APLICATA IPi INSTITUTUT DE $TIINTE PENATE $I CRIMINOLOGIE Catedra PSIHOLOGIE

SuPort de curs

CONSILIEREA PSIHOLOGICA

Elaborat
Conf., dr in Psihologie

Valentina otARrsCu

Chisiniu zorz

Delimitari concePtuale
de interventii Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte larga de consiliere termenul specific, care impun o pregatire proiesionala de specialitate. Mai consilierul' si o alta descrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata, clientul (Egan, 1990)' Relatia dintre f.rrounu care solicita asistenta de specialitate, colaborare reciproca consilier si persoana consiliata este una de alianta, de participare si (Ivey, 1994). 1.1 ' nu se Exista mai multe tipuri de consiliere, desi formele prezentate in tabelul elemerte de exclud una pe alta. De exemplu, consilierea educationala presupune Ce este consiliere vocationala, suportiva, de dezvoltare personala sau infonnationala' fi abilitat poate ce scoala, de profesorul ca important de retinut in'acest context este faptul si criza de consiliere numim pentru consiliere educationalanu are competente in ceeace psihologica asistare de consiliere pastorala. Cel din urma tip de consiliere este procesul de ctiza reprezinta un Consilierea religioasa' sa reahzat de catre preot in comunitatea Acest domeniu implica domeniu de interventie ce tine strict de competenta psihologului. Un pedagog, un specialitate. de cunostinte, metode si tehnici de interventie nu poseda profesor, un psihopedagog, un asistent social sau sociolog, cu atat mai putin din asistare de incecarea competentele sr expefti za necesara unor astfel de interventii' criza de partea prof'esorului-consilier in scopul remedierii unor posibile situatii reactii de suicidara, ideatie de anxietate, sau psihologica ale unor elevi (ex. stari depresive de dependenta sau droguri de doliu, compclrtamente compulsive sau obsesive, consum de privata fi poate alcool) este deosebit de riscant. in felul acesta, persoana in cauza psihologic si rnedical de specialitate' De clreptr,Ll si sansa de a beneficia de un tratament evaluarea psihologica a asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv si competenta nivelulr-ri de elevului. IJtllizarea testelor psihologice (cum sunt cele pentru evaluarea desi personalitate)' de inteligenta, a fbrmelor de intLligenta, testele proiective, alte teste de cunostinte poate aparea ca o activitate usor de realizat, presupune vaste poate sa nu aiba.absolut psihodiagnostic. Rezultatul in sine la un test, exprimat numeric, calitativa a mr-rltiplelor lnterpretarea anume. context nici o relevan ta dacaeste rupt de un fi realizata doarde catre testpoate la un valente si relatii pe care le implicaorice rezultat negative asLlpra efecte psiholog. ln caz contrar, evaluarea psihologica poate avea
persoanei evaluate.

uri de consiliere

. t . o e . _.-

informationala: oferireade informatii pe domenii / teme specifice emotionala' fizica' eclucatiortala'. tepere psihoeducationale pentru Sanatatea tnentala, sociala si spilitr-rala a copiilor si adolescentilor care permit o functionare cle dezvoLtare peysonala: forrlarea de abilitati si atitudini de bine personala si scrciala flexibila si eficienta in scopul atingerii starii
stryortitta: oferirea de suporl emotional, apreciativ si material ttocation.ala'. dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei de crizct: asistarea psihologica a persoanelor in dificultate paslorala; consiliere din perspectiva religioasa

Caracteristicile consilierii

Consilierea psihologica obligatoriu

si

educationala integreaza perspectiva umanista

in mod parametrii nevoii de autocunoastere, de intarire a Eului, de dezvoltare personala si de adaptare. in acest sens, rolul principal nu ii mai revine doar psihologului vazut ca un sup"rexpert. Succesul

dezvoltata de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt vazute

in

termenii de tulburare

si

deficienta,

ci in

consilierii este asigurat de implicarea activa si responsabila a ambelor parti (consilierLrl si persoanele consiliate) in realizarea unei aliante autentice, bazata pe respect si incredere reciproca. A ajuta si a credita persoana ca fiind capabila sa isi asume propria dezvoltare personala, sa previna diverse tulburari si disfunctii, sa gaseasca solutii la problemele cu carc se confrunta, sa se simta bine cu sine, cu ceilalti si in lumea in care traieste, r ep r ezinta v al o r il e u man i s t e ale consi I ieri i p s iho log ice. Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implica asistenta psihologica: o prima caracteristica este data de tipul de persoane carora li se adreseaza. Consilierea vizeaz.a persoane normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de alta natura. Consilierea faciliteaza, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana sa faca fata mai eficient stresorilor si sarcinilor vietii cotidiene si astfel sa imbunatateasca calitatea vietii; o a doua caracteristica definitorie pentru consiliere este data de faptul ca asistenta pe care o ofera utilizeaza un model educational si un model al dezvoltaril si nu unul clinic si curativ. Sarcina consilierului este de a invata persoana/grupul, strategii noi comportamentale, sa isi valorizeze potentialul existent, sa isi dezvolte noi lesurse adaptative. Consilierea faclltteaza si catalizeaza atingerea unui nivel optim de functionare in lurne; o atreia caracteristica a consilierii este preocuparea pentru prettentia problemelor ce pot impieta dezvoltarea si functionarea armonioasa a persoanei. Strategia de preventie consta in identificarea situatiilor si grupurilor de risc si in actiunea asupra lor inainte ca acestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze "crize" personale sau de grup. Sumarizand caracteristicile prezentate in paragrafele anterioare putem spune ca procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea-de preventie a tulburarilor emotionale si comportamentale, pe ceaa dezvoltarii personale si a rezolvarji de probleme. Obiectivele consilierii Scopul fundamental al consilierii este functionarea psihosociala optima a persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmarirea realizarii obiectivelor procesului de consiliere; acestea sunt in numar de trei, si anume:
(1) PROMOVAREA SANATATII SI spiritual.

A STARII DE BINE: functionare ootima din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emotional, social si
cunoastere

(2) DEZVOLTARE PERSONALA.'

de sine, imaginea de

sine,

capacitatea de decizie responsabila, relationare interpersonala armonioasa, controlul stresului, tehnici de invatare eficiente, atitudini creative, optir-rni vocationale realiste.

(3) PREVENTIE: a dispozitiei afective negative, a neincrederii in sine,

de criza.

compofiamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultatilor de invatare, a dezadaptarii sociale, a disfunctiilor psihosomalice, a situatiilor Consilierea este mai interesata de starea de bine decat de starea de boala. Ce reprezinta starea de bine? Asa cum o defineste Organizatia Mondiala a Sanatatii, sanatatea nu este conditionatadoarde absentabolii si disfunctiei ci se refera la un proces

complex

si

multidimensional, ?n care starea subiectiva de bine este un element

fundamental.

Componentele sturii de bine: ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozit:a fata de propria persoana, acceptarea calitatilor si defectelor personale, perceptia pozitla a experientelor trecute si a viitorului. RELATII POZITIVE CU CEILALTI: incredere in oamenii. sociabil. intim. nevoia de a primi si a da afectiune, atitudine empatica, deschisa si calda. AUTONOMIE: independent, hotarat, rezista presiunilor de grup, se evalueaza pe sine dupa standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectantele si evaluarile celorlalti. CONTROL: sentiment de competenta si control personal asupra sarcinilor, isi creaza oportunitati pentru valorizarea nevoilor personale, face optiuni conforme cu valorile proprii. SENS SI SCOP IN VIATA: directionat de scopuri de durata medie si lunga, experienta pozitiva a trecutuir,ri, bucuria prezentului si relevanta viitoruh-ri. convingerea ca merita sa te irnplici, curiozitate. DEZYOLTARE PERSONALA: deschidere spre experiente noi, sentimentul de valorizare a potentialului propriu, capacitate de auto-reflexie, perceptia schimbarilor de sine pozitive, eficienta, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocari, respingerea rutinei. Ar fi total eronat sa consideram ca starea de bine este conditionata de parcurgerea unui proces psihoterapeutic complex. inainte de toate, pentru elev, familia si scoala iu un rol esential in dezvoltarea si mentinerea starii de bine. in acelasi timp se constata ca, nu de pr"rtine ori din pacate, tocmai familia si scoala sunt institutiile care genereaza conditii ce submineaza increderea in sine a copiilor si elevilor, ingradesc autonomia si independenta Ior, sabloneaza individualitatile, implica competitii neproductive in detrirnenful cooperarii si colaborarii, cenzureaza bucuriile si placerile cotidiene, induc perceptii amenintatoare asupra lumii si vietii, desfoliindu-le de orice element ludic si hedonist. Focalizarea exclusiva a scolii pe latura intelectuala a elevilor si pe pelformantele lor scolare, ignorand nevoile lor emotionale si sociale, sunt cai sigure de diminuare a starii de bine side crestere a riscului pentrlr disfunctri si boli fizice si psihice. inainte de a fi o institutie care confera diplome, scoala trebuie sa fie locr-rl in care se formeaza persoane armonioase cu sine, cu ceilalti, cu lumea, capabile astfel sa transpuna ?n instrumente continutul diplomei, sa opereze eficient cn ele, sa se bucure de procesul si produsul activitatii lor.

Tabel

. Ca

racteristic ale consilierii

Consiliere psihologica

CINE
UNDE

Psihologul sau consilierul scolar

in cabinetul de consiliere
Persoana (elev, parinte, profesor) sau grup

]RUP TINTA

)BIECTryE
TEMATICA

Dezvoltare personala Promovarea sanatatii si starii de bine Preventie Remediere

r r

o r . . . r r o r .

Evaluare psihologica Consilierea in probleme: - emotionale (anxietate, depresie) - compoltamentale (agresiv itate, hiperactivitate) - de invatare (esec scolar, abandon scolar)

Consilielevocationala
Dezvolta proiecte de preventie (preventia suicidutui) Terapie individuala si de grup Realizeaza cursuri de infolmare si folmare pentru profesori si parinti pe teme de psihologie educationala si promovarea sanatatii. Realizeaza materiale infblmatirre pentr.u elevi, parinti si pt"ofesori Formeaza elevii-consilieri pentru programele de "peer counseling" Interventie ir.r situatii de criza (divolt, boala, decesr-rl parintelui) Materiale infbtmative pentru mass-media Cercetare in domeniul consilielii Elaboreaza metode de evaluare valide. standardizate si etalonate
?

Ce este consilierea psihologica

Consilierea psihologica este o forma de interventie psihologica care se adreseaza persoanelor sanatoase aflate intr-o situatie de impas cu privire la rezolvarea unor situatii
de criza, sociale, profesionale sau familiale. Consilierul il ajuta pe client sa controleze o sitnatie de criza si il asista in gasirea unei solutii la problema cu care se confrunta.

Consilierea psihologica (CP) presupune un numar mai redus de sedinte faLa de psihoterapie utilizand metode si tehnici similare acesteia, insa diferenta esentiala consta ih faptul ca in consilierea psihologica se vizeaza preventia aparitiei tulburarilor, respectiv CP se adreseaza persoanelor sanatoase din punct de vedere psihologic. Consilierea are un caracter formativ, se axeaza pe dezvoltarea unor abilitati practice sau personale, in timp ce psihoterapia se concentreaza pe surferinta interioara (tristete, anxietate, durere, doliu sau separare, frici, compulsii, atacuri de panica, s.a.). Astfel, prin consiliere psihologica se urmareste (a) autocunoasterea, (b) optimizarea si dezvoltarea personala, respectiv (c) adaptarea cat mai eficienta la mediLrl extem, a cl ientulr-ri de consiliere. Consilierul psihologic intervine cu mijloace specifice psihologice, in scopul de a optimiza, stimula autocunoasterea si dezvoltarea personala, a preveni anumite probleme emotionale, cognitive si de comportament.

Cum poate ajuta consilierea psihologica? In functie de (1) tipul problemelor si (2) numarul de persoane implicate, se poate vorbi de diferite tipuri:
(1) Consiliere psihologica din punct de vedere al ariei de actiune
- Consiliere in mediul organizational - (de ex. coaching, consultanta)
:

- Consiliere vocationala - (de ex. orientare profesionala) - Consiliere psihologica-optimizare - (de ex. optimizare personala) - Consiliere de cuplu si familie - (de ex. situatie de divort cu copii) - Consiliere pastorala - (cu persoane religioase) - Consiliere suportiva - (de ex. bolnavi terminali)

(2) Consiliere psihologica din punct de vedere al participantiilor

- Consiliere individuala - Consiliere de grup - (de ex. familie, grupuri de angajati) - Consiliere in grup - (de ex. grupul alcoolicilor anonimi)

CP ajuta in identificarea:

. . . . . . .

identificarea problemelor de adaptare scolara, profesionala, sociala, relationala;

identificarea confliitelor personale; problemelor comportamentale

si/sau

emotionale;

identificareaconflictelorfamiliale; identificarea problemelor de identitate, s.a. ajuta in explorarea si inlaturarea cauzelor problemelor clientului; dezvolta capacitatea de a face schimbari in plan psihologic si, implicit, in viata clientului; . imbunatateste capacitatea de a lua decizii, de a face schimbari; resursele
personale, s.a.

dezvolta abilitatea de a-ti valorifica potentialul si resursele personale, s.a. Pentru a reztrma, consilierea psihologica a persoanelor in dificultate psihologica este unul dintre cele mai utile instrumente pentru depasirea unor probleme stresante de
viata.

In general, consilierea psihologica este efectuata de o persoana cu competente in acest sens si are ca scop principal sprijinirea clientului in a-si clarifica situatia de viata si

'

in a-si atinge scopurile prin luarea de decizii informate si cu

al consilierii

sens.

psihologice este rezolvarea de problerne de natura emotionala sau interpersonala. Ca urmare, consilierea este cea care pune la dispozitia persoanei o serie de instrumente pentru a depasi dificultatea. Este orientata pe prezent si

Principalul scop

viitor, are scopuri bine

delimitate,

fiind un proces de scurta

durata.

Cui foloseste consilierea psihologica? . copiilor care pot avea diferite probleme de adaptare scolara sau de relationare; . adolescentilor care se simt dezorientati profesional ori au dificultati relationale; ' parintilor care se confrunta cu greutati in relationarea cu adolescentul sau copilul
lor;

. . .

adultilor care trec prin perioade dificile (presiuni profesionale sau sociale, divort,
membrilor unei familii cu tensiuni in relationare tuturor persoanelor (indiferent de varsta) care au nevoie de sustinere ori care

stres);

doresc sa faca schimbari importante in viata lor.

Consilierul va ajuta clientul sa dobandeasca o mai buna autocunoastere, capacitati de comunicare mai eficiente, sa isi rnodifice unele comportamente
problematice sau modele dezadaptative de gandire, sa isi amelioreze emotiile negative cat si consecintele determinate de diferite traume, sa isi insuseasca anumite strategii de adaptare, sa previna aparitia unor probleme si sa isi mentina starea de sanatate mentala.

Consilierea . este o relatie de colaborare intre consilier si cel consiliat; . este focalizatape problema; . se orienteaza catre comportamentele problematice ale clientului, dar si catre optimizarea capacitatilor sale de comunicare, luare de decizii, etc.; .integreaza si aplica principii si strategii specifice mai multor orientari teoretice in functie de client; . nu este doar o interventie asupra problemelor de moment, ci si o preventie a unor comportamente neadaptative si invatarea unor strategii care vor facilita o adaptare mai eficienta situatiilor de viata; . este suportiva creand un cadru in care clientul isi poate exprima emotiile, conflictele; . se centreaza pe situatiile prezentului si nu pe trecut; . este o interventie de durata scurta sau medie.
Repere semnificative in consilierea psihologica

Consilierea psihologica presupune explorarea

si evaluarea simptomelor ca

si

'sustinerea clientului in demersul sau recuperativ. La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre "ceea

ce este", adica perceptia situatiilor prezente

si

imaginea ideala construita la care se raporteaza acesta. Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceea ce exista catraire psihica sau ca sentimente salr ca manifestari in social (comportamente) sau ceea ce exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie

"ceea ce ar trebui sa /ie". respectiv

(imaginea ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optirn comportamental sau sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: '1na simt stresat", "am dificultati financiare, am datorii", acestea sunt doar o problema deoarece exista o distanta intre "ceea ce este" si "ceea ce ar trebui sa fie" o stare de exhilibru financiar.

Problentatica in consiliere este reprezentata de distanta intre "ceea ce este'l si "ceea ce ar trebui sa fie" si distantele pot fi diferite, Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor, dorintelor, frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a "ceea ce ar fi trebuit sa fie" concomitent cu experienta care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp si mecanisme de aparare. Aceasta constientizare are ca efect irnediat sau provoaca trairi de tipul: angoase, culpabilizari, agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in plan comportamental prin nehotarare, ezitarv si uneori blocaje. In fapt, semnifica incapacitatea de integrare a experientei subiective, dificultati de constienttzare a situatiei 'in totalitate, dificultatea de a accepta aceasta situatie si de a reactiona in consecinta. Ex: clienturl poate sa spuna: . "ma simt foarte bine cu aceastafemeie, dareste mai in varsta, are o profesie si nu poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata comoda si nu vrea nici copii." r ('parintii mei s-au sacrificat pentru mine sieu nu pot sa le fac asa ceva," Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel snbiectiv. Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce sa fac, iubesc totusi aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).

Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea

in

totalitatea sa, sa o

constientizeze, sa si-o asume si sa reactioneze in consecinta, faraca sa se simta angoasat, fara a fi agresiv si fara sa somatizeze. Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distanta

intre "ceea ce este" si "ceea ce ar trebui sa fie". La nivel subiectiv discutam despre experienta subiectiva si nu de o situatie subiectiva, O experienta poate fi atemporala si este subiectiva pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflecta la nivel subiectiv, afectiv o situatie contexfuala. Silogistic, o sitr"ratie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de o pafte, acel "ceea ce este" care reprezinta datui unei experiente subiective, astfel clientul nll poate integra realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie de simptome disfunctionale; pe de alta parte, acel "ceea ce ar trebui sa fie", in aceeasi situatie, clientul ar trebui sa fie apt sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta ceea ce ar face ca simptomele disfunctionale sa nu existe. Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinre, mentalitatile cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex a aYea o relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: "nu o sa mearga relatia voastra", "nu este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel este
interzis")
.

elemente care nu permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelor corespunzatoare. In momenul in care clientul ar spune "o iubesc pe aceasta femeie asa cllm este si voin ramane irnpreLlna", el apeleaza la o formula prin care se indeparteazade

Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includ elemente punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitivafective induse de modelele partentale si sociale, O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare, presupune constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstienr,

impunerile si prescriptiile existente la nivel subconstient sau inconstient si integreaza totalitatea experientelor subiective ceea ce-i va permite sa reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat. In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiective nu se reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelor inrplicit, ceea ce vafavorizadistorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare. Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme de aparare care ii permit sa deformeze propriile trairi, dartotodata ii asigura o stare de bine, deoarece reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale. Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza distanta dintre compoftamentul dezvoltat si comportamentul adecvat. Intr-un sens, problema este cauzaeftcienta a unui disconfort psihic sau tulburare, in limitele unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemer existente. Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivel
subiectiv.

Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici interne, adica a tot ceea ce repreztnta experienta persoanei, sentimente, trebuinte, comportamente, simptome frzice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu imaginea ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici interne in sensul in care ea este cauza sa generatoare a unei problematici. Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poate av ea la baza probleme diferite.

Relatia dintre consiliere si psihoterapie

Anurniti autori printre care si C. Rogers sustin ca termenii de consiliere si psihoterapie sunt mai mult sau mai putin sinonimi deoarece se refera la aceiasi metoda fundamentala : o serie de contacte indirecte cu individul care incearca sa il a-iute sa isi
modifice atitudinile si conduita. Dintr-o astfel de perspectiva C. Rogers spune ca termenii de consiliere si psihoterapie sunt echivalenti sau aproape echivalenti. in schimb, alti autori incearca sa diferentieze consilierea de psihoterapie prin compararea definitiilor. Analizand definitiile C.H. Patterson discuta asemanarile si deosebirile prin prisma a 4 criterii : A. Severitatea problemei - rnulti autori considera consilierea o activitate care ii ajr-rta pe indivizii normali sa depaseasca obstacolele aparute in calea dezvoltarii pbrsonalitatii lor iar psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu probleme mult mai grave, persoane a caror dezvoltare emotinala a fosta grav afectata. O astfel de distinctie a fost sustinuta teoretic de M.E. Hahn si acceptata in 1956 de catre Asociatia Psihologilor Americani. Dupa opinia celor doi autori consilierea vizeaza oamenii normali, iar psihoterapia pe cei care deviaza de la normalitate. B. Natura problemei acestuia - natura problemei poate sa ne spuna daca ceea ce se face in mod practic este consiliere sau psihoterapie, din aceasta perspectiva consilierea se ocupa in principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediulLri si, deci, de natura situationala, in timp ce psihopterapia are ca obiect sentimentele si diversele stari emotionale ale persoanei, atitudinile acesteia. Asadar, consilierea este centrata pe probleme cognitive, iar psihoterapia este centrata pe probleme afective ale

10

persoanei, dar aceasta distinctie nu este solida deoarece nu toate problernele orientate spre realitate sunt de natura cognitiva.

unii autori considera ca problematica scopurilor celor doua activitati este relativ confuza, in timp ce L.E. Tyler
incearca sa demonstreze ca psihoterapia este directionata spre o schimbare de personalitate iar consilierea urmareste sa il faca pe individ sa foloseasca sansele pe care le are pentru a face fata problemelor vietii. D. Metodele si tehnicile utilizate * majoritatea specialistilor sustin ca nu exista tehnici utilizate numai de consilieri sau numai de psihoterapeuti ci ambele apeleaza la metode si tehnici similare. in concluzie, desi exista numeroase asemanari ?ntre consiliere si psihoterapie cele doua activitati nu pot fi confundate. Consiliereaeste un proces diferit si nu un cazlimitat al psihoterapiei, cei care sustin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur
psihologica.

C. Scopurile urmarite in cadrul celor doua activitati

...-*Caracteristici ale interventiei in consiliere .-\l /^ -.t,1 \,7 I L 'lil,l ' 'Pentru a reduce sau anula disconfortul 'L
I

incadrate intr-o unitate nosologica anume, cum ar fi inlaturarea unor atitudini si sentimente negative. Psihoterapia intervine in rezolvarea unor probleme de mai mare profunzime siamploare, currl arfi:intarireapersonalitatii la indivizii anxiosi, angoasati si hipersesnibili; ?ntarirea constiintei prin dezvoltare sentimentului de bine in caz de boala; dezvoltarea sferei afective in nevroze si bolile somatice. Din punct de vedere al adresabilitatii si consilierea si psihoterapia se adreseuza niveluilui constient al organizarii psihice si se preocupa de problemele actuale ale persoanei. Totusi unele modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg mai in adancime efectuand sondaje in trecutul si inconstientul individului. Din punct de vedere al mefodologiei utilizeaza nodalitati asemanatoare uneori chiar identice cllm ar fi comunicarea verbala, persuasiunea si convingerea, cooperarea, precum si majoritatea tehnicilor specifice celor trei abordari generale ale consilierii si psihoterapiei: psihodinamica, compoftamentala si umanista. Totusi in unele cazvri ' psihoterapia are coordinate metodologice mairiguroase spre deosebire de consiliere care are un caracter mai liber degar este de la.

In realitate, consilierea si psihoterapia au atat asemanari cat si deosebiri dr"rpa: finalitate, adresabilitate si metodologie. Sub aspectul finalitatii cele doua activitati urmaresc sa ajute prin mijloace psihologice si pedagogie o persoana in rezolvarea unor probleme critice.Cand problema este de dificultate ffrare accentul se pune pe psihoterapie, iar cand problema este de dificultate mai redusa se va apela la consiliere. Insa ambele activitati aulabaza stailirea unei relatii interpersonale intre cel care solicita asistenta psihologica si cel care o of'era. De obicei consilierea urmareste rezolvarea unor probleme specifice care nu pot fi

cu care se confrunta clientul, terapeutul se afla in situata de a "orienta" demersul de vindecare, demers care are o evolutie procesuala si presupune trei faze distincte: - explorare

evaluare
terap ie

ll
A. Explorarea
Clientul se prezinta pentru consiliere si isi va expune cel mai frecvent problemele intr-un mod vag-imprecis sau foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort
(element hotarator de a se prezenta la terapie).
E,xemple:

"tot ce fac in acest momenl. este un esec, nu stiu cum sa reactionez. ma sirnt
panicat, temator".

"itni

este constantfrica, iaratunci cand sunt intr-un examen sau o situatie care seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva, este ingrozitor".

"nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane incaccesibile, iar

daca sunt la distanta mare parca reprezinta un al doilea atu".

Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare tendinta de a generaliza ("tot ce fac", "niciodata", "totdeauna"), tendinta de a exagera (,,nu stiu cum sa reactionez", "ma blochez","este ingrozitor") si tendinta de a se descrie neajutorat ("nu stiu ce sa fac", "nu pot", "sunt incapabil"). Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa asigure clientului atmosfera propice pentru a-si descrie si defini prin operationalizare problematica. Astfel, terapeutul poate utiliza o tehnica care presupune rapoftarea la trei instante: antecedente,
co mportamente, consec in te.

Explorarea problematicii prin prisma antecedente, compoftamente, consecinte,

obliga la un demers terapeutic care se desfasoara in 5 etape:

2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii tinta pe care se va lucra 3. descrierea cornportamentului actual asociat problematici i selectionate 4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii
5.
tinta selectionate descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de problematica

1.

etapa de precizare a problematicii (generale)

Precigurea problemuticii. Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul explica clientului importanta indentificarii problematicii si faptul ca in acest demers el nu este singur si ca va fi insotit fara a i se oferi insa solutii la problemele sale. Se intarnpla frecvent ca pacientul sa astepte solutii de la terapeut, de aceea terapeutul trebuie sa-i explice ca sblutiile problemelor sale se aflala el (clienr;. Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: "astazi vom incerca sa stabilirl"/ "voi incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea ce te preocupa in prezent si este/ reprezlnta cauza nemultumirilor, necazurilor tale.", "in acest scop iti voi pune o serie de intrebari care ne vor permite sa precizam problernele cu care vom lucra." In continuare se mentioneaza de catre terapeut ca va trebui sa raspunda la intrebari care aparent nu au o succesiune logica. Este recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni de tipul "nemultumiri" in loc de "dificultati" pentru a reduce anxietatile clientului si rezistentele la actul teraoeutic.

l.

12

IdentiJicarea si stubilirea problematicii tinta pe care se va lucra. Scopul acestei etape este de a permite clientului sa-si identifice problematica si sa opteze pentru un segment al acesteia, segment care devine tinta in demersul terapeutic. Terapeutul se asigua cavarealiza acest scop respectand un demers care presupune identificarea problematicii, selectarea segmentului, precizarea antecedentelor detenninate si a celor corelate. a. Identificarea problematicii obliga la o serie de intrebari de tipul: "ce te face in prezent sa te simti tensionat?", "care sunt situatiile in care apare o tensiune?", "ce te preocupa in prezent?", etc. Acest tip de intrebari ii ofera clientului posibilitatea de a vizualiza, de a avea o imagine generala asllpra problemelor sale. Terapeutul va utiliza in acest demers tehnicile unei ascultari active (reformr"rlarea raspunsurilor si clarificarea). b. Selectareasegmentului. Clientul si terapeutul incearca sa "ordoneze" problemele cu care se confrunta si sa stabileasca de comun acord de ce anume se vor ocupa pe parcursul terapiei. Terapeutul in scopul selectionarii problematicii va pune intrebari de genul: "dintre nemultumirile cu care te confrunti, care pare afi cea mai urgenta si cu care ai vrea sa lucram impreuna pentru inceput?". In continuare se va preciza problema cu care se va lucra si faptul ca rezolvarea acesteia s-ar putea sa reprezinte o solutie partiala pentru celelalte trairi negative. c. Precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate segmentului problematic
decupat.

2.

acest moment, terdpeutul urmareste sa "dirijeze", "sa conduca", sa sustina clientul pentru a-si preciza clar situatia care a generat sau sta labaza trairii negative (angoasa post divort, angoasa a unui posibil divort, etc.). Se urmareste atat descrierea situatiilor inductoare cat si a frecventei cu care apar aceste situatii. Pentru descrierea situatiei inductoare, terapeutul va folosi intrebari de tipul: "mi-ai splls ca resimti absenta sotiei/ sotului, cel mai speriat esti seara cand ajungi aeasa?", "aceeasi senzatie de disconfort mai apare si in alte situatii, in alte momente ale zilei?". Un raspuns posibil ar fr'."am acelasi sentiment de singuratate cand sunt la slujba, in masina" "cand sunt cu prietenii nu ma simt bine si am senzatia ca gresesc". Pentru determinarea frecventei, terapeutul va pune intrebari de genul: "aceste trairi, sentimente sunt frecvente, sunt mai pregnante in anumite momente sau apar si in momente de relaxare?","aveti si momente de relaxare?". Apare un raspuns de tipul: "apar ca din senin, de2-3 ori pe zil saptamana","am si momente de relaxare", "sunt constante, apar frecvent".

In

o r ta me nt ul u i act ual aso ciut p ro b Ie mat ic ii s e le c tio nate. a demersului terapeutic, scopul este de a sustine clientul in precizarea clara a comportamentelor concrete care se asociaza cu trairile negative

3.

es

cr ie r e a co mp

In aceasta

etapa

(anxietate. angoasa). Aceste comportamente disfunctionale pot fi de doua tipuri: extrinseci si intrinseci. Comportamentele extrinseci sunt vizibile, perceptibile de catre ceilalti (acte ratale,

blocaje tnotrice, balbaieli, inrosiri, etc.). Terapeutul pentru a le identifica va pune intrebari de tipul:"ce faci eand..2", "cum reactionezi atunci cand te simti speriat?"

IJ

Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, a interioritatii invizibile pentru ceilalti si care pot sa fie/ sa nu fie intr-o relatie de determinare cu cele extrinseci (ex: nodus histericus). Pentru a investiga comportamentele intrinseci, se pun intrebari de tipul: "cum te simti in aceste situatii?"; raspunsurile sunt majoritatea descrieri complexe, relativ neprecizate de tipul: "uneori sunt disperat si apatic, alteori sunt furios", "totul este arnestecat, greu de explicat", "alteori ma simt vinovat sau imi inchipui ca sotia/ sotui este plecaLla intr-o excursie mai lunga". in fata acestor raspunsuri este necesar sa avem o descriere mai nuantata a trairilor: "ce vrei sa spui atunci cand spui ca te simti vinovat?". "Ma simt vinovat", obliga la un monolog interior care trebuie sustinut fie apeland la o

situatie: "cand te-ai simtit vinovat?", "in acel moment ce-ti venea in minte?", "ce te gandeai in momentul acela?". Pentru a-l sustine se poate cere si descrierea reactiilor fiziologice: "ce simti atunci cand te simti vinovat?","te doare capul?","ai ameteli?". Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problemuticii tints selectionate. In aceasta etapa scopul este explorarea evenimentelor care preced trairile negative, altfel spus, se incearca a se preciza existenta factorilor declansatori care pot fi extrinseci sau intrinseci. Daca vizam factori extrinseci: "imi poti spune daca exista o situatie, o anumita persoana, activitate care se asociaza cu declansarea sentimentelor de vinovatie? ". De asemenea, pot exista si factori declansatori intrinseci si pentru apreciza originea sau existenta unor trairi similare se pun intrebari de genul: "an) mai existat/ ai mai trait altadatain alta situatie. aceleasi sentimente?"

4.

5. Descrierea consecintelor comportamentelor uctuale asociate si determinate

de problemutica. Pe parcursul acestei etape vom incerca sa identifica impreuna cu clientul urmarile intrinseci/ extrinseci asociate problematicii. Pentru identificarea urmarilor extrinseci se pun intrebari de tipul: "ce au perceput ceilalti?", "se poate vedea de ceilalti?". Pentru constientizarea consecintelor intrinseci, se pun intrebari de tipul: "ce simti?", "ce

gandesti?". Faza de explorare permite clientului sa descopere diferite fatete ale problematicii cu care se confrunta. In mod obisnuit in aceasta faza nu se aiunge la identificarea prob lernei generatoare de d isconfort.

B. Evaluarea
Evaluarea reprezinta stabilirea distantei dintre functional sau comportamente adaptate fie" si disfunctional sau comportamente dezadaptate sau "ceea ce este". Se stabileste, se defineste problema cu care se confrunta clientul si cu care se va lucra in faza de terapie. Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate avea o evolutie diferita in functie de teoria la carc adera terapeutul. Aceasta aderare tine de o optiune subiectiva in functie de structura psihica a terapeutului; cel mai frecvent se lucreaza intr-o abordare
salr "ceea ce ar trebui sa

heteroclita (combinare de tehn ici).

14

Conceptualizarea functionul * disfunctionul din perspectivu rationula Comportamentul functional se defineste in aceasta perspectiva prin absenta ideilor irationale care ar putea determina modificari la nivel cognitiv, afectiv, motivational, atitud inal si comportamental. Comportamentul disfunctional se defineste ca generand o serie de rationari ilogice:

1.

"nimeni nu ma iubeste", "toala lumea are ceva cu mine", etc. 2. Conceptualizarea functionul - disfunctional din perspectivu adecvarii Ia reulitate Compoftamentul functional se defineste prin absenta actiunilor, gesturilor sau atitudinilor divergente sau neacceptabile din punct de vedere al regulilor si cutumelor comunitatii sociale, actiuni si atitudini aare ca urmare nu au consecinte antisociale sau
amorale.

Comportamentul disfunctional indica prezenta unor actiuni cu incarcatura posibil

psihopata (ex: "nu vreau sa mai vad pe nimeni, voi vedea ce o sa fac, daca este nevoie o sa fur asa cum au facut cei care acum sunt bogati", etc). Asa cum rezulta din aceasta perspectiva, comportarnentele disfunctionale sunt generate de o intentionalitate contrara prescriptiilor sociale si au consecinte asociale ("nu vreau sa vad pe nimeni") si/ sau antisociale ("o sa fur", "o sa bat", "o sa fac rau"). 3. ConceptualiT,urea functionul-dkfunctional din perspectivu existentiala Din aceasta perspectivp, functionalul presupune absenta sentimentelor de vid, de absurditate a propriei existente pe de o parte si, pe de alta pafte, in context disfunctional inseamna prezenta acestor trairi ("viata mea nu are sens", "sunt un ratat", etc).

Conceptualfuurea functional-disfunctional din perspectiva experentiul nonintegrativu Irunctionalul se defineste prin absenta experientelor neintegrate la nivelul personalitatii ceea ce permite o reprezentare de sine structurata, unitara. Disfunctionalul presupune experiente neintegrate, neinteriorizate ("eu nu pot accepta acest esec", "nu este vina mea", "ma enerveazasi ma face sa fiu violent, dar ma face sa ma simt si vinovat"). Neintegrarea experientei "este un esec" consta in tendinta de negare si proiectie
(rnecanisme de aparare). 5. Conceptualfuurea functional - disfunctionul din perspectiva psihanalitica Functionalul consta in absenta mecanismelor de aparare. iar disfunctionalul consta in prezenta acestor mecan isme de aparare.

4.

Relatia terapeutica
Relatia terapeutica este o relatie dintre doi parteneri, dintre care unul solicita iar celalalt acorda ajutorul psihologic. Aceasta relatie contine in sine elementele pe care le aduce atat cel care are nevoie de ajutor cat si cel care il ofera. Contributia majora a clientului consta mai ales in motivatia acestuia. Afirmatia psihologiei umaniste, ca omul poseda in el ?nsusi impulsul interior spre sanatate fizica si mentala face ca psihoterapia si consilierea psihologica sa devina posibile. Desi aceasta nevoie este uneori greu de identificat la clienti foarte sever tr-rlburati. maioritatea

15

oamenilor derutati sau anxiosi sunt suficient de descurajati pentru a fi dornici de o cooperare care le permite o ameliorare. Un anumit nivel de colaborare din partea clientului este absolut necesar pentru succesul consilierii. Importante sunt si expectatiile clientului de a obtine ajutor. Aceste asteptari sunt adesea prin ele insele suficiente pentru a produce unele ameliorari. Asa cum un preparat placebo inlatura durerea la subiectii sugestibili, care cred acest lucru, tot asa, persoanele eare se asteapta sa fie ajutate, vor fi ajutate, uneori chiar indiferent de metoda aplicata de consilier. In cadrul relatiei terapeutice consilierul vine cu o serie de metode si tehnici foarte precise. Acestea au in comun mai ales menirea lor de a contribui la ajutorul psihologic dat oamenilor aflati in suferinta. Aceste tehnici iifac pe clienti sa se cunoasca mai bine, sa-si priveasca problemele mai obiectiv, dintr-o noua perspectiva.
Trebuie precizat ?nsa faptul ca anumite particularitati ale relatiei consilier - client, cat si modul de manevrare a acestei relatii. difera de la o scoala Ia alta. In literatura de specialitate sunt descrise trei tipuri de relatii terapeutice:
1. relatia centrata pe realitate si obiect. 2. contractul sau alianta terapeutica. 3. relatia de tip trans.ferential.

Relutia centrata pe realitate si obiect implica o atitudine calma, atenra, interesata, empatica din partea consilierului, care se straduieste sa-i creeze clientului un mediu bazatpe caldura si intelegere, mediu care il va ajuta pe acesta din urma sa atinga
obiectivele pe care si le propune interventia psihologica. Acest mediu

l.

il ajuta pe client sa mentina contactul cu realitatea inconjuratoare urmarind in acelasi timp obiectivele consilierii. Sarcina principala in cadrul acestui tip de relatie este castigarea increderii clientului, ajutandu-1 pe acesta sa vada in consilier o persoana cu un comportament constant, previzibil, pe care tepotibaza.

2. Contractul sau aliunta terapeutica ia in considerare faptul ca succesul oricarei terapii implica o colaborare a doua persoane. Acest tip de relatie este de natura constienta, rationala si non-regresiva, in care consilierul face apel la ego-ul de adult al

clientului, pe care il trateaza ca pe un partener. Alianta terapeutica estebazata pe acordul de implicit sau explicit al celor doi parteneri de a lucra impreuna. in situatia terapeutica. Atunci cand relatia centrata pe realitate interfereaza cu alianta terapeutica, specialistul poate oscila intre cele doua tipuri de
relatie.

3. Relatia de tip trunsferential. Este mult accentuala ca instrument terapeutic de

psihanaliza.

F,a implica fixatia afectiva a clientului asupra

persoanei

terapeutului/consilierului pe modelul relatiei parinte-copil. Nevoia afectiva a clientului, satisfacuta prin intermediul relatiei centrate pe realitate, este deliberat frustrata de consilier prin interpretarea transferului, clientul fiind confruntat cu relatia sa infantila. Multi specialisti in interventii psihologice moderne, non-analisti, sunt de parere ca numai in anumite situatii specialistul trebuie sa incurajeze relatia de tip transferential si anume cand intuieste ca o asemenea relatie cu aspect regresiv nu va impiedica testarea realitatii de catre client, capacrtatea sa de a diferentia realitatea de fantezie. Oricum, interventia nu

t6
se incheie pana cand specialistul nu-l ajuta pe client sa lichideze dependenta de tip transferential. Intr-o interventie psihologica de orientare eclectica, cele trei tipuri de relatii terapeutice trebuie sa fie bine conduse de catre consilier/terapeut si echilibrate ca
pondere.

In litaeratura de specialitate se considera catoate sistemele terapeutice au, indiferent orientarea teoretica, unele elemente comune care stau labazalor'.
.

de

prezenta unei descarcari de natura emotionala,' . existenta rationalizarilor tn cadrul interactiunii c lien t-spec ialist,' . vehi.cularea unor informatii noi care sunt transmise clientului sub forma unor precepte, reguli de conduita, exemple de viata, sau pe care le de.rcopera clientul tnsusi prin intermediul unei tntelegeri de natura intuitiva (,, insight") ,'

intarirea expectatiilor clientului ca va obtine suport afectiv si ajutor din partea

ns il ie ru lu i/t er ap
e

co

utu fu i,'

. intarirea experientelor incununate cu succes,' . fac il itar e a de b loc ar ilo r e mot io nale.

Empatia
Cele mai atente si profunde discutii si analize despre conceptul de empatie s-

au derulat si se deruleaza in contextul psihoterapiei. Din acest motiv vom face referiri in cadrul acestui capitol in special la psihoterapie, consilierea psihologica fiind integrata aici in anallza empatiei. In plus, amintim ca diversele abordari din consilierea psihologica (si chiar din consiliere in general) sunt preluate din scolile de
psihoterapie.

in

general, exista un consens

reprez,inta un factor important in psihoterapie, dar difera modul terapeutice definesc acest termen.

al cercetatorilor cu privire la faptul ca empatia in care diversele scoli

De pilda, psihoterapia existentialista, mai mult decat oricare alta scoala terapeutica, sustine ca empatia reprezinla o deprindere centrala a
ps

ihoterapeutu lui/con silierului.

Acesta evita orice incercare de a emite judecati cu privire la clientul/pacientul sau. Obiectivul major al psihoterapiei este acela ca terapeutul sa se proiecteze pe sine in interiorul lumii sentimentelor clientului sau. Definitia existentialista a empatiei pune accent pe capacitatea terapeutului de a simti. Terapeutul nu trebuie sa incerce sa-l modifice pe client, ci sa-i ofere un mediu plin de caldura si de intelegere in care acesta poate sa isi actualizeze posibilitatile latente. Psihoterapia psihanalitica defrneste empatia intr-un mod similar. Capacitatea psihanalistului de a simti ceea ce pacientul simte este descrisa cao regresie a Egoului tn slujba procesului psihoterapeutic. S. Freud aftrma ca ,,empatia este mecansimul care face posibil ca un individ sa preia unele atitudini in toate directiile, cu privire laviata mintala

a altuia". Ulterior, S. Stark (1966) defineste empatia ca un proces al unei identificari scurte prin care, cu o fantezie constienta sau neconstienta, cineva s-ar contopi pe sine cu o alta persoana pentrll ca sa inteleaga si sa impartaseasca sentimentele si atitudinile altuia.

17

Dupa

J. M. Lewis (1978), diferenta dintre conceptul

psihanalitic

si

cel

existentialist cu privire la empatie se refera mai degraba la scopurile empatiei decat la procesul insusi. Psihanalistii pun accent pe abilitatea psihoterapeutului ,de a gravita. tn jurul empatief', in vederea obtinerii unei analize cat mai obiective cu privire la pacient. Tipul de empatie definit atat de psihoterapia existentialista, cat si de cea psihanalitica v izeaza,,emp atia afecti va". Definitia lui C. Rogers, autorul psihoterapiei centrate pe client, cu privire la rolul empatiei in psihoterapie se refera atatla capacitatea terapeutului de a percepe in mod acurat ceea ce simte clientul, cat si la comunicarea partenerului sau de relatie a acestei intelegeri. Truax si Carkhuff (1967) pun un accent mai mare pe capacitatea terapeutului de a percepe cadrul intern de referinta al pacientului ("empatia cognitiva"), decat pe propriile sentimente ale terapeutului. C. Rogers (1959), considerat cel mai influent teoretician al empatiei in domeniul psihoterapiei, considera ca"a fi empatic inseamna a percepe cu acuratete cadrul intem de referinta al altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin "ca si cum" ai fi cealalta persona, dat fara a pierde conditia de "ca si cum" . Perceperea acestui cadru intem de referinta al altuia presupune un amplu proces cognitiv, emotional, motivational, ca si profunde reactii vegetative. Rogers considera ca sunt necesare trei

conditii de intelegere empatica: i. Cu cat terapeutul va fi mai congruent in relatiile sale, cu atat modificarea personalitatii clientului va avea sanse sa se produca. 2. Cu cat terapeutul manifesta o consideratie pozitiva neconditionatafata de client, au atat terapia are sanse mai mari de'reusita; il apreeiaza in totalitate, are sentimente pozitive fata de client pe care le exteriorizeazafararezerve, nu emite judecati de valoare.

3. Daca terapeutul "ghiceste" sentimentele si reactiile personale incercate de client in fiecare clipa, daca stie sa le perceapa "din interior", asa cum ii apar clientului si daca reuseste sa ii comunice aceasta intelegere, atunci conditia va fi ?ndeplinita. Din punctul de vedere al psihoterapiei cognitive, empatia reprezinta o
caracteristica importanta a comunicarii psihoterapeut-pacient. Cele trei functii debaza ale empatiei sunt: a-l asculta pe celalait cu atentie, a-i repeta ceea ce intelegem (a reformula),

a-i cere, eventual, precizari, informatii in plus sau o confirmare. Accentul este, de asemenea, pus pe dimensiunea cognitiva a empatiei. Mai recent, M. H. Davis (1983) considera ca empatia este o combinatie intre asumarea cognitiva a rolului celuilalt si activarea preluarii experientei de substituire emotionala in starile altuia. Acest punct de vedere sintetic ofera o interpretare multidimensionala a fenomenului empatic, prin
combinarea directiei cognitive si a celei emotionale.

in opinia cercetatorului roman S. Marcus (1997), "empatia reprezinta un atare mod de adaptare, propriu oricarui individ in relatia cu ceilalti si diferita de Ia o persoana la alta, putand tinde spre valente inalt performantiale". Ar fi greu de presupus o persoana adaptata la imprejurarile de viata care sa evite un comportament empatic fata de parteneri, exceptandu-se formele de neadaptare sociala care frizeaza patologicul. Faptul ca se vorbeste in sfera normalului de gradiente empatice si nu de tipuri neempatice, il indreptateste pe autorul mai sus mentionat sa considere empatia drept trasatura comuna
de personalitate.

Realizand o sinteza a studiilor care vizeaza modelele tipologice ale empatiei aflate in relatie cu unele variabile de personalitate, se constata urmatoarele aspecte:

1B

- persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenta unei atitudini optimiste, caldura, emotional itate, altruism, generozitate, flexibilitate, extraversiune, tendinta ascendent afiliativa si sociala, comportament prosocial bine dezvoltat, abilitate interpersonala, manifesta ratiuni umaniste pentru alegerea profesiunii medicale;

- persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide, retrase, intolerante, adopta valori egocentrice, singuratice, revendicative, centrate pe sine, introverte, nu acorda atentie
sentimentelor altora.

in contextul actual, exista numeroase programe de training a acestui fenomen psihic considerat drept o conditie necesara optimizarii relatiilor interpersonale. Prin urmare,
empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate dirijate.
Rezistente Jata de empatie

fi

supus unor antrenamente

In

literatura de specialitate sunt descrise doua modalitati distorsionate de

relationare a psihoterapeutilor cu pacientii lor:

bazata pe modelul medical, cu accente puse pe obiectivitate si pe evitarea pe cat posibil a introspectiei. Aceasta tendinta de a patologiza reprezinta o incercare a terapeutului de a mari distanta fata de pacient, prin accentuarea diferentelor dintre pacientul ,,bolnav" si terapeutul"sanatos" ; -"n.ormalizan.te",bazata pe incercarea terapeutului de a rninimaliza aspectele patologice evidente ale pacientului. Acesta este tratat ca si cum ar fi o persoana normala, supus insa unor ,,imprejurari sociale", care l-au transformat in victima. "Normalizarea" reflecta

- "patologizanta",

dorinta terapeutului de a nega patologia de baza, in scopul prevenirii unei cresteri semnificative a propriei sale anxietati (in cazul in terapeutul ar raspunde in mod empatic
pacientului sau).

'<;-"

ELEMENTn sr

I /puN

/HT crn ffipEpER pE pARCURSUL pRocESULUT

DE

,h

CONSILMRE PSIHOLOGICA
cateva faze de baza:

Din punct de vedere al etapelor procesului de consiliere, se poate discuta despre

faza de initiere - in care clientul intra in mediul de consiliere, afla despre "regulile jocului", dar incepe sa si constientizeze ca poate identifica metode practice pentru rezolvarea problemei (initiation phase); 2. faza de mijloc - in care clientul si consilierul lucreaza asupra problernei identifi cate (middle phase); 3. faza de incheiere * care presupune pregatirea clientului pentru incheierea demersului si actiunile specifice incheierii (ending phase). Pentru o abordare cat mai eficienta a procesului de consiliere cele trei faze amintite trebuie continuate de ceea ce multi specialisti considera a fi a patra faza si anume faza de urmarirea a progreselor si schimbarii clientului (follow-up phase). In unele abordari se considera ca exista si o faza introductiva inainte de faza de initiere. Toate aceste faze sau etape ale procesului de consiliere psihologica sunt caracterizate de cateva puncte de reper, care sunt extrem de importante pentru o abordare profesionista. Le enuntam rand pe rand in continuare:

1.