Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O publicaţie editată de
Ediţia I, Nr. 3
UniverStudent FEST
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional Universitar s-a desfăşurat sub genericul „INFLUENŢE” şi a supus dezbaterii
modalităţile de percepţie şi reprezentare, pe care le oferă lumea modernă, în relaţie cu societatea ca un individ şi viceversa.
Ineditul acestei ediţii constă în lărgirea dimensiunii proiectului prin participarea unor mari universităţi din Anglia, Turcia, Franţa
şi Croaţia la sărbătoarea studenţilor sibieni.
Organizat în întregime de studenţi, pe baza unui plan de buget limitat, sperăm totuşi că acest eveniment va deveni un punct
de referinţă pe agenda culturală a oraşului, întrucât evenimentul atrage anual un număr impresionant de participanţi.
Suntem extrem de încântaţi de parteneriatele şi dimensiunea proiectului din acest an! UNIverSTUDENT FEST devine,
treptat, un forum puternic, ce aduce împreună cei mai creativi şi talentaţi studenţi pentru a împărtăşi experienţe, idei şi resurse.
Am lucrat, din acest motiv, la un program de evenimente care să aducă bucurie şi inspiraţie, atât artiştilor invitaţi, studenţilor
participanţi, cât şi publicului sibian.
Mulţumim partenerilor: Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Casa de Cultură a
Municipiului, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, pentru sprijinul necondiţionat pe toată perioada pregătirii festivalului!
Mulţumim autorităţilor locale: Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Judeţean, pentru încrederea acordată proiectului şi
pentru sprijinul financiar!
Mulţumim partenerilor media şi sponsorilor acestui eveniment!
Iar eu, Cătălin Grigoraş, mulţumesc colegilor mei, studenţii, pentru că au demonstrat că se poate...
Felicitări!
Nu se simţea prea bine. De câteva zile, era palid şi încercănat, ameţea, mâncarea şi somnul nu îi mai priau.
„Astenie de primăvară...”, îl linişteau toţi, cu dezinteres şi aerul atotştiutor al celui neimplicat.
„Aşa o fi... Şi cu anemia mea... „ , îi răspundea şi el uşoarei nelinişti, neobişnuit să dramatizeze sau să se ia prea în serios.
Ce ai face dacă mâine, la cei 20, 25, 30 de ani, pe care îi ai, doctorul ţi-ar spune senin (în urma unui control de rutină): ”Mai
ai maxim 5 ani de trăit! Atât, în cazul în care găsim un donator şi transplantul reuşeşte.” ?
Aşa i s-a spus şi lui la acea investigaţie, al cărei rezultat ar fi trebuit să fie o reţetă pentru vitamine şi recomandarea de
odihnă.
Şi atunci, te întreb din nou: TU cum ai reacţiona? Ce ai face, în condiţiile astea? Ai plânge? Ai ţipa? Ai anunţa pe cineva
apropiat? Pe cine? Ai decide să îţi schimbi viaţa? Cum? Ai continua aşa? De ce? Ţi-ar fi frică? De ce: de moarte, de suferinţă, de
ceea ce urmează „dincolo”, de aşteptarea (poate, dezamăgitoare) a unui leac miraculos?
Dar dacă cel mai bun prieten al tău ar fi în situaţia asta?
De ce ar trebui să te gândeşti chiar acum la asta?
Simplu: pentru a te speria; pentru a te întrista; pentru a experimenta senzaţiile de panică, disperare, negare, acceptare şi
pentru a-ţi da seama cât de norocos eşti să ai tinereţea şi sănătatea de care dispui acum şi pe care doar tu le poţi cultiva, pentru a
te motiva să te bucuri de ele, trăind frumos şi intens, astfel încât, pus în faţa unei asemenea încercări, să nu ai regrete.
Fă ceva pentru tine: ascultă-ţi melodia preferată la maxim (dacă îţi superi vecinii 5 minute pe săptămână, nu o să se dărâme
cerul), plimbă-te zilnic şi bucură-te de zilele puţine de primăvară, fă sport, spune-le tuturor celor dragi cât înseamnă pentru tine,
construieşte, creează ceva! Fii liber! Iubeşte! Dăruieşte, fără a aştepta ceva în schimb!
Trăieşte!
Sper ca, de azi înainte, să faceţi mereu ceva pentru voi, iar eu să văd mai multe feţe zâmbitoare prin facultate şi pe stradă, să
interacţionez cu oameni mai sinceri şi mai calzi, mai mulţumiţi de viaţa lor, şi, bineînţeles, să găsesc puterea, ca şi eu să mă pot
schimba în bine!
Enjoy!
Ioana Necula
Pagina 2
10 (zece)
După cum bine ştiţi, Festivalul Internaţional Universitar tocmai a luat sfârşit.
Ediţia I, Nr. 3
Interviul din această ediţie a ziarului va fi dedicat acelor oameni, a căror muncă neîntreruptă a făcut ca totul să
devină posibil.
Aşa că, după cum am promis deja multora (admiratoarelor curioase), o să îi rog pe Cătălin Grigoraş – Director al
UNIverSTUDENT FEST, Alex Verzescu – organizator al evenimentului “Seara Tradiţională Românească”, Valentin
Georgescu şi Liviu Bledea -Grafică & DTP să răspundă la 3 întrebări (de data aceasta, strict legate de festival, dar sigur o
să ajungem şi la cele indiscrete, cu altă ocazie):
1. Care este primul lucru care vă trece prin minte când spuneţi UNIverSTUDENT FEST?
Cătălin Grigoraş: O mare sărbătoare studenţească… UNIverSTUDENT FEST se petrece atunci când întreg universul se
deschide şi se aruncă la picioarele noastre, iar noi, frumoşi şi nebuni, trăim din plin aceste clipe minunate ale tinereţii.
Valentin Georgescu şi Liviu Bledea: Nopţi nedormite şi multă muncă.
Alex Verzescu: Primul lucru care îmi vine în minte e un citat din Goethe:“Începeţi tot ce visaţi că puteţi face… Curajul con-
ţine geniu, putere şi magie.” Aşadar, mă gândesc la mulţi tineri cu mult entuziasm, deschişi spre a îşi împărtăşi cunoştinţele,
trăirile, emoţiile cele mai frumoase.
2.Care este motivaţia voastră de a vă implica în realizarea acestui proiect, atât de amplu şi solicitant?
C.G.: Bucuria de a fi pe scenă, dragostea pentru meseria de actor…
E un paradox ştiu… muncind foarte mult pentru festival, nu îmi mai rămâne timp aproape deloc pentru actorul Cătălin
Grigoraş şi atunci, e normal să mă întrebi: “Unde este dragostea faţă de actorie ?”
Pe de altă parte, fără a fi îngrădiţi de nimeni, acest festival ne oferă posibilitatea de a ne exprima aşa cum credem noi de
cuviinţă, creează premisele dezvoltării noastre viitoare şi ne face să credem, chiar şi pentru o săptămână, că pământul se
învârte în jurul nostru.
L.B. şi V.G.: Dacă alţii pot, noi de ce am fi mai prejos?
A.V.: Satisfacţia cea mai mare este aceea de a crea ceva. Am întâlnit oameni minunaţi, dispuşi să ne ajute. Cred că este foarte
important ca studenţii să formeze o echipă, cu tot ceea ce înseamnă instituţiile culturale, şi nu doar, din Sibiu. De aceea, eu şi
colegii mei din organizarea acestui eveniment, dorim să le mulţumim din suflet acestor oameni minunaţi şi sper ca studenţii,
care au participat şi care ni se vor alătura la ediţiile viitoare sau ne vor urma, să aprecieze şi să ducă mai departe, ceea ce noi
am clădit.
3. Ce satisfacţie vă oferă munca pentru acest festival?
C.G.: Glumind un pic, aş putea spune că: “Îmi pare rău!” că sunt director al acestui festival, pe actorul Cătălin Grigoraş îl
plâng. Este sinucidere curată! Munca pentru festival îmi ocupă, în această perioadă, 21 sau 22 de ore pe zi...
Satisfacţie? Satisfacţie am atunci când suntem împreună şi ne unim puterile într-un singur gând, atunci când am posibilitatea
să fiu pe scenă şi să joc în cadrul acestui festival, satisfacţie am atunci când am reuşit să-i fac pe toţi să zâmbească şi să se
simtă bine că au un astfel de eveniment în universitatea lor, în oraşul lor.
L.B. şi V.G.: Aşteptăm propuneri...
A.V.: Aceea de a aplica ceea ce ai învăţat în anii de studiu. Consider că acest lucru este foarte important, deoarece doar astfel
poţi tinde spre profesionalism. Îmi fac meseria cu mare plăcere!
Ioana Necula
Cristina Borza
Ţi se pare...
..că afară s-a făcut timp frumos şi că s-a încălzit (asta pentru că n-aţi mers la cursul de dimineaţă, de la ora 8)... că.. că
multe. Cu siguranţă, multora „li s-a părut”, atunci când aţi reuşit „cu brio” să vă faceţi de râs în faţa colegilor şi nu numai!
De data aceasta, am hotărât (de una singură, evident) să extind puţin sfera momentelor „jenibile” în afara băncilor
facultăţii şi ,primul loc la care m-am oprit, a fost căminul: eternul şi fascinantul cămin pentru studenţi, unde se întâmplă vrute şi,
mai ales, nevrute.
Aşadar, după cum v-aţi obişnuit: luaţi de vă distraţi cu experienţa unei prietene în cămin! (Nu uitaţi că, la final, e
obligatoriu să vi se pară...)
Înainte de toate, trebuie făcute câteva precizări, cum ar fi faptul că în bine-cunoscutul cămin despre care
vorbim (dealtfel, ca în toate), atunci când ceva se strică, durează o veşnicie să fie reparat (afirmă şi susţin cu tărie acest lucru
locatarii lui)!
Deci, şi colega noastră avea o suferinţă mare de vreo 2 luni, zice ea: scurgerea nu funcţiona, aşa că, de fiecare dată când
fetele noastre făceau duşul cel de toate zilele, baia lor devenea o mică Veneţie: ce poţi să-ţi doreşti mai mult de atât? Cum poţi
să fii atât de nerecunoscătoare naturii că ţi-a oferit acest privilegiu? Aa.. că trebuie să dai cu mopul de fiecare dată până „faci
scurtă” la mână? Asta e partea a doua, deşi nu văd care ar fi problema aşa mare... Nu mai mergi la sală, ai scutit nişte bani!
În fine: aceeaşi baie, acelaşi duş, aceeaşi problemă – nimic interesant, s-ar zice... Strângi frumos o găleată de apă din baie
şi îţi vezi liniştită de loţiunile de corp (că doar aşa se poartă!).
Şi ieşi frumos, mândră, emanând un miros dulce în urma ta, până când păşeşti în cameră... Deodată, toată încrederea în
tine s-a dus, când ai observat că apa îţi e aproape până la glezne!
Ce mai poţi să faci? – Mai pleoscăi de două ori, ca să vezi amploarea dezastrului şi ţopăi înapoi în baie, să iei arma în
mână: mopul cel atotputernic!
Pe când erau şterse aproape toate urmele, te trezeşti cu o bătaie în uşă: Deschizi frumos, ascunzând mopul după uşă (ca să
dai bine la public) şi zâmbeşti: „Bună!”
De partea cealaltă a uşii sunt doar câteva colege de palier binevoitoare, care îşi fac griji pentru tine şi te întreabă: „Ştii că
iese apă, pe sub prag, pe coridor?"
Cum adică, dacă ştii?! Normal că ştii, că doar te lupţi cu apa de câteva minute bune şi încă n-ai învins!
Ce-ţi rămâne de făcut?
Păi, dacă ai prezenţă de spirit (şi coleguţa noastră avea), le spui zâmbind că ştii şi că le mulţumeşti că îşi fac griji pentru
tine, dar chiar nu era nevoie! Închizi delicat uşa, cu acelaşi zâmbet forţat, şi le spui printre dinţi o ultimă vorbă (că tot e la
modă)...
Cristina Borza