Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4 PERTURBAŢII Ştatice
4 PERTURBAŢII Ştatice
statistice, astfel:
• perturbaţii de fluctuaţie – în care se încadrează zgomotele cosmice,
zgomotele provenite de la soare şi zgomotele interne;
• perturbaţii în impuls – în care se încadrează zgomotele atmosferice,
perturbaţiile de la sistemul de aprindere al automobilelor, perturbaţiile
provocate de liniile de înaltă tensiune, perturbaţiile provocate de
aparatura de sudură, perturbaţiile provocate de mijloacele de transport
electrice etc.;
• perturbaţii cu spectru concentrat – în care se încadrează toate
radiaţiile provenite de la emiţătoarele care nu constituie, la momentul
recepţiei, sursa de semnal util pentru receptorul analizat.
Perturbaţiile de fluctuaţie reprezintă o succesiune haotică, foarte
rapidă, de impulsuri a căror durată este mult mai mică decât timpul de
răspuns al receptorului. Ca urmare, la ieşirea receptorului are loc o
suprapunere a efectelor acţiunii fiecărui impuls în parte. Conform teoremei
limită centrală din teoria probabilităţilor, procesul aleator rezultant va fi un
proces aleator cu o distribuţie normală a amplitudinilor. Densitatea de
probabilitate a valorii momentane a tensiunii perturbatoare u p , va fi:
1 u 2p
f up exp 2 ; (2.1)
2 p
p
1 u 2p
F x =P u p x
x
Uz U z2
f Uz exp 2
; cu U z 0; (2.4)
2p 2
p
valoarea medie
U z Be K 0 p (2.5)
2
şi dispersia
U z2 2 Be K 02 p2 , (2.6)
iar faza z t va fi uniform distribuită în intervalul 0, 2 , cu densitatea
de probabilitate 1/ 2 . Mai sus K 0 reprezintă valoarea coeficientului de
transfer la frecvenţa medie din banda de trecere a receptorului. Rezultă că,
pentru a îmbunătăţi raportul semnal/zgomot la ieşirea receptorului este de
dorit ca banda de trecere a acestuia să fie, pe cât posibil, egală cu lărgimea
de bandă ocupată de semnalul util pentru a micşora banda eficace de
zgomot.
Perturbaţiile în impuls reprezintă o succesiune haotică sau regulată
de impulsuri a căror perioadă de succesiune este mult mai mare decât timpul
de răspuns al receptorului. Ca urmare, receptorul are timp să răspundă
acţiunii fiecărui impuls în parte.
Forma tipică a perturbaţiilor în impuls este cea exponenţială,
aperiodică (vezi fig. 2.2):
U exp t pentru t 0;
up t (2.7)
0 pentru t 0.
• pentru un singur circuit oscilant: U z t 4 S0 K 0 Beexp 2 Bet ,
unde K 0 reprezintă valoarea coeficientului de transfer la frecvenţa medie din
banda de trecere a receptorului, S0 - densitatea spectrală de amplitudine a
perturbaţiilor de intrare, la frecvenţa de acord a receptorului, considerată
constantă în limitele benzii de trecere a acestuia, Be - banda eficace de
zgomot a receptorului.
a) b) c)
Fig. 2.2 Acţiunea perturbaţiilor în impuls
a) impuls exponenţial; b) răspunsul unui traseu de bandă largă;
c) răspunsul unui traseu de bandă îngustă
Din relaţiile de mai sus, precum şi din fig. , se poate trage concluzia
că, cu cât banda de trecere a receptorului este mai largă, cu atât mai va fi mai
mare amplitudinea iniţială a oscilaţiilor de la ieşirea receptorului, dar cu atât
se vor amortiza mai repede, reducând astfel timpul de acţiune perturbatoare
asupra semnalului util. De aici rezultă că, pentru a reduce influenţa
perturbaţiilor în impuls asupra calităţii recepţiei este de dorit să folosim o
structură de receptor de tip bandă largă-limitare-bandă îngustă.