Din aceleaşi considerente, perturbaţiile mai pot fi clasificate şi după criterii

statistice, astfel:
• perturbaţii de fluctuaţie – în care se încadrează zgomotele cosmice,
zgomotele provenite de la soare şi zgomotele interne;
• perturbaţii în impuls – în care se încadrează zgomotele atmosferice,
perturbaţiile de la sistemul de aprindere al automobilelor, perturbaţiile
provocate de liniile de înaltă tensiune, perturbaţiile provocate de
aparatura de sudură, perturbaţiile provocate de mijloacele de transport
electrice etc.;
• perturbaţii cu spectru concentrat – în care se încadrează toate
radiaţiile provenite de la emiţătoarele care nu constituie, la momentul
recepţiei, sursa de semnal util pentru receptorul analizat.
Perturbaţiile de fluctuaţie reprezintă o succesiune haotică, foarte
rapidă, de impulsuri a căror durată este mult mai mică decât timpul de
răspuns al receptorului. Ca urmare, la ieşirea receptorului are loc o
suprapunere a efectelor acţiunii fiecărui impuls în parte. Conform teoremei
limită centrală din teoria probabilităţilor, procesul aleator rezultant va fi un
proces aleator cu o distribuţie normală a amplitudinilor. Densitatea de
probabilitate a valorii momentane a tensiunii perturbatoare u p , va fi:
1  u 2p 
f  up   exp  2 ; (2.1)
2 p   
 p

unde  p reprezintă dispersia procesului aleator u p , iar funcţia de repartiţie:

2

1  u 2p 
F  x  =P  u p  x 
x

2 p exp   2 du p .

  2  (2.2)
 p 

Deoarece, de regulă, astfel de procese aleatoare sunt procese aleatoare

ergodice, dispersia poate fi interpretată ca şi puterea debitată de sursa
perturbatoare pe o rezistenţă de un ohm, iar  p  U ef va reprezenta
tensiunea de zgomot eficace a sursei de perturbaţii.
Datorită modul de manifestare al acestor perturbaţii la ieşirea
receptorului, ele mai sunt denumite şi zgomote de fluctuaţie. Având în
vedere durata foarte mică a impulsurilor ce generează zgomotele de
fluctuaţie (ciocniri între purtători liberi de sarcină electrică), densitatea
spectrală de putere a acestora va fi uniform distribuită în întreaga bandă de
frecvenţe radio. Ca urmare a celor prezentate mai sus, rezultă că procesul
aleator de la intrarea receptorului poate fi considerat de tip zgomot alb. Faza
zgomotelor va fi distribuită uniform în intervalul  0, 2  , cu densitatea de
probabilitate 1/ 2 .
Pentru a găsi metodele de diminuare a efectelor acţiunii unor astfel de
zgomote la intrarea receptorului vom analiza, din punct de vedere statistic,
procesul aleator rezultat la ieşirea receptorului. Pentru aceasta vom
presupune că receptorul reprezintă un sistem liniar de bandă îngustă, având
caracteristica de frecvenţă K( f ) şi banda eficace de zgomot Be . Ca urmare
[ ], procesul aleator de la ieşirea receptorului va fi un proces aleator de bandă
îngustă, cu o distribuţie normală a amplitudinilor. El poate fi reprezentat sub
forma unor oscilaţii cvaziarmonice:
u z  t   U z  t  cos  0t   z  t   , (2.3)

U z  t  şi  z  t  reprezentând anvelopa şi, respectiv faza procesului aleator de

la ieşirea receptorului. Se poate demonstra [ ] că anvelopa are o distribuţie
de tip Rayleigh, cu densitatea de probabilitate:

Uz  U z2 
f Uz   exp  2 
; cu U z  0; (2.4)
 2p 2 
 p 

valoarea medie

U z  Be K 0 p (2.5)
2
şi dispersia
U z2  2 Be K 02 p2 , (2.6)
iar faza  z  t  va fi uniform distribuită în intervalul  0, 2  , cu densitatea
de probabilitate 1/ 2 . Mai sus K 0 reprezintă valoarea coeficientului de
transfer la frecvenţa medie din banda de trecere a receptorului. Rezultă că,
pentru a îmbunătăţi raportul semnal/zgomot la ieşirea receptorului este de
dorit ca banda de trecere a acestuia să fie, pe cât posibil, egală cu lărgimea
de bandă ocupată de semnalul util pentru a micşora banda eficace de
zgomot.
Perturbaţiile în impuls reprezintă o succesiune haotică sau regulată
de impulsuri a căror perioadă de succesiune este mult mai mare decât timpul
de răspuns al receptorului. Ca urmare, receptorul are timp să răspundă
acţiunii fiecărui impuls în parte.
Forma tipică a perturbaţiilor în impuls este cea exponenţială,
aperiodică (vezi fig. 2.2):
  U exp   t  pentru t  0;
up  t    (2.7)
 0 pentru t  0.

Densitatea spectrală a amplitudinilor, transformata Fourier a lui u p :

  U
S  j    u p  t  exp   jt  dt   U exp   t  jt  dt  (2.8)
    j
U 
va fi caracterizată de modulul: S  j   şi faza:      arctan
 
2 2

.
Rezultă că densitatea de energie a perturbaţiilor în impuls:
U2
S  j  
2
(2.9)
 2  2
descreşte odată cu creşterea frecvenţei.
Din punct de vedere statistic, amplitudinea perturbaţiilor este
distribuită după legea lognormală:
  log u  2 
1
f  up   exp  ;
p
(2.10)
2 p  p 
2
 

unde  p reprezintă dispersia procesului aleator log u p (  2p   log u p  ), iar

2 2

faza este uniform distribuită în intervalul  0, 2  .

Considerând receptorul un sistem liniar de bandă îngustă, cu banda de
trecere mult mai mică decât lărgimea de bandă ocupată de spectrul
perturbaţiilor, se poate demonstra [] că la ieşirea receptorului vom obţine
oscilaţii armonice amortizate în timp, a căror anvelopă U z  t  depinde de
forma caracteristici de frecvenţă a receptorului K( f ) şi banda sa de trecere
B. Astfel:
• pentru o caracteristică ideală: U z  t   2 S0 K 0 Bsinc   Bt  ;
• pentru o caracteristică gaussiană:
U z  t   2 2S0 K 0 Beexp  2  Bet   ;
2

 
• pentru un singur circuit oscilant: U z  t   4 S0 K 0 Beexp  2 Bet  ,
unde K 0 reprezintă valoarea coeficientului de transfer la frecvenţa medie din
banda de trecere a receptorului, S0 - densitatea spectrală de amplitudine a
perturbaţiilor de intrare, la frecvenţa de acord a receptorului, considerată
constantă în limitele benzii de trecere a acestuia, Be - banda eficace de
zgomot a receptorului.

a) b) c)
Fig. 2.2 Acţiunea perturbaţiilor în impuls
a) impuls exponenţial; b) răspunsul unui traseu de bandă largă;
c) răspunsul unui traseu de bandă îngustă

Din relaţiile de mai sus, precum şi din fig. , se poate trage concluzia
că, cu cât banda de trecere a receptorului este mai largă, cu atât mai va fi mai
mare amplitudinea iniţială a oscilaţiilor de la ieşirea receptorului, dar cu atât
se vor amortiza mai repede, reducând astfel timpul de acţiune perturbatoare
asupra semnalului util. De aici rezultă că, pentru a reduce influenţa
perturbaţiilor în impuls asupra calităţii recepţiei este de dorit să folosim o
structură de receptor de tip bandă largă-limitare-bandă îngustă.

Perturbaţiile concentrate sau cu spectru concentrat reprezintă toate

semnalele de bandă îngustă, cvasiarmonice, provenite de la emiţătoarele
radio care, la momentul recepţiei, nu constituie un semnal de interes pentru
receptor. Aceste semnale pot perturba recepţia semnalului util acţionând prin
 canalul ocupat de semnalul util – perturbaţii cocanal;
 • canalele suplimentare de recepţie ale receptorului (canalul imagine,
canalul cu frecvenţa egală cu frecvenţa intermediară a receptorului
etc.);
• canale suplimentare de recepţie care apar la un regim neliniar de
funcţionare a preselectorului receptorului – perturbaţii de interferenţă
sau/şi de intermodulaţii.
Toate aceste perturbaţii care se regăsesc într-o anumită gamă de
frecvenţe şi care, de regulă, sunt independente din punct de vedere statistic,
se pot constitui într-un proces aleator de bandă largă de forma:
n
u p  t  U i  t  cos  0it  i  t   (2.11)
i 1

unde n reprezintă numărul de canale posibile în gama de frecvenţe analizată:

lărgimea gamei de frecvenţe
n (2.12)
banda ocupată de un semnal
În condiţiile unei situaţii electromagnetice bune (punctul de recepţie
îndepărtat de sursele emiţătoare), conform teoremei limită centrală se poate
considera procesul aleator rezultat ca un proces normal, staţionar, cu o
distribuţie lognormală a amplitudinilor şi uniform distribuit în frecvenţă.
În cazul în care printre cele n perturbaţii se regăsesc unele dominante
ca putere, procesul nu mai poate fi considerat normal şi staţionar. Aceste
perturbaţii vor fi scoase din context, analizându-se în mod individual
influenţa lor asupra receptorului. Se poate considera, fără erori prea mari, că
toate celelalte perturbaţii rămase vor constitui un proces aleator normal,
staţionar.