Sunteți pe pagina 1din 26

CRITICAŞI BlBLIOGRAhlE

FERDINANDDESAUSSURE,

Scrieri de lingvisticăgenerală, text stabilit şi editatde Simone

Bouquetşi RudolfEngler, cu colaborarea luiAntoinette Weil. Traducere de Luminiţa Botoşineanu, Iaşi,

Polirom,

2004, 350 p.

Scrierilede lingvisticăgenerală conţin manuscrise

a familiei Saussure,

saussuriene

datând din anii 1891,1894,

descoperitela reşedinţa

geneveză

în 1996(şi păstrate astăzi la Bibliotecapublică

pentru cursul de lingvistică

generală,

şi universitarădin Geneva).

suntînsemnări

Alături de câteva notiţe pregătitoare

ale marelui lingvist ce vor fi fostfolosite la redactareaunei ample lucrări de lingvistică

în care- dupămărturisirea

autorului

_.

se prefigurao nouă doctrină

generală(din păcate pierdută),

asupralimbajului, concepută din perspectiva raportului dintre cuvânt şi lucrudesemnat, concepţie

carear fi conduschiar spre o reformarea disciplinei. Aici, Saussure intenţiona să redefineascăşi să

reanalizezeconceptele

fundamentale,

să refacă terminologia

lingvistică,

să corectezetot ceeace

consideraeronat sau perimat în ştiinţalimbajului.

scrierileautografe

Documentele

În volum,pe lângăaceste texte inedite, editorii au inclus,sub numele de Documente vechi,

ale lui F. de Saussure

cuprinse

în ediţiaR. Engler din 1968--1974.

posibilitatea

de a pătrundeîn laboratorul

noi, ca şi celevechi, oferă cititorului

creatorului uneia dintre cele mai complexeşi realistedoctrine astipra limbajului uman şi de a

descoperi un Saussure meditativ şi ezitant, care-şi construieşte euristica pe un şirde ipotezeşi denoi

intuitii,ce se vorregăsi, abia mai târziu, la uniireformatori ai domeniului (şcoala pragheză, şcoala

glosematică,

Bloomfield,

Coşeriu şi alţii).

Este cunoscutfaptul că receptareaenunţurilor

saussuriene,

şi mai cu seamăacceptarea

distincţiilor dihotomice formulatetranşant, aşacum erau prezentate în Cours de linguistique generale

(elaboratpe bazacâtorva însemnări ale profesorului şi a unornote de cursstudenţeşti), au creat

problemechiar discipolilor acestuia (Ch, Bally, A Sechehaye, R.Godel, M. Frei, H. Btjrger, A Meillet,

S.Karcevskij, M. Breal, M. Grammont şi alţii), dovadă fiind disputele în jurul prillci;flalelor aserţiuni

alemagistrului. Este suficient să invocămproblema definirii semnului lingvistic' şi a caracterului

arbitrar,nemotivat al acestuia,cu consecinţeîn interpretarea dihotomiilor semnificant - semnificat,

sincroniediacronie, social - individual etc, problemăcare a suscitat,pe parcursul intregului sccol

trecut,dezbateri În cares-au antrenat toţi creatoriide doctrinepostsaussuriene, având, fireşte, ca

principalăsursă şi constantpunct de referinţăconcepţia lingvistului genevez. Mai ales după 1957,

cândR. Godel publică sursele manuscriselor Cursului de lingvistică generală, s-a trecut la o revizuire

a conceptelorşi a dihotomiilor saussuriene. Astfel a începutreconstituirea unei forme definitive a

doctrineilui F. de Saussure,prin descoperireaspiritului autentic al gândiriiacestuia. În noile

documentede arhivă,Saussure reia cu insistenţădiscuţia asupra caracterului opozitiv al enunţurilor

lingvistice, asupra raportului dintre semnul lingvistic şi termen(considerat ca factorperturbator al

ştiinţeicuvintelor), asupra arbitrarităţii semnului lingvistic, asupra creativităţii limbajului şi a rolului

analogiei în producereaacesteia etc.

Meritulapariţiei acestei cărţi revine Editurii Polirom din laşi, care, prima în lume,s-a angajat

să punăla dispoziţiaspecialiştilor o traducere a acesteicolecţii de texte(inedite) aparţinând

creatorului lingvisticii moderne. Este foarte profitabil pentru tineri, în special,ca marile doctrine să

fie studiateîn limbamaternă, căci astfel eforturile sunt direcţionate numai spre înţelegerea corectă a

problematicii, şi aşa foarte complicată, eliminându-se posibilele ambiguităţi pe carele poateadăuga

lecturaîntr-o limbă străină, chiar bine învăţată.

ALIL,1. XLIV-XLVI, 2004-2006, Bucureşti.:p. 277-302

278

CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

2

Traducătoarea

textului, Luminiţa Botoşineanu,

şi-a asumat o sarcinăgrea, de cares-a achitat

curesponsabilitate

şi dăruire. Bună cunoscătoare

a limbii franceze

şi totodată a concepţiei

saussuriene

(a fostantrenată

la pregătireapentru tipar a Cursuluide lingvisticăgenerală, publicat tot la Editura

a realizat o traducerecorectă, clară, remarcabilă

sub

Polirom,în 1998),Luminita Botoşineanu

aspectulproprietăţii termenilor lingvistici şial acurateţei aparatului critic.

Carmen-Gabriela

Pamfil

G. IVĂNEscu,Curs de sintaxalimbii române moderne.

Editat, adnotat şi prefaţatde Oana

Popârda,Iaşi, Editura Junimea,

2004, 270 p.

Carteaconţine

ciclul de prelegeri

desintaxă

ţinute de G. Ivănescu

la Universitatea

din11Şi,

înperioada

1947-1948, multiplicat larotaprint şipublicat sub titlul Curs de sintaxa limbii române modeme. Textul acestei

ediţiiare la bazăexemplarul dactilografiat, completat cu notelede cursdin anul universitar 1948-1949,

aparţinândunui fost student al său,profesorul Ştefan Giosu, exemplar confruntat în parte şi cufragmentele

adnotatedeautor, păstrate înfondul Ivăneseu dela Biblioteca Filialei Iaşi a Academiei Române.

Savantul

ieşean delimitează

încă din Introducere

cele două posibilităţi

deinterpretare

a conceptului

de

sintaxă:pe de o parte,o anumităparte a limbii, o anumită categorie defapte lingvistice, iarpe de altă parte,

ştiinţacare se ocupă cu aceste fapte de limbă, aşa-numita sintactică. După o prezentarecritică a direcţiilor

principaleîn lingvistică,

autorul

întreprinde

o analiză afrazei. concepută'

caunitate fundamentală

în analiza

sintactică. Seprezintă, astfel tipurile de frază propuse de lingvistul ieşean: fraza cunoaştere (identificată cu

judecatadin logică)

şifraza practică

(aparţinând

studiului

teoriei

acţiunilor

umane

PentruIvănescu, sintaxa este "ştiinţa elementului

formal din frază", dar şi "ştiinţaformelor

înţelesurilor frazei" (p. 37).Plecând de la ideeaomniprezenţei semnificaţiei, G. Ivănescu gândeşte

studiullingvistic În modextensiv, până la a facedin acesta o adevăratăteorie a cunoaşterii (vezi

Prefata).Astfel, el reconsiderădomeniile sintaxei, semanticii şi lexicologiei şi arată că morfologia

esteinclusă în sintaxă,idee care ar stala bazaunei discipline lingvistice aparte, morfosintaxa (poziţie

adoptată, de altfel, de unele orientări lingvistice

ulterioare),

opusul sintaxei nemaifiind

morfologia,

ci

lexicologia, iar al morfologiei, nu sintaxa,ci semantica. Constituirea morfosintaxei pune În valoare

dimensiunea semantică a semnului lingvistic, a formelor unei limbi (în accepţiunea ivănesciană),

Câtpriveşte pragmatica,

aceasta ţine şi desemantică,

considerate

şi de sintaxă, iar raporturile

cusemiotica

şi cupragmatica SlU1t

în diversitatealor.

plecând de la relaţiajormă-conţinut

la sensulformelor

semanticii

vs.realitate şi de

În Prefaţă,editoarea

insistă asupra valorii demersului

ştiinţific

propus de profesorul

lvănescu,

care,investigând critic doctrinele lingvistice vechi şi moderne(Humboldt, Wundt, Portig, Ries,

Saussure, Meillet ş. a.),adună argumente în sprijinulpropriei sale concepţii, potrivit căreia în limbă

factorullogic coexistă cu cel psihologic; pornind de la aceastăpremisă, o analiză judicioasă a sintaxei

trebuiesă aibăîn vedereanaliza gândirii şi totodatăa spiritului(sentiment,

intuiţie). Astfel, sub

aspectulei sintactic, limba română este analizată de autorprin prisma antropologismului lingvistic,

aşadarelin perspectivă psihologică, socio-culturală etc. În concordanţăcu perspectivalargă,

integratoarea autorului,faptele sintactice sunt abordate din PlU1Ct de vederelogic, psihologic,

ontologic,semantic şi pragmatic. Legătura indisolubilă între sintaxă, logică şi psihologie, grefată pe

ideeasaussuriană de sistem,conduce, în lucrarealui G. Ivănescu, la o simbiozăîntre structural şi

funcţional,li.ngvistul

elementelor

oferind modele de analizăa frazei(teoretică,

aleacesteia.

practică şi voliţională)şi a

fundamentale

Lucrareaeste, în fapt,o sintezăatât a opiniilorexistente în literaturade specialitate,

principalele

surse fiind lucrări de lingvistică,

dar şi

constituie

o lucrare de

în evoluţiaacesteia,

interpretatecritic (într -un demers interdisciplinar,

delogică şi depsihologie), cât şi a cercetărilor anterioare ale autorului.

Cursulde sintaxalimbii române moderne al profesorului

româneşti,

referinţăpentru istoria teoriei sintactice

G. Ivănescu

reprezentând

o etapă marcantă

  • 3 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

279

precumşi o altă"verigă" din concepţia

generală

asupra limbii a savantului

ieşean. Demersul,

meritoriu,

realizatde Oana Popârda - derecuperare

şi de restituire

a acestui text inedit - poatefi şi lU1punct de

plecarepentru aprofundarea unor direcţii analitice având ca obiect limba română contemporană.

ElenaDănilă

PsaltireaHurmuzaki:

vol. 1, 340 p.; vol, II, 196 p., ediţiecritică de Ion Gheţieşi

Editura Academiei

Române,

2005.

MirelaTeodorescu,

indice de Rovena Şenchi, Bucureşti,

A apărutediţia critică a PsaltiriiHurmuzaki, "cel mai vechi şi totodatăcel maiinteresant

monument al limbii şi literaturiiromâne de la începutulsecolului al XVI-lea"(Cuvânt înainte, p. 5).

Primulvolum, realizat de IonGheţie şi MirelaTeodorescu,

inainteal editorilor,prezentarea

surselor bibliografice,

cuprinde,

în afaraLUmi

succint Cuvânt

Studiul filologic şi Studiullingvistic al

şi Facsimile. Al doileavolum

se insistă asupra celei mai

textului,Nota asupra ediţiei, textul în sineal PsaltiriiHurmuzaki

constituieIndicele de cuvinte al ediţiei,alcătuit de Rovena Şenchi.

În capitolulOpinii asupra Psaltirii Hurmuzaki

importantelucrări a domeniului,

din Studiulfilologic

cu celelalte

Psaltirea Scheianâ comparată

psaltiri din sec. XVI şi XVII

tradusedin slavoneşte (1916), aparţinând lui L-A. Candrea, precizându-se că majoritatea cercetătorilor

aupreluat opiniile

acestui autor, se trec În revistă, pe scurt, părerile diferite fată de acestea.

manuscrisului

aflăm, între altele, faptul că manuscrisul

DinDescrierea

Psaltirii Hurmuzaki

este

al psaltirii însumează

înregistrat

sub cota 3077 BA.R, cuprinde 134 de foi,din care textul propriu-zis

125de foi. SlU1tdescrise dimensiunile manuscrisului, culoarea cernelii (cafenie) şi intervenţiilecu

chinovar. Scrisul pare să fieal aceluiaşiscrib, care efectuează şi multe corecturi, iar paginile prezintă

numeroaseştersături, fapt ce îi detemrinăpe editori să constate că scribul a făcut şi o reviziea textului,

În capitolulOriginalul după care s-a efectuattraducerea sunt retinute,dintre opiniile

existente, două: cea a luiCandrea, care consideră că textul după care s-a tradus Psaltirea Hurmuzaki

esteo versiuneslavonă apropiată de Psaltirea sârbească a lui Branko Mladenovic (13.46) şi ceaa lui

Al. Mareş,conform căreia originalul ar reprezentao altă traducere slavonă, care păstrează LUlele

particularităţi

alevariantei

Branko Mladenovic,

cutrăsături ce se întâlnesc

în ceamai ,yeche traducere

a Psaltiriiîn slavonă.Concluzia la care ajung editorii este că Psaltirea Hurmuzaki pa" a fi maiveche

decâtcelelalte psaltiri din secolul al

XVI-lea.

..

Celmai întins capitol al Studiului

filologic, Copie sau original, tratează, după cum se anunţăşi

Aducând în discuţieiniţial punctul de vedereal lui

dintitlu, o problemădificilă şi controversată.

Candrea,anume că textulreprezintă auto graful traducătorului, editorii analizează părerile contrare,

care susţincă este vorbadespre o copierealizată după o psaltireslavo-rornână. Principalul

considerent este frecvenţa ridicată a emisiunilorde la începutul, de la mijloculşi de la sfârşitul

cuvintelor, precum <scâr--băscu, marcgir.-ea, pragcurelor> sau chiar lipsa lU10r cuvinte întregi şi a

bourdon-urilor, aspecte discutate pe larg(p. 14,15). În susţinereaaceleiaşi teze sunt aduse şi alte

argumente: tăieturi le şi ştersături le din text, fapte de grafie,analizate detaliat (p. 16, 17),de tipul

împănratul în locde impăratul, dzgiceţi, va adaudze, va tradze, unele invocate şi dealţi cercetători, şi

frecvenţaunor slavonisme precum oko, moe, vidite, konecă, dintre care unele SlIDt şterse, adăugându-se

cuvântulromânesc corespunzător.

În opiniaeditorilor,

esteintervalul

perioada aproximativă

(în regiunea

când a pututfi realizatăcopia Psaltirii Hurmuzaki

textul fiind copiat apoi în Moldova.

Psaltirea

1491-1516

Banat-Hunedoara),

Autoriiediţiei precizează că existăpuncte comune între Psaltirea Hurmuzaki,

Scheiană, Psaltirea voroneţeană şi cele două Psaltiri coresiene (1570 şi 1577).De asemenea, se arată

că aparconcordanţe între Psaltirea Hurmuzaki, Psaltirea slava-română atribuită lui ŞerbanCoresi

(1588-1589) şiPsaltirea lui Dosoftei (1680), ceea ce se explică prin răspăndirea Psaltirii Hurmuzaki

în secoleleal XVI-leaşi al XVII-leaşi prinfaptul că "ease bucurade o marenotorietate şi de un

deosebitprestigiu, de vreme ce ŞerbanCoresi se referea la ea,deşi avea la dispoziţiedouă tipărituri

similareale tatăluisău" (p. 22). Cei doi editorinu excludnici posibilitateaca textulPsaltirii

Hurmuzaki

să fi fosttipărit (Probleme

defiliaţie).

  • 280 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

4

Studiullingvistic debutează cu subcapitolul Grafie, în caresunt examinate în specialslovele cu

valorimultiple. Uneori, anumite slove au valorile cele mai neaşteptate, cum ar fi iusulmare (JK), care are

valoarea[ă] sau [îl, dar şi [ia]în a;.PL (= iară), Ma;.Ille (=miluiaşte) şichiar [el în CAI. a I.I0Y,l.\CKa (=se

a giudeca), Confuzii de acest tip îi determinăpeeditori să conch:idă că,,ne aflăm în faţaunui text copiat

de o persoanăpuţin familiarizată cu regulilescrierii chirilice româneşti şi, în afarăde aceasta,şi

insuficient

de atentă sau insuficient

de pricepută

în descifrarea

textului pe care îl copiază.

S-ar putea să

neaflăm în faţaunui copist care are altă limbă maternă decât româna" (p. 29).

În subcapitolul Fonetica Slll1t analizate Vocalismul şi Consonantismul, cuprecizarea valorilor

fiecăreivocale, respectiv consoane, cu exemple şitrimiteri la text.

În ceeace priveştecapitolul Morfologia, apar semnalate, pe lângăformele curente, situaţiile

speciale, cu specificări în ceeace priveşte frecvenţa, în cazultuturor părţilor de vorbire,începând cu

flexiuneasubstantivelor, şi se fac observaţii asupra articolului, adjectivului, pronumelui, numeralului,

verbului, adverbului şi Iocuţiunilor adverbiale, prepoziţiei şi locuţiunilor prepoziţionale, conjuncţiei şi

interjecţiei, aceasta din urmă prezentă în PsaltireaHurmuzaki prin trei exemple (o, oi, vai).

Lacapitolul

Sintaxa, se arată încă de la începutcă, pe lângă influenţele

modelului

străin şi unele

particularităţi specifice lirnbii traducătorului, eventual a copistului, textul Psaltirii Hurmuzaki prezintă

"utilizareaunor procedee mai degrabă specifice limbajului vorbit: interogaţia, exclamaţia, în primul

rând,apoi o exprimaremai simplă, în frazemai puţin complicate, cupredominarca coordonării" (p,48).

De asemenea,editorii precizează criteriile în funcţiede care au fost selectatepentru analiză

particularităţile sintactice relevate. Sunt sistematizatefaptele de Sintaxapropoziţiei (subiectul,

predicatul, circumstantiale
predicatul,
circumstantiale

acordul subiectului

cupredicatul,

atributul,

complementul

direct şi indirect,cornplementele

sociativ, opoziţional

şi de

de loc, de timp,de mod,de cauză,de scop,instrumental,

excepţie)şi cele de Sintaxa frazei, coordonarea (copulati vă, adversativă, disjunctivă) şi subordonarea. În

cadrulsubordonării sunt discutateelementele relaţionale şi tipurilede subordonate(subiective,

atributive, completive directe şi indirecteşi circumstantiale: de loc, de timp,de mod,cauzală, finală,

condiţională, concesivă), Un subcapitol aparte este atribuit topicii, tributară în unelelocuri modelului

slavon,cu precizarea că .nu esteexclusă

[...

] dorinţaexpresă a traducătorului dea scoateîn reliefun

dispărute ulterior din limbăsau a unor

cuvântmai important din text" (p. 58). Au fost reperate şimele exemple de chiasm şi dislocări,

Lexiculcuprinde, pe de o parte,analiza cuvintelor

cuvintemai puţin cunoscute, precum a se cumpli« lat.compleo", -ire) 'a se stinge,EI pieri', a se

dupleca« lat.duplicare) 'a se clătina;a seapleca, a seîndoi' , gint « lat.gens, -tem) 'neam, popor,

seminţie',cluciu « v. sI.kljuăi) 'tâmplă', conob « v. sl. konobu';'vas', ispolin « v. sl. ispolinăş

'uriaş',a răsvări« v. sI. rastvarjatiţ'a amesteca',a celui« v. sl, magh.csalni) 'a înşela,a

amăgi',giloşag « magh.gyfJloseg) 'ură'. Pe de altăparte, sunt studiate Cuvinte cu forme sali

sensurideosebite de celecurente În limbaactuală, cum ar fi: cuntinri'a pedepsi',getnjruchi

'rudă,neam', beztdmă 'prăpastie, abis', dihanie 'suflare', zborr 'adunare', a tămădui'a zidi'.

În capitolulFormarea cuvintelor sunt abordate, cu exemplificări

şi comentarii,

aspectele

derivării,compunerii, .schimbării categoriei gramaticale: În ceea ce priveşte derivarea cu sufixe, se

subliniazăcă un aspectimportant il reprezintăfaptul că, dintresufixele cele mai productive, cu

excepţialui -ie (de origineslavă şi latină),celelalte - -tor, -ură, -i, -os suntlatine. Pentru

derivareacu prefixe este semnalat un număr mic de derivate. Se remarcă în PsaltireaHurmuzaki o

particularitatea limbii vechi, aceea a prezenţeiunui mare număr de cuvintefără prefixul în-rim-:

bogăţi,dereptare, cllngiura, toarce 'a întoarce',vechi 'a seÎnvechi' ş.a.

În Notăasupra ediţiei, vorbind despre maniera pentru care au optatla redareatextului În

alfabetlatin, respectivtranscrierea interpretati vă, editoriisubliniază, În spirit ştiinţific,că

operaţiedificilă.
operaţiedificilă.

] suntperfectibile,

ceea ce înseamnăcă noioferim o ipotezăde lucru,care poate fi

oricândînlocuită prin alta, avansatăde lll1cercetător mai avizat"(p. 76).De asemenea,este

prezentatămaniera de aranjarea textuluiîn ediţie(versete, titluri etc.) şi modalitateade redare a

slovelorchirilice În alfabetlatin, cu întregulcomplex de problemepe careîl presupuneaceastă

5

CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

281

Textultranscris al Psaltirii Hurmuzaki

realizate

ocupă 124 de pagini din primul volum al ediţieişi este

urmatde facsimile,

în condiţiigrafice excelente.

Volumulal doilea,realizat de RodicaŞenchi, cuprinde indicele exhaustiv de cuvintecare,

s-ar fi realizatdupă alfabetul latin, iar toate

poate,ar fi fostmai uşor de consultatdacă alfabetizarea

cuvintele-titlu

ar fi fostredate În acelaşi alfabet.

dezideratul

Într-adevăr,

instrument

de lucru care facilitează

rândde transcriere,

dar şi de sintaxă, morfologie

editorilor este atins.Actuala ediţie a PsaltiriiHurmuzaki

înţelegerea

unui text ce pune extrem de multe probleme,

şilexic.

este un

in primul

MioaraDragomir

VASILEARVINTE,

,,Alexandru

Normele limbii literare în opera lui Ion Creangă,Iaşi, Editura

Universităţii

Ioan Cuza", 2002, 292 p.

Volumulde faţă se înscrieîn liniapreocupărilor

de acumbine cunoscuteale autorului

privindaspecte ale limbiiromâne în diferiteetape ale evoluţieisale (să amintimaici doar

participareasa, ca anchetatorşi coautor,la realizareaNoului Atlas lingvistic român, pe regiuni.

Moldovaşi Bucovina,

publicarea

unui foarte cuprinzător

curs de Istorie a limbiiromâne, redactarea

Studiilor lingvisticeintroductive pentru volumele apărute din Monumentalinguae

Dacoromanorum,

Biblia de la Bucureşti(1688), precum şi numeroaselesale articole de istoriea

limbiişi deistorie a limbiiliterare).

Creangăs-a grefatîn conştiinţaromânilor şi în istorialiteraturii române nu numaiprin

din opera sa, limbă

Amintirileşi povestirilesale, ci şi graţielimbii pe careo vorbescpersonajele

carea foststudiată până acum îndeosebi din perspectiva functiei sale estetice. Pornind de la acest

adevăr,V. Arvinteîşi propunesă cercetezelimba din operascriitorului

humuleştean

sub un alt

aspect,şi anumemodul În carese înscrieea În procesulde unificare a limbiirdlilâlle literare, prin

efortulconstant al creatoruluide a Înlocuiunele forme moldoveneşti

munteneşti,

considerate

cuc,respondentele

lor

mai apropiate de normaliterară (această tendinţă cpeiivă reuneşte şi alţi

moldoveneşti,

!işa cum şi scriitoridin

scriitoriai Junimii,care au renunţat la anumiteparticularităţi

Munteniaau părăsit unele aspecte regionale).

Confruntând

variantele

în manuscrisale operelor lui

Creangăcu celeapărute în "Convorbiri literare", "Timpul", "Curierul de Iaşi", .Almanahul literar

şi ilustrat","Gura satului" sau cu diverseediţii ale scrierilor sale, Vasile Arvinte pune in evidentă

preocupareascriitorului

(sau a editorilorsăi) dc a înlăturaunele aspecte fonetice sau morfologice

moldoveneşti. În acelaşi timp, lingvistul compară limba lui Creangă cu graiul popular moldovenesc

din secolulal XIX-lea,cu normelelimbii literare actuale şi cu pronunţiileunor cuvinte aşa cum

suntînregistrate

pe hărţile NALR - Moldovaşi Bucovinaîn punctulde anchetă 561, Humuleşti.

Se

fac referirişi la fazemai vechiale limbiiromâne, mai ales atuncicând autorul doreşte să

demonstrezeevoluţia fonetică sau etimologiaunor termeni. În afaraconsemnării temeiurilor

ştiinţificeale demersuluide cercetare(cel mai importantfiind, aşa cumam menţionatdeja,

cvasinoutateasubiectului

abordat), Introducerea

ne prezintăşi metodade cercetare,in fapt cea

Bibliei de la Bucureşti

folosităpentru studiul limbii române literare vechi din textul Pentateuhului

(1668),in comparaţiecu cel din ms. 45, al spătaruluiAIi/eseu, şi din ms. 4389,al lui

DaniilAndreean

Panoneanul.

Volumulcuprinde

patru mari capitole, organizate

fonetic, morfologic

şi sintactic,

in funcţiede apartenenţafaptelor de limbă

al formăriicuvintelor

şi al vocabularului.

investigatela domeniul

Probabilcele mai multe concesii făcute de Creangă în vedereaevoluţiei spre o limbăliterară

unitarăsunt de naturăfonetică. Plecând de multeori chiarde la etimon,lingvistul ieşean arată

cauzeleevoluţiilor

fonetice diferite în graiurilelimbii române. Iată exemplul pentru nor, nori şi

  • 282 CR1TICĂŞI BIBLIOGRAFIE

--------------------------------------------

6

nour,nouri: "Ultima variantă este normală în graiulmoldovenesc şi provine din v. rom.nuăru «

lat.nub lum) > "noor> nour,varianta nor, muntenească, provine din aceeaşi formă v. rom.nuăru ,

darcu o evoluţiefonetică diferită: "noor > nor[

..

.]. La Creangă se întâlnescambele variante, semn

al uneioscilaţii a autoruluiîntre norma lingvistică moldovenească şi norma literară promovată în

scrierilemunteneşti" (p. 29). Exemplelede oscilaţiiÎntre variantelemoldoveneşti şi cele

munteneşti sunt numeroase.

Pe de altăparte, se aduceîn discuţiefaptul că, uneori, în virtuteatendinţei de înlocuirea

formelormoldoveneşti cu celemunteneşti, considerate mai aproape de normelelimbii literare, se

ajungela uneleerori, variantele

vedereetimologic.

De exemplu,

moldoveneşti

în locde secvenţe

fiind de faptcele corecte şi justificatedin punct de

fonetice conţinând

o consoană

pronunţată

dur şi o

vocalăă sau â, ca efectal velarizării, întâlnim, în unelecuvinte în careacestea sunt motivate

etimologic, variante cu e, Î, carenu suntacceptate de limba literară: "Verbul a aţâţa« lat."attîtio,

-are< tîtîonem'tăciune') are silaba ţâ Încădin epoca de formarea limbii române şi esteinregistrat

cu aceastăformă în toatelucrările de lexicografieromâneşti. Prin falsă regresie, la Creangăgăsim

variantacu ţi, a aţiţa"(p. 64). Este şi cazulcuvintelor uriciunea, uricioase, folosite de Creangăin

loculvariantelor cu velarizare, justificate etimologic - urâciunea şi urâcioase.În urmaaceluiaşi

fenomende falsă regresie, ivit din dorinţa de a folosivariantele fonetice ce păreau a fi compatibilecu

normaliterară, au rezultat şi alteforme hipercorecte: vrând să corecteze formele moldoveneşti şăle şi

şăde,scriitorul le înlocuieştecu şele şi şede,forme care se află în contrastcu varianteleliterare din

prezent- şale,şade.

În capitolulal doilea(Morfologia.

Sintaxa) sunt studiate diverse aspecte gramaticale

specifice

limbiilui Creangă,insistându-se asupra inconsecvenţelor autorului rezultate din aceeaşi preocupare

de a renunţala variantelemoldoveneşti

în vederea realizării unei norme literare mutare a limbii

române.Pentru fiecare parte de vorbiresunt analizate deosebirile în raport cu limba literară actuală,

cu formulareaexplicaţiilor de rigoare.Este evidenţiată, de exemplu, prezenţa unor forme diferite in

raportcu norma limbii literare actuale în cazulpluralului unor substantive (talpe, faţă de tălpi; barbe,

faţăde bărbietc.), coexistenţa

în textele analizate a formei unice a articolului

posesiv-genitival

(a),

specificăgraiurilor moldoveneşti, cu formele diferenţiate în funcţiede genşi număr,caracteristice

limbiiliterare de astăzi. Aşa cum, din punct de vedere fonetic, limba din opera lui Ion Creangă nu este

dialectală,

caracteriza,

tot astfelnu poatefi acceptată, crede autorul, nici opinia conform căreia aceasta s-ar

din punct de vederegramatical,

prin aspecte dialectale.

În cadrulsubcapitolului

referitor

la substantiv,

câteva pagini sunt consacrate

humuleştean.

analizei toponimelor

şi antroponimelor

întâlnite in

operascriitorului

Ultimaparte a lucrăriieste dedicatăstudierii lexicului din scrierilelui Creangădin

punctulde vedereal provenienţei(elemente latine moştenite sau împrumuturi, elemente de

origine slavă, turcească,grecească, maghiară, germană, ţigănească sau diverseexpresii

idiomaticeetc.), al grupuriloronomasiologice (viaţa spirituală, calendarul bisericesc, măsurarea

timpului,numele dracului, superstiţii, obiceiuri la înmormântareetc.) şi al semanticii(sensuri

speciale,calcuri semantice).

Pasionatde studiuletimologic

al limbii române, Vasile Arvinte propune,

pe parcursul

întregii

lucrări,explicaţii

noi privind originea

anumitor

cuvinte. De exemplu,

autorul arată că a dezmierdanu

provinedin lat. merda, -ae 'excrement',

ci din < lat."dis-maerido,

-ăre 'a il trist','a fi mâhnit','a fi

abătut';'a jeli', 'a deplânge' (p. 125).Discuţii etimologice sunt făcute şi pentrutermeni ca: chilotă «

germ,Phuhl 'pernă umplută cu pene'), a desfăta« *dîs-fetă, -ăre 'a simţio plăcere, a se delecta' < lat.

"dîs-fetido, -ăre), deşanţ « de + şanţ,unde şanţ este germ, Schanze 'aruncare norocoasă la zaruri'),

huciu« ucr,hustjj'des', husăa 1. 'desime', 'suc dens'; 2. 'drojdie','sediment'), perjă ( <perj < gerrn.-

săs.Piarschş, poştă 'un fel de alice' « germ.Postenţ, poznă « germ.Possen 'festă', 'poznă'), ţencuşă

« magh.cinkos,

cinkus)

etc.

  • 7 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

-------------------------

283

Listaîn care sunt inserate lucrările de referinţă şicea de abrevieri, precum şi Indicele de cuvinte şi

analizate

în lucraresunt inventariate

în funcţie de provenienţa

forme(unde cuvintele

lor dacoromână,

aromână, meglenoromână, istroromână, franceză, friulană, italiană, portugheză, spaniolă, latină, slava

veche,bulgară, cehă, polonă, rusă, greacă etc.) întregesc caracterul ştiinţific riguros al acestuivolum, o

contribuţiedemarcă în domeniul istoriei limbii române literare.

DanielaButnaru

HILDRUNGLASS, Minderheit

zwischen

zwei Diktaturen.

Zur Geschichteder Judenin

Rumănien.

1944-1949,

MUnchen,

R.Oldenbourg

Verlag, 2002, 338 p.

Subsigla Institutului

de Studii Sud-Est

Europene

de la Munchen,

apărea În anul 2002 o lucrare

de interesdeosebit pentru publicul românesc, a cercetătoarci Hildrun Glass, cu titlulMinderheit

zwischenzwei Diktaturen. Zur Geschichte der Juden in Rumănien. 1944--1949 [O minoritateÎntre

douădictaturi. Despre istoria evreilor din România. 1944-1949]. Specializarea pe această linie de

cercetareîi permite autoarei să-şi traseze un drumpropriu, dar, până la urmă,nu lipsitde dificultăţi,

avândîn vederearia relativ necunoscută

pecare o sondează,

aşa cum poate fi focalizatăea de acolo,

dinsegmentul

apusean al EuropeiActivitatea

a implicat şi o componentădidactică,

prin susţinerea din
prin susţinerea
din

unuiseminar de istoriaEuropei de Est şi Sud-Estla Universitatea.Ludwig Maximillian"

Munchen, fapt care atestă interesul pentru această arie geografică. Justificarea Întreprinderii sale se

Înscrieîn efortulconcertat de recuperare, pe careistoricii şi cercetătorii germani îl depun,odată cu

deschidereaoferită de anul1989. Hildrun Glass a participatfrecvent în Româniala manifestări şi

simpozioanecu tematicăistoric-minoritară,

ca, de exemplu,la cel desfăşuratîn 2002,cu tema

Deportări.Tratarea germanilor şi a altorminorităţi in România comunistă. Recunoaşterea activităţii

ei sefinalizează cuobţinerea în acelaşian a premiului "George Bariţiu" pentru lucrarea Contribuţii la

cunoaştereaistoriei saşilor transilvăneni. Un alt titlu care se înscrie în seriapreo\ipărilor privitoare

la populaţiaiudaică din România, Zerbrochene Nachbarschaft: das deutsch-judişche Verhăltnis in

Rumănien,

1918-1938

(Vecinătate

întreruptă: legături germano-române

i'nRomânia, 1918-1938J,

aparemai devreme,în 1996.Documentarea

s-a făcutîn Bucureşti,Iaşi şÎ Tel Aviv,autoarea

beneficiinddesprijinul unor istorici şi cercetători din centrele mai sus amintite.'

minorităţii

reprezentauinteresele

Democrat

Evreiesc.

Acestea erau structuri

decâtmembri ai PCR. Volumul

este structurat

dictaturaAntonescu,

Problemeleabordate

organizaţiilor

sioniste,

cea de a doua,la diminuareaidentităţii

sunt: anularea drepturilor,

efectele exterminărilor

mergând

până la analizaprocesului

de întrajutorare

Revenindla studiulde faţă,autoarea se ocupăde procesulde asimilareşi integrareforţată a

evreieşti

în naţiuneade tip nou, comunist.

evreilor:

Federaţia

Uniunilor

În 1949existau doar două organizaţii

de Comunităţi

Evreieşti

din România

legale care

şi Comitetul

docile în mâinileregimului,

pe două coordonate:

iar la conducerealor nu se aflau

prima se referă la evreiiromâni după

în timpul regimului

comunist.

etnoculturale

,,înmasă", trecerea în revistăa

structurilor

prin intermediul

evreieştiinterne şi internaţionale, înlăturarea legislaţiei antisemite, rutele de ernigraţiecătre Palestina,

respectivcătre Israel. În a douasecţiune, cercetătoarea

"conectarea"

sectorului

evreiesc

la noilecondiţii,

antisemitismul

dinviaţa politică românească

acordă atenţie sporită tacticilor PCR pentru

evreieşti

la acestproces, precum şi

reacţia minorităţii

în perioada 1944-1949.

în ultimele pagini, Hildrun Glass

reproducedatele statistice oferite de recensărninte alepopulaţiei evreieşti pe regiunişi apoila nivelde

oraş(Iaşul ocupa locul al IT-leadupă Bucureşti)

şi face, de asemenea,

o radiografie

a ocupaţiilor,

deunde

seobservă diferenţa nesemnificativă dintre cei implicaţi în serviciişi comerţşi miciimeseriaşi, ceea ce

nuconfirmă

prejudecăţile

curente.

Este detaliat numărul

de reprezentare

ernigranţilor

către Palestina

şi Israel între 1939

Concluzia

pe careo

atât dictaturii

de

şi 1955şi esteprecizat

procentul

al evreilor în Partidulcomunist.

trageautoarea

dreapta,

este că minoritateaevreiască

din România

a plătit preţul subzistentei

cât şi celei de stânga.

  • 284 CRITIcAŞI BIBLIOGRAFIE

8

Volumulreprezintă un punct de plecareatent documentat şi structurat pentru cei interesati de

rezi dând în

contextulpolitic şi economical aceleiperioade, evrei sau neevrei, meritul cercetătoarei

apreciabil. Ceea ce impresionează

tonuldetaşat pe careîl adoptă.Istoricul literar se simterealmente avantajat de informaţiile aflate in

paginilestudiului, unghiul de evaluarea scriitorilorcontemporani

analizatede HildrunGlass lărgindu-se

din perspectivaevenimentelor

la acest studiu este

tonalitateaîn generalneimplicată, lipsită de patetism,a comentariului, deşi pericolulimplicării

emoţionale, atunci când se abordează tema holocaustului, îşi face simţită prezenţa, într-o măsură mai

maresau mai mică. Pentru cei maipuţin informati, o analiză în contexteuropean ar fi restabilit

echidistant poziţia cercetătoarei dela Munchen şi, de asemenea, o listă de lucrări ale acesteia ar Il fost

maimult decât bine-venită.

NicoletaBorcea

SERGIUPAVEL DAN, Povestirile în ramă.Ipostaze universale şi româneştiale unei

structuri,ediţia a II-a,Piteşti, Editura Paralela 45, 2003, 176 p.

În aceastăcarte, criticul şi profesorul

clujean Sergiu Pavel Dan reconstituie

profilul unei

modalităţinarative deosebit de prolifice- povestireaîn ramă.Cunoscute, de asemenea,şi sub

denumirilede povestiriîn cadru(jrame storiesş ori în sertare(romans il tiroirsş,în serii ori

decameronice, aceste Rahmenerzâhlungen presupun .una sau mai multe suite de naraţiuni

independente,

înrudite tematic şi depănateîn temeiulunei invoieli sau al uneiconvenţii

dintre nişte

nu trebuie

emiţătorişi receptori"(p. 5). Dintruînceput, se afirmăcă povestireadecameronică

confundatăcu romanul,

dar nici cu o altăformă epică, numită aceasta de autor povestire în povestire.

Aşadar,nu putempune semnul egalităţii între un roman,construit în jurulunui personaj

şi o naraţiuneîn ramă,deosebită "prin alăturarea,

central,care deţine rolul de liantal ansamblului,

prinjuxtapunerea

sau perindareaunor episoade şi personajedisparate, independente

din unghi

narativ"(p. 5).Un exemplu elocvent dat de criticeste Hanu Ancuţei, numit de celemai multe ori

impropriu.roman", format însă dintr-o suită de povestiri

Lafel de importantă,

independente

între ele.

deşi mai greu de sesizat, este şi delimitareadintre povestirea

modalitate

în sertare şi

povestireaîn povestire.,,Prin această din urmă străveche

autonomă-

naratorii de toată mâna dintotdeauna

expozitivnaraţiunilor

lor [

- mijloc aşadar iar nu specie

audorit să ofere o altăpârtie epică, un nou registru

Guy de Maupassant,

Vasile Voiculescu

sau

principale

al naraţiunii

]. Uniiautori - spreexemplu

...

PavelDan - utilizeazănivelul propriei relatări doar ca pe un preambul-pretext

pe careo încredinţeazănaratorului

continuare,

unei povestiri în povestire"(p. 6-7).Există însă, se observăîn

epice se îmbină.La o asemeneasituaţie asistăm în

contexte în carecele două modalităţi

O mieşi unade nopţi.Aici, în interiorulunui "sertar" narativ, întâlnim de multeori "suprapunerea

sistematicăa mai multor niveluri ale povestirilor

apariţiaconfuziei

în povestire,

(p. 7).

- ceea ce va Il contribuit

din plin la

dintre cele două planuri narative eterogene"

In continuare, autorul stabileşte existenţa a două tipuri de povestire În sertare- dedata aceasta

-, tipul oriental

distincţiaavând la originenu criteriitehnice, narative, ci deordin tematico-tipologic

şi celoccidental. Primul este caracterizat de.rezistenta tradiţie răsăriteană a aservirii supuşilor ] de

[...

cătreconducătorul

atotputernic"

(p. 8). Mersulînainte al povestirilor

amână executarea

sentinţei.

Referitorla tipuloccidental

pretextulnarativ imaginează

de povestirecu sertare,"este interesant

ivirea unei restrişti în viaţaoamenilor"

de observatcă şi de astădată

(p. 11). AClUn

avem de a facecu

în ramă îi aparţine,lucrurile sunt

o calamitatecare îi împingepe oameni să se reunească şi să reziste prin ascultarea poveştilor.

Câtpriveşte stabilirea

cu precizie a genului căruia povestirea

destulde neclare.Dacă romanul este o speciea epicului,ClUU ar puteafi clasificateaceste frame

storieslÎn schimb,despre povestirea în povestire, de dataaceasta, criticul ajunge la concluziacă

aceastanu constituieo specie, ci doaro tehnicădiscursivă. Povestirea în ramă îi esteînsă superioară

şimerită, în consecinţă,

calificativul

despecie.

  • 9 CRITICĂŞI BffiUOGRAFIE 285

Deşitot atât de veche precum tragedia, spune Sergiu Pavel Dan, povestirea în sertarea rezistat

pânăÎn zilele noastre în peisajulliterar. Probabil, însă, că ea ar trebuiprivită ca o subspeciea genului

epic,care oferă un mijloccomod şi eficientde asigurarea "autenticităţii" şi credibilităţii faptelor

relatatede un prim narator. Scenariul narativ al puneriiîn ramăeste, de altfel, des Întrebuinţat azi şi în

tehnicacinematografică,

pentru că oferă multiple

posibilităţi

de focalizare

a acţiunii.

O altă observaţieimportantă făcută de autorullucrării are în vedere"posibilitatea unor

conlucrări instructive între naraţi unile în ramăşi roman,în condiţiilemenţinerii statutului propriu de

cătrefiecare din cele două categorii literare" (p. 6).Putem vorbi deci, în cazulanumitor opere, de

suprapunerea a două specii epice: Manuscris găsit la Saragosa de lan Potocki ilustrează acest lucru.

Capitoleleurmătoare se oprescla maimulte opere literare aparţinând speciei epice în discuţie:

Decameronul, Povestiri din Canterbury, Omie şi unade nopţi, Manuscris găsit la Saragosasunt doar

câtevadintre scrierile respective. Se porneşte de fiecare dată de la datebiografice şi de istorie literară,

urrnărindu-se receptarea operelor în cauză.Aflăm astfel când ajung O mieşi unade nopţisă fie

tradusepentru întâia oară în Europaşi desprefiliaţiile şi ecourilestârnite de celebrelepoveşti

orientale, precum şi căromanul contelui Potocki, care a circulatmai întâi în manuscris, s-a bucurat de

un întârziat,

dar uriaş succes postum. îşi vafi avutîn vederecontele polonez, la aceaepocă, posibilii

cititoriamatori de istorisiricu tentăsupranaturală? Răspunsul afirmativ este cel maiindicat, din

momentce scriitorul construieşte o elaborată strategie discursivă, aşa cum observă şi criticulclujean.

În tramanaratiunii se îmbină,extrem de originalpentru vremea aceea, feericul cu elementede tip

horror,proprii romanului gotic plecând de la Castelul din Otranto de Horace Walpole. Luând în calcul

planurilenaraţiei, precum şi modulîn careprotagonistul le reuneştexse ajunge la concluziacă "avem

suficientetemeiuri să socotimManuscris găsit la Saragosanu unroman, nici măcar unul labirintic, ci o

reprezentativă culegere modernă de povestiri inramă" (p. 82).

Reprezentantul german al povestirii ,,î:nrărnate" esteuirnitoru1 Wilhelm Hau1T, cual său Almanah de

basmepe anul1826. Scriitorului nu-i va fi datsă trăiască, din păcate, mai mult de 25 deani. Însă aceste

povestiri,

deo bogăţietematică

remarcabilă,

reflectă

o personalitate

ieşită din comun,

o compoziţie

narativă

modernăşi unoriginal

mod de comunicare

al diferitelor

niveluri ale naraţiunii.

Basmele

lui Hauff pot ti

cititeastfel nu numai de copii, ci şi deadulţi. De fapt, această calitate le esteconferită prin faptul că se

situeazăundeva lajumătatea

drumului

între poveste

şipovestirea

fantastică.

Dacă întânwlările

dinpoveştile

fraţilorGrimm îi mai pot speria doar pe copii, în schimb, cele ale lui Hanff, precum şi PersonajeJe lui,oferă

ununivers ficţional mai tensionat şimai apropiat de percepţia modernă. "

Exponenţii români ai genuluila carese opreşteautorul sunt Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade

şi VictorPapilian, Fireşte, opera sadoveniană cea mai elocventăpentru ilustrarea povestirii

"înrămate"este Hanu Ancuţei. Reunirea personajelor la han, în vremuritulburi, constituie pretextul

declanşăriişirului de povestiri.Criticul urmăreşte să surprindăîn textulsadovenian

elementenarative inovatoare

în raportcu alte scrieride gendin literaturauniversală.

narativ,regulă de la carenici Hanu Ancuţei nu se abate,are la bazăcategoria

fapt,în interiorul de complexitatea
fapt,în interiorul
de complexitatea

acestei lumi imaginare

eventualele

Orice text

literară a timpului;

de

în funcţie

putem avea două sau mai multe planuri temporale,

acţiunii relatate. Povestirea

are, prin urmare, două paliere: primul este acela al

discursului verbal, al ennnţării,care ne introduceîn cel de-aldoilea plan, al lumiinarate sau al

diegezei.Dar cum altfel ar puteafiinţa epicul decât etalându-se pe mai multeplanuri temporale,

povestitecititorului? Este ceea ce observăşi SergiuPavel Dan: momentul întâlnirii la hanconstituie

unprim chenar temporal, cel al prezentului narării. Acestuia i se opune trecutul aproape .fabulos", de

poveste,constituit din istorisirile personajelor sadoveniene. Pornind de la toposulhanului, criticul

considerăcă HanuAncuţei se înrudeştecu Povestiriledin Canterburyale lui Chaucer.Se poate

observaprezenţa constantă

a unui astfel de reper spaţial, hanul, în multedin povestirile

în sertare;el

apare,de asemenea, în cartea lui Potocki, precum şi în basmele lui Hauff

Câtpriveşte prezenţa modalitătii povestirii "înrămate" în opera lui Mircea Eliade, autorul este

Christina conţin nuclee ale

destulde sceptic.Şi, totuşi, el e depărere că La ţigănci sau Domnişoara

unorframe stories. Nu altcevaar fi, în La ţigănci,povestea intercalată în textpe careSimina i-o

relateazălui Egor.Apoi, "predilecţia pentru tipul Gavrilescu de protagonist, structural dispus să

povestească"(p. 152)ar constituimI al doilea"factor prielnic genului". Podul, apropiată de

286

CRITICĂŞI BillUOGRAFIE 10

modalitateanarativă a puneriiîn ramăprin prezenţa a trei bărbaţi care folosesc prilejul unei călătorii

pentrua povesti,nu constituie,totuşi, un exempluîn aceastăprivinţă. Într-adevăr, aici Eliade

aglomereazăîntr-o manieră destul de obositoare"aproape toate obsesiilemitice-filosofice şi

rezolvăriletematico-tipologice. Podul devine astfel o colecţiede parafrazerezumati ve aletemelor

cunoscute, lU1 breviar, lU1 compendiu, un dicţionarexplicativ al întregiisale creaţii beletristice"

(p. 147).În schimb,personajul Zaharia Fărâmă din Pe strada Mântuleasa poate fi considerat pe drept

cuvânto Şeherezadămodernă, ce îşi foloseşte priceperea de povestitor pentru a amânao sentinţă, dar

şi pentrua dezvăluieventuale elemente de mit,întârnplări stranii ori fantasticecare ar guvernaîn

ascunsmersul obişnuit al lucrurilor.Referindu-se la cunoscutapovestire a lui Eliade,criticul

desfăşoarăun ampluşi eruditcomentariu asupra declanşării mecanismului sertarelor narative, De

aceastădată, se arată, personajul-narator esteîndeajuns de bine conturat ca tip uman şi, deasemenea,

foartepotrivit rolului de bătrâncare, sub aparenţaincurcării planurilor temporale, relatează

anchetatorilor comunişti o serie de istorii de-a dreptul fabuloase. În discursul fostului învăţător apar o

mulţimede figuri din trecut: elevul său Lixandru, Iozi, fiul de rabin, Oana, femeia gigantică ş.a Iarăşi

observăfoarte inspirat autorul că personajeprecum prezicătoarea Leana sau frumoasa Arghira trimit

la alte naraţiunieliadeşti, putându-se vorbi astfel de lU1intertext comun prozei lui Eliade.

Nelimitându-se doar la descriereaatributelor proprii unorframe stories, Sergiu Pavel Dan continuă cu

o seriede considerente privitoare la eventualafantasticitate a povestirii în discuţie.În cazulde faţă,

concluzia, foarte îndreptăţită, este că nu există aici un fantastic autentic; se poate vorbi mai curând de

fabulossau feeric, întrucât evenimentul supranatural seproduce undeva în trecut,iar cititorul ascultă

doaro relataredestul de vagădespre acesta. Aşadar, celebra ezitare todoroviană nu se produce,iar

lecturatextului nu provoacăsentimente de spaimă,ci doarde uimire.Ezitarea şi spaima,transmise

concomitent receptorului, ar institui- considerăteoreticieni mai recenţi,precum Jean Fabre -

fantasticul canonic. Eliade se aşază,mai curând, în descendenţafantasticului romanticilor germani

Prin distribuireamaterialului epic, bazat pe o temporalitatemultiplă, micro-romanul Pe strada

Mântuleasaare toate drepturile de a fi considerat o "povestire în ramă".

Concluziilesunt, practic, o invitaţiela continuareaîncercării de definirea acesteimodalităţi

narative,autorul afirmând că "investigaţiade faţănu pretindeşi nicimăcar nu tindesă-şi epuizeze

vastulobiect" (p. 172).Şi în aceastăcarte, Sergiu Pavel Dan dă dovadă de aceeaşi erudiţie cu care ne-

a obişnuitdin alte lucrări. Amplitudinea

demersului

critic nu minimalizează

cunimic farmecul

acestor

analizebazate pe bogate şi inspirateprospectări înliteratura românească şi universală.

AnaAlexandra

Zăstroiu

LIVIUPAPUC,

Leea Morariu. Studiu monografie,

Iaşi, Editura Timpul, 2004,308 p.

Nu-ide mirare că Liviu Papuc s-a oprit, în studiulsău monografie

Bucovinean

el însuşi, bibliofilul

(apărut la EdituraTimpul),

asupraunui cemăuţean,

nostru are fărădoar şi poateo afinitate

profundăcu tot ce provinedinspre acele meleaguri.

Şi-a ales să tratezein extenso"viaţa şi opera"

unuicărturar despre care cu toţi am auzit, dar despre care nu prea se ştiemare lucru - LecaMorariu.

Subiectulli s-arputea părea unora şi altoraarid sau, mă rog, lipsit de spectaculozitate.

însăfără parti-pris-iui

consistentul

studiu, scepticii şi cârcotaşii

suplu al cercetătorului

Parcurgând

vor avea o maresurpriză. Condeiul

unui demers

imprimă o alură agreabilă,de un firesc convingător,

istorice-literar

care - vezişi impresionanta

şi scorţoşenia

bibliografie!

- a presupuso stăruinţăde cursălungă.

lectura.

Puzderia

de date, culese

şi atrăgător,

de o

Nimicdin crispările

unor lucrări de acest tip nu îngreunează

sunt absorbite

uneoride unde nici cu gândul nu gândeşti,

într-un discurs fluent, limpede

acurateţecare, dată fiind uşurinţa exprimării,

considerabilul

efort întreprins

nu lasăsă se întrevadă,

decât pentru un ochiavizat,

de a fiapreciată.

deLiviu Papuc, cu o destoinicie

întru totul vrednică

Ca să laseimpresia, care nu-i doar o impresie,că ştie-tot,unde nu a scotocitmonograful,

spre date exacte, probante"?

Sursele, dintre

stăpânitel însuşide "înclinaţiafirească a bucovinenilor

  • 11 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE 287

careunele, cu siguranţă, anevoios dibuite, sunt fel de fel:tradiţii de familie,comunicări orale,

descoperiri

în arhive şi muzee, ba chiar matricole

şcolare, condici parohiale,

cărţi poştale, adnotări pe

vechibroşuri, inscripţii,

ca să nu mai vorbim de filele pline de mărturii din jurnalul lui Leca Morariu,

cu o fineţeîn afaraoricărei ostentaţii,

Atuncicând firul e preaîncâlcit, Liviu Papuc îşi exersează,

spiritulde discernământ. Când spaţiul documentar prezintă lacune, le suplineşteprin mici jocuri de

imaginaţie. Dar o imaginaţie, se cuvineadăugat numaidecât, laobiect. Oricum, nu pierdenimic din

vedereşi, dinaproape În aproape,din articol în articol,din studiu în studiu,din op În opuscul,cu

graţieşi minutie- formulăcare îl defineşte-, configurează portretul unui bucovinean respectabil,

Alexandru(Leca) Morariu "ot" Cernăuţi.

O figură,să recunoaştem, nu de primulplan. Ceea ce nu înseamnăcă nu merităadusă, sub

luminiocrotitoare, la rampăDe ce ocrotitoare?Pentru că, născutîntr-o provincie urgisită de

Dumnezeuale cărui raţiuni de multe ori nici dracu' nu le Înţelege-, născutdeci într-un vitregit colţ

delume, supus calvarului unor repetate, tragice rupturi de patria-mamă, Leca Morariu nu a fostnumai

controversat, ci şi ostracizat, într-o manieră care, mai ales în amurg,a devenitpenibilă şi revoltătoare.

Ocolit,ignorat, uitat, oJX.'I1l

luice soartăputea să aibă?Gestul reparator,

iată, îl săvârşeşteLiviu Papuc,

căruiadicţionarele îi dezvăluie, într-o paranteză derutină, omisterioasă identitate - P. Morariu.

Dupătipicul oricărei monografii,

personagiului

activităţii

autorul desfăşoară sistematic traiectoria existenţei şi il

familială,

studenţia,

stagiul militar, drumeţiile,

pecare l-a selectat. Ambianta

deplăcere sau "exploratorii", pătimirile tânărului "În vâltoarea războiului" şi, la dreptvorbind, În tot

restulvieţii: boli, refugii dramatice,

Bucovinei

culturale,

iar apoi,[malul Întristător.

O!ume prea puţin ştiută, aceea a

Un climat, cu specificulşi

e restituită în paginialerte, de un discretataşament.

maicu seamăcu reflexelecrucii ce i-a fostdată acelei părţi de Moldovăs-o poarte. Nume aproape

necunoscute,

nume ciudate,

nume însemnate.

Bucovina

rediviva

...

În centru]naraţiunii,

cum se şi cuvine,profesorul

Leca Morariu, cu viaţalui agitată,plină de

neastâmpărşi de elanurifăptuitoare.

Temeinicşi fermîn întreprinderile

Energic, entuziast, axându-şi existenţa pe valorilemorale.

pe care le iniţiazăsau în carese implică.Astfel, cu multiple

înzestrărişi într-opreacurată

conştiinţă.

lumină, ni-l înfăţişează

deun proteism,

cu metodice

monograful.

Un mentor cultural}Jn director de

împătimit

de filologieşi distilistică,critic

amăh1intului

("veşnic

cu fanatismul

fih al luiCreangă,

Un model. O personalitate

ce mai încoace şi încolo, renascentist:

preocupări

culegătorde folclor,etnograf,

dialectolog,

literarslobod în efuziunilirice, istoric literar cam chichiricios,

măturătorÎn grajdurilelui Augias"),

editorde texteacoperite

eminescolog

posesiv şi arţăgos,comentator

de colb,pedagog, "diriguitor

de reviste".Şi încă iubitorde arteplastice,

iscusitinterpret la câtevainstrumente, în fine, scriitor. ° fi adevărat, nu avemmotive să ne îndoim,

darparcă prea sunt multe darurile acestui .risipitor". Restituirea tinde pe alocuri să capeteo tentă,să

spunemaşa, promoţională

O pedalămoderatoare,

Înafară de ceaplasată, strategic,

în ultimafrază a tezei,n-ar fi fostde

prisos.Şi poatecă Il-arfi stricatun plus de insistenţăasupra insuşirilor de prozatorale lui

LecaMorariu, despre care Liviu Papuc ne încredinţeazăcă sunt,,măiestrite", dar asupracărora

mostreleabundent presărate în lucrareîndeamnă, totuşi, la o aprecieremai rezervată. Umor în duhul

mareluihumuleştean, talent de povestitor. Aşa o fi, darce ne facemcu limbajulpoticnit ici-colo în

stângăciişi înţesatcu diminutivede gust îndoielnic("vechişoare", .vituţe", "puţinte1uc"), de

.voroave", pitoreşti în felullor, dar cu un prea izbitor iz regionalist ("hatârşagul"), deinvenţii lexicale

nutotdeauna

fericite ("băştinăştismul")?

Şi fiindcătot am ajunsla secvenţacordialelor

trageri de mânecă,o inocentăîntrebare:

"carenţele"omului de condei din dulcea Bucovină

care vor fi fiind?Lumina în carese înfăţişeazăel

în lucrarealui LiviuPapuc este aproape una fărăumbre. Slăbiciunile, insuficienţele, eventualele

rateurisunt, dacă nu trecute sub tăcere - astanu avem cum şti -, pomeniteen passant. Cum se poate

să nu sanctionezi

fie şi cuo mustrareblândă, să zicem,exaltările

inmice ale cernăuţeanului

aflat sub

vrajalui Eminescu:

"omenie vecină cu divinitatea"?Sau "diatriba violentă", de inscârcotaş şi cu

viziuneîngustă, lansată împotriva splendidei creaţii critice a lui G. Călinescu,ce-i drept,un

monument de spectaculoasă subiectivitate? N-ar fi trebuitoare trecută barem prin dârmon, dacă nu şi

princiur, ipoteza privind originea poloneză a poetului de la Ipoteşti?

288

CRITICĂ BIBLIOGRAFIE

12

Cutot echilibrulremarcabil

al demersului

său îndeobşte

precis şi nuanţat,care Însă, hai să-I

îndemânatic

maişicanăm puţin, riscă să se transformeici-colo într-un montaj de citate(e adevărat, colorate şi

evocatoare),

luiLiviu Papuc i seîntâmplă,

rar, dar i seîntâmplă,

să renunţe la mângâiatul

al c1apelorpentru câte un, răzleţ,sunet glorios de alamă:Leca Morariu, acest spirit eminamente

"constructiv", urmărea, aflăm, "să rezolve decisiv problemele capitale ale literaturii române", iar cât

priveşte"comandamentele epocii", el le-a sesizat"ca nimenialtul". Mai către [malultezei,

monograful, altminteri o persoană care filtrează circumspect, (hiper)lucid orice informaţie, pare că în

unelelocuri a obosit,că nu maiare energiaşi chefulsă-şi spună mai apăsat păre

..'Tea,

ţinându-se

politicosdeoparte şi dândcuvântul unora şi altora,chiar atunci când s-ar fi cuvenit,de exemplu,să

semnalezerăsfăţul unei encomiastici

Toateacestea nu umbresc

fără frâu

meritele evidente

ale unei restituiri

gândite armonios

şi construite

cu

o migalăşi cu o pricepereîn carebunul-simţ şi vigilitatea scrutătoare îşi daumâna. Liviu Papuc se

distingedin ce în ceca un cercetătorautentic, de o seriozitateşi un randament

Străduinţelelui rodesc,şi studiulmonografie,

Morariuo dovedeşte fără doar şi poate.

riguros şi dezinvolt,

demne de toată stima.

închinat nedreptăţitului

Leca

FlorinFaifer

CONSTANTINPARASCAN,

Monografie

sadoveniană

toponimico-literară,

Iaşi, Editura

Timpul,2004, 402 p.

Publicistulieşean şi profesorulbăcăuan Constantin

Parascan îşi apreciazălucrarea ca o

cercetarede pionieratîn literaturaromână (p. 6), în sensulinventarierii integrale a toponimelor din

operalui MihailSadoveanu

şi a valorificării

lor dinperspectiva

toponimiei

literare, considerată

o

ramurănouă a disciplinei lingvistice de bază.Abordarea este temerară şi trebuieevaluată şi prin

prismadificultăţilor pe careaceasta le presupune, Mai întâi, numărul mare de numeînregistrate

(1477),fişate din cele 22 de volumeale seriei Opere (1954-1971), se impune În sineca o adevărată

"povară"informaţională,

greu de purtatspre o ţintănebuloasă,

insuficient

definită. Apoi, multiplele

dificultăţiale ştiinţeionomastice,

bine cunoscutede toţi cei ce stăruieîn acestdomeniu, ne

cenzureazătentaţia de a pretindebaremurile desăvârşirii acolo unde obscurităţile semantice şi

precaritateainstrumentelor de informare sunt obstacole a priori asumate de cercetător. Autorul este

conştientde fatalitatea"imperfecţiunilor" lucrării sale şi aşteaptăsugestiile criticii, dar nu bănuieşte

amploareadeficienţelor şi gravitatea erorilor asupra cărora atragem acum atenţia, cu îngrijorare.

Sincerataşat de valorileestetice şi eticeale universuluisadovenian, dar fără suficientă

pregătireistorică, lingvistică şi lexicografică, indispensabilă pentru îndeplinirea onorabilă a unei

complexesarcini ştiinţifice, Constantin Parascan traversează o aventură toponornastică finalizată cu

un eşecevident, fiindcă niciunul dintre obiectivele pe careşi le-apropus nu esteapropriat într-o

măsurăsatisfăcătoare, pentru a puteaaccepta această carte ca o contribuţieia cunoaşterea mai bună a

uneimari creaţii literare româneşti. Dintr-un scurt studiu introductiv, Toponimele în Opera (sicl) lui

MihailSadoveanu, cu puţineidei şi săraceconstatări privitoare la funcţiilestilistice ale numelor de

locuri(în fond,obiectivul principal al lucrării),aflăm motivaţiile structnrii cărţii şi articolelor,

motivaţiicu totnlobscure pentru cineva care ar parcurgedoar incoerentnl Dicţionar al toponimelor

dinopera lui Mihail Sadoveanu.

Dicţionarulcuprinde seeţiunile Nume de localităţi(cătune, sate, comune,oraşe), Alte

toponime(câmpii, crâşme, judeţe, locuri izolate, lunci, moşii, mănăstiri, munţi, numele provinciilor

româneşti, poieni, străzi, văi, vaduri ş.a) şi o Addenda. În lipsaunor precizări

doarraţiunile acestei organizări

a materialului

toponimie

excerptat.

Inţelegem

ale autorului, deducem că Addenda cuprinde sadoveniană, selectate
ale autorului,
deducem
că Addenda cuprinde
sadoveniană,
selectate

listatoponimelor (6J 8), româneşti şi străine, din voI. XIX şi XXde publicistică

separatca, probabil,mai puţinimportante,

seciogeografice

desigur în sensulcă, fiindnume ale unorobiecte

Obiecţia care se

reale, nu au valorilestilistice din opera de ficţiunea scriitorului,

  • 13 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFlE

-------------------------------

289

poateaduce acestei discriminări

este aceea că şi toponimeledin Olanda. Note de călătoriesau din

nici

De asemenea,

Aniide uceniciesunt tot atât de autenticeşi totuşinu aufost incluse în Addenda.

repartiţiacelorlalte nume în primasau în a douasecţiune a Dicţionarului nu estejustificată din

perspectivăstrict toponimică,

singurul criteriu distinctiv

apărându-ne

ca exteriorcercetării propriu-

zise:sunt "mai uşor" de explicatnumele de localităţidecât celelalte toponime. Un alt criteriude

selecţienu arenicio legătură cu toponimia

literară şi astfeldevine obiect al criticiinoastre: nu poate

fi admisăeludarea toponimiei basarabene sau bucovinene(din Ucraina) pe motivulcă locurile

denumitenu aparţinastăzi teritoriului României, după cum nici absenţa unor nume ca Stambul,

Tarigrad,Odriiu şi altelenu poatefi motivatăîn acelaşimod. Asemenea

numaide o cercetarestrict delimitată

teritorial,

toponirne

pot fi ignorate

literar-stilistică.

nu şi într-oabordare din perspectivă

Dealtfel, selecţia nici nu este riguros respectată, de vreme ce în Dicţionarapar totuşi (din ignoranţă

geograficăşi din neînţelegerea

Propunându-şi

contextelor)

toponime

din afara României

(vezi infraş.

să abordeze inventarul

toponimie

sub aspecteleobligatorii

ale lexicografiei

toponimice(identificarea

şi localizareaobiectelor denumite, etimologia numelor, atestările

documentareşi reproducerea toponimelor în contextesemnificative), autorul este excedat la toate

capitolele, rezultatul final al efortului, deloc neglijabil, fiind un produsconfuz, cu anumevaloare

informativă,

dar complet lipsit de virtuţiştiinţifice.

Dintr-o listă nesfârşită

de observaţii

critice, vom

reţineaici doar exemple strident ilustrative.

Frapeazăneplăcut, de la primulcontact cu textul,absenţa oricăror criterii şi norme

lexicograficeîntr-o lucrare care se vreaun Dicţionar.Autorul crede probabil că simpla"ordine

strictalfabetică" a numelor de locuri(p. 38) poate defini un dicţionar,fiindcă nu constatămîn cele

330de paginiale textuluinimic din rigoarea şi tehnicileredactării atât de caracteristicemuncii

lexicografilor

calificaţi. Nici măcaralfabetizarea

promisă nu este

fără reproş,când observăm,

totuşi,că numelescrise cu un -iÎ-trebuie aşezate după cele cu -ă- şi nu succedândcelor cu -i-

ipassim,cu excepţia Addendeiţ.

Licenţeleşi neglijenţeleautorului sunt numeroase

şi subiectivitatea

se substituie

regulilor şi

exigenţelorlexicografice. Astfel, etimologii le au fostabordate numai dacă autorul a pututsă le

imaginezefolosind un Dicţionar onomastic românesc (1963) de N. A.Constantinescu şiDicţionarul

limbiiromâne moderne (DIR1vf) din 1958.Nu s-au conserunat, în general, etimolqgiile toponirnelor

"careni s-aupărut nesufixate"

(p. 39), afirmaţie

şi inexactă,

şi confuză.

Rostul atestărilor,

care nu este

nicăieriformulat, îl înţelegenumai Constantin Parascan, cititorul nepricepând: de ce "vechimea"

toponimelor este considerată. cainteresantă doar dacă este atestată în documentede dinainte de Ştefan

celMare şi, derutant,

şi 1902.Recenzentul

doar în Marele dicţionar geografic

familiarizat

cudomeniul

al României

româneşti

(MDG), apărut între anii 1898

vede cu 'uşurinţă că nu ne aflăm,

onomasticii

de fapt,în faţamei cercetăricât de câtserioase, ci a uneiabordări de amator(in sensurileştiute).

Bibliografia,

atât aceeacitată, cât şi aceeaefectiv utilizată, spune aproape totul despre nivelul

Cu un vechişi depăşitdicţionar

de limbă şi cuun dicţionarantroponimic,

util în

una dintre cele mai dificile chestiuni

pregătiriiautorului.

general,dar fără prea mult folos aici, nu se poate aborda ştiinţific

ale dicţionarului:

(N.Drăganu,

Iorgu Iordan, Emil Petrovici)

etimologia toponimică. Câteva nume importanteale lingvisticiiromâneşti

sunt formal invocate uneori, fără vreun efect real asupra

ţinuteiştiinţifice

a lucrării.

In problemaatestărilor,

situaţia este asemănătoare.

Este mai multdecât evident faptul că

care poate fi astăziconsultată

pentru

nu poate suplini

autorulnu cunoaştebogata literatură istorică documentară

rezolvareasatisfăcătoare

a chestiunii.

Un prim volum din vechea colecţie Hurmuzaki

valoroasaserie DRH C şi D, underegăsim, în reedităridocumentare riguroase, cele mai vechi

toponimeromâneşti din veacurile XIII-XIV (totuşi fără legătură semnificativă cu toponimia literară

sadoveniană),

nume care au incitatatât de multcuriozitatea

(p. 31-32). De asemenea,

şi entuziasmul

patriotic ale dlui

ConstantinParascan

nici oricât de valoroaseledouă volume de Documente

moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, editate de Mihai Costăchescu în 1931 şi 1932,nu justifică

ignorareaseriei DRH A (Moldova)şi a altornumeroase volume de documentece nu trebuiesă

lipseascădin nicio bibliografie

(reală') a cercetăriitoponimice,

De altfel, este cu totulsemnificativ

din România.

Dicţionar (2000) de

faptulcă autorul nu cunoaşteo lucrare relativ recentă, Localităţile

290

CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE 14

ElizaGhinea şi DanGhinea, unde ar fi găsitsuficiente

atestări ale oiconimelor

sadoveniene,

pentru a

acoperi,măcar parţial, o lacunămajoră a lucrăriiaici recenzate. De fapt,autorul avea o alternativă

simplăşi radicalăpentru corijarea ţinutei ştiinţifice a dicţionarului

său: renunţarea

fără ezitări la

etimologiişi arestări,urmând ca atenţiaşi efortulsău să se concentrezepe alte direcţii,anume

identificărileşi localizările obiectelor sociogeografice, înregistrarea întregului inventar toponimie

sadovenian, introductiv.
sadovenian,
introductiv.

într-o formă mai îngrijită, precum şi aprofundarea

problemelor

abia enunţate în studiul

unui şantier părăginit şi

Un plan mult prea ambiţios a creatînsă, din păcate, imaginea

abandonat cu mult înainte de finalizarea temelii lor unei construcţii impozante,

Dedeparte, deficienţa

majoră şi imputabilăcu severitateautorului este, fireşte, amatorismul

stridentşi impardonabil al etimologiilor propuse. Un deserviciu important adus cunoaşterii operei lui

MihailSadoveanu este punerea în circulaţiea unui mare număr de informaţii greşite pe carecititorii

de literaturăşi de exegezeliterare, puţin atenţi la rigorilelingvisticii, le vorprimi şi colportacu

uşurinţă.O dovadă,în acestsens, este deja una dintre primele recenzii ale cărţii, care, apreciază un

gazetar,"se citeştecu realăplăcere", fiindcă .Iectura ". esteplină de deliciifilologice,

etimologice,

semantice,

stilistice, prilejuind totodată incursiuni şi popasuriînfabulosul tărâm sadovenian"

(ConstantinCoroiu, în .Adevărulliterar şi artistic",XIII, 21 decembrie2004, p. 12).Vom

exemplificacopios şi totuşi selectiv asemenea

O eroare generală,caracteristică

.rlelicii".

amatorilor de etimologietoponimică, este confuzia

permanentăîntre planurile lexical, antroponimic şi cel toponimie, de undederivă substituirea

etimologiilor propriu-zis toponimice cu etimologii ale apelativelor sau ale numelor de persoanedin

careprovin numele de locuri. Etimologia toponimică presupune identificarea lexemului sau a numelui

personalde la origineatoponimului, indicarea modului şi mijloacelorlingvistice de toponimizare

(derivărieu sufixe specifice, trecerea din planul lexical în celtoponimie prin schimbarea funcţiei, fără

modificareaformei cuvântului etc.) şi motivareadenominaţiei (explicitarea modului şi imprejurărilor

în care1.Ul apelativ sau 1.Ul nume personal a devenit nume de loc). Ca urmare, este inadmisibil tipul de

etimologiepropus pentru lID mare număr de toponime, de altfel cu etimologii dintre cele mai simple şi

maifacile. De exemplu,pentru Albeşti se propune"el.: Alb, adj., cf. lat.Alba, Albinus, nume de

persoană(Do) + suf. -eşti".O sumăde erorise cumuleazăaici. Oiconimul Albeşti nu are nicio

legăturăcu adj. alb, care,oricum, obligatoriu, trebuia scris cu iniţialăminusculă, şi nici cu

antroponimele latineşti invocate. Adăugarea sufixului -eşti după acestea din urmă induce concluzia

enormăcă toponirnul românesc, medieval, ar provenidin antroponime latineşti derivate cu un sufix

românesc(în ce epocă?).Corect, această etimologie se poateformula în douămoduri impuse de

literaturade specialitate: Albeşti < antrop.Albţul) + suf.-eşti sau, după concepţia lui Gh. Bolocan,

Albeşti< numede grup albeşti < ant.rop. Albtul). Un nesfârşit şir de toponime din acest Dicţionar este

etimologizat în maniera semnalată. Astfel, Arămeşti nu poate proveni din adj, Arămiu (sic!) + suf.-

nume comune (adjective,

depersoană (Aramă, În cazulde faţă). Pentru această eroare, cititorul este invitat să vadăşi articolele

Bălăneşti,Băluşeşti, Borzeşti, Bucureşti, Buneşti, Căpoteşti, Comeşti etc. Uneori,Constantin

Parascanpărăseşte

epoca formării toponirnelor

peterenul limbii române şi neduce în ucronie, când ne

latin locusta + suf.(de origine slavă) -eni.

învaţăcă un sat Lăcusteni

are numele format din cuvântul

Cândla origineatoponimelor

se află lUlnume de persoană,etimologiile

(reprodusă

dlui Constantin

Parascanurmează o schemăca aceeade subAvmmeasa

aici cu toateneglijenţele

de

eştfiPindcăacest sufix nu derivăniciodată

substantive

etc.), ci doarnume

punctuaţieşi de corectură):"et. Avraampatriarh biblic, ebr. Abrahaam«tatăl este înălţat»

(5.Avrămeasă nume de plantăşi de zână)suf. -easă (Do)". Un cititor lipsit de umorşi de simţul

realităţilorromâneşti

ar puteaînţelege de aici că 1.Ul

sat moldovenesc

depe la 1900,cu nume fictiv,

creatde Mihail Sadoveanu,

va fi fostîntemeiat de patriarhul

Avraam, fără să poată şti dacăsufixul

-easăderivă UIl nume personal feminin (Avrămeasa era soţiapatriarhului?) sau are altă funcţie.

Situaţiadevine şi maiconfuză dacă se ia în consideraţie

şi paranteza,

fiindcă ne putem întreba cum şi

în acestmod defectuos

a

de ce UIlnume de plantăşi de zânăa devenitnume de sat.Utilizarea

Dicţionarului

onomastic

românesc

.!U lui N. A. Constantinescu

(siglat greşit Do, în locde DOR)

genereazăconfnzii permanente

şi descelificante

în Dicţionarul

aici recenzat. Pentru exemplificare,

  • 15 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

291

sunt suficientearticolele Avrămeni,

Dămieneşti

(unde ciudăţenia etimologică

.Damian medic",

urmatăde variantagrecească a antroponimului, se lămureşte numai dacă cititorul face un efort

suplimentar deinformare, pentru a aflacă numele calendaristic Damian este al unuiadintre mucenicii

"doctorifără de arginţi",cu care, evident, satul moldovenesc nu poate avea vreo legătură), Farcaşa

(undese dă "et.Lup subst.", cititorul urmând să se descurcesingur, pentru a înţelegedacă urmează o

traducereîn maghiarăa antroponimului

sau a toponimului [Lupa?]); similar, la articolulPobrata

etimonulindicat este subst.Fărtat ("fratede cruce"),fără ca cinevasă priceapăîn ce constă

echivalenţacu corespondentele slave pobrati şi altele.Vârtejeni, dacă ar fi untoponim real, ar trebui

derivatdintr-un antrop. Vârtej, şi nu din subst, Vârtej (sic!) + suf.-enie ('1), soluţie imposibilă

Problemeleetimologice

se agraveazăexponenţial,

fiindcă un noiande eroriapar şi din

etimologiilene ştiinţifice ale apelativelorsau antroponimelorinvocate (unele preluate fără

discemământ din dicţionarul lui N. A Constantinescu), dinincapacitatea autorului de a identifica

bazede derivarecorecte, de a distingesufixele lexicale de celeantroponimice sau toponimice etc.

Spaţiulacestei recenzii nu ne permitesă inventariemtoate greşelile; reţinem aici doarcâteva

exempleelocvente. Baia,prima capitală a statuluiMoldova, îşi are numelede la o vechemină de fier(baie),

cf.Baia de Aramă, Baia de Arieş etc., exploatare

XIV).Ca urmare,etimologia

deschisă de colonişti

saşi, fondatori

ai târgului(sec.

propusă aici este suprarealistă:

Baia, Baiu, Bae, nume format din

substantivul bae [7] sau din verbul a Mia "a educa,a mângâiacopilul", "a naşte";cf beg.[?] Bai

"nene"şi te, bay "bogat" (Do). Toponimul

dins. n. alunişîn funcţietoponimică;

Aluniş nu provine din Alun (sicl), aluni, s, m.+ suf.-iş, ci

Jiliştea nu poate fi pus in niciunmod în relaţiecu un

toponimul

antrop.Jilescu şi nicinu poatefi derivatca Jila [?]+ suf.-iştea, ci estesubst. jeliştea (vântului) În

functietoponimică; Pojorâta nu este subst.Pojar (sicl)+ suf -îta, inexistent, ci adj.pojorâtă

,,(pădure) arsă" toponimizat.

Bazaantroponimică

a toponimelor

Blăgeşti şi Blăgenieste Blaga şi nuBlagu, considerat

ca

derivat(!) din sl, Blagovestenie Ci);Boroseşti, atestat cu forma originară Boriseşti, nu seexplică prin

antrop.Boros (din magh. boros "chelner"), ci prinBoris; Buhăieşti nu are legăturăcu verbul(a)

Buhăi(sicl), ci cuantrop, Buhai; Căpoteşti

nu provine din subst. Cap (sicl) cu sufiele -ole! Ş1 -eşti, ci

omonim

în funcţietoponimică

şi nuubst. Ciur (sicl) +

cureflexul

dinantrop, Capotă; Ciurea este antroponimul

-a; Ghindăuani

nu arebaza Ghindău, derivată din subst, Ghindă (sicl), ci magh.:lHind6,

rom.Hindău (cf numelelui Şarban Hândău, atestat în 1398-1400); Grozeşti ţ).u/are et. Groază s. r,

deunde Groz [antroponim,

inexistent]

+ suf. -eşti, ci derivădin baza Grozea; 'Leţcani este un derivat

dinantrop. Laţco şi nudin subst. Le/ca (sic!) "unealtă de tors"; Negreşti nu IPoate avea baza Negr +

-eşti;Rădăuţi nu rezultădin inexistentele

Rădu + -ăuţi,ci estereflexul românesc al uer.Radovci

Răducăneni nu esteRăducu + suf.-eni, din care putea să aparăRăduceni sau Răduculeni, dacă un

asemeneadiminutiv

ar fi existatîn secolulal XVIII-lea,

ci are baza antroponimică

Răducanu

(Roset);

Todireştitrebuie să porneascăde la antrop.Toader, nu Todir,inexistent; flercicani

fantezistă:

Verc [?] cf. genn. Werk "lUCIU,

fabrică")

(cu explicaţia

este fonna coruptă a numeluivechi flereşcecani,

domeniul lexicologiei,

descoperind

radicale

hilare, precum: Cordun din cord + -un

în aceastăsituaţie etimologia trebuind să privească oiconimul originar

Carteadlui Constantin

Parascan revoluţionează

şi sufixepână aCilln necilllOscute,

când propune segmentări

Cucuieţidin subst.Cucuie (sic!) + suf.-ţi; Dobrovăţ din Dobru + suf.-văţ, -ăt, Drăgăşanidin

Drag+ suf. -aş + -ani;Drăgoioasa din Drăgo + -ioasa;Dumesnic ar puteafi Dume+ -esnic,

bănuieşteautorul. Alteetimologii relevă ignoranţa desăvârşită a autorului într-un domeniu în carecunoştinţele

istorice,geografice şi lingvistice sunt indispensabile pentru explicaţii corecte. Astfel, orice începător

în ştiinţatoponimiei ştie că Bicaz este un hidronim maghiar (cf. bikas "cremene, cuarţ"), dar în acest

Dicţionarse acceptă. ca etimologie o naivitate cronicărească: un presupus nume al unuimârzac tătar.

Doljulşi Gorjul,judeţe ale Olteniei, au denumirioficiale rezultate din sintagme slavone desemnând

bazinulJiului dinspre câmpie şi, respectiv, dinspre munte. Constantin Parascan crede însă că GoIjar

fi o localitate(!) al căreinume este explicat astfel: "et GheorghieIII. Cu o -eo:Gorghe, 2. Gorgeaşi

Gorjea,antroponimic (Do); Gorjea - Gorj-7" (autorul reproduce mecanic DOR, astfel încât cititorul

292

CRITICĂŞI BlBLIOGRAFIE 16

neavertizat

nu poateînţelege ce reprezintăcifrele care apar adesea în asemeneasecvenţe); satul

Rucărenidin Vrancea(de fapt,din com.Soveja) a fostînfiinţat de mocaniveniţi din Rucărul

argeşean,

spectacol

ca şi satulDragosloveni,

etimologic

cu bejenari din Dragoslavele-Muscel;

ca urmare, este Ul1 penibil

lat. Lucas >

scenariul denominativ

probabil,

propus: etnon. lat. Lucanus > ipocoristicul

antrop.Luca> cu rotacism,

Rucărea şi Rucăr + suf.eni, celălalt oiconim

este explicat astfel:

Dragoslavedin adj. şi subst.(?) Drag + suf.-slav + -e;Liteni este antrop. Liteanu (din etnonimul

litean.Jituanian")

la plural, ca numede grupfamilial, şi nu antrop.Litu + -eni;Sascut nu poatefi

în limbaromână, ci estemagh. Szaszkut

.fântâna Sasului"

(explicaţie

pe care

a lui Iorgu Iordan, citată la Bibliografie,

Constantin

dar practic

Parascan,

Sas+ suf.-cu, inexistent

autorulo puteagăsi în Toponimiaromânească

neconsultată);

ci

Sibiu nu este un antroponim,

cf. tracul Sibiaenus,

cum presupune

un hidronimvechi slav, Sibin "pârâul cu comi";oiconimul Timişoara,

numele maghiar, în

care se vrea

de origine

toponimice

pronunţieromânească,

al oraşului (varos) de pe Timiş,este explicat printr-o contribuţie

care, singură, ar puteacompromite

nu poate fi explicatprin Vizanie,

de fapt,oiconimul

gr. "originar

este în relaţie cu hidronimul

bibliografiei

mai dificile, presupuneau

este foarte departe.

cunoaşterea

daco-getic

citat, formal, în bibliografie)

criticăfaţă de etimologiabanală, general acceptată: ipocoristicul

presupuselesufixe slave -işi, -eşi, enormitate

Vizantea,

numele unui sat din jud. Vrancea,

(sicl) Tim(din Timotei)cu

un toponimist;

din Bizanţ"

[?],dacă nu apareşi motivarea denumirii;

maghiarăVizăuţ.

Unmare număr de etimologii,

recente,cerinţă de care autorul Dicţionarului

Astfel, Bârlad este un hidronim

slav

a fi o

Braşov trebuie pus în legăturăcu

şi nu substBuză (sic!) + suf.-liu;

şinu format din subst.

şi nu un numede persoană;Bârnova, tot numeslav, nu poateproveni din Bâma (presupus

scurtaredin ebr. Bar-Naba .fiul mângâierii'')

+ suf -ava;oiconimul

numeleBârsa; Buzău este un hidronimdin substratul

Câmpinaeste un toponim slav (cf. Emil Petrovici,

Câmp(sicl) + suf.-ina, Cluj este controversat

antrop.Fălcea/Falcin

şi necesită o discuţiecompetentă,

Fălciu provine din

este un derivatde la

şi nu din subst.Folcă (sicl) sau din [alee, Humuleşti

antrop.Humă, atras în seriamasculinelor,

Tomuleşti,

-eşti,Huşi este un nume a căruiexplicaţie

cf. Dima> Dimuleşti,Sima > Simuleşti,Toma >

fără să fie necesarăo improbabilăşi neatestată evoluţie Pahomie > Homă> Humul+

doar în aparenţăpoate fi acceptatăcu uşurinţă; Iaşi este

la singular,

Iaşul, această

şi nu are nicio legătură

prin constatarea

că,

Marele prozator

unetnonim plural (în Târgui Iaşilorş şi nu, la origine,un nume de persoană

formăfiind ulterioară,

modernă;

Râşca este un hidronim

slav (riăka "pârâiaş")

cuun presupus trac. Rescu.

Încheiemaceastă sumară listă de confuzii, erori şi absurdităţi

uneori,Constantin

etimologice

Parascan preia ca etimologiisugestii ale lui Mihail Sadoveanu.

(p. 107).Nici Timircan,

aveaun remarcabil

simţ al valorilorartistice ale limbii române, dar nu eralingvist şi intuitiilesale

Este cazul oiconimului

Cucuieţi,

numit aşa "pentru că e aşezatîn

a autoruluiDicţionarului:

"Iată

loc în mareabaltă

ci anlinteşte,

adeseanu au valoareştiinţifică.

probabil,

acesteilucrări, eludările

rnlaştinaunei văi",glosă care provoacăexclamaţia aprobativă

explicaţiacorectă, ştiinţifică,

Vladnicul

toponimică

a scriitorului"

de la Cristeşti(Iaşi), nu arenimic misterios

de vomicul de poartă Constantin

Timircan,

şi nueste "balta lui Temir-han",

de la începutul

secolului

alXIX-lea.

Numeroasetoponime nu au etimologii, care se puteau stabili fără dificultăţi lnari, dar, în cazul

sunt un fapt pozitiv, în sensulrăului mai mare evitat.

O problemăimportantă

în ceTce1area

toponimică

este localizarea

obiectelor desemnate şi

identificareanumelor referitoare la acestea,între mai multe omonime.

prealabilă,

sepot surprinde

motivaţiile

denominaţiei

din pert.'pectivă

toponimice.

specificăem distincţia,importantă

După această operaţiune

aici recenzat,

o sarcină

în dicţionarul

literară, dintre toponimia

reală şi cea fictivă,

imaginatăde scriitor.După opinia noastră, Dicţionarul

aceastăperspectivă.

trebuia să fie structuratîn douăsecţiuni din

funcţiile

Astfel, se puteaupune mai bineîn evidenţăîn studiulintroductiv

este imaginară,

artisticeşi stilisticeale numelor de locuri în opemsadoveniană.

operede maximă ficţiune aproape întreaga toponimie

Depildă, s-ar fi observatfaptul că în

caîn Nopţilede Sânziene,

unde

pădureaBorza (în realitateBordea, din apropiereaIaşilor) este situată pe moşianeidentificabilă

Necşeni(numele lipseşte din Dicţionar).

De asemenea,

în romanelede evocareistorică Fraţii Jderi,

o partesemnificativă

a

Şoimii,Nicoară Potcoavă, cu acţiuniplasate în trecutulmai îndepărtat,

  • 17 CRrnCĂŞI BillLIOGRAFffi 293

denumirilor

documentar.

este dificil de atribuitunor locuri şi localităţireale, chiar dacă toponimele

Dimpotrivă,

în naraţiuni realiste (Baltagul) sau cu subiectcontemporan

are un mareindice de autenticitate.

toponimia

şi pescuit chiar microtoponimia

sunt atestate

(din primele le
(din primele
le

volumepublicate),

peripeţiilor

Cu atât maimult, în evocări

de vânătoare

esteidentificabilă

în teren.

Sarcinaaceasta, presupunând

o stăruitoareşi bogatădocumentare

de multe. Vom exemplifica,

doar de un indicator

geografică, evident

cronofagă,

era totuşimai uşoarădecât aventura etimologistă,

iar erorile nepermis

Din păcate,şi în aceastăprivinţă

şiacum, selectiv.

rezultatelesunt cu totul modeste,

Esteevident, mai întâi, că, autorul folosindu-se

de localităţi din anul 1974

sau să fie greşit

tuturor aşezărilor

din

şi de .MDGR,

identificate.

era de aşteptatca multelocuri şi localităţisă rămânăneidentificate

Este grăitor faptul că o lucrareindispensabilă

pentru cunoaşterea

Moldova,chiar şi a celormai neînsemnatecătune din ultimeledouă secole, este necunoscută

lexicografului

sadovenian:

Repertoriul istoric al unităţilorteritorial-administrative

al României.

1772-1988,

Moldova,

constituindprimele două părţi din volumul1 al serieiTezaurul toponimie

apăruteîn 1991şi 1992.Este, de asemenea,

clar că autorul nu a avutla îndemânămăcar o bunăhartă

a Românieişi a teritoriilorvecine, fiindcă doar aşa ne explicăm

un elevde liceutrebuie să le aibăîn memoriasa geografică.

necunoaşterea

unor locuri pe careşi

Parascan,

Astfel, pentru Constantin

Ceremuşul, afluentul drept al Prutului,în Ucrainasubcarpatică, rămâne un loc(?), deal ('7) sau apă

neidentificate; Catlabuga, celebrul lac de la nord-estde Ismail,azi în Ucraina,este o localitate(!)

neidentificată; şi Ienisei, marele fluviu siberian, este o localitate(!) neidentificatădin România (');

Turtucaia, localitate pe Dunăre,din fostulCadrilater, bine ştiută pentru o dramaticăînfrângere a

armateiromâne în anul1916, este situată în jud. Ilfov; Smârdanuldin Bulgaria, vestit pentru luptele

din 1877,este loc neidentificat, ca şi Rahova,şi aceastao localitateneidentificată, pusă în relaţie

eronatăcu sate numite Racova. De altfel, aceste nume nici nu trebuiau înregistrate

autorulşi-a limitat cercetarea doar la toponimele depe teritoriul actual aI României.

în Dicţionar, dacă

Cuasemenea

pregătire

deficitară,

nu ne mai mirăm că un mare număr de localităţi şi locuridin

deşi contextele

oferă

România, cunoscute

din diversemotive, sunt, de asemenea"neidentificate",

suficienteindicii de localizare, Iată câteva dintre acestea: Căpoteştii au fostun satde lângăŞcheia,

dinjud. Vaslui (azi în jud. Iaşi); în CodriiCăpoteştilor

1650,Vasile Lupu, construind

s-a refugiat din calea tătarilor, în varaanului

acolo o bisericăde lemnexistentă şi astăzi(episodul este relatat de

MironCostin în Letopiseţulsău); Câinenii (Mici) din jud. Vâlcea,de pe V/MeaOltului, sunt

menţionaţi o localitate,
menţionaţi
o localitate,

de Mihail Sadoveanu

în legătură cu operaţiunile

militare din anul 1 1.6; Cordunul

austriacă;

nu este

ci denumireagenerică pentru graniţa cu Bucovina

Fântâna Albă este astăzi un

satîn Ucraina,pe graniţă,lângă satul Climăuţi din jud. Suceava;Licostomeste

numele grecesc al

aşezăriiVâlcov (= GuraLupului), de pe Dunăre(braţul Chilia), aproape de vărsareafluviului în

MareaNeagră; Piatra Teiului nu a fosto localitate, ci un reperde pe ValeaBistriţei, evocat de

AlecuRusso într-o legendă cu acesttitlu, tradusă din limbafranceză chiar de MihailSadoveanu;

Cârlibabaeste un sat (nu Ioel) la obârşiaBistriţei,

la care două citate trimit cu indicii precise; Niculiţel

este o localitatedobrogeană celebră pentru podgoria sa şi pentruo bisericuţăcu vestigiide la

începuturilecreştinismului;

credecă acesteasunt toponime

la/an este numele originar, slav, al Elanului, afluent al Prutului(autorul

diferite); Deliormanul

nu este o valeîn ŢaraRomânească,

ci o fostă

pădureîn Dobrogea. Alte câteva zeci de exemplede calibru!acestora pot figura pe o listălesne de

întocmitprin simpla foiletare a Dicţionarului.

Precaritateaidentificărilor

şi localizărilor,

confuziile,

erorile, multe grave, anulează

calitatea de

dicţionartoponimie al acesteilucrări amorfe, improvizate. Distingem aici mai multegrade de

nerealizarea unui deziderat fundamental în toponimie: precizia definiţiilor.

cunoscute.

esteextrem de diferenţiat.

trebuisă fie cunoscute

Maiîntâi, autoru! renunţă la sutede localizăripe motivulcă multetoponime sunt foarte

"Criteriul"

este ne ştiinţi tic, subiectiv,

fiindcă nivelul de cunoştinţegenerale al cititorilor

Ne întrebămde ce, de pildă,Bălgrad, oraş, sau Doftana, închisoare,

ar

unui oarecare lector al acesteilucrări, de vreme ce autorul însuşi nu ştiece sunt

Ceremuşul, Turtucaia, Niculiţel, Cârlibaba, Ienisei, Rahova şi multealtele şi credecă Gorjeste o

localitate(') în Oltenia.Există aici toponime

care nu au nici măcar un simulacru

de definiţie:

Barboşi,

Belceşti,sat, Bistriţa, târg, oraş, Gheorghieni şiPietroasa, localităţi etc.

  • 294 CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

----------------

18

Apoi,sunt fără valoare informativă

Brăteşti, sat în Moldova,

Odobeşti,

"definiţii" cu totulgenerale, de tipul:Bosanci, sat in

localitate

în Moldova, etc. Criteriile
în Moldova,
etc. Criteriile

Frumoasa,

Bucovina,

apă în Transilvania,

Ostrov,loc, târg în Dobrogea,

Ozana, apă în Moldova,

conform cărora o aşezareeste

mai precissau mai vaglocalizată sunt cunoscute numai de autor,iar statutuladministrativ

al

localităţilor

este atribuit cu totularbitrar. Astfel, Clujul şi Sibiulsunt oraşe în Transilvania,

dar

dar Târgul Jiu doar oraş; Unghenii,

Craiovasau Iaşi doar oraşe; Târgul Ocna este oraş în Moldova,

Vizanteaetc. sunt localităţiîn Moldova,dar Uricanii,Viişoara şi altelesunt sate.Astfel de

incongruenţe

şi inconsecvenţe

sunt de ordinul sutelor.

Uncriteriu aleatoriu,

care apare doar când vrea Constantin

Parascan,

pentru o localizaremai ..

precisăa uneiaşezări, este acela al apropieriide o localitatemai însemnată. Perspectiva asupra

distanţelor este însă cosmică, fiindcă ,,aproape" sau .Jângă" înseamnă, adesea, distanţe de 20-40 km.

Astfel,Costeştii, sat în Moldova, "lângă Cotnari" (de altfel sat neidentificat între satele omonime,

fiindcăîn MDGR"apare de maimulte ori" - numele,nu satull),este acela de la vestde Târgul

Frumos,la o distanţăapreciabilă de Cotnari; Dolhasca, "aproape de Fălticeni", este la 24km de oraş;

Răducănenii, Scânteia şi Ţibana(Ioel) nu suntdeloc aproape de Iaşi. Un sat Cucuteni este "aproape

deIaşi", dar, indicându-se

sub c. douăsate omonime,

cititorul

trebuie să privească

pe o hartă,pentru a

constatacă în NeamulŞoimăreştilor este vorba de satuldin fosta plasă Stavnic şi nude celdin fosta

plasăBahlui, după ee se va documentaşi asupraimpărţirilor administrative din secolul al XIX-lea.

Goruninu este .Jângă Miroslava", ci satul din comuna sub urbană Tomeşti, municipiul Iaşi.

Cunoaştereavechilor provincii şi unităţiadministrative

care localizează

şi geograficea autorului Dicţionarului,

Mărului,

Urlaţi, Valea Cucului),

Făgăraşului

nueste partea tare a pregătiriiistorice

sate în ţinutulPrahovei (Albe şti, Poiana

etc. Acestea, ca şi Bihor, Brăila, Bucovina,

(Porumbacu)

Buzău,Dorna, Gorj, Jiu, Muscel, Oltenia nu au fost"ţinuturi", iar Huşii au fostreşedinţa ţinutului

Fălciu,dar nu au dat numele unui ţinut. Este adevărat că Mihail Sadoveanu

("ţinuturileInidoarei

şi Albei"), dar sensul acestuia este general geografic

însuşi foloseşte

cuvântul

şi nu administrativ.

Un sat

Dumitreşti este situat "lângă Muşcel", deci lângă (I) un "ţinut"(p. 310).Slam-Râmnic, denumirea

oficialăslavonă ajud. Râmnicul Sărat, este numele unei localităţi (!) din Vrancea (!). Tulgheşul este ()

localitateîntre Moldova şi Transilvania,

teritorial,

Moldovei);

aşadar în niciunadintre aceste provincii (de fapt, aparţine,

în Moldova,

dar Vatra Moldoviţei

în Bucovina.

în acestDicţionar sunt

Vatra Domei este considerată

Un numărinadmisibil

de marede localităţişi locuriînregistrate

declarateneidentificate. Termenul produce o mareconfuzie pe carecu greurecenzentul o poate

desluşi.Astfel, am putut distingemai multeînţelesuri şi situaţiiale utilizăriitermenului

neidentificat

în "definiţii".

Maiîntâi, neidentificat

poate insemna faptul că toponimul

este fictiv, nedesemnând

lăsând cititorului

o localitate

sarcina de

reală.Din păcate, numai rareori autorul comentează

această eventualitate,

a se descurcaîn hăţişulde informaţii haotice şi imprecise, când, de fapt, descoperirea şi valorificarea

toponimiei

imaginare era chiarraţiunea principală a lucrării.Toponimia

fictivă nu puteafi însă

identificatădecât prin excluderea celei reale, ceea ce presupuneao serioasă cunoaştere a realităţii

(socio)geografice româneşti, calitate interzisă autorului. Ilustrăm doar cu lID exemplu această situaţie.

SatulBălteni este localizat în Moldova, lângă Adâncata, dar trei atestări nu au legătură cu acesta, iar

menţiuneasatelor omonime din jud. Dâmboviţa, Vâlcea, Buzău ş.a. nu serveşteîn niciunfel la

identificareaaşezării. Cititorul grăbit se va opriaici, dar cel doritor de precizieva pomi În căutarea

localităţii pierdute pe lângă Adâncata, Aici Însă află că Adâncata ar fi lângăSăveni, mai exact în com.

Adâncatadin jud. Dorohoi (după MDGR; azi în jud. Suceava). DacăSăvenii sunt târguşorul din jud.

Dorohoi(azi in jud, Botoşani), surpriza este totală pentru cine conexează aceste informaţii, urmărind

şi o hartă:nimic nu seleagă. Nu a existatun satAdâncata lângă Săveni şi niciun sat Bălteni la 3 km

dincolode Adâncata

(după textul sadovenian),

Concluzia

este clară: toponimele

Adâncata,

Bălteni şi

Săvenisunt fictive în Locul unde nu s-a Întâmplat

nimic, dar Săvenii apar şi ca târg real în alteopere.

Dicţionarul lui Constantin Parascan ratează aceste distincţii şiva rămâne până la capăt Într-o confuzie

totală.Alte toponime fictive, neinregistrate

Cămărăşeşti,

Cotorăni, Crăiniceni,

ca atare sunt: Avrămeasa,

Avrămeni,

Băluşeşti,

Boteni,

Crâng, Curtea lui Machedon,

Dănileni,

Dealu Bărbat, Dobreni,

DoiMeri, Ioneşti, Merişeni, Olăreni, Păuna Mare, Pin ti/eşti, Plop, Plopeni, POlloara, Postuleni,

Prigori,Prunduri, Răstoace,

SIătion',

Şoimăreşti,

Todireşti,

Tomuleşti,

Zănoaga etc.

  • 19 CRITICĂŞ'l BIBLIOGRAFIE

----------------------------------------

295

Decele mai multe ori, neidentificat

înseamnă

incapacitatea

autorului de a stabilicare dintre

localităţileomonime

este aceea la carese referă Mihail Sadoveanu.

O eroare de tehnică lexicografică

Dacă în primelearticole,

erau utilizate pentru localizare

introduceo confuzie greu de imaginatîn definirealocurilor şi Iocalitătilor,

Adâncataşi Adjud, se păreacă la punctulc. informaţiiledin MIXTR

(definiţie),

iar atestările

de sub b. vorfolosi pentru atestarea

localităţii identificate, imediat constatăm omonime, lăsând cititorului plăcerea de a alegeel pe aceeaîn căutată. Astfel, la
localităţii
identificate,
imediat constatăm
omonime,
lăsând cititorului
plăcerea de a alegeel pe aceeaîn
căutată. Astfel, la Albeşti,
(deşi este evidentăreferirea la satuldivizat
dinjud. Prahova),
apare informaţia
parazitară:
.La anul1451
şi at1uentul
Nistrului,
Reut
în Vrancea",
inexistentă,
de fapt,se Înregistreazăo
"tehnicii"
adoptate,
trebuiau menţionate
şi satele omonime
din Argeş,
lipseşte (ca şi în multealte
în Moldova",
sunt conexaţi
inutil cu un sat din jud. Tutova, cu toate că un

iar Poieni, sat din com. Schitul Duca, jud.

că,de fapt,se Înşirătoate localităţile

Albeşti-Murnuşi Albeşti-Paleologu,

comunădin Gorj, deşi, conform

cauză,şi că multeatestări nu au nicicea IMi mică legătură cu localitatea

localitateîn ţinutul(sic!) Prahovei, neidentificată

găsimun Albeştilângă Vaslui", iar în articolulReuseni se consemnează

(sicl),râu la 1437.La Drăgoeşti,"localitate

Ilfov,Ialomita şi Vâlcea.Un citat din care să rezultesituarea localităţii

articole).

Iţcanii, "localitate

citatdin Fraţii .Jderi trimite la fostulsat de lângă Suceava,

laşi,este "atestat" după MDGR ca un cătun (!) în jud. Neamţ şi Tecuci(I). Romula, fost sat înglobat

în satulNufărul din jud. Tulcea,nu are niciolegătură cu municipiulşi coloniaromană Romula,

localizatăde arheologiîn fostuljud. Romanaţi.Nici măcarRuginoasa, satul reşedinţei lui

AlexandruIoan Cuza, nu esteimediat identificabil, fiindcă cititorul trebuie să ştiecă aceacomună

ruralădin jud. Suceava

(cf I\.1DGR,

unde apar şi sateomonime

din jud. Neamţ şi Vaslui) este astăzi în

jud.Iaşi. Există şi articoleîn carenu aparinformaţii

I\.1DGRnu ar fi menţionatelocalităţile

respective

la punctulcelacunămotivată de faptulcă în

(p. 39).De aceea, de pildă,Scânteia este doar un

geografic

invocat consemnează

însă satele cu acest

"satîn Moldova, aproape de laşi".Dicţionarul

nume,în jud. Iaşi şi Vrancea.Uneori, găsim câte o "definiţie"de neînţeles, ca aceeade la Tomeşti:

"localitateneidentificată

aicică Tomeştii

după dicţionare,

dar localizată

după textul sadovenian".

nu apar În dicţionare!

Autorul pare a spune

de lângă Iaşi (şi alte cinci sate omonime)

Se relevăcu pregnanţăadesea şi faptulcă "toponimistul"

nu selecteazăcorect informaţiile

utile,de undeurmează pseudodefiniţii, ca în articolulCataloi, "sat în Dobrogea; unde s-au aşezat

italieniiaduşi de tatăl poetului D. Anghel".

Este vorba aici de italieni aduşi la Conştii dinapropierea

De altfel,se poateobserva'jiă nu existăniciun

aşezărilor

pljnYinfonnaţii

dinopera

Iaşilor,colonişti stabiliţi apoi în satuldobrogean.

criteriu,într-o concepţie

lexicografică

unitară, pentru localizarea

luiMihail Sadoveanu, aşa cum îşi propune autorul (p. 39). Astfel, tie localităţile sunt plasate, vag, "în

Moldova","în Transilvania",

fie elementelede identificarenu au niciovaloare (Crâng este o

localitate"de unde e uncheşulHaralambie"),

(Cochirleni:

"..

fie "definiţia"este un citat-dintr-untext sadovenian

.la Cochirleni, nu departede Jurilovca, undeva prin bălţi"), citat care trebuia să fie

definiţia (Cotorăni:

târg în Fă1ciuşi "Cotorăni,

târg

plasatsub punctnl d., fiecitatul reia, tautologie,

ticălosdin Fălciu") etc.

1.Intip de eroarefrecventă este acelade a adunasub un cuvânt-titluinformaţii despre

localităţireale sau imaginarediferite. De pildă,satul Câmpeni este definitca "sat în Ardeal",

identificarereferitoare numai cel menţionatîn Poveştilede la BraduStrâmb, fiindcă alte două

localităţiomonime sunt fictive.Pentru această confuzie se vor vedeaşi articoleleCodreni,

Costeşti,Cristeşti, Dumeşti,

Rădăuţi etc.

Neidentificatesunt declarate

numeroase

localităţi şi locurireale pe careConstantin

Parascan

nu le-a pututidentifica din cauzaprecarităţii surselor de informareşi deprinderii de cercetare

ştiinţifică, deşi adesea contextele sunt foarte clare. Selectăm doar câteva: Bordeienii, înglobat în

oraşulPaşcani; Buneştii de lângă Fălticeni; Cozmeştii sunt satul de la importantul pod de peste Siret,

dintreTecuci şi Mărăşeşti, menţionat în legătură cu luptele din anul 1917, şi nu satul omonim din jud.

Fălciu(azi în jud.Vaslui); satul Cruci are acum numele la singular,Crucea, şi esteacela din corn,

Crucea,jud. Suceava; Codrii Cozminului, loc al lupteilui Ştefan cel Mare cu polonii (cu turcii, erede

ConstantinParascan) în anul1497, sunt în Bucovinaucraineană şi, ca urmare,toponimul nu trebuia

înregistrat;

Delenii sunt satul de la nordde Hârlău;Lăcustenii

se aflăîn com.Zătreni, jud. Vâlcea;

laAlte toponime,

este satul din comuna

Movilenişi Şipotesunt sate din jud. Iaşi; Ostrovul,

consenmat

296

CRlTICĂŞI BIBLIOGRAFIE

20

ornonimă, corn.Butoieşti,
ornonimă,
corn.Butoieşti,

jud. Constanta;

satul Plotun este Plutonul din corn. Pipirig, jud. Neamţ; Pluta se găseşteîn

Racoviţa

este satul din corn. Brăloştiţa,

jud. Dolj; Satul Nou a devenit

Stolnicenii

senumesc de

sunt acum înglobaţi

În oraşul Ţăndărei;

jud. Vrancea;

Vieroşii

jud. Mehedinti;

suburbiea oraşului Panciu; Sărăţenii

un secolStolnicenii-Prăjescu

(jud.Iaşi); Vamiţa este satul din corn. Răcoasa,

şi acele localităţi omonime

nuse află în luneaDunării, ci lângă Piteşti etc.

În sfârşit,putem considera

ca neidentificate

dintre care autorul nu

alegepe aceeala carese referătextul sadovenian

sau acelea pe carenu le calificădecât ca satsau

localitate.

De exemplu,

la Dolheşti,

localitate

din Moldova,

se trimite, după MDGR, la comunerurale

omonimedin jud. Fălciu, Suceava şi Neamţ. Un citat din Fraţii Jderi arată Însă că este vorba de satul

undese aflăgropniţa lui Şendrea, cumnatul lui Ştefancel Mare. Cititorul curios va trebui să caute

într-unstudiu despre Ştefan cel Mare sau în Letopiseţul

aducereatrupului hatmanului

Şendrea,

atribuit lui Grigore Ureche informaţia

despre

ucis în luptade lângăRâmnic, din anul 1475, în satulsurorii

sale,adică în DolheştiiMari, din corn. Dolheşti,

jud. Suceava.

Fântânelele,

unfost sat, au devenit un

cartieral oraşuluiPaşcani, iar Grozeştiisunt satul actual Oituz (cu acestnume din anul1968);

Pietroasa,sat, rară nicio referinţă geografică,

este Pietroasele

din jud. Buzău, celebru pentru tezaurul

"Cloşcacu puiide aur";Tău este satuldin corn.Şugag, jud. Alba,iar ValeaIerii, "cătun în

Transilvania", este reşedinţa comunei omonime, j ud. Cluj.

Nusunt localităţi,

ci locuri sau diverse obiecte geografice:

Bradu Mare, Dealu Mare, cunoscută

toponimică

podgorieşi undeal, Budui, Dranov (un lac), Fântâna lui Ştiubei etc. O contraperformanţă

esteaceea de a consideraşiînregistra

ca toponim şi Republica

Noastră (adică România)

În parteaa douaa Dicţionarului,

carenţele semnalate

deja se multiplicăşi spaţiulnu ne

îngăduiesă le maiexemplificăm

decât sumar. Constatăm

doar că etimologiilese indică numai când

iar localizările

imprecise

autorulştie sau i se parecă ştiecâte ceva, atestările sunt cu totul aleatorii,

sau greşite.Numeroase

locuri rămân neidentificate,

fiindcă cercetarea

microtoponimiei

istorice şi

actualeeste mult mai laborioasă

decât aceea a localităţilor.

Astfel, numai ancheta în tereni-ar fi

permisautorului să aflecă loculnumit Ofileanu şi menţionat

cantonde pădurărie

în rara de dincolode negurăeste un

jud. laşi, sau să situeze

la 1 kmnord-est de satulLunea Rateş din corn. Scânteia,

pisculLeharcea

(Poiana lui Lehaci în anul1503) nu lângă Vaslui, ci în zonasatului Poiana cu Cetate

dincorn. Grajduri,

jud. Iaşi. Totuşi, eie greusă admitem

ca un ieşean ataşat sentimental

degeografia

culturalăa urbeimitizate să nu poatălocaliza fosta Carvasara,

considerată

o vale şi plasată,

aproximativ,

în apropiere

de Beilic, definit la rândulsău foarte vag ca locîn Iaşi,unde a fostun han

turcesc.Tot atât de puţinscuzabile sunt lacunele de informareprivind "locuri" precum CIUcea

Talienilor,

Dealul Bărăştilor,

Mestecănişul,

Râmnic, Valea Sării, Zahoma,

Zamca (de la Suceava,

nu

dela Miorcanil

) sau invenţia unui "câmp de bătălie" Brăila, diferit de târgul Brăila, acesta înregistrat

(nu totdeauna

urmând textul sadovenian,

elînsuşi aleatoriu

in

în parteaîntâi a Dicţionarului.

În sfârşit,ortografia

toponimelor

aceastăprivinţă) ne apareca o chestiunecu totulfacultativă,

în absenţaunor norme consecvente.

Numaifolosirea cratimei,

de exemplu,

poate crea impresia

că numele de locuri se pot scrie oricum: şi

cu cratimă,în sintagmegenitivale (Cornul-lui-Sas,

Dealul-lui-Păun,

Hanul-Zotii,

Valea-Cucului,

Pădurea-Mioarelor,

Târgu-Doamnei

etc) sau adjectivale

(Târgul-Frumos,

Valea-Seacă),

dar şi iară

cratimă:Cornul Bourului,

Valea Cârstei, Valea Grajdurilor,

Valea Largă, Valea Sacă etc.; cu atât mai

mult,problema articolului tTârgu sau Târgui?) rămâne o necunoscută.

Monografiesadoveniană

toponimico-literară

esteo cercetareratată, lucrarea putând fi utilizată

(fără garanţiaexactităţii şi exhaustivităţii)

Întotdeauna)

doar ca un indicede numede locuri,ilustrat (nu

cucitate. Miză mult prea mică în raport cu timpul, efortul şi mijloacele

investite.

MirceaCiubotaru

2l

------------------------

CRITICĂŞI BIBLIOGRAFIE

297

.Lares",Rivista quadrimestriale

elistudi demoetnoantropologici

diretta da PietroClemente.

AnnoLXIX, n. 1 Gennaio-Aprile

2003.

În aceeaşiţinută grafică elegantă cu care ne-a obişnuit până acum, revista italiană, fondată la

florentin Pietro Clemente,

1912,ne oferăun bogatevantai de studii,articole şi recenziiasupra problemelor

Editorialul

cu caredebutează acest număr aparţine universitarului

etnoculturale.

noul

directoral publicaţiei, după regretata dispariţie a lui GiovanniBattista Bronzini. La încheierea

rodnicului

directorat,

de douăzeci

şi şaptede ani, marelui etnolog, originar din Lucania,

îi este dedicat

primulgrupaj de studii al publicaţiei (sub genericul Per Giovanni Battista Bronziniţ. În Un,Quid' che

port/amasempre dentro di noi,Maurizio Bettini evocă prima întâlnire cu Bronzinişi colaborarea

armonioasăcare a urmatîntre ei. Interviuliniţiat de EugenioTesta şi MariaFederico (intitulat

Quandoho saputodi Giovanniţsurprinde ernoţionanta cronică a unei lungiprietenii între

AlbertoM. Cirese (universitar

din Roma) şi autorullucrării Saggi sugli errori popolari degli antichi.

Studiullui MicheleFeo, La Guardiaagli sposi, este dedicat .alla caramemoria di Giovan

BattistaBronzini e ScevolaMariotti", Pornind de la un pasajdin EpigrammataBobiensia,

universitarul

florentin

analizează

un obiceinupţial popular care a supravieţuit

până astăzi în Lucania

şiPuglia, păzitul mirilor.

CapitoleleSaggi şi Saggiin traduzioneale revisteirealizează un dialogprofitabil cu

bibliografiade specialitatedin alte ţări europene.Luciana Li Causiîşi propune,în studiulsău

La criticadello storico e gli .occhidegli antropologi, să prezinte' contribuţia antropologilor la

descriereaşi investigarearealităţilor socio-culturale greceşti. Profesorul Bernardino Palumbo, de la

Universitateadin Messina,propune o abordaremodernă a imaginilorantropologice. Sub titlul

Estasivisive e poetiche dello spazio/tempo: estetica, potere e politica dei fuochi d 'artificionei rituali

festividi un centrodella Sicilia orientale, el reconsideră

teza care atribuie puterea reprezentărilor

sacretendinţei acceptate (deschise sau refulate)a privitorilorde a reactivaun prototipori un

simulacrual divinităţii. Focurile de artificiidin satul sud-est sicilian Catalfaro sunt Percepute ca o

parteintegrantă

a contextelor

narative şi performante,

- Etnologia

deci sociale,

e etnomito

rituale şi autoritare

în (;are au loc.

luiBiero Vereni de

EseulDunjei Rihtman-Augustin

- apare În traducerea

la Universitatea dinCalabria. Autoarea analizează principalele elemente ale mitului întJmeicrii statului

croat:personaje istorice, elemente decorative, artistice şi arhitectonice specifice. Coritextul vehiculării

simbolurilor

coesistenza,

naţionale determină consecinţele

mentre in altri si trasformarono

lor imediate"in diversiperiodi, storici parlano di

politici per scatenare

conflifti''

(p. 130).

conceptului

de

in strumenti

HermannBausinger

stabileşte,

Într-o manieră succintă şi explicită,

avatarurile

Volkskunde în tradiţia germană şi europeană. Studiul său, Appunti sul/o sviluppo delia demonologia

nellaGermania postbellica, este însoţit de () notăconsistentă semnată de AlessandroSimonicca

(Universitatea "LaSapienza" din Roma). Demonologia, echivalentul italian pentru Volkskunde, defineşte

perfectstudiul antropologie al vieţii cotidiene, fiind "non metalinguaggio, non metaconcetto, non

concettodescrittivo; ma solo voce «eInica» diun settore delJ'accademia" (p.154).

RubricaA vegliareuneşte un numărde trei studiidedicate unor colaboratori marcanti ai

revistei,,Lares" din perioada directoratului lui PaoloToschi - "maestriche non ci souopiu" -, ca

GiuseppePetronio,

Dina Magnaini

şiDUrţja

Rihtman-Augustin.

DanielFabre începe compartimentul

lstiluzioni

e ricerche cu o largăexpunere metodologică

intitulatăL'[sti/uziofle delIa cultura,' per unaantropofogia compara ta. L 'Esperienzadei Laboratoire

d 'Anthropologie et d'Histoirede 1'lnstitution de la Culture.Este vorba de programul colectiv elaborat

pentruintervalul de timp 2002-2006 de acest laborator, care unnăreşte un spectru tematic diversificat:

câmpuride cercetare(limbi, scriituri, literaturi, arheologii) şi studiicazuale (patrimonii culturale,

monumente,

opere de artă, edificii etc.).

Caşi în milllereleprecedente,

revista adăposteşte,

sub generice1e

Aggiomamenli

şi Comici, un

florilegiuinformativ asupra activităţilor de ul.timăoră ale asociaţii lor etnologiceitaliene (vezi

  • 298 CRITICĂŞI BlBLIOGRAFIE

-------------------------

22

SandaFerracuti,

Le associazioni

e le rivistedemoetnoantropologiche

in Italia) şi asupracelor mai

recenteapariţii în publicisticade profil.La rubrica Archivio,

dintreLamberto

Sandra Puccini editează corespondenţa

Scrisorile

celor doi mari oameni

Loria şi BenedettoCroce, din perioada 1908-1912.

decultură, precum şi articolullui Larnberto

elaboratăde Emanuela

Loria, Due parole di programma

florentină.

sunt însoţite de o notă

Rossi de la universitatea

SilviaCiubotaru

"Enquetesdu Musee de la VieWallonne", t. XX, n°s 237-240, 79" annee, 2001, Liege,

Celeşapte studii reunite în numerelepe carele prezentămrespectă programul statuat de

aceastărevistă consacrată folclorului, etnografiei, istoriei economice şi tehnice, limbajului şi vieţii

cotidienea ţinutului valon. Ne vom opri mai întâi asupra articolului

semnat de Corinne Godefroid

-

Unebelle etrangere: la gaillarde,«fleur de Wallonie»-, în careautoarea urmăreşte geneza unuia

dintrecele mai îndrăgite simboluri

identitare de pe drapelulcomunităţii

valone. Floarea purtată la

butonierăde primarulChestret în timpulrevoluţiei din Liege(18 august1789), o variantăde

margaretăcu petale galbene şi mijloculroşu, .aux belles couleurs

wallon"(p. 149), avea să devină emblema

naţională.

Următorulstudiu, semnat de Jean-MarieKajdanski,

vives et gaies,comme le caractere

se intituleazăLa decapitationdu coqCI

Rouillon, Hergnies, Wiers et Peruwelz,Autorul analizează aici sacrificiul cocoşului, practică ce

variazăîn funcţiede localităţi,având loc ori în miercureace urmează ultimei duminici din august

tmercredide la ducassede Flinesş,ori în marţeasau joia de la sfârşitullunii septembrie. Acest

ritualconstituie

o supravieţuire

din arhaicele complexe

magice ale culesului

şi secerişului.

Cocoşul