa canti la el, nu? intreba Bella apropiindu-se de instrument.
- Desigur, am raspuns si am urmat-o.
- Atunci, imi canti o melodie? zambi ea ezitanta, inrosindu-se un pic.
Oh Romeo, imi canti o serenada? Mai bine va lasam singuri, por... gandi
Emmet sarcastic. I-am aruncat o privire ucigatoare care il amuti.
- Bine, hai ca eu le iau pe fete la o anumita garderoba! tipa Jane si le
trase dupa ea pe Alice si Rosalie.
- Emmet, trebuie sa-mi arati jocurile, si ce ai pe... incepu Rosalie.
- Jasper, de unde ti-a venit ideea combinatiei de culori din camera ta?
Este superba, o intrerupse energica Alice.
Cu aceste cuvinte tot grupul iesi din camera, si usa se inchise incet,
lasandu-ne singuri... din nou. Dar aveam nevoie de aer pentru a vorbi, asa
ca am inspirat adanc. Gatul imi lua foc din nou, si gura mi se umplu de
venin. Tot ce voiam era sangele ei, tot ce voia monstrul.
Stapanindu-mi tulburarea, m-am asezat in fata pianului si am spus zambind
strengareste:
- Dorinta ta este ordin pentru mine.
Din nou, isi pierdu expresia compusa pentru o secunda. Se intampla de
multe ori cand zambeam, oare de ce?
Se sprijini de pian, in timp ce eu am inceput sa cant Claire de Lune de
Debussy. De la primele acorduri, Bella surase surprinsa.
- Claire de Lune?
- Iti plac clasicii? am intrebat surprins.
- Debussy in special, raspunse ea si tacu, ascultand melodia. Macar
aveam ceva in comun. Am zambit la acest gand.
Muzica ma prins in mrejele ei atat de tare, incat nu am auzit-o tragandu-si
un scaun langa mine. Cand am terminat, ea spuse admirativ:
- Wow, esti foarte talentat.
- Multumesc, am raspuns modest, dar...
Un fragment de melodie inca imi juca in cap, dar nu era Claire de Lune.
Bucata imi placea atat de mult, incat mi-am plimbat mana din nou pe
clapele pianului.
- Stai putin, am murmurat. Cred ca mi-a venit inspiratia.
Bella tacu, privindu-ma curioasa. Am atins clapele cam prea rapid pentru
oameni, dar Bella paru sa ignore acest lucru, sau il stia deja, ma rog.
Din nou, ma uimi ca nu avea probleme cu statul in camera singura, cu un
vampir care o voia in special sin ea stia asta Dar ma gandesc daca exista
ceva la Bella care sa nu ma surprinda.
Bucatica era chiar frumoasa, imi placea. Am adaugat o linie de
acompaniament, lasand melodia centrala sa se evidentieze. Am urmarit-o
putin cu linia basului, dar parea putin dezmembrata, asa ca am adaugat o
punte, jucandu-ma cu cateva semitonuri si am ajuns la sfarsit.
Un sfarsit trist. Trebuia sa fie trist, era totul impotriva noastra. Nu exista un
sfarsit fericit pentru mine.
- Asta a fost incredibil, respira Bella socata. Si ai compus-o pe loc?
Am incercat sa-mi revin din ceata si flacarile in care ma arunca o alta gura
de aer, si am raspuns usor crispat:
- Da.
- Esti incredibil, murmura ea foarte incet.
Un om nu ar fi auzit, si pentru prima data, m-am simtit bine ca vampir.
- Ai spus ca ti-a venit inspiratia, spuse Bella deodata in linistea ce se
lasase in camera. Ce te-a inspirat?
Era ciudat cum inca nu ma obisnuisem cu spontaneitatea Bellei. M-am
gandit bine, si am decis sa raspund cu adevarul
- Tu.
Am cercetat-o atent. Ochii ei de ciocolata topita erau uimiti, apoi un rosu
aprins ii colora obrajii.
- Nu pot sa cred.
- De ce nu? am intrebat, ignorand setea intensa.
- Cum de am inspirat ceva atat de... perfect? sopti ea, aplecandu-se
inconstient in fata.
- Cantecul este exact ca persoana care l-a inspirat. O persoana
perfecta, am spus, pierzandu-ma in ochii ei si aplecandu-ma mai
aproape...
Deodata, mi-am dat seama ca fetele noastre erau la o distanta de cativa
centimetri. Mi-am tinut respiratia, si m-am fortat inapoi.
- Nu, adica... trebuie sa...
- Edward, nu mai este nevoie sa te prefaci. Stiu. Stim, spuse ea foarte
incet privindu-ma intens, negandindu-se la consecinte.
Nu m-am obosit sa ma prefac uimit. Logic ca stiam asta.
- Stiam ca ai sa afli, am murmurat. Dar daca stii, atunci de ce esti inca
aici, langa mine?
Am privit-o disperat. Disperat ca in fiecare secunda cand era cu mine era in
pericol, disperat pentru ca urma s-o parasesc, disperat pentru ca nimic nu
mai putea fi reparat, disperat ca o voi pierde. Voi pierde ingerul acesta
perfect, o voi pierde pe Bella. Este momentul in care va pleca, si voi
ramane singur...
Setea nu mai conta deloc acum, si am simtit lacrimi care nu aveau sa curga
niciodata.
- Stii de ce, respira ea si din nou, un roz ii invada obrajii.
Niciun tipat, nimic?
Linistea se lasa in camera, in timp ce mii de ganduri ma invadau. Brusc,
Bella se apleca inainte spre mine, deschizand gura sa spuna ceva. M-am
aplecat si eu instinctiv, dar orice a vrut sa zica, nu mai avu timp.
Omul din mine avea nevoie de ea mai mult decat monstrul.
Buzele mi se unira cu ale ei intr-un sarut in care am pus toata iubirea fata
de ea, o imensa dragoste pe care inima unui om nu ar fi putut-o duce.
Buzele ei erau moi, calde, asa cum mi le imaginasem, si se impleteau cu
ale mele intr-o sincronizatie perfecta, ca si cum ar fi fost destinate unele
celuialte. Mainile ei mi se incurcara in par, si am tras-o mai aproape, dar
respiratia mi se accelera si am vazut numai rosu in fata ochilor, simtind ca
fiecare centimentru din mine o vrea, ii vrea sangele ce mirosea mai delicios
decat orice...
Monstrul urla.

Andru: Sper sa va placa, spuneti-va parerea in comentarii cat mai

muuuulte:D:D:D.
Apropo, cum multa lume m-a sfatuit s-o fac (am o multime de chestii scrise
d mn), m-am gandit sa-mi scriu pentru propriul amuzament un roman, fara
legaturi cu Twilight. Asta NU inseamna ca ma las de Imposibil. De
Imposibil ma las cand il termin:P:P:P...