Sunteți pe pagina 1din 4

NELINIARITATEA RECEPTORULUI

Neliniaritatea receptorului poate influenţa performanţele de


selectivitate ale acestuia, determinând apariţia unor componente spectrale
noi, rezultate în urma interacţiunii dintre semnalul util şi perturbaţiile cu un
nivel mare de la intrarea receptorului. Aceste componente spectrale noi pot
să ajungă în banda ocupată de semnalul util pe diferite căi, determinând noi
canale suplimentare de recepţie datorate fenomenului de intermodulaţie.
Dacă la intrarea receptorului apare un semnal perturbator puternic,
care nu este modulat, el poate influenţa performanţele acestuia prin
modificarea coeficientului de amplificare al anumitor etaje şi, implicit, a
factorului de zgomot al receptorului, înrăutăţind astfel sensibilitatea reală şi
conducând la apariţia fenomenului de blocare a recepţiei semnalului util.
Dacă semnal perturbator puternic este modulat în amplitudine, coeficientului
de amplificare al traseului de recepţie se poate modifica proporţional cu
legea sa de modulaţie, astfel încât semnalul util va fi modulat suplimentar,
determinând astfel fenomenul de modulaţie încrucişată.
Din cele de mai sus rezultă că, pentru a evalua proprietăţile neliniare
ale receptorului trebuie să folosim diverse semnale de test. Alegerea
semnalului de test are în vedere comoditatea, simplitatea şi precizia separării
informaţiilor privind proprietăţile neliniare ale receptorului, precum şi
asemănarea dintre semnalele de test şi semnalele reale ce acţionează la
intrarea receptorului.
În funcţie de semnalul de test, deosebim evaluări asupra distorsiunilor
neliniare proprii semnalului util şi evaluări asupra distorsiunilor datorate
perturbaţiilor. Evaluarea distorsiunilor neliniare proprii se poate face în mod
clasic, cu ajutorul coeficientului distorsiunilor armonice al înfăşurătoarei
unui semnal cu modulaţie de amplitudine sau cu ajutorul punctului de
compresie cu un decibel şi al gamei dinamice, folosind un semnal de test
monoarmonic – semnalul util.
Evaluarea distorsiunilor neliniare datorate semnalelor perturbatoare
concentrate în banda de trecere a preselectorului receptorului se poate face
cu ajutorul punctelor de intercepţie de orice ordin (doi, trei etc.), a gamei
dinamice specifice fiecărui efect neliniar analizat sau cu ajutorul
selectivităţii efective şi a sensibilităţii efective a receptorului, folosind un
semnal de test poliarmonic.

8.7.1 Compresia câştigului


Liniaritatea unui receptor este caracterizată cu ajutorul funcţiei de
transfer a acestuia ce pune în evidenţă dependenţa puterii de ieşire de
puterea aplicată la intrare: Pieş=f(Pint), de regulă cu puterile exprimate în
dBm (decibel miliwatt)

 P[W ] 
P[ dBm] = 10 log −3  . (8.37)
 10 [W ] 

Fig.8.8 Funcţia de transfer şi punctul de compresie cu 1 dB

În zona de funcţionare liniară a oricărui sistem cuadripolar, orice


variaţie a semnalului de intrare produce o variaţie similară a semnalului de
ieşire.
Câştigul numeric G al sistemului sau coeficientul de amplificare în
putere K p pentru valori mici ale semnalului de intrare, se defineşte ca fiind
egal cu raportul dintre puterea disponibilă la ieşire Pieş şi cea aplicată la
intrare Pin :

Pies
G = Kp = (8.38)
Pin

Câştigul numeric poate fi convertit în decibeli, folosind relaţia:


P 
G[ dB] = K p [ dB] = 10 log ies  . (8.39)
P
 in 
Pentru un sistem ideal, valoarea câştigului este constantă pentru orice
nivel al puterii de intrare. În cazul unui sistem real, pe măsură ce semnalul
de intrare creşte, semnalul de ieşire creşte în mod liniar până când energia
componentelor spectrale datorate distorsiunilor armonice devine
considerabilă, iar componenta fundamentală începe să scadă. În acest
moment, în spectrul semnalului de la ieşire, pe lângă componenta
fundamentală vor apare şi componentele armonice datorate distorsionării
semnalului aplicat la intrare.
Dependenţa liniară a variaţiilor puterii de ieşire în funcţie de variaţiile
puterii de intrare nu este permanentă. De asemenea, raportul din relaţia
(8.38) nu este totdeauna constant. La un nivel oarecare al semnalului de
intrare, cunoscut sub denumirea de punct de compresie cu 1dB, puterea de
ieşire este cu 1 dB sub nivelul puterii de la ieşirea unui sistem ideal (vezi fig.
8.8). Dacă nivelul semnalului de intrare continuă să crească, armonicele de
ordin superior devin din ce în ce mai evidente în spectrul semnalului de
ieşire. Funcţia de transfer va diferii şi mai mult de cea a unui sistem ideal,
ajungând în zona de saturaţie, unde nivelul fundamentalei semnalului de
ieşire se menţine relativ constant. Punctul de saturaţie este, de asemenea
marcat în fig. 8.8.
În fig. 8.9 este prezentată variaţia câştigului unui cuadripol în funcţie
de nivelul semnalului de intrare. O putere de intrare mică determină un
câştig constant al sistemului. Pe măsură ce puterea semnalului de intrare
creşte, câştigul începe să scadă, iar la o anumită valoare a acesteia devine cu
1 dB mai mic decât câştigul la semnal mic.

Fig. 8.9 Compresia câştigului


Prin urmare, cuadripolul realizează o compresie a semnalului, câştigul
său fiind descrescător pentru toate semnalele ce supraîncarcă circuitul. Un
semnal puternic (dorit sau nedorit) aplicat la intrarea receptorului poate
cauza fenomenul de compresie. Să considerăm că la intrarea receptorului se
aplică simultan un semnal util slab şi un semnal perturbator, puternic.
Semnalul perturbator puternic de la intrarea receptorului va cauza fenomenul
de compresie. Dacă semnalul util este la nivelul sensibilităţii receptorului, o
micşorare a câştigului va determina reducerea raportului semnal/zgomot,
ceea ce va conduce la creşterea ratei erorii de bit. Autenticitatea mesajul va
fi deteriorată.
Punctul de compresie cu 1 dB a câştigului se defineşte ca valoarea
puterii necesare pentru a determina o micşorare cu 1 dB a câştigului din
cauza neliniarităţii circuitului. Acesta se poate raporta fie la intrarea, fie la
ieşirea sistemului. Punctul de compresie cu 1 dB a câştigului raportat la
intrare CP1dBin , indică valoarea puterii aplicate la intrarea cuadripolului
pentru care valoarea câştigului determinată cu relaţia (8.39) pentru semnale
mici se micşorează cu 1 dB. Cu cât această valoare este mai mare, cu atât
liniaritatea receptorului este mai bună. Când raportarea se face la ieşire,
CP1dBieş se defineşte ca valoarea puterii debitată pe sarcină la frecvenţa
fundamentală, pentru care valoarea câştigului determinată cu relaţia (8.39)
pentru semnale mici se micşorează cu 1 dB. Între câştigul numeric al
sistemului pentru valori mici ale semnalului de intrare G , punctul de
compresie cu 1 dB al câştigului raportat la intrare CP1dBin şi cel raportat la
ieşire CP1dBieş , există următoarele relaţii de legătură:

CP1dBieş [ dBm] = CP1dBin [ dBm] + G[ dB] − 1dB (8.40)


sau
CP1dBin [ dBm] = CP1dBieş [ dBm] − G[ dB] + 1dB . (8.41)