Hidrogeologia este tiina care se ocup cu studiul apelor subterane; ea studiaz originea apei, modul de alimentare, rocile cu rol

acvifer existente n scoara terestr, structurile geologice, tipul de zcmnt, condiiile de stocare, modalitile de scurgere ale apei prin acestea, rspndire, proprietile fizico-chimice ale ntregului complex, gradul de poluare etc. n acelai timp, ea se preocup de conservarea i exploatarea apei subterane.
Circulatia apelor subterane Apa gravitationala aflata in pamant circula prin roci. Dupa modul in care aceasta apa circula, rocile se clasifica : Roci acvifere, in care circulatia apei se face in voie : nisipurile, grohotisurile, pietrisuri, gresii ; Roci acvilude, in care circulatia apei se face mai greu datorita porilor mici : argilele si marnele ; Roci acvifuge, cu o porozitate redusa, in care apa nu poate circula decat in masura in care apar fisuri la nivelul lor : roci eruptive, metamorfice si sedimentare cimentate. In rocile granulare omogene (nisipul), cu particule de forme regulate si dimensiuni egale, apele subterane circula formand un curent subteran cu miscare lamelara. In rocile neomogene cu elemente constitutive neregulate si dimensiuni diferite, miscarea apelor subterane este o miscare turbulenta. In mod liber, in straturile acvifere circulatia apelor se face sub influenta presiunii hidrostatice, din punctele cele mai inalte spre cele mai joase urmand linia de cea mai mare panta . Din punct de vedere hidrologic intereseaza : directia de curgere, viteza de deplasare si debitul apelor subterane. Directia de curgere a apelor subterane se poate determina utilizand unele metode practice (metoda indicatorilor si metoda grafica). Viteza de curgere a apelor subterane se poate determina pe baza de calcul cunoscand gradientul hidraulic si coeficientul de filtratie : Repartitia apelor de infiltratie pe verticala
Repartitia apelor infiltrate in sol pe verticala unei sectiuni de teren (fig.4,5) se face diferentiat in functie de natura si distributia rocilor componente, de structura geologica a straturilor, de pozitia rocilor impermeabile si de alternanta rocilor permeabile .

Se intalneste, de regula la partea superioara o zona de saturatie incompleta, cantitatea de apa crescand pe masura ce creste adancimea, ajungandu-se in apropierea stratului de teren impermeabil la o saturatie completa datorita acumularii de apa . a) Zona urmatoarele 3 subzone: de aeratie cu

Subzona de evaporare, situata in stratul superficial in care are loc schimbul de vapori de apa intre sol si atmosfera. Adancimea acestei subzone incepe de la cativa cm pana la 1-2 m ; Subzona intermediara, cu adancimi variabile unde apa de infiltratie patrunde in porii rocilor dar nu-i satureaza ( apa nu poate fi folosita de plante) ; Subzona capilara, in care apa de infiltratie este intr-o cantitate mai mare. rocilor sunt saturati de apa de infiltratie care se inmagazineaza in timp.

b) Zona de saturatie, este zona situata deasupra stratului impermeabil in care porii

Intre cele doua zone de saturatie diferita exista o suprafata de separatie care poarte denumirea de nivel freatic, apa din zona de saturatie fiind cunoscuta sub denumirea de

apa freatica. Partea superioara a apelor freatice sau a unui strat acvifer se numeste nivel hidrostatic. Apele de tip freatic sunt apele subterane care au legaturi permanente cu suprafata solului si se clasifica in: a) ape suprafreatice, existente in straturile superioare ale terenului, prezenta lor fiind conditionata de fenomenele meteorologice ; b) ape freatice, reprezentate de straturile continuie si permanente de apa situate deasupra straturilor impermeabile ; c) ape fara presiune, ape de provenienta freatica captata intre straturi de teren impermeabil sub forma unor panze continui, fara presiune, fara caracter ascensional. Staturile acvifere libere, adica apele freatice reprezinta primul strat al apelor subterane cu importanta in hidrologie deoarece reprezinta legatura apelor subterane cu cele de suprafata.