GRECIA.

In concepia filosofilor greci ai antichitaii, noiunile de stat i societate civila aveau acelai coninut, respectiv nu desemnau fenomene sociale diferite. Aristotel. Potrivit concepiei lui Aristotel, expuse in Etica nicomahica, dobandirea fericirii, care este Binele Suprem pentru om, se realizeaza prin exercitarea virtuii, respectiv prin aptitudinea de a duce o viaa raionala. In Politica, marele ganditor grec arata ca viaa raionala nu este posibila decat in interiorul cetaii (plis-ul). Prin urmare, omul este facut, in mod natural, pentru a trai in comunitate. Statul (cetatea) este forma perfecta de comunitate umana, deoarece suntem, de la natura animale politice i nu putem prospera sau avea parte de o viaa buna decat ca cetaeni (persoane eligibile in funcii politice) ai unui stat. Bazele teoretice ale societaii civile au fost puse in lucrarile ganditorilor din secolele XVIIXIX, cand, in Europa Occidentala avea loc procesul destramarii relaiilor feudale i de instaurare a celor capitaliste. Odata cu aceasta, a inceput raspandirea ideilor i concepiilor a ceea ce, mai tarziu, va constitui societatea civila. Thomas Hobbes. In elaborarea conceptului de societate civila, un rol important i-a revenit filosofului englez Thomas Hobbes. Conform concepiei sale, expuse, mai ales, in lucrarile Elementele legii naturale i politice (1640) i Leviathan (1651) oamenii se nasc liberi i, in aciunile pe care le intreprind, urmaresc satisfacerea intereselor personale, fora motrice a conduit ei lor fiind atingerea bunastarii materiale. Dar starea naturala, ineleasa ca o condiie de egalitate orginara i de drept nelimitat al tuturor, are drept consecina inevitabila ciocnirea intereselor personale, manifestata prin neincredere, agresivitate, rivalitate. Situaia respectiva, aanumitul bellum omnium contra omnes (razboiul tuturor contra tuturor), face ca fiecare sa devina dumanul celuilalt - homo homini lupus(omul este lup pentru om). Dei legea naturala recomanda pacea, atat cat este posibil, sprijinul intre oameni, respectul egalitaii, moderaia etc., in starea naturala nu exista nicio autoritate care sa aibe puterea de a obliga la respectarea normelor de comportament exprimate de aceasta lege. In consecina, se impune, in mod obiectiv, trecerea de la starea naturala i de la legile naturale, la o alta societate i la legi civile. Aceasta este numita, mai apoi, societate civila. Noua stare de lucruri este pusa, de Hobbes, in legatura cu apariia proprietaii private, care condiioneaza necesitatea inelegerii intre oameni i rezolvarea de comun acord a problemelor ivite. Aceasta devine posibil numai in baza contractului social, garantat de stat (Leviathan -ul), respectiv a unui acord prin care parile implicate (contractul social se stabilete intre indivizi) renuna la dreptul originar nelimitat, in favoarea unui alt om sau a unui grup de oameni, care primesc puterea suverana i dobandesc, astfel, autoritatea de a da legile necesare stabilirii pacii civile. Legea este un artificiu uman ce garanteaza coexistena panica a membrilor societaii. Supunerea faa de lege (constrangerea exterioara) asigura libertatea de aciune pentru fiecare cetaean. Hobbes arata, astfel, in Leviathan (Capitolul 17): Este ca i cum fiecare ar zice fiecaruia: il autorizez pe acest om sau acest ansamblu i ii abandonez dreptul meu de a ma autoguverna, cu condiia ca tu sa-i abandonezi dreptul tau i sa-i autorizezi toate aciunile, in maniera in care am facut-o eu. In acest mod, ia natere statul sau societatea civila. Conform lui Hobbes, apariia proprietaii private i, odata cu ea, a statului (in baza contractului social) inseamna formarea societaii civice, adica o uniune de cetaeni care au transmis o parte din drepturile i libertaile lor catre stat, c e folosete legile pentru depairea starii de razboi in societate i regleaza relaiile dintre cetaenii cu

drepturi egale. Se observa, astfel, ca filosoful englez nu realizeaza, la nivel conceptual, o distincie intre stat i societate civila. John Locke. Problematica originii, limitelor i obiectivelor societaii civile a fost abordata de John Locke in lucrarea Doua tratate despre guvernare (1689), mai ales in Al doilea tratat. Filosoful englez a imparit, astfel, comunitatea umana in doua: naturala i politica (civila). In prima, fiecare om avea o libertate neingradita, care a generat, insa, situaii conflictuale i nesigurana personala determinate de arbitrar. In consecina, oamenii au hotarat, in mod voluntar, sa incheie un contract social (contractul social se incheie intre indivizi i suveran), prin care sa se supuna constrangerilor legii pentru a gasi o soluie problemelor lor. Aa s-a constituit societatea politica (civila). Pentru Locke, societatea civila sau politica (political or civil society) este o forma de organizare sociala care se opune starii naturale i este un factor de progres, generator de confort i de ordine bazata pe lege. Rolul legilor i al statului este de a crea condiiile necesare bunei convieuiri a oamenilor, desfaurarii normale a vieii sociale, prin asigurarea drepturilor i libertailor umane. Statul se subordoneaza societaii, slujind-o prin crearea sistemului de drept necesar activitaii libere a indivizilor, a grupurilor umane. Este interesant de semnalat faptul ca, daca la Hobbes, rolul societaii civile este acela de a asigura pacea i securitatea sociala, la Locke aceasta asigura prosperitatea materiala. In acelai timp, Locke confera conceptului o noua dimensiune, respectiv aceea de societate politica care ii asuma funcia de asigurare a securitaii individuale. Aceasta implica respectarea unei ordini economice, garantarea proprietaii private i existena unui sistem juridic menit sa asigure respectarea drepturilor individuale. Astfel, incepand cu John Locke, in gandirea social-politica se poate observa o conturare a distinciei dintre stat i societatea civila, aceasta din urma fiind conceputa ca forma de organizare economica. Charles Louis de Secondat, baron de Montesquieu. Montesquieu a expus in capodopera sa, Despre spiritul legilor (1748), cateva caracteristici semnificative ale societaii civile. Aproape la fel ca Thomas Hobbes, filosoful politic francez a descris starea naturala a omului ca una de teama i slabiciune, situaii pe care a incercat sa le depaeasca prin traiul in comun. Din pacate, sociabilitatea a scos la lumina interesele egoiste, de sigurana i de bunastare materiala, ale oamenilor, care i -au impins spre o stare de razboi cu semenii lor. Ca reacie la aceasta situaie, raiunea a des coperit anumite reguli de reciprocitate, mai mult sau mai puin universal valabile, care, impuse prin legi pozitive, in imprejurari cat de cat normale, pot menine pacea, sigurana i un grad considerabil de echitate, in orice societate civila. Pentru Montesquieu, societatea civila (identificata cu statul) este un rezultat al dezvoltarii istorice, respectiv a patra treapta a istoriei umane, care urmeaza starii naturale, starii familiale i timpurilor eroice. Ea are ca destinaie neutralizarea relaiilor de dumanie dintre oameni. Adevarata finalitate a statului este asigurarea libertaii, dreptul de a face ceea ce legea permite. Daca un cetaean poate face ceea ce este interzis, el ii pierde aceasta libertate. Suntem liberi ca sa traim sub autoritatea legilor civile. Dar libertatea, puterea de a face ceea ce noi vrem i de a nu fi constrani sa facem ceea ce nu vrem, ii poate tenta pe oamenii investii cu putere sa abuzeze de aceasta, motiv pentru care puterea lor trebuie limitata de o alta putere - aceea a cetaeanului sau individului uman real, pe care se intemeiaza societatea civila.

Immanuel Kant. Marele filosof german considera ca omul are doua caracteristici fundamentale: de fiina naturala, supusa legii cauzalitaii, care ii ingradete libertatea; de fiina sociala, cand este liber, intrucat poarta in sine legea morala, care exprima i tendina spre libertate. Aceste doua caracteristici (naturala i sociala) genereaza contradicii permanente intre indivizi, care pot fi stopate in baza contractului social. Prin incheierea lui, oamenii ii limiteaza libertatea in favoarea statului. Kant a contientizat necesitatea separarii atribuiilor societaii civile de cele ale statului i delimitarea funciilor lor. Astfel, familia, biserica, coala i alte instituii civile reuesc sa asigure respectarea normelor morale ale traiului in comun fara amestecul statului. Pe de alta parte, statul instituie norme de drept in baza carora asigura respectarea legilor de catre toi cetaenii i realizarea drepturilor i libertailor acestora. Conform lui Kant, intre societatea civila i stat exista o legatura indispensabila, cele doua componente ale existenei umane influenandu-se reciproc: funcionarea societaii civile depinde de cea a statului de drept, in timp ce statul de drept trebuie sa vegheze la realizarea deplina a libertaii i egalitaii cetaenilor, care constituie obiective eseniale ale societaii civile. .W.Fr. Hegel. Sub raport conceptual, de abia o data lucrarea lui Hegel, Prelegeri de filosofie a dreptului (1821), se folosete termenul de societate civila. Sub influena lui Adam Ferguson, Hegel a inlocuit termenul de civilizat prin civil, cu sensul determinat al acelei societai care se opune societaii primitive. In Prelegeri de filosofie a dreptului, Hegel a abordat, in mod remarcabil, cateva probleme de maxima importana pentru statutul societaii civile. 1. Prima dintre acestea se refera la temporalitatea societaii civile. Spre deosebire de cei care concepeau societatea civila ca pe o condiie naturala a libertaii umane, Hegel a ineles societatea civila (brgherliche Gesellschaft) ca sfera produsa istoric a vieii morale, care cuprinde economia, clasele sociale, corporaiile i instituiile de administrare a bunastarii (Polizei) i dreptului civil. Necesitaile sociale arata clar ca societatea civila nu este un substrat, un dat anterior i invariabil al vieii, care exista in afara spaiului i timpului, ci, din contra, produsul, rezultatul unui proces lung i complex de transformari istorice: Crearea societaii civile este produsul lumii moderne. 2. O a doua problema importanta este realizarea unei diferenieri nu doar semantice, ci i conceptuale intre stat i societatea civila, prin delimitarea relativ neta a celor doua sfere ale societaii. Astfel, societatea civila se situeaza intre familia tradiionala (confruntata cu un proces de slabire a solidaritaii) i stat (conceput ca nivel superior de dezvoltare): Societatea civila este diferena care intervine intre familie i stat, dei desavarirea ei este mai tarzie decat aceea a statului, caci fiind diferene, ea presupune mai intai statul, pe care, pentru ca sa subziste, ea trebuie sa-l aiba in faa ei drept ceva de sine statator. Creaia societaii civile aparine, de altfel, lum ii moderne, care abia recunoate tuturor determinaiilor Ideii indreptairea lor. Cand statul este reprezentat ca o unitate ce se duce la viaa in comun, prin aceasta se are in vedere numai determinaia proprie societaii civile. In viziunea hegeliana, societatea civila este suma indivizilor i independenta de stat. In cadrul ei, individul este animat de scopul egoist al satisfacerii intereselor personale, sens in care este nevoit sa intre in interdependena cu ceilali. Deosebirea eseniala intre societatea civila i stat consta in aceea ca, in societatea civila, individul reprezinta singurul scop pentru sine, astfel incat finalitatea

sa este una particulara, in timp ce, in stat, scopul individului este statul, iar finalitatea sa este una universala. Urmarind realizarea interesului particular, individul servete, in societatea civila, i universalul, deoarece realizarea propriului bine presupune i realizarea unei mici pari din binele general (ex. munca individului contribuie, intr-o anumita masura, la bunastarea intregii societai). 3. Un alt punct forte al concepiei hegeliene este relevarea caracterului potenial distructiv al societaii civile. Ea este o masa variata, formele ei multiple de interaciune i de solidaritate colectiva sunt, adesea, incomensurabile, fragile i uor de zdruncinat prin conflicte serioase, violente. Societatea civila moderna este un camp de lupta, tensionat, in care se ciocnesc diferite interese i tendine individuale, care se desfaoara i progreseaza in mod arbitrar, semispo ntan, o arena de interaciune, colaborare i/sau contradicie intre acestea i interesele comune. Aceasta nu inseamna numai ca societatea civila nu poate sa-i depaeasca particularitaile, dar i ca aceasta are tendina de a-i paraliza i submina propriul pluralism. Dupa cum arata Hegel, dezvoltarea exuberanta a unei pari a societaii civile poate stanjeni i oprima celelalte pari i, de aceea, societatea civila nu poate ramane sau deveni civila decat daca se supune unei ordini politice (statul). Karl Marx. Karl Marx a facut, la randul sau, distincia intre societatea civila i stat. In scrierile sale de tineree, prin societatea civila ganditorul german inelegea societatea burgheza, realitate moderna, care (spre deosebire de evul mediu, unde starile, respectiv, categoriile, sociale erau, in acelai timp, i stari politice, iar societatea civila era i societate politica, diferita de starea naturala) marcase separarea ei de starea politica, de stat, pierderea semnificaiei politice nemijlocite. Un asem enea proces incepuse in timpul monarhiei absolute, care afirmase unitatea statului impotriva regionalismului, i se desavarise de Revoluia Franceza, care a facut din deosebirile de stare ale societaii civile, deosebiri exclusiv sociale, lipsite de importana pentru viaa politica. Ulterior (in contextul operei sale de maturitate, Capitalul), conceptul de societate civila a fost folosit pentru a desemna toate relaiile materiale ale indivizilor in cadrul unui anumit stadiu de dezvoltare a forelor de producie. Identificata cu domnia autonoma a proprietaii private i a relaiilor de piaa, ea este focarul luptelor dintre interesele private i cele de grup i de clasa (un moment in dezvoltarea i depairea societaii moderne, divizata in clase). Statul insui nu este decat un produs al societaii civile, respectiv al intereselor private i de clasa i, totodata, expresia dominaiei politice a clasei celei mai puternice din punct de vedere economic (burghezia), care, cu ajutorul lui, ine sub tutela intreaga societate. Marx a accentuat rolul primordial al societaii civile i nu al statului in istoria omenirii. Potrivit concepiei sale, societatea civila condiioneaza apariia statului, iar relaia dintre ele nu este altceva decat relaia dintre libertatea individuala i puterea publica. Machiavelli, n lucrarea "Principele", subliniaza si el diferenta dintre societatea politica si societatea civila. Cetatea, n conceptia autorului, se mparte n popor si organismele sale sociale, si societatea politica, "cei mari". Aceste doua grupuri sunt caracterizate prin aspiratii fundamental opuse: poporul nu vrea sa fie oprimat si, pentru aceasta, se foloseste de sistemul de organisme ale societatii civile; cei mari vor sa oprime poporul si, pentru aceasta, se folosesc de organismele societatii politice. Unitatea dintre cele doua societati se poate realiza sub conducerea unui principe luminat, care sa se sprijine pe popor mpotriva acelora ce vor sa-l subjuge[5]). Din nevoile de functionare si dezvoltare a societatii civile se naste societatea politica, cu sarcini de organizare si conducere a societatii, n scopul slujirii intereselor tuturor.