RAPORTUL SEMNAL/ZGOMOT

Am văzut că semnalul minim detectabil la intrarea receptorului

determină o putere în sarcina acestuia egală cu pragul de zgomot raportat la
ieşire. Pentru a putea extrage semnalul din zgomot, majoritatea receptoarelor
au nevoie la de un semnal util care să depăşească pragul de zgomot. Altfel
spus, pentru a se putea extrage semnalul din zgomot cu o anumită fidelitate a
reproducerii informaţiei, este necesar să avem un anumit raport între puterea
semnalului şi cea a zgomotului, specific formei de undă recepţionate.
Raportul semnal/zgomot minim necesar (sau de prag) mai este denumit şi
raportul purtătoare/zgomot.
Am văzut anterior că nivelul minim detectabil al semnalului util ia în
considerare atât zgomotele sursei de semnal la TA = T0 , cât şi zgomotul
adăugat de receptor, transferat la intrare acestuia. Prin urmare acest nivel nu
reprezintă pragul real de zgomot la intrare ci un prag fictiv, pentru că
zgomotele adăugate de receptor se fac simţite la ieşirea acestuia şi nu la
intrare. Pragul real de zgomot la intrare este de fapt determinat de puterea
zgomotelor sursei de semnal, existente în banda echivalentă de zgomot a
receptorului, debitată pe rezistenţa de intrare a receptorului în condiţii de
adaptare. Astfel, pentru TA = T0 vom avea:
10 log( N int ) = −174dBm + 10log( Be ) , (8.20)
iar pentru TA = t AT0 :

10 log( N int ) = −174dBm + 10log( Be ) + 10log( t A ) . (8.21)

În aceste condiţii, raportul semnal/zgomot la intrarea receptorului va fi
mai mare decât raportul semnal/zgomot de la ieşire. Raportul semnal/zgomot
minim necesar (sau de prag) depinde de o mulţime de parametri ai
sistemului de radiocomunicaţii. Schema de modulaţie, distorsiunile datorate
întârzierii de grup a filtrului de frecvenţă intermediară, liniaritatea
detectorului, distorsiunile armonice şi o mulţime de alţi parametri pot
contribui la stabilirea raportului semnal/zgomot minim necesar. Fidelitatea
reproducerii informaţiei joacă, de asemenea, un rol important în stabilirea
raportului semnal/zgomot minim necesar. În cazul recepţiei unor emisiuni
analogice de voce, fidelitatea reproducerii informaţiei se stabileşte în urma
transmiterii şi recepţiei de logatomi specifici limbii vorbite, folosind
operatori umani. În cazul recepţiei unei emisiuni de date, stabilirea calităţii
recepţiei se face pe baza ratei erorii de bit sau a probabilităţii de recepţie
eronată a biţilor. Rata erorii de bit stabileşte care este numărul de biţi
recepţionaţi eronat din numărul total de biţi transmişi. Aceasta este
influenţată de jitter-ul de fază ce apare la recepţie din cauza zgomotelor din
sistemul de radiocomunicaţii, de liniaritatea detectorului, de răspunsul în
frecvenţă al filtrului, de lărgimea de bandă a acestuia şi de alţi parametri. În
fig. 8.5 este reprezentată dependenţa probabilităţii de eroare de raportul
semnal/zgomot pentru diferite tipuri de modulaţii.

Fig. 8.5 Dependenţa probabilităţii de eroare de raportul semnal/zgomot

Se poate constata că probabilitatea de eroare are o dependenţă

neliniară în funcţie de raportul semnal/zgomot. Cu cât nivelul semnalului
este mai mare decât semnalul minim detectabil cu atât rata erorii de bit va fi
mai mică. Dacă raportul semnal/zgomot scade, probabilitatea de eroare
creşte dramatic.
Schemele de modulaţii complexe necesită un raportul semnal/zgomot
mai mare pentru a avea o rată a erorii de bit acceptabilă. Cu cât rata de
transfer a datelor este mai mare, cu atât schema de modulaţie este mai
complexă. Dacă biţii ar fi transmişi serial cu o rată de transfer mare, aceasta
ar necesita o lărgire a benzii ocupate şi, implicit, a benzii echivalente de
zgomot. Creşterea benzii echivalente de zgomot va conduce la creşterea
nivelului semnalului minim detectabil, ceea ce nu este de dorit. Schemele de
modulaţie care transmit simboluri în loc de biţi recuperează o parte din
pierderile datorate lărgimii de bandă.